Blue – part II

Vorbeam data trecuta despre Red & Black & Blue si spuneam ca nu-i suport pe-aia cu “concentreaza-te pe chestiile pozitive”.

Nimic bun nu iese din “concentreaza-te pe partile pozitive, ca e o alegere”. E o alegere, desigur. Una de cacat. Ai o nevasta grasa si mustacioasa si care se fute prost? Nu, nu, ignora-ti frustrarea, concentreaza-te pe faptul ca face o slana afumata de mama-mama! Ai un job de cacat platit ca pula, cu un sef isteric si colegi jegosi? Concentreaza-te pe faptul ca aveti acolo un automat de cafea, deci bei cafeaua pe banii lor! Ti s-a stricat masina si mergi cu metroul si te-a buzunarit unul, te-a jefuit de-ai ramas inginer? Concentreaza-te pe faptul ca ai mers, ai mai vazut lume, ai mai facut miscare!

Nimeni n-a ajuns vreodata undeva – si nu ma refer neaparat la un loc – concentrandu-se pe chestiile pozitive. Pula mea, daca toti ne-am fi concentrat pe chestiile pozitive, am fi si acum in pesteri si-am muri la 30 de ani de gripa.

Iar eu nu vreau sa fiu in the red sau in the black sau in the pizda ma-tii. Vreau sa ma bucur de chestiile din black, da’ fara a le ignora pe-alea din red. Pentru ca doar asa poti merge inainte.

Parintii si bunicii nostri s-au concentrat pe black. Si nu pot spune ca ne-a fost de prea mare folos. Era comunism, era nasol, n-aveai incotro, nu puteai vorbi, nu puteai nimic – dar ei s-au concentrat pe partile pozitive. Pe faptul ca primeau bilete prin sindicat la baile herculane sau ca aveau joburi stabile si garantate.

Eu m-am concentrat pe black pana prin 2006, cand n-am mai putut sa fac asta, ca m-a lovit in freza. Si m-a lovit urat, cum ziceam intr-un comentariu recent. La modul ala de nu ma mai puteam ridica din pat pentru ca nu mai vedeam sensul. Si n-am mai putut.

Petrecusem ani – ANI, BA – incercand sa ma concentrez pe partile bune. Sa-i fac si pe altii sa se concentreze pe partile bune. Sa-i fac si pe altii fericiti. Si rezultatul a fost ca mai aveam nitel si-mi zburam creierii. Atat de bine a mers in the black. Si daca nu mi-am futut un 7.62 in muie (de-ala aveam, da) nu-i pentru ca vai, am fost puternic si herpaderp pula calului, povesti de succes si nlpuri. Nu. A fost din cauza c-am avut “noroc” de-o piatra la rinichi. Radeti, glumiti, alea – da’ fix aia m-a oprit, c-am picat pe podea blocat de durere. Totul durea. Habar n-aveam ce am. Habar n-aveam ca o sa treaca in cateva zile. Ma gandeam doar c-o sa dau coltul – acolo, pe podea, singur. Ca e bine ca n-am pisica sau caine, c-ar fi nasol sa-mi gaseasca astia hoitul pe jumatate devorat si plin de pisat de pisica.

Stiti ce s-a intamplat? Nimic, lol.

Am zacut pe-acolo crapand de durere in toate modurile posibile (aia care-ati avut stiti cum e; aia care nu, pula mea, oricum nu cred ca puteti pricepe; ca hint (am dat un google acum), doare mai rau decat nasterea, da’ nasterea nu dureaza atatea zile in pula mea si macar acolo te mai anesteziaza alea; la astea, fix pula).

Si ghici ce-am descoperit eu dupa zilele alea?

Aveam 0 missed calls. 0 texts. Aveam doar un email de la lucru, intreband de ce nu am venit. Atat. Nici macar un “ba, esti OK?” in coada emailului. Absolut nimeni nu se mirase ca nu dadusem un semn atatea zile.

1000 de pizde faceau gramada ordonata la mine la usa, in mod regulat. Asa, neinvitate. Gen “eram in zona si m-am gandit sa intri si tu in gaurile din zona mea”. Eh, fix in zilele alea nici macar una nu sunase. Ba, la telefon, nu la usa. Nimic. Nimeni. Zero barat.

Coispe prieteni ma sunau nonstop ca hai la o bere, hai la o pula mea, hai la o pizda ma-tii. Eh, in zilele alea, nu sunase nici unul. Aveam ceva mesaje pe yahoo messenger, da’ cam atat. Nici unu’ nu se intrebase “ba, asta care are internetu’ la purtator, de raspunde in 20 de secunde la orice, de ce plm nu raspunde?”. Nimic.

Doar sora-mea ma sunase, fix cand ma luase chestia aia. Atat. Si ea ca vroia ceva, nu ca era curioasa ce mai fac. Si herpaderp, doctor, morfina, injectii si o mare de ceata, ca habar n-am ce-am facut in zilele alea printre crizele de durere. Stateam la etajul I, da’ jur ca mi s-a parut c-am traversat continente pana am coborat sa iau o sacosa de bere. O sacosa, serios. Si nu stiu cum am reusit s-o tarasc pana la lift (ca am urcat cu liftul, nici gand sa pot urca pe scari cu sacosa aia, la fiecare pas eram indoit de durere si-mi curgeau lacrimile, serios). Stiu ca incercam sa dorm cat mai mult – aia baga morfina-n mine, eu (la sfatul ei) bagam bere dupa bere strambandu-ma (ca nu beau alcool si berea aia mai era si amara, mortii ei) – si nu puteam. Am umplut cada cu apa si-am dormit in cada. Ca doar sub apa puteam dormi.

Si cam acolo s-a terminat pentru mine cu concentratul pe black. Nu e c-ar fi fost marea descoperire a Americii, da’ mi-a disparut orice urma de dubiu.

Pentru prieteni si pula mea, eram ala cu care mergeau la bere, cu care se amuzau, ori de-o gluma, ori de-o poveste, ori de-o pula mea.
Pentru gagici, eram ala care avea unde sa futa si unde puteau face si-un dus si comod si pula mea.
Pentru o tipa cu care eram on/off pe-atunci, eram unul comod, I guess.
Pentru aia de la lucru, eram unul care le aranja cifrele pe hartie. Tipul care facea X si plateau clientii suma Y si erau doar curiosi de ce n-am venit pana la lucru.

Chestia asta era inainte de intrarea Romaniei in EU. Si inainte de asta, ma zbateam intr-o stare de tot cacatul (evit sa folosesc cuvantul ala de facut views) in care totul mi se parea inutil. Da, sigur, futeam la foc automat diverse gagici. Si asta nu rezolva nimic. Dimpotriva, acutiza problema – problema aia care tinea de faptul ca am fost incapabil sa gasesc o gagica decenta in tara aia chiar si-n situatia mea. Cand auzi de aia cu “problema aia”, te gandesti ca tre’ sa fie unii urati, saraci, pula mea. Fals. Foarte fals. Uitati-va in Africa si vedeti cati sufera de ea. N-o sa gasiti unul. Ca n-au timp de asa ceva in timp ce-s alergati de macete, lei, hiene si alte alea. Te loveste cand esti nitel mai sus nitel. Pentru ca doar acolo simti ca totul e hopeless.

Iar la mine aia era problema. Teoretic, imi mergea bine. Un tip tanar, inalt, dragut, cu ceva bani, stand in apartamentul propriu, cu ceva coada la usa. Dar ghici ce? Aia se vedea de-afara. Stiti cum se vedea de la mine?

“…si totusi nu reusesc sa gasesc o tipa care nu sa fie scarboasa, oricum ar arata, chit c-am incercat si cu de-alea sterse si vai mama lor; OK, am inteles, alea frumoase stiu ca-s frumoase si poate de-aia se comporta asa, da’ si alea mediocre, bai? Ce e in neregula cu mine? Am I fucking worthless?”
“…si ma chinui de ani de zile sa fac o sanki-cariera si da, mi-a crescut salariul, da’ mi-au crescut si costurile si niciodata n-o sa pot face nimic, ma chinui de pomana, e fucking hopeless totul, e rat race, nimic din ce fac nu conteaza catusi de putin. Atata efort si pentru ce?”

…si tot asa. Inainte de aia, deja mi se parea imposibil sa ma mai ridic din pat. Sa ma trezesc dimineata? Pentru ce? Ca sa merg la lucru? Pentru ce? La ce bun? Ati prins ideea, cred. Iar noaptea – oho, noaptea – era si mai rau. Stateam in pat si incercam sa ma gandesc la ceva frumos – si simteam ca nu mai pot respira, ca ma strange ceva de gat si nu pot face nimic pe tema asta. Dar nimic. Ca atunci cand chiar te strange unul de gat, poti face ceva. Mai musti, scuipi, dai un sut, dai un pumn, te zbati, faci ceva. Da’ cand nu vezi cine te strage de gat si mana aia e invizibila, abia atunci incepe funul. Si nu mai poti respira si ai un gust de-ala metalic in gura, ca si cum ai fi lins toata ziua monede – da’ nu de-alea curate, de-alea furate de la muncitori care le tin in pantalonii aia nespalati de 2 ani si-au uitat de ele.

Cand, intr-un final, m-am tarat din cada si am auzit lovitura aia de piatra pe vasul de toaleta si a disparut durerea aia odioasa, se cam terminase cu concentrarea mea pe black. Cu incercarea de a-i face pe altii fericiti. Cu tentativele de a nu mai fi egoist. Se terminase si cu red si cu black si cu “problema aia” (serios, daca nu v-ati prins despre ce vorbesc inca, sunteti idioti)

Tot hopeless parea totul. Tot. Pentru ca, am zis, era inainte de UE si pula mea. Si tot nu vedeam nici o iesire. Tot un sobolan in labirint eram. Tot nu puteam face nimic – dar nimic – pentru a iesi din asta. Dar puteam respira. Bai, puteam respira! Si-a venit o furtuna de-aia cum vine uneori vara, cand se intuneca brusc cerul si da-i si tuna si fulgera si ploaie si pula mea, iar eu auzeam cum bate ploaia in masinile din fata si cum urla alarmele si, transpirat si duhnind a bere (impreuna cu toata camera, ca la durere varsasem si o sticla pe pat si una se sparsese pe jos) parca eram un om nou.

Fusesem un tip fericit.

In mizeria mea, fusesem un tip fericit si incercasem sa-i fac si pe altii fericiti. Esti fericit cand nu-ti dai seama in ce cacat te scalzi. Cum e aia? “Fericiti cei saraci cu duhul…”. Ma uitam in jurul meu si ma bateam singur pe umar – bai, ce bine-mi merge. Am o gagica OK, fut si altele la foc automat, am un job bun, lucrez in IT, nu mai car vata de sticla pe santier. Nu mai trebuie sa zac in cada juma’ de ora in fiecare zi doar ca sa-mi iasa aia din piele (ba, stiti cum te mananca si ustura?). Am si-o masina, fie ea rapciuga si mi-am luat si apartament si platesc ratele si…

Si pe urma, pe parcurs, s-au intamplat chestii. Cu alte gagici si cu alte chestii, dar a inceput prin 2004-2005, cred. Au fost cateva chestii.

A inceput cu Latvia, pentru mine, cred. Stateam acolo si lucram la ceva si aia-mi facusera o oferta haioasa, sa raman acolo si sa nu ne mai plateasca ei diurna si chiria si pula mea, dar sa ne dea vreo 1000 si ceva in plus la salariu. Bai, acolo erau bani. Si vorbeam cu a mea (aveam gagica-n Romania) si-i spuneam. Iar ea ca nu si nu, ca ea nu vrea sa plecam, ca in Romania merge bine, ca e frumos, ca ea ce sa faca acolo (gen iti gasesti alt job in pula mea, ca tot in IT lucrezi si tu ffs). Nu stiu. Poate avea dreptate in felul ei. Poate. Dar eu nu m-am gandit ca “poate are dreptate”. Am iesit la o plimbare prin Riga. Era o vreme inghetata (acolo frig, taica, nu in Romulania) si mergeam pe strada si ma gandeam “e atat de frumos si curat si linistit aici, totul e mai frumos si mai bine, de la gagici la bani si locuinte si tot, de ce noi n-am putea sa ne mutam aici? Ce e asa de interesant in Bucuresti?”. Si m-am cam prins eu ca nu erau lucrurile atat de black cum le vedeam eu. Ca eu ma gandeam la noi, iar ea inca se gandea doar la ea. Nu c-as invinovati-o vreun pic – chiar nu – dar asa era. Eu ma gandeam in termeni de “ce am putea face noi aici, unde am putea ajunge”, iar ea se gandea “am prieteni in Romania, am bunicii in Romania, de ce sa plec eu undeva”.

Si-apoi am venit si mi-am pierdut jobul – asa, concediat – oarecum legat de ea, dar nu am chef sa intru in detalii acum. Si de Valentine’s day, asa, cadou, lol. Si tot cadou mi-a luat si ea mie un joc nou – W(orld) o(f) W(arcraft. Si chestia asta a acutizat problema. Nu pentru ca mama-mama, s-a apucat tipu’ sa se joace si se joaca prea mult (desi s-a intamplat si asta), dar pentru ca ma uitam acolo la monitor si-mi curgea scuipatul din gura. WoW e un joc. Doar un joc. Da’ e un joc de-ala in care incepi in pula goala si, daca depui un pic de efort – nu prea mult – esti un fel de king of the hill. Minezi pe-acolo niste minereu si nu-i bai – in 5 minute apare la loc. Nu trebuie sa ceri aprobarea nimanui. Nu ai nevoie de autorizatii. Culegi niste plante si inveti alchemy si vezi cum iti intra goldu’ in bags. Si stai si te intrebi de ce pula mea pe planeta aia imaginara se poate si pe-aici nu? Ah, da. Pentru ca asta-i deja luata. Toata. Tot pamantul apartine deja cuiva. Apartinea deja inainte sa te nasti tu. Si tu te-ai nascut pentru a-l munci pentru altii – “daca ai noroc”, ca altfel esti somer si nici aia nu poti face. Si degeaba inveti sa faci chestii, cum invatam eu. Ca nu-i pasa nimanui. Si nu conteaza cat de bun esti la ceva, ca nu o sa ajungi niciodata nicaieri fiind bun la ce faci. O sa fii un executant, cu un venit care se incadreaza intr-o grila atent calculata pentru a pastra 99% din profit pentru ala care nu face nimic, da’ s-a nascut in familia potrivita.

Si cam pe-acolo a inceput sa ma loveasca, dar nu mi-am dat seama. Si-a durat multa vreme, iar mie mi se dusese tot blackul pe pula. Dar fix pe pula. Nici macar eu nu mai eram fericit. Ce sa-i mai fac si pe altii fericiti? Cum?

Te gandesti “dar eu sunt in IT, eu castig 1200 de euro pe luna, eu am apartamentul meu, eu am gagica asta, eu fut gagicile alea…”. Si, brusc, descoperi ca nu e asa. Ca, da, lucrezi tu in IT, scoti tu 1200 de euro pe luna, dar sa vezi – si rata e acum 650 de euro pe luna. Si cu restu’ de facturi si cu cate-o iesire si cu pula mea, traiesti de la luna la luna, la un salariu de dezastru. Si gagicile alea, da, le futi, dar aia-i tot ce vor, nu-s interesate de mai mult. Si nu din cauza c-ar fi ceva in neregula cu tine, da’ e ceva mult mai in regula cu altii. Tin minte c-am futut-o pe una cu o zi inainte sa se marite cu altul. Nu stiu daca era destept sau amuzant tipul, dar era urat cu draci si bogat tot cu draci. Si aia era. De futut? Oricand gaseam. Hell, nici nu mai gaseam eu, ma cautau ele pe mine – un grup de domnisoare. Dar de mai mult? No fucking way. Si era evidenta si ruperea lor de pula. Adica, bai – si aici probabil n-o sa inteleaga prea multi oameni – tot ce-mi doream era ca dupa ce ne-o tragem, sa intrebe una din ele “bai, iti fac o cafea sau un ceai misto sau…?”. Cam atat. Nu sa-mi ridice vreuna vreo statuie. Da’ sa faca un gest oarecare, unul care nu implica mare efort, da’ ceva care sa sugereze ca vrea mai mult decat niste banala pula. Si nu se intampla. Nu se intampla deloc.

Te simti prins intr-un rat race, cum ziceam. Toata lumea din jur te felicita si te pula mea, ca mama-mama, unde-ai ajuns tu, ce pizdos esti tu. Iar tu nu te simti pizdos deloc. Ca iti raman 100-200 de euro pe luna in cont si nu ai unde sa urci, ca deja esti “sus” in statistici. Gen eu eram cica-n top 5%. Pula mea de tara cand top 5% inseamna 100 de euro ramasi la salariu, ca la prima problema o belesti, ca nu o rezolvi cu 100. Iar chestia asta a devenit evidenta intr-o seara. Eram la mine acasa – stateam la etajul I – si ma trezesc ca se aude ceva clipocind din bucatarie. Ma duc acolo si vad ca incepe sa urce in chiuveta ceva moloz semi-lichid. M-am frecat la ochi – bai, ce pula mea, asta parca trebuia sa functioneze in sens invers? Si da-i si suna – bai, care stiti un instalator? Si toti aia care-ti raspund – dar cei mai multi nici macar n-au ridicat telefonul in seara aia, cumva – te intreaba “dar la ce-ti trebuie?”. Pai, uite, vreau sa sug pula unui instalator, am bifat toate celelalte chestii de pe lista si asta a mai ramas – LA CE PIZDA MA-TII CREZI CA-MI TREBUIE, VLADUT? Iar slobozu’ ala negru urca-n continuare in chiuveta si incepe sa curga din chiuveta in casa. Solzi de peste cu zat de cafea si ceva care aduce a petrol. Pentru ca eram un tip reusit, un tip cu apartament in Bucuresti, central, asa. Si in Bucuresti lumea arunca la chiuveta din bucatarie tot. Resturi de mancare putrezite. Acolo curata pestele. Acolo arunca zatul de cafea – ce filtru, coaie, ibric! Si simti ca borasti si vine in cele din urma un instalator si rezolva cu “sarpele” si pe urma iti explica fenomenul, iti spune scarbit ca asa e-n Romania, ca-s toti tarani (si e haios cand o zice un instalator care spune “ie tarani”), apoi zice ca trebuie instalata o clapeta – si costa aia atat, aia atat, ailalta atat si manopera atat – 6.5 milioane, sefu’. Derp. Iar tie ti-au ramas 100 de euro din salariu si nici macar 4 lei nu e un euro…

Si-asa mi-am bagat eu pula pentru a doua oara in toti si-n toate. Si-asa mi-am schimbat numarul de telefon si l-am dat doar catorva oameni – vreo 3, asa. Si-asa am dat cu block in toate directiile, de la ym la tot ce se mai nimerea. Ca eu nu ma puteam vindeca de boala. Boala eram eu – problema eram eu. Eu, care vedeam realitatea asa cum era, in timp ce restul imi explicau mie cat de roza este, in special pentru mine. Eu eram problema, tipul care incerca si el sa se concentreze pe chestiile pozitive. S-o nelepeasca si nebeleasca aiurea.

Cum te vindeci de tine?

Cum te vindeci de faptul ca pur si simplu vezi unde te afli si ce-i in jur?

Pe mine m-au vindecat doua chestii: durerea aia infioratoare si alea 0 missed calls. Ca alea m-au facut sa inteleg pe mine ca, de fapt, probleam nu sunt eu. Eu sunt doar ala normal, ala care vede. Doar se intampla sa fiu inconjurat de oameni al caror unic scop in viata era sa continue sa traiasca asa. Circular. Sa mearga la lucru ca sa aiba bani de-o cartela de metrou ca sa poata merge la lucru ca sa-si permita sa iasa la o bere ca sa-si spele creierul de “lucru”. Cat sens…

Si m-am ridicat de-acolo si-am trecut pe albastru. Fuck red. Fuck black. Blue.

Am ramas cu blackul ca un ideal. Unul pe care n-o sa-l ating vreodata, se intelege. Locul ala unde totul ar fi OK si frumos si fain si. Dar n-o sa se intample. Niciodata. Nu pentru mine. Ca m-am nascut in locul nepotrivit, in familia nepotrivita si tot asa. Si nu pot sa minez, nu pot sa adun flori si degeaba invat alchemy, ca o sa pot cel mult sa fiu farmacistul vreunuia care are deja terenul si banii de investit. A trecut multa vreme de cand tot ce stiam era tar zxvf. Am tot invatat. Si ce s-a schimbat? Tot aia sunt – tipul ala care executa si pula mea. Nu pot sa-mi fac atat de simplu o chestie a mea. Ca avem clauze prin contracte and shit – sa fie siguri aia care au mostenit chestii ca nu-ncerci sa te ridici si tu cumva. Si ma uit la idealul ala si nu mai am treaba cu red in vreun fel, nu am chestii care sa ma faca nefericit. Dar stau in zona aia albastra, unde ma uit la ce-i red, dau din cap si ma mut incet-incet mai spre black, asa, un pic.

In continuare traiesc intr-o lume de idioti care nici macar nu vad ce-i in neregula. Nici nu vor vedea vreodata. Ca stiti cum e, cel mai bun sclav (stiu, tampita formulare) e ala care se crede liber. Si ma uit la chestiile alea red, daca se apropie vreuna de mine si caut si gasesc o solutie, sa ma mut mai spre black.

A inceput de multa vreme, de cand eram inca in Romania si lucram in Romania. Am renuntat sa mai visez la cariera. Era o vreme cand ma ofeream sa vin eu la 2 noaptea sa fac o chestie care nu se putea face la 3 dupa masa. Mi-am bagat pula-n de-astea. Cariera. Mars in pula mea cu ea de-aici. Si-apoi la tipe. Era o vreme cand invitam o tipa la o cafea prin oras sau la mine si discutam cu ea vreo 15-25 minute inainte, ca ala era timpul mediu de combinat. Si pe urma a venit o tipa intr-o zi si m-a intrebat la ce ma gandesc si eu i-am zis ca ma gandesc c-ar fi misto s-o pun capra si sa-i dau si-o muie. Si a clipit a proasta si-a zis “ok”. Si nici nu m-am mai schimbat de-atunci. Cand m-am dus la o tipa, asa am ramas – auzi, ne-o tragem in seara asta? Vorba aia, cafele sa bei cu ma-ta, ca oricum mie n-o sa-mi faci una dupa si accept asta.

Pur si simplu am incetat sa ma mai mint c-o sa fie OK. Ca-s in black. Ca o sa se rezolve toate. Ca-ti trebuie doar rabdare si putere de munca si. Bullshit. N-o sa fie niciodata OK. N-o sa fie niciodata cum ar trebui sa fie. N-are cum. Toate dronele se zbat fericite-n status quo si nimeni nu vrea schimbarea. Am mai zis asta, dar da-i unui idiot 600-1000 de euro si o sa fie fericit. Nu o sa-i schimbe viata cine stie cum, dar o sa fie fericit c-o sa-i vada pe-aia care scot 300 si-o sa se simta implinit. El a reusit!

Nu, n-a reusit. Nici eu n-am reusit cine stie ce. Zac in zona aia blue si ma feresc constant de chestiile red. Si cat timp tin ochii deschisi, n-o sa fie niciodata black. Inteleg si accept chestia asta. Si-i tot ce trebuie – sa intelegi si sa accepti ca nu va fi niciodata cum trebuie sa fie. N-o sa am niciodata o viata buna, asa cum inteleg eu viata buna. (nu, daca ai un job si-un mortgage nu ai o viata buna; viata buna e cand iti poti cumpara vreo 3 chestii cu banii jos si nu stii exact la ce foloseste un job) Dar am una OK si linistita. Fara dureri de cap. Fara a ma sufoca. Fara insomnii. Fara a-mi face griji legate de cat o sa-mi ceara un instalator sau cat o sa coste un concediu. It’s something.

Iar cand mai vad un tampit, nu incerc sa-l ridic de pe jos. Nu mai incerc sa-i spun unde greseste. Nu mai incerc sa-l aduc “pe calea cea dreapta”. Il las in tampenia lui, sa faca ce-are chef, ca face pe timpul si pe viata lui, nu pe-a mea. Nu am mai incercat sa fac vreo tipa fericita. Daca nu era, ii aratam usa. Drum bun. Ca o paranteza, de-aia nici nu mai am pagina de facebook sau pula mea, alte cacaturi. Ma doare-n pula daca da careva share, like si alte harneli. Mi se umple pula de lacrimi si mai multe nu. Oh, nu, n-o sa citeasca si altii, n-o sa ajunga mesajul si la altii? Perfect – ma doare-n pula. Sa creasca linistiti cu ochii-nchisi si, daca se poate, sa faca alti sclavi ca ei, ca va trebui sa ma stearga cineva la cur cand voi fi un mos sifilitic in vreun azil.

E adevarat, in urma au ramas niste oameni care pot spune despre mine ca-s nu stiu cum. Psihopat. Sociopat. Ce alte cacaturi mai scorneste vreun idiot pentru a-i ajuta pe altii sa mearga inainte cu ochii inchisi.

Iar eu ma uit la ei si la ce-au de spus si la cum penduleaza ei intre red si black si ma gandesc senin: “like I give a fuck”.

In continuare nu-i suport pe-aia cu “concentreaza-te pe chestiile pozitive”. Pe black.

You dumb fucking niggers. Daca era black, nu era nevoie sa te concentrezi pentru a vedea asta.

Daca ai chef sa-mi dai o cafea, o poti face aici

44 Responses to “Blue – part II”

  1. RuneJaguar says:

    Stiu ca este irelevant pentru ideea in sine, dar, din chestiile alea de NLP citite printre randuri (deci posibil sa ma insel) acum mai multi ani, astia nu NLP-ul nu sustin ce ai zis tu.

    concentreaza-te pe pozitiv = fa X si Y ca sa scapi din situatia A, cu o gandire pozitiva (in sensul ca vei reusi)

    Chiar nu imi amintesc sa fi auzit de un NLPist sau unul din asta cu dezvoltarea personala care sa sustina asta cu “ignora-ti frustrarea”

  2. Manowar says:

    Stiu ca este irelevant pentru ideea in sine, dar, din chestiile alea de NLP citite printre randuri (deci posibil sa ma insel) acum mai multi ani, astia nu NLP-ul nu sustin ce ai zis tu.

    Fix aia sustin, doar ca deghizat.

    Concentreaza-te si fa ceva si herpaderp.

    Like what? Concret. Sunt somer, am 50 de ani, nimeni nu vrea sa ma angajeze, nu am skills, tot ce stiu sa fac nu se mai face de 10 ani.

    Hai – ce anume fac? Si, stai, daca tre’ sa fac eu, exact la ce-mi reusesc dumele cu concentreaza-te pe pozitiv and shit? Ca doar nu ma apuc de facut ceva sperand ca n-o sa iasa.

    E bullshit 300% si fix asa functioneaza. Pe “concentreaza-te pe partile pozitive”. Fuck that shit.

  3. RuneJaguar says:

    Like what? Concret. Sunt somer, am 50 de ani, nimeni nu vrea sa ma angajeze, nu am skills, tot ce stiu sa fac nu se mai face de 10 ani.

    Specialistul (amuzant, stiu) in NLP i-ar spune ceva de genul “Fa cursul X, bazeaza-te pe tehnicile noastre de comunicare, fa aia, fa aia, fa aia”. Zic si eu, chiar nu am auzit de unul care sa ii sfatuiasca pe fraierii care ii cumpara cartea/cursul sa ramana in mizerie Like what? Concret. Sunt somer, am 50 de ani, nimeni nu vrea sa ma angajeze, nu am skills, tot ce stiu sa fac nu se mai face de 10 ani.si sa se concentreze pe faptul ca macar nu le iese par din urechi.
    Bine, la 50 de ani nu prea ai ce curs sa mai faci, poate de mecanic, vorbesc la modul general. Astia cu NLP-ul chiar pe asta se bazeaza. “Urca pe scara cat mai sus, folosind tehnicile noastre care… jur, promit… functioneaza. Du-te la un curs, fa-ti un cerc de amici cu care sa exersezi, incearca tehnica aia de convingere bla bla bla”

  4. Manowar says:

    Adica fix ce-ti spun eu.

    Ca aia te trimit la un curs, sanki, unde sa inveti sa te concentrezi pe cacaturi pozitive, sanki, sa gandesti pozitiv, si mai sanki – ca asta va afecta intreaga lumea si pe aia din fata ta, care-ti oferi un job de CFO la NASA.

    Bine, la 50 de ani nu prea ai ce curs sa mai faci,

    Aha. Atunci presupun ca li se spune alora de 50+ din sala “ba, voi puteti pleca, ca nu mai aveti ce sa faceti”?

    Ah, stai. Nu se poate. Ca aia n-ar fi gandire pozitiva. Puteti. Bineinteles ca puteti. Puteti sa dati bani si sa pierdeti timp ca retardatii.

  5. Stropic says:

    Wtf, aveai o cunostinta care iti facea morfina ilegal dar nu iti cara cateva beri???

  6. Manowar says:

    Nu era cunostinta, era doctorita. Si greutatea ei era asa, cam pe la vreo 4 sticle de bere. Incaltata, gen.

    …si cumva, am senzatia ca nu facuse medicina ca sa-mi care mie beri la domiciliu.

  7. RuneJaguar says:

    Adica fix ce-ti spun eu.

    Nu te trimite la alt curs de self-help, ci la un curs de, plm, mecanic, bucatar, culeagator, ITist, asistenta medicala, la ce poti fii tu bun. La asta ma refeream.

  8. Manowar says:

    Am inteles asta.

    N-am inteles cu ce anume ma ajuta pe mine cursul de culegator sa-mi fac o viata la 50 de ani.

    Da’ poate e din cauza ca nu ma concentrez asupra partii pozitive. De exemplu, faptul ca as lucra afara, in aer liber, nu la birou.

  9. RuneJaguar says:

    Imi place ca din toate alea ai ales fix “culegator”. Plus varsta de 50 de ani. In parametrii astia, chiar ca nu mai conteaza ca te concentrezi pe black sau pe white.

    Adica tu ai folosit exemplul lui Manowar, un tanar inteligent, inalt, frumos, cu pula mare… (mai adauga tu) care s-a concentrat pe black. Si a reusit.
    Acum, folosit exemplul unuia al carui unic skill este acela de a nu plange cand il loveste reumatismul.

  10. Manowar says:

    Imi place ca din toate alea ai ales fix “culegator”. Plus varsta de 50 de ani. In parametrii astia, chiar ca nu mai conteaza ca te concentrezi pe black sau pe white.

    Nu te trimite la alt curs de self-help, ci la un curs de, plm, mecanic, bucatar, culeagator, ITist, asistenta medicala, la ce poti fii tu bun.

    Da, ma – ca aia-i ce-l opreste pe Gheorghe din a deveni IT-ist sau mecanic.

    Nu a avut cine sa-l trimita la un curs si nu l-a invatat sa se concentreze pe pozitiv. Corect.

    P.S ai vazut cine merge la cursurile astea? Varsta lor? Calificarile lor?

  11. RuneJaguar says:

    Man, eu nu am zis ca functioneaza. Eu doar am zis ca, din ce am citit, placa asta cu dezvoltarea personala, nu pe aia cu “ignora-ti frustrarea”.

    Daca citesti cartile astora (nu am citit, doar rasfoit precar niste articole, cu scepticism de la inceput, din simpla curiozitate), nu se axeaza pe “concentreaza-te pe partile pozitive” ci pe “do everything to succeed, with a fucking positive mentality, be optimist while you do it that you will fucking succeed…. NO, no one will be sucking Sid. S-U-C-C-E-E-D”

  12. Madalina says:

    Eu am fost mereu pe principiu ca foamea e buna si scepticismul e sfant. Prietenul meu imi pune placa aia cu assume the best in people. Pula/in speta pizda mea, el poate ca s-a nascut in familia care trebuie, dar eu nu. El isi permite sa construiasca nu stiu ce ml/crypto platform de un an, dar daca nu iese nu-i nimic ca omul mosteneste oricum cateva milioane. Eu in schimb ma organizez cu spor ca daca nu fac eu bani, mor de foame (metaforic vorbid).
    Nu zice nimeni sa fii paranoic, da asa un pic de analiza critica si self reliance eu zic ca asta te face sa supravietuiesti un pic mai bine, nu ideal, dar asa cat sa nu mai numeri zilele pana la salariu sau urmatorul contract.

  13. Alex says:

    Faza asta cu depresia, unele studii o asociaza si cu stilul de viata si mai ales cu alimentatia bogdata in alimente ce creeaza inflamatie in organism si creier.
    Faptul ca spuneai intr-un post anterior ca o data ajuns in UK ai consumat doar alimente de calitate, fara prostii sau aberatii, posibil sa fi redus sau atenuat problema cu boala mintala a secolului.

    De multe ori nu reusim sa facem corelatii de genul : ce am mancat in ultima saptamana, cat si cum am dormit … cum ma simt acum.

    Indubitabil toate se leaga, numai ca nu gasesti nicaieri un dr. House care sa dezlege misterele puzzle-ului.

    Garantat, daca am manca doar salate din rucola, spanac, leustean, patrunjel, nectarine…etc… nu am mai avea nici o urma de agresivitate in noi, am fi zen, nu am avea nici un sentiment de impulsivitate sau dorinta de a rupe dintii cuiva. My 2 cent.
    O alimentatie ok (aici sunt multe de discutat) reduce simtitor si efectele unei boli auto-imune ale creierului. (pe langa inflamatia cea datatoare de 8 din cele 10 cele mai intalnite motive de deces/imbolnaviri -> era si un articol pe prevention.com )

  14. Django says:

    “Fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor este imparatia cerurilor”
    https://www.youtube.com/watch?v=BXwauuvSfPc

    Cu mare bucurie dau o cafea la urmatorul tau drum in Amsterdam.

  15. Stropic says:

    Garantat, daca am manca doar salate din rucola, spanac, leustean, patrunjel, nectarine…etc… nu am mai avea nici o urma de agresivitate in noi, am fi zen

    n-ai cunoscut prea multe femei la dieta, nu?

  16. Stropic says:

    stai, stai, stai.

    alimentatia bogdata in alimente ce creeaza inflamatie in organism si creier

    cri-cri-cri.

  17. Manowar says:

    Cu mare bucurie dau o cafea la urmatorul tau drum in Amsterdam.

    Boss, da’ ca sa fie clar, e cafea de la Barney’s Farm sau de la Starbucks?
    Sa stiu si eu…

  18. Deria says:

    Ce alimente creeaza inflamatie in organism si creier?

  19. Manowar says:

    El isi permite sa construiasca nu stiu ce ml/crypto platform de un an, dar daca nu iese nu-i nimic ca omul mosteneste oricum cateva milioane.

    Pai, asa-i frumos.
    Sa stai pe cateva milioane si sa vezi ce-i mai bun in oameni. De la distanta, normal, sa nu te amesteci cu plebs 🙂

  20. Evdite says:

    Ce…, stai. Era ceva cu alimentatia. Ce?!

  21. Delia says:

    NLPul imi pare o doar persuasiune ridicata la rang de metoda. Toate cacaturile de MLMuri se bazeaza pe asa zisul NLP.
    Cred ca pendularea asta a multora intre agonie si extaz, se datoreaza unei crase iresponsabilitati si lipsei de autoasumare.
    Cei mai multi astepta ca altcineva sa vina sa le rezolve problemele sau sa se intample ceva miraculos. Ca poate maine va fi mai bine, ca n-ai ce face, asta-i viata, samd.
    Cel mai simplu e sa stai in propria-ti viata ca si cand ai fi la cinema si sa victimizezi, cu mici variatiuni de intensitate.

  22. ivanilici says:

    Garantat, daca am manca doar salate din rucola, spanac, leustean, patrunjel, nectarine…etc… nu am mai avea nici o urma de agresivitate in noi, am fi zen, nu am avea nici un sentiment de impulsivitate sau dorinta de a rupe dintii cuiva. My 2 cent.

    Aha, vezi sa nu… Iti pot arata raw vegani si fructarieni care numai exemple de rabdare nu sunt…

    @Manowar: imi pare rau ca am descoperit tarziu blogul tau. Observ ca, pana sa trecem prin “criza”, semanam destul de mult. 🙂
    Revenind la subiect, e drept ca asistam la o avalansa de mesaje “pozitive”, in mare parte din ele complet inutile, menite sa fie doar un soi de anestezic sau un soi de instalatie de nocturna care, in loc sa fie pozitionata pe un stadion unde are loc un meci important, e asezata strategic pentru a ne arata cu maxima claritate cum fac sex furnicile dintr-un musuroi. Intr-o lume care pretuieste din ce in ce mai mult gratificarea imediata, apelul la rahaturile astea devine de inteles. Sigur ca, pe termen lung, e o mare porcarie, dar cine dintre cei educati asa mai este dispus sa astepte? They want it now…

  23. Armpitbug says:

    Am auzit de prea multe ori “lasa, putea fi si mai rau”, ”la toti ni-i greu”, ”unii o duc mult mai greu”, ”concentreaza-te pe lucrurile pozitive”. Crap cand aud asa ceva. Crap. Simt ca-mi pusca o vena de pe creier. Eu sunt genul de persoana negativa, “salbatica, intunecata, o magarita satanista” cum imi mai spunea tata cand aveam vreo 12 ani. Atunci cand nu-mi spunea curva si nu punea mana pe telefon sa sune toate rudele sa-i anunte ce curva-i fiica-sa. Cum dracu’ putea sa fie mai rau? Poate daca ma intorceam de la scoala si il gaseam pe fratele meu si pe mama cu teasta in geam, ca in Capra cu 3 iezi. Ma gandeam ce dracu am facut oare sa merit asa ceva, sa ma nasc in Romania, rupta-n cur, terorizata de un tata alcoolic, cu o mama care continua resemnata sa stea cu taica-mio, chiar daca asta ii distrugea copiii, de frica si de gura lumii si dracu mai stie de ce. Fratele meu se dadea cu capu’ de pereti cand avea vreo 2 ani, cred ca nu vedea partea pozitiva. Ma rog, I got carried away, altceva voiam sa scriu.

    Am perceput zona black asa cum ai descris-o tu in articolul din link ca pe o zona de resemnare, o zona in care esti in momentul in care esti zeu in manuirea mecanismelor de coping. Hai sa fim seriosi, viata e de cacat. Eu am fost toata viata in rosu, daca e sa ma iau dupa sectantii aia de nplisti. Cu cate o scapare in negru. V-au trimis la cursul ala de NPL in 2014 ca sa va faca niste oi mai blajine, niste sclavi care sa aiba impresia falsa ca pot vreodata sa detina controlul. In rosu mai lupti, dar in negru iti este caldut.

    Inca o chestie care ma omoara. “Zambeste, viata e frumoasa!”, “de ce nu zambesti?”, ”zambeste-ti in oglinda”, zambeste tu in futere.

  24. schipix says:

    Marele tău noroc e că ai avut ghinion în timp ce marele meu ghinion e că am avut noroc.

  25. Manowar says:

    Atunci cand nu-mi spunea curva si nu punea mana pe telefon sa sune toate rudele sa-i anunte ce curva-i fiica-sa.

    Faceai ceva sau era asa, de control?

    Poate daca ma intorceam de la scoala si il gaseam pe fratele meu si pe mama cu teasta in geam, ca in Capra cu 3 iezi.

    Nu stiu daca-i ceva in neregula cu mine, da’ eu unul am ras la chestia asta.

  26. Armpitbug says:

    Ce dracu’ sa fac la 12 ani, inca ma jucam cu (fake) Barbies. Nici nu stiam exact cum e cu fututu’ la varsta aia. Spunea ca mergeam cu mama la produs. Lol, cred ca aveam mai multi bani daca chiar mergeam la produs, nu mai faceam foamea. Inventa niste chestii absurde. Spunea ca ma uit la filme porno. De unde filme porno, ca nu dadeau asa ceva la TV. Daca urlam la el cand ma enerva, spunea ca is nefututa, ca ma mananca si trebuie sa gasesc unu’ sa ma scarpine. Odata am luat un ziar, l-am aprins la capat si am aprins focul la cuptor si m-a vazut pe geam nenea Totar, un vecin. Nu stiu ce si-a imaginat bozgorul de nenea fuckin Totar, dar m-a spus lui tata si timp de cateva luni numai satanista mi-a spus, ca fac nu-stiu-ce ritualuri noaptea. Amuzant acum, la varsta aia nu prea. Nenea Totar stiind ce scandaluri exista in familia noastra, stiind ce monstru am ca tata. Muie Nenea Totar.

    Plangea intr-o zi de numa’-numa’ si la un moment dat ma cheama la el tanguindu-se ca o vaca nemulsa. Pisat pe el si cu lacrimile si balele baltind imi spune “Iarta-ma, fata tatii, iarta-ma pentru tot ce ti-am facut, bla bla bla”. Mi se face mila de el, ii spun sa se linisteasca ca-l iert, chiar m-a emotionat si dintr-o data incepe sa rada in hohote psihopatul si sa-si bata joc de mine ca am pus botul. No, chestii de-astea.

    Ii funny pentru ca nu s-a intamplat, n-avea sange in coaie pentru asa ceva, numai amenintarile erau de el. Daca se taia putin la deget si vedea un picur de sange i se facea rau la porcalau. Numai ca ameninta ca o sa il injunghie pe fratele meu care era bebe si pe noi si tot imi era frica. Nu era Protectia Copilului pe vremea aia sau nu stiam eu de ea. Si oricum ce puteau sa faca, apoi chiar ajungeam la produs. Mi-am amintit o gramada de cacaturi din copilarie cu ocazia sarcinii, super ciudat. Si acum ma tot gandesc la cacaturile astea, pacat ca lobotomia nu e o operatie sigura.

  27. StevieVonDerr says:

    Poti sa te dai tu de ceasu mortii, lumea da de tine doar cand au nevoie. La modul, degeaba esti depresiv, ca nu le pasa. Degeaba iti e bine, ca stau pe capul tau.
    Incep sa stea pleasca, incep sa ceara bani imprumut si ajungi -> la depresiv. Coaie, deci bunastarea ma baga in pamant, cum sa fac sa fie bine ?
    The game is rigged.
    De aia nu condamn sinugigasii, sau baietii care intr-o zi o iau razna si lasa urme-n urma ca zugravii.

    Sunt suparat pe viata zilnic, si culmea, incep sa cred ca oamenii care nu inteleg implicatia deciziilor lor.

  28. Manowar says:

    Plangea intr-o zi de numa’-numa’ si la un moment dat ma cheama la el tanguindu-se ca o vaca nemulsa. Pisat pe el si cu lacrimile si balele baltind imi spune “Iarta-ma, fata tatii, iarta-ma pentru tot ce ti-am facut, bla bla bla”. Mi se face mila de el, ii spun sa se linisteasca ca-l iert, chiar m-a emotionat si dintr-o data incepe sa rada in hohote psihopatul si sa-si bata joc de mine ca am pus botul. No, chestii de-astea.

    9/10, epic troll.

  29. luvieere says:

    9/10, epic troll.

    Culmea curajului: sa faci cu el faza cu inregistrarea pe vlog, batutul pe spate si replica “stau cu bosorogii”.

  30. Armpitbug says:

    Sau sa-l filmez cum se pisa pe usa ca iar a incurcat camerele. Sau pe calorifer. Nu erau vloguri pe vremea mea. Sau cum umbla in chiloti prin casa cu cate-un coi pe afara. Sau cum doarme pe scari la intrarea in bloc cu mana la prohab, a la Al Bundy.

    Poate si tatal Alexandrei e vreun specimen de-asta si de-aia l-a facut bosorog si ce i-o mai fi zis, mi-a fost lene sa ma uit. De-l avea pe taica-mio avea mult material de vloguit.

  31. RuneJaguar says:

    Garantat, daca am manca doar salate din rucola, spanac, leustean, patrunjel, nectarine

    Daca am manca doar asta, si-ar rezolva Manowar problema cu scaunul. Am rezolva-o toti, ca am fi pe la 50 de kile. Astia mai inalti. The first Flyweights who have over 6 feet.

  32. Elena says:

    Generatia parintilor nostri (a celor nascuti in ’80-’90) e iremediabil pierduta. Multi au fost si sunt complet dezechilibrati emotional, disfunctionali, carand cu eu bagajul de traume nevindecate, traumatizand la randul lor…pentru ca pattern-urile se repeta. Cercul asta vicios trebuie intrerupt undeva, si din pacate noua ne revine munca asta. Am putine amintiri din copilarie (mi le-am reprimat, probabil), insa alea pe care le am sunt niste cacaturi sinistre recurente, cu un tata cinic si cu tendinte de psihopatie, cu batai la ordinea zilei, abuz fizic si emotional, cu o mama cu simturi anesteziate, care nu mai era capabila sa reactioneze, cu mizerii sufletesti scurgandu-se din fiecare. Si eu incercand sa supravietuiesc cumva, sa scap dracu din infernul numit “acasa”, sau sa-mi imprastii crererii pe asfaltul din fata blocului, in perioadele de depresie crunta (pe vremea aia nici nu stiam ca asta era decuplarea aia ingrozitoare de tot ce era in jur – depresie). Iar depresia revine regulat, uneori tine careva zile, alteori saptamani, dar am invatat s-o tin sub control. Si da, am incercat si antidepresivele, care mai mult rau au facut. Si uite asa s-a mai format o sociopata cu tendinte borderline, ca mecanismele mele de aparare n-au fost printre cele mai sanatoase. Pana la urma, cateodata e bine sa mergi inainte ca un animal anesteziat. E perfect asa.

  33. Elena says:

    Scuze ptr greseli si fraze dezlanate, scriu de pe telefon in timp ce urla langa mine un borac in metrou.

  34. Orbu says:

    @Elena: Fute-i una in muie, daca nu e al tau :). Gen treci pe rosu, da-l in ma-sa.

    Mie mi se pare de pe alta lume ce ziceti voi aci cu NLP si vazut ce-i mai bun in oameni. Sigur, pot mima asta. Dar eu tot timpul am vazut si am reusit sa scot afara ce-i mai rau din oameni. Cred ca as putea sa fac si-un calugar budist sa vrea sa ma omoare intr-o discutie de 15 minute si culmea imi si place sa vad oamenii consumati de furie si ura.

    Nu am simtit vreodata nevoia sa fiu altfel decat sunt, sa privesc partea buna, sau partea rea. Daca ma deranjeaza o chestie , ma deranjeaza si gata, nici nu doresc sa ma concentrez pe altceva, eu caut solutii, nu ochelari de cal.

    Tot ce pot sa confirm e ca, da, pietrele la rinichi dor si nu inteleg cum vine shiftul asta de la “am un pistol si-as vrea sa-mi fac freza cu el, da’ ma razgandesc cand ma apuca durerea de rinichi”. Ca mie un glont in cap mi s-a parut un exit facil in perioada aia. Si n-am primit nici morfina ca cica “nu e cazul”.

  35. Django says:

    “Boss, da’ ca sa fie clar, e cafea de la Barney’s Farm sau de la Starbucks?
    Sa stiu si eu…”
    De la Starbucks …stii eu sunt un hipster la menopauza

  36. IulianS says:

    frumos scris.

    In rest: e bizar sa astepti, in lumea asta, ca cineva sa te-ntrebe de sanatate daca nu are un interes special. Am asistat la mazilierea unei colege inainte de craciun, chiar un coleg recent, imediat dupa ce a venit din vacanta. Credeti ca a mai intrebat-o cineva de sanatate pe colega (era acum 9 ani)? Dupa 1 saptamana nu stia nimeni nimic de ea, unde lucreaza etc – m-am intalnit eu peste vreo 6 luni cand m-am dus la un interviu la o firma; cat despre ultimul s-a gasit o “piesa de schimb”, rapid, fara sentimente, fara la revedere, fara nimic.

    Cat despre discutii “inteligente”, mereu se schimba macazul cand ajungem la teme mai delicate. O dam in copii etc.

  37. Adi says:

    Nu am fost vreodata la un rahat despre nlp, dar m-am convins ca o anumita chestie chiar functioneaza in “gandeste pozitiv”; se numeste: don’t give a fuck despre toate chestiile negative pe care le poti ignora. Mie unul mi-a scazut nivelul de stres: posteaza un prieten ca are 3 pui de pisica de adoptat? Ignore. Posteaza altul ca nu stiu ce cantareata necunoscuta are cancer si vrea ajutorul nostru? In lista de restricted. Vine cineva cu o poveste tampita si enervanta? Trimite-l la plimbare. Viata devine mai singuratica, dar mult mai linistita. Don’t give a fuck, apprentice level.

  38. obositu says:

    Am fost si eu la un training de la firma la un moment dat.
    Participantii avea 25-35 de ani, sa zic vreo 15 oameni.
    Si a venit si o intrebare: “cine a trecut prin depresie, daca va e confortabil sa ne ziceti asta, bineinteles”.
    Bai, si au ridicat mana peste jumatate.
    Mi se pare incredibil procentajul. Eu cred ca in unele cazuri deprimarea, tristetea, melancolia, sau mai stiu eu ce, sunt descrise sub un singur termen umbrela – depresie.

    Recunosc ca n-am trecut prin ceva ce as putea sa caracterizez drept depresie, dar mi s-a zis ca practic la greu escapism.
    Asa o fi, dar in continuare imi place sa mai citesc o carte, sa vad ceva filme sau seriale, sa mai joc cate ceva.
    Daca asta o fi escapism si ma ajuta sa fiu fericit, eu o sa continui tratamentul cu placere.

  39. Manowar says:

    Da.

    Attention whores. Mi-a murit pisica si am avut 3 zile depresie pana am cumparat alta, draga.

    Retardati si retardate.

    De asta nici nu o/te ia nimeni in serios cand vine vorba de asa ceva.

  40. Dan says:

    Plangea intr-o zi de numa’-numa’ si la un moment dat ma cheama la el tanguindu-se ca o vaca nemulsa. Pisat pe el si cu lacrimile si balele baltind imi spune “Iarta-ma, fata tatii, iarta-ma pentru tot ce ti-am facut, bla bla bla”. Mi se face mila de el, ii spun sa se linisteasca ca-l iert, chiar m-a emotionat si dintr-o data incepe sa rada in hohote psihopatul si sa-si bata joc de mine ca am pus botul. No, chestii de-astea.

    Am ras cu lacrimi la lucru, un coleg a venit sa vada de ce rad, din pacate nu i-am putut explica printre hohote, si nici nu poate citi, pentru ca plm, suntem in USA asa ca e mexican. L-a umflat si pe el rasul de rasul meu si mi-a zis ca nebun.

  41. mel says:

    Foarte tare postul, se compune perfect cu viata mea. Cam asa trăiam și eu înainte sa plec din Ro, pe 200 euro (în provincie) job super invidiat 😂, la amici o duceam mai binișor, si ma complaceam într-o relație cu persoana nepotrivită. Am evoluat mult, am trecut la alt nivel, pana când, într-o zi mi-am dat seama ca o frec din nou în gol. Mult mai sus, dar tot departe de cum vreau sa traiesc. Acuma sunt în schimbări la pasul doi, si fiecare experienta ma face mai puternică si mai tristă, realizând in ce cacat ne-am născut, nu cu a doua șansă, nici macar a treia, cu sansa miracolului.
    Tot căcatul spre bine, cine il vefe merge sa se spele, cine nu sa se învârtă in el.

  42. Cypress says:

    Plangea intr-o zi de numa’-numa’ si la un moment dat ma cheama la el tanguindu-se ca o vaca nemulsa. Pisat pe el si cu lacrimile si balele baltind imi spune “Iarta-ma, fata tatii, iarta-ma pentru tot ce ti-am facut, bla bla bla”. Mi se face mila de el, ii spun sa se linisteasca ca-l iert, chiar m-a emotionat si dintr-o data incepe sa rada in hohote psihopatul si sa-si bata joc de mine ca am pus botul. No, chestii de-astea.

    LOL!

  43. Armpitbug says:

    Am fost si eu la un training de la firma la un moment dat.
    Participantii aveau 25-35 de ani, sa zic vreo 15 oameni.
    Si a venit si o intrebare: “cine a trecut prin depresie, daca va e confortabil sa ne ziceti asta, bineinteles”.
    Bai, si au ridicat mana peste jumatate.

    Asta cu depresia e la moda, mi se pare, o arunca multi prea usor in vorba. Oamenii astia care folosesc cu atata usurinta termenul de “depresie” nu realizeaza ca vorbesc despre o tulburare psihica, nu despre un episod de tristete sa zicem. Daca te uiti in DSM, o sa vezi ca trebuie sa ai 5 sau mai multe simptome pentru nu stiu ce perioada de timp ca sa se califice ca depresie. Dar, la cum eram crescuti de parinti prin anii ’90, nu m-as mira totusi ca depresia sa fie o boala intalnita des printre tinerii intre 25 si 30 de ani.

    Eu nu am suferit de depresie, dar am avut niste perioade in viata in care nu mi-a mers excelent din punctul de vedere al tristetii si anxietatii. Vezi troll daddy si urmarile care s-au manifestat si la multi ani dupa. E un miracol ca sunt casatorita si am copil, mie inca mi se pare ciudat.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *