Viata in UK – part XXI – cariera, tata si sacii din caruta

Spuneam acum ceva vreme ca intr-o buna zi poate o sa povestesc despre cum mi-am futut eu cariera. Well, there’s no time like now, so…In plus, abia ce m-am uitat la clipul ala in care se plangeau americanii de viata-n Japonia si de cum esti tratat si mi-am amintit de treaba asta.

Am revenit aici in 2012 dupa incidentele din 2010-2011. Planurile mele spuneau ca am nevoie de 32k pe an pentru a trai decent si daca se poate, ceva extra pentru a plati apartamentul din Romania. Nu mai stiu cat aveam atunci de plata. Adica, stiu ca aveam de platit ori inca 48,000 de euro…ori inca 64,000 de euro. Pe cinstea mea ca nu-mi amintesc si nici nu conteaza. In teorie, as putea sa ma uit in contul din banca pentru a vedea cati bani am trimis pentru a plati mizeria aia. In practica, am schimbat banca si nu mai merge contul vechi, asa ca dracu’ stie. Oricum nu conteaza.

Nu-mi faceam sperante prea mari pe vremea aia ca o sa platesc mai rapid de 20 de ani datoria aia. Dar nici nu-mi pasa prea mult, ca sa fiu sincer. Apartamentul era oricum inchiriat pe juma’ din rata, iar bonusul anual (pe vremea aia, era fix, la 10%) acoperea diferenta, ce dracu’.

Salariul pe care mi l-au oferit astia a fost de 33k. Adica un pic peste cat as fi acceptat. Nu grozav. 2100 de lire, cam asa, parca. Oricum, nu un salariu cu care sa te mandresti. Suficient pentru a trai decent, dar nimic special. Dar, am zis eu, e OK. Isi va gasi si doamna un job. Si oricum, intr-un an de zile, ori imi dau astia mai multi bani, ori imi dau altii. Important e sa pun piciorul inapoi pe insula, ca de-acolo ma descurc eu lejer.

O perioada mi-a mers bine cu jobul. Pana acum vreo 2 ani sau cam asa ceva, daca-mi amintesc eu bine. Poate un pic peste doi ani.

Cand zic ca “mi-a mers bine”, ma refer la faptul ca am tot primit marire de salariu dupa marire de salariu. Si c-am fost promovat de doua ori. Dar sa nu dau cu fast forward…

La un an dupa ce m-au angajat, s-a anuntat ca-i libera o pozitie mai sus. OK. Am aplicat. Si-am povestit la vremea aia (puteti citi din urma daca sunteti plictisiti). Eu deja primisem doua mariri de salariu la vremea aia. Intai, de la 33 la 36. Apoi de la 36 la 39k. Deja lucra si doamna inca de dinainte de a primi eu prima marire de salariu, asa ca nu-mi pasa prea mult.

Inainte de a continua, o paranteza un pic mai lunga. Eu sunt alpha si omega in echipa asta. Nu e lipsa de modestie. Nu e aroganta. E realitatea. La vremea cand aveam chef de munca, munceam (fara a ma chinui vreun pic) de vreo 3-5 ori mai mult decat urmatorul din top, ca sa zic asa. Si mai bine. Si mai rapid. Si calitate si tot. Am tot aratat chestiile astea in trecut. Pun linkul doar pentru cei mai noi pe-aici, sa fie clar ca nu vorbesc in punga, ca nu-s genul ala de roman care doar are impresia ca el munceste si se rupe si se sparge si restu’ of freaca. Nu. Nu mi se pare mie, nu, nu e impresia mea, nu, nu-i o chestie subiectiva. Si nu doar atat, da’ tehnic, sunt peste toti. Din nou, nu e lipsa de modestie si nu e aroganta, nu e parerea mea. E la modul ala de zic managerii in sedinta cu toata echipa ca “asta e, nu poate toata lumea sa fie ca Liviu”. Asa, de fata cu toata lumea. Deci, din nou, nu e “parerea mea”. Ca sa mai lamurim un aspect, pe vremuri, la interviu, iti dadeau astia de facut 10 taskuri. Si aveai 45 de minute pentru ele. Si ei “stiau” ca nu e suficient timp, dar pe ei nu-i interesa sa le faca vreun om pe toate. Ii interesa sa vada cat poti face, cat de rapid lucrezi, cum lucrezi, ce faci cand te blochezi etc.

Si-am venit eu la interviu. La interviu am trecut prin primele 9 taskuri in 15 minute. Lejer, asa. I-am intrebat cat timp mai am, ca-l pot face si pe al zecelea, da’ la ala trebuie sa ma uit nitel in man pages sau pe google, ca efectiv nu-mi amintesc cum se face si vreau sa stiu daca am timp. Aia erau blocati deja de cand au vazut cum zboara caracterele pe ecran la primele taskuri. Ca s-o lamurim, pentru aia tehnici, al zecelea task era o mizerie de-aia cu quota (cat spatiu pe disk poate folosi un user) pentru nu stiu ce user. Nimic complicat, dar nu-mi aduceam aminte 100% cum se face din simplul motiv ca anul era 2012, iar eu nu mai facusem asa ceva de prin 2000 sau 2001, ca nu mai fusese nevoie. Adica, intre timp, spatiul pe disk devenise cea mai ieftina chestie din calculator. Poate mai stiti ca era o perioada in care cumparai harduri de 40 de MB. Dar intre timp, am ajuns la stadiul poti cumpara harduri de 8 TB cu vreo 200 de lire. Spatiul pe disk a devenit pur si simplu foarte ieftin, asa ca eu nu mai vazusem pe nimeni folosind chestia aia de vreo 11-12 ani. Ca idee, cica pana atunci recordul fusese de 6 taskuri. Eu facusem 9 in 15 minute si ma pregateam pentru al zecelea, da’ mi-au zis ei sa nu-l mai fac, ca nu-i nevoie, ca “s-au lamurit”. Inchidem aici paranteza asta.

Am aplicat atunci – la prima promovare – pentru ca, dupa umila mea parere, ar fi trebuit sa primesc jobul ala din prima. Fara alte teste suplimentare. Cel putin pozitia aia. Dar na, cand mi-au facut oferta, n-am stat de glume gen “dar eu vreau mai mult, dar eu vreau pozitia ailalta”. Nu. Pe mine ma interesa sa plec din Romania si atat – mai departe urma sa vad eu cum ma descurc.

Acolo a intervenit prima dezamagire usoara. Nu am primit-o direct. A trebuit sa aplic, sa trec prin interviuri si sa “candidez” contra altor 4 oameni. Mie mi s-a parut deplasat chestia asta. Era asa, la modul, “pai, aia 4 impreuna nu muncesc cat mine si nu stiu impreuna cate stiu eu”. Dar m-am gandit ca ehm, e doar o chestie de procedura, nimic mai mult, ar arata ciudat sa vina sa-mi spuna ca “uite, ia tu pozitia asta” si sa-i lase pe-aia 4 cu ideea ca nici n-au avut vreo sansa.

A doua dezamagire usoara a intervenit cand am primit jobul. Cica urma sa primesc o marire de salariu. De la 39k la 42k. Nu, ba, baieti. Asta nu era OK, dupa parerea mea. Adica, sigur, apreciez, da’ la o PROMOVARE ma astept sa primesc mai mult de 10% marire (si nici 10% n-ar fi insemnat). Si sa fie clar, nu era vorba de bani, ca nu aveam nevoie de bani. Deja eram foarte OK cu banii pe care-i castigam – asa, pe familie. Dar mi se parea pur si simplu insultator. E ca si cum ati munci voi intr-o echipa de vanzari, fiecare cu 1000 de euro. Si vine sefu’ al’ mare si zice intr-o zi “tu, Gheorghe, de maine esti manager al echipei de vanzari; si o sa ai un salariu de 1090 de euro!”. Parca-parca nu-i chiar OK ceva pe-acolo, la matematica, nu? Asa si la mine.

Asa ca m-am dus la aia si le-am explicat ca parca-parca nu ma simt extraordinar de incantat de marirea aia de salariu la o pozitie superioara. Aia au cam facut ochii mari, ca…dar cum, ca doar tie ti-am mai marit de doua ori salariul inainte. Erm, da, da’ nu vad legatura cu promovarea asta. Hai sa facem altfel. Credeti ca puteti oferi mai mult sau sa nu va deranjez cu asta, ca nu-i cazul in compania asta? Au priceput ei mesajul rapid. Asa ca in vreo 2 zile s-a intors manageru’ la mine cu salariul real. Nu mai era 42k. Era 50k. OK, stiu ca nu-i mare diferenta, dar “asa mai mergea”. Asa c-am fost OK cu asta.

De altfel, daca-i ceva de care nu m-as putea plange in compania asta si-n tara asta, ar fi banii. Mi-au ajuns mereu. E adevarat ca eu nici nu sunt un tip pretentios si n-am pasiuni scumpe, asa ca nu am avut niciodata cheltuieli prea mari. Dar, ma rog, sarim peste.

Si a mai trecut ceva vreme si-am mai primit vreo 3 mariri de salariu, tot asa, frumos.

Dupa care s-a eliberat pozitia urmatoare. Brusc, era iarasi loc de-o avansare. Chestia e ca am aflat de treaba asta accidental. Erau doua posturi libere. Si urmau sa candideze fix doi oameni. Adica, asa, garantate. Eu nici n-as fi aflat de asta pana n-ar fi fost prea tarziu. Dar anuntase un grec ca pleaca de la noi din departament in alt departament, iar managerului i-a scapat intr-o conversatie treaba asta “ce ciudat, fix acum cand il promovam”…and I was like you what, mate? Aaaa…da….cred c-am uitat sa-ti spun, ca s-a eliberat o pozitie. Ah, adica o sansa de promovare? Inteleg cum ai uitat, ca nu e CEVA IMPORTANT, dar acum c-am aflat, cum aplic? Si el, mirat, pai, crezi c-o poti obtine? Eu, deloc mirat, i-am zis simplu “da, bineinteles, ca-s mai bun decat aia doi la un loc”. S-a uitat omul ciudat la mine, dar n-am prins mesajul. Asta e, uneori sunt mai slow, asa. Pozitiile erau deja “date”. Interviurile erau doar o formalitate, decizia fusese luata, aia doi fusesera anuntati deja, dar eu nu stiam.

Am aplicat oricum. Interviul a fost floare la ureche, practic. Joaca de copii. Tehnic, aia care imi luau interviul nu stiau cat mine. Si cred ca nici acum n-au invatat cat stiam eu atunci. Dar sarim peste. Am plecat de-acolo – din camera de interviu – simtindu-ma destul de bine cu mine. I aced this, hehe.

Am inceput sa banuiesc ca parca-parca ceva nu-i in regula cand l-am vazut pe managerul meu certandu-se cu ceilalti doi manageri intr-o camera de conferinte. Pe ecran erau statistici si era numele meu acolo. Nu trebuia sa le vad ca sa-mi dau seama despre ce-i vorba. Le explica cu scuipat si tot tacamul ca-s de vreo 5 ori mai productiv decat aia 2 la un loc. Avea sa-mi spuna si el asta mai tarziu.

Dupa care a venit vestea. Nu au putut pica nicicum de acord. Asa ca s-au dus la seful lor si i-au explicat situatia, fiecare cu argumentele lui. Iar seful lor le-a zis simplu “pai, ii promovati pe-aia doi, ca nu puteti da inapoi acum; si lu’ Laiviu ii dati niste bani in plus si asta e; pica-n sarcina ta (managerul meu) sa-i explici asta cum poti tu mai delicat”. Si asa am primit si eu vestea. M-a luat domnu’ manager intr-o camera sa-mi explice, impreuna cu alt manager (astia tot timpul isi cheama martori la o discutie care li se pare lor c-ar putea degenera). Ca uite…stii…Nu mi-a zis pe fata ca erau date posturile deja. Mi-a zis-o asa, pe ocolite. Cu aluzii. True Brit, gen. Nu era nimic de facut, incidentul era consumat. Si…e OK cu tine? Tu primesti atata-n plus.

Cu o saptamana inainte, avusesem o discutie pe Alex – prietenul pe care l-am adus eu aici. Se dusese omul sa ia pranzul cu niste colegi. Unii care-s asa, mai bisericuta. Toti vorbitori nativi, ca sa zic asa. Englezi, australieni, irlandezi, de-astia. Nici un strain. Iar el se dusese mai neinvitat. Ca o scurta paranteza, Alex e e genul de om care-ncearca sa-si faca peste tot cunostinte, posibil pile, relatii. Cand eram in Romania si veneam de la lucru amandoi intr-o zi, imi zicea – era seara, era rupt – ca acum tre’ sa se duca la cutarescu, sa-i “faca” calculatorul. Si-l intreb cat ii ia. Pai, nimic. Pai, si-atunci de ce te duci? Ca-mi fac relatii. Ca e mecanic auto, ca cine stie ce si cum. Si dus a fost. Si tepuit a fost de mecanicul ala mai incolo, dar nu intru-n subiect prea mult. Asa si cu astia. Eram deja acolo de peste doi ani si, sincer, nu venise vreodata vreunul sa zica “coaie, noi mergem la pranz, hai si tu”. Nici macar o data. Sa fie clar, nu ma plang de treaba asta, mie chiar imi convenea – din simplul motiv ca atunci cand nu am englezi in jur, nu trebuie sa fiu atent la ce spun, sa nu fac vreo remarca “offensive” sau rasista sau whatever. Dar Alex e Alex, asa-i el. Eu ii explicam ca mie mi se pare patetica treaba asta. Te duci neinvitat ca sa ce…? Sa-ti faci “relatii”? Cu unii care nu te-au invitat? Nu stiu cum pare chestia asta pentru altii, da’ eu sunt relativ orgolios din punctul asta de vedere. Daca nu m-ai invitat, nici nu trec sa te salut. Ca n-am de ce. N-am nevoie de nimic de la tine, la ce bun sa-mi bat capul? Si exact asa procedez cu toata lumea. Pe langa asta, eu nici nu-i prea inghiteam pe-astia. Nu pentru ca dom’le, nu m-au invitat pe mine nu stiu unde, ci pentru ca nu invitau pe nimeni care nu era englez, australian, american, irlandez. Doar ei intre ei. Si, desi mie-mi convenea (ei cu ale lor, eu cu ale mele, gen eu mergeam la pranz cu Patrick), era greu sa nu observ treaba asta. Drept urmare, am clatinat de cap la treaba cu Alex si i-am urat pofta buna.

Revenind la partea cu discutia aia cu managerii, i-a pus dracu’ sa ma intrebe how do I feel about this. Si pe mine m-a bufnit un ras cu lacrimi. Le-am si zis de la obraz “pai, ati facut o greseala si veti plati pentru ea”. Unul din ei era nou pe-acolo, a facut ochii cat cepele. Cum adica o sa platim? Pai, simplu. Vezi tu cat muncesc eu? Ei bine – vad si restul. Si restul ce vor vedea acum? Ca promovarea nu a obtinut-o unul care munceste, ci unii care vorbesc despre munca. Credeti voi ca asta o sa-i faca sa munceasca mai mult? Sa vada un rost in a munci mai mult? Ia ganditi-va un pic. Aaaa. Da, aaaa. Nici macar nu se gandisera la asta vreo secunda.

Am iesit la fumat la ceva vreme dupa. Eram cu Alex si cu Patrick, ca de obicei. Si vine Alex si-mi spune ca are o problema cu mysql la un client, ca stie ca eu stiu cum se rezolva, daca pot s-o rezolv eu. Negativ, prietene. Negativ. Pot, dar nu vreau. Pai, de ce nu vrei. Pai, ca nu vrea pula mea. Pai, de ce, ca-ti cer eu ajutorul. Da, stiu ca-mi ceri tu ajutorul, dar nu eu am fost promovat. Fuga la aia proaspat promovati, escaleaza la ei, sa rezolve ei. Pai, nu, ca nu vreau sa le-o dau lor, vreau s-o rezolv eu. Pai atunci rezolv-o. Pai nu stiu cum, explica-mi tu. Pai, not gonna happen. Efectiv am ajuns sa urlu la el – nu de nervi, ci pentru ca nu intelegea. COAIE, AIA AU FOST PROMOVATI. NU EU. AU FOST PROMOVATI DE POMANA. ESCALEAZA LA EI, CA EU NU AM DE CE SA FAC IN CONTINUU MUNCA ALTORA SI SA FIE RASPLATITI ALTII. La modul ala.

Ca sa fiu sincer, nu era o problema cu treaba cu promovarea. Pana la urma, mie mi-a convenit outcome-ul. Adica, obtinusem banii, gg. Eu bani cheltui la pub, nu titlul jobului. Deci cu mine era perfect OK. Cum ar veni, primisem banii (in mod ironic, acum aveam salariul mai mare decat aia doi care tocmai fusesera promovati, lol) dar nu responsabilitatile. Pai…perfect? Si perfect ar fi ramas daca n-ar fi venit fostu’ manager la mine (omul care trebuise sa-mi dea stirea) sa-mi spuna ca, da, s-au uitat si ei si, intradevar, eu muncesc mult mai mult si mult mai bine decat toti ceilalti. Si ca, daca vreau sa fiu promovat, trebuie sa-i fac si pe restul sa munceasca la fel.

Privind inapoi, ala a fost punctul la care s-a dus pe pula treaba asta cu cariera, cred eu. Pana atunci, ma abtinusem eroic sa nu dau prea mult din gura, ca am defectul asta de-a fi sincer cand o deschid. Doar ca, dintr-un motiv sau altul, in momentul ala n-am avut chef sa tac. Asa ca l-am luat la misto si i-am explicat ca nu prea ma intereseaza cum muncesc aia din echipa. Ca asta-i treaba managerilor. Pai, da, da’ eu sunt managerul si-ti cer tie ajutorul. Pai, ghinion, managere, trebuia sa te agiti mai mult sa primesc eu promovarea aia. Am fost unfair. Omul chiar se chinuise sa fiu eu unul din aia doi, desi stia ca-i inutil. Si chiar imi daduse marire de salariu dupa marire de salariu. Dar am fost unfair. De ce? Pentru ca efectiv nu mai aveam nici un chef sa fiu baiatul bun. Cand imi dadusera aia 33k, la angajare, eu ma gandeam ca sper sa obtin 50k la ceva timp dupa. 55k, daca aveam noroc. Doar ca-ntre timp sarisem cu muuuult peste salariul ala. Cu mult. Sacii mei deja erau in caruta, cum ar veni.

Asa ca i-am zis simplu ca, de vreme ce avem acum noi tipi pe senior roles, AIA ar trebui sa se ocupe de echipa, ca-i treaba lor, nu a mea. Iar manageru’ – inca calm, nu stiu cum – mi-a explicat ca el are salariul mai mic decat mine, daca-s curios de chestia asta si ca-mi cere ajutorul, nu ma poate obliga. Doar ca asa cum am zis, sufar de sinceritate. Asa ca i-am zis de la obraz ca, stii ce? Nu prea e asta problema mea. Momentan, eu fac bani pentru companie. Tu esti aici … habar n-am de ce. Ca nu-mi dau seama pentru ce avem manageri, eu ma descurc perfect si fara voi aici. In fact, v-as da afara pe toti trei. Intr-un ultim efort, omul mi-a explicat ca, indiferent ce parere am despre el, asta vrea corporatia de la mine, daca vreau promovarea aia. La care eu i-am explicat ca mie mi se rupe pula de promovarea aia, ca doream doar banii – si pe-aia i-am obtinut. De promovarile lor mi se rupe pula, ca nu ma intereseaza titlul. Eu “mai am nitel” (la vremea aia mai aveam nitel) “si-mi platesc apartamentul din Romania, care pana acum m-a tinut aici, asa, mai cuminte, mai tacut; dar cu ala aproape am terminat”. Ca nu-mi pasa catusi de putin despre ce vrea corporatia sau ce crede corporatia sau ce cred aia din upper management, ca eu ma pis pe ei, lol.

Omul a inteles mesajul si-a renuntat. Dupa care-a plecat din echipa. S-a dus sa fie manager in alta parte. S-a prins ca eu nu mai urma sa-i fac lui pula mare, sa poata arata ce mari realizari are. Asa ca s-a carat fluierand. Ghinion. Si eu tot fluierand am plecat de la intalnirea aia. Inainte de a pleca, totusi, mi-a facut “favoarea” de a le transmite si celorlalti manageri si superiorului lui cam discutia aia. Asa, sa stie si ei cu cine-au de-a face.

Putin inainte de a pleca, a mai avut loc un mic incident. Mie deja mi se rupea pula si de job si de echipa si de companie.

A plecat o grasa din companie. Nu era la noi in departament. Era in alt departament, sub noi, cum ar veni. Femeia era grasa, urata, chioara – genul ala cu ochelari-fund-de-borcan – cu cea mai groasa si agasanta voce din istorie. Ragusita de muie, cum ar veni. Lucra prietenul ei in companie si-a adus-o si pe ea. Ma rog, “lucra” e un fel de-a spune. Se plimba toata ziua de colo-colo fara sa faca nimic. Si, intr-o zi cu soare, dupa ani de zile, l-au dat astia afara. La modul, sorry, not sorry, tu ne consumi resursele de pomana. Tanti tocmai statea sa fie promovata – credea ea. Si plina de frustrari, s-a dus la seful sefului sefului ei! sa-i explice ca derp, ea ar trebui sa fie mult mai sus, ce cauta ea in pozitia asta etc. Femeia era si proasta si frustrata si idioata. Intr-o zi i-am si ras in nas si i-am futut o umilire de-aia de porc. Vine femeia la mine, ca ea tre’ sa-mi dea un tichet. Eu, sictirit, ii explic ca poate vrea sa ma intrebe daca am timp de tichetul ei si nu se descurca prea bine cu engleza…? Ea, cica, are mai multa greutate cererea daca vine de la X? (gagiul ei). Eu, razand, i-am zis ca mi se rupe pula de X, nu stiu cine e si nici nu ma intereseaza, probabil si el e tot un ratat. Da’ fix la modul ala, nu infloresc sau ceva. A spumegat femeia-n telefon, iar eu am inceput sa rad si i-am inchis telefonul. Gen, du-te si canta la alta masa, poate-i pasa cuiva de tine, ca mie nu.

Anyway, a plecat grasa din companie, suparata ca i-a fost dat afara prietenul, ca ea nu-i promovata, ca pula mea.

Si-mi vine mie o idee (cred ca mie, posibil sa fi fost a lui Patrick, chiar nu mai tin minte). Ce-ar fi ca acum, daca tot a plecat, s-o nominalizam pe femeie la angajatul lunii. Si m-am apucat eu sa scriu o chestie de-aia in bataie de joc, da’ asa, nesimtita, nu gluma. Ca vocea ei duioasa (femeia vorbea ca o drujba pe metal) ne calauzeste spre tainele linuxului si privirea ei patrunzatoare (din spatele ochelarilor-fund-de-borcan-de-muraturi) nu scapa nimic din tainele unixurilor si alte chestii de-astea mizerabile. Asa, de distractie. Si i-am dat submit in sistemul intern, nominalizarea mea pentru angajatul lunii lol. Doar ca, ce sa vezi. Patrick s-a dus cu textul ala la inca vreo 5-6 oameni care n-o suportau pe grasa aia figuranta. Si i-a pus si pe ei sa trimita fix acelasi text, fix aceeasi nominalizare de angajatul lunii pentru grasa care nu mai lucra la noi olololol. Glume de santier, stiu. Da’ asta am facut. Eh, ghinion: grasa a castigat! Si cand a castigat, s-au apucat aia din management sa citeasca ce-am scris despre ea. Ca acolo in mod normal il lauzi pe unul cu mama-mama, ce-a facut, cum munceste, cum e un dumnezeu etc etc. Si or fi ei prosti, da’ atat de prosti incat sa nu se prinda ca-i bataie de joc nu erau. Doar ca nu stiau cine-a facut-o. Nu mai tin minte care era problema in sistem, da’ nu vedeau cine-a facut asta si de ce are de atatea ori femeia acelasi text de la toata lumea. Cine stie?

Cert e ca i-au luat pe-astia la rand. Si-a ajuns iarasi treaba asta la seful sefului meu. Iar ala le-a zis sa afle cine-a facut-o, ca poate fi nasol, asa, trebuie sa stie toata lumea ca asta nu-i un comportament acceptabil, ca-i bullying.

Si i-au luat pe-astia la rand. Cate doi manageri chemau unul din semnatari la o discutie intre 6 ochi. Cine-a facut asta? Cine te-a pus sa faci asta?

Cinste lor, n-au turnat. Si-au ajuns la mine. Eu fusesem deja avertizat de Patrick, care fusese luat la o discutie de ei fix inaintea mea. Si nici una, nici doua, desi l-au avertizat aia sa nu-mi spuna nimic, ca-i “investigatie”, normal ca mi-a spus. Si normal ca m-am dus foarte relaxat acolo.

Da. Eu am facut-o. Da, a fost ideea mea (nu mai stiu daca a fost sau nu, da’ aia le-am zis). Asa, la modul ala, now what. Ca tu stiai ca mama ei a murit? Nu si nu-mi pasa, ca n-o fut eu. Fix cu cuvintele astea. Putea vedea si-un orb pe mutrele lor socul si groaza. Deci…TU ai facut asta? Da. Si recunosti asta? Da, bineinteles. Si a fost ideea ta? Da – chiar eu i-am influentat si pe restul (nu eu facusem aia, ci Patrick, da’ n-avea sens sa-l amestec si pe el in asta). Iti dai seama ca poate fi o investigatie pe tema asta? Eu am ridicat din umeri. Asa, si? Ce-o sa se intample? O sa fiu dat afara? Daca-mi vreti demisia, spuneti-mi, ca ma duc sus si gasesc pe cineva care stie sa printeze si v-o dau, cu data-n alb, de cand vreti voi. Din nou, soc si groaza.

Realitatea e ca lor li se spusese sa bage frica-n mine, cum ar veni. Asa, sa ma ameninte ca as putea fi dat afara daca mai fac de-astea. Doar ca mie mi se rupea pula. Aproape imi platisem apartamentul. Nu ma mai interesa aspectul asta. De fapt, eram aproape sigur ca voi fi concediat. De-aia am si luat totul asupra mea. La modul ala, eu oricum probabil sunt concediat, n-are sens sa fie concediati si altii cu mine. Urma scapa turma etc.

Aici a intervenit noul (si actualul meu) manager. Omul era nou in post si a vrut sa-si flexeze muschii. Asa ca m-a intrebat pe-un ton de-ala agresiv “auzi, tu ai scris alea sincer sau iti bateai joc de ea?”. Eu, calm “e o intrebare oficiala sau neoficiala”. Ala, si mai agresiv: “eu voi fi managerul tau, TOT CE DISCUTI CU MINE E OFICIAL”. Ah, da? Pai, atunci, da, asa cred eu, ca e un geniu al linuxului femeia aia care nu poate da un ls fara asistenta. “Iti bati joc de mine?”. Eu, razand “sa-nteleg ca si asta e o intrebare oficiala”. A facut omul SPUME LA GURA in camera aia. Ca daca eu imi dau seama ca el se poate duce la HR cu asta. Doar ca eu eram deja sictirit – pe mine ma plictisesc discutiile lungi si amenintarile ma lasa rece la modul general. Asa ca i-am zis sec “pai, vezi ca ai un telefon aici in camera, esti in stare sa afli singur ce interior au sau vrei sa te ajut eu, ca na, tu esti manager…”. Au cazut amandoi de acord ca nu mai are rost sa continuam conversatia aia. Eu, asteptandu-ma in continuare sa fiu concediat, le-am zis si mai frumos ca pentru mine n-a avut sens nici o secunda. Sa-mi trimita ce template de demisie au ei p-acolo pe mail, ca-l printez eu si-i scutesc de discutiile cu proastele care castiga 25k (HR-ul adica). Ca pula mea, nu-i ca si cand aveam ceva de pierdut.

Dupa asta, m-a luat fostul manager la o discutie intre patru ochi. Daca eu imi dau seama cat de nepoliticos am fost in discutia aia, ca-s inconstient. Si i-am explicat si eu – politicos de data asta – ca la mine nu merge treaba asta cu speriatul; ca pana una-alta, ei n-au luat un pumn in viata lor, in timp ce eu la 17 ani eram fugarit de gloante, asa ca daca incerci sa ma bagi in corzi, asteapta-te-n pula mea sa-ti iei cateva-n figura, ca mi-a expirat abonamentul la biserica. Si omul, tot calm, mi-a zis ca bai, uite, sa-ti explic. Noi trebuia doar sa te speriem pentru a nu mai face vreodata asta. Si eu tot calm i-am raspuns ca well, it failed si ca oferta mea ramane valabila, cu santaju’ sa cante la alta masa, ca nu-mi mai pasa prea mult de job.

Acolo s-a terminat discutia si aia a fost si ultima mea interactiune cu asta. A plecat si plecat a ramas. Cat despre mine, mi-am asteptat in zadar concedierea. Nu a venit.

In schimb, a auzit managerul managerului meu despre conversatie. I-a fost relatata, mai precis. Noul manager s-a dus la el sa-i spuna “ba, nu a mers, dimpotriva, uite ce mi-a zis asta, c-ar trebui dat afara pentru atitudinea asta”. Doar ca manageru’ ala mai mare l-a luat intr-o camera si i-a explicat. Baietel, uite cum sta treaba. Laiviu e ala care munceste cat 5. Si in general isi vede de ale lui. E aici de vreo 2 ani. El a adus aici alti doi care muncesc ca el (pe vremea aia). Tu nu. Cand arde ceva, la el ne ducem. Asa ca daca pleaca si el, daca chiar isi da demisia, da-ti-o si tu, ca oricum esti in perioada de proba si altfel ti-o dam noi. Eu v-am trimis sa-i invatati sa nu mai faca asa ceva, nu sa plece. Daca pleaca romanii (eram noi trei pe vremea aia, eu, Alex si Patrick), tu ai belit pula si poti sa-ti iei adio de la jobul asta.

Surpriza-surpriza. Viata nu-i ca-n filme. Managerul meu abia se mutase in UK. Era ingropat, INGROPAT in datorii. O concediere pentru el ar fi fost catastrofala. Pentru mine insemna cel mult ca tre’ sa-mi caut alt job – si cum suna telefonul cu oferte la cateva zile, nu eram prea ingrijorat de asta. Pe de alta parte, el, inainte de jobul asta, punea conserve pe raft in supermarkets. Nu glumesc. Cred ca ala a fost momentul in care-a inteles ca relatia aia dintre manager si “subordonat” nu-i cum citise el in filme. El ma ameninta cu investigatii, avocati, tampenii, eu doar i-am zis ca nu-i nevoie, ca-i dau eu demisia cand vrea pula lui. Ca apoi sa-i spuna seful lui ca daca eu chiar imi dau demisia, zboara si el. Haios, nu?

A doua zi s-a dus la Patrick, sa-i ceara scuze pentru investigatia aia, ca poate l-a deranjat. Patrick se pisa pe el de ras si mai multe nu, da’ tinea o mecla serioasa, genu’ cu sentimente ranite. Da’ in cele din urma s-a plictisit de teatrul ala si i-a zis ca el e OK, pace, nu pastreaza suparare. Si desteptul ala l-a intrebat daca o sa inteleaga si Liviu treaba asta. Patrick i-a zis sec ca nu prea crede, ca Laiviu are niste probleme la cap si tinde sa ia niste chestii cam personal.

N-o sa ma creada nimeni, dar a venit ala la mine la birou cu lacrimi in ochi. Sa-l iert. Sa pula mea. Nu glumesc si nu exagerez. Imi dau seama ca nu ma crede nici pula, dar e adevarat. Iar eu i-am explicat si lui aceeasi chestie intre patru ochi. Ca nu-mi pasa de ce crede despre mine. Ca mi-e indiferent daca el crede ca eu am gresit. Ca daca are impresia ca eu voi sta mielusel tremurand in fata lui, greseste amarnic. Ca oferta mea ramane deschisa, are demisia mea oricand doreste. Nu, ca el nu vrea asa ceva, departe de el gandul. Habar n-aveam in ce situatie era, ca l-as fi trollat si mai mult pe tema asta. Dar mi se facea fizic rau sa vad un barbat plangand ca o pizda, asa ca i-am zis sa termine cu chestia asta. Ca e OK, nu vom fi prieteni si nici nu trebuie sa fim prieteni. Dar, daca vrea, putem lucra impreuna. Si m-a intrebat ce presupune asta. Presupun ca se astepta sa-i cer ceva. Bani. Regim special. Ceva. Tot ce i-am zis a fost sa ma lase-n pace si sa nu discute cu mine. Ca nu am nevoie de asistenta lui, de ajutorul lui, ca mie n-are ce sa-mi ofere. Sa se concentreze pe restul echipei si pe mine sa ma scuteasca, pentru ca pur si simplu nu-mi pasa daca-s dat afara sau nu. Iar daca vrea sa plec, sa fie barbat si sa-mi ceara asta, ca nu stau eu sa ma agat de vreun job. A acceptat, am batut palma. Si, cinste lui, s-a tinut de cuvant. M-a lasat dracului in pace. Asta era acum vreo 3 ani, parca. De-atunci, lucrurile s-au mai schimbat. Acum ne salutam. Poate mai si glumim. Ii mai fut cate-o carte-n cap cand ma supara. De-astea. Ma rog, ii futeam. Acum nu mai lucrez din birou, nu ne mai vedem.

Apoi a venit la mine sa-mi spuna ca s-a eliberat iarasi o pozitie. Ca ar trebui sa aplic, sa fiu promovat. I-am zis ca ma doare-n pula de promovarea lui, ca nu-mi trebuie, mie sa-mi dea bani. Iar omul m-a bagat in alta camera si mi-a explicat intre patru ochi ca despre asta e vorba, dar ca nu-mi mai pot da bani, ca oricum sunt peste limita superioara a pozitiei cu mult, ca trebuie sa aplic pentru a primi bani in plus, ca-i ca si aranjata, trebuie doar sa ma prezint si sa behai. Si asa a fost. Am primit jobul, marea pozitie a pizdii, pe care-o am si acum.

Aici a intervenit chestia cu casa. Imi platisem deja apartamentul din Romania, iar banii se adunau in cont, bani cu care pur si simplu nu aveam ce face. Dar nu-mi placea sa ma uit la cum se devalorizeaza de la o zi la alta datorita inflatiei. Asa c-am zis, pula mea, hai sa ne uitam dupa o casa. Si ne-am tot uitat. Am cautat in Londra de ne-a venit rau. Preturi mari, oferte de cacat. Am gasit o casa, in cele din urma. Era OK, dar era de lucrat la ea – daramat un perete pentru a face un living mai mare, de-astea. Era la 370,000. A vazut-o doamna, a vazut ca-s si altii la viewing, a zis hai sa oferim mai mult, s-o luam noi. Fie. Am intrebat-o cat vrea sa oferim. Cica 385k. Am cam marait, dar fie, hai. Nu am obtinut-o. A venit un nene care-a oferit cu vreo 50k pestre noi. Banii jos – cash buyer, gen. Am gasit un apartament la 385k. Eram contra apartamentelor, dar asta trebuia sa fie de vreo 90 mp, duplex, planul arata fain. I-am scris aluia ca-l vrem. N-am mai auzit nimic de la el. Abia dupa luni de zile mi-a scris inapoi ca acum ar fi disponibil. Du-te coaie-n pula mea, serios, dupa luni de zile? Iar pe piata apareau numai jeguri. Numai si numai jeguri. Am vazut locuinte de m-am plictisit. Ba fara gradina. Ba fara drive. Ba cu dormitoare mici (gen 2*2). Ba vechituri care stateau sa pice. Ba cu tot felul de belele.

Asa am ajuns la concluzia ca problema nu-s eu. Problema e Londra. Din cauza preturilor, si daca dai de-o casa decenta, o imparte landlordu’ in doua, ca sa ia mai multi bani pe ea. Si n-are sens sa mai caut in Londra. Asa ca mai bine sa caut in afara. Dar era o problema. Nu putea fi prea departe de Londra, ca totusi, trebuia sa ajung la lucru. Am incercat sa gasesc ceva in Reading. Numai tepe si agenti neseriosi. M-am dus la un viewing, trebuia sa fie 400k casa. Arata bine, mi-a placut, as fi luat-o. Doar ca, brusc, pretul nu mai era 400k. Era 470k. Si brusc, nu mai era freehold, ci leasehold. Si brusc, avea si-un service charge de vreo 200 de lire pe luna. Asa ca mi-a sarit mustarul.

Mie nu-mi plac cercurile astea vicioase. Asa ca de obicei caut o alta solutie. Si solutia gasita a fost sa cer sa lucrez de-acasa. Permanent. Nu asa, o zi pe saptamana. Nu asa, trei zile pe saptamana. Nu. Permanent. Cat sa pot sa ma mut oriunde.

La noi nu se practica treaba asta. Doar ca eu am insistat. Asta vreau. Dar…o sa pierzi promovari Laiviu. O sa pierzi mult. Nu-mi pasa, coaie, asta vreau. Auzi, cica o sa pierd promovari. Pai, mi se rupe mie pula de ele, e 500k o casa decenta-n Londra, e 150-250k mai departe. Ce promovare sa primesc sa merite o datorie cu 250k mai mare (plus dobanda), da-te-n pula mea, c-am facut si eu clasele I-IV si le-am terminat fara a da spaga. Si i-am explicat sec managerului ca deeeerp, pana nu obtin ce vreau, sa-si ia gandul de la vreo chestie remarcabila de la mine. Ca voi munci fix cat restul. Poate chiar mai putin. E treaba lui cum vrea sa procedeze.

In cele din urma, cineva trebuia sa cedeze. A cedat el.

Asa am ajuns sa lucrez de-acasa. Asa am ajuns sa ma mut din Londra.

Au fost niste promovari recent. Fara interviuri. Le-au fost date pozitiile altora asa, by default. Daca eu a trebuit sa dau din coate nitel pentru a primi nivelul asta, aia le-au primit asa, ca “hai sa le dam”. Mie nu mi-au mai dat. Si mi-a explicat managerul ca na, daca vreau sa lucrez de-acasa, asta e, pierd pe partea aia, ca nu mai mai vede lumea acolo, nu o sa mai am la fel de multa influenta. Ok, bitch. Cum zici tu.

Ce-i trist e ca omul nu pricepuse nici acum care era raportul de forte dintre noi.

Recent, aveam o discutie cu el si-mi zice ca acum sunt eu la mana lor. Ca acum lucrez de-acasa. Ca acum am nevoie de ei, ca altfel ce fac, cum mai lucrez eu de-acasa. Si mi s-a facut mila de el, de cat de prost e. Si i-am explicat.

Auzi, coaie, stii tu cum sunt eu aici de 5 ani? Da. Stii ce se intampla dupa 5 ani, ce-i important la cifra asta? Nu. Pai, simplu. Pot aplica pentru rezidenta. Dupa 5 ani – care tocmai au trecut – nu mai am nevoie de-un job stabil. Pana acum am avut. De-acum nu mai am. Abia am trimis aplicatia. Pot oricand sa ma duc pe contract undeva. Si stii cat e mortgage-ul meu? 800 de lire pe luna. 800! Mai putin de 2 zile de munca pe contract, pricepi? Nu eu sunt la mana voastra. Voi sunteti la pula mea. Acum un an, ai fi avut dreptate. Dar acum am EU dreptate. Iarasi.

Si iarasi s-a pleostit. Si iarasi mi-a zis ca el glumea. Sigur ca glumeai, simpaticule. Si eu glumeam – da’ mai serios, asa. Si i-am zis prostului de la obraz. Ma muie, tu chiar nu pricepi? Eu sunt omul cu creierul, omul cu munca. Asta-i jobul meu. Pentru munca mea va dau clientii bani. Munca ta e irelevanta. Munca ta e sa le vorbesti altora despre munca mea – si nu poti minti, ca verifica si belesti pula. Tu esti in datorii pana la coaie. Eu nu. Mie nu-mi pasa. Am avut un scop aici si l-am atins. Au trecut aia 5 ani, pricepi? Asta-i raportul de forte dintre noi doi. Tu poti sa ma dai afara. Dar daca faci asta, o sa fii si tu dat afara. Si dupa asta, eu o sa am un job a doua zi. Tu?

Ultima distractie cu managerul, daca se poate numi asa, a fost de-a dreptul ridicola. Imi zisese dom’ manager ca iubita lui (acum sotia lui) e din Germania. Dar n-o vazusem si ma gandeam ca n-o s-o vad vreodata, asa ca nu prea ma interesa. Am memorie foarte buna, insa, asa c-am retinut treaba asta, ca-i nemtoaica. E cam urata doamna. Are niste gambe de rugbista, daca stiti la ce ma refer. Arata oribil oricum. Pe o femeie scunda – ca ea – arata si mai rau. Dar eu sunt un tip politicos. Eram intr-o zi la fumat si-mi vedeam de ale mele. Urc inapoi in birou si vad o pizda in fata biroului meu. Cine pula mea e si stramba asta. Era sotia domnului manager. Nemtoaica. Apare si ala si-i explica lu’ tanti in engleza ca eu sunt – l-am intrerupt si i-am explicat eu in germana. Ca buna, eu sunt Laiviu, ca uite, lucrez aici cu sotul tau. Ca tu esti din Germania, nu? Ce interesant, e o tara reusita, cum ai ajuns in gaura asta de iad? La ce universitate ai fost? A, da, am si eu o amica acolo. Ma rog, nimicuri. Si-l vedeam pe manager cum se face tot mai rosu la mecla si cum toata lumea rade in jurul meu, inclusiv nevasta-sa. Ma gandeam ca rad de accentul meu sau ceva, desi mie mi se parea ca-i OK. N-am intrebat nimic. I-am urat lu’ tanti distractie placuta, m-am scuzat ca tre’ sa ma intorc la lucru si m-am pus la calculator – oricum n-aveam chef de germana. Niciodata n-am avut.

Aveam sa aflu de ce era dom’ manager rosu si de ce radeau toti in jurul meu un pic mai incolo. Fix inainte sa urc eu, nevasta-sa ii explica (in engleza) ca e foarte urat ca el nu vorbeste germana, c-ar trebui. Si ala, exasperat, i-a explicat ca NIMENI nu vorbeste germana. Si i-a luat pe-aia la rand. Ba, X, tu vorbesti germana? No. Ba, R, tu vorbesti germana? No. Si tot asa. Si nimeni nu vorbea germana. S-a imbufnat nevasta-sa si a tacut. Si pe urma am aparut eu, turuindu-i verzi si uscate in germana. Normal ca s-a uitat critic si-a inceput sa rada, normal ca s-a inrosit barba-su, normal ca radeau toti in jur in timp ce eu ma intrebam daca rad de accentul meu. Nu radeau de accentul meu, lol. Haios.

Stiu ca, la punctul asta, am depasit de mult orice limita a acceptabilului. Stiu ca, din punctul asta de vedere, la compania asta, mi-am futut cariera. Am mai primit intre timp o marire de salariu. Cam simbolica, un 7% acolo. Da’ oricum sunt platit suficient. Cum am zis, eu unul mi-am vazut sacii-n caruta. Stiu ca n-o sa mai primesc la astia vreo promovare. Ca n-o sa mai vina sa-mi dea zeci de mii bonus, cum mi-au dat acum niste ani. Stiu toate astea. Dar nu-mi pasa, sacii mei sunt in caruta, cum ziceam.

Si stiti ceva? Nu aveam sa fiu niciodata mai mult de optiunea a doua. Desi sunt cel mai bun tehnic. Desi sunt cel mai rapid. Desi muncesc mai mult ca restul si-n zilele in care dorm patru ore in timpul programului. Nu pentru ca-s eu harnic, ci pentru ca-s ei lenesi si incompetenti. Desi toate astea. Dar orice-as fi facut, n-ar fi schimbat niciodata faptul ca nu-s de-al lor. Ca nu-s unul dintre catelusii aia creti care dau frumos din coada si intotdeauna sunt politicosi cu toata lumea si simpatici si pula mea. Niciodata n-as fi fost mai mult de supermanu’ ala care nu trebuie deranjat, ca munceste si ne tine pe toti angajati. Niciodata nu as fi fost prima alegere cand ar fi venit vorba de-o promovare, desi pe cinstea mea ca meritam asta cu varf si indesat.

Alex pana acum ar mai fi primit vreo doua promovari, cred. El e genul ala care-si face relatii si spune chestii frumoase si pula mea. Eu nu. Eu niciodata n-am fost genul ala care sa se duca neinvitat la masa cu unii, sa-si faca relatii. Sau genul care sa mearga la un mecanic smenar sa-i reinstaleze windowsu’, ca cine stie cand o sa am nevoie de ajutor la masina. Mie mi se rupe pula ca ma invita sau nu cineva nu stiu pe unde. Sunt genul ala de salbatic care nu are NEVOIE de socializare and shit. Dimpotriva. Decat sa discut nimicuri cu vreun coleg, prefer sa citesc o carte sau sa ma uit la un film sau sa-mi dau pula pe razatoare. Gandesc la capitolul asta exact cum gandesc la femei: daca nu vrea, e pierderea ei; mie mi se rupe, next.

Nah. Nu-s genul ala de simpatic. Eu mereu am fost genul celalalt. Genul de muist.

In cateva zile plec in concediu. Nici nu mai stiu unde. A gasit doamna alta chestie de 5* pe undeva la soare, la ocean, la plm. Ca-n fiecare an.

Din cand in cand, pleaca si managerul meu in concediu. Merge la soacra-sa, undeva intr-un land din Germania. Ultima data o ajuta sa mute pianul. Pianul! Cariera lui nu-i fututa. Dimpotriva. A mea (la compania asta) da, mi-e clara chestia asta. Sunt cel mai antipatizat om de-acolo acum, cred, desi uneori se chinuie Patrick sa ma depaseasca. Nu vad cum, ca n-are cum sa faca atatea gafe ca mine. Dar hei, revenind, cariera mea e fututa. Mai degraba l-ar promova astia pe Belzebut decat pe mine acum. But then again, who gives a shit? Probabil ca intr-o buna zi, o sa mi-o iau peste ochi de la astia. Gen o sa-mi serveasca P-nu-stiu-catul (ala de concediere) intr-o buna zi. Dar pana atunci, sacii mei sunt in caruta. Diii, Batore…

Cand eram mic, m-a batut unul pe-afara. Nu mai stiu cati ani aveam. Eram copil – si fraier. Ala care mi-a futut cateva era nitel mai mare si mai solid ca mine. La varsta aia, conta si o diferenta de un an. Si m-am dus behaind ca, tataaaaa, m-a batut ala. Si tata a dat din cap si m-a luat de mana, cica sa mergem. Am crezut ca mergem afara sa-l bata pe-ala. Na, eram copil prost. Nu. Nici gand. M-a dus la “sport”. Si eu, bazaind ca un copil idiot, l-am intrebat de ce, ca eu nu am chef de asta, eu am chef sa-l bata pe-ala.

Tata e the original tip de cartier. Ala care-i injura pe cocalari de-i facea sa roseasca. Si cand nu stia sa vorbeasca, dadea cu pumnul. Si nu mai crestea iarba acolo. Nu prea e omul potrivit pentru a da lectii cuiva. Si nici pentru a invata pe cineva prea multe. Inclusiv pe mine. De altfel, nici nu mai vorbim prea mult. Si poate nu-i prea corect sau prea bine asa. Dar aici suntem si e ditamai prapastia intre noi. Partial din vina mea. Partial din vina lui.

Acum nu mai conteaza. Nu cred c-o sa mai traversam vreunul haul ala. Dar, daca asta n-ar fi un post irelevant pe-un blog anonim, daca asta ar fi, stiu si eu, vreun hit muzical, i l-as dedica lui. Omului care nu m-a invatat prea multe chestii. Omului care, atunci cand am intrebat bazaind de ce nu mergem sa-l bata pe-ala, mi-a zis “pentru ca eu n-o sa fiu mereu aici; de-aia te dau la sportul asta acum; nu conteaza daca n-o sa ajungi campion; o sa te doara toate si-o sa-ti mai dea aia mai mari una peste bot, dar o sa mai cresti si-o sa devii mai puternic si mai rapid asa; si n-o sa mai ai nevoie de mine; si, copile, nu o sa poti tot timpul sa plangi dupa tac-tu; si atunci cand o sa te faci mare si-o sa fii tare pe pula ta, nimeni n-o sa aiba ce sa-ti faca”.

N-am inteles atunci. Nu era mai simplu sa mergem si sa-i dea si el un pumn aluia? Dar de vreo 10 ani, inteleg din ce in ce mai bine.

Thanks, Dad. Daca mai trec prin Romania, o sa cumpar eu urmatoarea bere si din nou o sa-mi dau pumni in picior ascultand ce-a mai zis nea Vasile.

Daca ai chef sa-mi dai o cafea, o poti face aici

50 Responses to “Viata in UK – part XXI – cariera, tata si sacii din caruta”

  1. 0040 says:

    “Pozitiile erau deja “date” “….
    Vreo asemanare cu Romania? :))))
    Seful meu se chinuie cu engleza mai ceva ca unul din clasele primare…. dar hei, l-a fatat ma-sa project manager…

  2. fullmeta1 says:

    10/10 would read again

  3. Magda says:

    M-am uitat pe indeed.co.uk sa vad ofertele pentru un senior developer intr-un oras din UK, altul decat Londra. Cerintele erau sa stii cu proven X years experience vreo Y framework-uri de Java, si Scala, si Python, si pe ma-sa daca se poate. Wage-ul oferit era intre 29 si 35.000 pe an.
    In acelasi oras o cunostinta lucreaza la o corporatie unde trebuie sa aiba grija sa fie hartie in imprimanta si pixuri la secretariat, adica e supplier something. Are 28.000 pe an.
    Mno, care oportunitate in cariera sa alegi? Dileme, dileme.

  4. ipo says:

    Manowar si aventurile lui in corporatie – a mai cazut un erou.
    Pentru tatal lui: context https://www.youtube.com/watch?v=YCq-fYdNbpg

  5. Cypress says:

    Fain text.

  6. A says:

    @Magda: Daca nici macar atata n-ai inteles din textu’ asta ..

    Alegi treaba care te poate propulsa si mai incolo. Din pozitia de developer, poti fi la un moment dat SINGURA persoana care poate opri proiectul din a se duce in cap. Moment in care ceri marire sau nu ridici un deget.

    In schimb, cam cat de important pentru companie zici ca-i faptul ca le reumpli caseta cu hartie de la imprimanta?

  7. 0040 says:

    ” Cerintele erau sa stii cu proven X years experience …. si pe ma-sa daca se poate. ”
    Asa e peste tot… VOR ANI, nu calitate. Nu se gandesc ca poate tu de 5 ani pe un domeniu s-ar putea sa fi facut mai multe decat altii in 10. Sunt domenii in inginerie unde bagi lejer 150.000 £/$ TAX FREE, nu neaparat UK… dar vor sa ai neaparat 15 ani in domeniu si sa arati ca minim 5 ai avut functie de conducere a echipei… Ce, numai in Romania vor 30 ani experienta la secretarele de 20 ani? :))

    “PROVEN X years experience” suna a recomandare, gen cine iti da o hartie ca o stiu pe Magda, nu ca e buna… culmea… ca si-a frecat coatele pe la birou X years pe functia de…

    Daca esti super tare pe un domeniu independent precum programarea, si poti duce de unul singur ceva la produs finit, cel mai mult cred ca scoti pe cont propriu. Altfel iti rupi capul sa-i imbogatesti pe altii, si nici nu iti vor face statuie.

    CRED CA dupa cum a zis si Manowar, nu conteaza cat de bun esti cat timp muncesti pentru altcineva. Nu vei fi niciodata rasplatit corect, pana nu-i ai cu ceva la mana ( gen cum a exemplificat Manowar chiar in postul de mai sus: muncea cat 5, rezolva ce nu faceau ceilalti la un loc ).

  8. Magda says:

    @A: da, la diferenta intre cele 2 job-uri m-am gandit si eu – posibilitatea de promovare. Insa fix asta este, doar o posibilitate, care se poate ivi in viitorul mai mult sau mai putin indepartat. Si dupa un efort intens ca sa demonstrezi ca esti capabil, depinde ce obtii la final.
    Intrebarea pe care mi-am pus-o eu a fost daca se merita efortul pentru aceasta posibilitate sau sa ai de la inceput un loc de munca lipsit de stres cu un venit oarecum suficient.
    Ce am inteles eu din textul asta e ca situatia lui Manowar e fix o exceptie, o exceptie de la regula ca nici un om nu e de neinlocuit. Este o exceptie prin faptul ca factorii favorizanti sunt exceptii ( situatia nasoala a managerului amenintat ca va fi dat afara Manowar, faptul ca sefii chiar au inteles ce paguba ar suferi daca ar pleca Manowar), samd.
    Incearca sa faci ceea ce a facut el in Romania, sa-i spui unui manager ca stii ca esti om-cheie pentru companie si sa il intrebi daca e constient de consecintele plecarii tale. Se va pregati sa-si lustruiasca varful pantofului de curul tau, neinteresandu-l ca mai incolo il va ustura si pe el. E o chestie de orgoliu: el e manager, tu esti pulica, tu sa te duci invartindu-te, lasa vede el mai incolo ce face cand se scufunda compania din lipsa de personal calificat.
    In rest iti doresc o zi senina!

  9. Manowar says:

    @Magda: daca tu stii pe bune chestiile astea, nu iei 35k, iei 135k.
    Doar zic.

  10. Magda says:

    nu iei 35k, iei 135k.

    Da, dar nu in orasul ala, clar. Toate ofertele se invarteau in intervalul ala, maxim 38k. 50k erau oferiti asa, timid, pentru Software Architect.

  11. Manowar says:

    Also, eu nu-s de neinlocuit. Nu pentru aia de mai sus, anyway.
    Daca maine plec sau ma concediaza ei, nu vine sfarsitul lumii. S-au descurcat fara mine pana-n 2012, s-ar descurca si de-acum incolo.

    DAR

    …dar au fost destule cazuri in care au venit clienti care dau sute de mii sau milioane si au avut o problema. Si, cumva, nu le-a putut-o rezolva nici dracu’.

    Si in cele din urma, au ajuns la mine, iar eu le-am rezolvat-o. Si nu le-au mai plecat clientii aia. Destule cazuri, cum ziceam.

    …la fel cum au fost cazuri in care au venit clienti care dadeau sute de mii sau milioane. Si ma pot gandi la un caz anume, cu un nene care avea o problema banala, una pe care o puteam rezolva in vreo 30 de minute. Dar desteptul care-a venit cu problema la noi n-a vrut sa ma ocup eu initial. Iar eu am plecat in concediu dupa cateva zile. Si clientul ala a plecat si el. Nu in concediu.

    Asa ca nu-i vorba ca nu s-ar descurca fara mine. S-ar descurca foarte bine. Problema e ca daca le pleaca un singur client de-asta, pierd de vreo 10-100 de ori salariul meu anual. Asa ca-i mai ieftin sa pretinda ca nu-s acolo si sa ma ignore. Mult mai ieftin.

    Sigur, isi pot permite sa ma concedieze, la o adica. No stress. Doar ca pe mine ma cam doare-n pula, iar ei risca sa piarda de 102 ori mai mult decat castiga din asta. De 100 de ori de la clienti si de 2 ori de la aia 2 pe care trebuie sa-i angajeze ca sa faca pe urma 50% din ce fac eu deocamdata.

    Si cam aia e.

  12. J. says:

    10/10 pentru conținut și stilul de a scrie.
    Știu că ți se rupe pula de ”like-uri” and shit, dar să știi că suntem destui în spate care citesc și apreciază sincer ceea ce scrii.

  13. wanli tyres says:

    bai, cat sunt eu de pizdos trebuie sa zic: jos palaria!

  14. mel says:

    Foarte fain post – lectie de viata.
    Ce nu ne-a spus Estul cand am inceput sa emigram e ca discriminare e la ea acasa in tarileo lor corecte politic, pe motive de origine si limba desigur. Daca limba o inveti, a doua oara nu te nasti.
    Ce sa spun de mine, dupa 10 ani in familia fostului sot, ma pune nasa copilului meu la nunta ei langa o indianca (prietena unui var), ca cica o sa avem subiecte comune.
    Ca femeie pot sa spun ca strainele te imbratiseaza cu o invidie bolnava, mai ales daca esti mai frumusica, ai ceva succes la gagii si ceva realizari profesionale. E reteta garantata sa nu ai prietene.
    Cat despre a fi sincer nu stiu cat de bine e. Si eu am obiceiul asta (prost) sa fiu prea sincera mai ales in momente cheie si cei din jur te urasc pentru asta, nu stiu exact daca pentru ceea ce spui sau pentru ca ai puterea sa o spui, ori pentru amandoua.

  15. Orbu says:

    Concluzia articolului e ca cea mai tare smecherie e sa n-ai rate/ datorii, la modul, sa nu fii strans de coaie. Si sa-ti stii meseria, adica sa nu fi concediat de incompetent, ca atunci faci gat degeaba, d-abia te-asteapta cineva sa macani.
    Daca-ti place sa te porti ca tine si sa trolezi pe X, Y, Z – poti s-o faci. Daca-ti place sa “nu lasi de la tine” poti s-o faci, dar atata – sa nu fii strans de coaie.
    Cele mai mari avansuri in cariera ( ma refer desigur la banii castigati in cadrul unei companii) au fost atunci cand nu am avut datorii care au trebuit protejate.
    Si, da, oamenii care nu-s santajabili tind sa-si cam bage pula, sa fie aroganti, daca au spatiu, dar si cand ai de luat o decizie care poate sa ajute compania dar poate sa-ti puna si tie curul la bataie, o iau cu durere in pula tot oamenii aia. Restul plimba pisica moarta de la unul la altul.
    Mi-aduc aminte numai “aoleu, nu facem noi asa ceva, hai sa cerem aprobare”, si “esti nebun, cum sa faci asa ceva pe productie”. Pana n-am avut rate ma durea fix in pula. “Da, boss, da ca fac eu asta.”. “Da, da-mi mie proiectul ala de care fuge toata lumea ca nu stie nici dracu ce s-a scris acolo si cel mai experimentat programator care a lucrat la el a plecat. Baga aici si clientul ala de care fugiti toti ,ca e bulangiu si nu va intelegeti cu el. Dati-i pe toti la mine ca ma doare in pula daca maine am job la voi sau la altii.”
    Exact pe principiul asta cu “daca aveti probleme spuneti-mi unde sa semnez demisia si am plecat,de maine, daca vreti.”
    Sigur, eu nu am imbratiasat valorile corporatiste, in timp ce restul erau numai cu ele in gura, dar in afara de spiritul de echipa ( ma ajuti si pe mine cu asta?) si de “sa nu vorbim pe cineva de rau, adica nu public, intre noi in bisericute, e ok”, pula actiuni.

    Cand s-au adunat datoriile si am ramas si cu un singur job, gata, n-a mai fost asa amuzant, ca deh, aveam investitii, familie, de protejat, nu prea imi venea sa-mi bat asa pula de toate.

  16. Manowar says:

    Nu-s nici datoriile un sfarsit de lume, ca sa fiu sincer.

    Cum ziceam, la mine iese rata la 800/luna. OK. Salariul minim e, nu stiu cat plm e…vreo 1000 sau ceva. Daca eu si doamna muncim pe salariul minim – gen dat cu matura, vandut ziare, alea, TOT suntem OK.

    Sigur. E si mai misto si mai lejer fara. Da’ doar zic, nu-i apocalipsa. Si-n caz de nasoale, mie pot sa mi-o ia in falci, le dau alora de la banca linistit cheile casei, sa locuiasca-n ea cand vor ei lol. No problem. Ca mai am una si mai iau alta. Si aia e. Da’ deocamdata, n-am ajuns acolo.

  17. animaloo says:

    pe liviu il doare dublu in pula ca stie ca banca nu tine musai sa te dea afara ca bancile nu-s companii de imobiliare. Si ca, daca nu esti retard, poti primi o perioada de gratie. sau, nu mai platesti la inceputu iernii si nu prea au voie sa te dea afara din casa (nu stiu cum e in UK).

    bah nene….asa bine e ca programator pe UK? Sa incerc sa bag o fisa si acolo? E putin mai dubios cu medicina, dar cred ca nu e mai greu decat cu germana

  18. Manowar says:

    pe liviu il doare dublu in pula ca stie ca banca nu tine musai sa te dea afara ca bancile nu-s companii de imobiliare. Si ca, daca nu esti retard, poti primi o perioada de gratie. sau, nu mai platesti la inceputu iernii si nu prea au voie sa te dea afara din casa (nu stiu cum e in UK).

    Ajuta si sa ai in contu’ curent banii de rate pe urmatorii 3 ani…

  19. Manowar says:

    @Magda: la diferente de-astea de salariu, nu cred ca mai tii cont de “nu-i in orasul in care vreau eu”. Ca nu mai discuti de oras cand diferenta e de vreo 60k la salariu.

    Eu am dat o cautare acum, la prima strigare – https://www.reed.co.uk/jobs/scala-developer-scala-python-aws-london/32532008

    Nu-i chiar 28-35k salariul gen…

    Ca fapt divers, zic de 135k pentru ca s-a dus o cunostinta pe 135k la niste baieti in fintech.

  20. animaloo says:

    eu doar ziceam de cazu in care iti bagi pula de tot.
    Si, vorba aia, daca in 3 ani nu iti gasesti un nou loc de munca, s-ar putea sa nu mai conteze ca iti ia banca proprietatea. Nu e ca si cand printre balutele alea o sa stii ce se intampla 🙂

  21. Deria says:

    10/10 si de la mine.

  22. Zuza says:

    Da, foarte fain post.

  23. Magda says:

    @Manowar: nu mai am linkul exact, dar e ceva pe acolo: https://www.reed.co.uk/jobs/senior-developer/32333198#/jobs/edinburgh?keywords=Software+Developer&perm=True&fulltime=True&pageno=2
    M-am uitat la Edinburgh pentru ca acolo e cunostinta cu creioanele.
    Am vrut sa vad ce as obtine acolo cu calificarea mea.

  24. Orbu says:

    Nu-s nici datoriile un sfarsit de lume, ca sa fiu sincer.

    Boss, colegii mei aveau atunci salarii de ~ 1500 si rate de 500-600 EUR. Si perspectiva era atunci ca salariile sunt benga.
    Apoi mai tarziu eu aveam salariu de ~2500 cu tot cu bonusuri si, ok , rate doar de vreo 700, dar aveam cheltuieli recurente de pana la ~2000 de EUR si pula bani in banca.
    Da, acum m-ar durea in pula, daca ar fi. Oh, wait 🙂

  25. Manowar says:

    Edinburgh e north of the wall…

  26. 0040 says:

    Si cum mai e vremea in UK ? In RO nu mai ploua…
    http://imageupload.co.uk/image/DE0w
    E drept, printscreenul e facut cu telefonul in soare, ca doar d-aia sunt 84000 lux

  27. Magda says:

    Capitala cu 500.000 de locuitori, transport ok, 2 bedroom < 1000 lire, gradinite si scoli, places to go, vremea ca peste tot in UK, fara atentate, asta mi se pare ca ofera acum. Chestii negative – salarii mici in IT.
    Tu de ce zici ca e beyond the wall?

  28. Manowar says:

    @Magda: E-n Scotia.

    E ieftin pentru un motiv. Mai multe, chiar (Si fie vorba intre noi, 1k nu-i ieftin pentru Scotia, dupa parerea mea).

    Adica, hai sa ne-ntelegem, eu plateam 1100-1200 pe luna chiria unde stateam inainte sa ma mut. Si aia era-n Londra. Si destul de fain – 2 bedrooms, parcare, lebede, alea.

    Diferenta la salarii e mult prea mare ca sa merite. Mai degraba Londra.

    @0040: 20-23 de grade anuntate de azi pana saptamana viitoare. Acceptabil.

  29. maxutz says:

    Chapeau!

  30. IulianS says:

    Traznet text!

    La faza cu grasana, daca e pe bune, sa-mi bag pula de nu ai luat-o pe ulei, cel putin pentru scurt timp.

  31. Manowar says:

    Daca trece Patrick pe-aici, va zice el cum a fost cu grasa, lol.

  32. Field Chester says:

    Zuberbetonarmat! 666/666.
    Daca divorteaza vreodata capodopera aia de femeie, sa ma caute ca stiu cativa care ar fute orice, chiar daca poarta lentile de contact modelul ala si e subnutrita.

    \m/

  33. Alex says:

    Postare de nota 10, will read again!

    Ma regasesc intr-o situatie amuzant de similara: recent mi-am futut jobul la departamentul pentru care lucrez pe seama altcuiva. Totul pe o faza de nimic. Ma doare in pula de ei dar in acelasi timp ma cam deranjeaza motivul si circumstantele.

    De cativa ani am un proiect/job freelance la o firma din State. Din ziua 1 am tras tare si mi-am cladit reputatia aia roz cum ca “Alex face si drege tot, if you have a problem ask Alex”, chit ca toate problemele sunt mai degraba la nivelul de janitorial tech shit, eu fiind chief janitor for their shitty problems. Atata timp cat stau in banca mea, rezolv probleme, sar’mana cu ce pot sa va ajut, toata lumea o tine numai in laude la ordinea zilei. Daca ar fi exchange rate-ul acceptabil la banca atunci cand depui laudele in cont, as fi milionar de pe seama lor. Da’ cum laudele valoreaza fix pula…le ignor cu talent si-mi vad de treaba mea.

    Ei, si cu cateva luni in urma, un tip din echipa, genul de cacat incompetent care nu stie exact cat de neagra e bezna in capul lui (do they ever?), a inceput sa ma hartuiasca cu talent. Dorea sa-mi fie apprentice, sa ma ajute la task-uri, sa invete de la mine. Gen, eu vreau sa invat de la persoanele capabile din firma, da’ hai sa-mi fut timpul cu un inutil gender fluid. Sefa a impins si ea, da, sigur, da-i task-uri, ai nevoie de ajutor, e prea mult de munca pentru o singura persoana. I-am dat niste task-uri sub-mediocre pe care le-a futut cu brio de fiecare data. De parca nu era suficient ca-i un imbecil notoriu, nici macar nu a acceptat critica pozitiva. A inceput sa se pizdeasca ca un gay ce e. “Don’t judge me, nu toti gandim la fel. Trebuie sa ma accepti asa cum sunt, nu suntem toti perfecti si atenti ca tine, miau-miau. De ce sunt HATER?!? Judgerrrr!” A fost de ajuns sa repete ca sunt hater de cateva ori pana mi s-a acrit in pula de el. De fiecare data a evitat complet realitatea. Incercam sa-i corectez greselile, sa nu le mai repete ZILNIC. You’re a haterrrr, judgerrrrr! Aici am gresit si mi-am iesit din pepeni. I-am spus gata, nu iti mai suport pizdelile, nu-mi mai da mesaje. Nu suport miorlaiturile astea sentimentale amestecate cu munca. Cacaturile alea sunt pentru manageri, fuck off to them you cunt, de-ai avea skill cat ai gura, erai deja cineva, dar nu esti, pentru ca esti un nimeni ignorat de toata lumea si ma rog zilnic sa pleci din firma cat de curand. Mars de aici in plm! Sa fie cu noroc plecarea, l-am si blocat pe skype si l-am dat afara de pe chat-ul firmei.

    Cateva zile mai tarziu, mi s-a spus in privat ca o parte din conversatia aia a ajuns la sefa. Cu screenshoturi si tot tacamul, complet out of context, unde eu sunt agresorul fara motiv. Am fost tras de maneca, sa-l evit complet, sa incerc nu ma mai iau de el. Sefa departamentului cica a ramas bulbucata la screenshot-uri de parca a futut-o cineva in cur pe neasteptate. How could I say that? I was so rude and nasty. Why would I say that, X is so sensitive, he must be so hurt right now. Mori, tarfa proasta ce esti!

    Deci da. Din punctul asta, orice as face pentru departamentul lor e fix pula, nu mai exista oportunitati de avansare/mariri de acum incolo. Tot ce o sa aiba in gand o sa fie conversatia aia. Am fost politically incorrect o singura data in cativa ani si este arhisuficient pentru ca ea sa-mi doreasca plecarea. Conteaza ca lucrezi cat cinci oameni si se poata baza lumea pe tine la orice? Nuuuu. In schimb conteaza ca ai fost sincer cu jeg de om, genul de cacat pe care-l cureti in scarba cu o aschie de pe pantofi dupa ce vizitezi orice mizerie de sat din Romania.

    Ferice de mine ca ma doare in pula de ea si de tot departamentul ei. Noroc ca sefa nu ma poate concedia, totusi are si ea un sef mai breaz, care prefera sa pastreze oamenii capabili. Urmeaza sa ma transfer de capul meu in alta parte, unde am sanse sa invat mai multe si chiar sa promovez mai cu spor. Dar lectia ramane. Daca nu esti pe pula ta, la orice ora te pot mirosi niste imbecili ca esti slab. Se gasesc sa te execute pe motive de nimic, fie si numai pentru ca nu esti politically correct sau nu reactionezi pozitiv cu manca-ti-as pula la fiecare homosexual care te gudura pe langa tine. Sau macar sa te ameninte, cat sa vada ei ca esti dispus sa ii pupi in cur ca un sclav, speriat ca poate esti dat afara. Thanks, but no thanks. Ziua in care ma pune cineva sa imi cer scuze pentru ca am fost sincer e ziua in care imi dau demisia.

    Din nou, super postarea! Astept cu nerabdare niste texte din postura de tata. 😀

  34. Ionut says:

    Ai uitat să zici de wildlings. România, gălăgioși, alcoolici și agresivi.

  35. Manowar says:

    Pe mine ma amuza treaba asta cu fututul carierei. Imi dau seama ca n-ar trebui, da’ ma amuza oricum. Ca si cum ar fi singura corporatie de pe planeta. Ca si cum ce pot eu face e limitat la environmentu’ ala. Hai sictir lol.

    E fix cum ti-ar zice femeia de-alaturi ca nu mai e fericita cu tine. Si tu ar trebui sa te sinucizi sau ce? Drum bun, tati, gasesc alta, pa si la revedere.

    …doar ca daca femeia de-alaturi are ceva metode de facut zile negre (sau nopti nefe), corporatia nu prea are ce. Gen, ce faci, te-ai suparat pe mine? Si-mi platesti salariul in continuare? Ahaaaa…..pai atunci e nasoool…nasol rau….LOL

  36. geo says:

    de multisor asteptam un text asa. parca in unele texte ai unele retineri. nu si in asta.

    Muie Steaua.

  37. IulianS says:

    @Alex

    Nu e mai usor sa-ti bagi pula, dar nu verbal? Nu de alta dar imi ofera “onoarea” sa dau un mail sau sa fac o conferinta in care spun ca daca fac X sa-l ajut pe Gigi nu mai termin “under no circumstances” treaba. Sa vezi ce frumos se calmeaza ei si nu mai zic nimic. Am avut niste chestii amuzante cu unii care voiau pe aci sa muncesc pentru ei si le-am dat-o scurt si la obiect: n-am timp, vorbeste cu seful si daca el e de acord cu asta, in detrimentul proiectului, e ok pentru mine. Totul scris, tati, cu toata turma de manageri in CC, pentru ca nu se stie cand e nevoie de “cover my ass techniques”. Asta cu mail-urile si conferintele mi se pare maxima. Toti sunt descurajati de un mail direct, scurt si la obiect. Mai ales cand pui “Urgent: …”, “Important: ….; please reply asap”. Valabil si pentru @Manowar.

    Cazuri din astea interesante am avut si eu cu 2 colegi:
    – unu se dadea superior (gen eu nu merg cu autobuzul, eu am masina personala (rostit apasat), eu am educatie aleasa, eu ascult muzica clasica); a zis ca nu poate sa ne suporte ca injuram ca pula mea (nu-l injuram pe el, doar ne manifestam). drept urmare s-a tirat ca nu se compara ce faceam noi cu ce mazgalea el.
    – altul era incompetent care nu era in stare de nici macar o decizie banala( conversatii tehnice mai jos ) in ciuda celor 20+ ani experienta !

    conversatie “tehnica”:
    1.
    eu: deci functia asta returneaza, in functie de parametri, elemente de tip X si elemente de tip Y?
    el: da
    eu: si cand iti trebuie alea de tip X si alea de tip Y
    el: imi trebuie mereu, ca fac 2 apeluri
    eu: pai nu e mai usor sa returnezi si elementele de tip X si alea de tip Y in acelasi timp, intr-un singur apel?
    el: pai, da…

    2.
    omul intarzie cu taskul exagerat de mult si ii zic sa trimita codul si descopar cu stupoare ca facea conversie din in (inch) in mm (milimetri) . Ii zic:
    eu: realizezi ca asta e o aplicatie CAD, la care lucram, da? O aplicatie veche de peste 20 de ani.
    el: da.
    eu: si crezi ca nu au nimic de convertit dintr-un unit in altul?
    el: pai nu e mare lucru ca inmultesti cu 25.4
    eu: pai si daca avem cm, km etc, ce facem?
    el: … (radio silence) …

    In ~5-10 min gasesc codul resposabil de conversie dintr-o unitate de masura in alta. qed

    3.
    Avem de-a face cu bullying asupra incompetentului (the bully mai comenteaza si el p-aci 🙂 ) si se ia decizia ca eu sa-i fac code review. Praf si pulbere, cod de imbecil. Code review remarks cu duiumul din partea mea. O decizie nasoala sa ma puna pe mine reviewer 🙂

    eu: uite, incepe si rezolva chestia asta prima oara (un soi de functie one-liner echivalent cu return strdup(EXPORTED_CLASS_NAME);, one-liner da? in mod repetat prin mai multe parti de cod)
    el: ok, rezolv
    …. trec vreo 4 ore …. (4 ore-n pula mea)
    eu (dupa ce nu am primit code updates sau closed review remarks): cum merge cu functia aia?
    el: pai, nu stiu, ca … ca e volum mare de lucru
    eu (fitilul tocmai s-a ars): da-o-n pula mea ma, nici macar o functie in 4h?
    el: pai … am lucrat la altele in paralel
    eu: pai unde? ca nu am primit nici un update

    Asta a fost singura oara cand am izbucnit la un om pentru cacaturile pe care le-a facut la munca; era prea mult. Evident, dus la manager, discutii cu sefu etc etc etc. Omul a fost “plecat”. Partea care ma enerva la el era ca-l durea efectiv in pula si incerca sa pare el neica zeu cand de fapt orice pulet cu 2-3 ani de experienta se pisa pe el.

    Acum ghici cine are in documentele de evaluare ca targeturi “avoid use of explicit language” 🙂 ?

    Pana la urma am ajuns la concluzia ca nu merita efortul. Vii, faci treaba si pleci. Nu se descurca, e bou, te deranjeaza? Mail la sefi cu el in CC si fii cat mai direct.

  38. Ionut says:

    Apropo de a spune lucrurilor pe nume, cum ți se pare Ben Shapiro?

  39. IulianS says:

    @Ionut, am pus un film cu el, la postul despre millenials. Sunt un mare fan! Stii ce e pacat? ca nu-s multi ca el. Si pe Milton Friedman il mai urmaresc. Cei doi se intersecteaza dar Friedman mi se pare monumental (poate am impresia asta din cauza varstei?) cand cu calm duce conversatia unde trebuie. Mai e si Dinesh D’Souza sau Thomas Sowell daca ai timp.

  40. XC47 says:

    @IulianS

    Ești un insensibil în pula mea 😂😂😂 Poate omul avea volum mare de lucru, gen vai de pula mea… o funcție pe zi.

  41. DCA says:

    Foarte bun textul. Thanks.

  42. IulianS says:

    Pe mine ma amuza treaba asta cu fututul carierei. Imi dau seama ca n-ar trebui, da’ ma amuza oricum. Ca si cum ar fi singura corporatie de pe planeta. Ca si cum ce pot eu face e limitat la environmentu’ ala. Hai sictir lol.

    Sa nu ignori si faptul ca o recomandare poate face diferenta. Evident, poti obtine si o recomandare de la un coleg, cum am facut eu dupa ce m-am certat cu boss-ul acum vreo 10 ani; sa vezi ce manager era colegul, ca, evident, eu mi-am scris recomandarea si el doar a dat send.

    Dar acum, in lumea asta de cacat a HR-ilor vestile circula, mai ales pe jeguri gen linkedin. Am acolo ~1000 de contacte; dau accept la tot, dar nu raspund mai la nimic. Cand mai uit la “friends” la un hr (cred ca-s vreo 800 acolo) vad altii hr, deci e o chestie de luat in calcul sa nu-ti bagi pula la modul grav. Eu stiu cat de usor am obtinut informatii de la alt hr referitor la alte persoane angajate la firma in trecut, dar ei, ca doar asta fac?

  43. Manowar says:

    Eu stiu cat de usor am obtinut informatii de la alt hr referitor la alte persoane angajate la firma in trecut, dar ei, ca doar asta fac?

    Simpatic, da’ stii ca in UK nu functioneaza asa, nu?

    Adica, stii ca atunci cand te suna cineva din HR de la compania X, te intreaba daca IulianS a lucrat acolo 3 ani si tu, ca persoana din HR de la compania Y, poti sa-i zici ca da sau nu. Stii ca daca-i zici ca “era un angajat de cacat”, belesti pula 100% legal si ca angajatul ala nu mai are pe urma nevoie sa se angajeze nicaieri, nu?

    Sunt simpatice sistemele alea de Romania unde tre’ sa dai din coada, ca altfel iti facem viata amara si cand ne suna altii, le zicem sa nu te angajeze. Da’ pe-aici in 3 saptamani la tribunalu’ muncii iti iei milioanele si le multumesti pentru “recomandare”.

  44. IulianS says:

    Stii ca daca-i zici ca “era un angajat de cacat”, belesti pula 100% legal si ca angajatul ala nu mai are pe urma nevoie sa se angajeze nicaieri, nu?

    hr-ul are un limbaj foarte interesant, fara injurii, fara “era un angajat de cacat”. Doar zic. Nu totul se comunica pe fata. Or sti si ei ceva despre lege, mai ales ca in pozitia aia ai ceva putere de decizie (desigur, dupa consultari ca nu faci chiar ce vrei). Ideea e ca dintr-un limbaj total neutru, ton al vocii etc se pot trage concluzii foarte clare.

    Si, testat pe ce hr am prins, cam toti au cam aceeasi scoala cand vine vorba de treaba. Au tipare pentru orice, recomandari pozitive, recomandari negative, tipare de mail (serios), moduri de adresare si tot tacamul.

    Cat despre tribunal, nu am idee cum ai putea sa dai o firma in judecata ca nu te angajeaza alta firma, dat fiind faptul ca cel mai probabil recomandarile fac parte din corespondenta personala. La fel si convorbirile telefonice sau mesaje pe retele de socializare. Cum obtii datele? Cat despre milioane… am zis mai sus, stiu si ei legislatia, nu-s chiar dobitoci razbunatori pe banii firmei.

  45. Robert says:

    Ma tot fute nevastamea la cap sa ne futem de vre-o 20 minute dar ii tot dau snooze ca eram conectat pe textu asta.

    Multumesc pentru text.

  46. Mikimoto says:

    Manowar,
    Din clipa in care esti foarte tare- nici nu trebuie sa fii cel mai tare, doar foarte tare – pe meserie, daca nu joci jocurile lor politice, ti-ai futut cariera… Stii de ce? Fiindca esti excelent si de neinlocuit pe exact postul ala. Te vor promova pana la Sr, iti vor da poate dublu fata de initial, totusi nu-s cum pula mea, dar tot in cercul ala stramt te vei invarti.

    Am patit-o si eu: aveam deja suficienta experienta “hands on” in companii nord-americane ca sa nu-mi mai ofere chiar nasturi pe post de salariu- veneam cu titlul de Sr, ei mi-au oferit de la interviu o pozitie de Dev Manager, desi nu pt aia venisem. Am pus botul, dar ca si tine, cand am vazut ca sunt o gramada de muisti care doar vorbesc si nu fac nimic, fara consecinte, am suflecat manecile, m-am balacit in cod ca porcul in noroi si in 6 luni le-am redus numarul de reclamatii in Call Center la jumate. Anul urmator la inca jumate, plus refacut data model, plus introdus tranzactii in CRUD – ca nu considerau necesar, dar se intrebau de ce datele sunt gunoi inconsitent, etc, etc.
    In loc sa ma zbat sa obtin enspe insi sub mine, ca un adevarat manager :), eu am facut o echipa de comando- cativa oameni tari si la fel de naivi ca mine- cu care am luat un gunoi de produs, copiat de la alti distrusi, si l-am stabilizat la modul la care le aducea -si inca aduce- RRevenue pe la $8mil, cu cheltuieli de sub $1mil, include aici si Call Center-ul. Mi-a luat vreo 4 ani, data fiind politicaraia de care ma loveam si imi bateam pula cu deliciu.

    Pana in ziua in care mi-am batut pula in public de verisoara CEOului, ala sau familia lui era si proprietar majoritar. Nu m-au dat afara, nu s-au atins de bani. Ea a avansat in schema, mie mi-au oprit orice dezvoltare a proiectelor – adica au redus cheltuielile pe la vreo 20K pe an, astfel crescand profitul.
    Mi-au spart echipa, redistribuind oamenii cat mai aleator, si apoi au zis: pai nu ai bah cum sa fii manager peste 3 oameni, ia de-aci o pozitie de teamlead in cu totul alt business domain si o marire de salar, gen “onoarea mea nereperata si clondirul de mastica a-ntaia”…

    Trebuia sa plec pe loc.

    Nu am facut-o, caci in paralel, si aparent fara legatura, treceam printr-un divort din care deja eram cu mintile pe garduri.

    Daca jucam pe regula lor, pupam mana si nu-mi bateam pula, eram demult director, cu deschidere spre VP. Nu prea m-a tentat politica, si nici acum nu ma tenteaza, dar am inceput sa recunosc ca daca faci abstractie de politica, este cu atat mai greu.

    Ca si tine, nu aveam datorii sau apasari. Da, plateam un mortgage cam cat as fi platit o chirie de apt decent, nema copii, nema obligatii, oricand si oricui ii puteam oferi cu nonsalanta un numar de ordine sa-mi suga pula.

    Doar ca vine o vreme Mano, cand nici mintea nu mai functioneaza asa de sharp, se mai inmoaie genunchii, alea…

  47. Mikimoto says:

    Recomandari/Referinte: lumea profesionistilor e mica, atentie ce spui si despre cine, dar mai ales cum o spui.

    E suficient sa faci o mica pauza cand il ridici pe un pulex in slavi, si la capatul firului, recrutorul deja te vizualizeaza cu coaiele prinse intr-o menghina, iar pulex-ul stand cu taisul de la cutit la radacina pulii tale, semn ca nu spui chiar adevarul…

  48. Patrick says:

    hahaha
    Ai uitat de cartile de vizita a imbecilei, alea cu linux wizzard.. mortii ei si vai de pula mea, desi am sters atunci mailurile, cred ca au facut astia ceva restore din greseala. Am dat acum un search dupa numele ei si am gasit nominalizarea….

    Ce vremuri. muie steaua.

  49. Manowar says:

    Plm, am uitat. A fost ages ago.

  50. Josephine says:

    Hi Laiviu ,
    sa fie modesti prostii ,ca au de ce !
    ;);)you rock, dude.
    Nu uita berea aia cu old men…
    ( it’s a must)
    ps. Am si eu un Laiviu….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *