Eu o fac pentru libertate, imi place sa ies cu masina pe la 12-13 la o cafea si sa ma intorc acasa, fara sa ma sune nimeni ca mi s-a terminat pauza sau chestii de genu, si trag tare pentru asta. Acum 2 ani mi-am cumparat o rabla de masina si mergeam cu ea pe ruta pe unde luam autobuzu acum cativa ani si radeam cu lacrimi. Pula mea.
Cand o sa fiu mai batran(40-45), vreau sa am o casa pe un plaja undeva, cand ies din casa, sa vad oamenii cum merg pe nisip. Sa merg cu ceasca de cafea si sa dau cu picioru in val. Sa am un cash flow de $24,000/luna si sa nu ma futa nimeni la cap.
Ma vad in afaceri pana mor, asta este singura chestia care imi tine adrenalina la un nivel satisfacator.
Și la mine revine, din când în când, tema asta. De fapt, nu-i chiar identică tema, dar se leagă de paradigma că ar trebui să ne căutăm fericirea în viață. O mai discut cu apropiații sau cu copii; surprinzător de ușor își exprima părerile și destul de frumos argumentat.
La 40 de ani încerc să mă las motivat de ceea ce ar trebui să fie un câștig pentru mine, nu de teamă…mai ales că societatea ne servește tot felul de francize ale fericirii; căsuța pe malul marii e una dintre ele.
Am băgat momentele fericite în 3 categorii și-mi analizez deciziile în funcție de acestea. Nu-s robot, dar cu puțin exercițiu pot sa aleg mai ușor…devine un soi de bias.
1. fericirea de moment: o țigare și cafea, o bere când apune soarele, o înghețată când e foarte cald, o șatenă subțire pt că seamănă cu Cyntherea etc. genul programului, hedonism.
2. fericirea pe termen mediu. Când te lupți puțin pt ceea ce-ți dorești, însă te ajută și conjunctura: să-ți pui toți dinții, să tragi pentru un post de management, să-ți cumperi un apartament în centru, o mașină etc. Sunt dorințe mai vechi, venite pe tot felul de complexe din copilărie și funcționează ca un exercițiu de ego.
3. fericirea pe termen lung. Eu aici am o problema, la fel ca și tine :). Și e legată de faptul că nu mi-am dat seama ce-mi doresc în continuare, însă știu foarte bine ceea ce nu-mi doresc. Și căcaturile și mizeriile pe care le trag după mine cântăresc din ce în ce mai mult, niște tare pe care le-am strâns din experiențe nefericite. Mai degrabă relaționez de șansă fericirea pe termen lung și șansa, ca procent probabilistic, este dată de mediul în care activezi, iar mediul din ro îmi pare unul nociv.
Poate că sunt și comod și pentru că am cam avut parte de o viață comodă până acum (la modul general), am exercițiul ăsta al lenii care acționează inconștient, impregnat în memoria corpului. Să-mi zici dacă găsești ceva de care să-ți legi energia pe termen lung, însă, plm, nu cred pt că tragi și tu tarele tale după tine.
Intuiesc ideea asta de stoicism imaculat, mai degrabă ca o legătură van der waals, atât de vagă și în corelație cu cineva asemănător.
Mi-am facut dintii de doua ori, o data praf si o data la dentist.
Scopul meu e sa ma simt cat mai bine si cat de fericit pot muncind cat mai putin si facand cat mai putine compromisuri. Acum scopul asta implica pe inca cineva.
De cand ma stiu mi-a fost bine fara relatie stabila…banii curgeau, pizdele se inundau mai rau ca oltenia, eram liber sa plec oriunde oricand aveam chef. Sunt liber si acum in mare parte, doar ca nu mai plec in locuri in care nu i-ar placea cat de cat si ei. Sunt cu ea de 5 ani si totul merge bine de tot, prea bine, ba chiar avem o pisica. NU! Nu e antrenament pt plozi, si daca vreodata uita treaba asta si alte doua chestii, imi iau bocancii, blugii, geaca moto , rucsack-ul, hdd-urile si SSD-urile din pc si ma tirez.
O sa incerc sa iau si matza daca plec, din usa o sa-i spun matzei: Hai Hera , mergem?! Daca matza se comporta ca de obicei cand o chem, a mea o sa ramana doar cu un pc fara bootdevice si unitati de stockare; daca nu, plec doar eu si motocicleta, atata paguba.
Scopul final a devenit acum sa fim amandoi, fericiti cat mai mult timp, eventual pana dam coltu’. De preferinta eu primul, pe motocicleta. Daca nu se poate asa, vezi mai sus.
NU pot sa spun cu precizie 100% ce o sa fac, ca nimeni, crede-ma ca absolut nimeni nu poate sa garanteze ce va face intr-o anumita situatie pana nu e pus in situatia aia. Deci s-ar putea sa nu incerc sa chem matza sa plece cu mine, dar in linii mari cam asta e pt mine sejurul asta.
O casă. Dar de data asta una la țară. Cel mai ev mediu sat, dar nu aglomerat. Cam 80% din Romania rurală s-ar încadra, dar eu vreau zonă de deal, nu câmpie.
Mutarea as putea să o fac și acum, dar sunt prea tânăr să-mi ajungă economiile până la final. Și nici n-am chef să sap în grădină de foame, ci doar când am chef.
Vreo doi ciobănești flocoși și ceva animale de care pot să mă ocup și știu să le gătesc.
Vreau zile lungi în care să simt că m-am plictisit de stat degeaba.
Eu nu am inteles de curiozitate daca vrei doar sa lucrezi de acasa/avut afacerea ta managed de acasa sau daca vrei sa te retragi. Gen adunat economii si apoi bucurat de viata. Sigur ca toata lumea ar vrea a doua varianta cred, dar, cate economii e nevoie, cum calculezi? E clar ceva pentru care ai nevoie de mult curaj.
Capatul meu de tunel? Nu cred ca toata lumea vede luminita de la capatul tunelului. Eu n-am ajuns la performanta de a sti ce vreau, dar culmea e ca nu vreau nimic. Cam ce era descris in articol ca simptome. Nu vreau casa pe plaja, nu vreau sa stau in padure, nu vreau ciobanesti flocosi si animale de care sa ma ocup, nu vreau o satena subtire, nu vreau nimic din ce vrea lumea de aici sau din jurul meu.
Bine, poate cu exceptia venitului de 24k :)) dar iarasi nu stiu ce as putea lua din el. Si nu pentru ca as avea de toate, ci pentru ca efectiv nu ma pasioneaza nimic. Cred ca cea mai buna intrebuintare cu banii acestia ar fi sa iau cadouri la altii din jur, oameni chiar pasionati de chestii.
Si ii invidiezi pe altii care abia asteapta sa nu stiu, li se livreze o pereche de pantofi, conduca o masina, mearga la un sport cu centuri. Asa ajungi sa invidiezi pe toata lumea de fapt pentru ca toti par sa fie multumiti de viata lor, mai putin tu.
Si nu merge aia cu “uite ce prost o duce cutare si ce salariu mic are” ca ghici ce, el e tot mai fericit decat tine. Cu tot salariul lui mic si statul cu parintii, tot el radiaza de fiecare data cand il vezi si tu iti rozi unghiile de disperare ca nu stii ce vrei sa faci.
Banuiesc ca ar trebui sa astept o revelatie. Cam pe la ce varsta in viata credeti ca apare revelatia asta? Dupa cum stiu norocul meu, presimt o sa o primesc fix inainte de ultima pensie…:))
O casa langa un parau, de preferat zona de munte, cat mai izolat, fara picior de om prin zona. Asta am visat de mic si prost copil si tot la asta visez si acum. Deocamdata ii doar partial, ca n-am parau, doar un lac in zona de campie (cu lebede si lisite trolololol) si chiar daca stau in ultima casa din sat si pe trei laturi am camp cat vezi cu ochii, tot mai trec niste borati cu mmmfeare vechi cumparaaaam ca sa-mi futa creierii. Mai am cel putin 10 ani de ridicat la aia mici, dupa care as putea sa ma retrag intr-o zona de munte pe aici prin vietnam.
Io-s siderat cand aud de sintagma “capatul tunelului”. Nu de alta dar de cand au zburat de acasa nu mai sunt in tunel. Ma uit in stanga in dreapta, vad peste tot si concluzionez ca am asteptari modeste: sa fie soare, si afara si inauntru. Nu ma refer nicidecum la religie.
Ah, si sa nu o dau in rutina din aia penala, in care nu-mi place nicidecum ce fac dar mai bag o fisa (aceeasi fisa) si ma astept sa iasa altfel.
In rest, fiecare cu dorintele lui. Evident ca mai mult timp liber ar fi misto, dar matematica nu ma lasa. Deh, un mic defect.
In urma cu vreo 2-3 ani nu vedeam deloc capatul tunelului! Am divortat, mi-am luat o nevasta nebuna (coreeanca) iar acum parca parca vad si un sfarsit la toata tevatura asta: o casa cu un subsol generos, jumatate il fac bar iar cealalta jumatate pivnita pentru vinuri! In fiecare dimineata ma vad mesterind mai nimic pe langa casa iar seara muzica live (sotia imi va canta) si bautura pana ne amortim bine (ma pricep sa fac un vin baubil). Ce averi sa fac? Is satul de oameni ce te cunosc doar dup grosimea portofelului!
Targetul actual e sa ne crestem calitatea vietii, si repede. Am stabilit deadline-ul, acum ne documentam spre care zari s-o apucam.
Ar fi fost mai simplu daca ne-am fi putut lua un rucsac cu 5 perechi de chiloti in el, pasapoartele si cardurile si aia e, daca ne-o luam in freza, shit happends. Doar ca boracul nu e suficient de blindat pentru luat in freza, asa ca trebuie sa fim nitel mai prevazatori, dar nu cu foarte mult, pentru ca oriunde spre vest e mai bine ca in Romania.
Visez sa ajungem pe meleaguri mai feerice unde sa imi iau o slujba cu program de gravida ca daca stau acasa ma tampesc, apoi sa ma duc sa iau puradelul de la scoala care sa-mi turuie incantat despre vizita pe care a facut-o la muzeu cu clasa in ora de istorie, gatesc ceva fain la cina si pe urma
Si daca mai e si un centru de echitatie unde pot sa ajung cu bicicleta => me = fomeie normala la cap => barbat multumit + copchil linistit intru slava lui Menumorut.
Si cred ca imi trebuie o cafea mai tare!
Problema cu mine e ca nu vad niciun capat al tunelului. Merg inainte asa fara target. Nu stiu sa raspund la intrebarea “unde te vezi peste 5 ani?”. Mai e una care imi goleste mintea, asa in stil zen: “Find your purpose in life!”. Pe bune? “Care pula mea e scopul meu in viata?” Ce vreau sa fac? Nici macar profesional nu stiu. Incerc mereu tot felul de lucruri, dar nu se prinde nimic de mine. Asa ca de curiozitate, va intreb si eu si in special, pe Manowar: “Care e scopul tau in viata?”. Stiu in schimb ce ma motiveaza dimineata sa ma imbrac si sa ma duc la munca: fricile. Frica de a face foamea, frica de a nu-mi permite sa-mi platesc chiria si implicit, frica de a ma intoarce acasa.
Pe deasupra, anul asta schimb prefixul si ma uit in jur si constat ca nu mai sunt angajabil, ca deh, nu mai am 20 de ani si deci nu mai am cum sa ma excit la orice cacat de idee, sau sa ma bucur ca mananc o pizza cu colegii de birou la miezul noptii. Simt asa o dorinta puternica sa ies la pensie. Si, nu stiu voi, dar eu constientizez ca mai am vreo 20-25 de ani pana acolo.
Obisnuiesc sa intreb tipele pe care le intalnesc: “Ce iti doresti sa faci in viata?”. Si iata raspunsuri: “Sa fac lumea fericita”, “Sa fiu sanatoasa”, “Sa fiu fericita”. Ma si mai dau de unele care stiu exact ce vor face. Si incep sa-mi spuna cu siguranta cum vor fi ele denstiste sau manageri de resurse umane sau director de companie.
Pula mea, hai ca ma intorc la munca. Spor si voua!
Sunt singurul care nu vede asa ceva? Casa in Portugalia? Cum ai putea sa iti iei o casa in Portugalia daca toata Europa se va duce pwlii pe suflet?
Bai, eu nu vad peste 10 ani. Adica pentru mine totul se rupe in 2-3-4 ani in care vad un mare negru. Ori ca e datorita unei cafteli generalizate , ori ca e din cauza distrugerii naturii (si a climei) ori ca e din cauza unui mare faliment. Sunt singurul paranoid de pe aici?
O varianta feminina:
La mine faza cu jugul a inceput dupa 2-3 ani ani de “relatie si viata” de clasa mijlocie intr-o tara mai civilizata ca Romania, pe la 25-26 de ani si s-a accentuat dupa ce m-am maritat. Viata stabila intr-o casa decenta, cu un sot respectabil, un serviciu peste medie platit (masina nu mai pun ca e doar un obiect de transport) m-a dat peste cap si nu mai intelegeam sensul.
Am avut odata o petrecere si unul dintre oaspeti ma intreaba fascinat daca e casa mea de vis, la care eu pe jumate sictirita zic nu, pai casa mea de vis ar fi in mijlocul Parisului. Da, stiu exagerez cu ambitiile.
Si cum nu am dat-o pe druguri niciodata, “mi-am bagat picioarele” mai pe romaneste si am trecut la schimbari. Acum o dau pe calatorii si experiente noi si pentru asta imi pun jugul, ca sa mi-l pot scoate dupa colt, la prima cotitura, cand altii nu se uita.
Din casatorie m-am ales cu un copil si consider ca exclusiv pentru asta a meritat experienta, pentru ca da mult sens vietii, dar ca sa il cresti ok trebuie sa fii tu in primul rand bine.
Cat despre Romania si tipa cu dintii – rar cine traieste in RO are intrebari din astea existentiale, pt ca acolo se supravietuieste si oamenii nu au timp oamenii sa se gandeasca la sensul vietii lor sau la ce is doresc. Acolo toti fac concediile la mare, isi cumpara haine de marca si altceva decat daci si s-au implinit.
Sigur ca toata lumea ar vrea a doua varianta cred, dar, cate economii e nevoie, cum calculezi?
Americanii, baieti orientati ca intotdeauna, s-au preocupat si de aspectul asta, vezi “4 percent rule”. Din ce-am mai citit pe forumuri/bloguri despre ideea de “FiRe” (Financial Independence/Retiring Early), daca o arzi pe plajele alea misto din SE Asiei sau America de Sud ai mari sanse sa dai peste early retirees d-astia. Majoritatea sunt americani, in jur de 40j de ani, cu vreo 20 de ani in spate de IT/engineering/medical etc, dar sunt si altii care n-au avut cariere banoase, dar au stiut ce vor de tineri, asa ca au avut un stil de viata minimalist si au investit 60-70% din salariu in chestii care le-au adus profit (locuinte inchiriate, fonduri de investitii etc), ajungand la idealul ala in care venitul pasiv e cel putin egal cu cheltuielile.
@ZmeulZmeilor: de ce esti impotriva unei case in Portugalia? mai ales daca e la tara sau in padure. in WW2, satele frantuzesti sau italienesti erau relativ in afara conflictului si isi duceau cumva in continuare traiul linistit, bazandu-se mai mult pe productia de subzistenta sau troc.
Am avut odata o petrecere si unul dintre oaspeti ma intreaba fascinat daca e casa mea de vis, la care eu pe jumate sictirita zic nu, pai casa mea de vis ar fi in mijlocul Parisului. Da, stiu exagerez cu ambitiile.
Departe de a lua pe cineva peste picior, insa personal nu inteleg de ce naiba ai vrea casa in mijlocul unui oras mare, aglomerat, suprapopulat (chiar si in comparatie cu Bucurestiul densitatea populatiei e mai mare) in care traficul te cam toaca o buna bucata de timp.
Eu concluzionez ca oamenii, in general, vor sa fie liberi, ca vorbim de independenta financiara, sau pur si simplu deconectarea de la stresul lumii moderne, pe care o poti vedea in toata europa: dus copii la gradinita/scoala, job, programare medic, zile de nastere, vizite, obligatii sociale samd.
Si apropo de viitor, ar fi bine sa testezi viitorul (defect profesional), pentru ca nu te poti arunca aiurea intr-un loc doar ca ai citit nu stiu ce carte gen Robinson Crusoe. Unii pe care ii stiu ca au incercat sa-si traiasca visul au avut dezamagiri, chiar depresii, pentru ca efectiv nu si-au dat seama cat de legati erau de lumea “moderna”/”coroporatista” (servicii medicale, salariu la timp, interactiune cu oameni cu un anumit nivel de educatie). Tot aud oameni care spun: “sper sa-mi tarasc oasele si basinile pe o insula blah blah”, dar nu realizeaza ca nici in concediu n-ar putea sa faca asta, adica pentru o perioada scurta de timp. Asa ca visul asta ramane vis, dezamagire, cosmar pentru ca efectiv nimeni nu incearca ceva inainte de a face un pas. Si crede ca el e de vina, nu faptul ca ce-si doreste e absurd/dificil/imposibil. “Vedem pe parcurs” ii aud pe toti si imi vine sa ii iau la pumni cand se gandesc la ceva cu impact major din multe puncte de vedere. Da, merita sa “vedem pe parcurs” cand nu stii unde dracu esti intr-un oras ca turist, nu cand te muti cu tot neamul prin Namibia sau nush ce tara pentru a fi voluntar la medici fara frontiere.
Eu sunt mai putin optimist cand vine vorba de viitor, nu de alta, dar credite asa ieftine nu or sa mai fie in cativa ani (2020-2025), pomii laudati (Europa, US) vor fi calariti de toti fomistii (africani, asiatici samd). Cresteri pe termen mediu si lung va fi in Africa unde economia de consum poate fi sustinuta nu in Europa/Japonia unde futaiul nu prea mai produce. De aia tot spun ca ar fi bine sa facem plinul cat mai e benzina; deja exista exoduri pentru lipsa de apa in lume. Tesla nu va opri incalzirea globala, deci ce vedem azi zone amenintate de seceta in 50 de ani vor fi probabil pustii. Pe middle-east-eri nu ii vad bine data fiind industria gazelor de sist din canada si us care incepe sa devina profitabila si la preturi mici ale barilului. Incalzirea globala s-ar putea sa fie ok pentru rusi/canadieni, dar ramane de vazut. Cred ca, in general, suntem pe o panta descendenta a nivelului de trai, cu cateva insule de bunastare pe care efectiv e foarte greu sa ajungi si sa ramai tot timpul.
Ma rog, idee mea e sa nu renunti niciodata; pentru ca, imediat ce te-ai dat batut, incepe depresia.
@Ronnie -> bai, nu sunt impotriva unui asemenea lucru. Dar nu stiu cum ai putea sa faci asta daca se inchid granitele si/sau se adauga niste vesti ca romanii iara fac si dreg.
Repet, eu sunt paranoicul de serviciu si nu vad lucrurile prea in roz peste 2-3 ani. Dar daca s-ar prelungi acest status-quo, da, e o idee geniala.
Cat despre Romania si tipa cu dintii – rar cine traieste in RO are intrebari din astea existentiale, pt ca acolo se supravietuieste si oamenii nu au timp oamenii sa se gandeasca la sensul vietii lor sau la ce is doresc.
Hai sa iesim din bula…
Sunt convins ca toti mocangii cu benefițe de prin UK (tara aia in care marea majoritate nu au 100 lire savings), aia de prin toate satele de prin DE prin care am trecut isi pun intrebarile astea existentiale. (voi ati vazut ca in ele nu se aud caini, gaini etc? wtf, aia stau la sat dar iau mancare de la market). Sau aia din DE de est. Sau crescatorii de animale din tata-n fiu de prin toata Europa.
Sentimentul futilitatii este, ca orice alt sentiment, firesc. Oamenii mai aplecati catre contemplare il traiesc cel putin o data. Conflictul interior asociat acestuia nu cred ca este neaparat o consecinta a acestui sentiment, ci o consecinta a culturii orientata spre fericire. Carevasazica, cultura asta vestica orientata aproape exclusiv pe fericire tinde sa impinga asemenea trairi spre inadecvare. Nu e ok sa reflecti prea mult asupra mortii, asupra suferintei (tale sau a altora), asupra neimplinirii samd si, printre altele, asupra zadarniciei lucrurilor, subiect pe care l-ai adus in discutie.
In alta ordine de idei, sentimentul asta, contrar celor afirmate de Mel mai sus, nu cred ca se manifesta prea des in sanul comunitatilor in care viata este relativ usoara, ci mai degraba in culturile in care neajunsul creeaza un fond psihologic propice unui astfel de tumult interior. Privind la nivel de individ, as putea spune ca acest sentiment al futilitatii se manifesta mai ales la cei care au trait in trecut un concentrat de experiente, la cei pentru care zona de disconfort a devenit zona de confort. Deci perceptia asupra confortului s-a inversat. Asadar cand, la un moment dat, viata te intoarce inapoi intr-o zona de confort (stabilitate financiara, in relatie, stabilitate locativa etc.) individul descris mai sus paseste de fapt in disconfort. Sa cobor in taramul concretului: un soldat, care a evadat din zona de confort fiind (benevol sau nu) trimis pe front, va resimti disconfortul intoarcerii acasa la vechea viata. Si nu neaparat pt ca a inceput sa devina un adept al razboiului (drept urmare ca asta nu se intampla numai soldatilor), ci pentru ca NOUTATEA si paleta experientelor (deopotriva tragice sau fericite) devine opiu pt creier.
In fapt eu cred ca de aici pleaca acest tumult interior: RUTINA.
Si aici am mai multe argumente. Cel mai la indemana imi este copilaria. Copilaria este prin excelenta o experienta fericita, chiar si atunci cand privita de afara, sau dupa standarde obiective (!?) n-ar putea fi incadrata sub nicio forma in categoria experientelor pozitive. Si totusi de ce este ea asa ? Pentru ca un copil nu cunoaste rutina. Pentru el totul este pana la o anumita varsta nou. La inceput in mod continuu, iar apoi din ce in ce mai rar, pe masura inaintarii in varsta, experientele copilului sunt eminamente NOI.
Problema este ca cu cat noutatea este primita in doze mai concentrate (drame familiale, mutari dintr-un loc in altul, drame in dragoste, saracie, lupta pentru supravietuire dar si multe altele pozitive samd) cu atat mai lucid devine individul. El ajunge mult mai repede la capacitatea de a se debarasa de lentilele prin care vedem lumea (lentila idealismului, materialismului, spiritualitatii samd.) Iar creierul, e demonstrat, are nevoie de unelte prin care sa se minta pe el insusi. Mult mai simplu a spus-o Camil Petrescu:
cata luciditate, atata drama.
Acum, coborand din sferele inalte ale filosofiei/psihologiei, sau altfel spus intorcandu-ma din putul gandirii, vreau sa spun ca si pe mine ma incearca astfel de ganduri. Si nu rar…
Iar singura solutie (mai degraba surogat) este sa imi ingadui experiente noi. Anul trecut de exemplu m-am apucat de parapanta. Si da, nu m-am inselat, cand esti acolo sus, sau chiar si dupa ce pui piciorul pe pamant, viata nu mai pare asa de sumbra. Si as mai avea cateva exemple, dar ai prins ideea.
Capatul tunelului la mine arata ceva de genul: https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/originals/a0/ea/dc/a0eadcbda44110b488f33afafb3e07cc.jpg intr-o zona nu prea plina de turisti, multe carti, eventual un telescop de 10-12 inchi si parteneri de discutii, cu care sa pot discuta din cand in cand si subiecte de genul celui in discutie (nu foarte des ca nu-i bine nici sa traiesti numai in sfere d-astea inalte). Experienta genului astuia de discutii, sau chiar si mai lejere, pentru mine personal este nutrimentum spiritus si d-asta trebuie neaparat sa se gaseasca la capatul tunelului.
Stiu, stiu, si eu sunt victima aceste iluzii arhetipale, dar de lentila asta inca nu sunt dispus sa ma debarasez. Chiar si cand ma gandesc la acest capat al tunelului, mi-e greu sa nu-mi pun intrebarea „Oare nu cumva chiar si o astfel de viata s-ar transforma mai devreme sau mai tarziu intr-o sursa de dezamagire, blazare sau futilitate?”
P.S. Pe mine ma incearca asa de des sentimentul in discutie, incat, printre altele, de cele mai multe ori renunt la ideea de a comenta (aici sau aievea) pentru ca „la ce bun?”
P.P.S. Sa-mi bag pula cat am putut scrie in ceea ce s-a vrut a fi numai „cateva idei”.
Plm, ce m-am speriat! Am crezut ca ai inchis iar blogul. Poza asta o pusesesi data trecuta, cand l-ai inchis. 😀
Eu sunt plictisit f tare… Stiinta nu prea mai are secrete, anotimpurile si sarbatorile se tot repeta… le-am facut aproape pe toate… cred ca o sa fiu eroul vostru si o sa petrec niste parlamentari pe lumea ailanta.
Asa ca de curiozitate, va intreb si eu si in special, pe Manowar: “Care e scopul tau in viata?”.
Stiu in schimb ce ma motiveaza dimineata sa ma imbrac si sa ma duc la munca: fricile. Frica de a face foamea, frica de a nu-mi permite sa-mi platesc chiria si implicit, frica de a ma intoarce acasa.
Mie chestia aia nu mi-e suficienta. Daca ar fi doar aia, m-as apuca din nou de fraude, spart servere, furat si vandut date etc.
La cate case izolate vad pe aici, realizez ca avea dreptate ala cu “hell is other people”.
Nu neaparat. Da’ exista niste avantaje (de necontestat) cand discuti de “astea 3 hectare-s ale mele, aici vrea pula mea sa plantez coispe stejari si vreo 2 tone de iarba”. E dificil sa compari asta cu viata la bloc sau in cartierul de case. E dificil sa compari faptul ca-l duci pe fi-tu in parc cu faptul ca are la 10 metri de casa poneiul/calul personal – stii tu, fix langa terenul lui (al lui, a nu se confunda cu al tau, care-i alaturi) de fotbal.
E, daca vrei, diferenta dintre “ma duc X saptamani pe an in vacanta” si “nu ma duc in vacanta, ca-i mai nasol ca la mine acasa”.
Care e părerea ta despre fidelitate ?
Vad ca zici că ai avut gagici destule. Eu, recunosc, nu prea. De asta iti cer părerea.
Dacă esti cu o gagică si pe parcurs iti apar noi oportunități de posibile relații in materie de gagici, ce faci ? Rămâi în relația în care esti sau te duci la care te simti mai atras fizic ? Pe urmă apare o altă oportunitate si tot asa. Ce faci ? Un futai de o noapte nu merge ca nu sunt de astea care sa pice usor, e nevoie de timp, e nevoie de implicare, practic de o relatie.
Tie de exemplu, daca iti apare acum o noua colegă de serviciu, o bunăciune, si se da pe lângă tine si iti face ochi dulci, dar pe de alta parte nu e genul pe care sa o babardesti într-o zi dupa program ca ea de fapt vrea relatie de la tine si nu altceva. Ce faci din moment ce zici ca deja ai o relatia acuma ?
Se merita fidelitatea asta sau e doar o țeapă in care crezi si care de fapt nu e decât o perioadă de asteptare pana când celălalt partener isi găsește ceva mai bun ?
As incepe cu faptul imi plac, in mare, si munca si banii. Asa ca consider ca reprezinta un scop bun pe orice termen. Si ca imi cam place cum traiesc acum. Probabil de aia nu m-a lovit inca criza varstei de mijloc, dar cand ma loveste deja stiu ca vreau o Mazda MX5, ca sa ma linistesc.
Am avut mereu dorinte pe termen lung dar s-au dovedit usor perisabile. Probabil pentru ca erau idioate, dar aia imi doream la vremea respectiva.
In scoala generala mi-am facut un scop serios in a o fute pe-o prezentatoare TV. Acum, mi-e si rusine sa spun cine e. Nici nu conteaza. Nu ca as fi avut un plan inteligent pentru asta, la varsta aia n-aveam planuri functionale nici pentru gagici mai tangibile. Dar ma gandeam, asa, ca am sa termin scoala generala din satul meu, liceul , am sa ajung la facultate in Bucuresti si gata, vad unde e TVRul si am s-o fut. Fiti intelegatori, aveam 10-11 ani si n-aveam nici macar televiziune prin cablu acasa.
Evident ca intre timp am uitat de asta, dar prin facultate ( adica vreo 10 ani mai tarziu) m-am trezit la o terasa din Dorobanti fix langa doamna cu pricina. Care nu mai arata ca si cum ar vrea-o cineva o tura. Sau, ma rog, era mult sub ce vazusem eu la televizor in urma cu 10 ani. M-a bufnit rasul si am plecat, ca nu ma puteam abtine sa nu ma holbez si sa nu rad de mine si de futilitatea unui scop perisabil in timp. Cum zicea cineva mai sus. Testeaza viitorul.
Tot prin scoala generala mi-am pus in cap ca atunci cand voi fi mare vreau sa fiu bogat. Chestia asta e chiar un scop bun, ca nu cred ca se demodeaza prea curand. Si ca mai vreau sa-mi construiesc o casa cu mana mea, si sa-mi cumpar un Lamborghini Diablo. Partea cu casa mi-a fost inspirata de nasul lui tata , care desi e medic stomatolog, pe la varsta mea de acum s-a despartit de a dracu stie cata nevasta, s-a mutat undeva la tara, a lasat tot in urma, iar acolo si-a construit cam singur o vila. Ditai! A muncit cativa ani.
Au trecut anii si bogat nu am ajuns (inca), dar e in scop, imi trebuie doar niste planuri mai bune, probabil am sa il intreb pe ala, Haotik, cum face.
De partea cu construitul unei case singur m-am cam lecuit. Imi place, dar nu am rabdarea si nu cred ca ma pot dedica muncii astia atat de mult timp. Inca modernizez o casa, parte din munci le-am facut singur pentru a-mi satisface fetish-ul, dar nici vorba sa pot sau sa vreau fac sa o fac de la cap la cap.
Nici un Lambo Diablo nu mi se mai pare intangibil acum, atata ca mi se pare o tampenie sa arunc un sac de bani pe asa ceva.
Am alte planuri in directia carora fac lucruri dar nimic sa ma traga disperat inspre ele, ca-mi cam place viata mea de-acum.
Unul din fetishurile care mi s-au nazarit acum mai multi ani era sa traiesc precum Coco Chanel restul vietii la hotel. Sau pana ma plictisesc, oricum. Asta e o idee buna. Inca.
Am facut si asta, si o mai fac. Cu mici diferente, ca nu prea stau pe la Ritz, dar nici Coco Chanel nu sunt. Ideea ramane. Cand imi iese punctul 1) din plan, am sa pot locui si la Ritz, cred.
Imi place viata de acum si tot ce fac e sa o conserv cat pot de mult,sa strang bani sa imi permit sa o traiesc si cand are sa-mi fie mai greu sa muncesc.
Mi-as lua o casa la malul marii, undeva la Oceanul Indian mai bine. Dar sa fie asa din surplus nu sa renunt la tot pentru aia. As trai cativa ani in NZ, AU. Well, punctul 1).
Si da, in 5 ani sper sa imi fac dintii, lol. Nu c-ar fi o problema de bani. Cat ca pentru a arata a om dupa standardele deceniului, va trebui sa stau vreo 3 ani cu niste sarme in gura si sa fac niste chestii a caror logica nu prea o inteleg.
Cred ca mai degraba aman chestia asta pentru mai la batranete. Mi-e si frica de dentisti si nu mi-am pus in plan sa nu-mi mai fie.
@Costel: Tu incercai sa ajungi pe forumul eva, cosmopolitan sau cautai site-ul revistei bravo?
Un futai de o noapte nu merge ca nu sunt de astea care sa pice usor, e nevoie de timp, e nevoie de implicare, practic de o relatie.
lol.
Tie de exemplu, daca iti apare acum o noua colegă de serviciu, o bunăciune, si se da pe lângă tine si iti face ochi dulci, dar pe de alta parte nu e genul pe care sa o babardesti într-o zi dupa program ca ea de fapt vrea relatie de la tine si nu altceva.
@Orbu
Asta cu casa m-a pasionat si pe mine pana cand am intalnit un nene cu degete din alea groase, lucrate pe santier. “Ba, esti prost?”, asa mi-a zis, si nu era prea destept. “Materiale, munca, spinare rupta, stai geana sa nu-ti ia hotii uneltele…”; omul nu se mai oprea. Am avut un coleg care a bagat o groaza de bani in casa, venea la lucru dimineata de la 6-7 si de la 3PM baga la casa. Era rupt mereu. Mi-era rusine sa-i spun ca unele finisaje si cu cei mai varza mesteri ii ieseau mai bine (vorbesc in cunostiinta de cauza aici), dar mai, era munca lui… mda. Un fost coleg de munca a plecat din B tot prin BV (judet) si si-a luat o casa la mama dracului la baza muntelui. Ceva bani avea, dar nu gasea mesteri sa faca nebuniile lui. Voia sa renoveze o casa in stil clasic dar cu materiale noi; asta costa de te rupe daca chemi mesteri care chiar stiu. In schimb baga el…
Asadar tot mai bine faci bani si ii pui pe altii la munca.
@Iunian S – chiar nu m-ar deranja o casa in mijlocul Parisului, pot sa ignor partea cu traficul si galagia. Mie nu imi place la periferie si nici sa stau izolata in linistea naturii. Am stat 7 ani si am facut cu nervii. Da, imi lipseste din cand in cand pasarelele cantand si briza aerului curant, dar nu e pentru mine pe termen lung. Eu vreau sa ies din casa si la doi pasi sa intru intr-o cafenea/restaurant/magazin. Asta e stilul meu.
@Iunian S – am raportat gandirea la scopuri existentiale la experinta mea; in general oamenii care supravietuiesc nu se gandesc de ce o fac, e instinctiv; cand ai stabilitate incepi sa te gandesti la asta. Si cred ca aia din DE si de Est si de Vest se gandesca la asta mai mult decar romanii.
@Costel – asa de la o femeie, da femeile vor futai de o noapte si aventuri fara complicatii. Pur si simplu tu ne le-ai gasit pe cele potrivite. Sunt o gramada ce nu au chef de relatii.
Si daca ai chef sa inseli pur si simplu fa-o … si vezi dupa aia cum e 😛
@Mel
Pai nu la asta mă refer ci la faptul ca tot timpul apare alta mai frumoasă, mai atrăgătoare si care sa te pună pe gânduri dar tu daca deja ai o relație, ce faci ? Nu a înțeles Manowar dar si asta tine de fericire: Sa stai cu persoana potrivita până se ingrasa si se stafidește sau să iti schimbi partenera ca pe masina ?
Nu imi doresc nimic la cei 30 de ani ai mei, in afara de cacaturi care imi ofera instant gratification.
As putea sa muncesc mai mult, sa las lenea la o parte mai des, sa s*g p**a mai cu spor, sa achievements, sa miau miau, sa fac, sa merg sa ..sa… Insa, pur si simplu, nu merita efortul.
De exemplu, vad…. o haina draguta la Zara (insert anything here). Pai ia mai da-o-n plm, 2 secunde de fericire nu merita 300 de lei, mai ales ca pot gasi una la 30 de lei care ma face 1 secunda fericita. Daca vreau imi iau doua, si uite 2 secunde de satisfactie la pret de 5 ori mai mic. De parerile din jur mi se rupe, eu caut doar strictul necesar.
Barbat pe termen lung nu imi doresc, pe motiv ca am alergie la orice limitare a vietii (am cunoscut barbati rezonabili, e la mine problema, daca suna telefonul prea des mi se pare ca am o zgarda la gat), deci n-am de ce sa impresionez vreun pulete mai mult decat cu o epilare si un smocky eyes. Copii nu imi doresc. Pentru mine chestiile care coloreaza peisajul sunt ciocolata, adrenalina, barbatii, prietenia, hobbyurile, insa ma pot lipsi de ele daca e cazul. I mean, nici macar descoperirea leacului pentru cancer nu mi se pare o provocare care sa merite investitia, daramite casa, masina, sot, plod etc.
Si poate ca am ceva depresie pentru ca vad pe toata lumea ca se agita sa bifeze liste cu cacaturi pe care “trebuie” sa le aiba, iar eu, in afara de cateva hobbyuri care nu ma mananca de bani, sunt deja la capatul tunelului, nu in sens suicidar, nu imi lipseste nimic, ci nu imi doresc nimic. Cateodata as vrea sa imi doresc atat de mult geaca aia de 300 de lei de la Zara, incat sa ma motiveze sa muncesc mai mult, sa imi doresc viloaca aia de pe malul marii si barbatul ala ca o poza de actor, educat si etc, care sa ma motiveze sa fac si sa dreg. Dar astea sunt doar instant gratification, care nu merita efortul, chiar daca la cum am scris-o poate ca suna a “vulpea cand n-ajunge la struguri”, da’ ma jur ca nu e asa. La ce bun toate astea?
@Costel: zau daca nu imi vine sa iti dau una. Nu, nu gagica. Gen una in cap. Serios? Unii se dau de ceasul mortii si tu atatea probleme ai?
Da, se merita fidelitatea. La sfarsitul vietii o sa ti se vireze o suma de bani in cont, variabila in functie de numarul de ocazii de gagici ratate. Creste ponderat dupa cat bunaciuni au fost.
Aaa, daca inseli mai des cu aceeasi femeie se cumuleaza bonusul de fidelitate secundara.
Desigur, banii sunt incasabili doar daca te arunci de pe o stanca.
Trecand pest chestiile spuse mai sus, si sa ma rezum la ideea exprimata in articol, visul meu este sa calatoresc. Si nu complet de-ampulea, ci sa experimentez chestii noi. Da, sigur, luminita respectiva se rezuma tot la ceva casa … undeva … plaja (mie personal nu-mi trebuie .. plaja, dar femeiii de langa mine – pe care, cumva, in mod absurd, am ajuns sa o iubesc) ii trebuie. Imi place enorm de mult sa vad idelogii (de la mancare, socializare, etc) noi, chestii necunoscute, chestii .. nu pe care nu le-ai putea concepe, ci chestii la care nici macare nu te-ai putea gandi. Da, stiu, traim in secolul 20, dar aia nu implica nimic legat de cunoastele globala de fapt.
Capatul tunelului, nu e foarte departe de ce ti-am zis la beraria aia penala din uk. Stai naibii undeva la la “soare” (nu 40 de grade, ca aia e naspa), dar ceva pe la 25 (cam tot timpul anului) si mi se falfaie. Si da, cumva as vrea sa fie si cineva care ma place/accepta pe langa mine. Ca, dupa cum bine stiie, e mai fain asa. Si da, normal, ai vrea ca persoana de langa tine sa gandeasca (macar ca nivel de discutie generala, daca nu altceva). Ca oricat de anti-social ai fi, macar ocazional simti nevoie de ceva “companionship”, oricat de mic.
Legat de ideea ta initiala, nu, nu esti singurul care vede/simte cacaturile astea. Nu stiu cati suntem, nu stiu cum am comunica, nu stiu daca am vrea sa comunicam (ca eu nu vreau in mod special), dar da, existam. And we feel you (no gay dude).
@Manowar am retineri in a folosi limbaj prea frantuzesc cu necunoscuti, mai ales ca nu ne stim din comentarii. plm, parea nepoliticos necenzurat. data viitoare nu mai pun stelute.
Pai nu la asta mă refer ci la faptul ca tot timpul apare alta mai frumoasă, mai atrăgătoare si care sa te pună pe gânduri dar tu daca deja ai o relație, ce faci ?
Ma, eu ma uit si cu nevasta-mea la gagici. Imi clatesc si eu privirea, ce-o fi rau. Cam greu sa alerg dupa alta acum la 35 de ani si cu plozi. In schimb comentez ca unu de pe stadion gen: “hai ca dau o tura prin parc (pe role) ca io-te ce carnita trece p-acolo”. E si asta un scop in viata, sa te bucuri si de peisaj. Imi aduc aminte de tataie care, acum 25 de ani cand aparea o bucatica la tv-ul ala alb negru, se uita la mine si scotea limba pervers sugerand cu degetul chestii explicite. La asta mai adaugi si faptul ca avea parkinson si te cacai pe tine de ras ce iesea. Asta e dovada ca si la 70 de ani, bolnav, poti sa te bucuri de ce-i frumos.
Mi-era rusine sa-i spun ca unele finisaje si cu cei mai varza mesteri ii ieseau mai bine (vorbesc in cunostiinta de cauza aici), dar mai, era munca lui… mda.
Nu stiu cata importanta are ca niste mesteri prosti faceau o treaba mai buna ca el. Adica, ok, nu-i chiar de dorit, dar depinde care iti e scopul. Revin mai jos.
Pe de alta parte nu stiu ce mesteri prosti ai vazut tu, dar eu si pe unii de aia care cica-s mai de doamne ajuta imi vine sa ii strang de gat, in sensul ca ma descurc mai bine eu, cu cele doua maini strangi.
Asadar tot mai bine faci bani si ii pui pe altii la munca.
De acord partial. Daca nu cumva iti place tie sa faci chestia aia cu mana ta, caz in care singurul motiv pentru care pot sa concep sa platesc pe unul sa faca o chestie pe care imi doresc s-o fac eu, in timp ce eu muncesc sa produc bani pentru el ( stupid, sau ce?) e cazul in care eu castig mai multi bani decat platesc. Dar chiar si asa, daca vreau sa imi fac singur ( exemplu din planul pentru anul asta ) 2 ferestre mici din rame de lemn puse peste sticla de termopane sa le inlocuiesc pe cele clasice existente, am sa le fac, chit ca s-ar putea sa nu imi iasa bine si sa ma aleg cu banii cheltuiti, sau ca sunt altii mai priceputi ca mine la chestia asta. Nimic din toate astea nu conteaza. Ce, tu cand joci fotbal cu colegii, sa zicem, iti pui problema ca nu esti profesionist si ca mai bine platesti un bilet la un meci de fotbal jucat de profesionisti si te uiti la aia in timp ce mananci seminte, ca ei sunt profesionisti si fac treaba mai bine?
@Orbu, in general, in viata, e vorba de energie si cum ti-o aloci. Eu am multe lucruri care-mi plac, inclusiv lucruri “mesteresti”. Am destule unelte ca sa nu chem instalatori, oameni sa-mi regleze termopanele etc. Chiar imi place, dar uneori trebuie sa prioritizezi, ca nu poti sa le faci pe toate. Inteleg ca vrei sa-ti faci o fereastra speciala(?); probabil aici nu ai de ales, probabil ca nimeni nu sta sa-ti faca propriul concept de rama de fereastra. Si eu imi repar bicicleta, schimbi/ung rulmentii la role/skateboard/trotineta. Chiar m-am apucat de unele fara sa stiu ce iese si satisfactia lucrului terminat e foarte “rewarding”. Crede-ma ca inteleg perfect ce spui, doar ca o casa de la A la Z mi se pare cam o nebunie sa o faci pe cont propriu, considerand ca mai trebuie sa si muncesti intre timp.
Fericirea in viata e si sa incerci cat mai multe lucruri, sa testezi. Vorba aia: “it’s better to regret something you have done rather than something you haven’t done.” Am intalnit multi oameni fericiti doar prin prisma lucrurilor pe care le-au vazut/facut/vizitat. E si aici ceva de explorat.
@IulianS – esti exact genul ala de libidos de care imi este cel mai greata. NU suport barbatii ce au pe una acasa cu “plozi” ca sa te citez, si le curg balele dupa altele, pe unde apuca si cand nu sunt cu “mami” dupa ei, ca asa le zic de obicei la neveste. Nu e chestia ca iti curg balele, e chestia ca te dai mare insurat cu verigheta si la prima betie alergi ca un disperat dupa orice alta pizda, numai nevasta-ta sa nu fie.
@Mai, Costel, daca tot apar alea mai fain insemna ca nu esti cu tipa potrivita si asta e. Era un post a lui Manowar pe aici despre asta. Ori te multumesti cu putin ori cauti ceva care sa te satisfaca pe deplin. Alegerea e a ta.
@Deathy+altii cu casa pe plaja: puteti pune de curiozitate o poza cu o casa de asta a visurilor? am si eu google search, dar sunt curioasa de dimensiune/teren liber/vecini/tara/pret.
Care ar fi de fapt curiozitatea? Cat de realizabile viseaza oamenii visurile. :))
Mie partea dificila nu mi se pare casa in sine, ci locatia ei.
De ce zic asta? Pai am avea asa: o super casa, o super gradina, super acces pe plaja si nicio nevoie sa muncesc. Asa, si? Stau numai cu sotul/sotia continuu? Cate filme si carti poti citi intr-o viata? Adica banuiesc ca e un moment bun sa practic arte martiale/invat sa cant la pian/sa predau cursuri de gatit/scufundari/book club sau mai stiu eu ce activitati SOCIALE. Trebuie asadar pe langa aspect, sa fie si intr-un cartier foarte misto.
Nu o sa vrei deci sa te muti in Coreea/Thailanda/Vietnam whatever Asia, Africa, pentru ca bariere lingvistice si culturale (pentru cine zicea mai sus ca e casatorit in Vietnam, nu se pune, vezi dictionarul din alcov).
Unde poti asadar sa te muti incat sa fie affordable, langa plaja si cu o comunitate relativ ok langa (ca sa nu conduc doua ore pana in cel mai apropiat orasel).
O sa pun si eu o casuta de care tocmai am dat pe google acum cand cautam case de curiozitate. <3 Habar n-am de locatie, dar ca arhitectura e adorabila.
Unde poti asadar sa te muti incat sa fie affordable, langa plaja si cu o comunitate relativ ok langa (ca sa nu conduc doua ore pana in cel mai apropiat orasel).
Foarte bine punctat. Mentionam anterior de niste cunostiinte care exact asta NU au luat in calcul, dar mai, era visul lor sa o arda mai “salbatic”, departe de lume. Se saturasera si s-au gandit ca “vedem pe parcurs” si evident ca au ajuns inapoi chiar usor traumatizati. Explicau ei cum ca e mai bine pentru copil in natura, libertate, anticorpi si plm. Doar ca bolile ajung cumva pe la copii si parca nu e ca acum 100 de ani cand faceai vreo 7-8 copii minim sa ai de “rezerva”. Doua drumuri pe la spital cu urgente te cam scot din visul ala frumos. Plus ca vorba aia, n-ai antrenament in afara lumii moderne, ramai unde esti. N-as exclude nici o plaja de pe planeta atata timp cat esti cat de cat in siguranta (deci nu Tunisia, Libia). Diferenta culturala poate fi chiar un avantaj; imi vine-n minte povestea omului care scrie pe tedoo.ro despre cum a plecat el de la job de birou direct prin Tailanda. Si inca e acolo de vreo 10 ani.
Unde poti asadar sa te muti incat sa fie affordable, langa plaja si cu o comunitate relativ ok langa (ca sa nu conduc doua ore pana in cel mai apropiat orasel).
1) In Tenerife. Gasesti o cosmelie si la preturi de Bucuresti. Daca nici acolo nu e civilizat si nu ai comunitate nu stiu unde mai e. Cre’ ca stie Manowar mai multe despre aia. Eu am fost doar o data.
2)Baleare. Dupa parerea mea Menorca e mai misto decat Tenerife. Dar din ce am vazut proprietatile sunt mai scumpe sensibil. Deh, pozitia. Nu Ibiza, ca e prea aglomerat si-s prea multi romani. Vrei comunitate, dar nici chiar asa. Nu Palma de Mallorca ca e clima dubioasa rau si e prea aglomerat. Si nici “affordable” nu prea e in orasul ala.
3)Sunt mai multe insule potrivite la Greci, daca nu ti-e scarba de Grecia ca lu’ Manowar.
Grecia nu prea. Prea cald – si pe termometru si pe partea cu politica si ridicarea extremistilor.
Locuri sunt. Ieftine sunt. Problema pentru cei mai multi oameni e frica – frica aia tampita de a-si lua picioarele la spinare. Eu, pe de alta parte…luna si doi bani jumate sau gen.
Astea-s saraciile din Romania; astea cu masina, dinti, pantofi & shit. Saracie in primul rand provenita de la cap, nu din portofel.
Eu anul acesta (luminita din acest an 🙂 ) este sa reusesc sa stau in triunghi maini-cap cateva respiratii.
Legatura cu natura, mai adanca, la usa casei – marea, vara continua, etc. va veni negresit. Evident mai am cate ceva de muncit pentru asta.
“Cand eram copil, gandeam ca un copil”, asa ca implinirea lua forma unui avion pe care urma sa-l pilotez. In fond, la inaltime, lumea intreaga era a mea si ma astepta ca o prajitura, iar eu nu trebuia decat sa cresc pentru a ajunge la ea si a o savura. Pe masura ce timpul a trecut, capul mi-a coborat usor din nori si-am observat ca e interesant si la nivelul solului, asa ca am inceput sa gust din placerile ce erau atat de la indemana. O vreme am fost ca intr-o gradina minunata si nu trebuia decat sa intind mana pentru a ma desfata. Si-a functionat. Insa nu prea mult timp pentru ca au inceput intrebarile legate de “sensul vietii” (suna pretentios, stiu).
Un timp am vrut sa am bani. Si nu mi-a iesit. Apoi, m-a interesat sa fac doar ce-mi place, dar s-o fac bine. Si au venit si banii. Mult peste ceea ce gandisem ca as putea avea. Apoi, dupa indelungi zbateri interioare, am acceptat sa fac un copil. Sigur, e minunat sa fii parinte, insa pentru copil “trag”? Nu. Si nici nu vreau sa creasca cu ifose, nazuri si tot felul de fasoane, socotind ca i “se cuvine”. Dar, daca n-ar mai fi copilul, ce-as mai face? M-as sinucide? S-ar duce pe apa sambetei orice posibilitate de a avea o viata implinita?
Si-am ajuns la concluzia ca-mi sunt dator cu a lucra continuu pentru a deveni pe zi ce trece o varianta mai buna a mea. Asa ca asta fac: lucrez (imi place enorm ceea ce fac, financiar chiar n-am de ce sa ma plang, ba din contra), citesc, ma plimb (de multe ori singur, caci asa ma refac), cant (uneori si in public pentru a-i bucura si pe altii), merg pe munte, invat etc.
Visez si sa construiesc o scoala (daca se “aliniaza” niste planete, in cativa ani e foarte posibil sa se si intample).
Pe de alta parte, cat timp mai sunt dispus sa muncesc? Care e suma stransa pentru a spune “GATA!”? 1 milion? 2 milioane? 5 milioane? Cu cat m-as multumi lunar din chirii? 3 mii? 5 mii? 10 mii?
Deocamdata nu mi-am raspuns la asta.
As putea sa o tin intr-o vacanta continua (ma bate gandul sa incerc si o experienta de genul asta: plecat minim 6 luni prin lume doar cu rucsacul in spate, impreuna cu nevasta si copilul – am fost o luna si ceva in nordul Spaniei si a fost superb)?
Mi-ar placea o casa (nu stiu daca in Romania sau in alta tara) cu un teren mare in jurul ei, minim 2-3 hectare… Vreo doi caini… un ciobanesc de Berna si un Border Collie… copaci… un mic colt de rai…
Iar finalul? Hm… Fie pe o coasta salbatica, fie pe un munte… sa ma sting usor in acordurile muzicii lui Faure…. “in paradisum deducant te Angeli…” https://www.youtube.com/watch?v=rvYt-QA9vT0
@Deathy+altii cu casa pe plaja: puteti pune de curiozitate o poza cu o casa de asta a visurilor? am si eu google search, dar sunt curioasa de dimensiune/teren liber/vecini/tara/pret.
Sa fie relativ apropiat de orice urma de familie (ca aia te-ar mai retine din a pleca prin de-alde noua zeelanda and shit) ar fi Malta (nu consider ca ar fi ok dpdv al oricarui posibil urmator razboi – ca esti fix intre EU Si africa) si/sau Lanzarote/Tenerife/bla-bla (mai sunt cateva). Personal, mi se rupe pula de lipsa de interactiune umana (am trecut prin, am vazut cum e, mi-a placut. trecem peste), dar sunt constient ca nu voi fi singur, si ca trebuie sa tin cont si de placerile persoanei de langa mine (care, clar nu sunt neaparat aceleasi cu ale mele). Nu sunt absurd, sunt dispus sa negociez, sa las de la mine, etc. Ideea de cuplu impune un rahat de compromis. Ca nu vei gasi niciodata (sau, ma rog, n-am reusit eu) sa gasesc persoana FIX PERFECT(A). Am gasit persoana langa care m-as vedea, si langa care as vrea sa fiu si peste 50 de ani (nu stiu daca traiesc pana atunci – dar meh, dreams/priorities and shit). Ce vrei sa-ti zic legat de casa pe plaja ? In caz ca n-ai inteles, nu ma interesa casa in sine, cat ma interesa pozitia/locatia/scopul – aka, sa fiu undeva placut, sa mi se rupa, si sa-mi fie … BINE! (plaja era si este optionala).
Tenerife. Gran Canaria. Nu am vazut Lanzarote, La Palma sau Frontera inca, dar hei! Ai 25 de grade media tot timpul anului. In decembrie cand altii raman blocati in zapada tu o arzi in tricou si, daca-ti pui un wet suit pe tine, bagi un surfing sau un snorkeling.
Oameni faini, linistiti si primitori. Mancare buna. Pai daca nu crezi, du-te la El Boya sau la El Carreton in Maspalomas, si-ai sa-mi dai dreptate. Si plin de pensionari nemti, olandezi, britanici care si-au cumparat apartament in bloc. Piscina in spatele blocului. Pentru locatari. Dimineata la 9 intra in piscina, inoata cateva minute si se intind pe sezlong cu o carte sau un ziar in mana. Ai mare? Ai. Munte? Pai El Teide unul din cei mai inalti munti din Spania. Si nu ninge ever.
Ar mai fi Martinique, nu am fost acolo, dar stiu oameni cate au fost si e extraordinar. Mbine, tre sa cam stii bine franceza. Dar te descurci si cu ce ai invatat in liceu.
Am fo eu prin Marinique. Neah, prea multi negri. Dar in schimb ganja e la liber. Asta ar fi un motiv bun sa cauti capatul tunelului pe acolo. Imi place cum rationezi 😀
Capatul tunelului a devenit pentru mine un obiectiv pe la vreo 28 de ani. Asa, o idee vag conturata parca a fost acolo mereu. Parca “mirosea” ceva la viata asta de zi cu zi si cand eram mai tanar, dar solutia parea irealizabila.
Intre timp am vazut ca nu sunt singurul care cauta asta, ca mai sunt si altii care discuta, lucreaza la asta si unii care chiar au reusit. Fiecare cu metoda si ideile lui.
Cred ca depinde si de varsta si cred ca multi ajung sa se gandeasca la asta mai tarziu decat ar trebui. Cand eram mai tanar tot ce visam pentru viitor pe plan profesional era sa pot sa stau Romania, sa lucrez in “domeniul studiat” si sa castig cat auzeam ca castiga oamenii din domeniu.
Problema cu visul meu marunt a aparut in momentul in care s-a indeplinit. Mie mi se pare ca oamenii nu se uita la nivelul unde sunt intr-un moment dat ci se uita la directia unde ii duce viata. Asa ca nu conteaza la ce nivel esti, atata timp cat panta este ascendenta (imagineaza-ti ca urci un munte), vezi doar soarele sau stelele in fata. Viitorul e al tau, totul e posibil. Ei, atunci cand ai ajuns sus, si panta devine un platou, te uiti in fata si nu mai vezi stelele. Vezi acelasi lucru in departare la orizont. Asta pe mine ma sperie maxim – sa ma vad in acelasi loc peste 3, 5 sau 10 ani, in conditiile in care nu sunt multumit de locul in care sunt acum.
Asa ca a venit momentul ala de “now what”. Parca jobul era putin cam stresant sa-l fac la nesfarsit. Parca nu ma vedeam peste 5 ani suportand toate rahaturile zilnice de acum. Parca parca inceta sa fie fun sa-i repar unuia serverul la ore dubioase. Parca deveneau prea tineri colegii… Parca apartamenul ala dintr-un cartier anost nu merita rata pe pula stie cati ani. Parca, parca, parca…
Au trecut de atunci cam 2 ani si am trecut prin tot felul de idei de obiective finale si de idei cum sa ajung acolo. De la plecat oriunde pe cat mai multi bani, la idei de afaceri si pana la idei de boschetareala continua pe bani din cutia milei. Au fost toate pe masa. Cu ce am ramas? In prima faza sper sa pot sa nu mai fiu legat de locatie si de un job full time. Sa ma pot plimba oriunde si sa muncesc la chestii mai placute. Treptat muncesc la niste surse de venituri pasive si/sau remote care sa-mi permita intr-un final sa muncesc doar ce si cand vreau.
Multa lume care spune ca nu aspira la un early retirement cred ca intelege gresit termenul. Ideea nu e (pentru majoritatea cred) sa nu muncesti deloc. Ideea e sa muncesti la ceva ce conteaza cu adevarat si ceea ce iti face placere, fara sa fii conditionat de cati bani ies. Si sincer cred ca daca te apuci de ceva si faci cu pasiune, mai devreme sau mai tarziu oricum vei gasi o cale de a face si niste bani din asta.
1. Flow
La mine cele mai bune zile sunt acelea in care abia astept sa vina dimineata sa ma ridic din pat ca sa ma apuc de lucru la ceva. De obicei acel ceva e challenging mental, controlez input-ul/output-ul/procesul (poate nu total dar intr-o mare masura), are finalitate.
De obicei imi permita sa intru intr-un flow state cand lucrez – https://www.amazon.com/Flow-Psychology-Experience-Perennial-Classics/dp/0061339202/. (nu toate zilele sunt asa, dar cele care sunt ma motiveaza sa merg inainte)
Poate trebuie ajustat “jugul”.
2. Un alt raspuns (in caz ca ceea ce cauti e meaning, si nu fericire) – “The more responsibility you take the more meaning you have.” Pt mine are sens. (nu e vorba de responsabilitate la serviciu)
3. Cu cat ai un IQ mai mare cu atat poate fi mai dificil sa fii “fericit”. (fericiti cei saraci cu duhul i guess). Pari inteligent, asta e, ghinion, nu toate zilele o sa fie “fericite”.
4. Traumele emotionale nerezolvate pot fi si ele o problema.
Nu neaparat. Da’ exista niste avantaje (de necontestat) cand discuti de “astea 3 hectare-s ale mele, aici vrea pula mea sa plantez coispe stejari si vreo 2 tone de iarba”. E dificil sa compari asta cu viata la bloc sau in cartierul de case.
De acord cu asta. Doar ca eu ma refeream la… izolare, fara picior de om, la tara.
Cumva este de inteles. DIn 10, este dificil sa nu te enerveze 9.
O casa langa un parau, de preferat zona de munte, cat mai izolat, fara picior de om prin zona.
O casă. Dar de data asta una la țară. Cel mai ev mediu sat, dar nu aglomerat
On…
Departe de a lua pe cineva peste picior, insa personal nu inteleg de ce naiba ai vrea casa in mijlocul unui oras mare, aglomerat, suprapopulat (chiar si in comparatie cu Bucurestiul densitatea populatiei e mai mare) in care traficul te cam toaca o buna bucata de timp.
Unii sunt citadini. Vor sa se piarda in multime, vor n chestii sociale, de la iesiri la concerte si altele. Nu eu, dar cunosc si nu putini…
Problema ar fi că locurile alea frumoase au tendința să fie în zone mai puțin dezvoltate. Dacă ar fi fost în zone dezvoltate, punea mâna pe ele vreun mahăr și nu mai aveai acces. Șmecheria e să găsești echilibrul optim între gradul de izolare al locației și gradul de dezvoltare al zonei.
Și bineînțeles depinde și ce fel arată fericirea pentru fiecare. În cazul meu, sigur implică o mașină și niște drumuri nițeluș mai virajate.
@IulianS: dap, asta cu distanta de spital, asa e, e clar un dezavantaj. Iar legat de diferentele culturale, hehe, eu as zice sa testezi inainte macar o luna locatiile astea exotice. Plus ca trebuie sa inveti o limba noua de la zero, care nu se compara cu spaniola sau franceza. Tre sa o invete si copiii tai si sotia ta. Unde gasesti scoli, unde gasesti grupuri de snorkeling in engleza… Si plaja e cam tot cu nisip si apa…
@David: fix asta voiam sa intreb si eu. Adica pasul logic ar fi exact asta, sa-ti gasesti un job remote.
Sigur ca e mai placut sa lenevesti pe plaja decat sa lucrezi din birou cu priveliste la mare, dar macar e bine decat sa nu ai priveliste la mare.
Ma si mir ca nimeni nu a mentionat joburi remote pana acum. Mai ales ca multi lucreaza in IT din ce am vazut prin comentarii unde e relativ usor de facut schimbarea asta (in sensul ca la medici ar fi cam complicat…)
Desi nu am luminita de la capatul tunelului, tunelul in sine pt mine tot ar presupune un job remote. Fara calatorit fara nimic. Un job remote si in care sa nu fii legat neaparat de un orar fix. Si in care poti locui unde vrei inainte sa te pensionezi.
@Deathy: uite, ai putea lucra remote pana atunci, pare o idee buna.
Ma si mir ca nimeni nu a mentionat joburi remote pana acum. Mai ales ca multi lucreaza in IT din ce am vazut prin comentarii unde e relativ usor de facut schimbarea asta (in sensul ca la medici ar fi cam complicat…)
Nu le-a mentionat prea multa lume pentru ca treaba asta e mai mult miraj decat realitate.
Uite, am eu job remote. As putea sa ma mut maine pe o insula de-asta, in teorie. OK. Ma duc si iau o cosmelie pe-acolo. Si merge o perioada. Cat, nu se stie. Sarim peste inconveniente (cum ar fi faptul ca tre’ sa ma prezint la lucru o data la vreo 3 luni), da’ daca se duce pe pula jobul, ce fac mai departe?
Ca, uite, e relativ ieftin sa cumperi ceva prin Tenerife. Chiar nu-i scump. Ma duc acum si iau o chestie de-aia cu banii jos. Da’ cand jobul se duce pe pula (cum au tendinta de-a se duce zilele astea, ca nu mai traim pe vremea lu’ bunicu’, cand aveai acelasi job toata viata), ma uit in jur si vad ca nu exista pe-acolo urma de job. Poate doar chelner la terase sau “baiat” la hotel. De-ala care aduna prosoapele. Te urci frumos in avion pentru fiecare interviu? Te descurci local? Ce spaniola vorbesc eu e OK de mers in vacante and shit, da’ pentru un job tehnic, nu prea e. Bine, o inveti, ca nu-i prea greu, da’ totusi.
Ma rog, eu in directia aia bat oricum (dar am niste planuri pe termen mediu care nu-s compatibile cu chestia aia). Zic doar ca nu-i atat de simplu pe cat pare.
@Deathy: uite, ai putea lucra remote pana atunci, pare o idee buna.
Bo$$, in cazul in care ai ramas blocat, era vorba de capatul tunelului. Nu am o problema cu a trage niste ponoase pana imi voi putea permite sa mi se rupe pula, dar aia e o chestie de viitor. Nu vreau sa lucrez remote, pentru ca aia implica mult prea multe variabile asupra carora nu am nici macar o mica urma de control. Lucrul remote este … aparte. Nu ai nici macar o mica certitudine. Si da, nici pe actualul job nu am o mica certitudine, dar imi va fi MULT mai usor sa-mi gasesc altul (non-remote) cat timp nu-s la dracu’ in praznic. Dupa cum ziceam, ideea de capat al tunelului este o chestie care implica si pe altcineva, si se presupune ca as tine cont si de parerile persoanei respcective, ca nu mi-am luat maimuta. Discutia este mult prea lunga/complicata pentru astfel de chestii (parerea mea).
Am scris raspunsul de mai sus asta noapte si acum cand il citesc nu prea pare sa aiba sens 🙂
Ce vroiam sa spun este ca nu ma vad pensionar/retired si ca nu as putea sa stau tot timpul in acelasi loc.
Ce ma motiveaza pe mine zi de zi/luminita de la capatul tunelului este sa am mai mult control asupra ceea ce fac, sa simt ca progresez (profesional/personal/mental/etc) plus ceva meaning.
Ai mei parinti au avut amandoi probleme mari de sanatate (sunt okish acum). Dar am inteles ca nu e nici o garantie ca o sa prind “luminita” aia. Asa ca fac ce pot sa imi fac viata mai buna – iarna iau 3-4 saptamani vacanta si in rest Vitamina D si folosesc o lampa Philips (si eu stau intr-o tara fara suficient soare). Cand simt nevoia sa fiu incojurat de plante ma duc si beau un espresso la cafeneaua unui magazin mare de flori (un fel de Dedeman pentru plante), etc.
Nu le-a mentionat prea multa lume pentru ca treaba asta e mai mult miraj decat realitate.
Eu zic că nu e așa . Doar dacă ai pretenții la bani mari, ca salariul tău de acum, pot apărea probleme.
Am avut job remote din 2007 până în 2014. Frate-meu are din 2011 cred. Nevasta cam tot așa.
Eu am fost de vreo 3-4 ori în Israel cate o săptămână. Au plătit ei. Nu îmi spune că asta ar fi o problemă.
Pe de altă parte nu se compara cu banii tăi, clar. Dar odată ce ai cumpărat casa cu banii jos, stai doar în ea, încălzirea nu prea te costa, dacă îți pui un rahat de solară de 1000 de euro pe acoperiș nu consumi bani nici să faci apă caldă la baie. Bani de vacanță nu prea ai nevoie.
Dacă îmi spui că nu poți să trăiești din 1000 de euro pe lună și ce face nevasta e bonus de pus la ciorap nu te cred. Dar da,e downshifting.
Însă hai s-o luăm pe partea ailaltă. Uite jobul meu de acum. După ce îți rezolvi cu pașaportul sunt convins ca în 2 luni poți avea unul la fel, poate și mai bine plătit.
Eu zbor când e nevoie, săptămânal, la două săptămâni, depinde de proiect așa e cu contractorii. E foarte mult remote acum pe piața asta. Foarte mult. Dar nu așa, să stai 3 luni pe insula ta nederanjat. Pleci o săptămână, stai 1-2 acasă, mai pleci. Dacă te faci contractor ai să vezi că se poate întâmpla asta și dacă locuiești în UK. Contractele se mută, oamenii mai au nevoie de tine bă colo, ba colo. Nu e tot una să zbori din Tenerife în Amsterdam, să zicem, că din Londra, deși la bani posibil să nu fie diferența mare, dar dacă ai 1.80+ înțeleg.
Pe de altă parte pe mine mă doare în pulă dacă trebuie să zbor din România, sau din Tenerife, sa zicem.
Așa că, depinde ce vrei de la viață.
Si capatul tunelului si job (fie el remote)? Poate ceva de placere, gen lectii de engleza, inot, scuba etc, dar in nici un caz job in care e nevoie de concentrare gen IT.
Long term nu vad nici eu munca remote o solutie. Si oricum nu la modul job standard 8 ore/zi plus eventualele suplimentare. Mai mult ma gandeam la chestii gen freelancing, condus un mic business online, un job mai “lejer” etc. Daca se poate din mai multe surse sa fie mai sigura treaba. Asta asa ca solutie temporara pana cand aduni suficiente venituri pasive si/sau o suma suficienta de bani incat sa poti renunta definitiv la munca facuta doar pentru bani.
Depinde si de situatia fiecaruia, cu salariile de afara se poate aborda altfel problema.
Asta e ideea anyway. Mai e mult pana departe.
Ma gandeam si eu la ceva de genul sensul vietii in urma cu cativa ani (cred ca a inceput pe la 24 si la mine, inainte le stiam pe toate) si am ajuns la concluzia ca nu este nici un scop universal valabil, doar scopuri pe care ti le definesti tu personal. Ba mai mult, tu esti si cel care aduna punctajul si evalueaza daca ti-ai atins sau nu scopul (posibil sa fie captain obvious pentru majoritatea oamenilor).
Mai recent (pe la 31) ma gandeam daca as muri zilele astea, daca mi-ar parea rau (sau as zice ca e nedrept, daca m-ar intreba cineva dupa). Sincer, cred ca am avut o viata cu destule (si bune si rele) si pot zice ca sunt intr-un fel norocos pentru viata pe care am avut-o pana acum, relativ la ce am observat ca se intampla in lume. Totodata, daca tot as putea muri in orice zi, am decis ca nu are rost sa-mi aman planurile pentru ce e important si accesibil pentru mine pana la batranete. Asa ca daca vreau sa citesc o carte, o citesc acum nu o aman pentru batranete, daca vreau sa vizitez o anumita tara o vizitez cat de repede se poate etc.
Referitor la capatul tunelului, in principiu incep de la sicriu, adica ok, s-a terminat, tragi linie si ce vrei sa fi facut pana atunci. Eu ma gandeam sa pot sa zic despre mine ca am devenit un om cult, adica sa inteleg cam ce se intampla in lume si la nivel micro/personal si la nivel macro (sa inteleg cam ce iti poate oferi viata) SI sa fiu capabil sa actionez in consecinta, adica as vrea sa pot sa zic ca am fost in stare sa fac ce mi-am propus, indiferent de riscuri, sa zic ca am actionat cu curaj in momentele in care era nevoie de curaj (din pacate nu l-am primit din start). Nu vad capatul tunelului ca fiind ceva de genul am destui bani incat estimarile cele mai pesimiste imi arata ca pot trai pana la sfarsitul vietii la nivelul de trai de acum, deci pun jos si astept relaxat sfarsitul vietii.
Ca raspuns mai pragmatic, as zice ca ar fi fain daca pana se trage linia as reusi sa fac si sa cresc niste copii (macar pana ajung ei la 18 ani), sa incep ceva afacere si s-o duc la un nivel rezonabil, sa fac ceva bani (1 milion de dolari suna rezonabil, daca nu as putea sa-i fac inseama fie ca nu inteleg destul de bine cum functioneaza lumea, fie am un motiv bun sa nu vreau sa-i fac). Case, masini, excursii mi se pare normal sa le ai, deci le consider implicite, chiar daca nu e nevoie sa fie ceva ce sa epateze, dar sa ofere confort si experiente placute. Toate astea alaturi de sotie (s-o ajut si pe ea sa-si indeplineasca obiectivele inte timp) si pana ajungem acolo sa fim cat de cat fericiti in fiecare zi, fara compromisuri morale majore / fara sa-mi incalc principiile.
@Manowar: trebuie sa recunosti ca sa lucrezi remote e muuuult mai bine decat sa lucrezi legat de birou, 9 la 6. Unu, nu mai pierzi timp cu naveta. Doi, stai lejer o luna-doua oriunde, oricand, e o flexibilitate mult mai mare.
Ce nu inteleg totusi e daca lucrezi remote de ce nu iti iei doua hectare + casa visata undeva intr-o padure din Anglia. Sa fii undeva la gen 60-100 km de oras, sa poti ajunge in caz de ceva relativ usor, dar in 90% din timp sa stai cum vrei. Sunt preturile asa de mari in Anglia fata de Spania?
@Deathy: jobul remote nu implica control, dar sa strangi bani si sa te pensionezi devreme are o groaza de control. Nici macar nu o sa ai pensie asigurata de stat, sa zicem ca ai o pensie privata, si in rest traiesti numai din economii. Pai si cat speri sa pui deoparte, 1 milion?
@ragnar: da, am pus-o si ca imagine pe telefon, carpe diem, si tot nu se lipeste de mine.
@orbu: nu inteleg, iti e frica sa zbori sau ce? asa, si tre sa te duci din cand in cand in amsterdam whatever doua zile-o saptamana. Preferi deci sa faci invers, sa stai 90% din timp undeva unde nu iti place si apoi sa zbori doua zile in tenerife in vacanta?
ma asteptam ca toata lumea sa zica ca dezavantajele la remote e ca nu socializezi/te plictisesti in casa/no networking etc.
@disturbed: ok, retrag ce ziceam de 1 milion mai devreme. :))) nu te supara ca te intreb, dar cat speri sa castigi ca venit lunar? (nu, chiar nu e intrebarea cat ai acum).
ca pentru a te retrage pe la…45 de ani? cu un milion in mana+vacante, masini, casa (cam 1.7 mil?), tinand cont ca planuiesti de la 31, deci sa zicem 15 ani, ar cam trebui sa pui deoparte 10 000 eur pe luna. Ca sa pui deoparte 10 000, probabil ar trebui sa castigati impreuna cam 15 000 minim? (mancare, haine bla, bla + chirie pana aduni bani).
Asta ar insemna in termeni de brut, cam un venit de 150 000 pe an? Sigur ca e split intre tine si sotia ta. E foarte mult sau sunt eu extrem de saraca?
Ce nu inteleg totusi e daca lucrezi remote de ce nu iti iei doua hectare + casa visata undeva intr-o padure din Anglia. Sa fii undeva la gen 60-100 km de oras, sa poti ajunge in caz de ceva relativ usor, dar in 90% din timp sa stai cum vrei.
Daca era vorba doar de mine, era deja facuta chestia asta. Eu nu am nevoie de vreun oras. Si nici macar intr-o padure, ci pe vreo insula dubioasa. Dar nu-i vorba doar de mine si de nevoile mele.
Sunt preturile asa de mari in Anglia fata de Spania?
Depinde unde-n Anglia. Da’ ce-ti pot spune e ca-n Anglia nu-s temperaturile din Spania.
ma asteptam ca toata lumea sa zica ca dezavantajele la remote e ca nu socializezi/te plictisesti in casa/no networking etc.
Sunt si alea dezavantaje, daca-ti pasa de ele. Eu lucrez remote si da, uneori e boring as fuck sa ies de unul singur la fumat sau pula mea. Pe de alta parte, prefer libertatea de miscare, asa ca imi bag pula-n ea de socializare razand.
Daca vreau socializare si pula mea, tre’ sa raman aici, in zona asta (Londra). Si aici, o casa cam cum mi-ar placea mie e vreo 600k (sau mai mult). Pe de alta parte, daca ma mut in alta parte (cum planuiesc), o casa la fel e 250k. Asa ca o fi misto socializarea aia, da’ prefer sa raman cu socializarea pe internet/la telefon si sa economisesc vreo 350k + dobanda. Nu-i o alegere prea dificila.
Asta ar insemna in termeni de brut, cam un venit de 150 000 pe an? Sigur ca e split intre tine si sotia ta. E foarte mult sau sunt eu extrem de saraca?
Gandesti tu in termeni de Romania, aia e tot.
5 zile lucratoare pe saptamana. 52 de saptamani pe an. 260 de zile lucratoare pe an. 150k/an inseamna un contract de 576 lire pe zi – chestie care se obtine relativ usor – pentru un singur om. Si, evident, lira nu e (inca?) egala cu euro. Nu-i chiar complicat sa obtii un contract de 600 de lire pe zi. E mai complicat sa obtii asta timp de 15 ani.
Daca gandesti in termeni “ma uit pe bestjobs/ejobs”, n-o sa se intample niciodata, bineinteles.
Oricum, ca proprietar de apartament in Romania, un milion de euro poti face lejer in 6 luni…daca esti dispus sa-ti asumi riscuri, evident. Si poate omul nu din munca vrea sa-i faca – nu de-aia la care te gandesti tu. Zic de proprietar ca daca ziceam “daca ai vreo 50k euro” suna mai dubios.
Cu ocazia asta m-am gandit putin si la batranetile neamurile mele. Am gasit niste idei interesante de la niste matusi ale neamurilor (sore de bunici). Una era prin Sighisoara dar cum barba-su a murit, copii n-avea s-a gandit ea cumva sa se aciueze de ai mei. Ai mei or fi fost de acord pe chestii gen mostenire, desi au vandut casa imediat ce a dat coltu’. Nu stiu, cert e ca nu am beneficiat prea mult ca mostenitori din ce pot eu spune. Pe cand aveam vreo 8-9 ani uram sa merg sa-i duc macare ca mi se parea drumul lung (erau cam 250m de mers pe aceeasi strada: 2 blocuri, 1 scoala + inca un bloc). Ma rog, eram mituit de bomboanele alea pudrate cu cacao pe care le luam dintr-un recipient de sticla gen vitralii fixata intr-o rama metalica foarte interesanta. Ma si o caram cam peste tot cand mai ajungeam pe la originile ei, la bunici, sa mai vada si ea vechi cunostiinte. Nu stiu cum o fi fost pentru ea sa depinda mereu de ai mei, dar rau nu cred ca era, pentru ca se tinea destul de bine la cei 70+ ani; deh, ce sa-i faci, stres prea mult nu parea sa fi avut in viata. Cert e ca mai cotrobaiam pe unde statea si odata am gasit intr-o cutie de carton un aparat mai bizar, cu o bila rosie/roz la capatul unei bare subtiri. Nu intelegeam eu la vremea aia scopul aparatului, insa dupa ce a murit si am cam carat lucrurile de acolo am inteles: era un vibrator. Ma gandesc ca nu e rau sa o arzi asa ca parazit promitand mostenirea celui care are grija de tine. Reversul medaliei in unele cazuri e ca aia care au grija de tine, au mai multa grija sa si mori repede, sa se bucure de mostenire.
@Deathy: jobul remote nu implica control, dar sa strangi bani si sa te pensionezi devreme are o groaza de control. Nici macar nu o sa ai pensie asigurata de stat, sa zicem ca ai o pensie privata, si in rest traiesti numai din economii. Pai si cat speri sa pui deoparte, 1 milion?
Culmea, am pensie de stat asigurata de 3 state pana acum (conform legislatiei in vigoare .. cum va fi pe viitor, plm, hai sa dam cu zarul. Ca sa-l citez pe manowar, “csf, ncsf”). Nu mi-e frica de batranete, am facut ceva demersuri in privinta asta. Cat de bine imi va fi, si cum va iesi, ramane de vazut, nu e ca si cum ai avea ceva formula fantastica sa ai un viitor stralucit (period). Daca iese complet de cacat si voi muri de foame, mi-o voi asuma. Si voi face tot posibilul sa o fac fara sa deranjez pe altcineva. Nu de alta, dar nici mie nu-mi place cand ma freaca ceva muribund la cap ca n-are o paine, mori (si da, repet, mi-o asum). Daca am fost atat de prost o viata intreaga, chiar mi-o merit, deci nu prea pot comenta. Altceva ?
@Deathy: pai tu ai, dar, nu te-ai retras inca, nu? din cate stiu eu, e o varsta minima de pensionare, indiferent cu cat cotizezi lunar, si la aceea ma refeream. nu ca as mai crede ca peste 40 de ani vor pensii de stat.
nu o sa mori de foame, lol. mi se pare incredibil ca te gandesti ca o sa mori de foame cu toti banii aceia stransi.
probabil o sa ai first world problem, stii, yachtul meu e cu doi m mai mic si nu am locul meu de parcare/ancorare langa casa, trebuie sa merg PE JOS de la yacht pana la masina.
@manowar: yup, remote suna bine una peste alta.
Gandesti tu in termeni de Romania, aia e tot.
nu neaparat in termeni de Romania, cat de…networking? neamuri, cunostinte?
mai am destui prieteni care sunt plecati in afara si niciunul nu castiga asa. si nici cei din romania. si sunt impartiti in domenii destul de diverse.
bineinteles ca stiu ca sunt oameni si care castiga asa sau mult mai mult, logic! doar ca nu stiam ca discutam despre ei.
@CS F, nu am zis ca ar trebui sa ma retrag pe la 45 de ani. Daca ar fi sa pun o limita de timp as pune 65 (pentru benchmark). Posibil sa nu fi ajuns la varsta la care sa imi doresc sa ma opresc din muncit (prestat (si) activitate din care sa scot bani).
Exercitiul mental propus in articol il folosesc pentru prioritizare la cum sa iau deciziile nu neaparat ca o harta la sfarsitul careia sa ajung la o comoara. 1 milion de dolari e un fel de a zice ca si banii sunt importanti si nu neaparat un cont de economii sau personal net worth.
Nu fac parte din grupul care face asa de multi bani acum (sunt undeva la 20.000 pe an) si tinand cont ca inca mai stau prin Romania, daca raman, nu-mi imaginez sa-i fac din salariu. Cel putin prin Cluj nu am auzit de salarii la nivelul ala (desi ma gandesc ca or fi si din alea).
In urma cu vreo doi ani credeam ca, dupa ce voi fi strans 1 milion, voi putea spune “Gata! De azi incolo adio lucru.”. Numai ca, pe masura ce ma apropii de suma asta, e din ce in ce mai greu sa ma abtin de la diverse cheltuieli. E simplu sa spui ca nu iti schimbi masina atunci cand nu ai cu ce, dar e ceva mai complicat atunci cand stii ca poti sa o faci. Si observ ca milionul ala pare sa nu fie chiar suficient. Pentru ca parca as vrea, totusi, sa schimb masinile. Si, nu stiu cum sunt altii, da’ eu m-am obisnuit cu un anume grad de confort si o anume calitate, asa ca amandoua ar fi undeva la 130-140k. Echipamentul pentru expeditii costa si ala 4-5k, expeditiile si ele alte cateva mii. Daca vreau sa merg la un anume concert impreuna cu familia, nu scap fara 2k… Und so weiter… Si-atunci? Cat e suficient? 1 milion pe langa cateva chestiuni care sa aduca 5-6k/luna? Sau o schimbare de paradigma? Downgrade pentru standardele cu care m-am obisnuit?
Pe de alta parte ma gandesc daca, totusi, m-as putea obisnui doar cu plimbari, citit, spectacole etc., fara a mai lucra…
@ivanilici: pari asa de sincer in parerea ta de rau ca milionul ala nu pare sa fie suficient, incat aproape ca imi vine sa trimit cativa euro de ajutor. :)))
nu, dar serios, eu te inteleg. nu esti obisnuit cu lipsurile si ti-e cu atat mai greu. fata de altii care sunt mega-obisnuiti sa nu aiba…sa nu aiba.
eu cred ca ce te-ar ajuta e sa accepti fix ce spunea cineva mai sus, ca peste 10 ani s-ar putea sa nu ai ocazia sa mai conduci masinile acelea. si daca e ceva ce iti doresti mult, well, mai bine o faci acum, ca mai tarziu cine stie.
@deathy: eu cred ca dupa 20-30 de ani de mindset de “must make as much money as possible”, “tre’ sa fiu cel mai bun, tre sa invat chestii noi”, o sa fie fooooarte greu sa nu faci nimic.
stiu, in teorie suna genial, dar in realitate, cred ca 90% din oameni o sa revina la munca intr-o forma sau alta dupa 5 luni.
@deathy: eu cred ca dupa 20-30 de ani de mindset de “must make as much money as possible”, “tre’ sa fiu cel mai bun, tre sa invat chestii noi”, o sa fie fooooarte greu sa nu faci nimic.
Nu a fost niciodata “Trebuie”. Asta mi se pare mindsetul unui roman din romania – sau a unui albanian (probabil tot de prin romania). A fost mult mai mult “Vreau”. Si nu a fost niciodata vorba de bani de dragul de a avea bani. Banii au fost si sunt in continuare “a means to an end”. Si nu, nu trebuie deloc sa fiu cel mai bun, mi se rupe pula. Vreau sa fiu indeajuns de bun sa castig destul incat sa-mi permit niste cacaturi. Cacaturi care ma satisfac pe mine (da, stiu, sunt egoist, “asta e”). Si nu, nu as avea o problema cu a nu munci. Exista n+1 alte chestii mult mai interesante de facut – cumva, chiar exista enorm de multe alte cacaturi mult mai misto decat munca (cui i-ar fi trecut prin cap ?). Chestia cu invatatul chestiilor noi, iarasi nu este una de etalare in ceva mod. Am zis mai sus ca imi place experienta chestiilor noi, ideologiilor noi, etc. Asta nu vine de dragul de a ma lauda cu ce mare cacat am facut si invatat eu, ci pur si simplu imi place sa vad ceva nou – si cumva, pamantul asta e destul de mare incat la batranete sa-mi ramana destule chestii noi de vazut (pana sa dau coltul si sa putrezesc si eu linistit).
@CS F: apreciez umorul :). Cand am avut prima masina noua, un VW Golf V, am fost foarte bucuros si era, deja, un vis implinit. Dupa trei ani, am cumparat o alta masina, un BMW serie 3, tot noua, pe care am schimbat-o dupa trei ani. Nu m-as mai fi intors la Golf sub nicio forma. La un an dupa ce am vandut BMW-ul, am ajuns sa o conduc din nou pentru vreo doua zile. Cand m-am urcat in ea, prima intrebare a fost: “Ce-am avut eu in cap cand am luat masina asta???”. De ce? Pentru ca eram deja obisnuit cu alta, care era mult peste. La asta ma refeream mai sus.
1 milion poate sa insemne o suma mare sau poate sa reprezinte o suma mica. Depinde la ce te raportezi. Depinde ce standarde ai. Depinde de cheltuieli etc.
Cat despre retragere, eu vreau sa ma retrag pana in 40. Mai am doi si jumatate. 🙂
Pentru ca parca as vrea, totusi, sa schimb masinile. Si, nu stiu cum sunt altii, da’ eu m-am obisnuit cu un anume grad de confort si o anume calitate, asa ca amandoua ar fi undeva la 130-140k.
Ivanilici, explica-mi si mie te rog de ce ai da 15-20% (sau poate mai mult-ca nu ai inca milionul) pe masina/i… Care-i faza? Iti ofera statut social? Stai jumate din zi in masina?
Paradoxal, pe Tiriac il inteleg: are bani de-i intoarce cu lopata, isi permite ce jucarie vrea-de aia are si muzeu.
Dar totusi, sa bagi un procentaj asa mare din totalitatea veniturilor intr-o chestie ce-si pierde din valoare din secunda in care ai iesit cu ea pe poarta dealershipului, mi se pare o prostie. Sau nu pot eu sa inteleg? Lumineaza-ma te rog.
@Iugas
Simplu: cand ai/dai de/faci bani gandesti altfel. Asa ca e inutil ca unii care nu au bani sa discute in nota asta: “ba, eu nu as face in viata mea asta, indiferent cati bani as avea”. Eu m-am convins de cum am dat de sume gen 10 mil ROL la primul job, trecand de la ~2 mil de acasa. Sigur, exista si exceptii (patronul ikea imi vine in minte), dar majoritatea oamenilor se schimba cand pun mana pe bani.
Bani.
Bani suficienti pentru un stil de viata ultimate.
1)Pus la punct cu sanatatea – toate controalele lui peste, dinti (:D), mancare extra-healthy, sport, rezerve de zile negre in cazul accidentelor suferite de mine sau ai mei.
2)Toate dorintele safe implinite si traite cel putin cativa ani – chicks, travel, car, apartment, treasure hunting, ultimate pc rig, the Emperor Chair, Kinesis keyboard, learning additional skills that don’t really pay but that I’d like to learn – 3d animation, building on OS, drawing, honing existing skills to almost perfection, etc.
3)Un business maricel si un legacy financiar ptr. urmasi.
4)Incercat chestii riscante – sporturi extreme, calatorii prin locuri periculoase,etc
5)Daca mai traiesc dupa toate cele de mai sus apai constructia unui buncar devine top priority. Construit in secret aproape de locuinta, underground, placat cu plumb, cateva generatoare interne + rezerve de combustibil, surse alternative de energie inside, mancare/apa ptr. cativa ani, cateva pc-uri si laptopuri + piese de schimb + o bucata esentiala de internet si informatie digitala stocata, doua sau chiar trei iesiri/intrari. Nu se stie cand se duce totul pe pula.
Atata vreme cat raspunsul la intrebarea “Daca dau ortu’ popii maine o sa am regrete majore” este DA lumina de la capatul tunelului e sa raspund NU.
@Iugas: am avut un sistem audio de care eram multumit atunci cand l-am achizitionat. Am schimbat masina si, ce sa vezi?, sistemul audio al masinii era mai performant decat cel de acasa. Cat crezi ca a durat pana am facut upgrade la cel de acasa? 1 an. Atat am rezistat. Pana sa am un mijloc de comparatie constant, eram foarte multumit de ce aveam, cand a aparut un etalon constant, s-a schimbat situatia.
Mi-a fost drag BMW-ul si ma bucuram de fiecare data cand conduceam. Numai ca, dupa ce am observat cat e de comoda cea de acum, cat e de placut interiorul, cum se aude muzica etc., BMW-ul mi s-a parut o porcarie.
Pe de alta parte, daca ai 1 milion de lei si cheltui 140k din ei platind pe loc un bun anume, impactul e unul semnificativ. Dar, daca dai vreo 30-40k si apoi, timp de vreo 4-5 ani, achiti lunar inca 1,5-2k, dintr-o data impactul pare mai mic. Daca iti fura unul toti banii, observi asta imediat, daca iti ia cate un leu timp de cativa ani, nu prea bagi de seama…
Conduc destul de mult (35-40 de mii/an) si calatoria, mai ales pe distante lungi, difera in S-klasse, sa zicem, de cea in Skoda Octavia.
Hai sa ne uitam putin si la telefoane! Daca am fi sinceri cu noi insine si am observa la ce le folosim si apoi am lua decizii rationale (ceea ce NU prea facem), n-ar mai avea producatorii vanzarile pe care le au la produsele lor de top veci pururi.
De multe ori merg in magazine si ma plimb pe acolo tocmai pentru a exersa puterea de a nu cumpara. Si, crede-ma, tentatia de a cumpara atunci cand iti permiti sa o faci e mare… Mai ales atunci cand nu platesti cash, ci platesti cu cardul (de debit, ca de credit n-am avut si nu vreau sa am).
@IulianS: nu e vorba ca te schimbi, ci ai acces la alta piata. Si, uite-asa, ti se schimba standardele… Cand erai student, mergeai in vacanta si stateai la hostel (si erai bucuros ca poti sa te plimbi), cand inaintezi in varsta, ai un job, esti obisnuit cu confortul de acasa, observi ca nu prea mai merge sa te cazezi la hostel, ci vrei altceva, similar cu ce ai in mod curent…
m-am bucurat ca am regasit blogul deschis…
mi-ai futut ziua si iar imi aduc aminte ca am fost proasta si nu mi-am luat inima-n dinti sa plec din tara asta de cacat cand eram mai mica si mai cu chef de munca.
daca pana in 30 am ajuns blazata, pana in 40 trebuie sa invat sa fac un nod care sa tine vreo 55 de kg
Te-ai gandit sa iei teren mai la marginea lumii..nu te-ai gandit rau deloc. Vezi sa fie o parte generoasa ( 1-2 hectare) bun de agricultura ( arabil) si o parte bun de livada si faneata. Banii vin si se duc sunt niste numere pe un ecran, nu exista de fapt decat atunci cand se materializeaza in ceva concret. Portugalia are clima calda si fiind oceanul aproape ploua destul de des. Nu se stie ce vremuri vin si o proprietate frumoasa mai ferita un pic de lumea moderna e buna la casa omului. Sfatul meu este sa cumperi asa ceva, nu vei regreta. Si nu te arunca la bani du-te vezi si negocieaza de la maxim 50% din cat ceri ei. Sunt sute/mii de astfel de proprietati si deocamdata nu e nimeni interesat de ele de aia si gradul inaintat de paraginire. Nu le ofera nimeni absolut nici o suma ca vorba aia, ce sa cauti acolo? Asteapta-te sa se uite mirati la tine ca vrei sa cumperi . Dar stai sa mai treaca 1-2 ani maxim sa vezi cati isi vor da seama in ce situatie ne aflam de fapt si cum se vor cauta locurile astea.
Unlock with Patreon
Eu o fac pentru libertate, imi place sa ies cu masina pe la 12-13 la o cafea si sa ma intorc acasa, fara sa ma sune nimeni ca mi s-a terminat pauza sau chestii de genu, si trag tare pentru asta. Acum 2 ani mi-am cumparat o rabla de masina si mergeam cu ea pe ruta pe unde luam autobuzu acum cativa ani si radeam cu lacrimi. Pula mea.
Cand o sa fiu mai batran(40-45), vreau sa am o casa pe un plaja undeva, cand ies din casa, sa vad oamenii cum merg pe nisip. Sa merg cu ceasca de cafea si sa dau cu picioru in val. Sa am un cash flow de $24,000/luna si sa nu ma futa nimeni la cap.
Ma vad in afaceri pana mor, asta este singura chestia care imi tine adrenalina la un nivel satisfacator.
Și la mine revine, din când în când, tema asta. De fapt, nu-i chiar identică tema, dar se leagă de paradigma că ar trebui să ne căutăm fericirea în viață. O mai discut cu apropiații sau cu copii; surprinzător de ușor își exprima părerile și destul de frumos argumentat.
La 40 de ani încerc să mă las motivat de ceea ce ar trebui să fie un câștig pentru mine, nu de teamă…mai ales că societatea ne servește tot felul de francize ale fericirii; căsuța pe malul marii e una dintre ele.
Am băgat momentele fericite în 3 categorii și-mi analizez deciziile în funcție de acestea. Nu-s robot, dar cu puțin exercițiu pot sa aleg mai ușor…devine un soi de bias.
1. fericirea de moment: o țigare și cafea, o bere când apune soarele, o înghețată când e foarte cald, o șatenă subțire pt că seamănă cu Cyntherea etc. genul programului, hedonism.
2. fericirea pe termen mediu. Când te lupți puțin pt ceea ce-ți dorești, însă te ajută și conjunctura: să-ți pui toți dinții, să tragi pentru un post de management, să-ți cumperi un apartament în centru, o mașină etc. Sunt dorințe mai vechi, venite pe tot felul de complexe din copilărie și funcționează ca un exercițiu de ego.
3. fericirea pe termen lung. Eu aici am o problema, la fel ca și tine :). Și e legată de faptul că nu mi-am dat seama ce-mi doresc în continuare, însă știu foarte bine ceea ce nu-mi doresc. Și căcaturile și mizeriile pe care le trag după mine cântăresc din ce în ce mai mult, niște tare pe care le-am strâns din experiențe nefericite. Mai degrabă relaționez de șansă fericirea pe termen lung și șansa, ca procent probabilistic, este dată de mediul în care activezi, iar mediul din ro îmi pare unul nociv.
Poate că sunt și comod și pentru că am cam avut parte de o viață comodă până acum (la modul general), am exercițiul ăsta al lenii care acționează inconștient, impregnat în memoria corpului. Să-mi zici dacă găsești ceva de care să-ți legi energia pe termen lung, însă, plm, nu cred pt că tragi și tu tarele tale după tine.
Intuiesc ideea asta de stoicism imaculat, mai degrabă ca o legătură van der waals, atât de vagă și în corelație cu cineva asemănător.
una veche dar buna
https://www.youtube.com/watch?v=L2Wx230gYJw
Mi-am facut dintii de doua ori, o data praf si o data la dentist.
Scopul meu e sa ma simt cat mai bine si cat de fericit pot muncind cat mai putin si facand cat mai putine compromisuri. Acum scopul asta implica pe inca cineva.
De cand ma stiu mi-a fost bine fara relatie stabila…banii curgeau, pizdele se inundau mai rau ca oltenia, eram liber sa plec oriunde oricand aveam chef. Sunt liber si acum in mare parte, doar ca nu mai plec in locuri in care nu i-ar placea cat de cat si ei. Sunt cu ea de 5 ani si totul merge bine de tot, prea bine, ba chiar avem o pisica. NU! Nu e antrenament pt plozi, si daca vreodata uita treaba asta si alte doua chestii, imi iau bocancii, blugii, geaca moto , rucsack-ul, hdd-urile si SSD-urile din pc si ma tirez.
O sa incerc sa iau si matza daca plec, din usa o sa-i spun matzei: Hai Hera , mergem?! Daca matza se comporta ca de obicei cand o chem, a mea o sa ramana doar cu un pc fara bootdevice si unitati de stockare; daca nu, plec doar eu si motocicleta, atata paguba.
Scopul final a devenit acum sa fim amandoi, fericiti cat mai mult timp, eventual pana dam coltu’. De preferinta eu primul, pe motocicleta. Daca nu se poate asa, vezi mai sus.
NU pot sa spun cu precizie 100% ce o sa fac, ca nimeni, crede-ma ca absolut nimeni nu poate sa garanteze ce va face intr-o anumita situatie pana nu e pus in situatia aia. Deci s-ar putea sa nu incerc sa chem matza sa plece cu mine, dar in linii mari cam asta e pt mine sejurul asta.
\m/
O casă. Dar de data asta una la țară. Cel mai ev mediu sat, dar nu aglomerat. Cam 80% din Romania rurală s-ar încadra, dar eu vreau zonă de deal, nu câmpie.
Mutarea as putea să o fac și acum, dar sunt prea tânăr să-mi ajungă economiile până la final. Și nici n-am chef să sap în grădină de foame, ci doar când am chef.
Vreo doi ciobănești flocoși și ceva animale de care pot să mă ocup și știu să le gătesc.
Vreau zile lungi în care să simt că m-am plictisit de stat degeaba.
Eu nu am inteles de curiozitate daca vrei doar sa lucrezi de acasa/avut afacerea ta managed de acasa sau daca vrei sa te retragi. Gen adunat economii si apoi bucurat de viata. Sigur ca toata lumea ar vrea a doua varianta cred, dar, cate economii e nevoie, cum calculezi? E clar ceva pentru care ai nevoie de mult curaj.
Capatul meu de tunel? Nu cred ca toata lumea vede luminita de la capatul tunelului. Eu n-am ajuns la performanta de a sti ce vreau, dar culmea e ca nu vreau nimic. Cam ce era descris in articol ca simptome. Nu vreau casa pe plaja, nu vreau sa stau in padure, nu vreau ciobanesti flocosi si animale de care sa ma ocup, nu vreau o satena subtire, nu vreau nimic din ce vrea lumea de aici sau din jurul meu.
Bine, poate cu exceptia venitului de 24k :)) dar iarasi nu stiu ce as putea lua din el. Si nu pentru ca as avea de toate, ci pentru ca efectiv nu ma pasioneaza nimic. Cred ca cea mai buna intrebuintare cu banii acestia ar fi sa iau cadouri la altii din jur, oameni chiar pasionati de chestii.
Si ii invidiezi pe altii care abia asteapta sa nu stiu, li se livreze o pereche de pantofi, conduca o masina, mearga la un sport cu centuri. Asa ajungi sa invidiezi pe toata lumea de fapt pentru ca toti par sa fie multumiti de viata lor, mai putin tu.
Si nu merge aia cu “uite ce prost o duce cutare si ce salariu mic are” ca ghici ce, el e tot mai fericit decat tine. Cu tot salariul lui mic si statul cu parintii, tot el radiaza de fiecare data cand il vezi si tu iti rozi unghiile de disperare ca nu stii ce vrei sa faci.
Banuiesc ca ar trebui sa astept o revelatie. Cam pe la ce varsta in viata credeti ca apare revelatia asta? Dupa cum stiu norocul meu, presimt o sa o primesc fix inainte de ultima pensie…:))
O casa langa un parau, de preferat zona de munte, cat mai izolat, fara picior de om prin zona. Asta am visat de mic si prost copil si tot la asta visez si acum. Deocamdata ii doar partial, ca n-am parau, doar un lac in zona de campie (cu lebede si lisite trolololol) si chiar daca stau in ultima casa din sat si pe trei laturi am camp cat vezi cu ochii, tot mai trec niste borati cu mmmfeare vechi cumparaaaam ca sa-mi futa creierii. Mai am cel putin 10 ani de ridicat la aia mici, dupa care as putea sa ma retrag intr-o zona de munte pe aici prin vietnam.
Io-s siderat cand aud de sintagma “capatul tunelului”. Nu de alta dar de cand au zburat de acasa nu mai sunt in tunel. Ma uit in stanga in dreapta, vad peste tot si concluzionez ca am asteptari modeste: sa fie soare, si afara si inauntru. Nu ma refer nicidecum la religie.
Ah, si sa nu o dau in rutina din aia penala, in care nu-mi place nicidecum ce fac dar mai bag o fisa (aceeasi fisa) si ma astept sa iasa altfel.
In rest, fiecare cu dorintele lui. Evident ca mai mult timp liber ar fi misto, dar matematica nu ma lasa. Deh, un mic defect.
In urma cu vreo 2-3 ani nu vedeam deloc capatul tunelului! Am divortat, mi-am luat o nevasta nebuna (coreeanca) iar acum parca parca vad si un sfarsit la toata tevatura asta: o casa cu un subsol generos, jumatate il fac bar iar cealalta jumatate pivnita pentru vinuri! In fiecare dimineata ma vad mesterind mai nimic pe langa casa iar seara muzica live (sotia imi va canta) si bautura pana ne amortim bine (ma pricep sa fac un vin baubil). Ce averi sa fac? Is satul de oameni ce te cunosc doar dup grosimea portofelului!
Just a thought…pentru o imagine mai completa dpmdv trebuie sa includ si copiii in ecuatia asta a fericirii.
Targetul actual e sa ne crestem calitatea vietii, si repede. Am stabilit deadline-ul, acum ne documentam spre care zari s-o apucam.
Ar fi fost mai simplu daca ne-am fi putut lua un rucsac cu 5 perechi de chiloti in el, pasapoartele si cardurile si aia e, daca ne-o luam in freza, shit happends. Doar ca boracul nu e suficient de blindat pentru luat in freza, asa ca trebuie sa fim nitel mai prevazatori, dar nu cu foarte mult, pentru ca oriunde spre vest e mai bine ca in Romania.
Visez sa ajungem pe meleaguri mai feerice unde sa imi iau o slujba cu program de gravida ca daca stau acasa ma tampesc, apoi sa ma duc sa iau puradelul de la scoala care sa-mi turuie incantat despre vizita pe care a facut-o la muzeu cu clasa in ora de istorie, gatesc ceva fain la cina si pe urma
Si daca mai e si un centru de echitatie unde pot sa ajung cu bicicleta => me = fomeie normala la cap => barbat multumit + copchil linistit intru slava lui Menumorut.
Si cred ca imi trebuie o cafea mai tare!
Problema cu mine e ca nu vad niciun capat al tunelului. Merg inainte asa fara target. Nu stiu sa raspund la intrebarea “unde te vezi peste 5 ani?”. Mai e una care imi goleste mintea, asa in stil zen: “Find your purpose in life!”. Pe bune? “Care pula mea e scopul meu in viata?” Ce vreau sa fac? Nici macar profesional nu stiu. Incerc mereu tot felul de lucruri, dar nu se prinde nimic de mine. Asa ca de curiozitate, va intreb si eu si in special, pe Manowar: “Care e scopul tau in viata?”. Stiu in schimb ce ma motiveaza dimineata sa ma imbrac si sa ma duc la munca: fricile. Frica de a face foamea, frica de a nu-mi permite sa-mi platesc chiria si implicit, frica de a ma intoarce acasa.
Pe deasupra, anul asta schimb prefixul si ma uit in jur si constat ca nu mai sunt angajabil, ca deh, nu mai am 20 de ani si deci nu mai am cum sa ma excit la orice cacat de idee, sau sa ma bucur ca mananc o pizza cu colegii de birou la miezul noptii. Simt asa o dorinta puternica sa ies la pensie. Si, nu stiu voi, dar eu constientizez ca mai am vreo 20-25 de ani pana acolo.
Obisnuiesc sa intreb tipele pe care le intalnesc: “Ce iti doresti sa faci in viata?”. Si iata raspunsuri: “Sa fac lumea fericita”, “Sa fiu sanatoasa”, “Sa fiu fericita”. Ma si mai dau de unele care stiu exact ce vor face. Si incep sa-mi spuna cu siguranta cum vor fi ele denstiste sau manageri de resurse umane sau director de companie.
Pula mea, hai ca ma intorc la munca. Spor si voua!
Sunt singurul care nu vede asa ceva? Casa in Portugalia? Cum ai putea sa iti iei o casa in Portugalia daca toata Europa se va duce pwlii pe suflet?
Bai, eu nu vad peste 10 ani. Adica pentru mine totul se rupe in 2-3-4 ani in care vad un mare negru. Ori ca e datorita unei cafteli generalizate , ori ca e din cauza distrugerii naturii (si a climei) ori ca e din cauza unui mare faliment. Sunt singurul paranoid de pe aici?
O varianta feminina:
La mine faza cu jugul a inceput dupa 2-3 ani ani de “relatie si viata” de clasa mijlocie intr-o tara mai civilizata ca Romania, pe la 25-26 de ani si s-a accentuat dupa ce m-am maritat. Viata stabila intr-o casa decenta, cu un sot respectabil, un serviciu peste medie platit (masina nu mai pun ca e doar un obiect de transport) m-a dat peste cap si nu mai intelegeam sensul.
Am avut odata o petrecere si unul dintre oaspeti ma intreaba fascinat daca e casa mea de vis, la care eu pe jumate sictirita zic nu, pai casa mea de vis ar fi in mijlocul Parisului. Da, stiu exagerez cu ambitiile.
Si cum nu am dat-o pe druguri niciodata, “mi-am bagat picioarele” mai pe romaneste si am trecut la schimbari. Acum o dau pe calatorii si experiente noi si pentru asta imi pun jugul, ca sa mi-l pot scoate dupa colt, la prima cotitura, cand altii nu se uita.
Din casatorie m-am ales cu un copil si consider ca exclusiv pentru asta a meritat experienta, pentru ca da mult sens vietii, dar ca sa il cresti ok trebuie sa fii tu in primul rand bine.
Cat despre Romania si tipa cu dintii – rar cine traieste in RO are intrebari din astea existentiale, pt ca acolo se supravietuieste si oamenii nu au timp oamenii sa se gandeasca la sensul vietii lor sau la ce is doresc. Acolo toti fac concediile la mare, isi cumpara haine de marca si altceva decat daci si s-au implinit.
Americanii, baieti orientati ca intotdeauna, s-au preocupat si de aspectul asta, vezi “4 percent rule”. Din ce-am mai citit pe forumuri/bloguri despre ideea de “FiRe” (Financial Independence/Retiring Early), daca o arzi pe plajele alea misto din SE Asiei sau America de Sud ai mari sanse sa dai peste early retirees d-astia. Majoritatea sunt americani, in jur de 40j de ani, cu vreo 20 de ani in spate de IT/engineering/medical etc, dar sunt si altii care n-au avut cariere banoase, dar au stiut ce vor de tineri, asa ca au avut un stil de viata minimalist si au investit 60-70% din salariu in chestii care le-au adus profit (locuinte inchiriate, fonduri de investitii etc), ajungand la idealul ala in care venitul pasiv e cel putin egal cu cheltuielile.
@ZmeulZmeilor: de ce esti impotriva unei case in Portugalia? mai ales daca e la tara sau in padure. in WW2, satele frantuzesti sau italienesti erau relativ in afara conflictului si isi duceau cumva in continuare traiul linistit, bazandu-se mai mult pe productia de subzistenta sau troc.
Departe de a lua pe cineva peste picior, insa personal nu inteleg de ce naiba ai vrea casa in mijlocul unui oras mare, aglomerat, suprapopulat (chiar si in comparatie cu Bucurestiul densitatea populatiei e mai mare) in care traficul te cam toaca o buna bucata de timp.
Eu concluzionez ca oamenii, in general, vor sa fie liberi, ca vorbim de independenta financiara, sau pur si simplu deconectarea de la stresul lumii moderne, pe care o poti vedea in toata europa: dus copii la gradinita/scoala, job, programare medic, zile de nastere, vizite, obligatii sociale samd.
Si apropo de viitor, ar fi bine sa testezi viitorul (defect profesional), pentru ca nu te poti arunca aiurea intr-un loc doar ca ai citit nu stiu ce carte gen Robinson Crusoe. Unii pe care ii stiu ca au incercat sa-si traiasca visul au avut dezamagiri, chiar depresii, pentru ca efectiv nu si-au dat seama cat de legati erau de lumea “moderna”/”coroporatista” (servicii medicale, salariu la timp, interactiune cu oameni cu un anumit nivel de educatie). Tot aud oameni care spun: “sper sa-mi tarasc oasele si basinile pe o insula blah blah”, dar nu realizeaza ca nici in concediu n-ar putea sa faca asta, adica pentru o perioada scurta de timp. Asa ca visul asta ramane vis, dezamagire, cosmar pentru ca efectiv nimeni nu incearca ceva inainte de a face un pas. Si crede ca el e de vina, nu faptul ca ce-si doreste e absurd/dificil/imposibil. “Vedem pe parcurs” ii aud pe toti si imi vine sa ii iau la pumni cand se gandesc la ceva cu impact major din multe puncte de vedere. Da, merita sa “vedem pe parcurs” cand nu stii unde dracu esti intr-un oras ca turist, nu cand te muti cu tot neamul prin Namibia sau nush ce tara pentru a fi voluntar la medici fara frontiere.
Eu sunt mai putin optimist cand vine vorba de viitor, nu de alta, dar credite asa ieftine nu or sa mai fie in cativa ani (2020-2025), pomii laudati (Europa, US) vor fi calariti de toti fomistii (africani, asiatici samd). Cresteri pe termen mediu si lung va fi in Africa unde economia de consum poate fi sustinuta nu in Europa/Japonia unde futaiul nu prea mai produce. De aia tot spun ca ar fi bine sa facem plinul cat mai e benzina; deja exista exoduri pentru lipsa de apa in lume. Tesla nu va opri incalzirea globala, deci ce vedem azi zone amenintate de seceta in 50 de ani vor fi probabil pustii. Pe middle-east-eri nu ii vad bine data fiind industria gazelor de sist din canada si us care incepe sa devina profitabila si la preturi mici ale barilului. Incalzirea globala s-ar putea sa fie ok pentru rusi/canadieni, dar ramane de vazut. Cred ca, in general, suntem pe o panta descendenta a nivelului de trai, cu cateva insule de bunastare pe care efectiv e foarte greu sa ajungi si sa ramai tot timpul.
Ma rog, idee mea e sa nu renunti niciodata; pentru ca, imediat ce te-ai dat batut, incepe depresia.
@Ronnie -> bai, nu sunt impotriva unui asemenea lucru. Dar nu stiu cum ai putea sa faci asta daca se inchid granitele si/sau se adauga niste vesti ca romanii iara fac si dreg.
Repet, eu sunt paranoicul de serviciu si nu vad lucrurile prea in roz peste 2-3 ani. Dar daca s-ar prelungi acest status-quo, da, e o idee geniala.
La cate case izolate vad pe aici, realizez ca avea dreptate ala cu “hell is other people”.
Hai sa iesim din bula…
Sunt convins ca toti mocangii cu benefițe de prin UK (tara aia in care marea majoritate nu au 100 lire savings), aia de prin toate satele de prin DE prin care am trecut isi pun intrebarile astea existentiale. (voi ati vazut ca in ele nu se aud caini, gaini etc? wtf, aia stau la sat dar iau mancare de la market). Sau aia din DE de est. Sau crescatorii de animale din tata-n fiu de prin toata Europa.
Sentimentul futilitatii este, ca orice alt sentiment, firesc. Oamenii mai aplecati catre contemplare il traiesc cel putin o data. Conflictul interior asociat acestuia nu cred ca este neaparat o consecinta a acestui sentiment, ci o consecinta a culturii orientata spre fericire. Carevasazica, cultura asta vestica orientata aproape exclusiv pe fericire tinde sa impinga asemenea trairi spre inadecvare. Nu e ok sa reflecti prea mult asupra mortii, asupra suferintei (tale sau a altora), asupra neimplinirii samd si, printre altele, asupra zadarniciei lucrurilor, subiect pe care l-ai adus in discutie.
In alta ordine de idei, sentimentul asta, contrar celor afirmate de Mel mai sus, nu cred ca se manifesta prea des in sanul comunitatilor in care viata este relativ usoara, ci mai degraba in culturile in care neajunsul creeaza un fond psihologic propice unui astfel de tumult interior. Privind la nivel de individ, as putea spune ca acest sentiment al futilitatii se manifesta mai ales la cei care au trait in trecut un concentrat de experiente, la cei pentru care zona de disconfort a devenit zona de confort. Deci perceptia asupra confortului s-a inversat. Asadar cand, la un moment dat, viata te intoarce inapoi intr-o zona de confort (stabilitate financiara, in relatie, stabilitate locativa etc.) individul descris mai sus paseste de fapt in disconfort. Sa cobor in taramul concretului: un soldat, care a evadat din zona de confort fiind (benevol sau nu) trimis pe front, va resimti disconfortul intoarcerii acasa la vechea viata. Si nu neaparat pt ca a inceput sa devina un adept al razboiului (drept urmare ca asta nu se intampla numai soldatilor), ci pentru ca NOUTATEA si paleta experientelor (deopotriva tragice sau fericite) devine opiu pt creier.
In fapt eu cred ca de aici pleaca acest tumult interior: RUTINA.
Si aici am mai multe argumente. Cel mai la indemana imi este copilaria. Copilaria este prin excelenta o experienta fericita, chiar si atunci cand privita de afara, sau dupa standarde obiective (!?) n-ar putea fi incadrata sub nicio forma in categoria experientelor pozitive. Si totusi de ce este ea asa ? Pentru ca un copil nu cunoaste rutina. Pentru el totul este pana la o anumita varsta nou. La inceput in mod continuu, iar apoi din ce in ce mai rar, pe masura inaintarii in varsta, experientele copilului sunt eminamente NOI.
Problema este ca cu cat noutatea este primita in doze mai concentrate (drame familiale, mutari dintr-un loc in altul, drame in dragoste, saracie, lupta pentru supravietuire dar si multe altele pozitive samd) cu atat mai lucid devine individul. El ajunge mult mai repede la capacitatea de a se debarasa de lentilele prin care vedem lumea (lentila idealismului, materialismului, spiritualitatii samd.) Iar creierul, e demonstrat, are nevoie de unelte prin care sa se minta pe el insusi. Mult mai simplu a spus-o Camil Petrescu:
Acum, coborand din sferele inalte ale filosofiei/psihologiei, sau altfel spus intorcandu-ma din putul gandirii, vreau sa spun ca si pe mine ma incearca astfel de ganduri. Si nu rar…
Iar singura solutie (mai degraba surogat) este sa imi ingadui experiente noi. Anul trecut de exemplu m-am apucat de parapanta. Si da, nu m-am inselat, cand esti acolo sus, sau chiar si dupa ce pui piciorul pe pamant, viata nu mai pare asa de sumbra. Si as mai avea cateva exemple, dar ai prins ideea.
Capatul tunelului la mine arata ceva de genul: https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/originals/a0/ea/dc/a0eadcbda44110b488f33afafb3e07cc.jpg intr-o zona nu prea plina de turisti, multe carti, eventual un telescop de 10-12 inchi si parteneri de discutii, cu care sa pot discuta din cand in cand si subiecte de genul celui in discutie (nu foarte des ca nu-i bine nici sa traiesti numai in sfere d-astea inalte). Experienta genului astuia de discutii, sau chiar si mai lejere, pentru mine personal este nutrimentum spiritus si d-asta trebuie neaparat sa se gaseasca la capatul tunelului.
Stiu, stiu, si eu sunt victima aceste iluzii arhetipale, dar de lentila asta inca nu sunt dispus sa ma debarasez. Chiar si cand ma gandesc la acest capat al tunelului, mi-e greu sa nu-mi pun intrebarea „Oare nu cumva chiar si o astfel de viata s-ar transforma mai devreme sau mai tarziu intr-o sursa de dezamagire, blazare sau futilitate?”
P.S. Pe mine ma incearca asa de des sentimentul in discutie, incat, printre altele, de cele mai multe ori renunt la ideea de a comenta (aici sau aievea) pentru ca „la ce bun?”
P.P.S. Sa-mi bag pula cat am putut scrie in ceea ce s-a vrut a fi numai „cateva idei”.
Plm, ce m-am speriat! Am crezut ca ai inchis iar blogul. Poza asta o pusesesi data trecuta, cand l-ai inchis. 😀
Eu sunt plictisit f tare… Stiinta nu prea mai are secrete, anotimpurile si sarbatorile se tot repeta… le-am facut aproape pe toate… cred ca o sa fiu eroul vostru si o sa petrec niste parlamentari pe lumea ailanta.
Zamolxe Akbar!
Mie chestia aia nu mi-e suficienta. Daca ar fi doar aia, m-as apuca din nou de fraude, spart servere, furat si vandut date etc.
Nu neaparat. Da’ exista niste avantaje (de necontestat) cand discuti de “astea 3 hectare-s ale mele, aici vrea pula mea sa plantez coispe stejari si vreo 2 tone de iarba”. E dificil sa compari asta cu viata la bloc sau in cartierul de case. E dificil sa compari faptul ca-l duci pe fi-tu in parc cu faptul ca are la 10 metri de casa poneiul/calul personal – stii tu, fix langa terenul lui (al lui, a nu se confunda cu al tau, care-i alaturi) de fotbal.
E, daca vrei, diferenta dintre “ma duc X saptamani pe an in vacanta” si “nu ma duc in vacanta, ca-i mai nasol ca la mine acasa”.
Care e părerea ta despre fidelitate ?
Vad ca zici că ai avut gagici destule. Eu, recunosc, nu prea. De asta iti cer părerea.
Dacă esti cu o gagică si pe parcurs iti apar noi oportunități de posibile relații in materie de gagici, ce faci ? Rămâi în relația în care esti sau te duci la care te simti mai atras fizic ? Pe urmă apare o altă oportunitate si tot asa. Ce faci ? Un futai de o noapte nu merge ca nu sunt de astea care sa pice usor, e nevoie de timp, e nevoie de implicare, practic de o relatie.
Tie de exemplu, daca iti apare acum o noua colegă de serviciu, o bunăciune, si se da pe lângă tine si iti face ochi dulci, dar pe de alta parte nu e genul pe care sa o babardesti într-o zi dupa program ca ea de fapt vrea relatie de la tine si nu altceva. Ce faci din moment ce zici ca deja ai o relatia acuma ?
Se merita fidelitatea asta sau e doar o țeapă in care crezi si care de fapt nu e decât o perioadă de asteptare pana când celălalt partener isi găsește ceva mai bun ?
As incepe cu faptul imi plac, in mare, si munca si banii. Asa ca consider ca reprezinta un scop bun pe orice termen. Si ca imi cam place cum traiesc acum. Probabil de aia nu m-a lovit inca criza varstei de mijloc, dar cand ma loveste deja stiu ca vreau o Mazda MX5, ca sa ma linistesc.
Am avut mereu dorinte pe termen lung dar s-au dovedit usor perisabile. Probabil pentru ca erau idioate, dar aia imi doream la vremea respectiva.
In scoala generala mi-am facut un scop serios in a o fute pe-o prezentatoare TV. Acum, mi-e si rusine sa spun cine e. Nici nu conteaza. Nu ca as fi avut un plan inteligent pentru asta, la varsta aia n-aveam planuri functionale nici pentru gagici mai tangibile. Dar ma gandeam, asa, ca am sa termin scoala generala din satul meu, liceul , am sa ajung la facultate in Bucuresti si gata, vad unde e TVRul si am s-o fut. Fiti intelegatori, aveam 10-11 ani si n-aveam nici macar televiziune prin cablu acasa.
Evident ca intre timp am uitat de asta, dar prin facultate ( adica vreo 10 ani mai tarziu) m-am trezit la o terasa din Dorobanti fix langa doamna cu pricina. Care nu mai arata ca si cum ar vrea-o cineva o tura. Sau, ma rog, era mult sub ce vazusem eu la televizor in urma cu 10 ani. M-a bufnit rasul si am plecat, ca nu ma puteam abtine sa nu ma holbez si sa nu rad de mine si de futilitatea unui scop perisabil in timp. Cum zicea cineva mai sus. Testeaza viitorul.
Tot prin scoala generala mi-am pus in cap ca atunci cand voi fi mare vreau sa fiu bogat. Chestia asta e chiar un scop bun, ca nu cred ca se demodeaza prea curand. Si ca mai vreau sa-mi construiesc o casa cu mana mea, si sa-mi cumpar un Lamborghini Diablo. Partea cu casa mi-a fost inspirata de nasul lui tata , care desi e medic stomatolog, pe la varsta mea de acum s-a despartit de a dracu stie cata nevasta, s-a mutat undeva la tara, a lasat tot in urma, iar acolo si-a construit cam singur o vila. Ditai! A muncit cativa ani.
Au trecut anii si bogat nu am ajuns (inca), dar e in scop, imi trebuie doar niste planuri mai bune, probabil am sa il intreb pe ala, Haotik, cum face.
De partea cu construitul unei case singur m-am cam lecuit. Imi place, dar nu am rabdarea si nu cred ca ma pot dedica muncii astia atat de mult timp. Inca modernizez o casa, parte din munci le-am facut singur pentru a-mi satisface fetish-ul, dar nici vorba sa pot sau sa vreau fac sa o fac de la cap la cap.
Nici un Lambo Diablo nu mi se mai pare intangibil acum, atata ca mi se pare o tampenie sa arunc un sac de bani pe asa ceva.
Am alte planuri in directia carora fac lucruri dar nimic sa ma traga disperat inspre ele, ca-mi cam place viata mea de-acum.
Unul din fetishurile care mi s-au nazarit acum mai multi ani era sa traiesc precum Coco Chanel restul vietii la hotel. Sau pana ma plictisesc, oricum. Asta e o idee buna. Inca.
Am facut si asta, si o mai fac. Cu mici diferente, ca nu prea stau pe la Ritz, dar nici Coco Chanel nu sunt. Ideea ramane. Cand imi iese punctul 1) din plan, am sa pot locui si la Ritz, cred.
Imi place viata de acum si tot ce fac e sa o conserv cat pot de mult,sa strang bani sa imi permit sa o traiesc si cand are sa-mi fie mai greu sa muncesc.
Mi-as lua o casa la malul marii, undeva la Oceanul Indian mai bine. Dar sa fie asa din surplus nu sa renunt la tot pentru aia. As trai cativa ani in NZ, AU. Well, punctul 1).
Si da, in 5 ani sper sa imi fac dintii, lol. Nu c-ar fi o problema de bani. Cat ca pentru a arata a om dupa standardele deceniului, va trebui sa stau vreo 3 ani cu niste sarme in gura si sa fac niste chestii a caror logica nu prea o inteleg.
Cred ca mai degraba aman chestia asta pentru mai la batranete. Mi-e si frica de dentisti si nu mi-am pus in plan sa nu-mi mai fie.
@Costel: Tu incercai sa ajungi pe forumul eva, cosmopolitan sau cautai site-ul revistei bravo?
lol.
LOL.
@Orbu
Asta cu casa m-a pasionat si pe mine pana cand am intalnit un nene cu degete din alea groase, lucrate pe santier. “Ba, esti prost?”, asa mi-a zis, si nu era prea destept. “Materiale, munca, spinare rupta, stai geana sa nu-ti ia hotii uneltele…”; omul nu se mai oprea. Am avut un coleg care a bagat o groaza de bani in casa, venea la lucru dimineata de la 6-7 si de la 3PM baga la casa. Era rupt mereu. Mi-era rusine sa-i spun ca unele finisaje si cu cei mai varza mesteri ii ieseau mai bine (vorbesc in cunostiinta de cauza aici), dar mai, era munca lui… mda. Un fost coleg de munca a plecat din B tot prin BV (judet) si si-a luat o casa la mama dracului la baza muntelui. Ceva bani avea, dar nu gasea mesteri sa faca nebuniile lui. Voia sa renoveze o casa in stil clasic dar cu materiale noi; asta costa de te rupe daca chemi mesteri care chiar stiu. In schimb baga el…
Asadar tot mai bine faci bani si ii pui pe altii la munca.
@Iunian S – chiar nu m-ar deranja o casa in mijlocul Parisului, pot sa ignor partea cu traficul si galagia. Mie nu imi place la periferie si nici sa stau izolata in linistea naturii. Am stat 7 ani si am facut cu nervii. Da, imi lipseste din cand in cand pasarelele cantand si briza aerului curant, dar nu e pentru mine pe termen lung. Eu vreau sa ies din casa si la doi pasi sa intru intr-o cafenea/restaurant/magazin. Asta e stilul meu.
@Iunian S – am raportat gandirea la scopuri existentiale la experinta mea; in general oamenii care supravietuiesc nu se gandesc de ce o fac, e instinctiv; cand ai stabilitate incepi sa te gandesti la asta. Si cred ca aia din DE si de Est si de Vest se gandesca la asta mai mult decar romanii.
@Costel – asa de la o femeie, da femeile vor futai de o noapte si aventuri fara complicatii. Pur si simplu tu ne le-ai gasit pe cele potrivite. Sunt o gramada ce nu au chef de relatii.
Si daca ai chef sa inseli pur si simplu fa-o … si vezi dupa aia cum e 😛
@Manowar: Vorbeam de luminița de la capătul tunelului, de fericire etc.
@Mel
Pai nu la asta mă refer ci la faptul ca tot timpul apare alta mai frumoasă, mai atrăgătoare si care sa te pună pe gânduri dar tu daca deja ai o relație, ce faci ? Nu a înțeles Manowar dar si asta tine de fericire: Sa stai cu persoana potrivita până se ingrasa si se stafidește sau să iti schimbi partenera ca pe masina ?
Nu imi doresc nimic la cei 30 de ani ai mei, in afara de cacaturi care imi ofera instant gratification.
As putea sa muncesc mai mult, sa las lenea la o parte mai des, sa s*g p**a mai cu spor, sa achievements, sa miau miau, sa fac, sa merg sa ..sa… Insa, pur si simplu, nu merita efortul.
De exemplu, vad…. o haina draguta la Zara (insert anything here). Pai ia mai da-o-n plm, 2 secunde de fericire nu merita 300 de lei, mai ales ca pot gasi una la 30 de lei care ma face 1 secunda fericita. Daca vreau imi iau doua, si uite 2 secunde de satisfactie la pret de 5 ori mai mic. De parerile din jur mi se rupe, eu caut doar strictul necesar.
Barbat pe termen lung nu imi doresc, pe motiv ca am alergie la orice limitare a vietii (am cunoscut barbati rezonabili, e la mine problema, daca suna telefonul prea des mi se pare ca am o zgarda la gat), deci n-am de ce sa impresionez vreun pulete mai mult decat cu o epilare si un smocky eyes. Copii nu imi doresc. Pentru mine chestiile care coloreaza peisajul sunt ciocolata, adrenalina, barbatii, prietenia, hobbyurile, insa ma pot lipsi de ele daca e cazul. I mean, nici macar descoperirea leacului pentru cancer nu mi se pare o provocare care sa merite investitia, daramite casa, masina, sot, plod etc.
Si poate ca am ceva depresie pentru ca vad pe toata lumea ca se agita sa bifeze liste cu cacaturi pe care “trebuie” sa le aiba, iar eu, in afara de cateva hobbyuri care nu ma mananca de bani, sunt deja la capatul tunelului, nu in sens suicidar, nu imi lipseste nimic, ci nu imi doresc nimic. Cateodata as vrea sa imi doresc atat de mult geaca aia de 300 de lei de la Zara, incat sa ma motiveze sa muncesc mai mult, sa imi doresc viloaca aia de pe malul marii si barbatul ala ca o poza de actor, educat si etc, care sa ma motiveze sa fac si sa dreg. Dar astea sunt doar instant gratification, care nu merita efortul, chiar daca la cum am scris-o poate ca suna a “vulpea cand n-ajunge la struguri”, da’ ma jur ca nu e asa. La ce bun toate astea?
@Costel: nu dispera, in mod sigur o sa se impiedice una! Trebuie doar sa stai pe-aproape si sa fii pregatit.
E pacat doar sa ratezi sansa.
@Costel: zau daca nu imi vine sa iti dau una. Nu, nu gagica. Gen una in cap. Serios? Unii se dau de ceasul mortii si tu atatea probleme ai?
Da, se merita fidelitatea. La sfarsitul vietii o sa ti se vireze o suma de bani in cont, variabila in functie de numarul de ocazii de gagici ratate. Creste ponderat dupa cat bunaciuni au fost.
Aaa, daca inseli mai des cu aceeasi femeie se cumuleaza bonusul de fidelitate secundara.
Desigur, banii sunt incasabili doar daca te arunci de pe o stanca.
Trecand pest chestiile spuse mai sus, si sa ma rezum la ideea exprimata in articol, visul meu este sa calatoresc. Si nu complet de-ampulea, ci sa experimentez chestii noi. Da, sigur, luminita respectiva se rezuma tot la ceva casa … undeva … plaja (mie personal nu-mi trebuie .. plaja, dar femeiii de langa mine – pe care, cumva, in mod absurd, am ajuns sa o iubesc) ii trebuie. Imi place enorm de mult sa vad idelogii (de la mancare, socializare, etc) noi, chestii necunoscute, chestii .. nu pe care nu le-ai putea concepe, ci chestii la care nici macare nu te-ai putea gandi. Da, stiu, traim in secolul 20, dar aia nu implica nimic legat de cunoastele globala de fapt.
Capatul tunelului, nu e foarte departe de ce ti-am zis la beraria aia penala din uk. Stai naibii undeva la la “soare” (nu 40 de grade, ca aia e naspa), dar ceva pe la 25 (cam tot timpul anului) si mi se falfaie. Si da, cumva as vrea sa fie si cineva care ma place/accepta pe langa mine. Ca, dupa cum bine stiie, e mai fain asa. Si da, normal, ai vrea ca persoana de langa tine sa gandeasca (macar ca nivel de discutie generala, daca nu altceva). Ca oricat de anti-social ai fi, macar ocazional simti nevoie de ceva “companionship”, oricat de mic.
Legat de ideea ta initiala, nu, nu esti singurul care vede/simte cacaturile astea. Nu stiu cati suntem, nu stiu cum am comunica, nu stiu daca am vrea sa comunicam (ca eu nu vreau in mod special), dar da, existam. And we feel you (no gay dude).
wow. major wireless fuckup in terms of typing. fml!
@Ella: Pot sa-ntreb si eu ce anume te-a facut sa-ti cenzurezi limbajul pe pagina asta? **? Aici? Serios-serios?
Am inteles perfect. Nu ai inteles tu ca esti pe pagina gresita. Da’ poate ai ghinion si te lamureste cineva.
@Manowar am retineri in a folosi limbaj prea frantuzesc cu necunoscuti, mai ales ca nu ne stim din comentarii. plm, parea nepoliticos necenzurat. data viitoare nu mai pun stelute.
Ma, eu ma uit si cu nevasta-mea la gagici. Imi clatesc si eu privirea, ce-o fi rau. Cam greu sa alerg dupa alta acum la 35 de ani si cu plozi. In schimb comentez ca unu de pe stadion gen: “hai ca dau o tura prin parc (pe role) ca io-te ce carnita trece p-acolo”. E si asta un scop in viata, sa te bucuri si de peisaj. Imi aduc aminte de tataie care, acum 25 de ani cand aparea o bucatica la tv-ul ala alb negru, se uita la mine si scotea limba pervers sugerand cu degetul chestii explicite. La asta mai adaugi si faptul ca avea parkinson si te cacai pe tine de ras ce iesea. Asta e dovada ca si la 70 de ani, bolnav, poti sa te bucuri de ce-i frumos.
Nu stiu cata importanta are ca niste mesteri prosti faceau o treaba mai buna ca el. Adica, ok, nu-i chiar de dorit, dar depinde care iti e scopul. Revin mai jos.
Pe de alta parte nu stiu ce mesteri prosti ai vazut tu, dar eu si pe unii de aia care cica-s mai de doamne ajuta imi vine sa ii strang de gat, in sensul ca ma descurc mai bine eu, cu cele doua maini strangi.
De acord partial. Daca nu cumva iti place tie sa faci chestia aia cu mana ta, caz in care singurul motiv pentru care pot sa concep sa platesc pe unul sa faca o chestie pe care imi doresc s-o fac eu, in timp ce eu muncesc sa produc bani pentru el ( stupid, sau ce?) e cazul in care eu castig mai multi bani decat platesc. Dar chiar si asa, daca vreau sa imi fac singur ( exemplu din planul pentru anul asta ) 2 ferestre mici din rame de lemn puse peste sticla de termopane sa le inlocuiesc pe cele clasice existente, am sa le fac, chit ca s-ar putea sa nu imi iasa bine si sa ma aleg cu banii cheltuiti, sau ca sunt altii mai priceputi ca mine la chestia asta. Nimic din toate astea nu conteaza. Ce, tu cand joci fotbal cu colegii, sa zicem, iti pui problema ca nu esti profesionist si ca mai bine platesti un bilet la un meci de fotbal jucat de profesionisti si te uiti la aia in timp ce mananci seminte, ca ei sunt profesionisti si fac treaba mai bine?
@Orbu, in general, in viata, e vorba de energie si cum ti-o aloci. Eu am multe lucruri care-mi plac, inclusiv lucruri “mesteresti”. Am destule unelte ca sa nu chem instalatori, oameni sa-mi regleze termopanele etc. Chiar imi place, dar uneori trebuie sa prioritizezi, ca nu poti sa le faci pe toate. Inteleg ca vrei sa-ti faci o fereastra speciala(?); probabil aici nu ai de ales, probabil ca nimeni nu sta sa-ti faca propriul concept de rama de fereastra. Si eu imi repar bicicleta, schimbi/ung rulmentii la role/skateboard/trotineta. Chiar m-am apucat de unele fara sa stiu ce iese si satisfactia lucrului terminat e foarte “rewarding”. Crede-ma ca inteleg perfect ce spui, doar ca o casa de la A la Z mi se pare cam o nebunie sa o faci pe cont propriu, considerand ca mai trebuie sa si muncesti intre timp.
Fericirea in viata e si sa incerci cat mai multe lucruri, sa testezi. Vorba aia: “it’s better to regret something you have done rather than something you haven’t done.” Am intalnit multi oameni fericiti doar prin prisma lucrurilor pe care le-au vazut/facut/vizitat. E si aici ceva de explorat.
@IulianS – esti exact genul ala de libidos de care imi este cel mai greata. NU suport barbatii ce au pe una acasa cu “plozi” ca sa te citez, si le curg balele dupa altele, pe unde apuca si cand nu sunt cu “mami” dupa ei, ca asa le zic de obicei la neveste. Nu e chestia ca iti curg balele, e chestia ca te dai mare insurat cu verigheta si la prima betie alergi ca un disperat dupa orice alta pizda, numai nevasta-ta sa nu fie.
@Mai, Costel, daca tot apar alea mai fain insemna ca nu esti cu tipa potrivita si asta e. Era un post a lui Manowar pe aici despre asta. Ori te multumesti cu putin ori cauti ceva care sa te satisfaca pe deplin. Alegerea e a ta.
@Mel, din comentariul meu:
sa nu crezi ca-ncerc sa-ti fac pe plac, doar ca esti cam pe langa cu comentariul.
PS: Nici eu si nici nevasta nu purtam verigheta; conteaza? (excludem aici tarile involuate gen TR)
@Deathy+altii cu casa pe plaja: puteti pune de curiozitate o poza cu o casa de asta a visurilor? am si eu google search, dar sunt curioasa de dimensiune/teren liber/vecini/tara/pret.
Care ar fi de fapt curiozitatea? Cat de realizabile viseaza oamenii visurile. :))
Mie partea dificila nu mi se pare casa in sine, ci locatia ei.
De ce zic asta? Pai am avea asa: o super casa, o super gradina, super acces pe plaja si nicio nevoie sa muncesc. Asa, si? Stau numai cu sotul/sotia continuu? Cate filme si carti poti citi intr-o viata? Adica banuiesc ca e un moment bun sa practic arte martiale/invat sa cant la pian/sa predau cursuri de gatit/scufundari/book club sau mai stiu eu ce activitati SOCIALE. Trebuie asadar pe langa aspect, sa fie si intr-un cartier foarte misto.
Nu o sa vrei deci sa te muti in Coreea/Thailanda/Vietnam whatever Asia, Africa, pentru ca bariere lingvistice si culturale (pentru cine zicea mai sus ca e casatorit in Vietnam, nu se pune, vezi dictionarul din alcov).
Unde poti asadar sa te muti incat sa fie affordable, langa plaja si cu o comunitate relativ ok langa (ca sa nu conduc doua ore pana in cel mai apropiat orasel).
O sa pun si eu o casuta de care tocmai am dat pe google acum cand cautam case de curiozitate. <3 Habar n-am de locatie, dar ca arhitectura e adorabila.
http://www.fotocasa.es/vivienda/marbella/aire-acondicionado-calefaccion-jardin-terraza-piscina-television-no-amueblado-nueva-andalucia-centro-142103077?RowGrid=15&tti=1&opi=300
Foarte bine punctat. Mentionam anterior de niste cunostiinte care exact asta NU au luat in calcul, dar mai, era visul lor sa o arda mai “salbatic”, departe de lume. Se saturasera si s-au gandit ca “vedem pe parcurs” si evident ca au ajuns inapoi chiar usor traumatizati. Explicau ei cum ca e mai bine pentru copil in natura, libertate, anticorpi si plm. Doar ca bolile ajung cumva pe la copii si parca nu e ca acum 100 de ani cand faceai vreo 7-8 copii minim sa ai de “rezerva”. Doua drumuri pe la spital cu urgente te cam scot din visul ala frumos. Plus ca vorba aia, n-ai antrenament in afara lumii moderne, ramai unde esti. N-as exclude nici o plaja de pe planeta atata timp cat esti cat de cat in siguranta (deci nu Tunisia, Libia). Diferenta culturala poate fi chiar un avantaj; imi vine-n minte povestea omului care scrie pe tedoo.ro despre cum a plecat el de la job de birou direct prin Tailanda. Si inca e acolo de vreo 10 ani.
1) In Tenerife. Gasesti o cosmelie si la preturi de Bucuresti. Daca nici acolo nu e civilizat si nu ai comunitate nu stiu unde mai e. Cre’ ca stie Manowar mai multe despre aia. Eu am fost doar o data.
2)Baleare. Dupa parerea mea Menorca e mai misto decat Tenerife. Dar din ce am vazut proprietatile sunt mai scumpe sensibil. Deh, pozitia. Nu Ibiza, ca e prea aglomerat si-s prea multi romani. Vrei comunitate, dar nici chiar asa. Nu Palma de Mallorca ca e clima dubioasa rau si e prea aglomerat. Si nici “affordable” nu prea e in orasul ala.
3)Sunt mai multe insule potrivite la Greci, daca nu ti-e scarba de Grecia ca lu’ Manowar.
Tenerife e o optiune, da.
Grecia nu prea. Prea cald – si pe termometru si pe partea cu politica si ridicarea extremistilor.
Locuri sunt. Ieftine sunt. Problema pentru cei mai multi oameni e frica – frica aia tampita de a-si lua picioarele la spinare. Eu, pe de alta parte…luna si doi bani jumate sau gen.
Astea-s saraciile din Romania; astea cu masina, dinti, pantofi & shit. Saracie in primul rand provenita de la cap, nu din portofel.
Eu anul acesta (luminita din acest an 🙂 ) este sa reusesc sa stau in triunghi maini-cap cateva respiratii.
Legatura cu natura, mai adanca, la usa casei – marea, vara continua, etc. va veni negresit. Evident mai am cate ceva de muncit pentru asta.
mda. In Romanistan e ieftina rau legatura aia cu marea. Da’ ce folos, ca nu prea poti profita de ea si nici nu dureaza tot anu’.
pai, nu-ti mai aduci aminte de pesionara in slapi, SE Asia? Eu sunt. 🙂
Sa zica si nea Ion ceva, ca e si el om:
“Cand eram copil, gandeam ca un copil”, asa ca implinirea lua forma unui avion pe care urma sa-l pilotez. In fond, la inaltime, lumea intreaga era a mea si ma astepta ca o prajitura, iar eu nu trebuia decat sa cresc pentru a ajunge la ea si a o savura. Pe masura ce timpul a trecut, capul mi-a coborat usor din nori si-am observat ca e interesant si la nivelul solului, asa ca am inceput sa gust din placerile ce erau atat de la indemana. O vreme am fost ca intr-o gradina minunata si nu trebuia decat sa intind mana pentru a ma desfata. Si-a functionat. Insa nu prea mult timp pentru ca au inceput intrebarile legate de “sensul vietii” (suna pretentios, stiu).
Un timp am vrut sa am bani. Si nu mi-a iesit. Apoi, m-a interesat sa fac doar ce-mi place, dar s-o fac bine. Si au venit si banii. Mult peste ceea ce gandisem ca as putea avea. Apoi, dupa indelungi zbateri interioare, am acceptat sa fac un copil. Sigur, e minunat sa fii parinte, insa pentru copil “trag”? Nu. Si nici nu vreau sa creasca cu ifose, nazuri si tot felul de fasoane, socotind ca i “se cuvine”. Dar, daca n-ar mai fi copilul, ce-as mai face? M-as sinucide? S-ar duce pe apa sambetei orice posibilitate de a avea o viata implinita?
Si-am ajuns la concluzia ca-mi sunt dator cu a lucra continuu pentru a deveni pe zi ce trece o varianta mai buna a mea. Asa ca asta fac: lucrez (imi place enorm ceea ce fac, financiar chiar n-am de ce sa ma plang, ba din contra), citesc, ma plimb (de multe ori singur, caci asa ma refac), cant (uneori si in public pentru a-i bucura si pe altii), merg pe munte, invat etc.
Visez si sa construiesc o scoala (daca se “aliniaza” niste planete, in cativa ani e foarte posibil sa se si intample).
Pe de alta parte, cat timp mai sunt dispus sa muncesc? Care e suma stransa pentru a spune “GATA!”? 1 milion? 2 milioane? 5 milioane? Cu cat m-as multumi lunar din chirii? 3 mii? 5 mii? 10 mii?
Deocamdata nu mi-am raspuns la asta.
As putea sa o tin intr-o vacanta continua (ma bate gandul sa incerc si o experienta de genul asta: plecat minim 6 luni prin lume doar cu rucsacul in spate, impreuna cu nevasta si copilul – am fost o luna si ceva in nordul Spaniei si a fost superb)?
Mi-ar placea o casa (nu stiu daca in Romania sau in alta tara) cu un teren mare in jurul ei, minim 2-3 hectare… Vreo doi caini… un ciobanesc de Berna si un Border Collie… copaci… un mic colt de rai…
Iar finalul? Hm… Fie pe o coasta salbatica, fie pe un munte… sa ma sting usor in acordurile muzicii lui Faure…. “in paradisum deducant te Angeli…”
https://www.youtube.com/watch?v=rvYt-QA9vT0
Sa fie relativ apropiat de orice urma de familie (ca aia te-ar mai retine din a pleca prin de-alde noua zeelanda and shit) ar fi Malta (nu consider ca ar fi ok dpdv al oricarui posibil urmator razboi – ca esti fix intre EU Si africa) si/sau Lanzarote/Tenerife/bla-bla (mai sunt cateva). Personal, mi se rupe pula de lipsa de interactiune umana (am trecut prin, am vazut cum e, mi-a placut. trecem peste), dar sunt constient ca nu voi fi singur, si ca trebuie sa tin cont si de placerile persoanei de langa mine (care, clar nu sunt neaparat aceleasi cu ale mele). Nu sunt absurd, sunt dispus sa negociez, sa las de la mine, etc. Ideea de cuplu impune un rahat de compromis. Ca nu vei gasi niciodata (sau, ma rog, n-am reusit eu) sa gasesc persoana FIX PERFECT(A). Am gasit persoana langa care m-as vedea, si langa care as vrea sa fiu si peste 50 de ani (nu stiu daca traiesc pana atunci – dar meh, dreams/priorities and shit). Ce vrei sa-ti zic legat de casa pe plaja ? In caz ca n-ai inteles, nu ma interesa casa in sine, cat ma interesa pozitia/locatia/scopul – aka, sa fiu undeva placut, sa mi se rupa, si sa-mi fie … BINE! (plaja era si este optionala).
Tenerife. Gran Canaria. Nu am vazut Lanzarote, La Palma sau Frontera inca, dar hei! Ai 25 de grade media tot timpul anului. In decembrie cand altii raman blocati in zapada tu o arzi in tricou si, daca-ti pui un wet suit pe tine, bagi un surfing sau un snorkeling.
Oameni faini, linistiti si primitori. Mancare buna. Pai daca nu crezi, du-te la El Boya sau la El Carreton in Maspalomas, si-ai sa-mi dai dreptate. Si plin de pensionari nemti, olandezi, britanici care si-au cumparat apartament in bloc. Piscina in spatele blocului. Pentru locatari. Dimineata la 9 intra in piscina, inoata cateva minute si se intind pe sezlong cu o carte sau un ziar in mana. Ai mare? Ai. Munte? Pai El Teide unul din cei mai inalti munti din Spania. Si nu ninge ever.
Ar mai fi Martinique, nu am fost acolo, dar stiu oameni cate au fost si e extraordinar. Mbine, tre sa cam stii bine franceza. Dar te descurci si cu ce ai invatat in liceu.
Am fo eu prin Marinique. Neah, prea multi negri. Dar in schimb ganja e la liber. Asta ar fi un motiv bun sa cauti capatul tunelului pe acolo. Imi place cum rationezi 😀
@Krampus: m-ai nimerit. Ma tot gandeam sa ma las de fumat. Pe de alta parte, negri, dar negri de-aia reggae. Sunt si ei oameni.
Capatul tunelului a devenit pentru mine un obiectiv pe la vreo 28 de ani. Asa, o idee vag conturata parca a fost acolo mereu. Parca “mirosea” ceva la viata asta de zi cu zi si cand eram mai tanar, dar solutia parea irealizabila.
Intre timp am vazut ca nu sunt singurul care cauta asta, ca mai sunt si altii care discuta, lucreaza la asta si unii care chiar au reusit. Fiecare cu metoda si ideile lui.
Cred ca depinde si de varsta si cred ca multi ajung sa se gandeasca la asta mai tarziu decat ar trebui. Cand eram mai tanar tot ce visam pentru viitor pe plan profesional era sa pot sa stau Romania, sa lucrez in “domeniul studiat” si sa castig cat auzeam ca castiga oamenii din domeniu.
Problema cu visul meu marunt a aparut in momentul in care s-a indeplinit. Mie mi se pare ca oamenii nu se uita la nivelul unde sunt intr-un moment dat ci se uita la directia unde ii duce viata. Asa ca nu conteaza la ce nivel esti, atata timp cat panta este ascendenta (imagineaza-ti ca urci un munte), vezi doar soarele sau stelele in fata. Viitorul e al tau, totul e posibil. Ei, atunci cand ai ajuns sus, si panta devine un platou, te uiti in fata si nu mai vezi stelele. Vezi acelasi lucru in departare la orizont. Asta pe mine ma sperie maxim – sa ma vad in acelasi loc peste 3, 5 sau 10 ani, in conditiile in care nu sunt multumit de locul in care sunt acum.
Asa ca a venit momentul ala de “now what”. Parca jobul era putin cam stresant sa-l fac la nesfarsit. Parca nu ma vedeam peste 5 ani suportand toate rahaturile zilnice de acum. Parca parca inceta sa fie fun sa-i repar unuia serverul la ore dubioase. Parca deveneau prea tineri colegii… Parca apartamenul ala dintr-un cartier anost nu merita rata pe pula stie cati ani. Parca, parca, parca…
Au trecut de atunci cam 2 ani si am trecut prin tot felul de idei de obiective finale si de idei cum sa ajung acolo. De la plecat oriunde pe cat mai multi bani, la idei de afaceri si pana la idei de boschetareala continua pe bani din cutia milei. Au fost toate pe masa. Cu ce am ramas? In prima faza sper sa pot sa nu mai fiu legat de locatie si de un job full time. Sa ma pot plimba oriunde si sa muncesc la chestii mai placute. Treptat muncesc la niste surse de venituri pasive si/sau remote care sa-mi permita intr-un final sa muncesc doar ce si cand vreau.
Multa lume care spune ca nu aspira la un early retirement cred ca intelege gresit termenul. Ideea nu e (pentru majoritatea cred) sa nu muncesti deloc. Ideea e sa muncesti la ceva ce conteaza cu adevarat si ceea ce iti face placere, fara sa fii conditionat de cati bani ies. Si sincer cred ca daca te apuci de ceva si faci cu pasiune, mai devreme sau mai tarziu oricum vei gasi o cale de a face si niste bani din asta.
1. Flow
La mine cele mai bune zile sunt acelea in care abia astept sa vina dimineata sa ma ridic din pat ca sa ma apuc de lucru la ceva. De obicei acel ceva e challenging mental, controlez input-ul/output-ul/procesul (poate nu total dar intr-o mare masura), are finalitate.
De obicei imi permita sa intru intr-un flow state cand lucrez – https://www.amazon.com/Flow-Psychology-Experience-Perennial-Classics/dp/0061339202/. (nu toate zilele sunt asa, dar cele care sunt ma motiveaza sa merg inainte)
Poate trebuie ajustat “jugul”.
2. Un alt raspuns (in caz ca ceea ce cauti e meaning, si nu fericire) – “The more responsibility you take the more meaning you have.” Pt mine are sens. (nu e vorba de responsabilitate la serviciu)
3. Cu cat ai un IQ mai mare cu atat poate fi mai dificil sa fii “fericit”. (fericiti cei saraci cu duhul i guess). Pari inteligent, asta e, ghinion, nu toate zilele o sa fie “fericite”.
4. Traumele emotionale nerezolvate pot fi si ele o problema.
De acord cu asta. Doar ca eu ma refeream la… izolare, fara picior de om, la tara.
Cumva este de inteles. DIn 10, este dificil sa nu te enerveze 9.
On…
Unii sunt citadini. Vor sa se piarda in multime, vor n chestii sociale, de la iesiri la concerte si altele. Nu eu, dar cunosc si nu putini…
Problema ar fi că locurile alea frumoase au tendința să fie în zone mai puțin dezvoltate. Dacă ar fi fost în zone dezvoltate, punea mâna pe ele vreun mahăr și nu mai aveai acces. Șmecheria e să găsești echilibrul optim între gradul de izolare al locației și gradul de dezvoltare al zonei.
Și bineînțeles depinde și ce fel arată fericirea pentru fiecare. În cazul meu, sigur implică o mașină și niște drumuri nițeluș mai virajate.
@IulianS: dap, asta cu distanta de spital, asa e, e clar un dezavantaj. Iar legat de diferentele culturale, hehe, eu as zice sa testezi inainte macar o luna locatiile astea exotice. Plus ca trebuie sa inveti o limba noua de la zero, care nu se compara cu spaniola sau franceza. Tre sa o invete si copiii tai si sotia ta. Unde gasesti scoli, unde gasesti grupuri de snorkeling in engleza… Si plaja e cam tot cu nisip si apa…
@David: fix asta voiam sa intreb si eu. Adica pasul logic ar fi exact asta, sa-ti gasesti un job remote.
Sigur ca e mai placut sa lenevesti pe plaja decat sa lucrezi din birou cu priveliste la mare, dar macar e bine decat sa nu ai priveliste la mare.
Ma si mir ca nimeni nu a mentionat joburi remote pana acum. Mai ales ca multi lucreaza in IT din ce am vazut prin comentarii unde e relativ usor de facut schimbarea asta (in sensul ca la medici ar fi cam complicat…)
Desi nu am luminita de la capatul tunelului, tunelul in sine pt mine tot ar presupune un job remote. Fara calatorit fara nimic. Un job remote si in care sa nu fii legat neaparat de un orar fix. Si in care poti locui unde vrei inainte sa te pensionezi.
@Deathy: uite, ai putea lucra remote pana atunci, pare o idee buna.
Nu le-a mentionat prea multa lume pentru ca treaba asta e mai mult miraj decat realitate.
Uite, am eu job remote. As putea sa ma mut maine pe o insula de-asta, in teorie. OK. Ma duc si iau o cosmelie pe-acolo. Si merge o perioada. Cat, nu se stie. Sarim peste inconveniente (cum ar fi faptul ca tre’ sa ma prezint la lucru o data la vreo 3 luni), da’ daca se duce pe pula jobul, ce fac mai departe?
Ca, uite, e relativ ieftin sa cumperi ceva prin Tenerife. Chiar nu-i scump. Ma duc acum si iau o chestie de-aia cu banii jos. Da’ cand jobul se duce pe pula (cum au tendinta de-a se duce zilele astea, ca nu mai traim pe vremea lu’ bunicu’, cand aveai acelasi job toata viata), ma uit in jur si vad ca nu exista pe-acolo urma de job. Poate doar chelner la terase sau “baiat” la hotel. De-ala care aduna prosoapele. Te urci frumos in avion pentru fiecare interviu? Te descurci local? Ce spaniola vorbesc eu e OK de mers in vacante and shit, da’ pentru un job tehnic, nu prea e. Bine, o inveti, ca nu-i prea greu, da’ totusi.
Ma rog, eu in directia aia bat oricum (dar am niste planuri pe termen mediu care nu-s compatibile cu chestia aia). Zic doar ca nu-i atat de simplu pe cat pare.
Bo$$, in cazul in care ai ramas blocat, era vorba de capatul tunelului. Nu am o problema cu a trage niste ponoase pana imi voi putea permite sa mi se rupe pula, dar aia e o chestie de viitor. Nu vreau sa lucrez remote, pentru ca aia implica mult prea multe variabile asupra carora nu am nici macar o mica urma de control. Lucrul remote este … aparte. Nu ai nici macar o mica certitudine. Si da, nici pe actualul job nu am o mica certitudine, dar imi va fi MULT mai usor sa-mi gasesc altul (non-remote) cat timp nu-s la dracu’ in praznic. Dupa cum ziceam, ideea de capat al tunelului este o chestie care implica si pe altcineva, si se presupune ca as tine cont si de parerile persoanei respcective, ca nu mi-am luat maimuta. Discutia este mult prea lunga/complicata pentru astfel de chestii (parerea mea).
Am scris raspunsul de mai sus asta noapte si acum cand il citesc nu prea pare sa aiba sens 🙂
Ce vroiam sa spun este ca nu ma vad pensionar/retired si ca nu as putea sa stau tot timpul in acelasi loc.
Ce ma motiveaza pe mine zi de zi/luminita de la capatul tunelului este sa am mai mult control asupra ceea ce fac, sa simt ca progresez (profesional/personal/mental/etc) plus ceva meaning.
Ai mei parinti au avut amandoi probleme mari de sanatate (sunt okish acum). Dar am inteles ca nu e nici o garantie ca o sa prind “luminita” aia. Asa ca fac ce pot sa imi fac viata mai buna – iarna iau 3-4 saptamani vacanta si in rest Vitamina D si folosesc o lampa Philips (si eu stau intr-o tara fara suficient soare). Cand simt nevoia sa fiu incojurat de plante ma duc si beau un espresso la cafeneaua unui magazin mare de flori (un fel de Dedeman pentru plante), etc.
Carpe diem
Eu zic că nu e așa . Doar dacă ai pretenții la bani mari, ca salariul tău de acum, pot apărea probleme.
Am avut job remote din 2007 până în 2014. Frate-meu are din 2011 cred. Nevasta cam tot așa.
Eu am fost de vreo 3-4 ori în Israel cate o săptămână. Au plătit ei. Nu îmi spune că asta ar fi o problemă.
Pe de altă parte nu se compara cu banii tăi, clar. Dar odată ce ai cumpărat casa cu banii jos, stai doar în ea, încălzirea nu prea te costa, dacă îți pui un rahat de solară de 1000 de euro pe acoperiș nu consumi bani nici să faci apă caldă la baie. Bani de vacanță nu prea ai nevoie.
Dacă îmi spui că nu poți să trăiești din 1000 de euro pe lună și ce face nevasta e bonus de pus la ciorap nu te cred. Dar da,e downshifting.
Însă hai s-o luăm pe partea ailaltă. Uite jobul meu de acum. După ce îți rezolvi cu pașaportul sunt convins ca în 2 luni poți avea unul la fel, poate și mai bine plătit.
Eu zbor când e nevoie, săptămânal, la două săptămâni, depinde de proiect așa e cu contractorii. E foarte mult remote acum pe piața asta. Foarte mult. Dar nu așa, să stai 3 luni pe insula ta nederanjat. Pleci o săptămână, stai 1-2 acasă, mai pleci. Dacă te faci contractor ai să vezi că se poate întâmpla asta și dacă locuiești în UK. Contractele se mută, oamenii mai au nevoie de tine bă colo, ba colo. Nu e tot una să zbori din Tenerife în Amsterdam, să zicem, că din Londra, deși la bani posibil să nu fie diferența mare, dar dacă ai 1.80+ înțeleg.
Pe de altă parte pe mine mă doare în pulă dacă trebuie să zbor din România, sau din Tenerife, sa zicem.
Așa că, depinde ce vrei de la viață.
Nu-mi e de ajuns “sa traiesc”. Si nici ei.
Si capatul tunelului si job (fie el remote)? Poate ceva de placere, gen lectii de engleza, inot, scuba etc, dar in nici un caz job in care e nevoie de concentrare gen IT.
Jobul meu nu cere concentrare. Orice maimuta il poate face.
Long term nu vad nici eu munca remote o solutie. Si oricum nu la modul job standard 8 ore/zi plus eventualele suplimentare. Mai mult ma gandeam la chestii gen freelancing, condus un mic business online, un job mai “lejer” etc. Daca se poate din mai multe surse sa fie mai sigura treaba. Asta asa ca solutie temporara pana cand aduni suficiente venituri pasive si/sau o suma suficienta de bani incat sa poti renunta definitiv la munca facuta doar pentru bani.
Depinde si de situatia fiecaruia, cu salariile de afara se poate aborda altfel problema.
Asta e ideea anyway. Mai e mult pana departe.
Ma gandeam si eu la ceva de genul sensul vietii in urma cu cativa ani (cred ca a inceput pe la 24 si la mine, inainte le stiam pe toate) si am ajuns la concluzia ca nu este nici un scop universal valabil, doar scopuri pe care ti le definesti tu personal. Ba mai mult, tu esti si cel care aduna punctajul si evalueaza daca ti-ai atins sau nu scopul (posibil sa fie captain obvious pentru majoritatea oamenilor).
Mai recent (pe la 31) ma gandeam daca as muri zilele astea, daca mi-ar parea rau (sau as zice ca e nedrept, daca m-ar intreba cineva dupa). Sincer, cred ca am avut o viata cu destule (si bune si rele) si pot zice ca sunt intr-un fel norocos pentru viata pe care am avut-o pana acum, relativ la ce am observat ca se intampla in lume. Totodata, daca tot as putea muri in orice zi, am decis ca nu are rost sa-mi aman planurile pentru ce e important si accesibil pentru mine pana la batranete. Asa ca daca vreau sa citesc o carte, o citesc acum nu o aman pentru batranete, daca vreau sa vizitez o anumita tara o vizitez cat de repede se poate etc.
Referitor la capatul tunelului, in principiu incep de la sicriu, adica ok, s-a terminat, tragi linie si ce vrei sa fi facut pana atunci. Eu ma gandeam sa pot sa zic despre mine ca am devenit un om cult, adica sa inteleg cam ce se intampla in lume si la nivel micro/personal si la nivel macro (sa inteleg cam ce iti poate oferi viata) SI sa fiu capabil sa actionez in consecinta, adica as vrea sa pot sa zic ca am fost in stare sa fac ce mi-am propus, indiferent de riscuri, sa zic ca am actionat cu curaj in momentele in care era nevoie de curaj (din pacate nu l-am primit din start). Nu vad capatul tunelului ca fiind ceva de genul am destui bani incat estimarile cele mai pesimiste imi arata ca pot trai pana la sfarsitul vietii la nivelul de trai de acum, deci pun jos si astept relaxat sfarsitul vietii.
Ca raspuns mai pragmatic, as zice ca ar fi fain daca pana se trage linia as reusi sa fac si sa cresc niste copii (macar pana ajung ei la 18 ani), sa incep ceva afacere si s-o duc la un nivel rezonabil, sa fac ceva bani (1 milion de dolari suna rezonabil, daca nu as putea sa-i fac inseama fie ca nu inteleg destul de bine cum functioneaza lumea, fie am un motiv bun sa nu vreau sa-i fac). Case, masini, excursii mi se pare normal sa le ai, deci le consider implicite, chiar daca nu e nevoie sa fie ceva ce sa epateze, dar sa ofere confort si experiente placute. Toate astea alaturi de sotie (s-o ajut si pe ea sa-si indeplineasca obiectivele inte timp) si pana ajungem acolo sa fim cat de cat fericiti in fiecare zi, fara compromisuri morale majore / fara sa-mi incalc principiile.
@Manowar: trebuie sa recunosti ca sa lucrezi remote e muuuult mai bine decat sa lucrezi legat de birou, 9 la 6. Unu, nu mai pierzi timp cu naveta. Doi, stai lejer o luna-doua oriunde, oricand, e o flexibilitate mult mai mare.
Ce nu inteleg totusi e daca lucrezi remote de ce nu iti iei doua hectare + casa visata undeva intr-o padure din Anglia. Sa fii undeva la gen 60-100 km de oras, sa poti ajunge in caz de ceva relativ usor, dar in 90% din timp sa stai cum vrei. Sunt preturile asa de mari in Anglia fata de Spania?
@Deathy: jobul remote nu implica control, dar sa strangi bani si sa te pensionezi devreme are o groaza de control. Nici macar nu o sa ai pensie asigurata de stat, sa zicem ca ai o pensie privata, si in rest traiesti numai din economii. Pai si cat speri sa pui deoparte, 1 milion?
@ragnar: da, am pus-o si ca imagine pe telefon, carpe diem, si tot nu se lipeste de mine.
@orbu: nu inteleg, iti e frica sa zbori sau ce? asa, si tre sa te duci din cand in cand in amsterdam whatever doua zile-o saptamana. Preferi deci sa faci invers, sa stai 90% din timp undeva unde nu iti place si apoi sa zbori doua zile in tenerife in vacanta?
ma asteptam ca toata lumea sa zica ca dezavantajele la remote e ca nu socializezi/te plictisesti in casa/no networking etc.
@disturbed: ok, retrag ce ziceam de 1 milion mai devreme. :))) nu te supara ca te intreb, dar cat speri sa castigi ca venit lunar? (nu, chiar nu e intrebarea cat ai acum).
ca pentru a te retrage pe la…45 de ani? cu un milion in mana+vacante, masini, casa (cam 1.7 mil?), tinand cont ca planuiesti de la 31, deci sa zicem 15 ani, ar cam trebui sa pui deoparte 10 000 eur pe luna. Ca sa pui deoparte 10 000, probabil ar trebui sa castigati impreuna cam 15 000 minim? (mancare, haine bla, bla + chirie pana aduni bani).
Asta ar insemna in termeni de brut, cam un venit de 150 000 pe an? Sigur ca e split intre tine si sotia ta. E foarte mult sau sunt eu extrem de saraca?
Daca era vorba doar de mine, era deja facuta chestia asta. Eu nu am nevoie de vreun oras. Si nici macar intr-o padure, ci pe vreo insula dubioasa. Dar nu-i vorba doar de mine si de nevoile mele.
Depinde unde-n Anglia. Da’ ce-ti pot spune e ca-n Anglia nu-s temperaturile din Spania.
Sunt si alea dezavantaje, daca-ti pasa de ele. Eu lucrez remote si da, uneori e boring as fuck sa ies de unul singur la fumat sau pula mea. Pe de alta parte, prefer libertatea de miscare, asa ca imi bag pula-n ea de socializare razand.
Daca vreau socializare si pula mea, tre’ sa raman aici, in zona asta (Londra). Si aici, o casa cam cum mi-ar placea mie e vreo 600k (sau mai mult). Pe de alta parte, daca ma mut in alta parte (cum planuiesc), o casa la fel e 250k. Asa ca o fi misto socializarea aia, da’ prefer sa raman cu socializarea pe internet/la telefon si sa economisesc vreo 350k + dobanda. Nu-i o alegere prea dificila.
Gandesti tu in termeni de Romania, aia e tot.
5 zile lucratoare pe saptamana. 52 de saptamani pe an. 260 de zile lucratoare pe an. 150k/an inseamna un contract de 576 lire pe zi – chestie care se obtine relativ usor – pentru un singur om. Si, evident, lira nu e (inca?) egala cu euro. Nu-i chiar complicat sa obtii un contract de 600 de lire pe zi. E mai complicat sa obtii asta timp de 15 ani.
Daca gandesti in termeni “ma uit pe bestjobs/ejobs”, n-o sa se intample niciodata, bineinteles.
Oricum, ca proprietar de apartament in Romania, un milion de euro poti face lejer in 6 luni…daca esti dispus sa-ti asumi riscuri, evident. Si poate omul nu din munca vrea sa-i faca – nu de-aia la care te gandesti tu. Zic de proprietar ca daca ziceam “daca ai vreo 50k euro” suna mai dubios.
Cu ocazia asta m-am gandit putin si la batranetile neamurile mele. Am gasit niste idei interesante de la niste matusi ale neamurilor (sore de bunici). Una era prin Sighisoara dar cum barba-su a murit, copii n-avea s-a gandit ea cumva sa se aciueze de ai mei. Ai mei or fi fost de acord pe chestii gen mostenire, desi au vandut casa imediat ce a dat coltu’. Nu stiu, cert e ca nu am beneficiat prea mult ca mostenitori din ce pot eu spune. Pe cand aveam vreo 8-9 ani uram sa merg sa-i duc macare ca mi se parea drumul lung (erau cam 250m de mers pe aceeasi strada: 2 blocuri, 1 scoala + inca un bloc). Ma rog, eram mituit de bomboanele alea pudrate cu cacao pe care le luam dintr-un recipient de sticla gen vitralii fixata intr-o rama metalica foarte interesanta. Ma si o caram cam peste tot cand mai ajungeam pe la originile ei, la bunici, sa mai vada si ea vechi cunostiinte. Nu stiu cum o fi fost pentru ea sa depinda mereu de ai mei, dar rau nu cred ca era, pentru ca se tinea destul de bine la cei 70+ ani; deh, ce sa-i faci, stres prea mult nu parea sa fi avut in viata. Cert e ca mai cotrobaiam pe unde statea si odata am gasit intr-o cutie de carton un aparat mai bizar, cu o bila rosie/roz la capatul unei bare subtiri. Nu intelegeam eu la vremea aia scopul aparatului, insa dupa ce a murit si am cam carat lucrurile de acolo am inteles: era un vibrator. Ma gandesc ca nu e rau sa o arzi asa ca parazit promitand mostenirea celui care are grija de tine. Reversul medaliei in unele cazuri e ca aia care au grija de tine, au mai multa grija sa si mori repede, sa se bucure de mostenire.
Culmea, am pensie de stat asigurata de 3 state pana acum (conform legislatiei in vigoare .. cum va fi pe viitor, plm, hai sa dam cu zarul. Ca sa-l citez pe manowar, “csf, ncsf”). Nu mi-e frica de batranete, am facut ceva demersuri in privinta asta. Cat de bine imi va fi, si cum va iesi, ramane de vazut, nu e ca si cum ai avea ceva formula fantastica sa ai un viitor stralucit (period). Daca iese complet de cacat si voi muri de foame, mi-o voi asuma. Si voi face tot posibilul sa o fac fara sa deranjez pe altcineva. Nu de alta, dar nici mie nu-mi place cand ma freaca ceva muribund la cap ca n-are o paine, mori (si da, repet, mi-o asum). Daca am fost atat de prost o viata intreaga, chiar mi-o merit, deci nu prea pot comenta. Altceva ?
@Deathy: pai tu ai, dar, nu te-ai retras inca, nu? din cate stiu eu, e o varsta minima de pensionare, indiferent cu cat cotizezi lunar, si la aceea ma refeream. nu ca as mai crede ca peste 40 de ani vor pensii de stat.
nu o sa mori de foame, lol. mi se pare incredibil ca te gandesti ca o sa mori de foame cu toti banii aceia stransi.
probabil o sa ai first world problem, stii, yachtul meu e cu doi m mai mic si nu am locul meu de parcare/ancorare langa casa, trebuie sa merg PE JOS de la yacht pana la masina.
@manowar: yup, remote suna bine una peste alta.
nu neaparat in termeni de Romania, cat de…networking? neamuri, cunostinte?
mai am destui prieteni care sunt plecati in afara si niciunul nu castiga asa. si nici cei din romania. si sunt impartiti in domenii destul de diverse.
bineinteles ca stiu ca sunt oameni si care castiga asa sau mult mai mult, logic! doar ca nu stiam ca discutam despre ei.
Băi, nu mă lăsați să mor prost de tot! Ce dracu înseamnă csf/ncsf ăla?
Că sigur nu-i vorba de Cerebro-Spinal fluid…
@Buntzi
Ce sa faci, N-ai ce sa faci
Eu unul nu am rude pe-aici. Cativa amici sunt, dar cred ca pricep toti ecuatia aia cu 250<500 sau 600.
Sunt pe aici cativa 🙂
@CS F, nu am zis ca ar trebui sa ma retrag pe la 45 de ani. Daca ar fi sa pun o limita de timp as pune 65 (pentru benchmark). Posibil sa nu fi ajuns la varsta la care sa imi doresc sa ma opresc din muncit (prestat (si) activitate din care sa scot bani).
Exercitiul mental propus in articol il folosesc pentru prioritizare la cum sa iau deciziile nu neaparat ca o harta la sfarsitul careia sa ajung la o comoara. 1 milion de dolari e un fel de a zice ca si banii sunt importanti si nu neaparat un cont de economii sau personal net worth.
Nu fac parte din grupul care face asa de multi bani acum (sunt undeva la 20.000 pe an) si tinand cont ca inca mai stau prin Romania, daca raman, nu-mi imaginez sa-i fac din salariu. Cel putin prin Cluj nu am auzit de salarii la nivelul ala (desi ma gandesc ca or fi si din alea).
In urma cu vreo doi ani credeam ca, dupa ce voi fi strans 1 milion, voi putea spune “Gata! De azi incolo adio lucru.”. Numai ca, pe masura ce ma apropii de suma asta, e din ce in ce mai greu sa ma abtin de la diverse cheltuieli. E simplu sa spui ca nu iti schimbi masina atunci cand nu ai cu ce, dar e ceva mai complicat atunci cand stii ca poti sa o faci. Si observ ca milionul ala pare sa nu fie chiar suficient. Pentru ca parca as vrea, totusi, sa schimb masinile. Si, nu stiu cum sunt altii, da’ eu m-am obisnuit cu un anume grad de confort si o anume calitate, asa ca amandoua ar fi undeva la 130-140k. Echipamentul pentru expeditii costa si ala 4-5k, expeditiile si ele alte cateva mii. Daca vreau sa merg la un anume concert impreuna cu familia, nu scap fara 2k… Und so weiter… Si-atunci? Cat e suficient? 1 milion pe langa cateva chestiuni care sa aduca 5-6k/luna? Sau o schimbare de paradigma? Downgrade pentru standardele cu care m-am obisnuit?
Pe de alta parte ma gandesc daca, totusi, m-as putea obisnui doar cu plimbari, citit, spectacole etc., fara a mai lucra…
@ivanilici: pari asa de sincer in parerea ta de rau ca milionul ala nu pare sa fie suficient, incat aproape ca imi vine sa trimit cativa euro de ajutor. :)))
nu, dar serios, eu te inteleg. nu esti obisnuit cu lipsurile si ti-e cu atat mai greu. fata de altii care sunt mega-obisnuiti sa nu aiba…sa nu aiba.
eu cred ca ce te-ar ajuta e sa accepti fix ce spunea cineva mai sus, ca peste 10 ani s-ar putea sa nu ai ocazia sa mai conduci masinile acelea. si daca e ceva ce iti doresti mult, well, mai bine o faci acum, ca mai tarziu cine stie.
@deathy: eu cred ca dupa 20-30 de ani de mindset de “must make as much money as possible”, “tre’ sa fiu cel mai bun, tre sa invat chestii noi”, o sa fie fooooarte greu sa nu faci nimic.
stiu, in teorie suna genial, dar in realitate, cred ca 90% din oameni o sa revina la munca intr-o forma sau alta dupa 5 luni.
Nu a fost niciodata “Trebuie”. Asta mi se pare mindsetul unui roman din romania – sau a unui albanian (probabil tot de prin romania). A fost mult mai mult “Vreau”. Si nu a fost niciodata vorba de bani de dragul de a avea bani. Banii au fost si sunt in continuare “a means to an end”. Si nu, nu trebuie deloc sa fiu cel mai bun, mi se rupe pula. Vreau sa fiu indeajuns de bun sa castig destul incat sa-mi permit niste cacaturi. Cacaturi care ma satisfac pe mine (da, stiu, sunt egoist, “asta e”). Si nu, nu as avea o problema cu a nu munci. Exista n+1 alte chestii mult mai interesante de facut – cumva, chiar exista enorm de multe alte cacaturi mult mai misto decat munca (cui i-ar fi trecut prin cap ?). Chestia cu invatatul chestiilor noi, iarasi nu este una de etalare in ceva mod. Am zis mai sus ca imi place experienta chestiilor noi, ideologiilor noi, etc. Asta nu vine de dragul de a ma lauda cu ce mare cacat am facut si invatat eu, ci pur si simplu imi place sa vad ceva nou – si cumva, pamantul asta e destul de mare incat la batranete sa-mi ramana destule chestii noi de vazut (pana sa dau coltul si sa putrezesc si eu linistit).
La 27 de ani nu esti de varsta mijlocie. 🙂
Mai rau ma tem de mortii vii (ai tu un articol pe aici) decat de moarte. Batranetea ma oripileaza, de asemenea.
Despre cum ma simt in unele dimineti (destule) mi-e si rusine sa spun in public.
@CS F: apreciez umorul :). Cand am avut prima masina noua, un VW Golf V, am fost foarte bucuros si era, deja, un vis implinit. Dupa trei ani, am cumparat o alta masina, un BMW serie 3, tot noua, pe care am schimbat-o dupa trei ani. Nu m-as mai fi intors la Golf sub nicio forma. La un an dupa ce am vandut BMW-ul, am ajuns sa o conduc din nou pentru vreo doua zile. Cand m-am urcat in ea, prima intrebare a fost: “Ce-am avut eu in cap cand am luat masina asta???”. De ce? Pentru ca eram deja obisnuit cu alta, care era mult peste. La asta ma refeream mai sus.
1 milion poate sa insemne o suma mare sau poate sa reprezinte o suma mica. Depinde la ce te raportezi. Depinde ce standarde ai. Depinde de cheltuieli etc.
Cat despre retragere, eu vreau sa ma retrag pana in 40. Mai am doi si jumatate. 🙂
Ivanilici, explica-mi si mie te rog de ce ai da 15-20% (sau poate mai mult-ca nu ai inca milionul) pe masina/i… Care-i faza? Iti ofera statut social? Stai jumate din zi in masina?
Paradoxal, pe Tiriac il inteleg: are bani de-i intoarce cu lopata, isi permite ce jucarie vrea-de aia are si muzeu.
Dar totusi, sa bagi un procentaj asa mare din totalitatea veniturilor intr-o chestie ce-si pierde din valoare din secunda in care ai iesit cu ea pe poarta dealershipului, mi se pare o prostie. Sau nu pot eu sa inteleg? Lumineaza-ma te rog.
@Iugas
Simplu: cand ai/dai de/faci bani gandesti altfel. Asa ca e inutil ca unii care nu au bani sa discute in nota asta: “ba, eu nu as face in viata mea asta, indiferent cati bani as avea”. Eu m-am convins de cum am dat de sume gen 10 mil ROL la primul job, trecand de la ~2 mil de acasa. Sigur, exista si exceptii (patronul ikea imi vine in minte), dar majoritatea oamenilor se schimba cand pun mana pe bani.
Bani.
Bani suficienti pentru un stil de viata ultimate.
1)Pus la punct cu sanatatea – toate controalele lui peste, dinti (:D), mancare extra-healthy, sport, rezerve de zile negre in cazul accidentelor suferite de mine sau ai mei.
2)Toate dorintele safe implinite si traite cel putin cativa ani – chicks, travel, car, apartment, treasure hunting, ultimate pc rig, the Emperor Chair, Kinesis keyboard, learning additional skills that don’t really pay but that I’d like to learn – 3d animation, building on OS, drawing, honing existing skills to almost perfection, etc.
3)Un business maricel si un legacy financiar ptr. urmasi.
4)Incercat chestii riscante – sporturi extreme, calatorii prin locuri periculoase,etc
5)Daca mai traiesc dupa toate cele de mai sus apai constructia unui buncar devine top priority. Construit in secret aproape de locuinta, underground, placat cu plumb, cateva generatoare interne + rezerve de combustibil, surse alternative de energie inside, mancare/apa ptr. cativa ani, cateva pc-uri si laptopuri + piese de schimb + o bucata esentiala de internet si informatie digitala stocata, doua sau chiar trei iesiri/intrari. Nu se stie cand se duce totul pe pula.
Atata vreme cat raspunsul la intrebarea “Daca dau ortu’ popii maine o sa am regrete majore” este DA lumina de la capatul tunelului e sa raspund NU.
@Iugas: am avut un sistem audio de care eram multumit atunci cand l-am achizitionat. Am schimbat masina si, ce sa vezi?, sistemul audio al masinii era mai performant decat cel de acasa. Cat crezi ca a durat pana am facut upgrade la cel de acasa? 1 an. Atat am rezistat. Pana sa am un mijloc de comparatie constant, eram foarte multumit de ce aveam, cand a aparut un etalon constant, s-a schimbat situatia.
Mi-a fost drag BMW-ul si ma bucuram de fiecare data cand conduceam. Numai ca, dupa ce am observat cat e de comoda cea de acum, cat e de placut interiorul, cum se aude muzica etc., BMW-ul mi s-a parut o porcarie.
Pe de alta parte, daca ai 1 milion de lei si cheltui 140k din ei platind pe loc un bun anume, impactul e unul semnificativ. Dar, daca dai vreo 30-40k si apoi, timp de vreo 4-5 ani, achiti lunar inca 1,5-2k, dintr-o data impactul pare mai mic. Daca iti fura unul toti banii, observi asta imediat, daca iti ia cate un leu timp de cativa ani, nu prea bagi de seama…
Conduc destul de mult (35-40 de mii/an) si calatoria, mai ales pe distante lungi, difera in S-klasse, sa zicem, de cea in Skoda Octavia.
Hai sa ne uitam putin si la telefoane! Daca am fi sinceri cu noi insine si am observa la ce le folosim si apoi am lua decizii rationale (ceea ce NU prea facem), n-ar mai avea producatorii vanzarile pe care le au la produsele lor de top veci pururi.
De multe ori merg in magazine si ma plimb pe acolo tocmai pentru a exersa puterea de a nu cumpara. Si, crede-ma, tentatia de a cumpara atunci cand iti permiti sa o faci e mare… Mai ales atunci cand nu platesti cash, ci platesti cu cardul (de debit, ca de credit n-am avut si nu vreau sa am).
@IulianS: nu e vorba ca te schimbi, ci ai acces la alta piata. Si, uite-asa, ti se schimba standardele… Cand erai student, mergeai in vacanta si stateai la hostel (si erai bucuros ca poti sa te plimbi), cand inaintezi in varsta, ai un job, esti obisnuit cu confortul de acasa, observi ca nu prea mai merge sa te cazezi la hostel, ci vrei altceva, similar cu ce ai in mod curent…
On topic, preturi UK cica: https://houseprices.anna.ps
m-am bucurat ca am regasit blogul deschis…
mi-ai futut ziua si iar imi aduc aminte ca am fost proasta si nu mi-am luat inima-n dinti sa plec din tara asta de cacat cand eram mai mica si mai cu chef de munca.
daca pana in 30 am ajuns blazata, pana in 40 trebuie sa invat sa fac un nod care sa tine vreo 55 de kg
Te-ai gandit sa iei teren mai la marginea lumii..nu te-ai gandit rau deloc. Vezi sa fie o parte generoasa ( 1-2 hectare) bun de agricultura ( arabil) si o parte bun de livada si faneata. Banii vin si se duc sunt niste numere pe un ecran, nu exista de fapt decat atunci cand se materializeaza in ceva concret. Portugalia are clima calda si fiind oceanul aproape ploua destul de des. Nu se stie ce vremuri vin si o proprietate frumoasa mai ferita un pic de lumea moderna e buna la casa omului. Sfatul meu este sa cumperi asa ceva, nu vei regreta. Si nu te arunca la bani du-te vezi si negocieaza de la maxim 50% din cat ceri ei. Sunt sute/mii de astfel de proprietati si deocamdata nu e nimeni interesat de ele de aia si gradul inaintat de paraginire. Nu le ofera nimeni absolut nici o suma ca vorba aia, ce sa cauti acolo? Asteapta-te sa se uite mirati la tine ca vrei sa cumperi . Dar stai sa mai treaca 1-2 ani maxim sa vezi cati isi vor da seama in ce situatie ne aflam de fapt si cum se vor cauta locurile astea.
Mie, sincer, mi se cam rupe. Daca-i bataie acolo, ma duc in alta parte. Daca acolo ti se pare ieftin, uita-te cat costa-n Brazilia.