…cat despre discutia aia cu obezitatea si restu’ dumelor…

Legat de obezitatea aia din UK, ca am vazut ca erau niste discutii, treaba sta cam asa:

1. E foarte greu sa gasesti pe undeva prin oras ceva “de regim” (ce-nseamna aia pentru fiecare nu stiu) cat de cat acceptabil. La mine, de obicei, inseamna o salata sau ceva p-acolo. Ma rog, chestii fara tona de carbs.

Pai, succes sa gasesti tu asa ceva semi-decent macar pe undeva. Ba, parca e campionatul international de “cum putem face o mancare simpla sa iasa de cacat”. Nu-mi dau seama cum poti fute pana si o salata, ca-ti trebuie special skills pentru asta – dar unora le iese. Mai clar, aproape tuturor.

Cand tin regim si ies in oras, imi vine sa ma zgarii pe ochi de plictiseala. Eu unul am renuntat sa ma mai uit pe menu. O rog direct pe Ondilol sa aleaga ea ceva de regim pentru mine si aia e. Ghinion si nesansa, dar macar nu traiesc cu frustrarea ca “nu trebuia sa-mi comand aia”.

2. In rarele ocazii in care dai pe undeva de ceva de regim semi-decent, sa vezi, e SEMI-decent. In cel mai bun caz. Asta datorita faptului ca nu pun maimutoii astia nimic in ele. Nimic la modul ulei, otet, vreun condiment – nimic. Si, din pacate, nu-i pentru ca s-ar calici. DAR POATE GIGEL E ALERGIC. SI NU-I PUNEM NOI, CA MOARE CA UN SOBOLAN IN CHINURI. Asa ca nu-i pun mai nimic: pune-ti tu, daca vrei, vezi pe masa condimentele. Dar asta-i ca si cum ti-ar pune ciorba-n fata si alaturi niste bors si zarzavat – pune-ti tu cat vrei. Sau, mai bine zis, e ca si cum ti-ar pune in fata apa fiarta si un plic de ceai atunci cand ceri ceai. Grozav, nu-i asa? Sa tot comanzi ceva de regim.

Si chestia asta se aplica la aproximativ tot. Uite, in principiu, pieptul de pui la gratar (sau fiert&shredded) e de regim. Jos la calorii, jos la carbs…sta chiar bine, in teorie. Da’ in practica, trebuie sa pui si tu ceva pe el inainte. Ba, nu neaparat aur, da’ macar ceva care aduce a boia sau piper sau ceva, ceva care sa-i dea cat de cat un gust. CAT.DE.CAT. Dar astia nu pun.

3. Cumva, intr-un mod de neinteles, chestiile nesanatoase sunt incredibil de scumpe in raport cu alea relativ sanatoase (sau, hai sa zicem “care nu ingrasa”).

Ziceam mai devreme de chestia cu pieptul de pui. Nu pot sa va spun cat costa unul, ca nu m-a interesat. Da’ pot sa va spun ca-i MUUULT mai scump decat aceeasi greutate de…snickers, sa zicem. Pai, te duci si iei juma’ de kilogram de snickers la o lira in unele perioade din unele jeguri (poundland si fratii lui). Hai succes la cumparat pieptu’ de pui la o lira pe jumatate de kilogram, ca nu prea cred c-o sa se intample.

…iar chestia asta influenteaza si haleala bagata in boraci la scoala/gradinita. Pentru ca nu, n-o sa stea nimeni sa puna 30 de portii de piept de pui pe un gratar imaginar cand poate sa arunce juma’ de snickers catre fiecare borac. Ca-i mai ieftin si lasa, e bun, ca uite, le place. Plus ca poti sa le zici pe urma “daca stati cuminti, primiti snickers”, ca sunt copii – si, prin urmare, prosti facuti gramada.

…iar asta-i o chestie care ma enerveaza la culme. Pentru ca nu prea vad ce pot face pe tema asta. Sa-i las sa-mi indoape boracu’ cu dulciuri? Parca n-as vrea sa-l vad gras. Sa le interzic sa-i mai dea? Pot, dar pe urma o sa fie el ala, singurul din clasa care nu primeste, chestie care duce la alte treburi nasoale in timp – si de alea scapa mai greu decat de cateva kilograme in plus, la o adica.

4. Undeva, cumva, lumea pune zahar in chestii in care zaharul n-are ce sa caute. Si nici nu stii de asta.

Bai, eu sunt fumator. Asta-nseamna ca simt gustul altfel decat un nefumator. Dar chiar si eu simt ca brusc, niste chestii sunt dulci. Si nu erau sau, ma rog, nu ar trebui sa fie. Iar aici nu ma refer la fructe. Dai in pula mea de o friptura DULCE. What the fuck, mate? Cu putin noroc, dai si de ceva pastai de…whatever, tot asa, dulci. Iar treaba asta nu se intampla in mod natural.

5. Viata aici implica mult mai putina miscare si mult mai putin efort fizic.

“Lenea”, ar zice unii. Ba, e SI lenea, da’ si faptul ca nu prea se intampla sa faci miscarea aia.

La mine, asta-i primul job de-aici la care ma duc pe jos. As in, la picior, la pas – nu bicicleta, nu autobuz, nu metrou, nu nimic. Dar, in general, lumea ori sta la ceva de genul o ora-doua distanta (si atunci merge fix pana la masina sau pana la tren/metrou), ori sta la un minut de mers. Cam asa-i regula. Iar daca stai la o ora-doua de mers, pai, sa vezi, te trezesti cu noaptea-n cap si te culci devreme – iti vine sa razi cand zice unul “pai, mergi la sala”. Da, coaie, ma trezesc la 5 si ma intorc la 20, sigur ca-n cele 9 ore ramase o sa merg si la sala, cum sa nu? Bineinteles, stai asa sa ma descalt.

Iar infrastructura e ceva mai bine pusa la punct. Gen o arzi cu scarile rulante la metrou pana jos.

…si, nu in ultimul rand, aici munca implica mai putina miscare. Mult mai putina. Stai acolo in fotoliu la birou si te holbezi la un monitor. Iar daca nu ai un job “de birou”, e ok, ca atunci “stai acolo pe scaun si te uiti la linia de asamblare”. Ca nu, nu prea mai fabrici tu nimic cu ciocanul si doua cuie.

6. Last, but not least, chestia care explica obezitatea la copii (ceea ce pentru noi e hilar, ca pe vremea noastra aveai cel mult UN gras la trei clase de scoala generala): tablets, smartphones, tv.

Eu mergeam cu colegu’ de banca cautand suruburi de tractor and shit, sa ne facem pocnitori doua suruburi, o piulita, o punga de-aia de 5 bani si cutiile de chibrituri. POC! Coaie, ne plimbam prin ruinele socialismului si cate doua saptamani pana gaseam un surub. Si era un dezastru cand aveam doua suruburi si nu erau la fel. Sau erau la fel, da’ piulita gasita nu se potrivea. Nenorocire, nervi, alea. Si-n fiecare weekend alergam toti aia mai de doamne-ajuta in curtea scolii la fotbal. Uneori “eram alesi”, alteori stateam pe margine, alteori era cu “castigatorul la masa” si tot asa. Da’ ceva-ceva miscare faceam. Poate nu extraordinar de multa, da’ in mod cert mult mai multa decat fac astia din ziua de azi cu ochii-n telefon si-n tableta si la TV.

===

Eh, pentru toate astea, rezolvarea (aia reala, nu aia teoretica) e la guvern. La modul ala – cum erau intr-o vreme sexshopurile interzise la mai putin de nu stiu cati metri de scoli, asa trebuie facut acum cu tot ce-nseamna junk food si “sucuri”. Nici in scoala, nici pe-o raza de 2 mile in jurul scolii, la modul ala aberant. Da, suna ultracomunist si infect, suna a pasarea responsabilitatii, dar nu e. OK, eu pot sa-i explic boracului “nu bea aia, nu manca aia, doar ce-ti dam noi, hai ca-ti dam noi si ciocolata din cand in cand”. Si nu zice “nu vreau” sau alte alea, c-am facut-o. Da’ problema e ca a doua zi, la scoala, vin aia si le intind pula mea, cereale cu lapte sau cookies sau o ciocolata sau pula mea. Si toti aia din juru’ lui mananca, el ce-o sa faca? Sigur, mi-a zis mie ca n-o sa manance, dar…am fost si noi copii, stim cum functioneaza, nu?

Da, eu pot sa nu-i dau bani de asa ceva – si nu se pune problema de dat bani, momentan. Da’ nu pot sa-l opresc pe colegul lui din a-i da si lui jumatate. Sau pe tanti educatoarea aia “miloasa”. Sau, sau, sau.

Si nu, chestia cu reducerea portiilor sau cu “Taxa pe zahar” sau alte idiotenii nu-s suficiente. Exact cum taxele pe tigari n-au eliminat fumatul, asa nu vor rezolva nici astea nimic. Cel mult grasii vor saraci, ca vor trebui sa-si cumpere doua pizza in loc de una – si-i va costa mai mult diet coke ala de dupa cei 5 cheeseburgeri dubli. Iar aici nu-mi ramane decat sa fut in gura guvernul – de peste tot. “Astea sunt rele, deci le taxam” (se aplica la tigari, dulciuri, treburi).

DAR HOW ABOUT, INTERZICETI CACATURILE ALEA IN PULA MEA, FUTU-VA-N AORTA, DACA TOT ATI STABILIT CA-S RELE!!!!!!!!

De fiecare data cand auziti un lache de-asta flausat cu “punem taxe, ca sa descurajam lumea”, bagati-va pula-n mortii lui si-ntrebati-l de ce nu legalizeaza si heroina? Tot asa, cu taxe, ca sa descurajeze addicts.

Chestia e ca al meu nu a baut pana acum o cola, de exemplu. Si nici nu o sa vada asa ceva, o lunga perioada. Sucuri naturale, limonada, ceai, apa. Dar ma uit la mine si imi dau seama ca e doar o batalie minora dintr-un razboi deja pierdut. Nu acasa am invatat sa injur. Nu mi-a pus mama tigara-n bot si nu mi-a facut tata cafeaua. Nici sa fac diverse pe internet nu m-au invatat ei.

Realitatea e ca aici intervine granita dintre cei cu adevarat bogati (milioane de lire) si aia saraci (care nu au milioanele). Ai bogatilor ajung la ceva scoli ca lumea, de-alea cu bucatar profi, cu meniu balanced, cu activitati and shit. Restul ajung la cookies de 50p si carbs pe paine.

Da, noi – ca parinti – avem controlul acasa. Dar la ce bun, ca acasa boracul ajunge de la (after)/school, unde deja a fost “educat” si indopat de “teachers”. Adica de aia care-s atat de prosti, saraci si ratati incat nici macar pe ei nu s-au putut ajuta.

Iar rezultatele sunt clare.