O altă posibilă explicaţie ar fi faptul că odată ce mergi mai încolo în vârstă ajungi să treci prin destule ”ups and downs” şi parcă nu-ţi mi vine să zici sigur că ”nah, acum am bani, totul e OK”. Poate şi de-aia nu mai vorbeşte lumea despre cum şi cât de bine o duc. Cât suntem tineri păstrăm entuziasmul ăla şi să faci bani destui la 22 de ani e ceva care parcă te împinge să le zici şi altora. Un fel de ”uite, încep să mă descurc”.
Mă gândesc la cazul meu: pe la 24-25 de ani o duceam mult mai bine decât alţii de vârsta mea. In fac, o duceam atât de bine încât nu doar că nu cunoşteam personal pe nimeni care să aibă aceeaşi vârstă cu mine şi să aibă salariul meu de-atunci, dar câştigam mai bine decât ambii mei părinţi la un loc. Şi nah – simţeam că am de ce să fiu mândru şi eram uber-mulţumit, aşa că mă mai scăpam la unul-altul şi le spuneam cifra. Am un prieten care la vremea aceea era şef peste adminii de server de la RDS; acelaşi om care a implementat PPPoE la scară naţională, ăla de-a scris el scripturile şi le-a propus la şefi să bage chestia asta în fiecare casă din ţară. Ăla lua cu vreo 4-4,5 milioane mai puţin ca mine, fără a mai socoti cât făceam pe lângă din freelancing. Şi stăteam cu el la o bere pe o terasă prin 2006 şi-a venit vorba de salarii şi i-am zis. A început ăsta să dumnezeiască mai în glumă, mai în serios: bine că eu lucrez cu hardcore stuff iar tu bagi două-trei articole pe săptămână şi faci mai mult ca mine. Şi se uita incredul la mine iar eu mă uitam la omul ăsta care ştia de 8x mai multe chestii decât mine când venea vorba de IT şi mă gândeam că sunt norocos. Problema e că apoi a venit criza şi vreo 4 luni am cam făcut foamea. Că s-a închis tot ceea ce era site la care scriam iar cele rămase nu mai dădeau bani pentru articolele primite de la colaboratori ci-ţi ofereau mici cadouri inutile gen cupoane de reducere pe Amazon sau abonamente la reviste. Toţi erau panicaţi şi de-abia găseam un site sau două care să mă plătească ori un client care să mai vrea un site sau SEO. Iar omul ăsta tot acolo lucra, pe un salariu cu vreo 30% mai mic, dar măcar avea un job. De-atunci nu prea am mai dat din gură printre amici despre cât iau, cum iau. Sau cel puţin am încercat.
Cât despre împrumuturi la prieteni, dacă am, dau – dar numai sume mici, sub 500 RON. E mai sigur aşa. Evit să fiu nevoit să-i caut ulterior ca şi cămătarul, îi las cât timp au ei nevoie, nu-i presez. De cele mai multe ori mă fac că plouă şi dacă a trecut jumătate de an, îi las pe ei să aducă asta în discuţie. Cei care se simt rămân aproape; cei care nu, dispar ei şi fără ajutorul meu, că unii au preferat să nu mă mai caute decât să dea înapoi două-trei milioane. În ceea ce mă priveşte e win-win situation.
E peste puterea mea de intelegere cum unii pot sa ceara
cateva sute sau mii de lire imprumut
asa, lejer, ca si cum ar zice “da-mi si mie sarea, te rog”.
Pentru multi in Romania – chiar si aia platiti peste medie – inseamna mai mult de un salariu, daca e vorba de mii. Ce bun simt sa ai sa ceri imprumut > 1 salariu? Eu am dat cel mai mult cu imprumut 100 de lei si nu i-am mai primit inapoi. Family.
eh. imprumuturi. Sunt maestru cu centura neagra. Si nu ma invat.
I-am imprumutat unuia 10mil pentru o saptamana, d-aia de 3-4 luni. Intre timp l-am rugat sa ma ajute sa imi car bicicleta pana la magazinul cu biciclete. A zis ca nu crede ca bicla mea are loc in masina lui, asa ca pe langa ca saptamana aia a fost lunga, am inteles ca suv-urile, desi mari, nu au loc pentru o cursiera de 8 kile. plm…
Manowar: mai este o chestie. si la munci se merge pe “tine-ti salariul pentru tine”. De exemplu, eu nu stiu cat castiga nici unul dintre colegii mei. Si sincer, mi se si cam falfaie.
Povestea aia cu seful peste adminii de servere suna amuzant, lol.
Nu stiu ce prieteni aveti voi, probabil prea multi, mie nu-mi cere nimeni bani imprumut, doar cu frate-meu ma mai imprumut cateodata. Iar la serviciu chestii de genul da-mi cash, iti fac acum transferul, sau da-mi 20 lei ti-i dau maine. Chestii de astea. Dar pe mine nici nu ma intreaba nimeni daca am aflat cine a castigat “* au talent”. Probabil sunt mai antisocial decat Manowar. Derp.
eh. imprumuturi. Sunt maestru cu centura neagra. Si nu ma invat.
I-am imprumutat unuia 10mil pentru o saptamana, d-aia de 3-4 luni.
Ololol, eu i-am imprumutat unui coleg 600,000/60 “pana maine”. Timp de vreo 3-4 luni a venit cu tot felul de scuze, chit ca nu-l intreba nimeni nimic (pula mea, nu-mi stricam eu ziua pentru banii aia, ca atat costa intrarea la piscina o zi). Am plecat de la jobu’ ala, am plecat din tara, am revenit, am plecat iarasi, nu i-am vazut si nici nu cred ca-i mai vad. Ultima oara se ascundea de Provident 🙂
A zis ca nu crede ca bicla mea are loc in masina lui, asa ca pe langa ca saptamana aia a fost lunga, am inteles ca suv-urile, desi mari, nu au loc pentru o cursiera de 8 kile. plm…
Aia-s cei mai meseriasi. Bani de SUV, da, bani de plin…nu.
O altă posibilă explicaţie ar fi faptul că odată ce mergi mai încolo în vârstă ajungi să treci prin destule ”ups and downs” şi parcă nu-ţi mi vine să zici sigur că ”nah, acum am bani, totul e OK”. Poate şi de-aia nu mai vorbeşte lumea despre cum şi cât de bine o duc. Cât suntem tineri păstrăm entuziasmul ăla şi să faci bani destui la 22 de ani e ceva care parcă te împinge să le zici şi altora. Un fel de ”uite, încep să mă descurc”.
Da, pula mea, probabil ca se aplica in cazu’ tau si al prietenilor tai. In cazu’ meu, nu “s-a maturizat” nimeni in halul ala. Chestia e ca tipu’ mi-a zis chestia asta, cum ziceam, pentru ca stia ca-s in UK – adica n-o sa vin sa-i cer imprumut, sa nu fim ridicoli. Ca altfel, pula mea, o dadea in continuare pe “sa schimbam subiectul, sa vorbim de pizde”. Trollolol.
Sunt in aceeasi situatie. Prefer sa fiu discret sa nu fac tam-tam de banii pe care ii am sau nu. De ce? E simplu. Am prieteni care n-o duc la fel de bine, am prieteni care poate s-ar simti intr-o oarecare masura jenati cand ar afla sumele pe care le castig lunar, cred ca i-as pune intr-o postura proasta aducand in discutie bani, stiind ca n-o duc prea grozav. N-am inteles, si n-o sa pot intelege oamenii care au bani si se mandresc cu asta. E o chestie dincolo de puterea mea de intelegere.
Aia care cer bani si nu prea au obiceiul sa ii dea inpoi (in timpul promis) sunt de obicei oameni care s-au intins mai mult decat ii tine plapuma sau si-au luat niste tepe gen masina noua de la x dealer cu 40 de dotari si scumpa cu spume la service, sau apartament la dracu in craci ca asa l-a pacalit pe el banca (pozele alea numai pomi si piscine) si baga 7 plinuri pe luna pana la munca si inapoi, sau diversi plutitori d-astia in ceata asta de coruptie si dezinformare.
Si cand le e mai greu si vad ca nu merita luxul ala incep sa urasca sistemul ca fiind de vina de ei nu pot mai mult. Si atunci dau browse asa prin agenda de telefon, hai sa vedem cine din astia ar putea sa imi duca agonia mai departe inca vreo cateva saptamani, dar neaparat sa rad ca o curva cand imi anunt falimentul.
Ei iti cer bani, tu te bazezi pe ultima impresie placuta care o aveai despre ei si le acorzi credit moral si banesc.
Dupa care, cand le ceri inapoi banii TAI, au impresia ca de fapt tu ceri banii lor munciti de ei si de aici pana la a te dusmani ca din cauza ta nu mananca ei tot ce e mai scump si trebuie sa piarda masina la leasing tot tu esti de vina al dracu, ca ceri bani inapoi, banii tai!
Ei trebuie sa aiba trai pe vatri, ei trebuie sa consume, sa arate la parinti ca s-au realizat ca sunt pielea pulii in KIA/Hyundai/Mazda de 15 mii de euro ca Loganu de 9000 scoate fum si te arata lumea cu degetu(ca in reclama la Duster: “La valoarea noasta?!”).
Cat despre dat bani imprumut m-am lecuit dupa ce un var primar, un var primar in pula mea!, m-a sunat ca are nevoie urgenta de o suma maricica. Evident ca i-am dat, ca mai apoi sa astept.. si sa astept sa-i vad inapoi. Intre timp am aflat ca omul are datorii nu numai la rude, ci si la o gramada de prieteni si cunoscuti. Asa ca mi-am luat gandul de la bani. De atunci, rar, foarte rar mai dau bani imprumut, sume mici, doar la prieteni apropiati. Cat despre luat bani imprumut, never ever! Am avut momente proaste in care nici macar bani de tigari nu aveam, dar am preferat sa nu fumez, decat sa iau bani imprumut, sau macar sa cer 1-2 tigari cuiva.
Bai, poate sunt eu unu dintre putinii tampiti carea-m avut noroc, dar cred ca totusi voi va jucati nitel am relaxat cu notiunea de “prieten”. Ma rog…
Cat despre bani, merg pe nprincipiul ” nu te fute pe tine grija”. Asta din ma multe motive. Am cunostinte misto care castiga un sfert cat mine si amici la fel de misto care castiga dublu. Cat avem toti bani de aceeasi bere nu prea vad sensul discutiei.
Poate oi fi fost eu norocos…Sau poate nu umblu printre oameni care se eticheteaza dupa cati bani fac, sau cati bani aduc in firma sau cat i-a mai costat masina in service sau ce clima bizonica, sau pula mea. Asta e genul de oameni de care ma feresc in general dupa principiul : daca tu nu esti in stare sa gasesti un alt subiect de discutie decat banii si ce rate/leasing/service/spa mai ai de platit nu prea merita o discutie cu tine…sau timpul meu.
Aia-s cei mai meseriasi. Bani de SUV, da, bani de plin…nu.
Nu judec din prisma asta. Pentru ca sunt momente in care iti bagi toti banii in ceva si ramai fara. Rahat se intampla.
Problema este ca atunci cand un om te ajuta, bunul simt zice ca ar trebui sa dai si tu ceva la schimb. Muia nu se pune
Ma feresc sa dau bani cu imprumut sau sa iau bani cu imprumut. Am dat foarte, foarte rar bani, pe incredere, cateva sute de euro. I-am vazut pe toti inapoi, la timp, pot sa spun ca am avut noroc. De fiecare data a fost vorba de situatii grele, gen deces in familie, si era vorba de oameni pe care-i cunosteam de ani de zile.
De luat bani imprumut, mai iau de la sora-mea, situatia fiind de genul “da-mi cutare suma si-ti platesc eu X in contul lor”, unde X e factura la telefon, pensia privata sau plinul de benzina sau naiba mai stie ce. In ceea ce priveste banii, habar n-am cati bani castiga sora-mea, parintii mei sau colegii. De la parinti nu mai cer bani imprumut de acum cativa ani, cand dobitoc fiind, am spart un salariu plus overdraft in doua saptamani si m-am trezit cerand imprumut bani de paine la varu-meu. Vestea a ajuns pana la ai mei, care in aceeasi zi mi-au virat overdraftul in cont, cu mesajul “e prima si ultima oara”. M-am facut mic, am tacut din gura, si-am iesit din cacat, ca sa nu mai intru niciodata.
Urasc cand in birou lumea se plange de bani. Caut sa evit discutiile astea.
Intrebarea mea este: Se fereau de tine cand nu aveai bani, dar daca ati fi iesit si ai fi cerut imprumut (presupunand ca totusi nu aveai ce sa furi si era singura solutie) si ei te-ar fi refuzat, ai fi inteles sau te suparai si stricai tu prietenia? Mereu m-am gandit, oare putem accepta la fel de usor un refuz pe cat il dam?
io am luat o gramada de bani de la banca si nu i-am mai dat inapoi. just as so. nu se face asa, ai mancat, plateste ospatarului, doar ca eu m-am gandit sa-mi bag pula in rasa lor cu DAE de 27% si variabila din a treia luna
macar daca i-as fi spart pe pula mea pana la ultimul, nu sa-i pierd in combinatii proaste
Nu iau imprumut si nu imi place cand mi se cere, dar dau. Cel mai tare ma enerveaza fazele de genul “ti-i dau sigur in ziua X, ii am atunci, dar daca uit, adu-mi tu aminte”. Tocmai fiindca nu imi place sa cer; mi se pare culmea sa ceri inapoi banii tai. Ca sa nu mai zic ca mi se pare nesimtire sa iei bani imprumut si sa “uiti” ca ai zis ca ii dai inapoi in data X.
Mie mi s-a intamplat una fun, imi imprumuta una 100 de euro si din una in alta ajung sa o fut si dupa vreo 2 experiente din astea mi-a zis ca ea vrea relatie serioasa si eu sunt plecat pe drumuri. Inca nu se implinise termenu de dat banii si acum nu imi mai rasp la tel si la mesaje… :-??
Pe acelasi principiu de “nu dau, nu iau” am mers multa vreme. Apoi am devenit un pic mai “maleabila” cand am fost fortata de imprejurari sa “iau”. De atunci dau. La un nr de persoane pe care le numar pe degete. Tot alea care mi-au si dat, la nevoie. Fara sa cer. S-au oferit pentru ca stiau ca am probleme. Sume modeste, sa nu sarim totusi calul, ca stiu cat isi permite fiecare si cat castiga fiecare. Nu poti sa vii sa-mi ceri 500euro cand salariul tau intr-o luna e de 200. Si in grupul meu sunt singura care nu spun cat castig. De jena. Ca ceilalti fac de X ori mai putin ca mine si parca nu mi-e la indemana sa ma laud. Dar absolut toti stiu ca sunt fixista: n-ai dat banii inapoi la data stabilita, nici nu te-ai anuntat ca intarzii cu X zile/saptamani… de la mine nu mai vezi nici de mori la usa mea :)))
Asta-mi aduce aminte de-un banc … un tip are o suma mai mare de bani si nu are ce face cu ea, asa ca se gândeste sa faca un bine rudelor si le trimite fiecaruia câte 100 lunar. Dupa câtiva ani, îsi anunta rudele ca trebuie sa-i platesca facultatea fiului lui, asa ca nu le mai trimite suma lunara. Atunci toate rudele sar în sus si încep: “Ia uite si la asta, îsi trimite copilul la facultate pe banii nostri”
Fac parte dintre cei care nici nu se ascund si nici nu se lauda. La fel faceam si atunci cand mai aveam doar bani de spaga la nasu’, iar de mancat mai aveam numa’ mentosane si ceapa.
E aiurea ca port cam doua tipuri de conversatii, alea job related, iar cand ies undeva 95% din gagici povestesc orice altceva, dar nu ceva interesant, adica despre prunci, potol si toale.
Mda, si cum nu ma omor dupa subiecte de-astea inepuizabil de plictisitoare, am inceput sa dau pase, deci nu cred ca-s privita ca fiind sociabila.
Io acu’ imi dau seama: parca scriai mai bine cand iti mergea prost… sau cel putin prost cu banii. Erau mai multe fatete, mai multe lucruri de analizat. Acu’ parca-s mai multe “herpaderpa”… “more shallow things”.
Pe undeva e de inteles datorita faptului ca ai ajuns intr-o pozitie de confort. Pe de alta parte nu ti-e dor?… de asa ceva… https://opencube.ro/despre-oameni-dragoste-si-valuri/
Cei despre care vorbesti, cred, sunt cei saraci. Adica aceia care nu castiga – au un salariu (daca il au) de 6-800 lei. Iar cei care sunt ‘bogati’ si ar trebui sa imprumute in stanga si in dreapta au .. 2500 – 3000 de lei. Care, deci, sunt iar saraci.
Si eu evit sa spun cat si cum o duc, financiar vorbind. Reactiile celor din jur, chiar mistocarelile unora mai realizati decat mine, ma fac sa pastrez tacerea. Cu ups and downs si la mine.
Cat despre imprumuturi, am dat si am primit, in general in familie.
prietini prietni , da’ branza-i pe bani! Intre prieteni nu faci imprumuturi, si alte chestii, ca se fute prietenia. Si nici nu te futi cu nevasta/ prietena prietenului, daca chiar ti-e prieten.
MI se pare de tot cacatul sa ajungi in situatia de a cere bani imprumut. Ai dat de belea, ceri bail out, adica domle sunt in hazna , am nevoie de malai, daca poti sa ma ajuti imi dai, cat poti, dar nu cu titlu de imprumut. Imprumuturile se fac la camatar si la banca.
Nu-i suport si nu-i inteleg pe cei care pur si simplu se imprumuta daca nu este absolut imperios necesar: boala, inmormantare etc.
Dar sa iei imprumut ca ai futut leafa, dar vrei sa mergi sa te mai imbeti in oras, pai amigo , pe aici ti-e calea.
Ca tiganii din vecinatate: vecine n-ai 10 lei pana maine te rog? NU? Atunci imi zici cat e ceasu? Asa just checking.. Daca i-ai dat 10 lei, “imprumut” este garantat ca nu-i mai vezi vreodata. Dar o vreme stii macar ca nici nu te mai intreaba cat e ceasul..
Unlock with Patreon
O altă posibilă explicaţie ar fi faptul că odată ce mergi mai încolo în vârstă ajungi să treci prin destule ”ups and downs” şi parcă nu-ţi mi vine să zici sigur că ”nah, acum am bani, totul e OK”. Poate şi de-aia nu mai vorbeşte lumea despre cum şi cât de bine o duc. Cât suntem tineri păstrăm entuziasmul ăla şi să faci bani destui la 22 de ani e ceva care parcă te împinge să le zici şi altora. Un fel de ”uite, încep să mă descurc”.
Mă gândesc la cazul meu: pe la 24-25 de ani o duceam mult mai bine decât alţii de vârsta mea. In fac, o duceam atât de bine încât nu doar că nu cunoşteam personal pe nimeni care să aibă aceeaşi vârstă cu mine şi să aibă salariul meu de-atunci, dar câştigam mai bine decât ambii mei părinţi la un loc. Şi nah – simţeam că am de ce să fiu mândru şi eram uber-mulţumit, aşa că mă mai scăpam la unul-altul şi le spuneam cifra. Am un prieten care la vremea aceea era şef peste adminii de server de la RDS; acelaşi om care a implementat PPPoE la scară naţională, ăla de-a scris el scripturile şi le-a propus la şefi să bage chestia asta în fiecare casă din ţară. Ăla lua cu vreo 4-4,5 milioane mai puţin ca mine, fără a mai socoti cât făceam pe lângă din freelancing. Şi stăteam cu el la o bere pe o terasă prin 2006 şi-a venit vorba de salarii şi i-am zis. A început ăsta să dumnezeiască mai în glumă, mai în serios: bine că eu lucrez cu hardcore stuff iar tu bagi două-trei articole pe săptămână şi faci mai mult ca mine. Şi se uita incredul la mine iar eu mă uitam la omul ăsta care ştia de 8x mai multe chestii decât mine când venea vorba de IT şi mă gândeam că sunt norocos. Problema e că apoi a venit criza şi vreo 4 luni am cam făcut foamea. Că s-a închis tot ceea ce era site la care scriam iar cele rămase nu mai dădeau bani pentru articolele primite de la colaboratori ci-ţi ofereau mici cadouri inutile gen cupoane de reducere pe Amazon sau abonamente la reviste. Toţi erau panicaţi şi de-abia găseam un site sau două care să mă plătească ori un client care să mai vrea un site sau SEO. Iar omul ăsta tot acolo lucra, pe un salariu cu vreo 30% mai mic, dar măcar avea un job. De-atunci nu prea am mai dat din gură printre amici despre cât iau, cum iau. Sau cel puţin am încercat.
Cât despre împrumuturi la prieteni, dacă am, dau – dar numai sume mici, sub 500 RON. E mai sigur aşa. Evit să fiu nevoit să-i caut ulterior ca şi cămătarul, îi las cât timp au ei nevoie, nu-i presez. De cele mai multe ori mă fac că plouă şi dacă a trecut jumătate de an, îi las pe ei să aducă asta în discuţie. Cei care se simt rămân aproape; cei care nu, dispar ei şi fără ajutorul meu, că unii au preferat să nu mă mai caute decât să dea înapoi două-trei milioane. În ceea ce mă priveşte e win-win situation.
E peste puterea mea de intelegere cum unii pot sa ceara
asa, lejer, ca si cum ar zice “da-mi si mie sarea, te rog”.
Pentru multi in Romania – chiar si aia platiti peste medie – inseamna mai mult de un salariu, daca e vorba de mii. Ce bun simt sa ai sa ceri imprumut > 1 salariu? Eu am dat cel mai mult cu imprumut 100 de lei si nu i-am mai primit inapoi. Family.
eh. imprumuturi. Sunt maestru cu centura neagra. Si nu ma invat.
I-am imprumutat unuia 10mil pentru o saptamana, d-aia de 3-4 luni. Intre timp l-am rugat sa ma ajute sa imi car bicicleta pana la magazinul cu biciclete. A zis ca nu crede ca bicla mea are loc in masina lui, asa ca pe langa ca saptamana aia a fost lunga, am inteles ca suv-urile, desi mari, nu au loc pentru o cursiera de 8 kile. plm…
Manowar: mai este o chestie. si la munci se merge pe “tine-ti salariul pentru tine”. De exemplu, eu nu stiu cat castiga nici unul dintre colegii mei. Si sincer, mi se si cam falfaie.
Povestea aia cu seful peste adminii de servere suna amuzant, lol.
Nu stiu ce prieteni aveti voi, probabil prea multi, mie nu-mi cere nimeni bani imprumut, doar cu frate-meu ma mai imprumut cateodata. Iar la serviciu chestii de genul da-mi cash, iti fac acum transferul, sau da-mi 20 lei ti-i dau maine. Chestii de astea. Dar pe mine nici nu ma intreaba nimeni daca am aflat cine a castigat “* au talent”. Probabil sunt mai antisocial decat Manowar. Derp.
Ololol, eu i-am imprumutat unui coleg 600,000/60 “pana maine”. Timp de vreo 3-4 luni a venit cu tot felul de scuze, chit ca nu-l intreba nimeni nimic (pula mea, nu-mi stricam eu ziua pentru banii aia, ca atat costa intrarea la piscina o zi). Am plecat de la jobu’ ala, am plecat din tara, am revenit, am plecat iarasi, nu i-am vazut si nici nu cred ca-i mai vad. Ultima oara se ascundea de Provident 🙂
Aia-s cei mai meseriasi. Bani de SUV, da, bani de plin…nu.
Da, pula mea, probabil ca se aplica in cazu’ tau si al prietenilor tai. In cazu’ meu, nu “s-a maturizat” nimeni in halul ala. Chestia e ca tipu’ mi-a zis chestia asta, cum ziceam, pentru ca stia ca-s in UK – adica n-o sa vin sa-i cer imprumut, sa nu fim ridicoli. Ca altfel, pula mea, o dadea in continuare pe “sa schimbam subiectul, sa vorbim de pizde”. Trollolol.
Sunt in aceeasi situatie. Prefer sa fiu discret sa nu fac tam-tam de banii pe care ii am sau nu. De ce? E simplu. Am prieteni care n-o duc la fel de bine, am prieteni care poate s-ar simti intr-o oarecare masura jenati cand ar afla sumele pe care le castig lunar, cred ca i-as pune intr-o postura proasta aducand in discutie bani, stiind ca n-o duc prea grozav. N-am inteles, si n-o sa pot intelege oamenii care au bani si se mandresc cu asta. E o chestie dincolo de puterea mea de intelegere.
Aia care cer bani si nu prea au obiceiul sa ii dea inpoi (in timpul promis) sunt de obicei oameni care s-au intins mai mult decat ii tine plapuma sau si-au luat niste tepe gen masina noua de la x dealer cu 40 de dotari si scumpa cu spume la service, sau apartament la dracu in craci ca asa l-a pacalit pe el banca (pozele alea numai pomi si piscine) si baga 7 plinuri pe luna pana la munca si inapoi, sau diversi plutitori d-astia in ceata asta de coruptie si dezinformare.
Si cand le e mai greu si vad ca nu merita luxul ala incep sa urasca sistemul ca fiind de vina de ei nu pot mai mult. Si atunci dau browse asa prin agenda de telefon, hai sa vedem cine din astia ar putea sa imi duca agonia mai departe inca vreo cateva saptamani, dar neaparat sa rad ca o curva cand imi anunt falimentul.
Ei iti cer bani, tu te bazezi pe ultima impresie placuta care o aveai despre ei si le acorzi credit moral si banesc.
Dupa care, cand le ceri inapoi banii TAI, au impresia ca de fapt tu ceri banii lor munciti de ei si de aici pana la a te dusmani ca din cauza ta nu mananca ei tot ce e mai scump si trebuie sa piarda masina la leasing tot tu esti de vina al dracu, ca ceri bani inapoi, banii tai!
Ei trebuie sa aiba trai pe vatri, ei trebuie sa consume, sa arate la parinti ca s-au realizat ca sunt pielea pulii in KIA/Hyundai/Mazda de 15 mii de euro ca Loganu de 9000 scoate fum si te arata lumea cu degetu(ca in reclama la Duster: “La valoarea noasta?!”).
Cat despre dat bani imprumut m-am lecuit dupa ce un var primar, un var primar in pula mea!, m-a sunat ca are nevoie urgenta de o suma maricica. Evident ca i-am dat, ca mai apoi sa astept.. si sa astept sa-i vad inapoi. Intre timp am aflat ca omul are datorii nu numai la rude, ci si la o gramada de prieteni si cunoscuti. Asa ca mi-am luat gandul de la bani. De atunci, rar, foarte rar mai dau bani imprumut, sume mici, doar la prieteni apropiati. Cat despre luat bani imprumut, never ever! Am avut momente proaste in care nici macar bani de tigari nu aveam, dar am preferat sa nu fumez, decat sa iau bani imprumut, sau macar sa cer 1-2 tigari cuiva.
Bai, poate sunt eu unu dintre putinii tampiti carea-m avut noroc, dar cred ca totusi voi va jucati nitel am relaxat cu notiunea de “prieten”. Ma rog…
Cat despre bani, merg pe nprincipiul ” nu te fute pe tine grija”. Asta din ma multe motive. Am cunostinte misto care castiga un sfert cat mine si amici la fel de misto care castiga dublu. Cat avem toti bani de aceeasi bere nu prea vad sensul discutiei.
Poate oi fi fost eu norocos…Sau poate nu umblu printre oameni care se eticheteaza dupa cati bani fac, sau cati bani aduc in firma sau cat i-a mai costat masina in service sau ce clima bizonica, sau pula mea. Asta e genul de oameni de care ma feresc in general dupa principiul : daca tu nu esti in stare sa gasesti un alt subiect de discutie decat banii si ce rate/leasing/service/spa mai ai de platit nu prea merita o discutie cu tine…sau timpul meu.
Nu judec din prisma asta. Pentru ca sunt momente in care iti bagi toti banii in ceva si ramai fara. Rahat se intampla.
Problema este ca atunci cand un om te ajuta, bunul simt zice ca ar trebui sa dai si tu ceva la schimb. Muia nu se pune
Ma feresc sa dau bani cu imprumut sau sa iau bani cu imprumut. Am dat foarte, foarte rar bani, pe incredere, cateva sute de euro. I-am vazut pe toti inapoi, la timp, pot sa spun ca am avut noroc. De fiecare data a fost vorba de situatii grele, gen deces in familie, si era vorba de oameni pe care-i cunosteam de ani de zile.
De luat bani imprumut, mai iau de la sora-mea, situatia fiind de genul “da-mi cutare suma si-ti platesc eu X in contul lor”, unde X e factura la telefon, pensia privata sau plinul de benzina sau naiba mai stie ce. In ceea ce priveste banii, habar n-am cati bani castiga sora-mea, parintii mei sau colegii. De la parinti nu mai cer bani imprumut de acum cativa ani, cand dobitoc fiind, am spart un salariu plus overdraft in doua saptamani si m-am trezit cerand imprumut bani de paine la varu-meu. Vestea a ajuns pana la ai mei, care in aceeasi zi mi-au virat overdraftul in cont, cu mesajul “e prima si ultima oara”. M-am facut mic, am tacut din gura, si-am iesit din cacat, ca sa nu mai intru niciodata.
Urasc cand in birou lumea se plange de bani. Caut sa evit discutiile astea.
Intrebarea mea este: Se fereau de tine cand nu aveai bani, dar daca ati fi iesit si ai fi cerut imprumut (presupunand ca totusi nu aveai ce sa furi si era singura solutie) si ei te-ar fi refuzat, ai fi inteles sau te suparai si stricai tu prietenia? Mereu m-am gandit, oare putem accepta la fel de usor un refuz pe cat il dam?
io am luat o gramada de bani de la banca si nu i-am mai dat inapoi. just as so. nu se face asa, ai mancat, plateste ospatarului, doar ca eu m-am gandit sa-mi bag pula in rasa lor cu DAE de 27% si variabila din a treia luna
macar daca i-as fi spart pe pula mea pana la ultimul, nu sa-i pierd in combinatii proaste
Nu iau imprumut si nu imi place cand mi se cere, dar dau. Cel mai tare ma enerveaza fazele de genul “ti-i dau sigur in ziua X, ii am atunci, dar daca uit, adu-mi tu aminte”. Tocmai fiindca nu imi place sa cer; mi se pare culmea sa ceri inapoi banii tai. Ca sa nu mai zic ca mi se pare nesimtire sa iei bani imprumut si sa “uiti” ca ai zis ca ii dai inapoi in data X.
Mie mi s-a intamplat una fun, imi imprumuta una 100 de euro si din una in alta ajung sa o fut si dupa vreo 2 experiente din astea mi-a zis ca ea vrea relatie serioasa si eu sunt plecat pe drumuri. Inca nu se implinise termenu de dat banii si acum nu imi mai rasp la tel si la mesaje… :-??
io zic ca-i bine. te-a platit cu 100 de euro ca s-o futi. esti tarfa scumpa 🙂
baremi era cat de cat acolo sau o pocitanie?
Pe acelasi principiu de “nu dau, nu iau” am mers multa vreme. Apoi am devenit un pic mai “maleabila” cand am fost fortata de imprejurari sa “iau”. De atunci dau. La un nr de persoane pe care le numar pe degete. Tot alea care mi-au si dat, la nevoie. Fara sa cer. S-au oferit pentru ca stiau ca am probleme. Sume modeste, sa nu sarim totusi calul, ca stiu cat isi permite fiecare si cat castiga fiecare. Nu poti sa vii sa-mi ceri 500euro cand salariul tau intr-o luna e de 200. Si in grupul meu sunt singura care nu spun cat castig. De jena. Ca ceilalti fac de X ori mai putin ca mine si parca nu mi-e la indemana sa ma laud. Dar absolut toti stiu ca sunt fixista: n-ai dat banii inapoi la data stabilita, nici nu te-ai anuntat ca intarzii cu X zile/saptamani… de la mine nu mai vezi nici de mori la usa mea :)))
@Ella
cat castigi lunar?
Asta-mi aduce aminte de-un banc … un tip are o suma mai mare de bani si nu are ce face cu ea, asa ca se gândeste sa faca un bine rudelor si le trimite fiecaruia câte 100 lunar. Dupa câtiva ani, îsi anunta rudele ca trebuie sa-i platesca facultatea fiului lui, asa ca nu le mai trimite suma lunara. Atunci toate rudele sar în sus si încep: “Ia uite si la asta, îsi trimite copilul la facultate pe banii nostri”
Fac parte dintre cei care nici nu se ascund si nici nu se lauda. La fel faceam si atunci cand mai aveam doar bani de spaga la nasu’, iar de mancat mai aveam numa’ mentosane si ceapa.
E aiurea ca port cam doua tipuri de conversatii, alea job related, iar cand ies undeva 95% din gagici povestesc orice altceva, dar nu ceva interesant, adica despre prunci, potol si toale.
Mda, si cum nu ma omor dupa subiecte de-astea inepuizabil de plictisitoare, am inceput sa dau pase, deci nu cred ca-s privita ca fiind sociabila.
Io acu’ imi dau seama: parca scriai mai bine cand iti mergea prost… sau cel putin prost cu banii. Erau mai multe fatete, mai multe lucruri de analizat. Acu’ parca-s mai multe “herpaderpa”… “more shallow things”.
Pe undeva e de inteles datorita faptului ca ai ajuns intr-o pozitie de confort. Pe de alta parte nu ti-e dor?… de asa ceva… https://opencube.ro/despre-oameni-dragoste-si-valuri/
Nu-mi mergea mai prost la vremea aia. Imi mergea chiar mai bine cu banii – raportat la nevoile de-atunci, bineinteles.
Singura diferenta e ca atunci eram ceva mai tanar (si, implicit, un pic idealist; poate un pic mai mult). Vremea aia s-a dus.
Cei despre care vorbesti, cred, sunt cei saraci. Adica aceia care nu castiga – au un salariu (daca il au) de 6-800 lei. Iar cei care sunt ‘bogati’ si ar trebui sa imprumute in stanga si in dreapta au .. 2500 – 3000 de lei. Care, deci, sunt iar saraci.
Si eu evit sa spun cat si cum o duc, financiar vorbind. Reactiile celor din jur, chiar mistocarelile unora mai realizati decat mine, ma fac sa pastrez tacerea. Cu ups and downs si la mine.
Cat despre imprumuturi, am dat si am primit, in general in familie.
prietini prietni , da’ branza-i pe bani! Intre prieteni nu faci imprumuturi, si alte chestii, ca se fute prietenia. Si nici nu te futi cu nevasta/ prietena prietenului, daca chiar ti-e prieten.
MI se pare de tot cacatul sa ajungi in situatia de a cere bani imprumut. Ai dat de belea, ceri bail out, adica domle sunt in hazna , am nevoie de malai, daca poti sa ma ajuti imi dai, cat poti, dar nu cu titlu de imprumut. Imprumuturile se fac la camatar si la banca.
Nu-i suport si nu-i inteleg pe cei care pur si simplu se imprumuta daca nu este absolut imperios necesar: boala, inmormantare etc.
Dar sa iei imprumut ca ai futut leafa, dar vrei sa mergi sa te mai imbeti in oras, pai amigo , pe aici ti-e calea.
Ca tiganii din vecinatate: vecine n-ai 10 lei pana maine te rog? NU? Atunci imi zici cat e ceasu? Asa just checking.. Daca i-ai dat 10 lei, “imprumut” este garantat ca nu-i mai vezi vreodata. Dar o vreme stii macar ca nici nu te mai intreaba cat e ceasul..
@mujicu’
Vere, nu stiu de ce zici tu ca pe vremuri era Mano mai deep ca acum; pe mine unul m-a amuzat/antrenat si recentul post:
https://opencube.ro/secretul-fericirii-lol/
Njoy!
eu dau bani doar la lautari.
Iarba?