Discursuri din secolul trecut

A fost la Ondilol la lucru ceva “speaker” – o fufa d-aia care-a ajuns la un anumit moment mare scula pe bascula intr-o organizatie babana. Femeia aia e de-o varsta cu Muma Padurii sau gen. Eh, si-a venit ea sa le explice femeilor cum sa avanseze, cum sa-si construiasca o cariera, treburi de-astea.

Din sfaturile date:

– du-te la toate events in afara programului; ca asa-ti faci cunostinte

– tot timpul “promoveaza-te” pe la altii – cu cine esti tu, ce faci tu, ce vrei tu, harneli de-astea

– du-te-n companie si cere cu tupeu ce vrei; avansari, mariri de salariu, d-astea.

– cand trebuie facut ceva, fa si apoi cere la schimb avansari, mariri etc.

…si tot asa

Acum, ce sa zic, sfaturile ei nu erau neaparat rele si sunt convins ca functionau de minune in secolul trecut, cand le aplica ea. Pentru c-atunci te angajai la 18 ani intr-o companie si ieseai la pensie la 65 tot din compania aia. Da’ faza e ca am ajuns in secolul XXI si nu prea mai functioneaza treburile cum cred babaciunile astea odioase. N-am nimic cu babaciunea pizdii, da’ intra la capitolul “cum sa castigati o batalie la Podul Inalt, pentru ca uitati cum a facut Stefan cel Mare”. That’s nice, bitch, da’ lumea in ziua de azi are avioane, ghidare laser si nukes… Ce vreau sa spun pe tema asta e ca…da, cel mai probabil mergea asa pe vremuri. Te duceai, te recomandai, te laudai, te bateai singura pe umar pana cand te baga cineva in seama (bine, nu se stie cate puli o fi supt femeia aia pe la “events” “in afara programului”, but that’s none of my business). Dar lumea s-a schimbat. Si uite cam cum s-a schimbat lumea – cel putin lumea mea, pentru ca o sa bazez chestiile astea pe experienta mea.

– nu mai merge cu vrajeli de-astea cu events, in afara programului, pula mea. Inca se fac. Inca se mai duc tot felul de leprosi pe la de-astea – de obicei fix aia cu care nu vrei sa ai de-a face, ca-s loseri. Pentru ca unul care nu-i loser n-are timp si chef de-asa ceva. Serios. Eu m-am dus la de-astea de cateva ori (da, stiu, ce ironic, ai zis ca esti loser!!), ca eram la inceput si nu stiam cum merg treburile. Gen mama si tata n-au fost corporatisti, nu mi-au zis sa nu. Da’ nu mai merge, boss. Nu apar acolo marii sefi, marii smecheri, marii pula mea. Apar p-acolo in general aia care oricum n-au nimic mai bun de facut, ca-s atat de jalnici incat nici acasa n-au pe cineva. Si cu aia…mult succes s-ajungi pe undeva, ca o sa ajungi cel mult sageata cuiva. Uite, am iesit eu cu sefii and shit. Ba, sincer…? Nu mi-a folosit la nimic. Pentru ca degeaba le spuneam eu ce tare-s eu, ce fac eu, ce pula mea, ca ei oricum nu-ntelegeau nimic. E drept, asta si pentru ca lucrez intr-un domeniu cam tehnic, asa. Poate-n alt domeniu ar fi mers.

– sefii n-au oricum timp sa te asculte oricum (pe langa faptul ca n-au chef). Globalizare, “eficienta”, “viteza”, “proactiv”, herpaderp – toate cacaturile astea de buzzwords nu le lasa timp nici sa se cace-n liniste. Serios ca nu. Stiu, sunt multi care-o freaca la rece (al meu, de exemplu), da’ sunt si mai multi care au coispe taskuri de facut in 10 minute. Sigur, sunt “taskuri” d-alea idioate (fa-mi un excel cu…), dar sunt taskuri si cer munca. Practic, daca le ceri sa purtati o conversatie, te asculta absenti. Si nici nu mai e asa o smecherie sa fii sef in ziua de azi. De cand toata lumea-i manager intr-un fel sau altul, managerii sunt cam la acelasi nivel cu noi, executantii (ca bani si pozitie). Tu vorbesti acolo de-ale tale, da’ el se gandeste ca mai are 20 de ani de platit rate la casa. Serios ca da, nu glumesc.

– nu mai merge sa-i ceri sefului nu stiu ce marire sau pula mea. Ca nu mai depinde (doar) de el. Am avut manageri care mi-ar fi dat marire dupa marire. Dar alea trebuiau aprobate de aia de la Financiar si aia de-acolo nu fac diferenta dintre “baiatul ala nu stie ce-i ls” si “baiatul ala a scris kernelul”. Pentru ei, amandoi sunt ceva cu Linux, de ce sa-i dau lu’ asta mai mult decat celuilalt, ca daca ala lucreaza pe 40k, nu vad de ce i-am dat astuia 42k. La modu’ ala functioneaza. Si se zbate sef’tu p-acolo si cere si plange si scheuna si haaaaai, iti dau aia acolo in scarba un 1500. Impozabil. Pe an. Marire. Aia e. Si vine sef-tu cu coada intre picioare si zice bai, uite, m-am chinuit, jur ca da, dar asta-i tot ce-am putut obtine, compania trece prin momente grele etc. Stiti placa.

– nu mai merge cu “am facut chestia asta care nu era treaba mea, ma astept sa fiu avansat(a) acum”. Nu. Ai facut-o? Bravo, mersi, las-o aici si mars in pula mea din biroul meu, hai c-ai treaba, pa. Sau “bine, o sa discutam la review”. Si la review…compania trece prin momente grele si treburi d-astea. Intelegeti voi.

Nu mi s-ar parea corect sa-nchei asa, la modul ala cu “aia nu merge, aia nu merge”. Ca-i usor sa strambi din nas la orice si sa nu vii cu nimic util. Asa c-o sa va spun ce-am observat ca merge – pe pielea mea si pe pielea altora.

– merge agresivitatea. Cu cat mai agresiv, cu atat mai bine. Si nu discutam de “ii fut doi pumni in incisivi”, ci de “ba, vreau marire pentru ca X, Y, Z”. Nu de “aoleu, sefu’, va rog eu frumos”, ci de “sa fie gata pana luna viitoare, ca altfel imi dau altii marirea”.

– merge plecatu’ in alta parte. Pe cinstite, obtii mai multi bani plecand in alta parte (daca respecti niste reguli simple). Sunt mai multe, da’ subliniez una singura (si pe cea mai importanta): NU ZICI NICIODATA CAT CASTIGI. Ii lasi sa ghiceasca sau le ceri tu direct cat vrei. Pentru ca daca le zici “am 10k pe an”, iti vor oferi 12k. Si nu pentru 2k impozabil schimbi tu jobul, da-o-n ma-sa de vrajeala.

– merge sa observi ceva ce restu’ nu au vazut/observat, ceva la care nu s-au gandit. Merge s-o faci, sa le arati doar un scurt demo si sa le zici “vreti asta? eu vreau atata in plus si pozitia aia; si-o fac eu”. Dar…ca la curve. Banu’ si marirea inainte. Altfel, s-o faca ei si ma-sa.

– merge sa fii ninja. Daca unuia ii ia 10 minute sa faca o chestie, tu s-o faci in doua minute – si aia asa, cu un ochi pe jewtube. Daca Dorel face o pagina html chioara, tu sa te duci cu una cu animatii si meniuri si sandileli – si aia facuta-n pauza de masa, intre felu’ doi si desert.

– merge sa minti enorm. Cu nesimtire d-aia odioasa. De fiecare data cand e in avantajul tau si nu risti nimic (sau nu mare lucru). Minti cu o privire sincera si durere-n suflet, da’ minti. Ce-ai facut? Am lucrat la un super proiect, coaie…o sa vedeti voi in doi-trei ani ce-o sa faca asta, o sa ne faca urmatoru’ Apple! Treburi de-alea. Oricum in doi-trei ani pleci.

– merge sa faci doar ce-i bine pentru tine, nu ce-i bine pentru companie sau pentru echipa. Da-o-n pula mea de echipa. Da-o-n pula mea de companie. Urla un client la telefon la un coleg sa rezolve o problema, ala nu stie cum si tu stii? Ia-ti o cafea, du-te la o tigara si revino in vreo 4-5 zile, cand e clientul in spasme si ameninta ca rupe contractul daca nu-i gata totul pana ieri. Si-abia atunci ofera-te sa “incerci s-o rezolvi, daca pot astepta restu’ taskurilor tale”. Si da-te lovit de cat de greu e/a fost si pula mea si rezolv-o. Mananca rahat cu doua maini si cu polonicu’, nu asa. Ca oricum nu te poate contrazice nimeni. Ca daca stiau s-o rezolve, nu era nevoie de tine.

– merge sa pastrezi doar pentru tine ce stii. Nu ca “training”, nu ca nu stiu ce. Nu, tata. Daca stii ceva valoros, e doar al tau. Cum zic taranii, nu vinzi mestesugul olaritului pe-un ulcior de vin.

Cam astea-s chestiile care merg. Asta-i vestea buna, ca mai sunt chestii care merg. Vestea proasta e ca pentru chestiile astea e nevoie de alte doua treburi. Prima e sa cam fii ninja – macar din cand in cand – nu doar sa mimezi. A doua e sa ai coaie si buffer. Sa te doara-n pula daca maine esti dat afara sau daca trebuie sa-ti iei alt job. Sa poti negocia o marire/promovare razand cu demisia-n mana si vreo cateva oferte pe mail, in caz de ceva.

Vremea aia in care puteai iesi la pensie din compania in care te angajai a cam trecut. Si-acum e vremea “oamenilor dinamici” (i.e mercenarilor fara urma de loialitate). Asta e. Asa merg lucrurile acum. Daca vrei 10k in plus la salariu, ori astepti trei ani sa ti-i dea compania (poate), daca iti rupi spinarea pe-acolo, ori te duci la un interviu si obtii 20k. Da’ pentru a face aia trebuie sa-nveti chestii. Trebuie sa exersezi chestii. Trebuie sa strangi ceva buffer, cum ziceam. Sa poti sa-ti bagi pula-n ea de siguranta si sa risti. Altfel negociezi cu caciula-n mana. Si chestia aia se termina mai mereu la fel. Si, daca tot vorbeam de “oameni dinamici”, trebuie sa va spun si ca pe unde-am fost, daca ramai pe un job cam multa vreme, esti considerat “plafonat”, “loser” si alte alea. Din punctul de vedere al alora din companie, “n-ai ambitie”, “nu ai vointa”. Pe scurt, nu ai viitor. Daca acum 40 de ani te vedeau unii la lucru pe acelasi job dupa 10 ani, vorbeau cu respect – ala loial, ala bun, ala hauhau. Acum, daca te vad pe-aceeasi pozitie 3 ani, deja te sterg de pe toate listele. E clar ca nu esti un om bun – ca daca erai, te-ar fi luat deja concurenta.

Nu zic, poate inca mai exista companii d-alea din care iesi la pensie. Poate inca mai exista sefi rezonabili. Poate inca mai exista career path pe bune. Poate. Eu, pe unde-am fost, nu le-am vazut. Pe unde-am fost eu, am vazut ca trebuie sa fii curva, mincinos, rechin si restul.

Am vazut o gramada de oameni care munceau de se rupeau. Cat puteau ei. Nu erau la nivelul meu, dar, much unlike me, aia chiar munceau. Chiar dadeau acolo 110%. Eu nici la 8% nu eram in general – ca n-aveam de ce, si cu 8% eram mult in fata lor. Ba, se agitau, citau, tastau, dadeau clickuri, stateau pana la 8 seara, treburi de-astea. Cei mai multi dintre ei sfarseau ignorati. In cel mai bun caz primeau juma’ de promovare. Un sfert de marire de salariu. De obicei nici macar atat – mai pupau un premiu gen “angajatul lunii”. Sa se simta fraierul apreciat. Nu cu bani, desigur, ca la bani tinem. Da’ un trofeu d-ala de $5 merge. Sa se umfle prostu’-n pene si sa-si rupa spinarea si mai mult. Si-atat.

In rest, o singura chestie vreau sa mentionez. E adevarat ca unele companii au probleme. Ca trec prin momente grele. Si-aici si-n Romulania. Peste tot, de fapt. Dar, daca vreodata e invocat argumentul asta cand cereti ceva, luati o pauza de 10 minute si aflati cum i-a mers CEO-ului anul trecut. Ca daca ala a luat un bonus de 10 milioane, e loc si de-o marire de salariu de 10k pentru voi. Si-atunci intervine agresivitatea aia de care vorbeam mai sus.

Da, sunt momente grele. Da, compania are probleme.

…si daca nu-mi dati astia 10k pe care-i vreau, eu cred c-o sa fie si mai greu.

Daca ai chef sa-mi dai o cafea, o poti face aici

37 Responses to “Discursuri din secolul trecut”

  1. Mike says:

    Pentru fiecare job in companie e un range in care se incadreaza salariul, tu poti cere cat vrei dar nu iti dau pentru simplul motiv ca mai tarziu o sa ceara si altii. Avansezi intrii in alt range. Ca sef, ca sa eviti bataie de cap mai bine nu dai din start la nimeni.
    Contractor e diferit, ai coaie si esti bazat poti sa ceri “agresiv” cat vrei si sa-I ameninti ca pleci in alta parte. Intr-adevar , cea mai buna metoda sa-ti cresti salariul e sa-ti schimbi job-ul cu ceva mai bine platit, ce iei la inceput cu aia ramai pana la sfarsit la acelasi job ( exceptand unele indexari minore de 5% care se dau annual in functie de performanta ).

  2. NitroZeus says:

    Pe unde-am fost eu, am vazut ca trebuie sa fii curva, mincinos, rechin si restul.

    E cea mai buna solutie pentru cei care-s constienti ca merg la serviciu pentru bani.
    Normal ca mergi pentru bani, pfff, suna de-a dreptul truistic. Doar ca nu e asa. Nu toti vad asa lucrurile.
    Se integreaza in grupul pe care rapid vor ajunge in scurt timp sa-l considere drept a doua familie. Sunt si ajutati in sensul asta de catre conducere cu team building-uri si indoctrinare continua, bineinteles, e spre binele lor sa-i lege de glie. Se imprietenesc cu cativa de la lucru, ies impreuna la o bere, isi cunosc familiile. Nu, in nici intr-un caz nu vor incerca sa coopereze, sa-si faca impreuna o firma, sau treburi de genul asta. Doamne fereste! O vor lalai cu berea in mana la nesfarsit, se vor vaita c nu au avut noroc in viata si parte de muie.
    Acum sunt legati emotional de colegi si firma. Ma rog, asta suprapus peste faptul ca oricum nu prea aveau ei curaj sa-si ia inima in dinti sa incerce mai mult, sa caute dupa o vreme un job mai bun, mai bine platit, functie, alte avantaje. Si nici acolo unde sunt nu incearca nimic, nu risca nimic. Sunt cumintei, papa tot din farfurie, fac tot ce li se cere. Aci se vor ingropa devenind catelusii credinciosi din ograda firmei. Daca pica ceva, pica, fie Domnu laudat.

    Mna, la urma urmei e bine asa cum e. Supravietuieste cel care se adapteaza. Celorlalti nu le ramane decat sa se traga pe coate.

  3. Fery says:

    +1 la capitolul buffer. Altfel pui problema cand iti dai demisia razand si stii ca poti trai inca cel putin un an fara sa scazi nivelul de trai. Ajuta mult la psihic si la negocieri. Cand vad aia ca te doare in pula si esti pregatit sa iesi pe usa instant ca n-ai nevoie de ei, se schimba atitudinea la multi.

  4. super_fotbal says:

    De acord cu toate, singura chestie cu sefi este sa gasesti un sef adevarat, gen care poate zice “fa un job pentru persoana asta sau vreau sa il angajezi pe asta”. Cu cat e mai sus de managerul managerului tau cu atat mai bine.
    Nu e o chestie foarte utila, dar daca ai un tovaras manager la alta companie spre exemplu, iti poate spune chestii pe care ai tai nu ti le spun.
    Toata faza asta cu facut relatii este ca nu stii daca vor avea ceva pentru tine vreodata sau daca ce au pentru tine iti este util. Plus de asta si managerii astia pot fi trimisi la plimbare si gen te uiti la stele dupa ce pleaca. E bine sa stai de vorba cu ei in timpul programului daca dai de ei asa casual pe undeva, dar nu sa iti rupi gatu incercand sa vorbesti cu ei.

  5. Lexi says:

    pe unde-am fost, daca ramai pe un job cam multa vreme, esti considerat “plafonat”, “loser” si alte alea

    Aici vorbesti de UK? Pe aici, prin Romania, am urmarit cateva discutii intre IT-sti, cam toti zic cu glas pudic, asa…ca “nu-i bine” sa tot schimbi firma, dar nu zic si de ce. Si nu-s hotarata pe ce parte sa fiu.

  6. Fery says:

    Normal ca nu-i bine, ca pleci pe salar dublu si ii lasi cu ochii in soare sa se gandeasca ca ei de ce nu pot. Daca ai o oportunitate, go for it, nu traiesti din ‘mila’ colegilor.

  7. Lexi says:

    Da, bun, asta inteleg. Din ce am trait eu, cele mai bune mariri sunt la schimbarea de job. (dar nuu, sa nu cumva sa zici ca banii-s importanti, pe la interviuri, ca pari lacom sau ceva…)
    Dar io chiar as fi vrut un argument asa in scop de dezbatere, ceva decent, valabil la nivel general. Sa fii fidel unei firme ca sa…ce? Io chiar nu vad motive. Mai ales in conditiile in care pusa in vreo situatie nasoala, firma mi-ar da un sut fara sa clipeasca.

  8. Orbu says:

    “nu-i bine” sa tot schimbi firma, dar nu zic si de ce. Si nu-s hotarata pe ce parte sa fiu.

    Dap, Așa-mi ziceau și mie, însă îmi dădeau și-un motiv – cum că dacă schimbi firma prea des nu te mai angajează nimeni, că nimeni nu vrea d-ăștia care se mută din 6 în 6 luni, te bănuiesc că nu ești competent. Cică.

    Ce nu prea avea sens în logica lor era de ce mă caută X și Y la șase luni după am schimbat firma. Tocmai pentru angajatori și recrutori nu e clară regula asta? Deși toți o enunță.
    Desigur că nimeni nu vrea angajați care schimbă firma des – dar asta după ce te-au angajat ei.

  9. Orbu says:

    Dar io chiar as fi vrut un argument asa in scop de dezbatere, ceva decent, valabil la nivel general. Sa fii fidel unei firme ca sa…ce?

    De ce ți-ai bate capul cu asta. Tot ce trebuie să faci când te trezești dimineața și-ți bâzâie periuța de dinți în creieri e să folosești zgomotul ăla ca pe o purtătoare ( cum ar zice Fery) și să modulezi ( murmuri) peste el un refren simplu de autospălare pe creier : ”I’m in it for the money, you’re in it for the money… they’re in it for the money”. Ca să nu lași loc altora să-și pună refrenele în capul tău.
    Eu așa fac, doar că n-am periuță electrică.

  10. Sarius says:

    Aici vorbesti de UK? Pe aici, prin Romania, am urmarit cateva discutii intre IT-sti, cam toti zic cu glas pudic, asa…ca “nu-i bine” sa tot schimbi firma, dar nu zic si de ce. Si nu-s hotarata pe ce parte sa fiu.

    Like Orbu’ said. Cultură de corporație, unde compania e miezu’ din Fanta și dacă angajatul vrea să plece clar problema e la angajat, nu la angajator. Bășini de sturz, la fel ca toate bășinile din meniul corporat(r)ist. Poate și pentru că multora le e frică să-și ceară drepturile și-s doar niște drone care funcționează la modu’ 9-to-5, cu overtime inclus, ca orice angajat care-și iubește compania. Și o dronă nu pleacă la altă mothership, „nu e bine”.

    Dap, Așa-mi ziceau și mie, însă îmi dădeau și-un motiv – cum că dacă schimbi firma prea des nu te mai angajează nimeni, că nimeni nu vrea d-ăștia care se mută din 6 în 6 luni, te bănuiesc că nu ești competent. Cică.

    Ai dracu’ și ăștia de la HR, că niciodată nu-ntreabă „da’ de ce ai plecat din compania X?”. Nu de alta da’ poate-și dă drumu’ respectivu’ la ce căcaturi a pățit prin firmă, așa, cu subiect și predicat. Și revenim la partea lu’ Lexi, „nu e bine”.

  11. Manowar says:

    Dar io chiar as fi vrut un argument asa in scop de dezbatere, ceva decent, valabil la nivel general. Sa fii fidel unei firme ca sa…ce? Io chiar nu vad motive. Mai ales in conditiile in care pusa in vreo situatie nasoala, firma mi-ar da un sut fara sa clipeasca.

    Pai, in Romulania, e totu’ facut sa fie avantajos pentru firme in ceea ce priveste treaba asta. De la recrutare (pula salarii, ghiceste tu) la ce mai vrei tu.

    Treaba asta cu “nu e bine sa pleci in alta parte” e cam pe la acelasi nivel cu “nu e bine sa pleci din tara”. Sigur, prieteni, lol – ramaneti voi acolo, pe mosie, ca eu am un pic de treaba.

    De acord cu toate, singura chestie cu sefi este sa gasesti un sef adevarat, gen care poate zice “fa un job pentru persoana asta sau vreau sa il angajezi pe asta”. Cu cat e mai sus de managerul managerului tau cu atat mai bine.

    Nu prea mai poti. Ca nu mai e genul ala de companie in care seful e sef. Acum “seful” e de fapt un sefulet, hingherit de alti 10 sefuleti, toti cu interese diferite. Si pentru orice cacat are nevoie de 20 de aprobari de la alti sefuleti – care n-au vreun interes sa schimbe ceva. Ca-i riscant!

    Da, mai dai de unul care te ajuta cu una-alta. Da’ de obicei chestii minore. Ca pentru chestii importante, cum am zis, nu poate el.

  12. Fery says:

    @Lexi: why do you even care? Daca esti bun(a) la ce faci si te tine, nu exista absolut nici un motiv pentru care un alt potential angajator te-ar refuza. Adica tu vezi vreo companie sa refuze un asset pentru ca le pasa de concurenta, serios-serios? E cut-throat pe angajari oriunde, mai ales pe IT, intreaba-i pe indienii de pe linkedin ai lui Mano si Orbu, daca la aia le zici ca vii maine s-au pisat pe ei de bucurie. Cine dracu sta de dume de astea cu 6 luni? Tu vezi sa fii competent(a) la ce faci, sau macar sa simulezi plauzibil chestia asta. In rest sa vina banile; daca maine mergi la corporatie si le zici ca nu mai poti lucra decat 5 ore pe zi ca ai o problema familiala, o sa primesti numai suturi in fund si urari de bine. Daca vrei o zi libera, ia-ti fara plata etc. Aia e ‘loialitatea’. Nici n-ar trebui sa iti bati capul cu asta. O companie nici macar nu exista, e o asociatie de oameni care cred ca au un scop comun, ce vor ei sa admita e ca scopul este doar ala de a-l face pe actionar/proprietar (mult) mai bogat. Atat. Daca intelegi asta, bravo. Daca nu, = doar o alta drona. Ofc, you ca go full retard ca noi si sa treci pe contracting, unde n-ai mama, n-ai tata. Buffer = balls of steel

  13. Mike says:

    Nu stiu daca am mai spus aici , m-am intalnit odata cu unul la un job, englez, eram mai la inceput , eu stresat el relaxat total. A stat vreo doua-trei luni dupa care a disparut ( nici macar nu si-a dat demisia ) pur si simplu nu a mai venit si nici nu cred ca a anuntat managementul. Daca-i vedeai CV-ul ziceai ca e Einstein. Baiatul era taticul contractorilor in sensul ca venea la un job, vedea care e miscarea, daca era de facut bani si joc de glezne merge, daca era de munca, adios. Mi-a spus odata ca l-au luat unii pe un job in care habar n-avea despre ce e vorba, nu a zis nu, a rezistat acolo cu vrajeala tot cateva ture pana cand s-au prins aia ca e pe dinafara si l-au zburat. Cred ca e lumea plina de mercenari de genul asta si culmea majoritatea sunt americani, francezi, englezi ca daca esti roman sau indian nu tine vrajeala.

  14. Manowar says:

    Ofc, you ca go full retard ca noi si sa treci pe contracting, unde n-ai mama, n-ai tata. Buffer = balls of steel

    100% loial reginei si lu’ Franklin, daca e, ce plm.

  15. Hama Lama says:

    Hai ca daca mai citesc 2 articole aici, imi dau demisia. :))
    Cred ca esti cel mai tare motivational speaker, jur.
    De la o vreme am si eu atitudinea asta, ca deh – dupa criza din 2008 abia-abia am gasit job, in Romania nonetheless. Si am fost cumva programata sa tin cu dintii de el, dar stii cum e – mai deschizi ochii, iti mai dai seama ca nu merita, ca esti doar un mic pion. Asa ca why the fuck? De ce sa te stresezi sa muncesti pentru altii care nu te apreciaza?
    Vorba aia, daca nu te apreciaza, macar sa-ti dea bani, ca aplauzele nu tin loc de foame.

  16. Manowar says:

    Hai ca daca mai citesc 2 articole aici, imi dau demisia. :))

    Da’ postu’ nu e scris cu scopul ala. E doar o observatie cu privire la ce ni se spune noua si care-i realitatea din teren si despre cum aia care si-au “facut” cariera acum 30 de ani n-ar trebui sa ne spuna noua azi cum se construieste o cariera. Ca lucrurile s-au schimbat.

  17. Hama Lama says:

    Da, dar eu vreau sa-mi dau demisia si sunt in punctul ala “vai, ce-o sa zica urmatorul angajator”. Cumva, uit ca realitatea din teren nu mai e aia in care au trait ai mei. Uit ca angajtorul se pisa cu bolta pe noi toti, dar noi ne simtim obligati sa ii oferim tot ce avem mai bun (energie, creier, fiecare ce are).
    Realitatea e ca un pic de agresivitate si nepasare nu duc la nimic rau.

  18. Orbu says:

    “vai, ce-o sa zica urmatorul angajator”

    1. Banuiesc ca iti dai demisia dupa ce il gasesti pe urmatorul angajator.
    2. Urmatorul angajator cred ca e foarte constient ca nu poti veni la el decat dandu-ti demisia de la actualul, lol. Nu cred ca isi pune problema – ” dar vai, eu angajez oameni care pleaca de la alti angajatori, ce nerusinare din partea lor si a mea!”
    Daaar, daca vrei, poti juca putin teatru pe tema – ajuta la negocieri – cu “nu, stiu, ma mai gandesc, etica muncii imi spune ca nu e ok sa schimb angajatorul prea des si nu as vrea sa fie asta o mutare de impuls.” 🙂 Si vezi ce zice urmatorul angajator, despre asta, lol.
    La mine a mers o data. S-a tradus in bani ++, ca asa functioneaza etica.

  19. Manowar says:

    Da, dar eu vreau sa-mi dau demisia si sunt in punctul ala “vai, ce-o sa zica urmatorul angajator”.

    something along the lines of “dynamic, ambitious woman…just what we need around here. #diversity”.

  20. vinil says:

    Aici vorbesti de UK? Pe aici, prin Romania, am urmarit cateva discutii intre IT-sti, cam toti zic cu glas pudic, asa…ca “nu-i bine” sa tot schimbi firma, dar nu zic si de ce. Si nu-s hotarata pe ce parte sa fiu.

    Deci numai in Ro patronul unei firme, sa ii zicem kktSoft, m-a luat la interviu cu “urasc programatorii care se vand si schimba firmele, ca e o bula cu salariile in Romania si o sa se sparga”. Asta dupa ce trecusem si de tehnic si ma iubea si clientul idiotului, ceva bugetari din Franta. Si apoi foarte curios “bai, iti dam cat vrei, de ce nu vii la noi?” si eu nu veneam la ei nici de ma plateau in platina, ca ma gandeam ca il pocnesc pe idiot de ne mai intersectam din greseala, mi-am bagat unghiile in carne ca sa nu ii zic ca spre deosebire de maica-sa eu ma vand un pic mai scump.
    Si apoi cu rahaturi obosite gen “aia fraieri au plecat, cred ca o duc mai bine in afara, dar sunt costuri mai mari…” si alte aberatii.

    Morala e ca da, m-am intalnit si eu de idioti din aia. Si loseri care chiar pun botul la genul ala de propaganda prin IT. Recunosc ca sunt firme dupa care imi pare rau (doar una-Endava), fiindca chiar era placut cu colectivul si mai putin inapti managerii. Dar banul face totul, pe termen lung, ca nu imi platesc apartamentul cu satisfactie in firma.

  21. Claw says:

    Cred ca depinde de angajator, poate sunt unii care se uita la aspectul asta si nu vor oameni care sa plece dupa 1 an, poate sunt situatii cand un om devine productiv de abia in 6 luni si pana atunci inca “invata sistemul”. Dar sunt si altii carora nu le pasa. Eu nu sunt genul care sa schimb joburile f. des, ca imi place sa invat proiectul si sa fiu cat de cat confortabil cu ce fac si sa nu orbecai pe acolo, intreband in stanga si in dreapta, dar o schimbare la 2-3 ani este sanatoasa: ori promovare, ori alt job. Asa am vazut la multi, foarte multi.

    Chit ca nu imi place sa schimb des, eu ultimele 2 joburi in RO inainte sa plec au fost de cate 8 luni fiecare.

  22. rux says:

    Depinde daca esti permanent sau contractor si mai ales depinde de domeniu. Pentru IT cand ai task-uri de scurta durata probabil faptul ca schimbi joburile foarte des poate doar sa ridice semne de intrebare in privinta capacitatii de a te intelege cu ceilalti la lucru si, uneori, a competentei.
    Sunt alte domenii unde proiectele dureaza ani de zile si daca pleci din fiecare loc dupa cateva luni e evident ca nu ai facut fata si nici nu ai castigat cine stie ce experienta.
    Eu fac avioane si un avion se face in cel putin 5 ani. Nu am cum sa-mi trec trei tipuri de avion lucrate in development daca am facut cate 6 luni la fiecare. Ca si consultant, dupa ce as lucra 20 ani timp lung pe cateva proiecte probabil ca as putea sa zic ca rezolv probleme in 6 luni.

    Si apropo de iesiri de networking. Sefii aia de sus ies si ei, dar in general nu cu plebea.

  23. Bratu Costel says:

    Eu am mai observat si altceva: Firmele astea mai mari si , cu ceva pretentii comunica intre ele. De fapt pleci de la nepotul lui X la unchiul lui X dar descoperi asta dupa mutare. Asta in Romania.

  24. Animaloo says:

    Bai, ca programator va zic eu de ce nu le place sa plecam des.
    1. Ca sa începi sa fii util ai mâncat niște bani degeaba. Ai petrecut 2 3 4 luni sa înveți produsul, pe baza a ceea ce știi ei își fac niște planuri. Cand pleci, i-ai futut.
    2. Cresc costurile. Pentru ca tu pleci pe mai scump, dar și ei angajează pe la fel de scump

    Se pune intrebarea: de ce nu iți cresc salariu. Aici nu am răspuns. Probabil o combinatie de obișnuită cu “nu negociem cu teroriștii”. Sau ceva

  25. Adi says:

    Se pune intrebarea: de ce nu iți cresc salariu. Aici nu am răspuns. Probabil o combinatie de obișnuită cu “nu negociem cu teroriștii”. Sau ceva

    E singurul motiv pe care l-am gasit la mai multe companii, nu doar romanesti.

  26. Manowar says:

    robabil o combinatie de obișnuită cu “nu negociem cu teroriștii”. Sau ceva

    Eu n-am inteles cine i-a invitat la negocieri…

  27. Animaloo says:

    Pai tu, când te duci sa le ceri sa iti dea banii aia în plus.

  28. Animaloo says:

    Bine, se bazează ca is unii prosti ca mine care stau mult. Pe bani puțini, dar confortabili. Cea mai rea combinație

  29. Manowar says:

    Tu crezi ca aia e o negociere?

  30. LamaLuiOcam says:

    Ce e rau cu maririle de 1000 de lire pe an? Mie imi plac, ma fac sa ma simt ca in Romania. Cine nu ar vrea o marire de 500 de lei pe luna in RO?

  31. Lexi says:

    @Fery, I shouldn’t care, dar cand eram la inceput de drum in IT, am schimbat cam multe firme, nu-mi gaseam locul. Motive diverse, o combinatie de vina lor cu vina mea. Am adunat 5 firme in care doar am frecat menta. Ma mai zgaria uneori o vina, ca poate s-or uita angajatorii urat la asta. Dar mna, am sters o parte din ele pe LinkedIn si din CV, si nu s-a prins absolut nimeni. QED pt ideea lui Manowar cu mintitul.

  32. Alexia says:

    Tot ce ai scris e foarte adevarat. Nu exista dreptate, corectitudine sau rasplata la munca, doar care pe care, atat. Acum cativa ani am salvat firma dintr-un cacat la un targ, si pe seful meu implicit, care nu stia ce sa faca. Mi-au dat ceva bonus on time only, 25% din salariu, impozitabil. Mult succes si in rest multa muie.
    De attunci las lucrurile in voia lor. Si cu cat am mai multa rupere si nu ma agit, cu atata sunt mai apreciata ca sociabila. Performanta creaza dusmani, ruperea de pula, prieteni.

  33. obositu says:

    De attunci las lucrurile in voia lor. Si cu cat am mai multa rupere si nu ma agit, cu atata sunt mai apreciata ca sociabila. Performanta creaza dusmani, ruperea de pula, prieteni.

    Am avut si eu o experienta similara acum vreo 5 ani.
    Mi s-a terminat un proiect in care chiar ma implicasem, si m-au cam aruncat de colo-colo, asa ca am hotarat sa-mi bag picioarele.
    Combinat si cu faptul ca aveam niste lucruri personale de care puteam mai bine sa ma ocup pe timpul firmei decat pe timpul meu, am avut un an cu urmatorul program:
    – ajungeam la 11:30 la birou,
    – pranzul venea imediat, n-aveam cum sa nu ies cu colegii la masa,
    – pe la 14:00 plecat vreo ora jumate-doua sa-mi rezolv pe ale mele,
    – apoi mai stateam la birou pana pe la 18:30-19:00, cu cateva iesiri la tigara (nu fumez).

    Am fost incredibil de apreciat, desi am muncit cel mai putin din viata mea. Se bateau project managerii sa ma ceara la ei in proiect.

  34. ChuckNorris says:

    Postez aici comentraiul asta gasit acum pe HN ca se potriveste perfect:

    I have a recruiter friend and we had a good laugh at companies hiring practices the other day when we were discussing contractor vs. permie hiring/compensation etc…
    Company: “We need X, we’re paying Y”

    Friend: “For Y you’re really looking more at Z”

    Company: “We don’t have the budget for Z, we’re paying Y. And don’t forget, we want the best”

    Friend: “The pickings are slim, here is the best I can do”

    Company: “These are all garbage”

    3 months of mediocre candidates later

    Company: “Holy shit we need to fill this role immediately, get a contractor! We’ll pay Z*3

    Friend: “Look at all these top tier candidates I have”

    Role filled within a few days.

  35. Manowar says:

    Company: “Holy shit we need to fill this role immediately, get a contractor! We’ll pay Z*3

    Perfect 😀

  36. Orbu says:

    Dap, cam asa merge. De fiecare data.

    La o companie un coleg care a primit o oferta “nesimtit” de buna s-a dus si le-a cerut asa gen marire de salariu 50%. Nu foarte mult, adica era vreo 1200 EUR/ pe luna in plus si managerul direct chiar a intrebat mai sus daca se poate ca tipul e #valoare, dar i-a zis in fata ca probabil ca nu se poate.

    Pentru ca proiectul pe care era il cerea critic, i-au dat totusi ( cumva pe sub mana ( bonus whatever), dracu’ fereasca sa scrie in contractul de munca asa salariu) banii pentru vreo 3 luni, dupa care au zis ca ei se descurca.
    1) S-a dovedit ca tipul a fost angajat de o companie care l-a servit inapoi aceluiasi proiect al aceluiasi client, pe aceeasi pozitie – doar ca il platesc cu suma.
    2) Compania asta a angajat contractori ( ati auzit si voi de unu’ platiti cu mai mult decat suma ceruta decat tipul asta). Pe scurt, in alt proiect eu am plecat sa fiu contractor de la ei, pe urma m-am intors, lucrand part time ( 12-16 zile pe luna, si alea mai la paralele asa ) pentru cam dublul salariului +/-. Iar asta ca am fost obraz finut, ca voiam proiectul ala neaparat.
    Ce e drept, contractul e contract – la terminare ne-am strans mainile si ne-am luat larevedere pana la noi oportunitati. Cand eram angajat, daca se termina un proiect si nu aveam de lucru frecam banca de rezerve cum ar veni. Poate plecam 1 saptamana in Israel pentru celalalt contract, sau imi faceam vreo prispa , izolam un zid la casa, d-astea.
    Fiecare perspectiva cu bonusurile ei. Naspa cand n-ai niciunul, doar mergi la birou ca vita.

  37. ChuckNorris says:

    @Orbu,
    Sunt curios in ce domeniu si pozitie 1200/luna nu e considerat ca fiind mult.
    In AT daca cer 5% marire e considerat mult.