Faked it and I made it – via opencube – reloaded

Nu e scris de mine, ci de Neurogamer

Oare cum se termina povestea data trecuta? Era Martie (cred) 2019, luasem un job de 45k si ma simteam ca un antrenor de serifi stelari. Incepeam jobul in Aprilie. Cum spuneam in articolul trecut, stiam deja cum arata Linuxul, dar DevOps stiam mai mult din auzite. Si eram pe post de DevOps Engineer. Cand imi vine contractul, observ 42. Nu-i bai, tot e lux pentru satul meu.

Desigur, fiind firma uber mare (mii de angajati, peste tot in lume), nimeni nu facea nimic. Salarii la misto, dar si munca la misto. Parca vedeam povestile de cand taica-meu lucra la o fabrica de textile in vremurile pre-89. O singura data am prins niste oameni care chiar lucrau, dand search pe Google/StackOverflow si dand cu Copy-Paste in IDE-ul lor (exact ce am invatat sa fac si eu, si inca fac). Desigur reloaded era plin de Pajeets si Patels, care inafara de a imputi cladirea, nu prea faceau mare lucru, doar ocupau salile de conferinte. Eh, prefacandu-ma ca sunt DevOps, uneori trebuia sa ma uit la chestii din domeniu… so… *opens WhatsApp*… “hey mano, ai auzit de Ansible?” -“DA, IN PULA MEA” (nu urla, si nici nu scria cu Caps, dar asa mi-l imaginam eu cand imi zicea sa invat ce ii ala playbook/yaml etc

Desi nu faceam mare lucru, trec trei luni si perioada proba si pentru eforturile mele supranaturale (cica) imi urca salariul la 45k. Lol.

*Disc scratching sounds* Hold up. Side story (are legatura cu firul principal, promit).

Locuim in sudul Angliei, in satuc, la mare. De vis. Pacat ca traiesc si britanici pe-aici, dar macar ii o populatie omogena (alba), lol (nu se compara cu o garsoniera jumate varuita in centrul Oradiei, dar I can live with that). Cand ne-am mutat, am cautat chirie in ritm alert. Am gasit one-bedroom houses la 550, dar fiind “fresh off the boat” nu aveam referinte de la job, doar de la babe britanice, scrise de mana gen, prietene de familie ale familiei nevestei (scrisul in romana e grele). Dupa mult futai, si multe vizionari, prind jobul de tech-support si after sales firma care vindea soft pentru EPOS-uri la take-out-restaurants. Chiar in timp util gen, pentru ca un apartmanent mai scump (650) pe care il vazusem, si care ne-a fost refuzat, a revenit pe piata. Cineva picase check-ul. NUMAI BINE. Am fost sunati – daca mai suntem interesati si I came in my pants.

Erau deja 32 de zile de UK. Am dat mail-ul sefului la firma care verifica the references, totul s-a rezolvat. Aveam apartament. Si cand zic “bloc”, nu e “bloc in Romania”. Tot blocul avea 6 apartamente, doua pe nivel. Arata mai degraba a vila. Si desi apartamentul era frumos, noi nu cunosteam zona. Desi postcodeul apartine de oraselul mai sus pomenit, e de fapt un mini-sat, inghitit de satul mai mare. O zona rezidentiala, frumoasa, intretinuta si…. scumpa. Si desi in sud e foarte “alb”, “cartierul” asta e mai alb ca zapada la Polul Sud. Si visam noi… “Ce fain ar fi sa detii casa aici…” Eh, vise. Eu inca visam la salariul fascinant de 35k, nu repet, ca am mai zis-o-n articolul anterior. La cateva luni dupa ce ne-am mutat, o casa mica dar gigea, vis-a-vis de blocul nostru s-a pus la vanzare. A treia zi, semnul s-a dat jos. Vanduta instant. Iar noi, de vis-a-vis, oftam din greu. Eh, visele pulii.

*Whirling sounds* Sa revenim

Trei luni la firma, devops engineer (rolul se numea Platforms Engineer btw). Marirea la 45k. Totul e bine. Tartor. Aceeasi casa de vis-a-vis se pune la vanzare. ACEEASI. Semnul inca nu era afara (doar semnul divin, lol), dar nevasta a aflat de casa ca statea si se mai uita pe rightmove (female porn, visezi si tu la o casa). Cum aflu acest lucru, a doua zi merg la banca sa ii intreb de sanatate. 45k nu e un venit ideal, dar pentru zona in care locuiesc, lol, ma bateam cu oricare brit care nu era “old money” (cu aia nu am ce concura). Nevasta lucra gen self-employed, si am bagat la cheltuieli la greu cand ne faceam taxele (ca sa nu platim mult ofc), so technically era pe undeva gen “salariu minim in Lidl daca ar avea contract permanent”. Dar tot e ok. Am avut un pic de noroc si tipa care se ocupa de mortgages era o pizda care facea asta de mult timp, fiind si managerul departamentului de la banca pe zona asta de Sud.

Avand in vedere ca aveam atunci masina luata in leasing (si inca una luata in rate, gen cat o rata la un telefon), credit score-ul era ok. Nu mi-a trebuit mortgage-advisor, nimic. Avand mai putin de 6 luni la actualul job, pe langa contractul de munca mi-au trebuit si 3 fluturasi de salariu. Np, ii aveam si pe aia. Casa (doua dormitoare, mica si cocheta) era 225k.

Vandusem cu o luna inainte garsoniera mea din Oradea pentru 28k de lire. 8k lire au ramas la ai mei (bolnavi and co, mii de lire se fut anual, noroc ca fiul lor nu munceste in Oradea), 20k s-au dus la mine-n cont, inca 2.5 aveam noi (nu suntem cei mai buni la saving money, stiu), deci aveam 10% avans. 90% din valoare fiind 202.500 lire. Am primit decision in principle a doua zi. Cu foaia aia am facut oferta instant pentru pretul cerut. Probabil puteam negocia, dar cand VREI o casa, o futi si pe Zoe Petre. Au mai durat niste saptamani futaiurile cu “solicitors” (SA MA SUGA DE PULA, TOTI). Dar in 8 August eram mutati, in casa noua. Si cand zic “noua”, ma refer “noua”. Construita in 2016. Avea 2 ani. Nu trebuia bagat nici un penny in ea. Cei care au luat-o au divortat brusc si au vrut sa scape de case. Le urez numai bine. Revenind. In Aprilie aveam job nou. Si la un gratar cu niste cunostinte si rude, ziceam “O sa avem casa anul asta”. Nimeni nu m-a crezut. E prea de tot. Abia suntem de aprox un an si un pic in Anglia Nu are cum. – Ok. Lol. In August eram mutati. Patru luni de cand scrisesem primul post pe opencube.ro 18 luni de cand am coborat de pe avion. Pe ceas.

Primele trei luni de job, lejere – si cu casa luata. Urmatoarele trei, si mai lejere si cu WoW Classic. 8 ore eram logat pe Teams la serviciu, 8 ore pe ceas incercam sa cresc Magul la level 60. Cand intr-un final se fac cele 6 luni de job, aflu de la sef ca asa de bine am lucrat, ca mai tre sa cresc iar cu 3k, sa imi urce salariul la 48k. Caterinca. Doar ca IN ACEEASI zi primesc o oferta de 62k de la un start-up. Fully remote (2019, pre-pandemic). 62k. Eheee, “greed is good”. Mi-am depus demisia elegant si am trecut la celalalt job. Si aici a venit avalansa de puli erecte catre curul meu. Lucram cu est-europeni. Seful meu era un Lituanian, cu God complex. Tot timpul erau taskuri ciudate care trebuiau facute ieri. Daca se poate, alaltaieri. Timpul in WoW s-a cam rarit. Inca pe la 9-10PM incercam sa verific erori de ansible. Unele playbooks existente erau facute cu curu’, si daca nu ai urmat logica cretina a persoanei care a scris initial playbook-ul, nimic nu iesea bine. Asa am ajuns iar sub umbra pulii lui Mano. “Ce-i asta?” “Cum fac asta?” etc. dar pe langa munca in sine, era si luarea-la-pula care era un issue destul de strident la firma. Normal ca overtime-ul nu era platit. Normal ca daca ai stat 18 ore sa rezolvi ceva, nu merita un “multumesc”, doar era datoria ta sa faci asta. Normal ca la fiecare “gafa” (minora) facuta (nu va imaginati ca am stricat ceva server in productie, nu, – ci maxim avea niste typos cretine), eram luat la pula ca ultimul retardat. Stres. Nervi. Pula-n pizda. Degeaba is remote daca is de 100 de ori mai stresat ca la fosta firma. Toate astea erau in primele 2-3 saptamani. Incep sa ma dau pe brazda. Invat un pic ce face X si Y. Incep sa ma cert cu seful meu cu munca facuta (de Manowar, lol), care era corecta de altfel, dar nu era facuta “ASA CUM VOIA EL”. Normal ca ma duc sa sifonez ce mi-a zis seful catre Manowar. “Da, boss, ce mi-ai dat tu e corect, am testat. Dar nu e bine ca nu face in modul scris de el cu the “roles” scrise de el (nu intru in detalii). Manowar, din scurt “Ma pis pe el. Sper sa te dea afara”.

Nici nu bine s-a racit the breath cu care a zis Mano asta, ca primesc instiintare ca “nu esti ce ne-am dorit. Pa”. Dupa cam doua luni de munca. Deci eram in perioada de proba. Adica mi-am pierdut venitul a doua zi. Pana mi-am baut cafeaua, deja nu mai aveam acces niciunde. Ii ca si cum nu am existat acolo. O…K.

Legat de acel “sper ca te da afara”. Mi-a ramas in cap non-stop dupa ce chiar am fost dat afara. Chiar si dupa am primit oferta de la urmatorul job. Obviously, era clar ca lacrima ca el nu imi voia raul cand mi-a spus asta. Chiar dimpotriva. Se poate spune diftonul ala romulanesc “orice sut in cur e un pas in fata”.

Corect-ish. Dar this is more than that. Cand in trei secunde primesti un mail, foarte formal ca “nu mai e nevoie de tine”, ingheti un pic. Intelegi acele “shivers”. Ca probabil, la traiul bun, uiti cum e sa simti acele “shivers” in corp. Mail-ul de concediere a fost urmat de un telefon. Mot-a-mot cu mail-ul. Nu mai e nevoie de mine. Daca am obiectii, sa ii spun. Nu. Nu aveam nici o obiectie. Si daca as fi avut, lol. Plange-te CTO-ului de asa ceva in secunda aia.

Ei, “sper ca te da afara”, in momentele acelea, iti ofera o claritate extraordinara. “eu ce pula mea ma fac?” Simti cum iti fuge pamantul de sub picioare. Intr-o fractiune de secunda iti faci Excel-uri in cap cu “cat am rata? cat e curentul/gazul/apa?”, “cat economisesc daca schimb Sainsbury cu Aldi”.

Si in momentele alea, s-ar putea sa iei decizii nasoale. Am luat prima oferta de pe masa. Daca asteptam o saptamana, poate aveam salar mai mare. Dar “beggars can’t be choosers”. Am avut norocul sa nimeresc un job unde puteam ramane zece ani. Dar putea sa iasa urat. In momentele alea, “patru ore de condus pe zi” par un fleac. O faci de placere. Ai din nou bani. Traiesti ok. Nu traiesti din salariul nevestei. Universul se balanseaza.

aici bag o parte scrisa de mine (Manowar), pentru claritate


“Sper sa te dea afara” e ce am spus, da. Si am spus asta din trei motive.

Primul motiv e ca ala nu era job de viata. Deja de doua saptamani de zile petreceam timpul cu el la 9PM-1AM, lucrand la inteles si corectat playbooks defecte. Si nu-i normal, coaie. Chiar nu-i normal. Normal e “ok, nu am terminat pana la ora 6 PM asta; bun, daca mai dureaza o ora, hai ca-l fac acum, lucrez pana la 7 PM; daca e o chestie care mai dureaza 10 ore, pai, imi bag pula, fac maine; si daca nu termin nici maine, poimaine; si tot asa”. Sigur, nu vrei sa ajungi sa dureze o luna, dar esti platit sa lucrezi de la 9 AM la 5-6 PM. Atat. La 5-6 PM, uiti de asta si iti vezi de ale tale – nevasta, jocuri, plimbari, ce-o fi.

Ori mie mi-era clar ca Neurogamer n-ar fi avut in momentul ala tupeul de a-i spune asta in fata est-europeanului. Ca na, rata la casa, rata la masina, nu si-ar fi dat demisia. Ar fi stat acolo sclavagit pana la loc comanda, fara nici un sens, de si-ar fi urat viata. Asa ca i-am urat sa fie dat afara, sa-l scuteasca de luat o decizie grea. Ca el n-ar fi luat-o atunci, oricat i-as fi spus eu “da-i in sloboz, gaseste-ti altceva”. Pe cand asa, pus in fata faptului implinit…a trebuit sa-si gaseasca altceva.

Al doilea motiv e ca atunci cand un angajat are probleme, un sef bun face o singura chestie: cauta un angajat mai bun la chestia respectiva si-l roaga sa-l ajute p-ala mai putin pregatit intr-un domeniu. Pana se pune pe picioare. Si cam toti am fost acolo. Unul care vine cu God complex, ca eu stiu cel mai bine, nu asa trebuie facuta (desi eu nu ti-am cerut sa faci intr-un fel, ci doar sa mearga, iar acum ca merge nu-mi mai convine!) nu te ajuta sa “cresti” in domeniu, doar iti pierde vremea. Si trebuie sa clarificam treaba asta, ca se pune intrebarea “pai daca fac altii treaba pentru tine, pe tine de ce sa te mai platim?”. Si ar fi justa intrebarea in alt context, dar in asta nu e, ca el era platit cu 60k si i se cerea sa faca job de 80-90k, in conditii absurde (“nu-ti spunem ce-a vrut sa faca ala care-a scris initial tampenia aia de playbook acolo , nu-ti spunem cum vrei sa arate, fa-o sa mearga; dupa ce merge, stai ca nu ne convine asa!”). Asa, sa faci pe seful criticand in continuu si spumegand, da’ fara a explica ce vrei, cum vrei, unde e gresit, cum se corecteaza…pai pula mea, asta poate face orice maimuta.

Al treilea motiv e ca o concediere e exact ca divortul: toata lumea ar trebui sa faca asta macar o data. Ca altfel n-ai trait si te sperie conceptul. Pe cand daca ai patit-o macar o data, te doare fix in pula. Si ca om, ar trebui sa stai cu durere-n pula, sa nu-ti fie teama ca-ti pierzi jobul. Nu la modul absurd/inconstient, ci la modul “nu-i sfarsitul lumii, e doar un job, altul la rand”. Mentalitatea asta e necesara pentru ca altfel ajungi unul din sclavii aia care si la 45 de ani pleaca de la munca la 11 PM de frica sa nu fie dati afara. Not OK.

In plus, era oricum underpaid si overworked, dar venind de la “visez la 35k”, i se parea ca nu mai gaseste asa ceva, in timp ce eu stiam foarte bine ca gaseste mai bine. Doamne-ajuta, lol.

Incheiem aici partea scrisa de mine.

Durere. A fost prima data cand am fost dat afara de la un job. So am inceput sa-mi caut. O mica problema a fost faptul ca eu deja incepeam sa cheltui ca si cum 62k-ul era garantat. Asa ca am luat o scurta muie. A si trebuit sa ma imprumut cu 900 de lire sa acopar un credit card, ca sa nu apara un charge sau late payment. Futu-i. Daca as fi fost cu toate datoriile pe zero (in afara de casa), era mult mai usor. Rata la banca era 700 de lire, cheltuieli generale nu mari, cu chiu cu vai ne descurcam si din salariul nevestei, np. Nu era ideal deloc, dar nu muream de foame.

Am fost dat afara in 7 Ianuarie 2020. Pe 2 Februarie am primit o oferta. Am acceptat prima oferta (nu era timp de lux, asteptat etc). Probabil ar fi fost mai mult ca mai aveam niste interviuri pe rol, dar aveam nevoie de un venit si firma nu parea Satana. Preferam sa ma ia a doua zi, dar datorita idioteniilor din corporatii, cu “induction”-uri si alte minuni, existe date specifice cand intra noi angajati in firma, ca au tot felul de cursuri idioate despre ce fac, ce produse vand, ce cultura are compania etc. Prima mea zi de munca pica pe 1 Martie. FOUTOILLE!

Cateva elemente de la acest job: salariu de inceput 59k. E perfect pentru moment. Nu se cer un milion de cacaturi. Au asteptari decente. Apoi, omul care urma sa imi fie sef parea a cool dude. Un om care urma sa imi fie coleg (superior in rang, dar nu direct, nu imi era sef) nu era animal. Pana aici ok. Problema e ca jobul era la doua ore de condus – one way. Am vorbit cu seful meu, ca uite, eu stau in pula cu satelitul, trebuie un pic de remote. Am experienta in remote, promit ca-ti dau randament.

Seful a zis sigur. Nici o problema, DAR NUMAI DUPA CE TERMINI PERIOADA DE PROBA. Adica trei luni. Dar apoi imi spune “fie vorba intre noi, dupa prima luna, cand termini cu training-urile idioate pe aici, 2-3 zile pe saptamana vei fi oricum remote, ca inteleg, esti departe, plm, si pe bugetul asta, de patru luni caut om si nu-mi vine nimeni, nu mai stau inca 4 sa mai caut om sa accepte salariul asta”. – Cum spuneam, seful, baiat gigea. A zis tot pe fata. Hai fie doua zile de mers la birou o sa duc cumva doua luni de zile. Dar prima luna, ce pula mea fac? Inainte sa imi spuneti ca sunt un vierme care se plange de “such a minor incovenience”, alea doua ore de condus (one way) nu le fac pe nici o autostrada. Nici un M-nimic. Poate un “M-pizda-matii de prost”, maxim. Si nu cred ca trebuie sa precizez ce frumos e sa mergi in spatele tractoarelor si al altor utilaje agricole, non stop. Si cand nu ai utilaj agricol, esti in “sat” cu limita de 30 de mile pe ora. Si cand nu ai limita de 30, esti pe langa Stonehenge (da, il vedeam zilnic din masina). Si nu, contrar a ceea ce ati putea crede, nu e asa mirifc. Pentru ca pe soseaua aia tot timpul se merge bara-la-bara, Cluj/Bucuresti-style, ca toata lumea sta sa-l pozeze din masina (ii 20 de lire biletul de persoana, stiu, c-am fost; si pentru sarakii de aici ii mult). Alea patru ore pe zi in prima luna m-au imbatranit un an. Cu acceptul tacit al sefului, si in prima luna am mers la birou de patru ori pe saptamana, nu de cinci, ca in fiecare vineri am avut o problema (ma duc cu masina la MOT – sau schimb uleiul – sau am pana, din alea), si seful meu would vouch for me (nu stiu cum sa zic in romana).

Urma a doua luna si deja nevasta-mea ma vedea cautandu-mi CAMERA la cineva acasa, sa stau acolo 2 nopti pe saptamana sau ceva, sa nu conduc atata, ca desi am 4×4, tot pot muri, si cica nu i-ar placea singura. Dar nici ca a inceput bine a doua luna, si vine pandemia. Recititi va rog articolul lui Manowar pe tema asta. A fost cel mai bun lucru care mi se putea intampla…

Si la fel ca in cazul lui Manowar, urmatoarele luni au fost o ceata. Gratare (lol, casa), belire de pula, multa joaca, multe planuri, ceva marire de salariu etc. O mica batalie cu Corona, care m-a lasat cateva luni de zile intr-o stare cam zombomorfa, dar ne-am revenit.

Unul din cele mai ok lucruri la job-ul acesta, e ca am dat un ssh din cand in cand. Chiar am scris ceva cod terraform, nu conteaza cat ii copiat si cat nu. Chiar rulam acel terraform si chiar functiona. Chiar asa. Chiar eu! Am mai si vazut un k8s, un EKS, un fargate, o mizerie, un covrig – am si lucrat cu ele. Spre deosebire de Lituanianul pizdii si startupul pizdii ma-sii, la jobul acesta – desi din prima saptamana aveam acces la toata infrastructura si in ziua a patra de lucru corectam niste playbook-uri vechi – nu ii uram chiar cu spume (nu pe toti cel putin). De asemenea, aveam timp si sa fut buha. Enorm de mult. Erau cateva zile in care eram in calls toata ziua, sau cand chiar lucram o zi intreaga, dar nu prea des. Maririle din pacate, desi au venit, erau cam de forma. Nimic spectaculos. Pentru ca CEO-ul a venit cu duma “pandemia a fost grea, urat de tot, am pierdut niste clienti care erau gata sa semneze…asa ca nu avem bani. Desigur, clientii existenti ne-au facut profit record si the shareholders au trei yachturi noi, dar nu prea sunt bani”.

Era un an si jumatate de cand eram la astia si probabil as fi ramas daca nu voiam salariu mai mare. Firma nu s-ar fi dus in cap in zece ani. Din contra, va creste in continuare. Si era ok. Nu ma plafonam, din punct de vedere al tehnologiilor, sefii tot timpul voiau sa bage tehnologii noi, “ce credem noi ca merita”. La fiecare review, seful imi baga matanii, eram respectat de colegi, juniorii care faceau L2 support ma chemau sa ii ajut. Ok, aveam L2s in Filipine (si ceva L1s in Costa Rica) care nu stiau sa SSH, dar e ok. Tipic. Dar cum nu erau cretini/gunoaie, ii ajutam, np. In afara de un cancer de om care o ardea pe atotstiutorul (dar pe care il puteam ignora ca nu imi era boss), totul era ok.

Dar hopa, se dezmorteste piata. Pandemia devine un stil de viata (kk Boris), si recrutorii incep iar sa bata la usa mea. De obicei, nechemati. Si asa se face ca, de la 63k acum o ard pe 85k si nu fac nimic. Sincer, mi-e frica sa nu ma ramolesc/plafonez, ca inafara de venit cu idei prin meeting-uri, nu fac mare lucru. Dar pe banii astia, nu comentam. Au venit si oferte de 90k + actiuni, la alte startupuri. Dar inca am un gust amarui in gura. Si nu sunt un om care isi asuma riscuri. Dar e ok. Dupa ce am refuzat ala de 90k+actiuni, acum ma cauta oameni cu 100-110k+. Respectiv mai apare cate-un contract (dar greu stabilesc intalniri/interviuri pentru alea – cam undeva spre deloc). Si parca nu as trece pe contract pana nu am INCA o casa.

*Disc Scratching sound* Shit. A doua casa.

Ca sa existe o coerenta sau cel putin o explicatie corecta pentru pargraful asta, trebuie sa vorbim despre femei. Ceea ce nu am facut niciodata. Dar trebuie. Nu vreau sa generalizez, dar o sa o fac oricum. Uneri femeile sunt cam handicapate, lol. Spuneam mai sus ca nevasta-mea era (ca salariu) undeva la nivel de “vanzatoare la Aldi”, desi era pe self-employed si facea pe PM-ul/product owner-ul pe plantatie. Responsabilitati cat China, meetings si munca aproape cat China. Si pentru efortul ala, ar fi putut lua niste bani super frumosi in alta parte. Aproape oriunde in alta parte. Dar nu.

Femeile au un job satisfaction rating mult mai mare ca la barbati. Sau “endurance” Nu stiu cum sa-i spun, cert e ca suporta multe rahaturi “ca sa fie bine”. “Ca sa fie bine pentru toata lumea”. Daca cineva mi-ar fi facut mie fazele pe care i le-au facut ei colegii, ori eram cu demisia scrisa in secunda doi, ori, daca nu doream sa plec, imi bagam pula in tot neamul lor de la maimuta la alien. Scurt pe doi, cu “puli” si “pizde” si cu CEO-ul in CC, gen. Cand stiu ca dreptatea e de partea mea, nu discut. Dar nu a fost cazul… Ei, uneori si femeile fac la fel. Dar cu delay. In cazul sotiei, un delay de 2-3 ani gen. Mai bine mai tarziu decat niciodata. De o suta de ori am auzit “eu fac munca a 10 persoane si nicicum nu e ok” (nu intru in detalii). Intr-un final, stiind ca sotul ei este baron-de-sat-local-din-UK, isi ia inima in dinti si incepe sa se gandeasca sa isi bage pula. Da. Alt delay. Jeez, woman. Observa ea ca traim chiar foarte-foarte ok dintr-un venit, deci nu e graba sa isi gaseasca job a doua zi. Si nervii ei is mai importanti. Intr-un final merge cu demisia. Patru departamente in alerta. Regim de avarie. Sefi care dadeau in lesin. Actualul COO fiind un fost sef de-al ei in trecut a auzit de eveniment. Au inceput sa pice capete, sa dispara oameni, sau sa fie mutati in alte departamente. Si hopa o contraoferta de salariu. Cam mai mare decat ultimul meu job gen @_@…. In pula mea, femeie, puteai avea salariul asta, acum… fie nu 2 ani, dar unul SUTA LA SUTA.

Iar cu salariile noastre actuale, ne-am califica la un credit de 600k+. Mai spre 700k asa. Doar ca ar fi cam idiotenie sa te intinzi la tupeu, ca asa cum am stat fara serviciu o luna in 2020, asa pot sa stau 3-4-5 anul asta. Sau anul viitor. Dar mai spre un 400k ar merge, asa. Fara sa o vand pe actuala, pentru ca la ce rata am, e fix pix. Iar cu inflatia galopanta (thanks again, Boris), sunt efectiv bani de tigari. Aici ar fi mai multe de zis (de strans bani de avans mai mare, de un buffer etc), dar suntem pe calea cea buna. Doar ca pandemia a facut din cocioabe ordinare imobiliare de lux. Am gasit ceva care parea OK din poze, dar de fapt era un 3 bedroom cu suprafata aproape egala cu the 2-bedroom house pe care o avem acum.

*Back to the story*

Acum pot incheia povestea. Ultima luna de zile mi-am mancat timpul liber gandindu-ma la a doua casa, si “drama” ca nu e nimic pe piata. Dar imi trece. Din cand in cand apuca Manowar sa-mi spuna (pointing to articolul de data trecuta) despre “lol. 35k era maximum lol. lucrat si la vape-shop. lol”. Imi trece. E ok. Nu mai lucrez in BHX1 (nu, nu Bihor, e cel mai mare depozit Amazon din UK, din West Midlands) Inainte imi trecea si mai repede. Pentru ca inainte de pandemie imi placea sa merg la vape-shop-ul meu local sa imi iau lichid de tigara si consumabile. Unde lucra acelasi brit. Pampalau grupa mare. Un baiat senzational si extraordinar de prietenos de altfel. Pe care l-am cunoscut cand inca eram in a doua saptamana de UK, la primul job de post-sales-support, in decembrie 2017. Am intrat acum 2 saptamani pe-acolo.

*Pauza de tigara*

Nu mai fumez chestii de genul asta. Acum fumez Juul (sau NZO), si il gasesc si la Sainsbury – e foarte scump. dar eu m-am lasat de tigari in 2012 ca nu imi permiteam. Si am mers cu”tigara electronica clasica” pana acum… Si existau optiuni mai bune de vapat. Fara sa caut flacoane, fara sa devin unsuros pe degete si alte mizerii. Dar inca eram romulan – cu aceleasi lichide la flacon.

Am zis sa merg pe la vape-shop acum 2 saptamani, sa vad daca au si ei pods pentru Juul. Sau worst case sarakie-scenario, ceva pods de NZO. Dar nu aveau. Aveau in schimb flacoane mari la 100 ml. Ca ies mai ieftin.

El era tot acolo. La fel de zambitor. Super helpful. Si super friendly. Probabil nu o sa-l mai vad niciodata.

Grijile de azi sunt penibile in fata grijilor de ieri. Da, m-a ajutat enorm “bo$$ultanul” owner de opencube, dar mult ajutor era deja pe site-ul asta deja de ani in urma. Sigur, inconjurat de “cacat cu sloboz”, dar era. Doua zile libere, cu 5 cafele si trecut prin toata arhiva ajuta foarte mult.

Nu stiu daca va veni vreodata partea a treia. Ar fi prea scurta. Acum ma uit dupa 110k la salariu. Dar nu ma grabesc. As ramane pe permanent pana iau un alt mortgage. Dupa, cred ca iau celelalte “ghiduri” de pe-aici si o ard pe contract. In Decembrie se vor face 4 ani de UK. Nici in visele mele cele mai porno nu imi imaginam ca ajung aici inainte de cetatenie (6 ani). Dar cincinalul s-a dus in pula. Ca sa-l citez o ultima data pe Manowar acum 6 luni, cand inca eram eu bo$$ultanul respectat la fostul job “Da, mai ai aproape 3 ani pana la cetatenie, ca sa ai alte oportunitati” (parafrazez aici, ofc, nu se exprima asa de imbecil, dar sa continuam) “Aia 3 ani ii arzi frecand menta ca un boss, pe salariu bun pentru zona ta”. And he was right. Dar daca e cu vreo 20k-30k hai fie poate 50k in plus fata de cat era, de ce nu. Asta ar fi toata partea a treia.

As putea sa esuez dramatic si sa pierd tot. De la job, la casa, la loved ones, la prieteni, la tot. Nu ar fi prima oara. Dar cui ii pasa? De data asta ar fi ok. Deja am invatat aici cum merge jocul. Mai bag o tura de la zero, np.

Multumesc.

Si am vrut sa inchei dramatic. Mi-a si reusit un pic. Da. Mai bag o tura. Daca ma enervez o sa sper eu sa ma dea afara daca nu imi convine ceva aici. Nu imi pasa. Acum ca am avut acea claritate “de dupa furtuna”, efectiv ma lasa rece dilemele de genul asta.

– Imi pierd jobul si cei 85k? Doamne fereste. Dar la o adica, cautam altul. 50/60/100k. Ce pica. Ca am ceva skills si stiu ceva chestii. Iar daca nu le stiu, acum le pot fake-ui ca un boss.

– Imi pierd jobul + casa? Super-doamne-fereste. Dar la o adica, job tot iau, si o chirie in zona nu mai ii 550, dar la 650 tot scot ceva – si reiau meciu.

– Imi pierd jobul si casa + imi moare nevasta si se duc toate planurile? Cel-mai-doamne-fereste. Dar la o adica, supravietuiesc si singur, np. Am si dormit in masini in trecut, stiu hack-urile de a fi homeless, unde gasesti dusuri sa mentii bine igiena pentru interviurile alea de 50/60/100k, ce-o pica. Si am experienta in regim de covrigi de la “Petru” cu apa pentru doua luni de zile, np, pana intra salariul (in UK nu trebuie atata) – si cu job, iau iar chiria aia.

Si iar o iau de la zero, mai strang un avans (e mai usor sa strangi de la 50k in sus, decat de la 22k in sus). Varsta e doar o varsta. Dar macar stiu ce fac pana mor. Mai urc un pic. Ca stiu jocul.

editat/adaugat de la prima publicare

Daca ai chef sa-mi dai o cafea, o poti face aici

Liked it? Take a second to support Manowar on Patreon!
To view this content, you must be a member of Manowar's Patreon at $5 or more