Faked it ’til I made it – via opencube.ro

Azi aveam scheduled un alt post, da’ il aman pentru luni, pentru c-am primit textul asta; nu e scris de mine, dar e scris la cererea mea. 

Preambul: Sar de la o idee la alta ca Petre Tutea picat pe muntele de cocaina.

Nascut in Oradea. Redactor/Editor/Scriitor, de la varsta de 18 ani, pana la 24 de ani. Nu se va vedea din post-ul asta.

Apoi, avand papagal cand vine vorba de face-to-face (singurul ochelarist slabanog din cartier, in bloc cu mahule care aveau ciocane pe post de pumni – had to survive and make friends), am ajuns accidental in vanzari. Vandut scule pentru Apple si train-uit personal din MGalaxy/Altex/etc sa nu fie primate si sa stie sa vanda produse “de lux”. Urcat in vanzari pana la B2B prin Cluj/Bucuresti, revenind in Oradea stresat, cu coada-ntre picioare, deprimat, pe post de director de vanzari la o firma dubioasa cu contracte dubioase. Salar fabulos de 3000 de lei (poate 2500, nu mai tin minte), din care 1500 legal, restul la plic. Comisioanele tot la plic. Citit Opencube (de pe vremea stargate.scifi.ro) pe nerasuflate ca singura metoda de escapism.

Sar peste mici detalii de gasit mujer-de-mujer, luat de nevasta, prima care chiar voia sa fuga din Ro, ca bonus. Lucs. Dar ca rezumat: Catatonico-depresiv cu acte-n regula. Wife helped a lot.

Ajuns in UK in 16 noiembrie 2017. Cumnati in oraselul in care am aterizat, deci aveam acoperis pana am gasit chirie and shit. Am venit cu 7 – 8000 de lire, bani ramasi de la nunta. Cum in Anglia ai nevoie de masina, am luat un fiesta cu 10k de mile la bord cu 3,500. Mmmnu foarte ok, dar masina noua-ish. Ne respectam, doar suntem in Anglia, ceplm. Plecarea trebuia sa fie in decembrie, dar am plecat brusc, ca o persoana din acest oras voia sa ma bage ca baiat bun la toate intr-o fabrica de-acolo.

Super. Ajung, dau interviu in 17 noiembrie. In data de 20, ma suna persoana cu care am dat interviul “ne place de tine, dar persoana care trebuia sa plece, s-a razgandit, si nu mai avem pozitie libera”. Super. O cafea Depresso cu lapte, va rog.

Aveam un pisat de CV, inca necorectat de Manowar (ajungem si acolo) cu care ma mir ca m-o bagat careva in seama. Printre pozitiile de vanzari (reale) aparea si o pozitie de baiat cu cablu in IT (semi-reala). In 21, aplic pe indeed la tot ce apuc, de la vanzator in vape-shop la director de vanzari si support IT. Primesc telefon in 22, si stabilesc interviu in 23 pentru pozitie de suport IT, telefonic, doar ca ar fi bine sa stiu si Linux si un pic de servere ca sa fie totul ok. Eu nu stiu. Dar papagal am. Side note: Imi place Linuxul de ani multi, dar din motive stupide (open source), ca mi se pare “sexy” si ca imi place pistolul de lipit si pot sa hackuiesc gadget-uri ciudate sau pot sa pun variante de Linux pe telefoane. Doar pentru ca imi place. De precizat: Nici nu stiam ce face ssh-ul. Nici nu stiam de portul 22 sau alte chestii. Nimic. Ok, Moving on.

Vine ziua interviului. La interviu imi dau niste aere de zici ca eram Manowar la fostu’ lui job. Aveam un Nexus 4 pe care am pus Ubuntu si un Nexus 5 pe care aveam Debian full, puteam instala aplicatii cu apt-get and stuff (pentru cunoscatori). Si prostul cu care am dat interviul m-o crezut. Si mi-o dat job-ul. Extaz. 22k pe an!!!! OMG!!!! LUUUUUCS!!!!! Bani de smecher pentru mine. Aici lumea sta pe la 19k si nu comenteaza. Ma asteptam la un 19-20k pe an, dar pentru mine conta faptul ca nu pun conserve-n Aldi.

Orasul unde imi fac veacul are aproximativ 50k de locuitori. Turistic, frumos, dar “sarac”. Si nu ca nu ar exista localuri pentru faraoni si cartiere de bastani, dar nu are HP sediu in zona, daca intelegeti ce vreau sa zic. Dar intr-o zona de genul asta, nici nu ai nevoie de averi. Un one-bedroom decent e cam 500 de lire pe luna. Eu dau 650 pe un one-bedroom cat un British 2 bedroom, cu hol in care joci fotbal. Deci merita. Inainte sa gasesc apartamentul asta in zona cu caprioare pe strada (rivalizeaza cu lebedele lui Manowar), am gasit o casa cu 2 dormitoare la 550 de lire pe luna. Boierie. Stiu povesti de la amici cu oameni care stau in Londra si platesc atat pentru o camera, sau mai rau, un pat. Aici daca vii cu 1100 de lire net acasa, ceea ce-i cam salariul minim, nu mori de foame. (Iei chirie de 400, cheltuieli inca 300, si de 300 mananci). Sigur, pui la ciorap doar praf, dar nu mori de foame. Daca ai partener(a) care vine cu inca un salar, parca parca mai iesi in alte locuri decat parcul si lacul/raul/marea. Ok.

Incep job-ul. Majoriatea job-ului puteam sa-l fac lejer. Era mostly customer support pentru un soft de EPOS pentru restaurante, baruri, take-aways. Most of the time vorbeam cu indieni si pakistanezi slinosi carora 15 lire pe luna li se parea mult pentru o licenta si chiria pe aparate/case de marcat. Vine luna ianuarie, si ma ia bossu’ : “Auzi, tu ai zis ca esti ninja pe Linux, am niste servere pe un Windows antic, si le vreau mutate pe un Centos. Am baza de date postgresql (nu am auzit in veci de asa ceva), si imi trebe mono, ca doar asa pot rula aplicatia pe Linux. Aduc un 1U server la birou, si te descurci pana ma duc in concediu”. Vai. De. Pula. Mea. Depresso dublu.

Fake-uit-ul asta l-am invatat de pe opencube.. Hai sa merg la sursa. “OK. Am facut ce-am citit aici. Acum iau pula-n falci. What do I do?” Primesc un mail explicativ, cu coispe link-uri, din care nu am inteles nimic. Dar le-am citit 2 zile, pe paine, si apoi am experimentat acasa, noaptea. Hai sa instalez un CentOS, hai sa instalez un postgres etc. Nici astea nu mi-or reusit prea bine, dar am exersat. Vine ziua X. Seful plecat. A lasat la birou serveru 1U inainte sa plece. Mi-a dat doar un IP unde era serverul nostru, si niste date de autentificare. Descurca-te. Ok. Prima zi s-a lasat cu vaitari ca o pizda, panica de mega-pizda si alte alea. Am luat link-urile si explicatiile lui Manowar si le-am pus in practica. Nu prea stiam ce fac, dar respectam pasii in detaliu. Dumniezo cu mila. Ziua se termina. Eu am facut…. “ceva”…. Il sun pe sef ca mi-am facut treaba. Se conecteaza el remote si-si muta datele. Primesc mesaj inapoi “Merge totul foarte bine. Multumesc!” – I nearly came in my pants. Mail-uri de multumiri lu’ Manowar cu cupoane de felatii gratuite de la mine.

Avand personalitate de putoare ordinara, m-am culcat pe lauri. Ajunge atata munca.

Intr-o zi de martie, cand aveam drum pe nord de Londra, am zis sa intru in contact cu sensei, sa-i multumesc pentru link-urile trimise, live. Sa shake his hand, si daca vrea, his cock. Vorba britanicilor din zona mea “I’m not gay, but 20 quid is 20 quid”. La cafea, sensei da dume despre “how to make it in the uk” la care ma uitam ca la felu 16. “Uite, vii aici, faci asta, ai banu'”. Suna bine, dar nu parea realizabil. Eu ma gandeam, ca daca ma tin bine, urc un pic, si ajung pe la 30k pe an. Enorm. Ce pula mea poa sa ajunga un fost vanzator/scriitor? Tin minte si acum ca i-am zis ca suma 30-35k pe an ar fi maximum maximorum. El s-o uitat la mine ca la un prost si imi zicea, “inveti sql, daca-ti place sql, si intr-o luna ajungi sa te angajezi ca DBA la banii aia” – “hai fie 3, ca ai viata”. Imposibil. Nu in sensul ca m-ar fi mintit Manowar, ca nu avea nici un interes. Ci in sensul ca “poate Manowar asta ii intr-o bula mai de high-society cand vine vorba de job-uri. Ii in Londra”. Salariile de Londra nu-s in aceeasi liga cu salariile din Cucuietzii De Chester. Nu are cum. Sau nu neaparat de Londra, dar el deja joaca la alt nivel. Aici, la mine-n sat, in lumea reala, nu se stie de sume de genu’ asta.

Ma pun sa mai invat cate-un pic de Linux si AWS (subliniez UN PIC) sa ajut niste oameni cu cate ceva. Deja era mai – iunie, eram de 6 luni aici, am zis sa incercam sa gasim ceva mai bun. Daca tot raspunde Manowar pe forum, hai sa-i trimit cv-ul sa vad ce parere are. Atata mi-o trebuit. A venit un reply in care s-o cacat ca stropitoarea pe tot cv-ul. Daca eram intr-o pasa mai ciudata, in care is destul de des, ma puneam sa plang in pumni. L-am schimbat, facut foarte simplu si scurt si la obiect. Si il reuploadez pe site-urile de recrutare. Cat pula mea sa mai fac post-sales support si IT support de gen “have you tried turning it off and on again”? Aplic in draci la toate job-urile de 2nd/3rd Line IT Support si Junior Sys Admin. Hopa, apar interviurile. Tin sa mentionez ca am fost la foaaaarte multe interviuri. Inclusiv pentru job-uri de super ninja, la care eram praf. Si daca aia se prindeau ca-s praf, o scoteam cumva, cat sa nu ma fac prea tare de cacao, si incercam sa tin conversatia in viata cat mai mult timp. Pentru experienta. Unul din job-uri era de IT Support Engineer. Fara post-sales, fara “ai resetat pc-ul?”. douazeci si noua de fucking mii de lire. Lucs. Da, faceam support, dar ma mai jucam cu niste instante de linux in proxmox, mai dadeam niste comenzi sql, chestii ok de invatat/exersat. Din iulie eram oficial IT-ist. Baiat cu cablu’. Cu acte-n regula. Realizare maxima. Doar ca luna de luna crestea volumul de munca, dar se profila mai mult pe support. In iulie, compania avea 150 de angajati. In decembrie, 240. Faceam cam mult support. Cam prea mult. Am fost si prin data-centere, am sertizat cabluri pana mi-au sangerat degetele, dar eram happy. Doar ca se termina perioada de proba (9 luni, ciudat, stiu). Si primesc vestea cea mare. Sunt promovat Head Of Support, ca angajam oameni noi de support, si va fi departament special. Al meu. Doar ca nu ma mai ating de servere. Cam deloc. Si cum nu ma mai ating, 29 de mii e cam mult. Asa ca, in momentul in care imi expira contractul, imi fac ei o oferta noua, cu 3000 de lire mai putin (asta am aflat dupa urmatoarea cafea cu Manowar, dar urmeaza si aia), dar voi fi “mare scula pe bascula”. Sef de departament, plm. Mmmmmmmmmmmnu. Am tras ca MIG-ul, fara sa ma plang. Toti colegii ziceau ca volumul de munca e imposibil pentru mine. Dar eu is prost, si nu inteleg care-i faza cu cacaturile cu volumul imposibil. Io am deadline, io ma tin de deadline. Asa ca, taierea de salariu am luat-o ca pe-o insulta. Poate ar trebui sa ma multumesc cu “linistea colibei”, dar nu. Muie.

Iar am drum prin Londra, si iar il trag de maneca pe Manowar la o cafea. Intre timp, is mai linistit, nu is chiar asa de mare fomist, masina schimbata, luat inca o rabla, pentru sotie – mergem inainte. La cafeaua asta ii arat lui Mano un video pe telefon cu inregistrarea de la petrecerea de Craciun a companiei. Cum urlau pizdele “Neurogamer” (ma rog, numele) “We love hiiim”, si cum am primit award-ul “Best Newcomer 2018”. Eu radeam, ca-i funny. Manowar se uita lung si zice “Da, deci tu esti prostu’ companiei”. Uhm… quoi? Uite bro, trag ca MIG-ul, urla pizdele. La care Manowar: “Da, deci esti ala care va trage tot timpul, pe care pot sa conteze cu overtime si sacrificii fara sa ceara bani, pe care pot sa-l puna pe o plantatie, si care nu comenteaza. Aici demonstrezi ca esti prostul companiei”. Ok. Inteleg. Bag la cap. Dar nu stiam cata dreptate avea pana in momentul in care aflu mai incolo ca salariul meu va fi taiat pentru ca “motive”. Se asteptau sa nu zic nimic, ba din contra, sa fiu fericit ca ma reangajeaza pe salar mai mic….. Muie lor.

Intre timp am invatat niste chestii despre DevOps (subliniez DESPRE). Nu sunt guru in DevOps, dar cam stiu care-i ideea lui. Si am FOARTE PUTINE cunostinte de tehnologii de DevOps. Asa ca, daca modelul “hai sa facem ca manowar” o functionat la basic stuff, hai sa-l incercam la nivel mai mare. Preferabil, fara sa-l stresam pe Manowar cu mesaje din 5 in 5 minute. Daca m-as descurca, ar fi ideal.

Imi las CV-ul la liber, dar nu aplic. Ma cauta ciudati pe LinkedIn. Destul de des. Majoritatea job-urilor bine-platite sunt in Londra, logic. Si nu ma mut. Satul meu ruleaza fin. Vreau ceva in zona, in “judet” sau maxim in “judetul” vecin. Apare recrutor, job de DevOps. Bine, apar job-uri intre 35 si 40k. Deja cu peste 5k fata de cat as fi crezut vreodata ca as fi capabil. Dintre toate interviurile telefonice, cel mai ok parea ala de 40k, si nu datorita banilor, ci ca pareau normali. Alea de 35k sau 38k, voiau expert in docker si azure, si aws, si ninja de rhel, si zeu de kubernetes, mega-zeu de CCNA, etc. La jobu de 40k se cerea sa ai bazele bine-nfipte-n Linux, ca daca ai aia, inveti restu. Sa stii cum arata un bash script sa stii ce-i aia CI/CD. In rest, cica o sa faci parte dintr-o echipa mare de oameni. Prinzi tu din mers. Mmmmok.

Incepe Fake It ‘Til you Make it – part 2.

Interviu telefonic – Faked it maxim.

Interviu tehnic – Faked it x2. Nu stiu tehnologiile alea, dar am citit DESPRE ELE. (exemplu: habar nu am jenkins, dar multa lume isi bate pula de jenkins ca isi tine parolele in plain-text, si daca mergi pe shodan, si cauti ip-uri vulnerabile, majoritatea serverelor de ci/cd vulnerabile is jenkins, asa ca smecherii folosesc altceva) (etc). So vorbesc despre tehnologiile alea.

Test tehnic – hands on. Ei lucreaza cu mii de instante de aws/gcp, servere de linux and shit. So, tre sa ma vada in fata unui terminal. Ma cacam pe mine de frica. “They will see through my bullshit” Paranoia si stres. Ok. Am zis “ce-o fi, o fi” In cel mai rau caz, ma consolez ca NU AM CUM sa fiu chiar cel mai prost om din sudul Angliei. Si daca I fail, I fail gloriously.

Ajung la interviu. Imi dau un laptop troglodit si-un terminal. Exista aplicatia sugipula si se lanseaza cu sugipula.sh. Dar nu merge. Aveam 45 de minute sa imi dau seama de ce nu merge. Iar aici intra in plan tutorialele de pe forum.

Programul ala pe ce port ruleaza? Ii deschis portu ala? Ce pazeste firewallul? Ce erori da? Are toate dependencies-urile? Aplicatia are o baza de date? are nevoie de mysql? E pornit mysql? 3306 e accesibil? – Am terminat in 15 minute. Am mai stat la taclale cu seful de departament. Daca nu as fi avut urechi, zambetul meu ar fi avut 180 de grade.

Plec de la interviu la job. Pfoaaa, iar tre sa montez 20 de birouri cu PC-uri si sa veghez PBX-ul daca ne trebe extensions noi pentru telefoanele noi ale agentilor. Fute-m-as in Voip. Dupa doua ore suna telefonul. Cam prea repede. Dar imi zice ca am trecut cu brio testul tehnic si sa stabilim interviu final pentru social skills si sa vedem daca “ne potrivim”. Mkay. Lucs. Stabilim ultimul interviu peste 5 zile. A doua (sau a treia) zi, ma trezesc cu febra cu delir. Ceplm. Dintr-o data, o mie de bube pe corp. Pula mea. Ebola. Stiam ca nepotii mei or facut varicela, dar credeam ca si eu facusem cand eram mic. Ma plimbam printre ei ca un zeu imun. Pula. Varicela. Febra de 40. Delir. Cui ii trebuie LSD cand ai varicela ca adult. I was as high as giraffe-pussy.

Nu pot rata interviul asta. Am zis ca ma duc, la prima ora sa fiu acolo, in parcare. Si il sun pe recrutor (extern) sa-mi dea numarul lor, sau sa le dea lor numarul meu si ID-ul de Skype, ca sa facem meeting-ul pe Skype. Dar tot imi misc oasele pana acolo sa vada ca-s serios legat de job. Cu o zi inainte scap de febra si delir, dar tot arat ca un lepros. Nu sunt 100% sigur ca nu sunt contagios, dar pete tot am. Daaaaaaar. Nevasta le are cu machiajul. Asa ca i-am cerut sa ma faca sa arat ca un Ken Doll, orice, numai sa nu se vada ca-s bolnav. Is 1000 de angajati in cladirea aia, si alte mii de vizitatori trec pe-acolo. In caz ca il infectez pe unu’, da-l in pula mea. In primul rand, perioada de incubatie a virusului e de doua saptamani (testat pe pielea mea, la propriu), deci clar nu ma prind. Si daca tot am fake-uit in stilul opencube, pot sa fake-uiesc si o boala.

Interviu final. Radem, glumim, etc. Totul e ok. Simteam ca iau job-ul. Sunt prea paranoic si prea depresiv pentru a avea o certitudine ca iau job-ul, dar simt ca ii ok. Simt ca ajung la 40k. Delir din nou.

Trei zile mai tarziu, vine oferta. Impresionati de social skills for someone so technical, plaja de salar de incepator e intre 40-45, asa ca ei ofera 45k. 45. Patruzeci si cinci.

Cu 40k in zona asta, daca as fi single, as fute gemene in fiecare weekend. Cu 45k, gemene minore. Neam din neamul lor aici nu or vazut contract de munca permanent pe banii astia, cu asigurare medicala privata, bupa pizdii (nici nu stiam ce-i aia pana sa citesc aici). Asigurare ce se extinde si la sotie si prunci (pe care nu-i am) si scheme de bonusuri anuale si chestii. Azi am iesit din casa prima oara (in afara de interviu) dupa partea nasoala a bolii. Deja glumesc cu oamenii de-aici “shut up or I’ll crush you with my wallet” si “Daca-ti pun salariul pe spate, faci hernie, da-te-n pula mea”. N-am castigat la loto, fraierilor. Citesc opencube.ro

Epilog: Stau de o ora sa scriu textul asta prost. Asta normal, dupa ce m-am oferit sa-l felez din nou pe Manowar. Inca nu-mi vine sa cred. Inca ma gandesc la chestii din Romania. My heart is racing. This shit never happened to me.

…dupa cum ziceam la inceput, textul nu e scris de mine, dar e scris la cererea mea.

Cand mi-a scris azi (ma rog, cand am putut citi intre randurile de OMG OMG OMG, lol), i-am zis sa-mi faca o favoare si sa scrie textul asta. As fi putut sa-l scriu eu, evident. Da’ am preferat sa cititi cum s-au vazut din partea lui, nu din partea mea.

Nu i-am cerut asta si nu public textul asta pentru a ma da vioi eu in vreun fel (ca-i 99,99% meritul lui, “contributia” mea a fost minora). Fac asta strict pentru ceilalti; “ceilalti” care inca sunt cum era tipul asta cand m-am intalnit cu el prima data la cafea, acolo, north of the wall.

Dupa o viata de om, am ajuns la concluzia ca handicapul nostru MAJOR (ca popor) este ca nu am fost educati sa credem in noi. Sa credem ca “imposibil” e o vrajeala si ca orice se poate. E o diferenta de mentalitate intre noi si alte popoare. Americanii cred cu tarie ca ei pot reusi, ca ei pot fi orice (si e bullshit in 99% din cazuri, dar ei cred in asta si de-asta multi reusesc; nu neaparat cat si-au propus, dar reusesc sa … ajunga undeva. Sa “aiba”. De partea cealalta a gardului suntem noi, cei nascuti si crescuti in Romulania. Cei care nu credem. C-asa am fost educati. Sa credem ca doar “altii” pot. Altii cu pile, altii cu relatii, cu familii cu bani, cu smecherii in spinare. Ah, noi? Pai, noi suntem “educati” sa “ne cunoastem lungul nasului”…

Nu, nu cred nici eu ca putem fi “orice”, ca nu-s american. In fact, deseori sunt “acuzat” pe-aici ca am gandire defetista (desi nu am). DAR cred ca putem obtine si noi cate ceva. Nu neaparat cate-un palat si-o printesa si-un cal fermecat de fiecare, dar macar acolo ceva 3 bed semi si-o masina un pic mai rapida ca martoaga, una cu care sa ne plimbam #printesele. Cred ca putem si noi. Cred ca meritam si noi.

Eu le spun asta oamenilor. Si-n general ma ignora sau mai rau. Unii cred ca mint/fabulez/inventez/aberez. Altii cred ca traiesc intr-o bula si-s rupt de realitate. Altii se supara cand le spun ca “acolo” gresesc, ca “acolo” au fost/sunt prosti, ca “acolo” trebuie sa se schimbe, ca trebuie sa faca X, Y, Z. Mi-am amintit de faza cu “prostul companiei” de la cafea si mi-am amintit de cateva ocazii in care unii oameni s-au suparat pe mine (si suparati au ramas, lol) cand le-am spus lucruri similare. Ca-s prostii companiei. Ca-s prostii fufelor. Ca-s proastele marlanilor. Ca…de-astea. Serios, sunt oameni care nu-mi mai vorbesc de peste 10 ani pentru ca am facut asta. Si asa fac, stiu; cam d-aia n-am asa de multi prieteni.

Dar, din cand in cand, dau de cate un om care are potential, insa e tras in jos de romulaneala (si-aici e prea mult de scris), de ce-a devenit multumita sistemului romulanesc. Iar unde altii vad un om care n-a facut mare lucru, eu vad (uneori) un om care poate face si caruia trebuie doar sa-i arati calea, ca urca el singur. Ii “citesc” rapid pe oamenii de genul ala si le spun ce cred.

Eh, si uneori omul ala ma asculta, fie si cu jumatate de ureche. Se nimereste sa fie unul care e dispus sa-ncerce macar. Care n-are mare lucru de pierdut. Iar eu fac acelasi lucru: le spun. Le explic. Le desenez. Indiferent ca vorbim de joburi, de bani, de gagici sau de orice altceva. Iar cand unul din oamenii astia reuseste, eu ma bucur. Nu o consider “reusita mea”, ci a lor, evident, dar ma bucur ca si cum ar fi a mea. Pentru ca inca un olog merge. Nu am mers eu in locul lui. Doar m-am oprit 5 minute sa-i spun ca poate si i-am intins mana sa se ridice. Din cand in cand, ologul intinde si el mana, la randul lui. Si se ridica. Nu-s multi (doar destui incat sa beepaie inboxu’, sa stiu cand e stricat gmailu’ gen). Iar eu ma bucur cand vad asta. Inseamna ca nu mi-am batut gura si degetele de pomana.

Happy Friday, motherfuckers. Pentru ca va£oare.

Daca ai chef sa-mi dai o cafea, o poti face aici

Liked it? Take a second to support Manowar on Patreon!
To view this content, you must be a member of Manowar's Patreon at $5 or more