Foarte amuzanta e sfanta furie proletara

Il stiti, banuiesc, pe Radu Alexandru, aka Pitici Gratis.

E un tip care era usor amuzant (in sensul pozitiv) pe vremuri. Zic “pe vremuri” pentru ca de mai multa vreme a ajuns sa se ia in serios – ori asta, ori e genul e umor pe care nu-l inteleg eu.

Sa luam textul asta:

Acum, eu nu stiu daca toate cifrele de-acolo sunt pe bune sau nu. Banuiesc ca da. Iar daca nu-s chiar corecte, eh, pula mea, tot p-acolo or fi, gen. Ce vreau sa spun e ca hai, poate greseste, poate n-or fi 100 de companii responsabile pentru 70% din poluarea mondiala. Poate-or fi 99 sau 101. Si poate nu 70%, ci 68% sau 72%, da’ cine mai numara. La asta ma refer cu “banuiesc”.

Da’ am cateva probleme cu textul.

Prima e asta:

Pentru că ăștia au un scut de proști în jurul lor care visează că pozițiile alea sunt ceva tangibil și pentru ei. Dacă vrei să îl arzi pe ăla cu 10 miliarde, va sări de cur în sus ăla cu 10 milioane, perfect convins că e în aceeași barcă cu miliardarul, nu cu pulimea.

E teoria scutului de prosti.

Am avut relativ recent o discutie cu un om – e vorba de animaloo. La fel a bagat-o si ala, cica-i asta cu scutul de prosti. Ca avea el o idee, sa taxam a doua proprietate/locuinta cu nu stiu cat la suta, asa, sa-i invatam minte pe miliardari, gen. Eu nu eram de acord, el a bagat-o p-aia cu “apar miliardarii”.

O singura problema am cu asta: ba, stii, si eu vreau sa mai cumpar una. Nu-i ca visez c-o sa devin miliardar, ca nu-i cazul. Nu-i ca am iluzia ca pot sa-i ajung din urma p-aia din fruntea plutonului. Ca stiu ca nu pot. Nici macar nu e ca vreau sa ma imbogatesc. E doar ca as vrea sa iau o locuinta pentru borac. Atata tot. Nu e lacomie, e doar realism d-ala de tipul “plm, eu am platit chirie, e naspa sa platesti chirie si sa vezi cum iti zboara un sfert sau chiar o treime din salariu pe chirie in fiecare luna, ar fi bine sa nu pateasca si el la fel, nu?”. Atata tot. Un fel de “plm, tataie a trait fara apa calda si canalizare, da’ n-a vrut sa traiasca si copiii lui la fel”. Ca apa rece iarna e usor neplacuta, asa.

Si concluzia lui (animaloo, adica), seaca, a fost (cu alte cuvinte) ca eu fac parte din scutul ala de prosti din jurul miliardarilor.

Ba, nu. Nu-i cazul. Da’ tu vii cu “hai sa luam bani SI DE LA MANOWAR, care nu-i nici macar milionar, necum miliardar; asa, sa-i invatam minte pe miliardari”. Pai, nu poate fi prea surprinzator ca-mi bag pula-n ideea ta atunci, nu?

Apoi e chestia cealalta. Stai, ce-nseamna “sa luam bani, sa taxam”? Banii aia pe care vrei sa-i furi de la mine la cine ar ajunge? La stat? Aaaaa, nu, multumesc. Lasa, coaie. Lasa ca nu-i nevoie, du-te tu si da-le mai multi bani, daca vrei, ca eu consider ca deja le dau prea mult de pomana. Ca n-am nevoie sa iei tu bani de la mine ca sa mai faci o fantana arteziana (doar pe hartie, evident) in Vascauti. Sau sa schimbi pentru a patra oara in trei luni asfaltul pe strada aia. Nu, multumesc, e ok asa.

Da’ stii cum e, oricine nu-i cu noi e impotriva noastra, uite prostul cum apara miliardarii! Ca doar n-o sa zici “uite prostii cum apara furtul legal, cerand taxe mai mari care sa afecteze si oamenii normali”.

Si mai zice proletarul furios:

Așa câștigă ăștia. Păcălind clasa medie-sus că e tangibil să ajungi elită.

Nu, cois. Nu.

Astia castiga cu oameni ca tine, care au impresii de-astea idioate, zero idei aplicabile si politica facuta pe identitatea de grup. Asa castiga, nu cum crezi tu. Ca vine unul ca tine, ii catalogheaza drept prosti p-aia care nu vad lucrurile la fel – dupa care se supara ca “prostii” nu sustin ideile lui (care idei, ca nu e nici macar una in textul ala). D-aia nu-i comunism in US, d-aia nu-i comunism in UK, d-aia nu-i comunism (pe fata) nici macar in Romulania, in pula mea. Ca stim ca nu functioneaza, am testat pe pielea noastra. Gen tu ai stat la coada la ratii?

Vino cu o treaba ca lumea. Stiu si eu, “hai sa taxam averea, tot ce trece peste 100M (cifra ta) taxat cu 90%”. Si ai suportul meu – cu care te poti sterge la cur, evident, ca suportul meu nu se transforma in lege.

Da’ stii care-i treaba cu ideile de genul asta? Nu valoreaza nimic.

Hai sa facem un exercitiu. Sa ne imaginam – de dragul de a ne imagina – ca maine vine unul si spune “ba, e 24 martie 2023; de la 24 martie 2024, taxam averile peste 100M cu 90%”. Ca nu merge “de pe azi pe maine” – nu mai vine nici pula la tine-n tara sa deschida nici macar o fabrica de covrigi daca poti schimba legea si s-o aplici de-a doua zi. Ca vorba aia, ce garantie are ca maine nu schimbi legea, sa pui taxa aia de 90% de la 100k in sus, in loc de 100M, nu?

Bun. Pai, ce se va intampla in cazul ala e ca toti aia care au 100M, daca macar ii au in tara cu pricina si nu prin insulele pulii mele, vor pleca. Asa, razand. Sau poate nici nu pleaca, doar isi impart – perfect legal – averea. Asa, intre copii. Ca am mai vazut cazuri. Si nu e paguba, daca-i nevoie o impart si intre diverse companii, diverse chestii, pana nu mai ajung la thresholdul ala. Aia daca macar se deranjeaza. Da’ de obicei nu-si bat capul cu asta, ca-i mai simplu sa transfere totul in alta tara.

Vii tu si vrei sa taxezi actionarii fabricii de floci din Lehliu-Deal, ca na, au venituri de peste 100M. Ba, nu stiu ce-ar face aia. Da’ pot spune ce-as face eu in conditiile alea. Ma urc eu frumos in avion, ma duc unde vrea pula mea – gen pe $500,000 iti iei rezidenta americana. In Malta nici nu se mai complica aia cu rezidenta, iti dau direct cetatenia daca investesti – atentie, INVESTESTI, nu FACI CADOU – 750k in ceva fond de dezvoltare de-al lor. In Portugalia e 400-500k. Si mai sunt destule, inclusiv in EU, da, cum am zis. Au sau aveau si astia prin UK p-aici ceva program. Cica p-aici ar porni de la 50k pentru viza de saraci, da’ oricum sunt optiuni mai ieftine; cand vrea pula ta, te duci sa “studiezi” la ceva facultate p-aici, platesti taxa aia anuala si gata, poti studia si trai aici, ezgg. Ba chiar poti face si afaceri.

Pe scurt, pe juma’ de milion sau mai putin te duci si devii rezident/cetatean, dupa gust. Si gata, nu le mai platesti nici cat le plateai inainte alora care tot viseaza ca te vor taxa si vor redistribui ei si cine mai stie ce. Exact cum Romulania nu-l poate taxa pe Abramovic pentru ce face cu Chelsea, la fel n-o sa-i poti taxa nici pe restul. Ca-si iau jucariile si gata. Si stii ce? Ajungi pe urma sa alergi disperat dupa ei, sa vina inapoi. Si nu vin – cam ce se intampla in Romulania acum. La nivel de strada, e exact ce vezi cand observi o masina d-aia cu P-ul ala (Ruse). Ah, ai vrut sa taxezi prea mult cetateanul ala? Pai, s-a dus si-a inmatriculat-o pe Bulgaria – si se plimba chill cu ea prin Romania. Nu ti-a convenit cat dadea inainte? OK, atunci hai ca nu mai primesti nici atat – ia pula si la revedere.

E asta o problema pentru unul care are 100 de milioane? Nici nu mai discutam de miliarde, acolo deja e alt film, te-asteapta cu covorul rosu direct. Pai de un milion isi ia doua-trei pasapoarte diferite si strict pentru amuzament pune pe urma alea 2-3 tari sa se bata intre ele pentru a-l atrage la ele. Gen daca da o declaratie unui ziar obscur ca “ma gandesc sa mai deschid o fabrica in una din astea trei tari”, intr-o saptamana ii are pe-aia incolonati la usa, oferind care mai de care terenuri si scutiri de taxe si te miri mai ce cacaturi.

Ii doare p-aia fix in pula de parerile tale, legile tale si pula mea. Cum ii deranjezi cu ceva, cu orice, cum gata, isi muta sandramaua in alta parte si-si baga pula-n ma-ta si-n ideile tale comuniste. Si-n urma lor te-alegi cel mult cu vreo Venezuela. Cel mult, ca ala-i cazul bun – gen macar aia au petrol. De proasta calitate, da’ au. Tu – romulan – ai ce? Productie record de piariste, influencerite, secretare si bloggeri sau ce, concret?

Treburile astea sunt cunoscute si mega-cunoscute. Le stiu si aia de gradinita, gen. Pai tu de ce nu le stii? Simplu – pentru ca n-ai 500k, pula mea, probabil nici 50k. Si numai gandu’ de a pleca in alta tara te sperie, ca n-ai skillurile necesare pentru a trai acolo. D-aia nu le stii.

Pai, cois, am plecat eu cand nu mi-a mai convenit. Si-am plecat din diverse tari, nu doar din Romulania. Cum nu mi-a mai placut, cum n-a mai dat cu plus, cum valea. Ca-mi bag pula-n tara ta si-n ideile si legile tale si-n economia ta, daca nu iese cum vreau eu, plec. La revedere, drum bun. Si n-ai ce sa-mi faci. Ultima data am plecat din Romulania in UK cu 5000 de lire-n buzunar – si datorii. 5000, intelegi? Si-s OK, la casa mea, familia mea, rabla mea, contul meu, astea. Ala cu 100M stii cum pleaca? Razand, cu avionul personal, eventual.

Bine, discutia e ridicola oricum, pentru ca nu valoreaza nimic ideile astea, gen “sa taxam bogatii”. Cine-o sa treaca asta prin Parlament? Aia de la partide? Pai, alora de unde le vin banii, pisoi? De la mine? De la tine? Sau de la milionarii si miliardarii aia rai, care le dau bani? Cam cum vezi tu treaba asta, se va ridica potaia politica impotriva stapanului care-o hraneste? I-auzi, pula mea, ce destept esti tu.

Ah, iti faci tu partid? Unul radical, fara-ndoiala. Si pe urma ce? Pe urma o sa afli ca saracii aia de grija carora plangi tu vor vota chill tot cu aia pe care-i stiu, ca le mai dau o galeata, o punga de faina, o sticla de ulei, astea? Plus ca de aia au auzit, de tine nu. Si, ce sa vezi, tu n-ai bani sa le dai faina si uleiul – chestii reale, tangibile, spre deosebire de promisiunile politice. Vrei sa le dai si tu pomana? Pai, de unde bani? Sa ghicesc: iti vor da niste miliardari care vor sa ajungi tu sus, nu-i asa? Si te vor plimba si pe la televiziunile lor, asa-i? Sa auda tara de tine. Ca-i in interesul lor sa ajungi tu la putere si sa le iei banii, nu? Ca plm, cine detine media? Nu saracii.

Da’ hai sa zicem ca-ti faci tu partidul ala. Si-ajunge partidu’ tau din gura-n gura, exact ca pula mea. Si-ajungi faimos si te voteaza lumea. Minunat.

Pai, stai asa, cat dureaza asta? Ca daca dureaza peste 20 de ani, deja nu mai merita – e mai usor sa astepti sa moara miliardaru’ ala pe care ai tu boala, sa i se imprastie averea pe la copii. Hai ca tot ajung aia s-o sparga pe de-ale gurii – curve, cocaina, astea. Si-i simplu, gata, ii ajunge averea la popor. Simplu ca buna ziua, nu-ti mai bati capul tu cu partide si treburi. Ca na, creste ala micu’ miliardar, cand moare taica-su, o mai comite si el. Stii cum e. Mai sunt si de-aia care trag in continuare ca prostii, da’ cei mai multi fac o Irineala de-ala, o Columbeneasca. Isi iau o curva tiganca, trag basini pe la TV si in cativa ani descoperi c-au ramas doar cu bermudele de pe ei sau cam asa ceva. Vezi asa, cam cat a pierdut Bezos la divort.

Da’ OK, fie, ajunge partidu’ tau la putere, dureaza 20 de ani, da’ dom’le, merita. OK. Si pe urma? Ca ba, nu ai cum sa-i tii p-aia acolo cu de-a sila. Poti prinde cativa, poti inchide granitele, o poti da in comunism d-ala frumos, din era lu’ Ceao, da’ in 10 ani ajunge populatia aia de grija careia mori tu sa se bata parte-n parte la coada la ratii pentru dreptul de a cumpara o sticla ciobita cu ulei ranced. C-asa iese. Stim asta, a fost facuta deja. Insa pula mea, nici macar n-ajungi tu acolo. Ca macar comunistii aia au putut cat de cat sa prinda niste industriasi si sa-i beleasca. Erau d-aia prosti, de locuiau in tara aia, n-au plecat la timp si mai si aveau in pula mea numele lor pe fabrici. Cei mai multi oricum au plecat razand – vezi Malaxa – si i-au lasat pe fraieri sa suporte comunismul. La schimb, comunistii i-au luat cetatenia. Cum ar veni, i-au garantat ca nu poate fi deportat in Romulania, sa fie executat. Cre’ ca plangea ala cu lacrimi de sange din curtea vilei din Florida la gandul ca nu mai poate sa se duca-n Romulania, sa stea la coada la ratii. Groaznic asa ceva, iti spun.

Da’ aia era atunci, cand era mai usor sa afli macar a cui e fabrica X.

Acum nici p-asta n-o poti face cand te chinui cu investigatii cu anii. Ca, sa vezi, fabrica e listata la bursa, coispe la suta din actiuni sunt detinute de nu se stie cine – inclusiv de catre mine. Si restu’ de diverse fonduri de investitii, care-s detinute de alte entitati din alte tari care-si baga pula-n tine razand daca le intrebi ceva. Iar fondurile alea au si ele actionari. Pai tu nici n-ajungi sa afli cine pula mea detine cat si ce si de unde e. Iar cand afli, o sa afli ca fabrica aia pe care ai tu boala, a miliardarului pe care ai tu boala, ii apartine – sa zicem – unuia din US. Iar tu esti in Romulania. Ce-o sa-i faci aluia? O sa-i iei coaiele paroase-n gura, sa i le molfai in semn de protest? Concret, ce? Ca tot ce poti face e sa-i confisti assets din Romulania – asa, ilegal (da’ iti dai tu legi, nu-i problema, ca si-au dat si comunistii si nazistii si tot felul de mici dictatori). Da’ revenim la situatia de care-am zis: a doua zi deja au planul de exit pe masa toti ceilalti investitori – ca daca i-ai facut-o unuia, cine le poate garanta ca nu le-o faci si lor, nu? Gen daca-ncep in Romulania executii pentru activism politic, cam 99% din aia care-au avut vreodata o parere vor incerca sa dispara de-acolo dupa prima, nu vor astepta sa le vina randul si lor, nu?

De final, merita mentionata treaba aia cu miliardarii. Sunt rai si astea, nu-i asa? De acord.

Ce vreau sa stiu e:

– ba, de pe ce ai scris textul ala? De pe vreun PC? Cat valoreaza compania care l-a facut si cine o detine?

– ce sistem de operare folosea PC-ul ala? Cat valoreaza compania care l-a facut si cine o detine?

– daca te iau de picioare si te scutur, iti pica din buzunar vreun telefon mobil? Nu-i d-ala scump, nu? Daca e scump, cat valoreaza compania care l-a produs si cine o detine?

– cum ai imprastiat textul asta? Pe facebook, pe twitter, astea? Cine detine companiile alea? Niste miliardari, cumva?

– laptopu’ ala sper ca nu l-ai luat de pe emag sau amazon sau alta companie de-asta de bogati?

– cand ti-a ajuns la usa, sper ca nu l-a adus compania vreunui bogat, d-ala care plateste curierii de mor de foame, nu?

– hainele alea de pe tine, ai idee cumva, cine le face, unde, cat % din profit ajunge la muncitori, cat la un bogat?

– locuinta in care stai e facuta de firma vreunui bogatas sau tu esti d-ala cu pile, ti-au dat aia de la ANL?

…si tot asa, sunt sigur ca prinzi ideea.

Adica, pula mea, tu si aia de teapa ta le bagati miliardarilor bani in buzunar, dupa care urlati ca UITE, ACUMULEAZA AVERE. Serios-serios? Cum pula mea? Se poate asa ceva? Adica, atunci cand tu le dai bani, aia fac bani? Pai tu le dai banii, cum cacat vrei sa nu faca bani?

Ba, nu e ca apar miliardarii. E ca stiu ca, realist vorbind, nu am ce sa le fac – nu la scara, sa conteze.

Poti tu in tara ta sa vii cu idei de-alea de persecutat/taxat/jefuit/macelarit miliardarii. P-aia o poti face – temporar, cel putin, pana se sictiresc aia de tine si de tara ta si-ti organizeaza niste democratie din aia buna, daca macar ajungi sa faci tu ceva. Da’ cam atat. Nu rezolvi nimic – aia-si iau jucariile de-acolo, iti lasa tie somerii in brate si se duc in alta parte. Asa, cam cum s-a dus Nokia de pe langa Cluj prin Asia. Si-i doare-n pula – polueaza acolo linistiti, nu-i intereseaza normele din Romulania (zic asa, daca i-ar deranja cu ceva). Poti sa le mai confisti ceva, cat de cat. E OK, au confiscat si comunistii. Nici o problema, pe urma si le iau inapoi mostenitorii alora – plus ceva daune, daca e. Platite de cine? De tine si de catre mostenitorii tai, daca o sa ai.

Da’ nu poti face mare cacat la scara globala – si aia conteaza in ziua de azi.

P-aia de la facebook ii doare-n pula de ce faci tu local, cum ii doare-n pula de vkontakte din Rusia. Atata paguba. I-ar interesa daca i-ar da afara asa, din toate tarile. Atunci i-ar ustura. Atunci ai putea negocia cu ei, cu detinatorii. Cat timp aia nu-i valabil (si nu e, vezi si tu cum se inteleg tarile cu privire la Ucraina), ii doare fix in pula de “local” ala al tau.

Nici macar daca ajungi la revolutie/rascoala din aia cu furci si faclii nu rezolvi nimic. Poate prinzi cativa – POATE, dar e improbabil – si le iei glanda. Aia e, se mai intampla, cum am zis; le platesti tu pe urma mostenitorilor paguba, nu-i stres. Da’ la nivel global – unde conteaza – le sugi pula. Iti vor multumi restu’ tarilor ca le mai trimiti tu unii cu ceva bani, sa le mai plateasca niste taxe. In sensu’ asta poti vedea Irlanda, Elvetia, Luxemburg, tari d-astea care traiesc din taxat la misto, spalat bani si restul.

Repet, nu-i ca apar miliardarii. E ca ABSOLUT TOATE discursurile astea anti-miliardari sfarsesc prin a veni la pachet cu idei de-alea menite sa ma jefuiasca pe mine. Gen aia cu “taxam a doua proprietate, punem o taxa pe masini” si alte gogorite de-astea. Ca p-aia o poti face, la aia nu comenteaza miliardarii – in principiu pentru ca nu prea detin ei chestiile alea pe persoana fizica. Iar cand eu nu-s de acord cu asta – ca vrei sa furi de la mine, nu de la miliardari – repede imi pui eticheta: fac parte din scutul de prosti care apara miliardarii.

Treaba e ca eu la toate discursurile astea vad acelasi lucru: cate-un om care-si cauta prostii lui. Sa-si faca scut. Ce sa zic atunci? Poate un “nu, multumesc”?

Vezi tu, cois, d-asta ai sistemul asta. Nu pentru ca-i bun, nu pentru ca-l sustinem. Nu pentru ca facem scut. E pentru ca daca faci un efort si-ti scoti capul din cur…descoperi ca n-ai alternativa. Ca pentru a avea o alternativa ar trebui sa ai intelegeri la nivel global. Sa nu poata sa plece Gheorghe miliardarul din Romulania cand vrei sa-l taxezi cu 90%, ca tot cu 90% il taxeaza si restul. Da’ ce sa vezi, ceilalti ar fi incantati sa ia 10% de la Gheorghe. Ca 10% din ceva e mai bun decat 0% din nimic, nu? Si daca se duce Gheorghe la ei, deschide p-acolo fabrica de floci. Pai vor avea ceva de aratat la alegeri politicienii aia pe urma, nu? “Uite, baieti, v-am adus joburi si-am adus bani la buget”. Normal ca-l primesc pe Gheorghe cu covorul rosu.

Ca aia nu pricepi tu. Gheorghe miliardarul are ceva de oferit. Tu nu. Gheorghe poate angaja 1000 de oameni – aia inseamna cu 1000 mai putini someri pentru un stat. Plus aia din supply chain – ca vinzi tu cafea, da’ o sa mai creezi joburi si-n alte parti. De pilda la aia care fabrica p-acolo te miri ce biscuiti dubiosi care merg la cafea. Tu, micul revoltat, oferi ce? Zgomot? Pula mea.

Cu totul intamplator, Gheorghe are banii, asa ca la el e cutitul. E clasica practica Starbucks/Amazon. Le vine angajatilor o idee de-aia creata: ba, ia sa ne facem noi aici sindicat. Si raspunsul e “faceti linistit, ca noi inchidem magazinul, hai pa“. Exact, dar EXACT asa functioneaza. Si sigur, se pot cara aia prin tribunale, sa acuze starbucksu’ de diverse chestii incorecte. Foarte bine, da’ cred ca starbucks isi permite avocati mai smecheri si procese mai lungi, daca e. Pe cand Giani sindicalistu’ cam incepe sa aiba alte probleme dupa vreo doua luni; de pilda, ce mananca.

La aia se reduce: la cine are painea si cutitul.

Si, repet, nu ai ce sa faci decat daca ajungi la SF-uri de-alea gen “planeta unita” – da’ vezi ca pana si-n Star Trek erau alte chestii in afara Federatiei. Gen pana si-acolo aia care se plictiseau in Federatia mortii mai puteau pleca pe la romulani, klingonieni, ferengi si ce-o mai fi fost p-acolo, ca nu-s fan. Ori nu stiu cum vezi tu treaba asta, c-ar insemna o uniune in care sa intre Rusia si Ucraina, China si India cot la cot cu Pakistan si Romulania. Si-atunci da, ai putea sa faci treburi de-astea, ca n-ar avea aia unde sa plece cu banii. Dar parca scartaie un pic ideea asta, nu? Parca nu vezi un pakistanez cu bale la gura mozolindu-si noul frate indian, nu? Un iranian cu un american si, de ce nu, un evreu cu un palestinian.

Lasand asadar la o parte vrajelile astea cu “proletari din toate tarile, uniti-va”, mai e o problema – una mare. Contra chestiilor de genul asta – miliardari care sifoneaza bani grupa mare, in special prin evitarea taxarii – ai in principiu o solutie. Solutia aia tine oarecum de tarife si protectionism. Pe scurt, sa-i zici aluia de la Amazon, Starbucks, Microsoft etc : “auzi, coite? daca nu platesti taxele in tara asta, aici nu mai operezi, nu mai vinzi nimic”. Da’ sunt cateva probleme aici.

Prima e ca miliardarii aia sunt in general din China si din US. Te uiti pe harta miliardarilor si-i gasesti p-acolo. Si, sa vezi, au suport local. Ca de 10 milioane donate la misto, aia-si cumpara suficienti politicieni incat sa-ti dea in cap tie cu tarife. Si nu prea-ti convine, la nivel de tara. Iar aia – politicienii spaguiti – sunt incantati sa faca asta. Pentru ca pula mea, 1. primesc bani pentru asta si 2. isi fac si platforma; uite, noi aparam interesele tarii, nu-i lasam pe altii sa ne persecute.

A doua e ca, in teorie, ai putea lupta la capitolul ala. Da’ in practica, nu prea. Pentru ca daca vrei s-o arzi in protectionism, trebuie sa ai si economie si putere militara. Sa poti sa te pui cu US/China. Da’ nu prea poti. Ca pana si tarile alea mai respectabile tot cu caciula-n mana defileaza prin fata alora. Care n-o face de frica sau de foame, o face pentru ca are nevoie de ceva de-acolo sau pentru ca-s interese mai mari in joc (NATO, vrajeli).

A treia e similara cu a doua; adica, ultima data cand am verificat, la americani te duci in vizita atunci cand te cheama ei si te anunta ei exact ce fieratanii tre’ sa cumperi si pe cati bani. Rachete, de exemplu, ca le ocupa loc in curte aiurea. Si-ti dau ei la schimb o sapca d-aia cu MAGA sau pula mea, idk.

A patra e ca-i usor sa declami acolo ca le faci tu ordine-n acte, da’ realitatea din teren e nitel diferita. In speta, cand le inchizi alora robinetul, iti lasa si ei niste mii sau zeci de mii de someri in spate. Si aia se-nfiinteaza a doua zi la biroul de somaj, cum plm s-o fi numind si ala. La pomana. Ca na, tre’ sa manance si ei, nu?

Pe scurt, nici p-aia nu o poti face. Ca nu strica sa fii tare-n gura, da’ pe urma te uiti la ce-i p-acolo prin Ucraina si te prinzi ca-n caz de nasoale, parca n-ai vrea sa fie gringos supi pe tine. Ca nu se stie.

Bun, pana acum am ars-o pe “nu merge ca tine si uite de ce”.

Treaba e ca exista si-o solutie. Nu merge la nivel de mase, da’ merge la nivel de individ. E exact opusul comunismului. Nu, ba, nu capitalismul, in pula mea – individualismul. Tragi pentru tine, nu pentru mase. Uiti de mase. Pentru ca…stii cum au ajuns aia miliardari? Au platit prostii cu un dolar sa le faca produse vandute la 10 dolari. Si pe urma la 100. La 1000. Si tot asa.

Eh, vezi tu? Puterea e in mana prostului, practic. Ia nu mai munci tu pe un dolar. Vezi cat e produsul in magazin si cere si tu mai mult. Daca nu vrea, da-ti demisia, valea. Si munceste pentru tine. Cand fac asta suficienti oameni, miliardarul ala o sa cam fie fortat sa dea 2 dolari, nu un dolar pe luna. Pe urma cere-i 3. Si tot asa, pana nu mai are ala profit un miliard pe an, ci doar un milion. Asta, evident, cu conditia sa nu poata pleca in alta parte – ca afacere zic. Ca daca-i ceri tu 2 dolari si el poate plati un chinez cu 50 de centi, o sa rada si-o sa plece.

Da’ uite, tu o ardeai prin presa intr-o perioada. Eh, intelegi tu, aia nu puteau plati un chinez sa scrie la Catavencu. Ca ala nu stie limba romana, nu poate face glume. Nu mergea sa-i iei tu miliardele lu’ Vantu, da’ mergea sa mai ceri acolo 1000 in plus pe luna. Si daca nu-ti dadeau, valea la altii care dau – ca se gasesc. Mai greu, da’ se gasesc. Sau, de ce nu, valea pe cont propriu. Hai, ca exista deja internetul atunci – aveai un blog, aveai un jewtube, mergea. Si le faceai concurenta. Da, am inteles, esti suparat ca oricum te cumparau aia pe 10 milioane. Da, just, da’ nu puteau sa-i cumpere pe toti pe 10 milioane, ca deja la 100 de papitoi se-aduna miliardul. Dincolo de asta, nu-i problema ta de ce faceau aia dupa ce ai facut 10 milioane. Ia-le si fa cu ele 100. Sau 1000, de ce nu.

Numai ca, sa vezi ce chestie. Treaba asta nu prea merge la nivel de mase. Ca daca mergea o faceai. Da’ ca sa mearga, ar fi trebuit si restul sclavilor din redactie sa faca la fel. Ori nu prea pot. Ca ala are copil, ala are rate la casa, ala o are pe ma-sa bolnava de sifilis. Si nu vor sa riste, ca au un loc caldut. Eh, intelegi, de aia te fute pe tine grija, p-aia vrei tu sa-i salvezi, sanki. Sa nu mai fie oprimati. Da’ ei nu vor sa-i salvezi. Ei vor inca o zi la caldurica. Asa, fara riscuri. Nu vor sa se duca pe cont propriu – ca e naspa pe urma, tre’ sa caute oameni sa le cumpere stirile reciclate, umorul de 226 si astea. Nu mai merge cu “maine ma duc si dorm beat la munca” – ca-nseamna sa doarma pe banii lor, nu mai au salariul garantat. D-aia nu vor. Si d-aia, la o adica, se pisa pe tine si pe ideile tale marete si-i doare fix in pula de cine pe cine exploateaza, cine polueaza, cine a mostenit cat si de la cine. Cat timp le vine salariul si pot plati intretinerea si le ramane de-un salam Victoria, ei sunt fericiti.

Si, stai asa, sa ne-ntelegem, nu te suspectez c-ai fi mai bun sau mai reusit decat ei. Ca-n definitiv, aveai oricand solutia – acolo, peste granita. Mai sunt p-afara d-aia care traiesc din umor, gen John Oliver si restul. Doar ca acolo descoperi ca na, glumele tale nu prind, limba curge greu, bataia e mare. Si descoperi ca e o problema la educatie, cultura, capacitatea de adaptare si skilluri exportabile. Pe langa faptul ca-i totusi riscant; poate merge, poate nu. Si nici tie nu-ti arde de riscuri. Diferenta dintre tine si ala cu capul plecat care isi lua salariul de mizerie de la SOV in redactie sau de la Bezos in depozit e minima, tine doar de detalii, nu de nuanta. Si-o treaba trebuie sa mentionez la capitolul ala cu skillurile si cultura si pula mea. Stii cine trebuia sa se asigure ca ai de-alea? Statul, ba. Acelasi stat care ar trebui sa incaseze extra taxe de la miliardari, sanki, da’ in realitate de la fraieri – ca mine sau ca tine. Pai, chiar vrei sa-i dai mai multi bani? Ti se pare c-a facut o treaba atat de buna? Ca zic asa, taxele au crescut ca lumea de la Ceao incoace, iar rezultatul e care? 50% picati la bac? S-a ocupat statu’ de dracii ne-au luat pe toti.

Iar cand spun ca n-ai skillurile alea, plm, n-o zic pe post de jignire, o zic asa, pe post de atras atentia: ba, vezi tu? D-aia miliardarul ala pleaca oricand vrea pula lui in alta parte, daca-l deranjeaza ideile tale. Ca el poate. Si, realist vorbind, nici nu simte consecintele. Cu tine…e mai nasol. Ca nu-i chiar asa. D-aia n-ai ce sa-i faci si de-aia n-ar trebui sa-ti mai pierzi tu vremea cu “uite, miliardarii”.

La aia lucreaza – daca poti. Daca nu, merg si teoriile imature pe bloguri. Da’ nu aduc la fel de multi bani. Ca asa, revolta anti-sistem, nivel mental 12 ani, da’ pe urma mergem cu caciula-n mana la CNC, la 5gang, la pula mea, p-aia o poate face oricine, la pachet cu cifre d-alea complet meaningless. Cine polueaza cu cat. Iti zic eu, polueaza Coca Cola. N-am cifre, nu stiu cu cat la suta. Da’ garantat fac asta, c-am eu aici o sticla in conservatory, e de plastic toata ziua, cu ceva hartie deasupra. Te supara poluarea lor? Pai, convinge populatia sa nu o mai cumpere, coaie. Hai ca se poate. Iti zic eu, c-am trait in comunism, n-aveam coca cola si uite ca-s inca viu, cumva. Ia vezi, aia, saracii pe care vrei sa-i salvezi, ce parere au de treaba asta?

Da, exact. Aia e. Exact cum toti putem spune ca filmele romulanesti sunt de cacat. Da’ pe urma ne ducem la aia de la CNC cu “ia-ma, nene”. Stii tu mai bine cum merge treaba asta. Ca n-o condamn sau ceva, toata lumea incearca sa te descurce. Da’ tu tre’ s-o arzi “drepti!” in fata alora care-s niste bosorogi decrepiti cu fix zero putere… si visezi c-o sa faci…ce anume contra miliardarilor? Concret, asa. O sa…ce?

Care cum scapa pe internet prea mult, cum vireaza la stanga. Ca dom’le, miliardarii. Si da-i cu meme-uri si mesaje politice si pula mea. Eu inteleg curentul, nici mie nu prea-mi plac miliardarii, da’ pula mea, zic sa ne vedem lungul nasului si-al pulii. Ca nici eu nu-l suport pe Bezos, l-as cam scalpa asa, doar de fun, sa-l infrumusetez. Da’ in loc de asta stau si ma uit cu ceva indiferenta. Ca pula mea, ce-o sa-i fac eu cu banii mei unuia care se plimba pe orbita, plimba-mi-as coaiele pe orbita ma-sii. Si, sincer, normal ca a facut ala bani gramada. Cum plm sa nu faca. Ca toata lumea comanda de pe amazon, cu exceptia retardatilor cu bale la gura din tari de mana a treia; aia mai comanda de pe emag sau plm. Si cu cat o sa creasca populatia, cu atat mai multi bani o sa faca ala, c-o sa-i creasca numaru’ de clienti si numarul de cacaturi vandute. D-aia au ajuns sa acumuleze avere asa, la modul absurd. Legit aia s-a intamplat de le-a crescut averea (ca % din total). Globalizare, internet, transport mai rapid. Si gata. Inainte avea X% ca activau asa, mai mult pe plan local. Le-ai dat internet, poate si romanu’ sa comande de pe amazon cum comanda si americanu’. Si-i vine comanda in de 5 ori mai putin timp decat venea inainte. Asa ca ala nu mai are acum un milion de clienti, are 100 de milioane de clienti. Iar treaba asta e bulgarele la vale, n-are sens s-o explic – cert e ca face ala bani gramada si-acum nu mai are doar X% din cat avea inainte, acum are 3X%.

Foarte, foarte putini miliardari chiar sunt intr-o pozitie de-aia in care “sug banii poporului” asa, cu de-a sila. Mai sunt si d-aia, nu zic, da’ cei mai multi doar ofera; iar poporul se bate sa cumpere. Mami si tati si-au luat iphones, pe urma au facut copii – normal ca le-au luat si alora un imac si ceva iphones de-alea mai SE, da’ iphones, oricum. Ca “ecosistemul, draga”. Si aia e, Apple numara miliardele. Nu s-a dus in plm Tim Cook la ei sa le puna cutitul la gat sa cumpere. S-au dus ei sa stea la cozi la lansare si pula mea, eventual au facut si rate pentru asta – ca de ce sa faca doar Apple miliardele, ce, bancherii n-au nevoie de bani? Si tu stai acolo pe cutia ta de sapun si latri la luna: rich man bad! Pai, da.

Si stii ce? Si cu poluarea e cam la fel. Da, pula mea, Coca Cola produce ebola la sticla de plastic. Da’ coaie, ce fac cu ea? O beau ei – actionarii? Sau…daca-ti deschid frigiderul gasesc p-acolo si-o d-aia? Hai, nu neaparat Coca Cola, da’ un Pepsi sau, ma rog, ce beti voi p-acolo prin Romulania, frutti fresh d-ala sanatos si natural. Te fute grija de poluare? Iesi pe strada, mergi pana la Obor, mergi pana la Razoare – ia vezi, mai sunt acolo cacaturile alea cu afisaj electronic, cu poluarea? Sau le-au scos? Daca da, crezi ca exista vreo legatura intre asta si faptul ca au adus romulanii legit toate gioarsele alea Diesel noi-noute din 1980 de prin Germania? Cand vezi un camion pe strada, e d-ala electric, Volvo sau mai spre Dac/Roman, asa? Cam asa si cu poluarea. Adica, nu neaga nimeni ca polueaza China cat vreo coispe Romanii, da’ este ca daca-ti intru-n casa, juma’ din ce ai e fabricat la aia? Gen ei le fabrica, da’ cine pula mea le cumpara? Ca doar nu le fabrica aia de plictiseala. Ia vezi si pe la amicii tai – pe cat pariu ca daca le deschizi browserul gasesti acolo vizite pe alibaba, dhgate si restul? Da’ imi imaginez ca dau intelectual din cap cand postezi chestii de-astea – “bravo, radule, foarte incisiv postul, mi-a placut!”. Dupa care mai comanda ceva cu beculete de pe alibaba, normal. Ca e mai ieftin. Normal ca aia – chinezii, companiile care produc la ei – polueaza; da’ ia vezi daca nu cumva polueaza in timp ce transporta chestiile alea pe care le cumperi tu. Ca daca nu le-ai cumpara, nu prea ar avea nici aia chef de trimis vapoare asa, la plimbare. Costa, nu de alta.

Miliardari! Poluare! Chestii!

Pe scurt: nu asa, ba. Nu asa. Nu asa faci cand vrei sa gandesti. Da’ ma rog…macar ai incercat.

Daca ai chef sa-mi dai o cafea, o poti face aici

3 Responses to “Foarte amuzanta e sfanta furie proletara”

  1. faude says:

    bani la stat, banii mei nu se pune. Asa am discutat si cu animaloo. Ca sa facem chestia aia si sa mearga, banii mei nu se pune.

    Deci, in final, asta-i chestia cu Radu. Radu Alexandru, aka Pitici Gratis, e un tip care se ia in serios. Nu-mi pare rau c-a pierdut din umorul lui, insa pe de alta parte, e ok. Uneori, lumea prea multa inteligenta din spatele glumei ii ia prea rau si devine prea serios. As spune ca e ok – si il felicit pentru gandirea lui critica si perspicacitatea de a vedea lucrurile dincolo de aparenta.

  2. Manowar says:

    Nu prea inteleg treaba cu “nu se pune”.

  3. Capsunarita says:

    Habar nu am cine e Pitici, și nici nu ma interesează, dar cunosc discursul socialisto-comunist al multor romani din România. Din păcate comunismul și post-comunismul au distrus enorm societatea din România și oamenii care trăiesc local în lumea lor nu sunt capabili să gândească global, să înțeleagă și sa proceseze realitate din alta perspectivă. Aberații de genul, taxă pe mașină, sau pe a doua proprietate, sunt gloanțe trase in picioarele clasei de mijloc, care in Romania nu prea există. Beneficiile clasei de mijloc, ce în alte tari din CEE sunt de mult simțite (gen anual concedii in străinătate, săptămânal ieșire la restaurant, autostrăzi, orașe frumoase si aranjate, trenuri rapide si curate, servicii medicale decente, funcționari respectuoși etc.) in România nu exista sau se bucura de ele enclave de oameni. De aici si ura împotriva miliardarilor, o ficțiune ireala, mai ușor de hrănit, decât realitate: ca sa se schimbe ceva, trebuie sa ne schimbam mentalitatea. In rest despre România, numai de bine.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *