Humanity & heroes

Era pe la sfarsitu’ lui Mai cand a dat puletele ala cu bomba in Manchester.

Tragedie. Filmari neclare. Lume fugind, urland, plangand, tipand. Si apare stirea ca dom’le, uite, chestiile alea groaznice scot la suprafata bunatatea din oameni. Uitati-l de exemplu pe baiatul asta, pe Chris Parker, care-i homeless si a alergat sa salveze victimele. Reportaje. Interviuri. Crowdfund.

Nu, serios. S-a strans lumea si a facut awwhhhh, afland ca bietul om homeless a alergat sa salveze victimele. Ma rog, “sa le salveze” e asa, un fel britanic de-a spune. Ca nu-i ca si cand ar fi doctor si nu-i ca si cand purta un spital – cu tot cu asistente – in buzunarul blugilor, stiti? Dar asa exagereaza englezii cand vor sa suga pula. Omul a “salvat” alti oameni.

Iar oamenii au fost induiosati. Bai, saracul om – uite, e homeless, dar nu si-a pierdut umanitatea, el n-a fugit ca altii, el si-a riscat viata (cum, ca deja explodase bomba?) incercand sa-i salveze pe altii! De pe margine, eu ranjeam superior. Gen, da, sigur, i-a salvat – pula mea, alt idiot care-a incurcat circulatia p-acolo sau gen.

Dar lumea, cum ziceam, a ars-o-n Crowdfunding, coaie. Au fost vreo 20 de campanii de care stiu eu. Nu, pe bune. Cateva exemple:

Unu
Doi
Trei

(asta, ultima, a strans aproape 53,000 de lire; e ceva, ce dracu’, mai ales in Manchester)

Au urmat, cum ziceam, interviuri cu Chris Parker. Cu mama lui Chris Parker. Cu pisica lui Chris Parker. Ma mir ca n-a primit Chris Parker si ceva book deal, sa scrie mizerii irelevante (sa scrie o pula, evident, cu ghost writer and shit) despre viata lui si whatever. Ca astea prind la englezi. Nu radeti, c-a mai facut un homeless asta – ala cu a cat named Bob sau ceva de genul. Book deal, film deal etc.

Iar mie nu-mi plac chestiile astea. Pentru ca eu pur si simplu ii detest pe oamenii astia care cred asa de nestingheriti in bine, frumos, unicorni roz jucandu-se cu lupi verzi etc. Ii detest pentru ca-s viu – si viata nu-i asa. Nu, nu doar viata mea n-a fost asa. Viata nimanui nu-i asa. Am vazut aceleasi vieti mustind de mizerie oriunde m-am uitat.

Am vazut femei care fugeau acasa rapid dupa lucru sa faca acolo curat si ceva bun de papa pentru iubi. Iar iubi, stiti, le suna ca merge-n delegatie si-mi zicea mie ca hai ba si tu cu noi la femei, nu fii asa de fatalau!

Am vazut barbati care se duceau sa-i lucreze gradina viitoarei soacre. Si-o sunau pe iubita lor ca le era dor de ea la o ora de cand plecase. Si oftau in telefon de dor. Si ea ofta in telefon. Dar nu de dor, ci pentru ca avea pula mea infipta in cur pana la cotor.

Am lucrat in birou cu unul care nu-si cumpara haine noi si venea imbracat in ultimele zdrente, sa stranga bani sa-i ia apartament lu’ fi-su. Si fi-su a primit si el un job acolo, dar a fost dat afara. Si-a fost dat afara pentru c-a fost filmat furandu-i sefului lui din buzunar banii. De ce? Pentru ca heroina si atat.

Am stat la masa cu gagica de-atunci si-am ascultat-o povestind intregii mese cat de mult ne iubim etc. Si la masa erau inca doua tipe cu care ma futusem. In timp ce eram cu ea. Una dintre ele fusese fix in seara anterioara. Vorba aia, daca nu facuse dus, avea si probe pe ea. Iar tipa povestea intregii mese ce poveste de dragoste incredibila traim, iar M… imi bagase mana-n pantaloni si-n timp ce gagica povestea infocata pe-acolo, eu ma intrebam in care parte a restaurantului am putea sa ne futem. Nu eu si gagica – eu si cealalta gagica. M.

Am cunoscut (nitel mai mult, da’ nu prea mult) o tipa invidiata de toata lumea. Si n-am apucat s-o cunosc cu mult mai bine, pentru c-a sarit de pe bloc, incapabila sa accepte faptul ca era violata de taica-su de ani de zile.

Am cunoscut un tip care facea sport si nu mergea cu noi la golaneli, nu bea si nu fuma. Si-a facut scurt un cancer si-a murit la 28 de ani pentru ca pantof si pentru ca aia-i viata si moartea. Nu conteaza ce-ai facut. Universul nu-i acolo sa te rasplateasca, ci sa te calce-n picioare. Iar daca n-a facut-o inca e pentru ca inca n-are chef de tine. Da’ iti vine randul – ia un loc si asteapta.

Si stiu de un domn doctor care s-a facut pediatru. Si nu accepta spaga si primea telefoane la orice ora si primea pacienti si in pijamale proaspat trezit din somn. Si pe urma a dat nevasta-sa divort de el cand i-a gasit casetele in care “trata” fetitele mici. Vorba aia, le dadea ceva pentru gat.

Detest povestile astea mizerabile cu eroi si frumusete si umanitate si domnite si iubire si imbratisari si oameni perfecti. Viata nu-i asa. Oamenii nu-s asa. Oamenii sunt doar niste animale carora le lipseste oportunitatea, nimic mai mult.

Si de-asta am ras asa, linistit, cand am citit ca eroul e acum in tribunal, acuzat ca de fapt nu salva victimele, ci le buzunarea. Pentru ca gasesc foarte linistitor faptul ca lumea nu s-a schimbat prea mult, ci doar s-a umplut de prosti. Ceea ce, in fond, e un lucru linistitor. Plus ça change…

Pot sa ma impac cu faptul ca un sarac care traieste pe strazi buzunarea lumea. Pula mea, erau doar niste bani. Nu-i ca si cand se ducea cineva la concert cu 5000 cash. Nu-i ca si cand pierdeau prea mult – un cacat de telefon mobil. Iar pentru el aia era mancarea pe dracu’ stie cate saptamani. Glumesc, desigur, cel mai probabil era bautura sau praful. Pe strazi, mancarea nu tine de cald. Caldura vine din interior. Din visele interminabile, cele in care evadezi. Si nimeni nu viseaza cu stomacul plin. Iti trebuie alte solutii pentru asta – solutii ceva mai scumpe decat un croissant uscat. Cel putin aia am vazut eu pe strada. Nimeni nu murea sa manance. Mancau in sila toti. Toti doreau sa zboare, sa viseze si sa evadeze. Dar ma rog, sa nu plictisim lumea cu perioada de homeless a lu’ Manowar, ca nu-i pasa nimanui si nu facem campanii pe tema asta.

N-as putea sa ma impac cu gandul ca un idiot care doarme-n ploaie si face foamea cum faceam eu laba la 14 ani – pasional, adica – ar trece printre cadavre pentru a ajuta niste necunoscuti, aceiasi necunoscuti care trec pe langa el ferindu-se sa-l priveasca.

Aia chiar m-ar dezgusta.