O relatie speciala

Toti politicienii britanici se lauda cu relatia speciala dintre UK si US. E foarte speciala relatia asta – cam la fel de speciala ca un paraplegic cu Down.

E Trump zilele astea-n UK si se vor alinia toti ghertoii sa-i pupe pantofii decrepitului. Habar n-am care-i motivul oficial al vizitei si nici nu-mi pasa. Insa daca tot e aici omul, o sa discute cu lesinatii aia de foame despre ceva posibil trade deal. Ca hei, daca tot o ardem in Brexit, o sa vrem tratate cu alte tari, cica. Si aici intervine treaba care ma seaca pe mine la americani: oamenii astia nu inteleg ca exista limite.

In sensul asta, americanii vor doua chestii.

Prima e sa intre in UK cu “produse agricole”. Ceea ce inseamna de toate, de la GMO la pui spalat cu clor. Va mai e foame, cumva? Ca mie parca nu. Brusc parca incep sa-i privesc pe vegetarieni cu alti ochi – in sensul ca probabil e mai sanatos sa mananc vegetarieni.

A doua e ca vor “acces la NHS”. Asta se traduce prin “vor sa cumpere NHS-ul”. Sa-l privatizeze, cum ar veni. Asa, pe sistem american.

Eh, asta-i treaba cu limitele de care vorbeam mai sus. Bai, eu inteleg ca afacerile sunt afaceri, ca banii sunt Dumnezeu pentru unii. Doar ca trebuie sa spui “stop” undeva. Gen…OK, vindem resurse. OK, puteti exploata voi acolo si noi luam flegme la suta. Treburi de-astea. Da’ trebuie sa tragi linie la niste treburi. Nu, nu vrem sa facem Ebola de la potolu’ american. Chiar nu. Si ma doare-n pula ca or fi si americani care n-au nici pe dracu’, treaba e ca eu n-am chef sa halesc produse americane care ma trimit la spital, ca apoi, cand ajung la spital, sa mi se spuna ca nu am asigurarea potrivita si sa-mi trimita o nota de plata de 100k acasa ca s-a uitat un student la mine.

Chestia e ca stiu niste oameni prin US. Printre oamenii astia, e si un tip care acum bate in vreo 60 de ani. Nu mi-e amic sau ceva, e mai mult cunostinta unei cunostinte, ca sa zic asa. Si la 60 de ani, cand pensionaru’ britanic o freaca la rece anticipat si admira natura, fraieru’ ala cu rotile alearga de colo colo ca un titirez de la un job la altul. Gen termina schimbul de 8 ore colo ca sa-l inceapa p-ala de 8 ore dincolo. Exagerez un pic, da’ cam asa stau lucrurile. Si face asta pentru ca … e scumpa rau asigurarea medicala. Sarim peste faptul ca nici nu prea acopera mare lucru (gen o platesti, da’ cand e pe nasoale, nu se pune), da’ mai si costa bine de tot. Cica vreo $1500 pe luna. Da, ati citit corect, nu $150; $1500. Gen i-au ridicat masina fraierului ca nu avea parcarea platita si nu avea parcarea platita pentru ca pula bani de parcare. Suna grozav, nu?

De voi nu stiu, da’ eu parca n-as avea chef sa trebuiasca sa muncesc pana la 80 de ani pentru ca…asigurare medicala, boss. Si nici n-as avea chef sa am cu adevarat nevoie de asigurarea aia, pentru c-am mancat si mancare americana.

Cred c-ar fi pacat sa intre “doctrina” americana in Europa. Aia in care populatia nu-i populatie, ci consumatori. Aia in care ala nu e un om bolnav, ci unul care n-are asigurare, deci mars. Nu cred ca-i compatibila gandirea aia a americanilor cu modul de viata european. Chiar deloc. Si h’americanii nu prea inteleg ca exista limite. Nu vor sa inteleaga, ca sa fim mai corecti. Nu vor sa inteleaga ca noi – europenii, adica – nu admiram deloc modul asta de viata si ca nu ni se pare ceva de dorit pe-aici. Nu. Ei vor trade deals, ei vor bani. Atat. Bani, bani, bani. Restul vine pe planul secundar – in cel mai bun caz. Banii, tata.

Nu stiu daca ati observat vreodata, da’ eu da: se duc niste oameni in US si dupa ce traiesc acolo niste decenii bune, se intorc in tarile lor, asa, pe la 45-60 de ani. Brusc, ii apuca patriotismul, dorul de tara si alte alea. Asa, de nicaieri. Dupa 20 de ani in care tipa sus si tare ca America e Dumnezeu, se duc frumos de unde-au venit. In UK, in Romulania, pe unde apuca. Taca-paca, le e dor de tara. In caz ca v-ati intrebat vreodata, da, cam de-asta o fac: pentru ca e foarte tare America, paradisu’ and shit; cam pana tre’ sa platesti asigurarea si taxa pe proprietate (pentru ca nu-i asa, capitalism; cumperi casa si platesti taxe ca ai casa, lol; great success, tovara$i). Si daca-i intrebi cum e-n America, iti spun cu ochii umezi ca e asa de mistooooo. Si n-are nimeni inima sa-ntrebe “si-atunci ce sloboz cauti inapoi aici, bai, daca-i atat de misto acolo?”. Pai, ce sa caute…le era teama sa nu faca vreo gripa, ca vindeau casa, copiii si un rinichi pentru tratament. Deh.

Cam asa-i cu relatia asta speciala cu h’americanii. Cam trebuie sa scapam de relatia speciala, de puiu’ special si de sistemul medical si mai special. Poate putem face un compromis cu ei, sa le aratam ca suntem ca ei, oarecum inruditi. Gen, nu stiu, sa mai impuscam saptamanal niste copii in vreo scoala sau ceva de genu’ ala – stiu eu unele pline de pakis si niggers. Pana una-alta, i-am scris MP-ului ca muie Trump si ca nu am chef de nici un fel de trade deal cu US. Bineinteles ca nu conteaza, da’ plm, trebuia s-o fac.

Acum, treaba asta e cu dus si intors. Pe de o parte, poate ca nu-i neaparat o chestie rea sa umplem piata de produse americane. Serios. Pui cu clor, “ciocolata” d-aia americana care nu se topeste la soare ca n-are urma de ciocolata-n ea, treburi de-astea. Pentru ca nu ne obliga nimeni sa le cumparam. Vezi pe un produs “facut in America” si-l pui inapoi pe raft, exact cum fac eu cu produsele frantuzesti spre vesnica disperare a lui Ondilol. Si le vor cumpara ghertoii aia, chavs analfabeti. Aia care se vor uita la faptul ca e mai ieftin puiul american decat ala “european”. Perfect. Dupa care vor face Ebola americana, se vor duce la spital si acolo vor beli pula, ca n-au asigurare si-a fost privatizat NHS-ul. Scapam de ei simplu si la obiect. Pentru ca-i mai simplu. Daca zici “luam saracii sa-i bagam in lagare”, sare toata lumea muscata de cur. Criminalilor!!! Daca, pe de alta parte, zici ca le aperi drepturile si ca si saracii trebuie sa-si poata permite mese cu carne, gen pui, n-are nimeni ce sa-ti spuna, ca vrei sa-i ajuti. Evident.

Treaba e ca tactica asta functioneaza pana incep sa urle h’americanii ca-i discriminare si sa ceara sa fie scoase etichetele alea cu “made in Clormerica”. Si-atunci o belim cu totii.

Stau si ma gandesc ca daca vad acorduri de-astea bilaterale, poate-i timpul sa-ncep sa ma uit spre tari mai calde. Gen sa-mi iau eu cuminte banii si sa plec cu ei in socialism d-ala vero, nu in de-asta mascat. Cred c-o sa incep sa repet mai rar chestii de unix si networking si mai des franceza, germana si spaniola. Cum ar fi? Dupa decenii de cand refuz sa cumpar produse frantuzesti, sa cumpar numai de-alea. Great success.

Daca ai chef sa-mi dai o cafea, o poti face aici

108 Responses to “O relatie speciala”

  1. super_fotbal says:

    N-ai vrut tu brexit sa salvezi anglia? :-??

  2. Manowar says:

    Doar tu stii care e legatura dintre Brexit si un posibil tratat cu US sau ce poate include si ce nu.

  3. pawemperor says:

    un alt exemplu de produs american, 12 oua la 25 de centi… cu banii aia nu platesti nici apa consumata de gaina pentru a oua 2-3 oua, d-apai 12… dar deh, “oua ieftine”

  4. Manowar says:

    un alt exemplu de produs american, 12 oua la 25 de centi… cu banii aia nu platesti nici apa consumata de gaina pentru a oua 2-3 oua, d-apai 12… dar deh, “oua ieftine”

    Da, si dracu’ mai stie ce alte chestii de-astea.

    Da’ cum am zis, am niste dubii. Pana la urma, poate n-ar strica niste de-astea pentru aia care insista ca au drepturi si daca-s saraci. Cum ar veni, sa le cumpere aia care acum cumpara de la magazinele de superboschetari (Lidl/Aldi), ca probabil li s-ar parea super combinatia. Si restu’ lumii sa cumpere mancare normala.

    Da’ atunci chiar trebuie sa privatizezi NHS-ul, ca-n 5 ani de mancat bunatati americane, ti-e clar ca-s saracii abonati pe viata la servicii medicale, nu? Daca si le permit, adica…

  5. super_fotbal says:

    Normal ca o stiu, sunt Capitanul Stie Chestii Inutile cu care nu isi poate mari salariul! :))))

  6. Claw says:

    N-am ce comenta, decat un mare LOL. Bai si cand ii mai auzi pe romulanii vero ca vor capitalism, vor sa se privatizeze tot, cand ei nu fac diferenta intre comunism si socialism, nu inteleg ca problema nu e privat vs. public, ci ca ei sunt condusi de incompetenti, analfabeti si ticalosi.

  7. CID says:

    Da’ ce ai cu produsele franțuzești?

  8. Orbu says:

    poate n-ar strica niste de-astea pentru aia care insista ca au drepturi si daca-s saraci.

    Doamne-ajuta. S-ar mai ieftini si alea de la Sainsbury/ Tesco – desi e posibil ca s-ar mai scutura un pic la calitate si astia, ca asa merge cu sarakia. Ca stii cum e, nu poti tu sa vinzi oua la 2.25, cat or fi ele de free range, cand alaturi se vand la 25p. Adica, n-o fi calitatea comparabila, da’ si majoritatea clientilor din Sainsbury nu sunt chiar milionari si s-ar bucura de o mica reducere. Asa, or fi ele mai ieftine la ASDA ( tre’ s dau o tura pe la aia ), da’ 1.75 fata de 2.25 e ceva, dar parca nu de-ajuns. Daca ajungi sa dai pe cosul lunar 100 de lire in loc de 500 – e boierieee, majoritatea se baga.
    Si din ce vad p-aici, englejii sunt mari amatori de “best deal”, c-asta au in gura mereu “we want the best deal”. Eh, cred ca sunt pe cale sa-l obtina. Dealul cu unchiu’ Trump e cel mai bun – ehm, dupa ala cu UE, da’ daca vreti sa scapati de imigranti saraci asta e ZE DEAL.
    Si scolile daca le pot privatiza pe toate si sa le faca de la 50k in sus, perfect ar fi. Modelul american replicat inapoi la origini. Reintregirea americii – sau Let’s make America great again, etapa pe GB.

    Vorbind serios, eu cred ca daca deschide ala gura prea mare despre GMO si privatizare de NHS, isi mai retrag cativa voturile alea pro-brexit, desi posibil ca nu.

    Legatura dintre Brexit si Deal-ul cu US, pe care cred ca o vede si Super_Fotbal e ca trebuie sa ai ceva tratate comerciale si aliante economice, odata iesit din UE ( in functie de termenii in care ies). Daca ies afara pe hard o sa cam fie nevoie de dealul ala, ca poti sa ai cu Australienii, Canadienii si alti prieteni ai coroanei, dar astea sunt marunte.

    Ar putea avea ceva deal cu China, da’ aia nu inseamna ca ar fi mai bine si-n rest – nu prea au cu cine.

    Si cu cat se indeparteaza de un deal cu UE, cu atat pula lu’ Trump creste mai mare, bravo lui, taranul asta a avut bulan sa fie presedinte intr-un moment foarte propice pentru US, in materie de geopolitica.

  9. Manowar says:

    nu inteleg ca problema nu e privat vs. public, ci ca ei sunt condusi de incompetenti, analfabeti si ticalosi.

    In teorie..ai dreptate.

    In practica, e putin bizar cum aia care platesc cel mai bine in IT si dau cu contracte grase in toata lumea…sunt aia din sistemul public. Si, bizar, cu cele mai proaste rezultate.

    Ciudat, nu? NHS, CFR, ce vrei tu…

  10. Manowar says:

    Legatura dintre Brexit si Deal-ul cu US, pe care cred ca o vede si Super_Fotbal e ca trebuie sa ai ceva tratate comerciale si aliante economice, odata iesit din UE ( in functie de termenii in care ies).

    N-am nimic impotriva, da’ nu vad de ce cu US, ca-n mare…sunt inutili. Daca discutam de haleala si bautura, cre’ ca-i mai buna (si mult mai ieftina) aia din America de Sud sau din diverse parti din Africa/Asia. Si-n rest, sunt utili ca sifilisul.

    Vorbind serios, eu cred ca daca deschide ala gura prea mare despre GMO si privatizare de NHS, isi mai retrag cativa voturile alea pro-brexit, desi posibil ca nu.

    Stii, pe undeva…chiar imi doresc chestia asta. Gen NHS-ul privatizat.

    Pentru c-ar fi ultra epic. Gandeste-te un pic. Toti taranii aia analfabeti si cu 2% (adica doi dinti la suta de oameni) care-au votat sa iasa din UE, ca nu le convin musulmanii si negrii (?!) si vor sa dea NHS-ului 350M de lire pe luna s-ar trezi brusc ca nu-si permit NHS-ul pe care l-au salvat si mananca mazga roz – in cel mai bun caz. Ar fi chiar amuzant.

    Dar nu, nu e ca “posibil sa nu”, it’s more like … parlamentu’ nu ar vota asa o idiotenie prea curand, iar partidul care ar incerca asta ar putea la fel de bine sa organizeze o sinucidere-n masa, ca nu vor mai pupa puterea cel putin 50 de ani. Zic asa, la modu’ optimist.

  11. super_fotbal says:

    Nup, daca nu era brexit nu venea Trump. Nu trebuie pusa problema ca s-au dus englezii la el, ca din cate vezi nu e regina in vizita in US.
    Acuma tu ia si rasuceste ce zic pe toate partile pana iese ca tine.
    Acum sincer nu prea imi pasa de trump, pui nu mananc, la nhs cred ca ar oferi astia la care lucrez ceva asigurare. Gen puiul ieftin deja e de tot cacatu, nu e ca si cum niste clor ar fi prima chestie. Si cel mai important, o sa am doua pasapoarte daca mai sunt pe aici cand vine dealul.
    Doar ca plm, imi e afectata mie viata aiurea pentru ca au unii viziuni despre cum o sa ne futem in cur astfel incat sa primim o mingiutza mai colorata.

  12. Manowar says:

    Nup, daca nu era brexit nu venea Trump.

    Probabil ti-a scapat partea aia in care s-a dus deja prin toata Europa inainte sa vina aici….

  13. Fery says:

    @Orbu:

    taranul asta a avut bulan sa fie presedinte intr-un moment foarte propice pentru US, in materie de geopolitica.

    Adica momentul ala care dureaza de la ww2 incoace cel putin si care nu pare sa se opreasca?

  14. Manowar says:

    Adica momentul ala care dureaza de la ww2 incoace cel putin si care nu pare sa se opreasca?

    Eh. Se refera la tensiunile din UE si dintre UE si alte parti (China, de exemplu).

    Divide et impera and all that shit.

  15. 0040 says:

    https://www.youtube.com/watch?v=UDhoaXZGJHM

    Cum ar veni, sa le cumpere aia care acum cumpara de la magazinele de superboschetari (Lidl/Aldi), ca probabil li s-ar parea super combinatia. Si restu’ lumii sa cumpere mancare normala.

    In Ro, Lidl vinde niste mezeluri care (cel putin asa scrie pe ambalaj) zic ei… contin 90%+ carne. Te uiti pe ambalaj, 30% porc, 25% maimutza, 38% caine…si cam da la numar. La Auchan/Cora/Carrefour am vazut si cu 30% carne. Ce naiba sa fie restul de 70%? La alea unde scrie, ca unde nu scrie…probabil cel mai corect e… “ATENTIE! poate contine urme de carne”. Cea mai ok mancare mi se pare la Kaufland. Nu grozava, dar ok, gen ca mai au si chestii aparent bune.
    Si cel mai naspa mi se pare MegaImage. Urmat de Penny.

  16. Manowar says:

    In Ro, Lidl

    Lol, p-acolo probabil ca Lidl intra la lux =))))

  17. Claw says:

    In practica, e putin bizar cum aia care platesc cel mai bine in IT si dau cu contracte grase in toata lumea…sunt aia din sistemul public. Si, bizar, cu cele mai proaste rezultate.

    Nici domeniul privat nu e mai breaz, sunt bani sparti aiurea si pe acolo la greu. Dar intr-adevar, mai putin ca la stat, ca banii privati se termina la un moment dat, pe cand la stat fraieri sa plateasca taxe vor fi mereu.

  18. Orbu says:

    Lol, p-acolo probabil ca Lidl intra la lux =))))

    Nu intra, dar pentru ce conteaza – Lidl, in Romania, are unele tipuri de produse de calitate mai buna decat Lidl UK, ( chiar si DE).
    Carne, fructe, brutarie/patiserie si legume – chestii fresh. La restul sunt “budget” / discounteri.

  19. Mbf says:

    Today on cnn: fda confirms dangerous family of chemicals are in the US food supply chain

  20. Alexia says:

    Din ce am văzut eu la americani, mai mult sunt vorbele ca ei muncesc atâta. Pur si simplu o parte din viata lor sociala si personală se desfășoară la munca. La mâncare acolo e capitalism, mult, ieftin si prost vs mai puțin, mai bun si mai scump.
    Cat despre acorduri, ei oricum consuma mult mai mult decât europenii, deci orice ne-ar vinde, noi le putem vinde si mai mult.

  21. Manowar says:

    La mâncare acolo e capitalism, mult, ieftin si prost vs mai puțin, mai bun si mai scump.
    Cat despre acorduri, ei oricum consuma mult mai mult decât europenii, deci orice ne-ar vinde, noi le putem vinde si mai mult.

    Le poti vinde fix pula, ca produsele tale sunt prea scumpe pentru ei.

  22. Orbu says:

    Cum ba, nu cumpara si ei Rolls, Jaguar, Rover, Airbus, elicoptere, turbine pe gaz, motoare pe combustie, medicamente, si echipamente de precizie produse de englezi? Meh, naspa atunci, poate vor sa cumpere case in UK, ca investitii, pentru o relatie de success , englezii sa le produca si sa le locuiasca, americanii sa le cumpere: cum ar merge asta? 😀

  23. Manowar says:

    Cum ba, nu cumpara si ei Rolls, Jaguar, Rover, Airbus, elicoptere, turbine pe gaz, motoare pe combustie, medicamente, si echipamente de precizie produse de englezi? Meh, naspa atunci, poate vor sa cumpere case in UK, ca investitii, pentru o relatie de success , englezii sa le produca si sa le locuiasca, americanii sa le cumpere: cum ar merge asta? 😀

    Estimez ca nu prea bine.

    Cand ma uitam dupa case-n Londra, ca inca nu ne hotarasem sa ne mutam, am dat de o casa de 370k. Era relativ misto pentru UK (tot trebuia renovata, tot erau de daramat vreo doi pereti ca sa nu stai in celule etc). I-a placut sotiei si-a zis sa facem oferta cu 15k peste, ca au venit cam multi la viewing si sigur mai face cineva o oferta la asking price. Casa era pe la vreo 120 mp, drive normal (dublu) si curtea relativ mare pentru UK (vreo 70 mp).

    Asa c-am oferit 385k (sau era 380k si-am oferit 395k, dracu’ mai tine minte exact). Discutam de lire, evident.

    M-a contactat agentul sa-mi spuna ca, din pacate, vor trebui sa refuze oferta mea, ca a oferit cineva cu 50k peste asking price. Asa, la scurt, cum ar veni.

    In acelasi timp, o cunostinta si-a luat casa in Texas. Cam 250 de mp de locuit si o “curte” de vreo 5000 mp (ma rog, el mi-a zis in sqf/acres, traduc eu in mp).

    A dat 150k pe ea. Dolari, nu lire. Tin minte ca ma uitam cam lung la monitor, pe principiul “ba, si s-au rugat in pula mea de mine aia de la lucru sa ma mut in US, ca rezolva ei cu viza, cu permisul pentru familie, cu bonus, cu pula mea…”

    Prin urmare, nu-s prea sigur, da’ am senzatia ca nu prea se vor calca-n picioare americanii la cumparat locuinte in UK. Nu de alta, da’ acolo luau la un sfert din bani chestii mai babane. Bine, e adevarat, discutam de Londra vs Texas, nu de Londra vs Manhattan sau San Francisco.

  24. Orbu says:

    Pai ai zis Texas vs Londra. Ce, San Francisco nu mai e bun? Acolo isi cumpara spatiu de pus rulota cu $150k.

    Eu oricum nu acolo bateam, ca vin americani din Texas sa se mute in Londra , lol nu.
    Cat ca sa deschida oportunitati de investitii aici, gen e cererea mare de locuinte la Londra? Perfect, hai sa cumparam si noi vreo 2000 de case si le dam inchirie englezilor, pentru ca de ce nu.

    Aia care cumpara aici – ma refer fix la aia care cumpara cu sutele/miile – nu cumpara pe post de investitie, ci pentru a “parca” banii “in siguranta” si a-i spala.

    Nu-i cazu’ americanilor in general. Mai mult asiatici/rusi/ucrainieni/alte animale.

  25. Manowar says:

    Perfect, hai sa cumparam si noi vreo 2000 de case si le dam inchirie englezilor, pentru ca de ce nu.

    …pentru ca de banii pe care tre’ sa-i dea pe locuinte aici, isi pot porni acolo o afacere destul de misto si cu mai putine batai de cap/riscuri…? De exemplu.

    Si pula mea, pentru asta nu tre’ sa astepte vreun trade deal oricum. Gen pot cumpara si acum, ca nu-i opreste nimeni si nimic.

  26. Robin Hood says:

    Franta e o mega-teapa, Spania e o saracie, la fel si Italia !
    Au un grad mai mare de socialism, au asigurari medicale mai mici, cursuri mai ieftine, dar si taxele sunt mai mari, mizerie mai mare, mai multi imigranti si infractori.
    E drept, vremea e mai frumoasa, au plaje misto, dar sunt niste preturi acolo de iti pui mainile in cap.

    Germania e cea mai ideala conform statisticilor la capitolul trai.

  27. Alexia says:

    Daca vorbim de produse, americanii nu au o oferta atât de bogata/variata ca in Europa, pe segmentele: beauty, fashion, mancare sau alcool (astea le cunosc eu). De aceea si importa mult din Europa pe segmentele respective. Ca si pret, nu putem concura cu China (beauty/haine), dar produsele europene intra laa client ca pozitionare mediu-scumpe si tot e ok. Ca au aia bani. Daca ai de ales intre a vinde la indieni sau brazilieni vs americani, clar alegi americanii, sunt multi si cu bani.
    De ce se ling cișmele lui Trump la acorduri si porcarii, pentru ca FDA care controlează ce intra in US este o instituție strict politizata. Au reguli total arbitrare si daca guvernul zice ca tara X (gen Franta) e naspa, FDA va retine orice container din Franta pentru ca așa vor ei.
    De când Trump si-a făcut numărul la Varsovia, nu am mai auzit de nici un container reținut in State pe segmentul meu de piața. La Obama pe mandat reținuseră câteva, doar așa de vrăjeala, ca sa le arate la polonezi cine e șeful. Doar ca polonezii s-au înfuriat ca nu si-au mai primit kiełbasa la Chicago si au votat cu republicanii.
    Stric business, pentru mine e mai bine sa câștige Trump si la următoarele alegeri.

  28. Manowar says:

    niste statistici:

    Statisticile alea sunt tampite si irelevante, desi primul clip e oarecum informativ.

    Iti fac eu rezumatul.

    Daca esti un om “average”, traiesti mai bine in UK decat in US.

    Daca esti pus pe facut bani si esti bun la asta, faci mai usor bani in US (si mai multi).

    Daca ai vreo problema de sanatate – orice problema cat de cat “serioasa”, iesi mai bine in UK. MUUUULT mai bine.

    Pe scurt: in US iti mai merge mai bine doar daca n-ai probleme. Cat timp n-ai probleme, cred sincer ca pe-acolo poate fi mult mai bine ca aici. Daca ai o problema (saracie, probleme de sanatate), acolo e de cosmar, iar aici e paradisu’.

    Ah, da, si-n caz de razboi, e probabil sa fii mai in siguranta in US, desi depinde, ca probabil au crescut destule tufisuri pe cadavrele americanilor din toata lumea – de la Europa la Vietnam, Coreea, Irak si plm mai stie pe unde.

    Cam asa functioneaza. Restu’ “statisticilor” sunt irelevante si extrem de subiective. Care-i inaltimea medie in US? Cui pula mea ii pasa? La ce varsta moare dorelul average in US/UK? WHO GIVES A FUCK? Nu aia conteaza, nu ma intereseaza inaltimea medie a unei femei din US, ca n-o sa iau de sotie una medie. Si nu-mi pasa nici cate nasteri sunt la mia de femei, ca e improbabil sa las gravide chiar 1000 de femei. Da, americanii au casele mult mai mari, ceea ce e bine pe o parte, da’ e foarte naspa pe alta. Da, sunt mai ieftine casele-n US, da’ platesti taxe pe ele dupa ce le-ai cumparat, deci overall iesi ceva mai scump (de-a lungul vietii, adica).

    Daca esti milionar/miliardar mai in varsta, US e probabil paradisul, ca poti obtine chestii pe care aici nu prea le poti obtine, oricati bani ai avea. Gen mult succes sa cumperi aici o casa pe-o plaja misto cu vreme misto. Pe-acolo imi imaginez ca mai e loc prin California, de exemplu, pana la perversa de pe targu-falia.

    Daca esti milionar/miliardar mai tanar, as spune ca UK bate de la distanta US – strict ca posibilitati de distractie and shit. Ca pana una-alta, nu in US se da ora exacta la capitolu’ ala.

    Revenind la dorelu’ average/mediocru, UK e o alegere mai buna decat US, dar simtitor mai proasta decat alte tari europene (depinde de capitolul la care vei avea probleme, ca omul average ARE probleme).

  29. Cris says:

    Health care in Canada e gratis cica, dar daca te frigi cum ne-am fript noi,platesti camera ca la hotel de 5 stele. Dupa ce a petrecut 2 zile intr-o chicineta pt ca nu erau camere libere, sotul a fost mutat singur intr-o camera. Daca stai singur trebuie sa platesti, insa el nu isi aduce aminte cand a fost intrebat daca vrea asta, ba mai mult cica ar fi semnat, dar tot nu isi aduce aminte cand (ce sa zic era pe morfina, poate de aia nu mai tine minte). La sf vine nota de plata, 4 zile $1000, asigurarea acopera doar 50%.

  30. Fery says:

    @Mano:

    da’ platesti taxe pe ele dupa ce le-ai cumparat, deci overall iesi ceva mai scump (de-a lungul vietii, adica).

    Nu in toate statele ai taxe pe proprietate, sau macar se invarte pe la 0.x procente.

  31. Manowar says:

    @fery: nu stiu unde sunt si unde nu. In NY si SF (unde ar fi loc sa ma duc cu un job) sunt. Pe la vreo 9k pe an, zice cineva de acolo (pentru casa lui, cica difera). In 30 de ani se cam aduna…si nu-s chiar ieftine casele pe acolo. Bine, imi imaginez ca-n fucking Kentucky sau Alabama nu costa la fel.

    ..dar asa, in Hull iei 3 bed semi la 50k, nu e din lemn si nu ai taxe peste council tax.

    Oricum, nu exista “mai bine pentru toata lumea in tara X”. Aia e prostie.

    0.x procente.

    Deah, dar vezi ca 0.8% din 800k tot inseamna ceva. De-a lungul vietii, cum am zis.

  32. Radu says:

    Imixtiune mai sfidanta, greu de vazut. Ok, e p-aici Banania, da mai da-o-n pula mea de treaba!

    Eu m-as ingrijora doar daca incep sa dea cu dronele, pana atunci e ok, ba chiar zi mersi ca incearca sa va scoata din mizerie pe banii lor 🙂

  33. Akhenaton says:

    ^ cum incearca sa scoata din mizerie. Ai citit textul? Ce vor sa faca, mai precis, ai inteles?

  34. Orbu says:

    Da, americanii au casele mult mai mari, ceea ce e bine pe o parte, da’ e foarte naspa pe alta.

    Mai exact ce?
    Ca daca e naspa, presupun ca iti face cu ochiul u apartament de 3 camere 65mp din restul Europei cu blocuri?

    ..dar asa, in Hull iei 3 bed semi la 50k, nu e din lemn si nu ai taxe peste council tax.

    Nu stiu cum e in Hull, da-n reading eu platesc cca 1800 gbp/ an taxa la consiliu.
    Casa asta arata cam de 350-400k depinde pe cine intrebi. Deci e intre 0.4 si 0.5%. Miile astea se tot aduna, nu?
    Council tax:

    is a local taxation system used in England, Scotland and Wales. It is a tax on domestic property which was introduced in 1993 by the Local Government Finance Act 1992, replacing the short lived Community Charge, which in turn replaced the domestic rates.

    din Wiki. Aceeasi Marie cu alta palarie.
    Nu?

  35. Manowar says:

    Mai exact ce?
    Ca daca e naspa, presupun ca iti face cu ochiul u apartament de 3 camere 65mp din restul Europei cu blocuri?

    Mai exact heating, maintenance, taxes (in unele locuri e pe suprafata), reparatii majore si alte plm-uri de-astea.

    Nu zic ca-i naspa sa ai o casa de 250 mp. Da’ daca-i pe-un nivel, zic ca-i naspa sa trebuiasca sa schimbi acoperisul ei cand se fute (si stii, presupun, ca americanii le fac din prefab; lux curat). Zic ca-i naspa cand e in Texas pe un aquifer, ca mai toate. Zic ca-s niste chestii naspa. Nu ca-i un dezastru. Si s-ar putea sa nu fie foarte ieftin sa incalzesti 250 mp iarna prin MN (exemplu random, nici macar nu-i cel mai scump acolo). Gen naspa in Europa de Est, nu zic, dar nici intretinerea nu-ti vine $600 pe luna iarna.

    Nu stiu cum e in Hull, da-n reading eu platesc cca 1800 gbp/ an taxa la consiliu.

    De acord cu tine. Da’ sunt 1800 de lire, nu 9000 de dolari. Eu parca sesisez o usoara diferenta. Si stii ca-n council tax ai incluse niste chestii, nu-i DOAR taxa pe proprietate, cum ar veni (vrajeli de genu’ spatii verzi, intretinerea unor drumuri, gunoiul etc). Care nu stiu daca-s incluse in property tax pe la gringos. Poate sunt, poate nu, habar nu am. Either way, 9000 nu e chiar egal cu 1800. Si stii ca la council tax ala cam ai reduceri in diverse circumstante (se mai muta din copii, mai imbatranesti tu, mai plm). La property tax s-ar putea sa nu.

    din Wiki. Aceeasi Marie cu alta palarie.
    Nu?

    Nu. Vezi mai sus.

    A nu se intelege gresit, nu apar/laud council tax. Taxation is theft, parerea mea. Da’ nu, nu-i la fel nici de frica.

    Hai sa zicem 40 de ani in care ai casa aia, ca o cumperi la 40, mori la 80. Zic asa, pe statistici (desi cei mai multi oameni cumpara inainte de 40, cred)

    40 * 1800 = 72000 de lire = vreo 91300 dolari (desi n-ar trebui sa fac conversia in dolari, ca nu prea suntem platiti in dolari aici)
    40 * 9000 = 360,000 de dolari

    Pula mea, parca-parca tot iese o diferenta de vreo 270,000 de dolari. Si parca-parca nu-s chiar banii de leustean.

    …si, fie vorba intre noi, vezi ca tu confunzi sexul cu futaiul. Gen nu platesti DOAR property tax in US si restu’ serviciilor apar cumva, asa, prin magie. Mai ai p-acolo taxele orasului, ale statului, taxele federale si pula mea mai stie ce cacaturi. Nu-i chiar ca-n filme. Te-au obisnuit astia p-aici prost cu totu’ centralizat (din punctul asta de vedere). Da’ te-ar dezvata gringos in timp record. Pe banii tai.

    Nu am zis ca e naspa. Am zis ca poate fi. Depinde de bugetul tau, depinde de cat iti permiti sa dai lunar, depinde de stat/oras, de plm. Nu “e”; POATE FI.

  36. Orbu says:

    Da’ daca-i pe-un nivel, zic ca-i naspa sa trebuiasca sa schimbi acoperisul ei cand se fute (si stii, presupun, ca americanii le fac din prefab; lux curat)

    Da stiu, trebuia nu puteau sa fie englezii natia civilizata care construieste cel mai prost. Aia tre’ sa aiba mot si la asta, presupun ca-i tot treaba de “sa facem ieftin”, desi numai ieftin nu iese. Da’ presupun ca vor sa nu ii rupa taxa pe proprietate si pe improvements, lca e la valoarea de piata, lol.

    Gen naspa in Europa de Est, nu zic, dar nici intretinerea nu-ti vine $600 pe luna iarna.

    Meh. Mie nu, dar stiu cazuri ( mai vechi de prin 2010) , tot asa construit la misto, cu gauri prin termopane, casa de 200mp – 2000 de lei la gaz lunar, iarna.
    Deci, da, presupun ca se poate.

    Da’ sunt 1800 de lire, nu 9000 de dolari.

    Nu prea conteaza suma absoluta ci % din valoarea casei.
    Deci care-i valoarea casei alia la care ajungi la 9000 dolari pe an taxe? Tot cca 350-450k?
    Ca daca e spre 900k, ok, tot e dublu, tot e naspa, ca platesti ca pentru doua case si ai doar una, raportat la UK.
    Din ce vad, in US valoarea taxei pe proprietate pleaca de la ( excluzand Hawaii) 0.4% – Alabama (ca in Reading) , pana la 2.16% – NJ – unde presupun ca nu ai de ce dracului sa iti cumperi o casa.

    Nici eu nu stiu ce ofera aia de banii astia, ca n-am fost acolo, deci ma abtin, dar banuiesc ca e cam aceeasi marie cu alta palarie. Ca si in Reading nu mai pot de ce doldorosenie de servicii ma coplesesc. In fine, astia au trenuri (scumpe de mori, adica nu iti ofera transportul ci platesti ca sa ai access la el ) aia sunt cam praf cu transporturile in comuna.

  37. Manowar says:

    Meh. Mie nu, dar stiu cazuri ( mai vechi de prin 2010) , tot asa construit la misto, cu gauri prin termopane, casa de 200mp – 2000 de lei la gaz lunar, iarna.

    Raportam la 65 mp la bloc, nu la 200 mp, ca tu ai adus in discutie apartamentele din Europa de Est…

    Da’ presupun ca vor sa nu ii rupa taxa pe proprietate si pe improvements, lca e la valoarea de piata, lol.

    Nu. Le fac din prefab ca merg pe ideea ca “oricum in 20 de ani o refacem, sa arate frumos”. Ca nu iese socoteala in 20 de ani, cand nu mai castiga atat si sunt sugrumati de asigurarea medicala…asta-i alta discutie.

    Nu prea conteaza suma absoluta ci % din valoarea casei.

    Ba cam conteaza al dracului de mult si suma absoluta, ca nu cred ca te-ncalzeste cu ceva valoarea casei daca tu ai 8000 de dolari in cont si tre’ sa dai 9000.

    Deci care-i valoarea casei alia la care ajungi la 9000 dolari pe an taxe? Tot cca 350-450k?

    Sincer, nu stiu, nu am intrebat.

    Dar.

    https://www.zillow.com/new-york-ny/home-values/
    https://www.zillow.com/nj/home-values/

    ..asa ca vezi tu, 2.16% inseamna nitel peste 7000 de dolari la pretul MEDIU. Da’ stii si tu ce-nseamna pretul mediu – chiar si-n NJ – nu?

    pana la 2.16% – NJ – unde presupun ca nu ai de ce dracului sa iti cumperi o casa.

    Ba da. Pentru ca lucrezi in NY, dar nu-ti permiti sa locuiesti acolo pentru ca vezi mai sus diferenta de preturi – average, asa. Cam ca aia care locuiesc in jurul Londrei si-n afara M25, da’ lucreaza in Londra.

    Pentru ca uite, asta iei in NY la 800k. Enjoy. Sau, ma rog, gasesti si asa ceva. Sincer, nu arata mai bine ca a mea. Plm. altele. (nu ma intreba de zone, daca-s misto, safe etc – nu stiu)

    Si sigur, exista si state/orase mai ieftine, da’ sa nu te astepti sa vezi si-acolo salarii/joburi de NY, ca deh, nici in Hull nu vezi joburi si salarii de Londra, nu?

    Nici eu nu stiu ce ofera aia de banii astia, ca n-am fost acolo,

    Droguri, poponauti si posibilitatea de a-ti duce copilul de la scoala direct la morga. Pula mea. Si pe Trump sau Hillary, la alegere – asta cand tre’ sa scapi de nigger.

    In fine, astia au trenuri (scumpe de mori, adica nu iti ofera transportul ci platesti ca sa ai access la el ) aia sunt cam praf cu transporturile in comuna.

    Pai, ehe, mosule, pe vremea cand se potcovea puricele cu 99 de ocale de fier la fiecare picior, aveau si americanii transport in comun. Da’ guvernul a trebuit sa aleaga intre industria petroliera si aia de automobile (pe de o parte) si transport in comun pentru cetateni (pe cealalta parte). Nu cre’ ca tre’ sa-ti spun cine-a dat mai multi bani si-a castigat. Asa ca mai suge-o cu trenurile si autobuzele si totul, ca deh, tre’ sa iasa bani si-n Detroit (o pula zilele astea) si-n Texas (o alta pula, da’ pe vremuri era taramu’ lu’ JR Ewing gen).

    Macar partea cu trenurile e ca-n filme acolo. Gen e exact ca-n comediile romantice. Pana la lucru ai timp sa-ti cunosti urmatoarea nevasta si s-o si lasi gravida de cateva ori. Vezi pe-aici detalii. Ce pula mea sa le vanda englezii astora? Sunt mai boschetari ca ai nostri.

  38. Manowar says:

    In toate tarile, ma, nu doar in cele “puternice”.

    Eu ce plm zic de 10 ani aici…nu va bazati pe pensie, umpleti sacii pana atunci, ca la pensie o sa sugeti pula si o sa strangeti cureaua. In jurul gatului, evident.

  39. Radu says:

    cum incearca sa scoata din mizerie. Ai citit textul? Ce vor sa faca, mai precis, ai inteles?

    Da. Vor sa-i educe pe decerebratii aia care voteaza doar cu partidul. In ro nu prea e democratie, e doar PCR/FSN/PSD si ceilalti, si e o chestie cel putin periculoasa, dupa cum deja s-a vazut. Sunt conditiile perfecte pentru inca un Erdogan, si era aproape sa fie unul.
    Dar slabe sperante sa faca ceva, bine macar ca incearca.
    Si zi mersi ca nu aduc democratia cu dronele 🙂

  40. Manowar says:

    Da. Vor sa-i educe pe decerebratii aia care voteaza doar cu partidul.

    Stai linistit. In primul rand, nu au cum. In al doilea rand, cu 25,000 de dolari nu educi pe nimeni – aia-s banii cu care trebuie sa fie platiti aia 5 idioti care se vor plimba doua luni prin satele romulanesti (fix de pomana, se-ntelege).

    In al treilea rand, degeaba ii educi. N-ai ce sa “educi” si cum.

    Pe hartia americana din ambasada, lucrurile probabil ca arata intr-un fel. In realitatea romulaneasca din sat, sunt bosorogii aia care traiesc din “pensie” si ce pomeni le mai da primaru’ de la PSD. Si degeaba “ii educi” tu, ca ei nu pot manca educatie.

    Tu te duci si le zici “uite, mamaie, nu asa se construieste viitorul, trebuie sa strangem cureaua, sa facem investitii, sa nu mai dam pomeni sociale, astfel incat sa refacem imperiul romulan in timp”. Si-i grozav. Dar mamaie nu mai munceste. Si nu mai are timp. Si traieste din pomeni sociale. Si nu stie sa scrie “imperiu”. Si nu-i pasa, ca moare-n cativa ani si considera ca dupa o viata de “munca” (si unii chiar au muncit; chiar daca nu la angajator; gen o baba standard din satu’ romulanesc munceste intr-o saptamana mai mult decat muncim noi doi impreuna intr-un an; nu mai eficient/profitabil, dar MAI MULT; nu-mi spune ca tu iti rupi spinarea cum si-o rupe aia).

    Ce sa “educi” la ei? Vrei sa fie de dreapta? Tre’ sa le dai ceva de aparat. Nu poti sa sperii un om cu “vin comunistii” daca lui n-au ce sa-i ia comunistii. D-aia a si prins comunismul doar in Romulania si-n tarile cu populatia sarac(it)a. Ca nu s-a opus populatia. Nu erau bogati. N-aveau locuinte, terenuri si alte harneli. Lor n-aveau comunistii ce sa le ia – cel mult pula-n gura.

    Cam aia-i treaba si cam aia-i problema cu capitalismul. D-aia se autodistruge. Ca merge pe ideea “sa fie 1% bogati si restu’ saraci – si aia saraci sa apere capitalismu’ si sa nu voteze comunismul”. Pai…grozav, dar de ce ar face asta? Functioneaza doar la americani, ca doar aia-s atat de prosti incat sa moara saraci sperand si pe patu’ de moarte ca maine vor fi si ei bogati. Din punctul asta de vedere, e mai desteapta baba din Teleorman.

    Un sat are un primar de la PSD. Primarul de la PSD da cu pomeni in populatie. Aia n-au ce manca, traiesc din pomeni. Vine ziua votului. Primaru’ le mai da ceva de mancare si le zice sa voteze PSD. Americanii le tin prelegeri satenilor, da’ nu le dau nimic si nu fac nimic pentru ei; vor sa-i educe. Satenii voteaza cu PSD. Americanii:

  41. Radu says:

    Complet de acord, am trecut de mult de naivitatea aia care implica speranta, d-aia m-am si carat. Pana nu dispare mamaia aia care munceste atat de mult incat i se atrofiaza creierul si voteaza ca cainele cu ala care-l hraneste nu se schimba nimic.

  42. Manowar says:

    Complet de acord, am trecut de mult de naivitatea aia care implica speranta, d-aia m-am si carat. Pana nu dispare mamaia aia care munceste atat de mult incat i se atrofiaza creierul si voteaza ca cainele cu ala care-l hraneste nu se schimba nimic.

    Nimic nu se pierde, nimic nu se castiga, totul se transforma, boss.

    Mamaia va muri doar pentru a fi inlocuita de o noua mamaie. Se numeste ciclu (inb4 glume cu menstruatia)

  43. Akhenaton says:

    @Radu boss, tu intelegi ca e vorba despre o implicare directa a unei entitati straine in alegerile unui stat suveran( LOL, stiu) ? pricepi ce inseamna asta? intelegi ca se adreseaza direct votantilor duri PSD 55- 85, kudetele din Oltenia si sudul Moldovei, pentru a-i determina sa voteze altfel? si, ce-i si mai tare, e pe gata, la modul sfidator !

    imagineaza-ti asta: Ambasada Romaniei la Washington finanteaza niste ONG-uri sa-i invete cum sa voteze pe redneksii din statele agricole din sud. ce zici, ar fi declarat de indata tot personalul personna non grata pe teritoriul US si expulzati de indata?

  44. Manowar says:

    @Radu boss, tu intelegi ca e vorba despre o implicare directa a unei entitati straine in alegerile unui stat suveran( LOL, stiu) ? pricepi ce inseamna asta? intelegi ca se adreseaza direct votantilor duri PSD 55- 85, kudetele din Oltenia si sudul Moldovei, pentru a-i determina sa voteze altfel? si, ce-i si mai tare, e pe gata, la modul sfidator !

    Scrie acolo mare si frumos: ONG-urile nu pot avea legaturi cu nici un partid politic si nu pot promova nici un partid politic.

    Promoveaza VOTUL, nu votul dat partidului/candidatului X.

    Lasa vrajeala asta de Antena 3. Si hai sictir cu statu’ tau suveran, ca va cumpar in plm pe doua lire si va dau foc.

  45. Akhenaton says:

    =)))))) ahahahahaha, sigur ca da, hai sa-i trainuim fix pe aia care voteaza traditional cu PSD , nucleul lor dur. DOAR P-AIA, targetat f. clar. si simt nevoia sa o spun din nou: hai sa presupunem ca facea asta Ambasada noastra de la Washingtom. sau de la Paris, sau de la Berlin. sau de a Ottawa.

  46. Manowar says:

    =)))))) ahahahahaha, sigur ca da, hai sa-i trainuim fix pe aia care voteaza traditional cu PSD , nucleul lor dur. DOAR P-AIA, targetat f. clar.

    Aha. Aia-i problema ta, ca ii educa pe-astia?

    Spune-mi, de ce te deranjeaza faptul ca vor (vor pe pula, cu 25k de parai; e la misto, doar isi bifeaza o casuta ca au “promovat democratia”) sa-i educe pe niste tarani analfabeti care-s plimbati la mitinguri fara sa stie de ce si de catre cine?

    si simt nevoia sa o spun din nou: hai sa presupunem ca facea asta Ambasada noastra de la Washingtom. sau de la Paris, sau de la Berlin. sau de a Ottawa.

    Imi poti arata un clip de-asta cu 200,000 de tarani analfabeti care nu stiu ce fac si-s carati juma’ de tara sa aplaude fara sa stie nimic despre ce fac? Din Germania, Canada, Franta, US? Sa vad si eu 200,000 de germani, francezi, americani fara dinti in gura, cum sunt plimbati cu microbuzele 12 ore sa aplaude la comanda un infractor care-i cheama acolo doar asa, pentru a-si flexa muschii? Poti? Ca era infractor deja, doar ca luase cu suspendare pentru referendum.

    Sarim peste faptul ca-i o vrajeala, ca nu faci efectiv nimic cu 25k, da’ care parte din “lasa vrajeala asta de Antena 3” n-ai inteles-o?

    Si i-auzi, pula mea, te-au lovit la suveranitate. Hai zi sa mori tu?

  47. Radu says:

    Ideea e asa: suveranitatea e pana la un punct, dupa aia e conflict cu NATO si alte balarii in care Ro s-a bagat de buna voie, suveran cum ar veni. Si in general, suveranitatea e atat cat iti da voie stapanul, si e mai bine sa fie stapanul US of A decat Rusia – fara stapan nu se poate.
    Eu n-as avea nimic impotria daca USA ar anexa Romania, as fi chiar fericit, as vota cu doua maini. As ramane in Irlanda evident, dar as avea pasaport american, aur curat 🙂
    Deci mai dati-va-n pula mea cu suveranitatea voastra de nationalisti de parada, habar n-aveti cat de mult rau faceti.

  48. Manowar says:

    habar n-aveti cat de mult rau faceti.

    Asa crezi tu? Ca nu au habar, lol?

  49. aditzah says:

    Bossilor, sunteti liberi sa fiti suverani si sa va luati gaoaza aia de tara inapoi, afara din EU si Nato, ca oricum n-are ce pula mea sa caute acolo, dar mai stati si voi 5 ani sa-mi iau al doilea pasaport.
    Dupa aia puteti sa va spalati cu suveranitatea pe cap si sa muriti in saracie lucie si intuneric, cum si meritati de altfel. N-o sa-i para nimanui rau.

  50. Akhenaton says:

    prea tarziu cu “afara din UE si NATO”. mult prea tarziu ! ce dracu, Turcia o zguduie pe fata cu Sam, ameninta ca inchide Bosforul, cumpara rachete de la dusman si tot nu e data afara. iar UK vrea sa iasa, voteaza lumea pentru, e reconfirmata alegerea lor prin rezultatele la europarlamentare si tot frecangeala. complicat tare cu aliantele astea!

  51. Claw says:

    Bossilor, sunteti liberi sa fiti suverani si sa va luati gaoaza aia de tara inapoi, afara din EU si Nato, ca oricum n-are ce pula mea sa caute acolo, dar mai stati si voi 5 ani sa-mi iau al doilea pasaport.
    Dupa aia puteti sa va spalati cu suveranitatea pe cap si sa muriti in saracie lucie si intuneric, cum si meritati de altfel. N-o sa-i para nimanui rau.

    Amen, brother. Mai putin de 4 ani mai am si eu.

  52. Robin Hood says:

    @Aditzah: si crezi ca in UE o sa fie mai bine? Ce, crezi ca UE e imuna sau cum? Ai uitat de 2010, de criza euro, de Grecia, de faptul ca mai toate tarile membre sunt supraindatorate si niciun guvern european nu poate plati datoriile alea imense ? Inca mai crezi ca daca te duci in UE, o sa ai pensia asigurata? Nenicule, sistemul de pensii o sa fie peste tot la pamant. Generatia voastra nu mai papa nicio pensie, banii s-au terminat demult!
    Pe Franta stiu sigur ca o paste un razboi civil interasial in urmatorii 5-10 ani,in caz ca vrei sa te apuci de invatat franceza….sau araba.
    Plus ca te asteapta taxe mult mai mari.
    Si indiferent ca vrei in UK sau in UE, oricum o sa fii deportat in Romanica daca vin populistii de extrema dreapta la putere.
    Iar pentru Germania cam trebuie sa stii fluent limba germana si sa ai comportament de german sa te poti integra, altfel aia nu te tin si nu te angajeaza.

    Cand o sa vina noua criza economica , chiar nu o sa mai conteze in ce tara stai, conteaza cati bani ai facut si ai strans in ultimii ani ca sa supravietuiesti urmatorilor….zeci de ani!
    Parerea mea, dar stromeleagul care o sa-l iei in cur tu si cu alti sute de milioane de prosti va fi la fel de gros, indiferent ca stai in UK sau in UE.

  53. aditzah says:

    @Robin Hood ba, nu stiu daca exista pastile pentru ce ai tu, dar chiar te rog sa consulti un psihiatru, poate nu esti complet pierdut. Poate exista totusi ceva tratament. Unde pizda ma-tii am zis eu ceva de pensie? Unde? Unde am zis ca sper la vreo pensie sau ca astept vreuna? Cand o sa vina, cand o sa faca, cand o sa dreaga, cand o sa pula mea.
    Cine sa ma deporteze, idiotule?
    Chiar crezi ca suntem toti asa cu 0 skill-uri si depindem toti de vreun guvern?
    Nu tre sa ma deporteze nimeni, ca maine pot sa ma mut in Berlin sau in San Francisco sau in Paris sau in Dubai sau in Singapore sau in Hong Kong, pula mea, daca nu-mi mai place Londra. In cadrul aceleiasi firme, nici macar nu tre sa-mi schimb jobul lol.
    Uite, pula mea, nu-mi place in mod deosebit domeniul in care lucrez, dar e oarecum safe cand vine vorba de criza. Nu zic ca n-ar fi afectat, dar din fericire e un serviciu de care lumea va avea mereu nevoie. Domeniu pe care l-am ales cumva tocmai pentru ca tot aud de vreo 3 ani ca vine o mare criza.
    razboi civil interrasial lol. du-te ba si schimba pastilele.

  54. LamaLuiOcam says:

    Treaba cu pensiile se rezolva usor. O vizita la Chernobyl (ca tot e in voga ) la 40 de ani plus ceva investitii in American British Tabacco.

  55. Radu says:

    Asa crezi tu? Ca nu au habar, lol?

    Da, asa credeam, aparent vad si eu acum ca nu e asa, provoaca dar nu raspunde la provocari, de “parca” ar fi trecut printr-un training de disiminat idei subversive 🙂

  56. Alex says:

    Tipul asta care o tot da cu razboi interrasial in Franta cel mai probabil nu locuieste in Franta.

  57. Manowar says:

    Pe Franta stiu sigur ca o paste un razboi civil interasial in urmatorii 5-10 ani,

    Ma vad fortat sa te invit sa revii cand incepe.

    Spui tu niste chestii, stii tu niste chestii, dar…ma obosesti. Chiar nu-i acceptabil sa vad doar teoria apocalipsei (si curve, desigur) la orice post.

  58. Manowar says:

    Amen, brother. Mai putin de 4 ani mai am si eu.

    Da’ cat pula mea dureaza la nemti? Ca esti acolo de ceva vreme.

  59. Claw says:

    Da’ cat pula mea dureaza la nemti? Ca esti acolo de ceva vreme.

    8 ani dureaza. Hai sa reformulez: “3 ani si ceva :D”.

  60. Manowar says:

    8 ani dureaza. Hai sa reformulez: “3 ani si ceva :D”.

    Sfinte Malarie…e ceva. Aia chiar vor sa fie siguri ca esti sigur ca vrei acolo. Nu-i complet satanic, dar pula mea…8 ani…

  61. Claw says:

    Sa ai timp destul sa inveti limba. Oh wait, pentru aia iti trebuie o viata de om, plm.

  62. mesterul says:

    Manowar, cum e Wahl ăla? că nu ne ai mai zis.

  63. Schipix says:

    Merge și în 7 ani, dar în niște circumstanțe speciale. Și chiar și în 6, dar în circumstanțe și mai speciale.
    Robin Hood mai e pe aici, sau a fost exmatriculat? Dacă da:
    Referitor la datoriile imposibil de plătit de către orice stat UE. Plm Germania și-a scăzut datoria publică de pe la vreo 80% din PIB la 60% din PIB în doar 6 ani.
    Cât despre treaba cu limba și comportamentul, plm e plină Germania de viermi care vorbesc limba puțin spre deloc iar comportamentul numai german nu e. Și tot îi ține Germania de niște zeci de ani prin ogradă.

  64. Neurogamer says:

    Cred ca a plecat in lumea celor drepti.

  65. Georgel says:

    Iei in 6 ani, daca ai ZD B2-ul de la Goether. De fapt daca ai dosarul beton, merge sa il depui si la 5 ani si 10 luni de la primul Anmeldung. Hint: o adeverinta ca ai facut activitati de voluntariat netezeste procesul.

  66. Manowar says:

    Manowar, cum e Wahl ăla? că nu ne ai mai zis.

    E “meh”. Nu-l recomand.

  67. Orbu says:

    Merci, chiar voiam sa intreb, da’ am uitat 🙁 . Trist, plm.

  68. bezna says:

    Eu nu inteleg cum aia se lasa prostiti in asa hal incat o nastere e intre 25k si 50k $ Cum plm sa fie atat cand asta e cel mai vechi procedeu medical (si printre cele mai simple) inventat inaintea medicinei. Eu m-am rasculat ca e 1k de e in romanica (la privat ma refer ca la stat mi-a fost frica sa intru :)) . Avand in vedere ca tehnologia si materialele medicale sunt cam la aceleasi preturi ar insemna ca diferenta de bani se duce in cheltuielile cu resursa umana (doctori/infirmiere/paznic/molozi). Si daca luam in considerare ca un medic (fie el si obstretician) nu cred ca ia mai putin de 2k/luna in privat cum kkt se ajunge la diferenta asta colosala de +2000% intre aceeasi nastere in ro vs us? Cineva baga f multi bani in buzunar si nu cred ca e vb de medici cat mai degraba de companiile de asigurari. In plm ar trebui sa li se dea foc in piata publica. Pai decat sa platesc asigurare medicala in us pui 1,5 k/luna dupa 5 ani vii in Europa si schimbi un irnichi. Dupa alti 5 ani mai schimbi unul. Dupa 15 vii si schimbi inima. Si-uite asa faci in plm 105 ani si devii stra-stra-stra-bunic. LE decat sa dai 25k pe o nastere in US faci in plm o excursie pana in europa si mai stai si primele 2 luni. Si nasti si copilul intr-o tara civilizata

  69. Orbu says:

    @Benza : Si-atunci la ce pula mea sa mai traiesti in US, boss, daca stai numai pe excursii. la asta te-ai gandit?
    *Poate ar trebui sa faci si o excursie de 4-5 ani cat ai copiii in facultati sa-i dai prin europa, lol.

  70. Bezna says:

    Pai exact asta era idee. De ce sa cotizeze atatia bani cand cu banii de cotizatie pe 3 ani te operezi intr o tara mult mai spalata decat US de ce vrea plt. Si daca s apuca sa li se dea muie pe partea financiara au doua variante: urca preturile si in europa la nivelul statelor sau umbla la preturi in state si le mai aduc la un nivel mai aproape de realitate. Chiar asa ma intreb ca vaca: cat poate costa o nastere de stai 3 nopti in spital si procedura (in sine) dureaza maxim 1 ora? Si sa nu inceapa cineva cu kkturi d alea ca stiu pe cineva care a avut travaliu 12 ore ca nu s a spetit niciun medic/infirmiera plm 12 ore la curul duduii care a nascut. Ea singura a dus greul. Asa pot spune si eu ca am ajuns cu nevasta mea (la al 2 lea copil) si n am apucat sa termin de tras cardul la receptie ca mi a dat mesaj ca sunt tata. Daca aveam putina prezenta de spirit le ziceam ca n am cardul la mine si vin mai e sa platesc. Si le dadeam muie binenteles maine :))

  71. Manowar says:

    cat poate costa o nastere de stai 3 nopti in spital si procedura (in sine) dureaza maxim 1 ora?

    A avut nevasta-ta noroc. Nu dureaza la toate doar o ora. Eram acolo cand a nascut sotia si nu prea s-a terminat asa rapid.

  72. Andrea says:

    Probabil a facut cezariana electiva ( sper ca exista cuvantul in romana)

  73. Deria says:

    Se refera la expulzia propriu-zisa, extragerea placentei si toaletarea de dupa, nu la travaliu.

    Dar chiar si asa, omeneste este sa fii in monitorizare de la dilatatie 7-8, nu la 10, cand arunci copilul afara, ca poate nu e nimeni p-acolo sa-l prinda.

    Sau poate se refera la cezariana.

  74. Deria says:

    Cezariana la cerere, in romana, desi electiva suna mai… elevat.

  75. Manowar says:

    Eu nu inteleg cum aia se lasa prostiti in asa hal incat o nastere e intre 25k si 50k $

    Nu cred ca-i de “prostiti”; problema e ca nu prea te-ntreaba nimeni daca esti de acord si, in principiu, cand o apuca pe nevasta-ta damblaua, nu prea apuci sa faci rezervare, sa iei bilet de avion, sa pula mea. Poti, in teorie, sa iti iei un concediu de vreo luna din luna a 8-a. Da’ problema e ca aia au 10 zile de concediu. Si daca se naste boracu’ in alta tara, e posibil sa fie mai complicat si cu actele, nu am idee.

    Dar da, e teapa, teapa sinistra. US cam e teapa daca nu esti tanar, sanatos si single. In schimb, as risca sa spun ca merita sa pleci acolo cand ai vreo 18-22 de ani – cand te doare-n pula de spitale, de copii, de vrajeli de-astea. Te duci, iti faci banii (ma refer la afaceri, ca daca esti angajat faci mai mult in Europa; in schimb, la afaceri, estimez ca pe-acolo e mult mai lejer din toate punctele de vedere sa faci o caruta de bani) si…ori esti un alt milionar de-acolo, ori te duci cu banii in ce tara-ti place dupa.

    Sfaturi nu dau, cum ar veni, da’ pentru pustani mi se pare o idee foarte buna.

  76. Manowar says:

    Se refera la expulzia propriu-zisa, extragerea placentei si toaletarea de dupa, nu la travaliu.

    Ba, nu stiu, eu nu-s femeie, da’ din ce-mi amintesc, sarind peste nasterea propriu-zisa (desi nu-nteleg de ce e scoasa din calcul futerea de pana atunci), alea 2-3 zile isi cam au rostul IN GENERAL. Sunt si femei care se ridica din pat la o ora dupa si se plimba relaxate, da’ sunt si de-alea care nu pot misca si-o ard pe perfuzii. Si cam merita sa o tii sub observatie pe noua mama. In caz de infectii si pula mea.

    Nu neg ca e nasol costul, spun doar ca poate mai bine renunti la 2000 de euro sau whatever decat sa se trezeasca pe urma sotia ta cu dracu’ stie ce chestii urate.

  77. Andrea says:

    In Romania esti tinuta in spital parca cateva zile by default.
    In UK, daca “in teorie” nu is probleme si n ai nascut seara, esti trimisa acasa dupa cateva ore. Daca ai nascut spre seara, te lasa sa dormi acolo si te trimit acasa dimineata.

  78. Adi says:

    In RO spitalizarea e uzual de 2 zile daca nu exista complicatii.

    In SUA preturile sunt o problema de reglementare si dereglementare. Adica nu sunt reglementate preturile si adaosurile, in schimb sunt destule reglementari care practic omoara concurenta, deci duc preturile in cer. In plus, a venit si Obamacare care cere tot soiul de chestii (gen asigurare de nastere pentru barbati sau ceva in genul asta, nu mai tin minte exact) si acoperire pentru X indivizi neasigurati, chestie care a cam dublat preturile la asigurari.
    Si in unele locuri au si reglementari prin care sunt interzise spitalele comunitare (orasenesti sau statale). Tot anti-concurenta, pentru ca lobby = mita legalizata. Nici un loc pe lumea asta nu e perfect, iar sistemul medical american e printre cele mai nasoale chestii pe planeta. Cu cateva exceptii.

    Istoric vorbind nasterile au fost foarte ieftine, doar ca rata mortalitatii era cam mare pentru zilele noastre. Cum randamentul marginal e intotdeauna negativ, ca sa reduci rata mortalitatii la nastere costa din ce in ce mai mult, cand nasterea s-a mutat de acasa la spital si de la moasa la chirurg preturile au explodat. In Romania sunt inca mici pentru ca sunt artificial tinute mici de stat (casa de asigurari plateste o suma simbolica catre spital, gen 500 de lei) si pentru ca medicii iau $spaga++ (neimpozabila, deci mai ieftin decat daca ar fi platit costul real), drept pentru care iese ce iese, dar altfel ar fi sensibil mai scump si in RO.

  79. Elle says:

    Manowar, dupa 65 de ani in USA ai asigurare de sanatate. Se numeste Medicare, care acopera cam tot.
    Pana la 65 de ani e problema. Daca jobul nu iti ofera asigurare medicala, ori iti cumperi singur ori, mai nou, platesti amenda la sfarsit de an fiscal:)
    Cu $1500 pe luna (pentru o singura persoana, daca esti sanatos) ai o asigurare decenta. Sunt si cu $400 dar le platesti cam degeaba. Nu acopera mai nimic (poate doar annual check up) sau au “deductibles” foarte mari. Gen primii $20,000 ii platesti tu, apoi intra asigurarea.
    In plus, unii doctori nu accepta anumite companii sau anumite planuri. ( a se citi doctorii buni).

    In orasele mari, unii oameni aleg sa stea la joburi sub nivelul lor pentru ca au asigurare medicala buna, care acopera si membrii familiei (sotie si copii). Joburi de genul doorman la cladiri de lux. Stai 8 ore in picioare si deschizi usa locatarilor. Esti in union, ai un salarui relativ ok, 401k si asigurare medicala.
    Dar mai este o problema, daca te imbolnavesti de ceva serios, sa zicem cancer, e posibil sa iti pierzi jobul si implicit asigurarea medicala.
    E destul de sumbru sistemnul de sanatate in USA, dar si mai sumbru este ca unii americani, in special cei care au asigurare de la locul de munca cred ca asa este normal.

  80. Manowar says:

    Manowar, dupa 65 de ani in USA ai asigurare de sanatate. Se numeste Medicare, care acopera cam tot.
    Pana la 65 de ani e problema.

    Tipul de care vorbeam e sub 65. Se cam apropie, da’ nu e inca acolo. Si cand o sa fie acolo, oricum o s-o cam beleasca, probabil, pentru ca varsta si munca…

    Dar mai este o problema, daca te imbolnavesti de ceva serios, sa zicem cancer, e posibil sa iti pierzi jobul si implicit asigurarea medicala.

    …cu alte cuvinte, ai platit-o de pomana.

    E destul de sumbru sistemnul de sanatate in USA, dar si mai sumbru este ca unii americani, in special cei care au asigurare de la locul de munca cred ca asa este normal.

    Pai, de vreme ce aia-i tot ce-au vazut de cand se stiu si de cand aveau parintii, pentru ei chiar e normal…presupun.

    Ma rog, eu nu discut de “normalitatea” lor, doar zic ca e o frectie sinistra viata-n US. Merge cat esti tanar si pentru a face bani. Pe urma, de la punctul la care ai o familie/copii, parca-parca mie mi-ar cam da cu virgula si mi-as cam baga pula urgent in statele unite ale mortilor ma-sii. Taxele suna bine pe hartie (in comparatie cu UK, cel putin), da’ nu prea vad la ce-mi foloseste asta cand e vorba ca trebuie sa-mi iau separat o asigurare medicala care sa-mi rupa buzunarele. Ca am senzatia ca pe-acolo nu prea as fi platit asa.

  81. Bezna says:

    “Romania sunt inca mici pentru ca sunt artificial tinute mici de stat (casa de asigurari plateste o suma simbolica catre spital, gen 500 de lei) si pentru ca medicii iau $spaga++ (neimpozabila”

    @Adi Nevasta mea a nascut la privat. Despre ce casa/spaga vorbim? Din cate stiu eu in sistemul privat te duci cu banii tai nu ca esti asigurat. Marci banul si aia e. Doua nasteri la doua clinici diferite vreo 4k € cu celule stem incluse la ultimul (fratii sunt compatibili). Zi mi ca faci aceeasi schema si in US la triplu de bani (nu zic mai putin) si ti promit ca fac tot posibilul sa raman eu bortos si sa nasc acolo. Din cate mi a povestit un amic pe el (nevasta sa) l a costat fix 0 lire nasterea in uk da’ poate din cauza ca era alb si angajat si el si nevasta. Nu ma intreba ce asigurare avea ca habar n am. Dar si servicii de kkt gen ecografii muie analize muie etc muie. Eu daca ar fi trebuit sa merg cu nevaata mea la toate 3d urile ai 4d urile si 4 k urile imi luam job de noapte ca sa ajung la toate. Si toate pe bani sa nu ma intelegi gresit (100$ bucata) Acuma ramane sa stabilim cat de scump e ecograful americanesc vs ala romanesc (ca amandoua sunt chinezesti e partea a 2 a) si cat de scump e gelul de se freaca pe cititor + onorariul doctorului. Pariu ca pretul la primele 2 e similar iar doctorul e maaaaxim 4x ro=1 us. Si atunci ma intreb de ce in ro e 1$ si n state 25. Ceva pute

  82. Elle says:

    @ Manowar,daca ai asigurare prin job, nu ai plaiti-o tu, a platit-o job ul. Tu trebuie sa iti cumperi alta asigurare, ca sa poti continua tratamentul, dar avand in vedere ca ai o conditie pre-existenta, o sa trebuiasca sa vinzi ce mai ramas sanatos in tine ca sa o poti plati.

    aaa si mai e o chestie. Cand ai asigurare uneori se fac abuzuri. Mai ales la dentist. Daca tot plateste asigurarea, de ce sa iti puna o plomba cand pot sa iti faca root canal?:) Cunosc un tip care la 20 de ani are 4 root canals, de care cel mai probabil nu avea nevoie. Cel putin nu de toate. Mentionez ca pe toate le-a facut acelasi doctor care dupa o consultatie a ajuns la concluzia ca are nevoie de toate 4.

  83. Deria says:

    In RO spitalizarea e uzual de 2 zile daca nu exista complicatii.

    5 pentru nastere naturala, fara complicatii, acum 10 ani. Cluj-Napoca, “in RO” e mult prea vag, nu exista unitate.

  84. Deria says:

    Pe urma, de la punctul la care ai o familie/copii, parca-parca mie mi-ar cam da cu virgula si mi-as cam baga pula urgent in statele unite ale mortilor ma-sii.

    Si totusi, americanii nu emigreaza in masa, nu?
    Sunt destui care fac de la 3 copii in sus, cum de isi asuma riscul?

  85. Deria says:

    Si toate pe bani sa nu ma intelegi gresit (100$ bucata)

    Am auzit si de ecografie de 800 $/bucata. California.

  86. Elle says:

    @Deria
    1. Tax Returns. Cu cat ai mai multi copii, cu atat mai multi bani primesti inapoi la sfarsit de an, dupa dupa ce iti faci taxele. Pe acelasi venit, daca nu ai copii s-ar putea sa platesti taxe in plus, daca ai copii, primesti bani inapoi.
    2. Food Stamps. Daca ai sub un anumit venit, primesti tichete de masa, mai ales daca ai copii.
    3. Americanii cred ca USA este cea mai buna tara de pe planeta. Iar faptul ca toata America Centrala si de Sud incearca sa intre in USA cumva le confirma teoria.

  87. Adi says:

    Si atunci ma intreb de ce in ro e 1$ si n state 25. Ceva pute

    Sunt mai multe care put. Lipsa competitiei, costurile uriase cu asigurarile, etc. Discutam cu un coleg ca un prieten al lui si-a vandut avionul pentru ca asigurarea era cam $40,000 anual. In Ro aceeasi asigurare e $6,000 pe an pentru acelasi avion (cu discount am platit cam $4,000 acum cativa ani). De ce? Pentru ca in SUA dai in judecata pe cineva si iei milioane sau miliarde, in Ro o iei in mana si o strangi bine. Dar asta vine cu un cost.
    In plus, un neurochirurg in SUA aduce pentru un spital in medie 5-6 milioane pe an (din care el ia minim 1 milion salariu). La noi nu ia nici de 10 ori mai putin, de obicei.

    Dar da, pute, perfect de acord.

    si mai sumbru este ca unii americani, in special cei care au asigurare de la locul de munca cred ca asa este normal.

    Ce li se pare normal e ca cei care au asigurare sa fie tratati si cei fara sa fie trimisi sa isi ia radacina de cazma. Adica sa nu plateasca unii mai fraieri pentru toata lumea, precum in socialized healthcare. Aia e normal, nu sa plateasca $50 pe o aspirina.

  88. Adi says:

    Ce urla socialistii tembeli prin SUA e ca solutia e socialized healthcare, ca daca cineva nu isi permite asigurare sa fie platita din taxe.

    Problema e ca in acel moment sistemul pica in cap in prima saptamana:
    1. faptul ca toate preturile sunt de 2-3-5 ori mai mari decat in alte parti inseamna ca nu o sa ajunga banii oricum. Nu ajung in UK, dar ajung in SUA cu preturi triple? Cum?
    2. toata lumea care era fara asigurare o sa dea navala la doctor – nu doar ca o creste uriasa a cererii o sa creasca preturile, dar o sa ai risipa in genul romanesc, in care orice baba plictisita se duce la doctor ca sa nu stea acasa, iar cine are probleme o sa descopere ca prima programare e peste 3 luni, ca asa e in tenis.

  89. Elle says:

    “Ce li se pare normal e ca cei care au asigurare sa fie tratati si cei fara sa fie trimisi sa isi ia radacina de cazma. Adica sa nu plateasca unii mai fraieri pentru toata lumea, precum in socialized healthcare. Aia e normal, nu sa plateasca $50 pe o aspirina.”

    Toata lumea plateste pentru Medicare. Unele persoane poate ca nu ajung la 65 de ani sa beneficieze de medicare pentru ca au murit de gripa cand aveau 30 de ani si nu aveau asigurare.
    Nu cred ca e normal ca unii angajatori sa nu ofere asigurare de sanatate. Intr-adevar nu e normal nici ca o aspirina sa coste $50.

  90. Adi says:

    Nu e vorba de asigurarea prin angajatori, ca platesti si pentru aia. E vorba de aia europeana, in care o freci artistic, nu muncesti o zi in viata si ai asigurare de sanatate inclusa.

  91. Manowar says:

    Si totusi, americanii nu emigreaza in masa, nu?
    Sunt destui care fac de la 3 copii in sus, cum de isi asuma riscul?

    Unde sa emigreze? In Uniunea Americana?

    Mai sus de ei e frig de s-ar pisa sange si un sistem cu care nu s-ar putea obisnui, iar oportunitatile sunt reduse (plm, tara de cateva milioane de oameni). Mai jos de ei sunt #sarakii care le bat la usa sa lucreze la negru in agricultura. Si-n Europa nu au drept de munca sau de a locui.

    Daca ar putea, te asigur ca ar fugi urland trei sferturi din ei. Dar nu pot. Si la modul general, nici nu prea vorbesc ei limbi straine.

    Mai ajung/fug prin UK unii dintre ei, da’ de obicei sunt nitelus deportati cu viteza melcului turbat.

    …si n-ajuta nici faptul ca foarte multi dintre ei nici nu stiu ca exista alte tari. Pe langa asta, li se repeta in mod constant ca USA! USA! USA! e cea mai cea de pe planeta. Nu-i chiar de mirare c-au ajuns sa puna botu’ la asta.

    Ce li se pare normal e ca cei care au asigurare sa fie tratati si cei fara sa fie trimisi sa isi ia radacina de cazma. Adica sa nu plateasca unii mai fraieri pentru toata lumea, precum in socialized healthcare. Aia e normal, nu sa plateasca $50 pe o aspirina.

    Nu prea le poti izola. Ce ar trebui sa li se para anormal ar fi faptul ca platesc taxe, da’ nu au healthcare. Ceea ce-i un pic idiot. La modu’…ce plm primesc de restu’ banilor, gargara patriotarda?

    1. faptul ca toate preturile sunt de 2-3-5 ori mai mari decat in alte parti inseamna ca nu o sa ajunga banii oricum. Nu ajung in UK, dar ajung in SUA cu preturi triple? Cum?

    Nu-i asa. Acolo e vorba de niste manarii sinistre facute de industriile pharma si insurance. Ar fi suficient sa le dea peste degete. Da’…plm, lobby, interese, spagi.

    Nu e vorba de asigurarea prin angajatori, ca platesti si pentru aia. E vorba de aia europeana, in care o freci artistic, nu muncesti o zi in viata si ai asigurare de sanatate inclusa.

    …pentru ca asa e normal…

  92. Adi says:

    Americanii stiu ca nu intra si health care in taxele pe care le platesc. Nu chiar ca in UK, sa iti vina un pie chart frumos cu defalcarea taxelor pe categorii, dar stiu ca nu sunt incluse si nu au o problema cu asta. Alegerea lor, din punctul de vedere al libertatilor individuale dreptul sa nu iti cumperi asigurare (si sa o sugi cand ai nevoie si nu ai cumparat-o) mi se pare ok.
    Taxele pe care le platesc ei sunt mai mici decat in Europa. De ce? Pai pentru ca includ mai putine chestii in ele. Din ce calcule mi-am facut, in Romania am platit 45% din start taxe (+19% TVA), in SUA am platit pana acum 30% si ies un pic sub 30% in total la final, plus vreo 7.5% sales tax. Normal ca la 30% nu am pretentiile de la 45%. Si 30% e mult, alti colegi ajung la vreo 20%.

    Nu vor sa le dea peste degete. Exact aia ar fi solutia, dar nu vor politicienii. It sucks and it’s not the wife.

  93. Manowar says:

    Americanii stiu ca nu intra si health care in taxele pe care le platesc. Nu chiar ca in UK, sa iti vina un pie chart frumos cu defalcarea taxelor pe categorii, dar stiu ca nu sunt incluse si nu au o problema cu asta.

    Aia sanatosi nu au o problema cu asta, ca sa fim mai exacti. Pana se imbolnavesc si incep sa aiba o problema cu asta. Sau pana li se naste un copil cu ceva belele. Sau.

    Alegerea lor, din punctul de vedere al libertatilor individuale dreptul sa nu iti cumperi asigurare (si sa o sugi cand ai nevoie si nu ai cumparat-o) mi se pare ok.

    Ti se pare. Nu e OK. Mai devreme sau mai tarziu, ajungi “acolo” – cu sanatatea in pioneze. A ta sau a celor din jurul tau. Poate tu esti inca tanar, da’ ai tai nu vor fi forever. Poate tu te simti bine, da’ poate nevasta-ta nu. Sau poate iti naste nevasta un copil d-ala cu probleme serioase. Asa, de control – cunosc pe cineva in situatia aia. Cam pe-atunci iti dai seama ca nu-i OK. Pentru ca hei, statu’ ala care nu face nimic pentru a ti-l trata/tine in viata vine sa-ti ia beregata daca lasi boracu’ sa crape. Ca deh, ii pasa de el – dupa ce-l omori tu. Cat timp moare el de unul singur, e perfect OK.

    Cam atat de OK e, ca sa-ti fac rezumatul. Si nu, nu e un singur caz. Sunt destule. Norocu’ nostru ca tara e ca americanii nu stiu de NHS. Ca altfel am beli pula si ne-am trezi cu cateva milioane de pensionari adusi “in vizita, la turism” de copii.

    Normal ca la 30% nu am pretentiile de la 45%

    E cam usor si cam comod sa nu ai pretentii cat timp esti sanatos, boss. Ceea ce-ti urez si-n continuare.

  94. Adi says:

    Asigurarea pentru terti mi se pare normal sa fie obligatorie, gen RCA: busesti masina unuia, ai asigurare care i-o repara. Aia pentru tine, nu: iti busesti masina, nu ai asigurare? Treaba ta, ti-o repari sau mergi pe jos.
    La fel si cu aia de sanatate: faci ce vrei cu pielea ta. E doar o opinie personala, dar in contradictie cu orice opinie care spune ca ar trebui fortati oamenii sa faca chestii care sunt pe pielea lor. Gen sa poarte casca in casa si fular cand fac baie.

  95. Elle says:

    @ Manwar, Inseamna ca are asigurare prin locul de munca. Daca esti casatorit si ai asigurare de la munca include automat si sotia si copii.
    Dar stai sa gaseasca alt job mai bine platit/ intr-un domeniu care ii place mai mult dar care nu ii ofera asigurare, sau o asigurare mai proasta, sa vedem daca ii mai convine. (nu stiu cu ce se ocupa dar dau un exemplu de situatie)

  96. Manowar says:

    @ Manwar, Inseamna ca are asigurare prin locul de munca. Daca esti casatorit si ai asigurare de la munca include automat si sotia si copii.

    Nu are. Ca locul lui de munca e la mini-afacerea lui. Din care nu face atatia bani incat sa se pise pe costul asigurarii. Da, stiu…

  97. Manowar says:

    Gen sa poarte casca in casa si fular cand fac baie.

    Nu-mi place ca te faci ca nu-ntelegi. Eu cred c-ai inteles. Si daca ai super noroc sa fii ferit de accidente si boli nasoale, ajungi la varsta aia la care-ti bate la usa dementa. Si te duce fi-tu in alta tara si te abandoneaza p-acolo, in speranta ca vor avea aia de-acolo grija de tine, ca deh…Sau tu esti bine, da’ nevasta nu mai e. Sau boracul. Hai ca intelegi ca n-are treaba cu casca si fularu’.

  98. Adi says:

    Nu am zis ca sfatuiesc pe cineva sa nu isi faca asigurare, mai ales ca prin angajator e convenabila (desi tot tu o platesti in final). Dar la un moment dat chiar trebuie lasati idiotii sa sara pe geam, altfel nu scapi de ei. Stii ca in peste jumatate din state purtarea castii pe motocicleta nu e obligatorie. Eu nu am mers vreodata pe o strada fara casca, dar sunt de acord sa fie optionala. Pe bune.

  99. Manowar says:

    Amesteci sexul cu futaiul.

    Discutam de sanatate, tu compari cu casca motociclistului.

    Coaie, maine te poate lovi un cancer de-ala de mai mare dragul. Si stii ce? Nici macar nu o sa ai idee de cauza. Nu o sa stii ce casca nu ai purtat sau unde ai accelerat.

    Si cat timp esti sanatos, da, dom’le, sa vina, asta e …si tot restul discursului de om sanatos cu ochii pe bani. Eh, dar daca te loveste si descoperi ca tratamentul costa mai mult decat ai adunat tu toata viata (si nu muncind ca un boschetar), sa vezi ce brusc iti schimbi parerea. De obicei pe la punctul la care trebuie sa iti bage cineva degetul in cur ca sa te caci (dupa ce iti scoate scutecul, adica), dar nu inainte de a voma supa de citostatice cu intestine si de a observa ca nu stiai ca poti cheli si la sprancene.

    Cea mai buna parte e ca degeaba ai vinde tot – daca ai putea. Ca oricum nu prea ai sanse.

    Serios, e imatura treaba asta. Socialist nu sunt, dar niste chestii nu trebuie sa ajunga pe manute private. Healthcare, sanatate, educatie (in mare). Ala e doar drumul spre chetele facute-n Libertatea. In rest, din partea mea, vindeti la licitatie pana si Casa Alba si hoitul lui Lenin.

    Singura parte buna in America e ca macar iti poti fute un glont in muie fara sa te mai agiti prea mult. Costa si ala, da’ e ceva mai affordable.

  100. Adi says:

    Azi a murit varu-meu de cancer. L-au ajutat asigurarile de l-au spart, a trait un an, iar ultimele 2-3 luni nu le-as numara. Permite-mi sa imi bag ceva in asigurari, macar pana il ingrop (ca asta e treaba mea).

    Nu am zis nimic de manute private. Chiar nu am pomenit de asa ceva.

  101. Manowar says:

    Azi a murit varu-meu de cancer. L-au ajutat asigurarile de l-au spart, a trait un an

    Stiu, nu l-au vindecat. Dar in anul ala, a avut sau nu cineva grija de el – cat de cat, mai ales in alea 3 luni?

    In strada sau putrezind in casa era mai cool?

  102. Adi says:

    Fara asigurari (citostatice, ca altceva nu i-au facut) traia doar 3-6 luni, iar alea 3 nasoale au fost acasa, nu la spital. La spital l-au internat si l-au trimis acasa. Ce preferi, sa iti prelungesti agonia cu 6 luni nasoale sau sa termini socotelile si sa scapi mai repede?

    De el a avut grija nevasta-sa si cu fiica-sa. Nu altcineva.

  103. Manowar says:

    Fara asigurari (citostatice, ca altceva nu i-au facut) traia doar 3-6 luni, iar alea 3 nasoale au fost acasa, nu la spital. La spital l-au internat si l-au trimis acasa. Ce preferi, sa iti prelungesti agonia cu 6 luni nasoale sau sa termini socotelile si sa scapi mai repede?
    De el a avut grija nevasta-sa si cu fiica-sa. Nu altcineva.

    Inteleg. Da’ ce-ti scapa e faptul ca daca patesti de-astea in US, e un pic mai nasol, pentru ca mai intai ia vinde tu casa pentru a putea avea acces si la cacaturile de baza. Si e o alegere interesanta – tu cel mai probabil mori oricum, da’ daca vrei sa-ncerci sa traiesti, ia lasa-ti nitelus si familia pe drumuri. Oare ce-ar alege cei mai multi oameni? Greu de spus.

    Tu zici ca n-ai zis nimic de manute private. Da’ cand nu e chestia asta asigurata de stat (din taxe), ajungi pe manute private si la dilema descrisa mai sus.

    Eu unul n-am dileme pe tema asta. N-am treaba nici cu alea 6 luni, iar nevasta-mea are instructiuni clare cu privire la foc, ca din mine nu vor face viermii sarmale. Da’ unii oameni s-ar putea sa se gandeasca bine de tot inainte de asta.

    Ti-am zis, in afara de sanatate, educatie si housing, vindeti linistiti si ramele din undite, nu ma intereseaza. Da’ astea-s chestii pentru care cam TREBUIE sa platim toti, ca suntem sanatosi sau nu. Daca vrem sa traim cat de cat OK. Altfel ajungem cam nasol. Tu nu-l educi p-ala, vrei sa plateasca singur pentru asta. ala, la schimb, se educa pe internet, unde scrie ca vaccinul e rau. Si-apoi incepem sa adunam cadavrele de boraci dupa epidemie.

  104. Elle says:

    Unele cancere se vindeca. Nu toate sunt la fel. Nu ai de unde sa stii. Dar nu cred ca cinva ar vrea sa fie in situatia in care sotia/sotul/copilul ii moare de cancer pentru ca nu are asigurare si sa se gandesca ca, poate daca ar avea, ar fi avea o sansa sa se vindece. Sau macar ar avea acces la morfina.

  105. Bratu Costel says:

    Americanii poate vin sa investeasca in IT.