Nu prea are legatura cu subiectul, dar legat olimpiade.. cum sunt tanar, am prins vremurile recente in educatie.
Eu am fost la istorie si “Scrieti un eseu de 20-30 randuri despre de ce e bine ca Romania a aderat la Uniunea Europeana”(cica inainte era cu NATO) a fost inceputul sfarsitului la asta cu “opinia personala”. Nici macar nu mai vorbim de istorie, ci scrict politica. O comanda.
Ma bucur nespus pentru rezultatele olimpicilor la circul asta numit Olimpiade, cele mai cuminti oi castiga.
Bineinteles ca mi se rupe pula cand aud ca nu stiu ce copil sarac are diplome dar n-are ce manca si vai tinerele sperante etc.
Boala intorsului argumentului o aveam la Romana, unde nu era vreun scriitor cu care sa nu te simti obligat sa-i desfiintezi credinta de cacat(eg Blaga, o ai pe una goala si nu-i spargi corola) si universul satului. Poate Bacovia sau Caragiale.
Pe mine oricum ma seaca toti retarzii astia care vin cu povestile lor de success sa tina discursuri motivationale….plm. Si alti retarzii se aduna ca oile sa aplaude orice basina scoate ala pe cur sau pe gura….
Si da, de multe ori trebuie sa-ti iei o mare muie sa te trezesti la realitate….
O sa-l citesc totusi pana la capat, dar dude…
“Cand incepusem sa ma gandesc la ce facultate m-as duce si sincer luam in considerare Timisoara destul de serios.”
Superb scris si de acord cu tine ca ar trebui sa invatam din greselile celor care au success si nu numai din succesurile lor. Ideea e ca dupa cum vezi, in toata media, cand e vorba de oamenii de success, se impartaseste si se publica numai ce au facut ei sa realizeze asta. Nimic din esecuri/greseli.
Nu am vazut nicaieri ca zice de Bill Gates si-a luat-o de cateva zeci de ori cand a inceput ce a inceput, sau ca nu stiu ce mahar de pe Wall Street care acum invarte si se joaca cu miliarde de bani (virtuali, care nu sunt ai lui evident) ne impartaseste cat a pirdut pentru ca a gresit aia sau alta.
Si motivul este ca “nu da bine” sa iesi la public cu “negativisme”. Adica ipocrizie totala. Doar cei spalati pe creier cred ca pot sa-si imagineze ca un om de success (actual sau din trecut) nu si-a avut partea lui e greseli (majore) la inceput, si altele pe parcurs si in prezent, la fel de majore dar vazute diferit si raportate la o alta scala.
Nu e nimic sa ma scoate mai tare din minti ca discursurile motivationale. E cea mai cumplita forma de retardare in masa dupa umila mea parere.
@Sabotor – Chiar asa de fara sens si pe langa subiect suna ce am scris mai sus de crezi ca sunt EBA? Cred ca ar fi trebuit sa fiu si agramata ca sa fie totala treaba dar n-am cum sa te ajut cu asta:-) Ca ai adus vorba despre ea, esti fan EBA? 🙂 (e retorica) 🙂
@Tudor – da, dar ideea era ca oamenii care au/avut succes nu vor sa vorbeasca despre esecuri. Si personal cred ca poti invata mai multe din esecurile altora, asta doar daca nu esti un bolovan distrus care vrea sa sa dea singur cu capul de pragul de sus ca sa traiasca propria experienta.
Art.4 Daca se invoca clasicul “tastat gresit”, dupa ce ca nici macar nu se prinde ca care e greseala, se raspunde cu “esti proasta fa!”
Citat din manualul de proceduri al politiei gramaticii.
@sabotor – de-asta am pus ” :-)”; am glumit cu “fan EBA”:-)
@groove – din pacate nu avem emoticoane pentru sarcasm sau bascalie de tine insuti. Cu toate astea, trebuie sa admit ca e instructiv Art.4 din Politia Gramaticii.
ma regasesc in mare masura cu astea. si la mine la admitere au fost peste 30 cu nota 10. ca au venit la meditatii la profii de la medicina. ah, si ca fix in acel an au venit de vreo 2 ori mai multi ca de obicei.
asa ca eu, baiat normal, m-am pregatit pt admitere la modul “daca iau peste 9, n-am cum sa pic la taxa. in toti anii erau sub 8.20”. well, cu 9.20 am fost al 10-lea sub linie, gen. ultimu la buget era 9.49. fuck my life.
sa va imaginati furia mea cand am aflat ca la taxa nu beneficiez de nici un fel de bursa, sau reorganizare in functie de medie. 1200 euro/an + carti/echipament dentar/consumabile/bani de tratament la pacienti (fara manopere nu intrii in examen, etc).
apropo, angajeaza careva student la cabinet? (worth a shot, pana acu nu am gasit, orar futut)
in fine, chit ca sparg vreo 7000-8000 de euro pe faculta asta ma multumesc cu gandul ca ii fac la loc in vreun an. sunt modest, ca incepator nu am pretentii PREA mari. altii fac mai mult pe o luna, gen implantologi sau ortodonti.
Sunt haioase si povestile voastre, da’ vreau sa va reamintesc o singura chestie: eu am terminat primul la un concurs de inot si-am iesit pe locul 2. Cu tot cu fluieraturi in sala si boo si tot ce mai vreti voi. Tot locul 2 a fost pana la urma 🙂
Fiecare priveste in modul lui lumea. De exemplu eu intre sport si ORICE altceva care poate fi interpretat (filozofie, literatura etc) as alege sport. De ce? Pentru ca criteriile sunt clare, ca pentru prosti. Evident asta implica sa ai si un minim de conditie fizica – ceea ce pentru un om de 18-19 ani in ~2000 nu era ceva imposibil.
Aveai si ce proble alege, 1km rezistenta fiind obligatoriu parca. In rest bareme lejere. Daca gaseai 2-3 cu care sa alergi pentru bac 2-3 luni inainte era garantat un 9-10.
@ Manowar: Multumesc pentru ca mi-ai publicat mailul. Apreciez mult :). Scuze ca am uitat sa zic mai inainte.
@ Iulian: Nu aveam o conditie fizica proasta. Daca citesti cu atentie ai fi vazut ca ma ingrijora ideea sa am vreun accident stupid care sa nu imi permita sa dau vreo proba fizica. Si avand in vedere ca la filosofie ma credeam zeu… am crezut ca e mai sigur asa. Sa dau la filosofie.
@Manowar: Serios? chiar si cu boo and shit tot pe locul 2 ai ramas? Naspa.
Da.
Daca cumva inotai de unul singur atunci stim de unde vine culmea concursului 🙂
Nah. Mai erau 7 oameni in finala. Da’ ce mai conteaza. Gen ii bati pe restu’ detasat si ajungi pe locul 2. Pentru ca locu’ 1 s-a dat deja inainte de concurs, cum ar veni. C-asa-i in natatie. De tenis nu stiu.
@George,
Hai, ca oleaca autozeflemeala nu strica.:)
La auzirea numelui George, in capul meu se fac conexiuni aiurea, asta e, dar nu e de rau.
Si eu alesesem sa dau bacul din filozofie din ratiuni mai stupide decat ale tale si, evident, am luat un glorios 8.
Norocul ca norocul, dar viteza cu care iesi dintr-o situatie de rahat, cred ca face diferenta intre succes si insucces.
N-am participat la nicio olimpiada niciodata. Nu vedeam rostul. Adica, era nevoie de pregatire suplimentara si timp liber mai putin, dar nu regret ca nu am fost. In schimb am corectat la olimpiade si n-am intalnit situatii in care 2 lucrari sa fie de valori apropiate incat sa nu stiu care-i #1. Le citeam pe toate, pastram 3 cele mai bune, le reciteam pe alea si sarea una in ochi si gata (bine, cu barem & shit).
Eu am da bac-ul la sport si am luat 10 fara sa fi facut mai mult de 5 ore de sport in tot liceul. Acum sigur exista un George din generatia mea care era atletic si a luat 9 si ceva si scrie pe vreun blog cu altii au luat 10 desi erau niste puturosi.
Pana la urma totul este un furt si sa fim seriosi, cine nu ar fura chiar de este vorba de o admitere sau un concurs? Din pacare fura parintii pentru copii si nu stiu cat ii ajuta pe ei asta.
Mereu exista un risc. Dar daca te gandeai ca o sa ai un accident si sa nu mai poti sa ajungi sa dai nush ce proba scrisa? Erau cam aceleasi probabilitatile?
Ce inseamna propriu-zis un om de success in cultura secolului 21? Inseamna in mod necesar si suficient o persoana cu bani.
Daca luam personajele cu conturi mari (nu medii) la enumerat o sa dam in mare parte peste niste lichele si aici nu fac nici o diferenta etica intre proxenetism, banking, prostitutie, mafie, top management, pornografie, showbizz.
Poate realizezi ca te-ai raporta virtual la niste lichele sau poti sa crezi orbeste ca munca asidua, talentul si Dumnezeu le-au asigurat “succesul” la care au ajuns. Se mai pot face bani (gen milioane) din proiecte genuine in societatea actuala? (Nu exemplul cu Zuckerberg, please!)
Traim in era pozitivismului conceptual exacerbat si orice negare a perceptiei senine pe care o are majoritatea opiniei publice, perturba feng shui-ul (a se citi pasla de prostie care acopea planeta asta mai ceva ca gazele cu efect de sera) Unde sa mai incapa exemplele de incercari nereusite, experimentele, esecurile de pe traseu? Oricum natura umana nu e predispusa la invatat din experientele altora ci numai din alea traite intens pe cont propriu. Testimonialele negative sunt rejectate din start, ca doar avem toata viata inainte s-o incercam in mod nesabuit pe toate partile, nu-i asa!? Cine vrea sa auda de efortul real pina la produsul finit, mai ales cand totul pare atat de usor?
Vorba aia -si tu poti ajunge ca X intr-o zi daca iti doresti cu adevarat, daca faci cu pasiune ce faci, daca crezi in steaua ta -care mai erau argumentele alea idiotesti pe care ti le inoculeaza sistemul in cap?!
Si daca e sa ma intorc in timp ….
Fara sa fiu adepta conceptului de socialism utopic sau ceva, am respins de fel ideea de competitivitate in toti anii de scoala. M-am detasat aproape din instict de ideologia aia scolara sa fim mai buni, sa fim cea mai buna clasa din scoala, sa ne intrecem intre noi, la olimpiade, concursuri. Toate indemnurile, propaganda si exaltarea unora responsabili cu “Hai sa…fim activi(exemplu random) mi-a stirnit un soi de recul mental si in cuvinte nu foloseam in scoala “fuck you” adaptat asa la situatie ci banalul “NU”, un NU neconstientiat pe de-a intregul atunci dar care in timp avea sa mi se dezvaluie pe masura ce am inceput sa inteleg natura umana.
Am participat si eu in scoala la tot felul de manifestari competitionale, dar nu m-am entuziasmat niciodata dupa un rezultat intamplator bun la fel cum nu m-am deprimat dupa un esec. Am ramas aceeasi persoana ursuza in legatura cu subiectul si am un album intreg de poze care atesta asta. Acolo unde am uitat eu, pozele alea de copchil trist cu o diploma tinuta strimb in mana mi-au adus aminte cam care era starea mea de spirit atunci.
Poate are legatura si cu faptul ca nu am avut nici o inclinatie speciala spre vreo materie de studiu anume. Toate ma inspirau sau ma scarbeau in aceeasi masura cu cateva exceptii. Ar trebui sa mai existe o planeta pentru astia ca mine care n-au talent la nimic gen si trebuie sa faca efort sa simuleze ca se pricep la una si la alta 🙂
Apoi se intampla ca am si niste conceptii din alea de tip “totul sau nimic”, “alb sau negru”, si am impartit lumea de la bun inceput in genii si plebe. Cu siguranta nu m-am nascut un geniu carevasazica sunt simpleton, intelectual vorbind. Asadar asteptarile mele de la mine au fost minime. Nu numai ca am invatat din erorile mele dar le port cu mine permanent cat sa nu uit vreodata cine sunt cu adevarat. Pentru mine toate cacaturile de note la examene, intreceri, dispute, nu inseamna nimic daca nu ai sclipirea aia in tine, aia care te diferentiaza din multime. Asta e rezervata celor cu vedere panoramica asupra lumii si a vietii. Si de-asta competitia permanenta in care trebuie sa te gasesti trebuie sa fie aia cu tine insuti, cu comoditatile din tine, cu toate limitarile pe care le ai. Ca sa ajungi la gradul de cunoastere care-ti permite competitivitati cu aia la care te uiti in sus.
Problema este ca fara competitivitate si sanctiuni in educatie performantele scad per ansamblu.
In Anglia, scoala are o politica principial necompetitiva, chiar anti-competitiva si in mod cert o politica non-sanctionala (li se spune copiilor sa faca una sau alta, daca nu fac, nu exista moduri de sanctionare, cel mult sunt izolati pentru cateva minute etc.) — Nu exista “the best”, li se spune ca “all are good in their own way”. In consecinta, dispar criteriile de comparatie si TOTI sunt buni / prosti… Evident ca asta e o minciuna, copiii stiu daca sunt mai buni decat colegii lor (poate nu si invers!), dar sugestia pe care o primesc este ca asta nu are nici o valoare… Tinand cont ca scoala incepe la varsta de 4 ani, au o gramada de timp sa le bage idiotenii din astea in cap…
Pe urma se mira ca 30% sunt sub nivelul minim la scris, citit si matematica atunci cand termina scoala primara (11 ani)… Pai, nu le-ai spus 7 ani de zile ca sunt buni “in their own way”??
Problema este ca fara competitivitate si sanctiuni in educatie performantele scad per ansamblu
Prin comparatie nu gasesc ca e o poveste de suces invatamintul cu competitivitate si sanctiuni.
Adica mi se pare ca se denatureaza scopul actului de invatare in sine. De ce pleaca lumea de la premiza ca studiul trebuie sa aiba o latura punitiva, restrictiva si scolastica? De ce sa marsam pe ideea ca neaparat se intimpina o rezistenta pe scoarta cerebrala la procesul de invatare? Rezistenta aia apare in special pe seama constringerii la care e supus un om, un om care nu intelege , care nu are motivatie, caruia nu i se face o introducere armonioasa in domeniul respectiv! Nici macar nu persista in memorie toceala aia de ochii lumii, de frica, sa fie acolo o nota care nu semnifica decat finalitatea travaliului studiului impus. E plina piata de absolventi cu note mirobolante si diplome prestigioase dar carora le lipsese exercitiul gandirii pentru ca le-a lipsit rationamentul , logica deductia si interesul ingenuu pentru un domeniu de activitate! Si tot spiritul asta concurential a dus la aparitia unei clase de indivizi din ce in ce mai numeroase, cei care nu invata nimic si sunt cool cu asta pentru ca sunt rebeli si au facut din ura pentru sistem un modus vivendi.
Doar ca nu e nimic cool ! E trist si e de fapt o defulare indusa de actiunile unui sistem de invatamint adiabatic, surd la nevoile sociale ale unui copil! Sistemul care promoveaza ideea ca nu esti destul de bun pentru societate, ca trebuie sa te omori cu altul ca sa ai loc pe planeta! Daca un om imbratiseaza o materie de studiu o invata fara efort, fara amenintari, sanctiuni sau recompense ulterioare. Si aici intervine decisiv pedagogul. Am destule exemple de profesori indrumatori care au reusit sa inspire in copil daca nu simpatia pentru materie macar simpatia pentru cel de la catedra si tot a contat un pic in procesul de invatare in sensul ca poti invata si din respect pentru cel care preda.
In Anglia, scoala are o politica principial necompetitiva, chiar anti-competitiva si in mod cert o politica non-sanctionala (li se spune copiilor sa faca una sau alta, daca nu fac, nu exista moduri de sanctionare, cel mult sunt izolati pentru cateva minute etc.) — Nu exista “the best”, li se spune ca “all are good in their own way”
Cred ca ideologic vorbind este o situatie ideala doar ca toate doctrinele suna bine in teorie si in practica ne ‘omoara’. Prin inducerea unei situatii concurentiale intr-un grup social, individul traieste sub spectrul unei amenintari permanente a retrogradarii in raport cu ceilalti ceea ce nu inseamna automat ca devine mai bun ci mai degraba mai anxios, mai depresiv si mai agresiv. Scopul evaluarilor devine un mijloc de mentenanta al prestigiului de sine si mai putin de sprijin in procesul de invatare. Si asa societatea le baga pe gat tot felul de repere photoshopate la care sa se raporteze pana dau in depresie, repere pe linga care niciodata n-or sa fie niciodata destul de buni, de corectati estetic, de successful. Natura umana aflata in competitie predispune inclusiv la impostura(copiat, sabotat profesori, furat subiecte etc)si uite asa scopul studiatului la scoala trece in plan secund-pentru ca e mai important sa demonstrezi ceva altora, nu sa ramai cu ceva in cap de acolo!
Gasesc mult mai potrivita ideea de competitie la nivel de job, esti adult(ai depasit etapa de copil in formare), ai plecat la drum cu un bagaj de informtii- depinde numai de tine sa te remarci pe post, sa concurezi, sa fii rapace si lacom de prestigiu. Dar in scoala? De ce sa se masoare intre ei mai exact? De ce sa le otravesti copilaria cu rigori competitionale aproape inchizitoriale in multe situatii?
In consecinta, dispar criteriile de comparatie si TOTI sunt buni / prosti.Evident ca asta e o minciuna, copiii stiu daca sunt mai buni decat colegii lor (poate nu si invers!), dar sugestia pe care o primesc este ca asta nu are nici o valoare…
Nu neaparat. Daca s-ar face o analiza atenta pe cap de copil, s-ar descoperi ca fiecare are o pasiune, o motivatie in ceva. Tine de psihologia fiecarui pedagog sa o scoata la iveala. Daca se vrea. Copiii stiu cand sunt mai buni decat alti copii, cand sunt mai timizi sau mai extroverti, numai ca prin accentuarea acestei confirmari nu faci decat sa dezbini un grup social. De-aia exista acei bullies peste tot, de-aia au aparut manifestari violente din ce in ce mai frecvente pentru ca apar aceste ierarhii in scoli. Ierarhii (pe popularitate, bani, rezultate scolare s.a.m.d) induse inclusiv de competitivitatea promovata asiduu in anumite sisteme de invatamint.
Traim in era pozitivismului conceptual exacerbat si orice negare a perceptiei senine pe care o are majoritatea opiniei publice, perturba feng shui-ul (a se citi pasla de prostie care acopea planeta asta mai ceva ca gazele cu efect de sera)</blockquote
Eu am fost mereu in competitie in timpul scolii si nu ma plang. Am avut si esecuri, si “succesuri”. Pula mea, competitia m-a facut sa am bursa in facultate. Nu e bine? Ba eu zic ca e fucking bine.
@IM
Eram curios daca modul fain de a scrie te ajuta in meserie sau daca e un derivat al meseriei. Banuiesc ca nici una nici alta. Oricum imi place cum expui ideile, nu ca as fi de acord cu toate.
@Deria
Ma, nu stiu ce sa zic. Pe majoritatea cred ca ii motiveaza ideea de a invata ca sa intreaca pe altii din preajma lor. Pe mine nu.
Ba chiar ma oboseau competitiile astea prestabilite si ideea sa ma asmuta cineva ca pe pitbull asa cu fazele alea gen-tre’ sa ii intrecem pe aia de la clasa B, sa ajungem pe judet si kkt.
De la nivelul meu de copil mi se pareau ambitii desarte. Adica n-am invatat niciodata mai bine daca mi s-a pus in vedere ca trebuie sa intrec pe cineva. Se intimpla sa am note mai mari sau mai mici decat altii dupa caz. Asa si? De ce ar trebui sa ma deranjeze pe mine daca cineva are note mai mari ca mine sau mai mici? E relevant sa stiu ca am intrecut-o pe X la istorie sau conteaza ca atunci cand aud de etrusci sa stiu si eu cam pe unde sa-i situez pe axa timpului?
Dar in timpul liber faceam o competitie din orice joc, din orice conjunctura, pina si coboritul pe scari din bloc era o intrecere de viteza cu vecinii-haos total.
Scoala in schimb a avut acest efect de “mai bine lasa, whatever” asupra mea…Asa cum am mai spus. Nu mi-a trezit nici o ambitie, nici o vanitate, nici o emotie. Ba, fie.. totusi am avut o emotie la bac, ca am dat si io la filozofie (mai e cineva care n-a da bacul la filozofie pe aici? :))
@Iulian
🙂 Daca depindeam de scris ca meserie cu siguranta muream de foame.
Gandeste-te ca totusi submit impulsiv un text needitat, necorectat, cam haotic, plictisitor pe alocuri, un text pe care l-as descrie ‘meteorologic’ asa ca fiind slab pana la moderat. Realist vorbind!
Quick temper, slow mind 🙂 Ce pretentii sa ai de la mine?! 🙂
Dar pentru ca lui V i-a stat in gat ce ai spus (alaturi de alte chestii pe care le are blocate in gat), accept cu bucurie aprecierea facuta 🙂
Bai si eu mi-am muscat-o cu filosofia. Doi am fost din clasa eu care luam note bune pentru ca filosofam ( nu m-am chinuit nici o data sa invat la filosofie ) si inca unu care nu era prea stralucit dar voia sa dea la facultatea de filosofie. El care a tocit a luat 9 eu care am liber-cugetat am luat 6.
Habar nu am de ce nu am ales educatia fizica unde stateam bine de asemenea.
A, eu nu m-am simtit asmutita de nicio culoare, in clasele I-VIII clasa mea a fost oricum cea mai buna. La fel si in liceu, acolo era chiar mai relevanta situatia, pentru ca erau copii din orase diferite, pe langa bastinasi.
Da’ io am fost tocilara de mica, ceea ce nu-i doresc fie-mii, pentru ca am uitat mult (atunci nu uitam, stilul meu de tocit nu era unul papagalicesc, chiar daca stiam lectiile pe de rost, puteam selecta informatii si face conexiuni, sinteze) si sunt varza la istorie si geografie.
Io am dat bacul din romana (oral si scris), engleza, franceza si chimie. La chimie s-a copiat si a fost una din putinele dati cand m-am uitat pe foaia colegei de banca.
@v
omu s-a pocait, insurat si lucra undeva prin institutiile statului ca functionar ( ultima data cand am auzit de el ). Sa-i dea Yahve sanatate multa ca nu mi-a gresit cu nimic.
da, chiar, mai e cineva care nu a luat 6 la bac la filozofie? …ce tare ma credeam si eu (10 pe linie, talent pur:) ) si ce soc si groaza in final. … ce sa mai … daca ati mai prins si anul de gratie 1997, aia e, nu s-au aliniat astrele.:)
Eu nu sugerez ca studiul trebuie sa aiba o latura punitiva, restrictiva — dar cred ca pe aia scolastica e greu s-o eviti… Iar rezistenta nu e fata de invatare (cu exceptii), ci fata de munca si de disciplina in general. Astea trebuie deprinse si e un proces… Ca si respectul fata de ceilalti etc. Nu pledez pentru sistem — nici pentru cel social-politic, nici pentru cel educational, al carui scop final este legat de reproducerea caramizilor din peretele social-politic… Sunt foarte anti-sistem de felul meu, nici o grija… 🙂 Educatia ar trebui sa acorde spatiu mai larg creativitatii, sigur ca da, Sir Ken Robinson pe toata linia — dar primii pasi, care tin de elementele fundamentale, trebuie facuti ca atare: tabla inmultirii, scrisul si cititul trebuie invatate ca atare si asta se face cel mai bine prin exercitii si repetare. Ca sa descopere fiecare care e domeniul care il motiveaza si pasioneaza, trebuie sa treaca prin abc-ul multor subiecte… (in paranteza fie spus, exista si un fel de scop in sine al invatarii — creierul e ca un muschi, daca e folosit devine mai bun, iar pe masura ce e folosit invatarea devine mai lesnicioasa)
Scoala s-ar cuveni sa invete nu doar carte cat si disciplina si responsabilitate, uneori in continuarea, alteori in pofida a ceea ce deprind copiii in familie… In UK nu prea se “toceste” — notele mirobolante vin tocmai din faptul ca pentru GCSE si A Levels are mai mare pondere eseul sau cercetarea facute acasa decat rezultatul la vreo testare de tip examen — deci cei cu computer si parinti educati care ii pot ajuta sau trimite la resurse adecvate au din start un mare avantaj fata de cei care au computer numai la biblioteca scolii sau publica…
Pedagogul ar trebui sa faca multe, e drept — dar sunt 30 de elevi la un profesor in scoala primara (7 ani). Mai este si cate un teaching assistant la clasa, dar asta e cineva care nu are cine stie ce pregatire (doar GCSE — adica un fel de prima treapta de liceu in Romania) sau vreo responsabilitate in raport cu materia predata. Functia TA este de a-i ajuta pe copii atunci cand se lucreaza pe grupuri, de a raspunde la diverse solicitari practice in clasa etc. — nu de a oferi “continut didactic”.
Eu vorbesc despre faptul ca, daca sunt copii care nu vor sa invete si care nu fac decat sa deranjeze orele impiedicandu-i si pe ceilalti sa invete, care poate vor, nu exista metoda de a-i opri. Indiferent de varsta! Aveam o babysitter care era eleva in ultimii ani la A Levels la una dintre cele mai bune scoli din zona. A Levels sunt facultative — acum 2 ani, cand se intampla asta, scoala obligatorie in UK se oprea la 16 ani (acum e 17 si peste 2 ani o sa fie 18) — A Levels sunt un fel de colegiu pe care il fac doar cei care vor sa faca universitate. Fata spunea ca au pierdut cam un sfert din orele de franceza in ultimul an pentru ca multi dintre elevi nu citeau materialul dat ca tema sau chiar nu veneau deloc si profesorul nu avea ce (sau cu cine) sa discute la clasa… La A Levels, e vorba despre clase cu circa 10-12 elevi pe subiect. Daca veneau 3, nu se tinea — trebuia sa fie minim 5, iar daca veneau 5-6 si 4 nu citisera textul iar nu se tinea…
Un alt exemplu, mai apropiat, e al copiilor mei, fiu-meu are 9 ani (al 5-lea an de scoala primara) si fiica-mea 7 (al 3-lea an). — Cand au avut probleme, felul in care au fost prezentate de scoala a fost total inadecvat, pe un ton foarte artificial. Stiam ca fiu-meu are inconsistente — e foarte bun si foarte sigur de el, dar tocmai fiindca isi cam termina treaba foarte repede se plictiseste si de multe ori ii deranjeaza pe ceilalti… Plus ca a fost constatarea lui: nu conteaza daca ce lucrezi e bun sau nu, pt ca si cei care n-au facut mai nimic sau au facut o multime de greseli au fost apreciati la fel. Reactia mea a fost ca nu trebuie sa fie lasat sa-i deranjeze pe ceilalti, evident. Dar nu au metode sa faca asta — si fiindca mai mult efort nu e apreciat ca atare, faptul de a-i da mai mult de lucru, de pilda, nu e o metoda. El e foarte activ si sportiv, in pauze e genul care se urca in copac sau alearga (chestii interzise din motive de H&S…) si asta iarasi a generat probleme, fiindca se asociaza cu copii mai activi — care sunt insa uneori o companie mai degraba proasta, genul bezmetic, din familii cu probleme — fiindca copiii din familii bune nu au voie sa iasa din casa si stau tot timpul pe computer, ca atare sunt un-fit si incapabili sa se miste!!
Am mers si am discutat cu profesoara si mi-a confirmat ca nu au voie sa exprime problemele decat intr-o forma pozitiva — un limbaj de plastic pentru cretini, in care atunci cand cineva face ceva de-a dreptul oribil se spune “it’s not very nice” fiindca sunt copii si nu trebuie socati… Pe fiu-meu il deprima (realmente) si il face sa para rebel ceea ce este in fapt o lipsa de adecvare a comportamentului celor responsabili (dascalii de diverse tipuri cu care are de-a face) in ceea ce-l priveste, desi evident ca nu el poate exprima asta in asemenea termeni. Dar eu stiu — fiindca are prieteni cu 4-5 ani mai mari decat el, e independent si comunicativ, are un foarte bun spirit de orientare, in general e mai matur decat varsta lui (9), iar la scoala e tratat ca si ceilalti copii de varsta lui, care nu au voie sa faca 10 metri fara parinti langa ei etc. Le explic asta profesorilor si raspunsul este ca nu au voie sa diferentieze si nu au metode de sanctiune nici pozitiva nici negativa decat plaja ingusta dintre “we are not very happy” si “great job”…
Fiica-mea e la polul opus si la fel de prost “servita” de sistem: foarte nesigura de ea si speriata sa nu greseasca, chiar daca stie prefera sa nu faca nimic mai degraba decat sa greseasca (isi gaseste alte preocupari, se apuca sa deseneze etc.) — E foarte lenta si distrata si are nevoie de cineva care sa o impinga de la spate si sa-i aminteasca ce are de facut. Ceea ce nu se intampla. Si ea stie ca nu se intampla nimic daca nu-si face treaba, deci profita pe directia asta. E foarte creativa si plina de idei, dar nu poate tine creionul pe hartie sa scrie trei propozitii fara sa uite de unde a inceput… Eu tot timpul gasesc gauri in cunostintele ei pe teme pe care se presupune ca le-a parcurs la scoala — iar la stadiul asta nu prea e chestie de “alegere”. Iarasi — raportul scolar total neconcludent. Ma asteptam sa discute problemele de mai sus si sa-mi spuna ce fac ei in sensul asta, ca ce fac eu stiu. Nici vorba — super-pozitiv, “just make sure to speed up a bit”. La o discutie directa iarasi a fost confirmat faptul ca “they are not very happy”, dar nu rezulta de nicaieri…
Au zile sportive catre sfarsitul anului scolar (iulie), in care scoala e impartita in doua (anii mici si anii mari) si concureaza la o serie de probe atletice (alergare, sarituri, aruncari cu diverse obiecte), jocuri (carat oul in lingura, sarituri cu sacul etc.) Si acolo se cauta sa se elimine ideea de competitivitate, adica nu exista nici o apreciere pentru cei mai buni — toti primesc medalii… Evident ca e important sa participe, sunt jocuri si toti trebuie incurajati (da-le bomboane tuturor si medalii numai celor de pe primele locuri) — pentru ca performanta ori e importanta ori nu e. Indiferent de domeniu. Nu prea poti sa spui ca e importanta incepand de la varsta de 18 ani…
O sa vezi cum te raportezi la scoala care descurajeaza competitia si da un feed-back perpetuu pozitiv (tuturor!) cand vei avea copii de scoala — nu o spun sarcastic, ci pur si simplu zic ca e posibil sa-ti schimbi parerea “dinlauntru”… 🙂
Si eu am fost antisistem (educational, in discutia de fata) foarte mult timp, m-am gandit la tot felul de alternative, am luat in considerare chiar si homeschooling-ul (nu sunt atat de extremista incat sa fiu de acord cu unschooling) pt copilul meu. Concluzia la care am ajuns este ca sistemul are ceva ce nu poti sa aduci intr-o alta forma de organizare, iar asta este exact competitivitatea. Faptul ca esti intr-o clasa care atinge un anumit nivel te poate determina sa iti ridici stacheta pt a atinge acel nivel. In sens negativ, daca esti cel mai bun intr-un domeniu, intr-o clasa sub tine te poti plafona.
ce ma radeam de colegi la BAC, cand eu mi-am ales Geografia(“esti prost, cum sa-ti alegi gegrafia, da la sport, ca barbatii, ca iei 10 direct”), si erau 42 de grade afara, racoare inauntru, eu am terminat proba in 20 de minute, am iesit afara pe hol si ma uitam la ei cum lesinau pe capete la rezistenta si viteza. m-am cacat pe mine de ras
buna treaba asta cu geografia..la fel, la examenul la facultate am terminat proba cu bine in 20 de minute, pe cand aia cu economia s-au dat de ceasul mortii cate 2 ore
bine, ordonarea N-S rezervatiilor naturale si a depresiunilor s-a dus pe pula,. dracu isi mai aminteste, dar niste chestii de baza au ramas in dovleac 🙂 nu c-ar fi de mare folos, dar, pula mea, cand si cand, parca tot si-au dovedit o minima utilitate
Si nu, bullies nu ajung asa din cauza ierarhizarilor din scoli, ci fiindca nu stiu cum sa se descurce cu propriile frustrari. Daca ar fi cauze obiective, exterioare lor, atunci toti cei expusi la aceleasi cauze ar avea evolutii similare. Ori nu este cazul. Cauzele sunt subiective. Din ce am vazut eu, ele tin de temperament si, mai ales, de educatie.
Situatie:
A, B si C sunt colegi. A o bate pe B. Intrebat de ce a batut-o, raspunde: pentru ca B nu intelege ca C o trateaza ca pe o servitoare.
Judecata lui bully in cazul asta ar putea fi cam asa: este necesar sa imi impun punctul de vedere. Nu poate exista alt punct de vedere corect, al meu este cel corect. Daca prin dialog nu pot sa ma impun, pot folosi orice fel de mijloace.
🙂 In loc de sport la bac am dat la logica, din cauza probei de rezistenta (800 m la fete). Mi se pareau inuman de parcurs oricand, indiferent de temperatura de afara.
In sens negativ, daca esti cel mai bun intr-un domeniu, intr-o clasa sub tine te poti plafona.
te poti plafona. E corect asa. Da, daca ai niste parinti care te-ntreaba ce-ai facut la scoala?
– Am luat 10.
– Bine , bravo, pa!
Altfel, mai exista si intrebarea: – Pe ce ai luat 10? cu urmarile ei..
Sau poate exista si alta motivatie sa inveti ceva decat nivelul alora de sub tine…Poate..
la saritura in lungime am sarit peste 2,60. Insa mi-au pus 2,60 pentru ca nu au reusit sa o masoare corect (nu mai erau gridlines). Si-asa e bine.
sper ca nu aia la groapa cu nisip 🙂
imi aduc aminte ca aveam un brotac de om care la saritura de pe loc sarea vreo 2,80 de se cruceau profii. asta la o inaltime de 1,60. cand il vedeai cum sarea ziceai ca are jetpack.
oricum nota maxima era pentru 2,40? eu asa imi aduc ca era prin 2000
Unlock with Patreon
Nu prea are legatura cu subiectul, dar legat olimpiade.. cum sunt tanar, am prins vremurile recente in educatie.
Eu am fost la istorie si “Scrieti un eseu de 20-30 randuri despre de ce e bine ca Romania a aderat la Uniunea Europeana”(cica inainte era cu NATO) a fost inceputul sfarsitului la asta cu “opinia personala”. Nici macar nu mai vorbim de istorie, ci scrict politica. O comanda.
Ma bucur nespus pentru rezultatele olimpicilor la circul asta numit Olimpiade, cele mai cuminti oi castiga.
Bineinteles ca mi se rupe pula cand aud ca nu stiu ce copil sarac are diplome dar n-are ce manca si vai tinerele sperante etc.
Boala intorsului argumentului o aveam la Romana, unde nu era vreun scriitor cu care sa nu te simti obligat sa-i desfiintezi credinta de cacat(eg Blaga, o ai pe una goala si nu-i spargi corola) si universul satului. Poate Bacovia sau Caragiale.
Fain post…
Pe mine oricum ma seaca toti retarzii astia care vin cu povestile lor de success sa tina discursuri motivationale….plm. Si alti retarzii se aduna ca oile sa aplaude orice basina scoate ala pe cur sau pe gura….
Si da, de multe ori trebuie sa-ti iei o mare muie sa te trezesti la realitate….
O sa-l citesc totusi pana la capat, dar dude…
“Cand incepusem sa ma gandesc la ce facultate m-as duce si sincer luam in considerare Timisoara destul de serios.”
Superb scris si de acord cu tine ca ar trebui sa invatam din greselile celor care au success si nu numai din succesurile lor. Ideea e ca dupa cum vezi, in toata media, cand e vorba de oamenii de success, se impartaseste si se publica numai ce au facut ei sa realizeze asta. Nimic din esecuri/greseli.
Nu am vazut nicaieri ca zice de Bill Gates si-a luat-o de cateva zeci de ori cand a inceput ce a inceput, sau ca nu stiu ce mahar de pe Wall Street care acum invarte si se joaca cu miliarde de bani (virtuali, care nu sunt ai lui evident) ne impartaseste cat a pirdut pentru ca a gresit aia sau alta.
Si motivul este ca “nu da bine” sa iesi la public cu “negativisme”. Adica ipocrizie totala. Doar cei spalati pe creier cred ca pot sa-si imagineze ca un om de success (actual sau din trecut) nu si-a avut partea lui e greseli (majore) la inceput, si altele pe parcurs si in prezent, la fel de majore dar vazute diferit si raportate la o alta scala.
Nu e nimic sa ma scoate mai tare din minti ca discursurile motivationale. E cea mai cumplita forma de retardare in masa dupa umila mea parere.
Ca si milionarul ala din banc, daca avea adresa de mail lucra ca janitor la microsoft
@Cristina
EBA? Tu esti? 😉
@Cristina:
De acord, in viata poti sa ai si esecuri, poti sa ai si succesuri.
Spiru sau Cantemir?
@Sabotor – Chiar asa de fara sens si pe langa subiect suna ce am scris mai sus de crezi ca sunt EBA? Cred ca ar fi trebuit sa fiu si agramata ca sa fie totala treaba dar n-am cum sa te ajut cu asta:-) Ca ai adus vorba despre ea, esti fan EBA? 🙂 (e retorica) 🙂
@Tudor – da, dar ideea era ca oamenii care au/avut succes nu vor sa vorbeasca despre esecuri. Si personal cred ca poti invata mai multe din esecurile altora, asta doar daca nu esti un bolovan distrus care vrea sa sa dea singur cu capul de pragul de sus ca sa traiasca propria experienta.
@sabotor…mai tasteaza omul gresit din cand in cand (nu e o scuza):-) doar explicam:-)
@George-Autorul: cum de-ai ajuns sa descoperi aceasta teorie?
@Cristina
mai, iti atrageam atentia asupra “succesurilor” intr-un mod mai glumet. Chill out, ca nu-s fan EBA.
Art.4 Daca se invoca clasicul “tastat gresit”, dupa ce ca nici macar nu se prinde ca care e greseala, se raspunde cu “esti proasta fa!”
Citat din manualul de proceduri al politiei gramaticii.
@Cristina: http://www.youtube.com/watch?v=UWtU36kMA80
@sabotor – de-asta am pus ” :-)”; am glumit cu “fan EBA”:-)
@groove – din pacate nu avem emoticoane pentru sarcasm sau bascalie de tine insuti. Cu toate astea, trebuie sa admit ca e instructiv Art.4 din Politia Gramaticii.
ma regasesc in mare masura cu astea. si la mine la admitere au fost peste 30 cu nota 10. ca au venit la meditatii la profii de la medicina. ah, si ca fix in acel an au venit de vreo 2 ori mai multi ca de obicei.
asa ca eu, baiat normal, m-am pregatit pt admitere la modul “daca iau peste 9, n-am cum sa pic la taxa. in toti anii erau sub 8.20”. well, cu 9.20 am fost al 10-lea sub linie, gen. ultimu la buget era 9.49. fuck my life.
sa va imaginati furia mea cand am aflat ca la taxa nu beneficiez de nici un fel de bursa, sau reorganizare in functie de medie. 1200 euro/an + carti/echipament dentar/consumabile/bani de tratament la pacienti (fara manopere nu intrii in examen, etc).
apropo, angajeaza careva student la cabinet? (worth a shot, pana acu nu am gasit, orar futut)
in fine, chit ca sparg vreo 7000-8000 de euro pe faculta asta ma multumesc cu gandul ca ii fac la loc in vreun an. sunt modest, ca incepator nu am pretentii PREA mari. altii fac mai mult pe o luna, gen implantologi sau ortodonti.
Sunt haioase si povestile voastre, da’ vreau sa va reamintesc o singura chestie: eu am terminat primul la un concurs de inot si-am iesit pe locul 2. Cu tot cu fluieraturi in sala si boo si tot ce mai vreti voi. Tot locul 2 a fost pana la urma 🙂
Am ras cu lacrimi cand am citit ca e de la un tip numit George.
Daca cumva inotai de unul singur atunci stim de unde vine culmea concursului 🙂
Fiecare priveste in modul lui lumea. De exemplu eu intre sport si ORICE altceva care poate fi interpretat (filozofie, literatura etc) as alege sport. De ce? Pentru ca criteriile sunt clare, ca pentru prosti. Evident asta implica sa ai si un minim de conditie fizica – ceea ce pentru un om de 18-19 ani in ~2000 nu era ceva imposibil.
Aveai si ce proble alege, 1km rezistenta fiind obligatoriu parca. In rest bareme lejere. Daca gaseai 2-3 cu care sa alergi pentru bac 2-3 luni inainte era garantat un 9-10.
@Manowar: Serios? chiar si cu boo and shit tot pe locul 2 ai ramas? Naspa.
@Calin: I feel for you, bro…
@alex.3Xs “Survivor’s bias” e o teorie dezvoltata de David McRaney. Poti gasi un clip aici: http://www.youtube.com/watch?v=wxjdQNb91FQ
Are omu si vreo 2 site-uri: http://davidmcraney.com/ si http://youarenotsosmart.com/
De asemenea apare cumva si in cateva versuri de la “The Streets” in piesa “Alleged Legends”: http://youtu.be/eNNVONAeENo?t=44s
@ Manowar: Multumesc pentru ca mi-ai publicat mailul. Apreciez mult :). Scuze ca am uitat sa zic mai inainte.
@ Iulian: Nu aveam o conditie fizica proasta. Daca citesti cu atentie ai fi vazut ca ma ingrijora ideea sa am vreun accident stupid care sa nu imi permita sa dau vreo proba fizica. Si avand in vedere ca la filosofie ma credeam zeu… am crezut ca e mai sigur asa. Sa dau la filosofie.
@ Delia, si eu am ras cu lacrimi cand am citit commentul tau :))
Da.
Nah. Mai erau 7 oameni in finala. Da’ ce mai conteaza. Gen ii bati pe restu’ detasat si ajungi pe locul 2. Pentru ca locu’ 1 s-a dat deja inainte de concurs, cum ar veni. C-asa-i in natatie. De tenis nu stiu.
@George,
Hai, ca oleaca autozeflemeala nu strica.:)
La auzirea numelui George, in capul meu se fac conexiuni aiurea, asta e, dar nu e de rau.
Si eu alesesem sa dau bacul din filozofie din ratiuni mai stupide decat ale tale si, evident, am luat un glorios 8.
Norocul ca norocul, dar viteza cu care iesi dintr-o situatie de rahat, cred ca face diferenta intre succes si insucces.
N-am participat la nicio olimpiada niciodata. Nu vedeam rostul. Adica, era nevoie de pregatire suplimentara si timp liber mai putin, dar nu regret ca nu am fost. In schimb am corectat la olimpiade si n-am intalnit situatii in care 2 lucrari sa fie de valori apropiate incat sa nu stiu care-i #1. Le citeam pe toate, pastram 3 cele mai bune, le reciteam pe alea si sarea una in ochi si gata (bine, cu barem & shit).
Eu am da bac-ul la sport si am luat 10 fara sa fi facut mai mult de 5 ore de sport in tot liceul. Acum sigur exista un George din generatia mea care era atletic si a luat 9 si ceva si scrie pe vreun blog cu altii au luat 10 desi erau niste puturosi.
Pana la urma totul este un furt si sa fim seriosi, cine nu ar fura chiar de este vorba de o admitere sau un concurs? Din pacare fura parintii pentru copii si nu stiu cat ii ajuta pe ei asta.
@George
Mereu exista un risc. Dar daca te gandeai ca o sa ai un accident si sa nu mai poti sa ajungi sa dai nush ce proba scrisa? Erau cam aceleasi probabilitatile?
@iulian: citeste, invata ceva din asta daca poti si lasa ce ar fi fost daca.
@Manowar
Pai tocmai asta e selection bias. Crezi ca decizia facuta e cea buna pentru ca X. Dar omiti inconstient anumite elemente.
In cazul de fata X a fost: pot sa ma accidentez si sa nu mai dau probele la sport.
Daca daca te accidentai cumva era la fel de posibil nici sa nu ajungi la examen.
Eu cred ca statistic vorbind proabilitatile erau destul de asemanatoare – mai ales ca nu vorbim de sport de performanta or something.
Ce inseamna propriu-zis un om de success in cultura secolului 21? Inseamna in mod necesar si suficient o persoana cu bani.
Daca luam personajele cu conturi mari (nu medii) la enumerat o sa dam in mare parte peste niste lichele si aici nu fac nici o diferenta etica intre proxenetism, banking, prostitutie, mafie, top management, pornografie, showbizz.
Poate realizezi ca te-ai raporta virtual la niste lichele sau poti sa crezi orbeste ca munca asidua, talentul si Dumnezeu le-au asigurat “succesul” la care au ajuns. Se mai pot face bani (gen milioane) din proiecte genuine in societatea actuala? (Nu exemplul cu Zuckerberg, please!)
Traim in era pozitivismului conceptual exacerbat si orice negare a perceptiei senine pe care o are majoritatea opiniei publice, perturba feng shui-ul (a se citi pasla de prostie care acopea planeta asta mai ceva ca gazele cu efect de sera) Unde sa mai incapa exemplele de incercari nereusite, experimentele, esecurile de pe traseu? Oricum natura umana nu e predispusa la invatat din experientele altora ci numai din alea traite intens pe cont propriu. Testimonialele negative sunt rejectate din start, ca doar avem toata viata inainte s-o incercam in mod nesabuit pe toate partile, nu-i asa!? Cine vrea sa auda de efortul real pina la produsul finit, mai ales cand totul pare atat de usor?
Vorba aia -si tu poti ajunge ca X intr-o zi daca iti doresti cu adevarat, daca faci cu pasiune ce faci, daca crezi in steaua ta -care mai erau argumentele alea idiotesti pe care ti le inoculeaza sistemul in cap?!
Si daca e sa ma intorc in timp ….
Fara sa fiu adepta conceptului de socialism utopic sau ceva, am respins de fel ideea de competitivitate in toti anii de scoala. M-am detasat aproape din instict de ideologia aia scolara sa fim mai buni, sa fim cea mai buna clasa din scoala, sa ne intrecem intre noi, la olimpiade, concursuri. Toate indemnurile, propaganda si exaltarea unora responsabili cu “Hai sa…fim activi(exemplu random) mi-a stirnit un soi de recul mental si in cuvinte nu foloseam in scoala “fuck you” adaptat asa la situatie ci banalul “NU”, un NU neconstientiat pe de-a intregul atunci dar care in timp avea sa mi se dezvaluie pe masura ce am inceput sa inteleg natura umana.
Am participat si eu in scoala la tot felul de manifestari competitionale, dar nu m-am entuziasmat niciodata dupa un rezultat intamplator bun la fel cum nu m-am deprimat dupa un esec. Am ramas aceeasi persoana ursuza in legatura cu subiectul si am un album intreg de poze care atesta asta. Acolo unde am uitat eu, pozele alea de copchil trist cu o diploma tinuta strimb in mana mi-au adus aminte cam care era starea mea de spirit atunci.
Poate are legatura si cu faptul ca nu am avut nici o inclinatie speciala spre vreo materie de studiu anume. Toate ma inspirau sau ma scarbeau in aceeasi masura cu cateva exceptii. Ar trebui sa mai existe o planeta pentru astia ca mine care n-au talent la nimic gen si trebuie sa faca efort sa simuleze ca se pricep la una si la alta 🙂
Apoi se intampla ca am si niste conceptii din alea de tip “totul sau nimic”, “alb sau negru”, si am impartit lumea de la bun inceput in genii si plebe. Cu siguranta nu m-am nascut un geniu carevasazica sunt simpleton, intelectual vorbind. Asadar asteptarile mele de la mine au fost minime. Nu numai ca am invatat din erorile mele dar le port cu mine permanent cat sa nu uit vreodata cine sunt cu adevarat. Pentru mine toate cacaturile de note la examene, intreceri, dispute, nu inseamna nimic daca nu ai sclipirea aia in tine, aia care te diferentiaza din multime. Asta e rezervata celor cu vedere panoramica asupra lumii si a vietii. Si de-asta competitia permanenta in care trebuie sa te gasesti trebuie sa fie aia cu tine insuti, cu comoditatile din tine, cu toate limitarile pe care le ai. Ca sa ajungi la gradul de cunoastere care-ti permite competitivitati cu aia la care te uiti in sus.
@IM
O curiozitate: In ce domeniu activezi? (evident daca nu e secret)
@Iulian
Sa zicem pharmaceutical industry.
De ce vrei sa stii? Pentru ca am precizat ca n-am nici o inclinatie spre ceva anume 🙂 ?
Problema este ca fara competitivitate si sanctiuni in educatie performantele scad per ansamblu.
In Anglia, scoala are o politica principial necompetitiva, chiar anti-competitiva si in mod cert o politica non-sanctionala (li se spune copiilor sa faca una sau alta, daca nu fac, nu exista moduri de sanctionare, cel mult sunt izolati pentru cateva minute etc.) — Nu exista “the best”, li se spune ca “all are good in their own way”. In consecinta, dispar criteriile de comparatie si TOTI sunt buni / prosti… Evident ca asta e o minciuna, copiii stiu daca sunt mai buni decat colegii lor (poate nu si invers!), dar sugestia pe care o primesc este ca asta nu are nici o valoare… Tinand cont ca scoala incepe la varsta de 4 ani, au o gramada de timp sa le bage idiotenii din astea in cap…
Pe urma se mira ca 30% sunt sub nivelul minim la scris, citit si matematica atunci cand termina scoala primara (11 ani)… Pai, nu le-ai spus 7 ani de zile ca sunt buni “in their own way”??
Prin comparatie nu gasesc ca e o poveste de suces invatamintul cu competitivitate si sanctiuni.
Adica mi se pare ca se denatureaza scopul actului de invatare in sine. De ce pleaca lumea de la premiza ca studiul trebuie sa aiba o latura punitiva, restrictiva si scolastica? De ce sa marsam pe ideea ca neaparat se intimpina o rezistenta pe scoarta cerebrala la procesul de invatare? Rezistenta aia apare in special pe seama constringerii la care e supus un om, un om care nu intelege , care nu are motivatie, caruia nu i se face o introducere armonioasa in domeniul respectiv! Nici macar nu persista in memorie toceala aia de ochii lumii, de frica, sa fie acolo o nota care nu semnifica decat finalitatea travaliului studiului impus. E plina piata de absolventi cu note mirobolante si diplome prestigioase dar carora le lipsese exercitiul gandirii pentru ca le-a lipsit rationamentul , logica deductia si interesul ingenuu pentru un domeniu de activitate! Si tot spiritul asta concurential a dus la aparitia unei clase de indivizi din ce in ce mai numeroase, cei care nu invata nimic si sunt cool cu asta pentru ca sunt rebeli si au facut din ura pentru sistem un modus vivendi.
Doar ca nu e nimic cool ! E trist si e de fapt o defulare indusa de actiunile unui sistem de invatamint adiabatic, surd la nevoile sociale ale unui copil! Sistemul care promoveaza ideea ca nu esti destul de bun pentru societate, ca trebuie sa te omori cu altul ca sa ai loc pe planeta! Daca un om imbratiseaza o materie de studiu o invata fara efort, fara amenintari, sanctiuni sau recompense ulterioare. Si aici intervine decisiv pedagogul. Am destule exemple de profesori indrumatori care au reusit sa inspire in copil daca nu simpatia pentru materie macar simpatia pentru cel de la catedra si tot a contat un pic in procesul de invatare in sensul ca poti invata si din respect pentru cel care preda.
Cred ca ideologic vorbind este o situatie ideala doar ca toate doctrinele suna bine in teorie si in practica ne ‘omoara’. Prin inducerea unei situatii concurentiale intr-un grup social, individul traieste sub spectrul unei amenintari permanente a retrogradarii in raport cu ceilalti ceea ce nu inseamna automat ca devine mai bun ci mai degraba mai anxios, mai depresiv si mai agresiv. Scopul evaluarilor devine un mijloc de mentenanta al prestigiului de sine si mai putin de sprijin in procesul de invatare. Si asa societatea le baga pe gat tot felul de repere photoshopate la care sa se raporteze pana dau in depresie, repere pe linga care niciodata n-or sa fie niciodata destul de buni, de corectati estetic, de successful. Natura umana aflata in competitie predispune inclusiv la impostura(copiat, sabotat profesori, furat subiecte etc)si uite asa scopul studiatului la scoala trece in plan secund-pentru ca e mai important sa demonstrezi ceva altora, nu sa ramai cu ceva in cap de acolo!
Gasesc mult mai potrivita ideea de competitie la nivel de job, esti adult(ai depasit etapa de copil in formare), ai plecat la drum cu un bagaj de informtii- depinde numai de tine sa te remarci pe post, sa concurezi, sa fii rapace si lacom de prestigiu. Dar in scoala? De ce sa se masoare intre ei mai exact? De ce sa le otravesti copilaria cu rigori competitionale aproape inchizitoriale in multe situatii?
Nu neaparat. Daca s-ar face o analiza atenta pe cap de copil, s-ar descoperi ca fiecare are o pasiune, o motivatie in ceva. Tine de psihologia fiecarui pedagog sa o scoata la iveala. Daca se vrea. Copiii stiu cand sunt mai buni decat alti copii, cand sunt mai timizi sau mai extroverti, numai ca prin accentuarea acestei confirmari nu faci decat sa dezbini un grup social. De-aia exista acei bullies peste tot, de-aia au aparut manifestari violente din ce in ce mai frecvente pentru ca apar aceste ierarhii in scoli. Ierarhii (pe popularitate, bani, rezultate scolare s.a.m.d) induse inclusiv de competitivitatea promovata asiduu in anumite sisteme de invatamint.
mda…bineinteles ca am futut blockquote-ul… >>>>>>
Si ce farmacista esti tu daca nu stii sa-ti iei pastilele? 😀
Ce fel de troll erai tu daca nu ma intrebai asta 🙂 ?
@IM
Eu am fost mereu in competitie in timpul scolii si nu ma plang. Am avut si esecuri, si “succesuri”. Pula mea, competitia m-a facut sa am bursa in facultate. Nu e bine? Ba eu zic ca e fucking bine.
A, si n-am cotizat nici cu bani, nici cu curu’ la niciun cadru didactic.
@IM
Eram curios daca modul fain de a scrie te ajuta in meserie sau daca e un derivat al meseriei. Banuiesc ca nici una nici alta. Oricum imi place cum expui ideile, nu ca as fi de acord cu toate.
iulian pls
@Deria
Ma, nu stiu ce sa zic. Pe majoritatea cred ca ii motiveaza ideea de a invata ca sa intreaca pe altii din preajma lor. Pe mine nu.
Ba chiar ma oboseau competitiile astea prestabilite si ideea sa ma asmuta cineva ca pe pitbull asa cu fazele alea gen-tre’ sa ii intrecem pe aia de la clasa B, sa ajungem pe judet si kkt.
De la nivelul meu de copil mi se pareau ambitii desarte. Adica n-am invatat niciodata mai bine daca mi s-a pus in vedere ca trebuie sa intrec pe cineva. Se intimpla sa am note mai mari sau mai mici decat altii dupa caz. Asa si? De ce ar trebui sa ma deranjeze pe mine daca cineva are note mai mari ca mine sau mai mici? E relevant sa stiu ca am intrecut-o pe X la istorie sau conteaza ca atunci cand aud de etrusci sa stiu si eu cam pe unde sa-i situez pe axa timpului?
Dar in timpul liber faceam o competitie din orice joc, din orice conjunctura, pina si coboritul pe scari din bloc era o intrecere de viteza cu vecinii-haos total.
Scoala in schimb a avut acest efect de “mai bine lasa, whatever” asupra mea…Asa cum am mai spus. Nu mi-a trezit nici o ambitie, nici o vanitate, nici o emotie. Ba, fie.. totusi am avut o emotie la bac, ca am dat si io la filozofie (mai e cineva care n-a da bacul la filozofie pe aici? :))
@Iulian
🙂 Daca depindeam de scris ca meserie cu siguranta muream de foame.
Gandeste-te ca totusi submit impulsiv un text needitat, necorectat, cam haotic, plictisitor pe alocuri, un text pe care l-as descrie ‘meteorologic’ asa ca fiind slab pana la moderat. Realist vorbind!
Quick temper, slow mind 🙂 Ce pretentii sa ai de la mine?! 🙂
Dar pentru ca lui V i-a stat in gat ce ai spus (alaturi de alte chestii pe care le are blocate in gat), accept cu bucurie aprecierea facuta 🙂
in lumea moderna fraza de sus se traduce in “production ready”.
Bai si eu mi-am muscat-o cu filosofia. Doi am fost din clasa eu care luam note bune pentru ca filosofam ( nu m-am chinuit nici o data sa invat la filosofie ) si inca unu care nu era prea stralucit dar voia sa dea la facultatea de filosofie. El care a tocit a luat 9 eu care am liber-cugetat am luat 6.
Habar nu am de ce nu am ales educatia fizica unde stateam bine de asemenea.
A, eu nu m-am simtit asmutita de nicio culoare, in clasele I-VIII clasa mea a fost oricum cea mai buna. La fel si in liceu, acolo era chiar mai relevanta situatia, pentru ca erau copii din orase diferite, pe langa bastinasi.
Da’ io am fost tocilara de mica, ceea ce nu-i doresc fie-mii, pentru ca am uitat mult (atunci nu uitam, stilul meu de tocit nu era unul papagalicesc, chiar daca stiam lectiile pe de rost, puteam selecta informatii si face conexiuni, sinteze) si sunt varza la istorie si geografie.
Io am dat bacul din romana (oral si scris), engleza, franceza si chimie. La chimie s-a copiat si a fost una din putinele dati cand m-am uitat pe foaia colegei de banca.
@etefleoschc: si el acum e barman cu diploma?
@v
omu s-a pocait, insurat si lucra undeva prin institutiile statului ca functionar ( ultima data cand am auzit de el ). Sa-i dea Yahve sanatate multa ca nu mi-a gresit cu nimic.
aici, http://vimeo.com/95066828 , o prezentare amuzanta, a cuiva din bransa, construita pe logica “survivors bias”.
si un altul aici, http://www.youtube.com/watch?v=X5REM-3nWHg#t=52 🙂
da, chiar, mai e cineva care nu a luat 6 la bac la filozofie? …ce tare ma credeam si eu (10 pe linie, talent pur:) ) si ce soc si groaza in final. … ce sa mai … daca ati mai prins si anul de gratie 1997, aia e, nu s-au aliniat astrele.:)
Eu nu sugerez ca studiul trebuie sa aiba o latura punitiva, restrictiva — dar cred ca pe aia scolastica e greu s-o eviti… Iar rezistenta nu e fata de invatare (cu exceptii), ci fata de munca si de disciplina in general. Astea trebuie deprinse si e un proces… Ca si respectul fata de ceilalti etc. Nu pledez pentru sistem — nici pentru cel social-politic, nici pentru cel educational, al carui scop final este legat de reproducerea caramizilor din peretele social-politic… Sunt foarte anti-sistem de felul meu, nici o grija… 🙂 Educatia ar trebui sa acorde spatiu mai larg creativitatii, sigur ca da, Sir Ken Robinson pe toata linia — dar primii pasi, care tin de elementele fundamentale, trebuie facuti ca atare: tabla inmultirii, scrisul si cititul trebuie invatate ca atare si asta se face cel mai bine prin exercitii si repetare. Ca sa descopere fiecare care e domeniul care il motiveaza si pasioneaza, trebuie sa treaca prin abc-ul multor subiecte… (in paranteza fie spus, exista si un fel de scop in sine al invatarii — creierul e ca un muschi, daca e folosit devine mai bun, iar pe masura ce e folosit invatarea devine mai lesnicioasa)
Scoala s-ar cuveni sa invete nu doar carte cat si disciplina si responsabilitate, uneori in continuarea, alteori in pofida a ceea ce deprind copiii in familie… In UK nu prea se “toceste” — notele mirobolante vin tocmai din faptul ca pentru GCSE si A Levels are mai mare pondere eseul sau cercetarea facute acasa decat rezultatul la vreo testare de tip examen — deci cei cu computer si parinti educati care ii pot ajuta sau trimite la resurse adecvate au din start un mare avantaj fata de cei care au computer numai la biblioteca scolii sau publica…
Pedagogul ar trebui sa faca multe, e drept — dar sunt 30 de elevi la un profesor in scoala primara (7 ani). Mai este si cate un teaching assistant la clasa, dar asta e cineva care nu are cine stie ce pregatire (doar GCSE — adica un fel de prima treapta de liceu in Romania) sau vreo responsabilitate in raport cu materia predata. Functia TA este de a-i ajuta pe copii atunci cand se lucreaza pe grupuri, de a raspunde la diverse solicitari practice in clasa etc. — nu de a oferi “continut didactic”.
Eu vorbesc despre faptul ca, daca sunt copii care nu vor sa invete si care nu fac decat sa deranjeze orele impiedicandu-i si pe ceilalti sa invete, care poate vor, nu exista metoda de a-i opri. Indiferent de varsta! Aveam o babysitter care era eleva in ultimii ani la A Levels la una dintre cele mai bune scoli din zona. A Levels sunt facultative — acum 2 ani, cand se intampla asta, scoala obligatorie in UK se oprea la 16 ani (acum e 17 si peste 2 ani o sa fie 18) — A Levels sunt un fel de colegiu pe care il fac doar cei care vor sa faca universitate. Fata spunea ca au pierdut cam un sfert din orele de franceza in ultimul an pentru ca multi dintre elevi nu citeau materialul dat ca tema sau chiar nu veneau deloc si profesorul nu avea ce (sau cu cine) sa discute la clasa… La A Levels, e vorba despre clase cu circa 10-12 elevi pe subiect. Daca veneau 3, nu se tinea — trebuia sa fie minim 5, iar daca veneau 5-6 si 4 nu citisera textul iar nu se tinea…
Un alt exemplu, mai apropiat, e al copiilor mei, fiu-meu are 9 ani (al 5-lea an de scoala primara) si fiica-mea 7 (al 3-lea an). — Cand au avut probleme, felul in care au fost prezentate de scoala a fost total inadecvat, pe un ton foarte artificial. Stiam ca fiu-meu are inconsistente — e foarte bun si foarte sigur de el, dar tocmai fiindca isi cam termina treaba foarte repede se plictiseste si de multe ori ii deranjeaza pe ceilalti… Plus ca a fost constatarea lui: nu conteaza daca ce lucrezi e bun sau nu, pt ca si cei care n-au facut mai nimic sau au facut o multime de greseli au fost apreciati la fel. Reactia mea a fost ca nu trebuie sa fie lasat sa-i deranjeze pe ceilalti, evident. Dar nu au metode sa faca asta — si fiindca mai mult efort nu e apreciat ca atare, faptul de a-i da mai mult de lucru, de pilda, nu e o metoda. El e foarte activ si sportiv, in pauze e genul care se urca in copac sau alearga (chestii interzise din motive de H&S…) si asta iarasi a generat probleme, fiindca se asociaza cu copii mai activi — care sunt insa uneori o companie mai degraba proasta, genul bezmetic, din familii cu probleme — fiindca copiii din familii bune nu au voie sa iasa din casa si stau tot timpul pe computer, ca atare sunt un-fit si incapabili sa se miste!!
Am mers si am discutat cu profesoara si mi-a confirmat ca nu au voie sa exprime problemele decat intr-o forma pozitiva — un limbaj de plastic pentru cretini, in care atunci cand cineva face ceva de-a dreptul oribil se spune “it’s not very nice” fiindca sunt copii si nu trebuie socati… Pe fiu-meu il deprima (realmente) si il face sa para rebel ceea ce este in fapt o lipsa de adecvare a comportamentului celor responsabili (dascalii de diverse tipuri cu care are de-a face) in ceea ce-l priveste, desi evident ca nu el poate exprima asta in asemenea termeni. Dar eu stiu — fiindca are prieteni cu 4-5 ani mai mari decat el, e independent si comunicativ, are un foarte bun spirit de orientare, in general e mai matur decat varsta lui (9), iar la scoala e tratat ca si ceilalti copii de varsta lui, care nu au voie sa faca 10 metri fara parinti langa ei etc. Le explic asta profesorilor si raspunsul este ca nu au voie sa diferentieze si nu au metode de sanctiune nici pozitiva nici negativa decat plaja ingusta dintre “we are not very happy” si “great job”…
Fiica-mea e la polul opus si la fel de prost “servita” de sistem: foarte nesigura de ea si speriata sa nu greseasca, chiar daca stie prefera sa nu faca nimic mai degraba decat sa greseasca (isi gaseste alte preocupari, se apuca sa deseneze etc.) — E foarte lenta si distrata si are nevoie de cineva care sa o impinga de la spate si sa-i aminteasca ce are de facut. Ceea ce nu se intampla. Si ea stie ca nu se intampla nimic daca nu-si face treaba, deci profita pe directia asta. E foarte creativa si plina de idei, dar nu poate tine creionul pe hartie sa scrie trei propozitii fara sa uite de unde a inceput… Eu tot timpul gasesc gauri in cunostintele ei pe teme pe care se presupune ca le-a parcurs la scoala — iar la stadiul asta nu prea e chestie de “alegere”. Iarasi — raportul scolar total neconcludent. Ma asteptam sa discute problemele de mai sus si sa-mi spuna ce fac ei in sensul asta, ca ce fac eu stiu. Nici vorba — super-pozitiv, “just make sure to speed up a bit”. La o discutie directa iarasi a fost confirmat faptul ca “they are not very happy”, dar nu rezulta de nicaieri…
Au zile sportive catre sfarsitul anului scolar (iulie), in care scoala e impartita in doua (anii mici si anii mari) si concureaza la o serie de probe atletice (alergare, sarituri, aruncari cu diverse obiecte), jocuri (carat oul in lingura, sarituri cu sacul etc.) Si acolo se cauta sa se elimine ideea de competitivitate, adica nu exista nici o apreciere pentru cei mai buni — toti primesc medalii… Evident ca e important sa participe, sunt jocuri si toti trebuie incurajati (da-le bomboane tuturor si medalii numai celor de pe primele locuri) — pentru ca performanta ori e importanta ori nu e. Indiferent de domeniu. Nu prea poti sa spui ca e importanta incepand de la varsta de 18 ani…
O sa vezi cum te raportezi la scoala care descurajeaza competitia si da un feed-back perpetuu pozitiv (tuturor!) cand vei avea copii de scoala — nu o spun sarcastic, ci pur si simplu zic ca e posibil sa-ti schimbi parerea “dinlauntru”… 🙂
Pff eu oricum as numara la bac imi iese o proba in plus…5 probe:
1-mate
2-romana (oral+scris)
3-engleza
4-geogra
5-fizica
+ inca mate1 si la alegere mate2/fizica la faculta’
Si eu am fost antisistem (educational, in discutia de fata) foarte mult timp, m-am gandit la tot felul de alternative, am luat in considerare chiar si homeschooling-ul (nu sunt atat de extremista incat sa fiu de acord cu unschooling) pt copilul meu. Concluzia la care am ajuns este ca sistemul are ceva ce nu poti sa aduci intr-o alta forma de organizare, iar asta este exact competitivitatea. Faptul ca esti intr-o clasa care atinge un anumit nivel te poate determina sa iti ridici stacheta pt a atinge acel nivel. In sens negativ, daca esti cel mai bun intr-un domeniu, intr-o clasa sub tine te poti plafona.
ce ma radeam de colegi la BAC, cand eu mi-am ales Geografia(“esti prost, cum sa-ti alegi gegrafia, da la sport, ca barbatii, ca iei 10 direct”), si erau 42 de grade afara, racoare inauntru, eu am terminat proba in 20 de minute, am iesit afara pe hol si ma uitam la ei cum lesinau pe capete la rezistenta si viteza. m-am cacat pe mine de ras
buna treaba asta cu geografia..la fel, la examenul la facultate am terminat proba cu bine in 20 de minute, pe cand aia cu economia s-au dat de ceasul mortii cate 2 ore
bine, ordonarea N-S rezervatiilor naturale si a depresiunilor s-a dus pe pula,. dracu isi mai aminteste, dar niste chestii de baza au ramas in dovleac 🙂 nu c-ar fi de mare folos, dar, pula mea, cand si cand, parca tot si-au dovedit o minima utilitate
Si nu, bullies nu ajung asa din cauza ierarhizarilor din scoli, ci fiindca nu stiu cum sa se descurce cu propriile frustrari. Daca ar fi cauze obiective, exterioare lor, atunci toti cei expusi la aceleasi cauze ar avea evolutii similare. Ori nu este cazul. Cauzele sunt subiective. Din ce am vazut eu, ele tin de temperament si, mai ales, de educatie.
Situatie:
A, B si C sunt colegi. A o bate pe B. Intrebat de ce a batut-o, raspunde: pentru ca B nu intelege ca C o trateaza ca pe o servitoare.
Judecata lui bully in cazul asta ar putea fi cam asa: este necesar sa imi impun punctul de vedere. Nu poate exista alt punct de vedere corect, al meu este cel corect. Daca prin dialog nu pot sa ma impun, pot folosi orice fel de mijloace.
🙂 In loc de sport la bac am dat la logica, din cauza probei de rezistenta (800 m la fete). Mi se pareau inuman de parcurs oricand, indiferent de temperatura de afara.
te poti plafona. E corect asa. Da, daca ai niste parinti care te-ntreaba ce-ai facut la scoala?
– Am luat 10.
– Bine , bravo, pa!
Altfel, mai exista si intrebarea: – Pe ce ai luat 10? cu urmarile ei..
Sau poate exista si alta motivatie sa inveti ceva decat nivelul alora de sub tine…Poate..
@sandra
Oribil, eu cred ca turbam in asa atmosfera.
sper ca nu aia la groapa cu nisip 🙂
imi aduc aminte ca aveam un brotac de om care la saritura de pe loc sarea vreo 2,80 de se cruceau profii. asta la o inaltime de 1,60. cand il vedeai cum sarea ziceai ca are jetpack.
oricum nota maxima era pentru 2,40? eu asa imi aduc ca era prin 2000