Primul meu job

Intentionam sa scriu aici despre cum am falimentat eu o afacere de cacat. Si poate-o sa scriu si despre asta (moloz, cine stie, fac vreo serie), dar mi-am dat seama ca doar aia ar fi plictisitoare, asa ca o sa scriu deocamdata despre primul meu job si poate si despre restul in timp – daca nu uit si nu mor de lene. Bineinteles ca ma astept la comentarii imbecile – dar nu ma sperie, ca oricum se va ajunge la Ponta si Hitler. Sau la motoare de centimetri cubi. E inevitabil in ultima vreme.

Inainte sa ajungeti la sfarsitul postului, va spun eu de ce am scris chestia asta. M-am uitat la un film in seara asta si mi-a amintit de unele din chestiile astea.

Stiti voi expresia aia “in campul muncii”? V-ati intrebat vreodata de ce se spune “in campul muncii”? Va zic eu: pentru ca-i plin de tarani.

Primul meu job a fost pe la 14 ani si, in mod ironic, a fost probabil si cel mai placut. A pornit de la faptul ca aveam un 286. Stiti care era tragedia cu 286? Nimic nu mergea bine pe el. Jocuri mai reusite? Nu. Linux? Nu. Hell, nimic nu. Stateam la el si ma jucam wolf3d si dune 1 de-mi ieseau ochii din cap. De ce? Pentru ca…nu puteam face mai nimic altceva cu el. Mai aveam si-un hard de 40 de MB. Instalai msdos si windows 3.1 si gata, trei sferturi din spatiu era dus. Da’ hai sa nu ma leg de asta, sa revenim la ce ziceam. Degeaba luasem eu 9 si 10 grupa mare. Degeaba intrasem la liceu. Linuxul se incapatana sa nu mearga pe 286, la fel ca UFO. M-am hotarat eu ca am nevoie de un 386. Mda, si venea cumva ziua mea. Ce vrei de ziua ta, ce vrei de ziua ta? Pai…un upgrade la un 386. Bine. Si-am primit. De la sora-mea un pulover, de la ai mei, nu mai stiu prea bine, alta mizerie inutila. 386 din pula. Si pe-ai mei daca-i luai de picioare si-i scuturai nu prea picau de pe ei nici 5000 de lei, necum 120,000, cat imi cerea baiatu’ din bloc care se ocupa cu upgrades.

Da’ se-ntampla sa am niste veri destul de bine situati (politic si financiar) si unu’ din ei dormise luni de zile pe la noi, cand era cautat de politie cu mandat si tot tacamul. Ca deh, nu daduse dreptul. Intre timp, isi rezolvase problemele si era din nou mare om politic, mare dorel cu bani. Avea omu’ ceva chestii pe litoral. Plaja cutare, terasele alea, hotelurile alea. Combinatii cu statul, nimic de zis. Inca le mai are – ba acum e si mai smecher, acum ii dau altii lui dreptul. Si nu stiu ce ocazie vorbesc ai mei cu el, intreaba ala de mine, ce mai fac, ai mei “pai, ce sa faca, ne tot face capul calendar ca vrea nu stiu ce prostie de trei-ceva, da’ n-avem noi bani de de-astea”. Si ala – omu’ care statuse la noi (pe banii alor mei, pe riscul alor mei, inghesuind tot familionu’), ce se gandeste? Pai, bai, e inalt, e dragut, nu vrea un job de vara? Ca il pot lua la mine la terasa aia chelner, ca tocmai o deschid si herpaderp.

Nimic nu stiu despre chelnereala. Da’ nimic. Adica sunt de vreo 50 de ori mai bun la asta decat orice chelner pe care l-ati intalnit. Asa c-am zis, pai, sigur. Stiam terasa. Frumoasa, pe malu’ marii, cu ceva mini-vila in care dormeau angajatii, fiecare cu camera lui, faina. Sigur, o sa servesc betivanii, da’ plm, imi iau 386. Si-mi zic ai mei, ba, uite asta zice ca daca vrei, poti sa lucrezi vara asta acolo. Cat da salariul? Pai…cam 130000 cica. Super. Merg.

Si ma trezesc ca vine un camion de-al astuia (contrabanda, alea) in Bucuresti, ma sui eu frumos in camion si hai, bice, la mare. Si-ajung acolo, rupt de somn si foame, ca cine plm avea bani sau ceva…Si cum cobor din camion, vine asta, ce faci bai, iti place pe-aici pe la mare? Pai, da. Beton. Imi zic ai tai ca vrei un job? Eu clipeam a prost, stai, boss, nu era vorba ca…Ah, ba da, era vorba, da’ uite, nu mai sunt locuri la terasa, da’ am o plaja, te bagi acolo? Da’ e de nudisti si nudiste, nu te sperie pe tine astea, eh? Pai, nu. (daca stiti multi adolescenti de 14 ani speriati de femei goale, sa ma anuntati si pe mine). Ce-i aia “ti-e foame?” sau alte alea. Herpaderp, din camion in microbuz si da-i spre plaja. Si-am ajuns si-acolo, in mijlocul nicaierului. Plaja de-aia inconjurata de tufe de-alea inalte batute de vant. Si de un gard de beton de-ala cu sarme-n el, inalt de vreo 3 metri.

Vara, cald, frumos, se facuse cam 12. Eu eram cam mort de foame. La intrare, un afis agramat care spunea ca intrarea e X lei, nu mai stiu cat. Stiu ca m-am intrebat cine da bani pentru a sta la plaja. Ca nu intelegeam conceptul, eu mergeam cu ai mei vara sau in vreo tabara, puneam ceva pe plaja si stateam pe ceva-ul ala (patura, tricou, alea). Si, cumva, in capul meu era ideea asta ca-mi va da cineva ceva de mancare. M-am inselat partial. Erau la intrare doi tipi si o tipa. Unul pe la vreo 35 de ani, o grasa de vreo 30 si un dorel cam tiganos de vreo 20. Si ala de 35 il intreaba pe varul meu – asta-i pustiul? Si spre mine: bine-ai venit, pustiule. Pai, buna ziua. “Ia uite la el, vorbeste ca un om de oras”. Ma-ntrebam eu cam de unde trebuie sa fii pentru a crede ca “buna ziua” se spune doar la oras, ca pana si-n satul bunicilor mei se urla “buna ziua!!!” pe strada la toate babele surde, inclusiv alea pe care nu le cunosteai – MAI ALES alea, de fapt. Aveam sa aflu mai tarziu ca omul era din Calafat, unde-o fi si aia.

Fain om. Asa cum se lauda seara, cand se imbata, ajunsese sef. Pe Marcel (asa il chema) il pusese M (varul meu) “sef” acolo, pentru ca “era pe bune” cu sora-sa. In traducere libera, omul se lauda ca M, om casatorit (vreo 3 casatorii, cine le mai numara) o fute SI pe sora-sa, asa ca l-a pus SEF la plaja. Si-n fiecare zi avea sa le aminteasca tuturor ca el e sef. Pe mine m-a lamurit din prima zi. In timp ce-mi cantau intestinele cantecul foamei, a scos omu’ de undeva o lopata si mi-a pus-o in fata. Cica sa sap un sant prin nisip. De colo pana colo, cam asa de adanc. Ce sa zic? L-am sapat. Nu stiu pentru ce. A doua zi era complet acoperit de nisip. Dar l-am sapat. Era vald, era cald si frumos, iar eu imi numaram aschiile intrate-n palma. E frumos sa dai la lopata-n nisip. Palmele iti transpira – hell, totul iti transpira – si aluneca pe lopata, o lopata de-aia taraneasca, nu cu maner neted. Cerusem eu manusi, dar mi se raspunsese cu un hohot de ras si “ce, ba, iti ingheata mainile?”. Mda.

Se-nserase cat am terminat de sapat santul. Pe langa foame (deja sinistra), ma luase si o durere de cap. Nimic nu-i mai frumos ca o insolatie. E durerea aia de cap care nu se opreste, bubuie si-ti da ameteli, cand oricum esti cam ametit de foame si oboseala. Si cam atunci am auzit un motor de masina. O masina tocmai parca in fata si-am auzit un fluierat de-ala cu degetele-n gura cum numai pe la tara mai auzi. Ma gandeam ca-i M sa-i zic ca-i multumesc de ospitalitate si-as aprecia o cursa gratis pana la Bucuresti, ca parca nu-i asa misto la mare. Nu era el. Venise “un baiat”. Cineva trimis de asta. Plaja asta era, cum ziceam, in mijlocul nicaierului. Nici acum nu prea exista nimic prin zona, da’ atunci. Asa ca era trimis “un baiat” sa aduca mancarea. Si l-am auzit pe Marcel latrand “PRANZUL!”. A trecut pe langa mine dorelul ala tiganos si “hai, ba, sa mancam”. Chiar asa, hai. Stiti voi mancarea aia de cartofi – mancarea saracului, nu? Ca o tocanita, doar ca are doar cartofi si rosii-n ea. Exact asa ceva venise. Doar ca…era intr-o galeata. Nu, serios, stiti voi galetile alea rosii de plastic care se vand pe la tarabe in piata? O galeata de-aia plina venise. Ala era “pranzul”. M-am apropiat de dracia aia, intrebandu-ma daca-i pe bune sau e o gluma. Avea o problema: mirosea. A acru. A stricat. De la distanta. Marcel a venit de la masina lui, la care tot mesterise toata ziua. Era plin de ulei si alte alea pe maini. Si ne-a intrebat omu’ prietenos: hai, mancati sau ce dracu’ faceti? Asa ca grasa (nu-mi amintesc numele ei, tot ceva cu M) a scos de nicaieri 4 linguri, mi-a intins una si a pus galeata pe masa. Tocmai cand ma intrebam daca are de gand sa manance chestia aia pe bune si unde tine farfuriile…tocmai atunci cei trei au inceput sa manance. Toti trei. Isi balanganeau la comun lingurile in galeata aia, luau si bagau in gura. Le mai curgea din lingura, le mai curgea din gura. Iar eu stateam prostit cu o lingura-n mana si-i priveam, intrebandu-ma ce mama dracului se intampla acolo.

M-am gandit ca poate e ceva in neregula cu mine si l-am intrebat pe “baiat” – ala era de vreo 20 de ani “salut, auzi, tie nu ti s-a parut ca miroase ciudat?”. Iar “baiatul” m-a privit asa, mirat si mi-a zis “pai, se mai intampla, mai prinde miros, trebuia s-o aduc la unu’, da’ pana la 7 m-au futut muistii astia in toate partile si mai prinde un pic de miros in masina uneori; da’ e buna, am mancat si eu, ia si tu”. N-am luat. Stateam sprijinit de un zid cu lingura aia in mana si ma intrebam ce….ce se intampla. Nu se intampla nimic deosebit. Era viata de zi cu zi. Erau doua cladiri acolo. Una mai mare, in care stateau Marcel si grasa lui. Si una mai mica in care urma sa dorm eu. Aia mai mica avea doua paturi in ea si atat. Nimic altceva. Nu, nu masa, nu cuier, nu scaun, nimic. Pe jos era nisip. Cand am intrat, tot ce mi-a trecut prin cap a fost “bineinteles”. A intrat si Dorelul, rumegand niste alune. L-am intrebat de unde le-a luat si cat costa. Si m-a privit omu’ cu dispret si mi-a marait ca el nu-i ghid turistic. Da’ daca il rog FRUMOS DE TOT, imi da si mie. I-am urat pofta buna si-am adormit.

A doua zi, cand s-a dat trezirea pe la 4 dimineata, s-au impartit sarcinile. Eu urma sa fiu baiatul de plaja. Dorelul a protestat. Ca nu-i OK. Ca de ce nu el. Iar grasa i-a explicat “baiatu’ e frumos, prinde la pizde”. Asa ca el a picat responsabil cu curatenia, eu cu restul. Baiatul de plaja avea niste indatoriri: “taia” bilete la intrare; aducea o cola cui cerea; ii dadea afara pe-aia care nu doreau sa plateasca si nu pricepeau ca plaja era luata in locatie de gestiune sau cam asa ceva; tinea totul curat. Grasa urma sa stea in fata, la “toneta” cu diverse (sucuri, inghetata, plm). Marcel urma sa se ocupe de barbati. Iar tiganosul urma sa adune gunoaiele de pe plaja. Pentru ca asa-i romanul. Vine la plaja, vede ca romanul care-a luat plaja nu a pus un cos de gunoi, asa ca arunca si lasa totul pe plaja. Chistoace, ambalaje, tot.

De la 5, trebuia sa stau la intrarea in gardul ala de beton si sa cer celor care doreau sa intre bani pentru a intra. La schimb, le dadeam un bilet rupt dintr-un chitantier de-ala. Eu luam banii, ei luau biletele si-si vedeau de plaja.

Am mentionat, cred, era plaja de nudiste, in principiu. Doar ca fusese impartita in trei sectiuni: femei, barbati, mixt. La mixt nu era nimeni niciodata. Eu le dadeam bilete femeilor in partea stanga a plajei, Marcel barbatilor in partea dreapta, iar grasa in fata, daca venea cineva prin fata. Astfel incat toata lumea trebuia sa plateasca bilet.

Era o singura problema. Eu. Eu eram mort de foame. Ati crede ca atunci cand sunteti adolescenti si aveti 14 ani si sunteti virgini si sunteti inconjurat de doamne si domnisoare dezbracate, veti vedea doar pizda si tate in toata directiile. Eu, sincer sa fiu, in prima zi, am vazut un singur lucru: un croissant. De altfel, l-am vazut atat de bine incat l-am si dobandit. Venise o familie de pocaite – mama si doua fete. Incerc sa-mi aduc aminte numele fiicei mai mari, dar nu-mi pot aminti, se pare. Croissantul ala era intr-un cos cu care venisera la plaja, impreuna cu o tona de alte rahaturi de femei. Stateam acolo la intrare pe-un scaun de-ala pliant si priveam tinta la cosul ala. Sa fi fost vreo 15-20 de femei goale, in toata splendoarea lor (mai tarziu despre asta) pe plaja, cu picioarele desfacute, intinse la soare. Eu, la 14 ani, virgin, priveam tinta un croissant. Si a venit de nicaieri o alta doamna – Maria, aveam sa aflu mai tarziu – mi-a intins banii si, cand sa-i dau un bilet, mi-a zis “nu-i nevoie, ca aici nu am unde sa-l arunc; doar n-o sa vii mai incolo sa ma gonesti de plaja, nu?”. Asa ca nu i-am dat biletul, deja rupt din chitantier. I l-am dat urmatoarei doamne care-a venit. Am pus frumos banii aia de un bilet in buzunar si m-am dus la familia de pocaite, unde am intrebat-o pe sefa clanului daca…e de vanzare croissantul. Femeia a bolovanit niste ochi la mine de am crezut ca-i constipata. Dupa care i-a facut un semn fiicei mai mari, mi-a spus ca nu-i de vanzare si m-a rugat sa ma duc inapoi la locul meu. Am plecat maraind. Era un cacat de croissant, nu-l ceream gratis. Un minut mai incolo a venit fata mai mare – de data asta, imbracata – cu croissantul la mine si mi l-a intins. N-a vrut sa ia banii, doar m-a intrebat de ce am vrut sa-l cumpar de la ele si nu mi-am cumparat eu singur unul. Tot ce-am putut sa fac a fost sa ma uit in jur, la modul ala “de unde?”. A priceput si ea, m-a intrebat daca stau aici in oras. Nu, uite, stau in cladirea aia mica de-acolo. Aha. Si de unde cumperi mancare? De la voi, daca nu va suparati. Dar tu nu ai o mama care sa-ti faca de mancare? Momentan, nu prea. A facut stanga-mprejur si-a plecat inapoi la ma-sa. Era frumusica fata.

Nu cred c-am mancat vreodata ceva atat de rapid cum am mancat croissantul ala. Era bun? Habar nu am.

Pe seara, cand s-a inchis plaja, ne-am adunat toti 4 in fata. Se facea numaratoarea. Cati bani s-au strans. A venit randul meu si am auzit “auzi fa Xuleasco (chiar nu mai stiu numele grasei), ia verifica, a dat corect la bani si la chitantier?”. Atunci am vazut si eu – chitantierul ala avea numere de ordine scrise pe el. Biletul 1, biletul 2, biletul 3…A facut grasa socoteala “da, toti banii sunt aici”. Iar Marcel, sugandu-si dintii, a mormait sec: “ma mir. astia de la oras tot timpul fura; noroc ca-i prindem la chitantier”. Da, se uitau la numerele de ordine, ai inceput la biletul 1, l-ai adus la biletul 100, ai vandut 99 de bilete, tre’ sa ai 99 * taxa. Aveai mai putin – pac, ai furat. Prin ceva noroc, eu furasem oarecum neintentionat initial. Rupsesem biletul pentru “doamna Maria”, da’ nu-l dorise – si pe buna dreptate.

Cand am terminat cu verificari, bani si bilete, am auzit motorul. Venise baiatul cu pranzul. Tot seara. Si tot la galeata. De data asta, erau niste cartofi prajiti (pai) cu niste rosii taiate deasupra. Taiate acum vreo 8 ore, dupa cum aratau. Am blestemat un pic vara, plaja si preturile componentelor de PC si m-am culcat ceva mai putin flamand. Fusese tare bun croissantul.

A doua zi, am luat-o de la capat. “Doamna Maria” a revenit – venea in fiecare zi. Aveam sa aflu in cateva zile, cand avea sa-si puna bulendrele mai aproape de scaunul meu. Avea o boala de piele, ceva tare dubios. Mancarime, lungi dungi albe pe tot corpul, peste tot, pe alocuri pielea arata a .. piele arsa, daca ati vazut. Nu stiu ce boala avea, dar de-asta venea la nudiste. De pe plaja normala o goneau romanii. Ultima oara o gonisera cu pietre si suturi in spate. Asa ca acum platea intrarea “la noi” si statea linistita acolo, citind carti de care nu auzisem, scrise de autori de care nu auzisem. Doamna Maria, cum ii ziceam eu, venea in fiecare zi. Intr-o zi am intrebat-o de unde are atatia bani. Ai mei aveau tot timpul probleme cu banii cumva. Si Maria mi-a zis sec “eh , cand te nasti cum m-am nascut eu, nu-ti fac barbatii coada la poarta, iar fara barbati, nu ai pe ce sa cheltui banii”. Nu intelegeam…Iar Maria mi-a zis sa ma duc sa-i cumpar doua Fanta. Si cand m-am intors cu ele, mi-a intins una – tie nu ti-e sete? Ba da. Si de ce nu ti-ai cumparat una de azi dimineata? Pentru ca nu am cu ce. Cum asa, nu ai tu bani de-o Fanta? Nu. Auzi, dar tu ai mancat azi? Nu. Pai, de ce? I-am explicat cum functiona treaba cu galeata de mancare. S-a inverzit la fata. A doua zi si in toate zilele care-au urmat, mi-a adus un cate-o chestie de mancare. Un covrig, o chestie de-asta. Prima data am intrebat-o cat costa, pentru ca doream sa-i dau banii (hell, mai veneau destule care nu doreau biletele). Mi-a spus ca-i placerea ei, dupa care, mai in gluma, mai in serios, mi-a spus ca e un pret mic pentru a vorbi cu un baiat asa frumos. Mda.

Marcel, pe partea lui, imi imaginez ca se delecta zilnic cu toti puletii care veneau sa si le balangane la soare. Atata paguba. Ma mai intalneam cu el in fata, unde el ii dadea grasei bani pentru berile barbatilor, in timp ce eu ii dadeam bani grasei pentru Fanta sau inghetata. Maraia ceva din gat, intre “Aahhh?” si “mmmm” dupa care pleca. Seara, tarziu, cand toata lumea pleca, se punea pe baut ceva posirca ordinara, se uita in larg si asculta muzica populara la un casetofon cu baterii. Ma-nvarteam de pe o parte pe alta intr-un pat mai scurt ca mine, asteptand sa-i treaca “Dorule, mandruto, bade” si sa pot si eu sa adorm.

O data la cateva zile, veneau pocaitele. Mama si fetele. Doamna imi aducea si ea cate-un croissant cand venea. O trimitea pe fata cea mare sa mi-l aduca si sa nu primeasca bani. Alteori ma trimitea dupa un suc sau ceva. Era la 50 de metri de ele, dar ar fi trebuit sa iasa in fata, sa se imbrace pentru asta…Fata, cum dracu’ se numea, habar nu mai am, venea uneori vag imbracata la mine, alteori goala, cum statea la plaja. Mai incerca sa discute cu mine, dar nu prea aveam subiecte. Am intrebat-o de muzica, la ea acasa nu se asculta muzica. Am intrebat-o de filme, nu se uitau nici la televizor. Am intrebat-o de scoala, mi-a spus ca-i ok, dar e mai frumos la biserica. M-a intrebat la ce biserica merg, chestii de-astea. Nu stiam ce sa discut cu ea, nu-mi trecea nimic prin cap, habar nu aveam ce discuti cu o femeie. Mai mult ea incerca sa faca conversatie. M-a intrebat daca eu cred ca e frumoasa, iar eu, tampit si virgin, i-am spus ca habar nu am, dar cred ca da. Pai cum crezi ca da? Pai, cred ca da, doar nu-ti imaginezi c-am vazut multe femei dezbracate? A ranjit si-a fugit inapoi la maica-sa. Ca s-o scurtam, cu ea s-a si intamplat prima data, intr-o zi cand am primit toti liber, ca ploua. Habar nu mai am cum se numea sau nimic de ea. Imi aduc aminte vag de tot cum arata si cam atat. Ma rog, sper ca s-a bucurat de toate cele 30 de secunde 🙂 De citit, sigur nu citeste pe-aici, ca probabil si internetul e tot opera Satanei.

Cea mai neplacuta parte a jobului ala era ca trebuia sa fac pe mini-bouncerul.

Venea in fiecare zi un mos care dorea sa treaca pe plaja. Nu sa ramana la nudiste, ci sa mearga la barbati. Dar nu dorea sa plateasca intrarea. Si-n fiecare zi venea si se certa cu mine. Ca el nu are de ce sa plateasca. Tin minte ca l-am intrebat de ce e el caz special. Si mi-a dat un raspuns tampit: mi-am platit intrarea aici de la Odessa la Vladivostok, nesimtitilor. A trebuit sa-l chem pe faimosul Marcel, care din doua flegme si un branci a rezolvat civilizat problema. Dar de pomana. Mosul venea si revenea zi de zi. Intr-o zi a chemat si politia, urland la ei ca el vrea pe plaja. Iar politia a incercat sa-i explice cum e treaba cu taxa. El – nimic. Ca el a platit de la Odessa la…Imi parea rau de el. Ma uitam la el si ma intrebam daca si bunicul meu ar proceda la fel. Dar bunicul meu statea la el la tara, nu avea treaba cu plaja. Iar eu trebuia sa-i spun mosului ca nu se poate. In fiecare zi, 20 de minute. Pana la urma, am facut altceva. I-am zis sa se duca prin alta parte, unde-i o spartura in gardul de la barbati, pe plaja barbatilor. Il mai alerga pe-acolo Marcel cand dadea de el, pana a trebuit sa-l lase-n pace. Pe plaja barbatilor, unde “Taia bilete” Marcel, erau, evident, doar barbati. Si nu stiu cum se face, da’ l-a vazut pe-asta intr-o zi Marcel pe plaja si i-a cerut biletul. Iar mosul iar a inceput s-o bage pe-aia cu Odessa. N-am fost de fata, dar cica Marcel a incercat sa-l ridice mai cu de-a sila de-acolo, mosul a tot urlat de razboi si Odessa si, din una-n alta, se pare ca a venit un barbat la Marcel si l-a intrebat daca stie despre ce vorbeste mosul cand zice de Odessa. Marcel n-a stiut. Asa ca barbatul ala – pe care eu nu l-am vazut, da’ pot spune ca Marcel asta era destul de patrat pentru un alcoolic – l-a snopit cu bataia. L-a batut de-a zacut la pat, cu grasa punandu-i comprese (se pare ca ajuta la oase rupte, pula mea) si plangand langa el. L-a batut cu o sarma rupta din gard, i-a rupt oasele antebratului, cateva coaste si i-a facut si genunchiul sita, se pare. Habar nu am de ce. Pot doar sa presupun ca o fi fost unul din barbatii ai caror tati nu s-au mai intors din excursiile gratuite in Siberia. Nu pot spune ca m-am bucurat sau ca mi-a parut rau. Tot ce mi-a trecut prin cap a fost ca poate nu-i nici o smecherie sa fie sora-ta pe bune cu cineva, ca tu sa fii sef. Ca parca nu-i nici sefia asta asa, ceva…

In lipsa lui Marcel, tintuit mai mult prin pat, tiganosul a preluat partea cu biletele la barbati. Atata paguba. Veniturile mele mai putin oficiale au crescut considerabil, pentru ca acum nu mai aveam urma de “inspectie” – Marcel mai aparea din cand in cand sa numere femeile de pe plaja. De ce, nimeni nu stie, pentru ca veneau si plecau in continuu, degeaba vedeai tu 20 cand le numarai, daca eu iti dadeam 40 de bilete la sfarsitul zilei. Grasa lui plangea si-l ingrijea, o grija mai putin pe cap. Plangea cand manca rahaturile imputite din galeata. Plangea cand imi vindea Fanta pentru vreo doamna/domnisoara de pe plaja. Plangea pana si cand se inchidea intr-o camera jegoasa numita pompos “la dusuri”. Am dormit bine. Cu mainile rupte si-un picior de olog, Marcel nu mai asculta nimic despre badea si mandra lui.

O alta problema era o tiganca cersetoare. De fapt, doua. Mama si fiica, presupun. Fiica pe la vreo 12 ani, ma-sa pe la vreo .. nu stiu, late twenties. Si tot timpul incercau sa treaca de mine. Ba ca ele nu se opresc pe plaja, doar traverseaza, doar ca vor doar pana la baie, ba ca altfel se aseaza si se pisa aici, de fata cu toata lumea, ba ca nu stiu ce. Iar “fiica” avea picioarele….intoarse. Stiti, cu genunchiul…dat in spate. Ii fusesera sucite picioarele de mica. Dar, cu picioarele alea, alerga pustoaica, nu gluma – ba chiar sarea gardul de beton (si era de doi metri cred) pentru a cersi “la noi”. Pana cand a prins-o grasa si-a batut-o. De cand zacea Marcel la pat, grasa dobandise o ura pe clienti, cliente si mai ales pe aia care nu doreau sa plateasca, ceva de speriat. Intr-o zi a tot pandit-o (imi tot facea mie scandal ca de ce le vede pe ciori acolo; i-am zis ca nu prea am ce sa le fac, ca nu pot fi in zece locuri, ca aia tot sare gardul; nu m-a crezut, a pandit-o intr-o zi si, cand a sarit cioara de pe gard pe plaja, a snopit-o cu un manunchi de nuiele; urla cioara oloaga de au plecat in graba toate doamnele si domnisoarele de pe plaja). In cele din urma, nu au mai venit. Seara, grasa i s-a laudat si lui Marcel. Si, cum taranul nu invata prea rapid, chiar a fost felicitata. Asa da.

Grasa si Marcel traiau o frumoasa idila. Aveau planuri mari. Urmau sa-si ridice si ei o casa undeva, la Valul lui Traian. Aveam sa aflu ceva mai tarziu ca M (varul meu) stia ca doar plaja de femei e data-n folosinta, ca la aia de barbati si cea mixta inca se lucreaza, se amenajeaza. Toti banii luati de-acolo intrau direct in buzunarul lui Marcel. Pana atunci, chiar nu intelegeam de ce facea Marcel atata caz de mosul ala, cand nu dorea sa plateasca. Eu, privind situatia, l-as fi lasat sa intre, in cele din urma. Hai, du-te, tataie…si mai taci. Dar, asa cum o fi vazut atunci lucrurile Marcel, mosul ii fura caramizile din care urma sa-si construiasca o casa pentru el si grasa lui. Sa nu mai stea “la mana lu’ sora-sa”.

Tiganosul se simtea singur, asa ca incepuse sa vorbeasca la intamplare cu mine. Imi povestea de fratele lui. Cica avea un frate care lucra pe nu stiu ce platforma petroliera. Cica scotea ala o gramada de bani si lucra nu stiu cate luni pe an. Vorbea cu ura despre fratele lui. Ala care avea bani “de se joaca cu ei”, iar el era…aici. Adunand gunoaiele de pe plaja. Ma intreba din cand in cand de familia mea. Ai parinti? Da, am. Si cum sunt? Au bani? Nu, n-au. Crezi ca-s aici pentru ca au? Da, ba, asa e, da’ uite, ai mei au, da’ nu-mi dau partea mea. Ai tai cum sunt? Departe. Da’ frati ai? Nu. Surori? Una. Si se fute? E buna de pula? Tin minte ca i-am zis ca vad ca-i mai mare si mai puternic decat mine, da’ daca mai spune un singur cuvant despre familia mea, ii tai gatul in somn. In ziua de azi nici n-as clipi la o asa intrebare, dar eram altfel la varsta aia. Iar tiganosul se mira: pai, ce-ti pasa? N-ai zis ca nu-ti dau bani? Cred ca atunci am zis prima data “c-asa vrea pula mea”. Iar tiganosul a ras. Era mai mare si simtitor mai solid ca mine – estimez ca sapase ceva mai multe santuri ca mine. Dar s-a potolit si nu a mai zis nimic pe tema. Doar l-a mai injurat pe fratele lui din cand in cand. Apoi imi povestea cum, daca ar fi dupa el, el ar taia bilete si eu as fi la curatenie, ca nu are nici un motiv sa adune el cacatul adus la mal, ca bulangiii astia se caca in mare, ca mai corect ar fi s-o fac eu, ca eu sunt mai nou si mai tanar. Credeam ca glumeste. Nu glumea. Lumea chiar se caca in mare. Iar peste noapte, era adus la mal, frumos, de valuri. Dimineata, la 4-5, omul aduna rahat de mai mare dragul. Cu un an in urma, mi s-ar fi facut rau si-as fi vomitat. Dar acum, pe o plaja “privata”, cu dus doar pentru femei, unde se intra cu cheie, eu nu ma spalasem de vreo 2 saptamani. Doar in apa marii. De sapun si sampon nu se punea problema si-aveam toate unghiile de chitarist deja. Nu stiam prea bine unde sunt. Nu se punea problema sa am mobil. Habar nu aveam cum voi ajunge inapoi acasa macar. Sau cand.

M-am imprietenit cu un tip care venea acolo, langa plaja, nu intra la noi, isi punea un cearsaf fix pana gard si statea acolo la plaja. Ma ruga sa ma uit eu sa nu-i fure cineva de pe el, cat intra in mare. Eu stateam pe un scaun pliant, el langa gard si vorbeam de una-alta, intrerupti de doamna Maria, de cate o alta doamna care dorea o Fanta sau de catre o alta care dorea sa plateasca intrarea. Avea 18 ani si avea o masina tare draguta. O vedeam, ca o parca pe plaja. Nu stiu ce masina era, niciodata nu m-am priceput la ele, da’ la vremea aia arata fain troaca aia. Catalin se numea tipul si era din Timisoara. L-am intrebat de unde are bani (pula mea, toata lumea in jurul meu avea bani). Cica din benzina. Nu stiam atunci la ce se refera, da’ am dat din cap, ca si cum as pricepe. Am priceput ceva mai tarziu care era legatura dintre benzina, Timisoara si fosta Iugoslavie. Catalin era un baiat de viata. Se holba pe langa mine la gagici si-mi spunea pe care-ar fute-o si pe care nu. Deja stiam si eu ce-i aia. Se ingretosa vazand unele chestii se ducea in fata sa ia doua beri, sa nu vomeze. Imi intindea una si mai zicea cate-un “bleah”. Asa ca mai beam si cu el cate-o bere. Ce-i drept, pe plaja aia jumatate din cliente te tineau cu pula sculata zi-lumina. Ma rog, ma tineau pe mine, la varsta aia. Dar altele te faceau sa vomiti. Inclusiv unele de 65+ care veneau acolo si-si labartau toate alea-n vant. Deh. Nu stiu daca ati vazut vreodata faimosul munte al lui Venus pe piele incretita, semi-cheala si restu’ parului alb, iar dedesubt atarnand cale de vreo 8 cm un clitoris de-ala care arata ca o gusa de curcan. Nu chiar porn de lux, atat spun.

Catalin imi povestea de varul lui, unu’ care juca rugby. L-a si adus intr-o zi si-au mai stat pe-acolo la o bere. Alt plictisit si ala, dar un malac in toata regula. Venise cu toata echipa “in cantonament”. Care mai de care mai malac. Am auzit toate povestile posibile si imposibile cu gagici, placaje, accidentari, batai, ce-i misto in Timisoara si toate alea.

Intr-o zi, a aparut un alt mos. I-am explicat ca trebuie sa plateasca, dar nu a vrut. S-a asezat langa gard, unde statea de obicei Catalin. A inceput sa vorbeasca, dar nu intelegeam un cuvant, asa ca am ridicat din umeri. A incercat diverse limbi cu mine, pana a ajuns la germana. Pe-aia o stiam cat de cat la vremea aia. Ca el e ceh, ca..Si din una-n alta, mi-a propus o afacere. Sa mi-o suga si sa-mi dea bani pentru asta. M-a scarbit mosul ingrozitor. Nu vazusem un poponar in viata mea. Cu atat mai putin unul de varsta aia, alb in cap, caruia-i curg balele s-o suga. Simteam ca-mi vomit si dintii din gura. In starea asta m-a si gasit Catalin, cu mosul mormaind in germana (limba pe care Catalin o vorbea ceva mai bine ca mine, se pare). M-a intrebat pe mine care-i treaba, i-am zis care-i treaba. Mosul tot incerca sa ma traga de incheietura mainii, ca sa discutam, sa nu stiu ce. Dar, din una-n alta, s-a bagat Catalin in seama. Ca nici o problema, ca daca vrea, se intalneste el cu mosul “aici” diseara. Mosul, cam hr, cam mr, dar presupun ca mai bine un Catalin decat nimic. De altfel, era un tip dragut si Catalin asta, excluzand faptul ca se misca putin cam in reluare (fusese operate de apendicita relativ recent si plm, ceva cu firele, nu mai stiu). Asa ca seara, mosul a venit. Doar ca-n locul lui Catalin, l-a gasit pe varul lui si pe toata echipa de rugby. Care echipa, din una-n alta, a organizat un meci mai putin oficial cu el.

M-am intors in cosmelia aia razand. Tiganosul, curios, ma intreba ce e, ce hau hau. I-am explicat ca uite, un mos nebun, care voia sa-mi dea atat ca sa mi-o suga si uite ce cred c-o pateste. Tiganosul s-a dus disperat sa-l caute. Cica atata era salariul pe doua luni. Nu, pe bune. Doar ca, din una-n alta – nu am fost de fata – se pare ca si-a cam luat o palma sau poate mai multe de la ceva om din echipa aia. Asa ca s-a intors in cosmelie plin de draci. Ca imi bat joc de el, ca eu am impresia ca aici asa merg lucrurile, ca eu inca nu m-am lamurit cine-i seful? Si-am incercat sa-i explic boului ca nu stiu despre ce vorbeste, nu am idee ce s-a intamplat, dar omul a inceput sa ma injure. Ca-mi bag pula-n ma-ta, ca-mi bag pula-n sora-ta, ca..Era ceva mai solid ca mine si pot spune ca am infulecat niste pumni pana am apucat sa pun mana pe-o sticla de apa – de-aia de sticla, cum erau la vremea aia – si sa i-o sparg in cap. A cazut lat si-acolo a ramas. Cand s-a ridicat, s-a dus direct la Marcel. Presupun ca daca “seful” ar fi fost capabil sa se ridice din pat, m-ar fi calcat un pic in picioare. Dar nu a putut. A chemat salvarea, l-au luat pe tiganos. A doua zi a venit varul meu. Marcel il sunase. Dragul de el avea un telefon fix in camera. Doar pentru el, nu pentru fraieri.

Cand a venit varul meu, mi-a zis ca a auzit ca fac probleme. Aparent, Marcel ii spusese ca nu imi fac treaba. Ca nu ma trezesc dimineata. Ca nu fac nimic din ce-mi cere, ca numai din vina mea si-a luat-o si ca am incercat sa-l omor pe cutarescu, tiganosul. Dragul meu de var nici nu m-a intrebat daca-i adevarat, mi-a zis doar ca nu mai e loc aici, ca ma trimite inapoi la Bucuresti. Putin imi pasa. Aveam deja banii stransi din biletele netaiate, imi erau suficienti. L-am intrebat doar cand. Cica vine el mai pe seara sa ma ia. A venit. A condus pana la Bucuresti, m-a lasat in fata blocului. Astepta sa cobor si sa plece, iar eu l-am intrebat direct : pai si salariul? Ce? Pai, ce, tu pentru bani ai venit? Am zis ca vii si tu, stai la soare, te distrezi, nu platesti cazare, la mare, ca baietii, cu vreo fata si tu imi ceri bani? Pai…da. S-a cautat omul prin buzunare, a scos de nu stiu unde bani si mi-a dat. Nici vorba de suma de care imi zisesera ai mei. Nici jumatate nu era. Dar, cum ziceam, aveam deja banii.

Frumos.

Am ajuns sus, ai mei…se mirau ca am venit mai devreme. Ma rog. Mi-am facut upgrade-ul la PC.

Vorbeam cu tata si l-am intrebat, bai, dar voi ati stiut ca asta nu mai avea loc la terasa aia, de chelnereala si de-asta? Si, din colt in colt, cu amanat raspunsul de coispe ori, in cele din urma, la nervi, mi-a zis tata. Ca da, stiusera, dar ce mare diferenta si oricum, e foarte bine ca am fost si-am vazut ca banii se muncesc si se castiga, nu cresc pe garduri. Sa tin minte asta cand mai vin ca vreau nu stiu ce procesor, nu stiu ce trei nu stiu de care. Si sa zic mersi c-am rude care sa ma ajute, ca altii nu-si gasesc de munca. Cand i-am zis ca .. pai, unde-s banii aia, ca nici jumatate n-am primit, s-a si mirat. Pai, eu chiar am crezut ca voi primi atat? Ca atat ia el salariul. Dupa care mi-au facut si morala. Cica le-a zis M (Varul) ca … uite ce probleme am facut. Nimeni nu m-a intrebat vreo secunda daca-i adevarat. Doar tata m-a intrebat “ba, e adevarat ca i-ai spart lu’ ala sticla-n cap, c-ai vrut sa-l omori?”. Pai, da, e adevarat. Concluzia? Am luat-o pe cai gresite, am fost lasat prea mult de capul meu. Ce-o fi insemnat asta, habar nu am. Eu unul pana atunci fusesem doar la scoala, abia intrasem la liceu. Aveam in pula mea 14 ani si ma puteam lauda doar cu notele. De la 9-n sus, ceva olimpiade la activ. Nu facusem nici urma de problema, cu exceptia cate unui pumn dat sau luat pe la fotbal.

Dar am tinut minte. Am tinut minte ce-nseamna sa muncesti, cum se castiga banii, ca nu cresc pe garduri si ca am noroc ca m-au ajutat rudele.

In liceu, notele mele s-au dus constant in jos. Nu am mai sarit de 8, cu exceptia materiilor care-mi placeau (literatura, engleza, istorie). Ai mei nu intelegeau ce-i cu 5-6 pe linie. Si n-au inteles nici acum, cred, pentru ca atunci cand m-au intrebat, intr-un final, le-am spus sec ca a fost ok la mare, vreme frumoasa, timp placut, fete frumoase. Si cam atat. Sora-mea m-a intrebat cum de-am venit mai devreme. I-am zis c-a fost de cacat pe-acolo. Cica si eu sunt prea fitos, da’ sunt fraier, as fi putut sa stau toata vara.

Ce nu le-am spus a fost ca upgrade-ul fusese mult mai serios decat planificasem eu initial. Biletele alea netaiate se cam stransesera. Si cand nu ai unde sa cheltui banii si pe ce – ori pentru ca nu exista magazine-n zona, ori pentru ca vine doamna Maria cu un covrig – se aduna. O luna dupa upgrade-ul ala, faceam mai multe chestii ilegale decat as fi crezut ca exista. Habar nu aveam cum arata windows-ul. Nici in ziua de azi nu prea stiu sa lucrez cu el. Aveam linux. Nu-mi placea, dar stiam pe cineva care facea bani de pe internet cu asta. Cat de greu putea sa fie?

Nu le-am spus multe altele, in timp. De fapt, le-am spus din ce in ce mai putin. Nu le-am spus ca un coleg de clasa fura dolarii lui taica-su si mi-i aducea mie. Iar eu, olimpicul lui peste, mandria familiei, cunoscusem niste baieti care faceau dolari falsi. Ii vindeau in piata la Big Berceni, de unde-i cumparam eu. Le dadeam 100 ok, primeam 100 falsi si o diferenta sesizabila. Diferenta o imparteam cu colegul care-i fura tatalui lui dolarii. Punea dolarii falsi la loc si cheltuia banii pe gagici. Cu cele mai multe, fara succes. Iar cand colegul a aflat ca taica-su urmeaza sa depuna banii la banca si a intrat in panica, tot eu i-am facut rost de niste baieti care sa-i sparga casa la comanda si sa-i fure doar banii aia + ce mai vor ei, cat el “uita” sa incuie usa intr-o zi.

Nu le-am mai spus nici ca atunci cand chiuleam de la ore in a XI-a, nu plecam sa ma culc cu diverse tipe mereu, cum auzeau ei de la directoare, in timp ce isi dadea ochii peste cap si jura ca nimeni n-a avut pana la mine 600 de absente intr-un an. Hell, no. Ba eram in vama. Ba ii aranjam lui Bob unele combinatii cu niste studente care incepusera sa se prostitueze – eh, nu gratis, dar ma rog. Ba multe altele.

Sunt multe alte lucruri pe care nu le-am mai transmis. Desi poate ar fi trebuit. N-am facut-o. Cand am plecat, imi doream sa ma joc UFO si sa citesc chestii pe internet. Si poate ca era prea mult pentru nivelul familiei atunci. Habar nu am. Cand m-am intors, nu am mai dat doua flegme pe UFO. Nu mi-am mai dorit sa inving alienii. Nu mi-am mai dorit sa inving Cydonia. Le-am urat cartilor sa se duca dracului. Mi-am dorit doar sa nu mai ajung sa am nevoie de banii altora. Si mai ales sa nu mai am nevoie de ajutorul rudelor. Am tinut minte, da. Banii nu cresc pe garduri. Zi mersi ca ai familie. Pentru ca atunci cand vrei un modem si-un 386, familia e aia care-ti va cumpara puloverul.

Thank you. God Bless.

In cele din urma, intr-o zi, de la o discutie de-asta cu venit si plecat cand se nimerea, cu absente de pe vremuri, dezgropat mortii si cu multe altele, printre problemele cu banii, mi-a zis tata pe scurt ca, daca mai vreau sa stau in casa lui, fac cum zice el. Mi se pare ca ce zicea el era sa iau Romania Libera si sa-mi caut un job. Vazuse el niste chestii cu muncitori pe santier si altele de genul. Daca nu, sa plec. Si-am dat din cap, m-am imbracat, mi-am luat calculatorul-n brate (si nu-i usor, cand ai un monitor de-ala cu burta, vechi) si-am plecat. Nici el si nici mama nu au protestat in vreun fel, din ce-mi amintesc.

Presupun ca se obisnuisera deja cu gandul c-am luat-o pe drumul gresit si voi sfarsi in inchisoare sau mai rau. La ce bun sa mai incerce sa ma mai “indrepte”?

Si cam asa a fost, pe scurt, povestea cu primul meu job, acum vreo 20 de ani. Does anyone care? I sure as hell don’t. Not anymore.