Social media, tineri si extremism

Observ din ce in ce mai des chestia asta. Din ce in ce mai multi cunoscuti – oameni care erau oarecum “de centru” (ca gandire) – au inceput sa fie tot mai extremisti in gandire.

O sa dau doua exemple, ca sa fie clar la ce ma refer – incercand in acelasi timp sa nu intru prea mult in detalii, pentru ca nu vreau sa-i bat obrazul nimanui si textul asta nu e un repros, chiar daca ar putea parea.

Acum ceva ani – cam multi, ca era prin BC/WOTLK – am intalnit un tip. Ne-am contrat noi pe forumurile de WoW, ne-am mistocarit, ne-am pulit, ne-am treburi. Asta moldovean, eu bucurestean – ce sa mai, a match made in heaven. Nu conteaza de ce si cum ne puleam, treburi de wow si de multa plictiseala (la munca pentru mine, acasa pentru el). Tipul studia pe vremea aia Dreptul. In cele din urma a absolvit si, prin 2009 (cred) a venit prin Bucuresti sa-si caute job, ca in Moldova fix pula, aparent. Ma rog, a stat ce-a stat prin Bucuresti, nu si-a gasit, s-a dus inapoi acasa. Si-acasa s-a apucat sa faca ceva cu medicina (am uitat ce specializare si pula mea, da’ ceva pe-acolo). Ca daca n-a mers cu Dreptul, cu aia ar trebui sa mearga. Ce dracu’, de doctori are toata lumea nevoie peste tot. Intre timp s-a lasat de sportul ala, pentru ca s-a apucat de youtube. Nu, nu-l mistocariti, pentru ca e un tip destept din punctul ala de vedere. Si-a bagat pula-n ea de medicina pentru c-a inceput sa faca vreo 5000 de euro pe luna din jewtube. Pana acum, toate bune si frumoase.

Problema e…cum face banii aia pe jewtube. Ii face fiind ceea ce se numeste in ziua de azi “alt-right”. Ia diverse stiri si clipuri d-alea care pot da apa la moara alora din aripa aia si le comenteaza, le mistocareste, le pula mea. Isi mai bate joc de feministe, mai baga ceva rasism, chestii de-astea obisnuite. Na, e in Romulania, nu poate fi dat afara de la jobul pe care nu-l are, il doare-n pula ca pe soarece-n siloz. Facand el treaba asta-n engleza, e distractie. Vin views, vin dolari, toate bune si frumoase. O perioada am crezut ca o face asa, pentru bani si pentru fun. Adica, pentru 5000 de euro “net” in Romulania, eu unu’ as behai pe jewtube linistit si chestii in care nu cred. Dar…vorbeam cu el recent pe la WoW pe-acolo si .. nu se face. A ajuns sa le creada. Vorbeste de (sand)niggers si musulmani si alte alea si crede sincer ce spune, din ce-mi dau seama. Ceea ce-i cam nasol, pentru ca, pana la urma, traieste totusi in Romulania. Adica, mi-e greu sa cred c-au invadat pakis Moldova si intentioneaza sa se arunce in aer cu sfanta biserica patru puli din orasul lui. Serios. Asa ca initial am fost surprins. Dupa care m-am gandit nitel si-am zis “plm, omu’ a incercat-o corect, cum i-a zis societatea; facultate, cautat job, n-a mers, a incercat alta, multa futere, o varsta…dupa care s-a apucat de facut ceva pe cont propriu, fara ajutor din alte parti…si i-a mers; e NATURAL sa fie “de dreapta”, ca nu poti sa te astepti de la un om care s-a chinuit atat sa aiba chef de lacrimogene de stanga”. Problema e alta si o mentionez eu mai incolo.

La extrema opusa e vorba de alt amic. Asta era din Romulania, n-avea treaba cu WoW. Omu’ era OK, da’ a trecut prin niste chestii un pic mai nasoale si…de-atunci a inceput sa cam deraieze. Cand aud de el, aud de veganism, de SJW^2, de eco, de occupy plm…ce cacat sa ocupi in Bucuresti? Piata Prostitutiei? O ocupa in pula mea Firea cu vreun concert de manele de mana a doua, ma gandesc. Si-acum a trecut si-asta pe jewtube. Si spumega p-acolo de zici ca i-au futut aia de nestanga cel putin mama si doua surori si le-au dat si sida, dupa care le-au luat si tigarile din poseta. Genul ala de SPUME. Si tot asa – engleza, chestii de-afara, herpaderp, nervi.

Treaba cu astia doi oameni e ca erau oameni “normali”. Si aici apare problema de care ziceam mai devreme. Problema e ca…oamenii astia, oamenii normali adica, nu mai au reprezentare. Pe nicaieri. Nici in Romulania, nici in UK, nici in US, nici nicaieri. Pentru ca pe vremuri s-ar fi dus ca orice tineri idioti sa se inscrie intr-un partid random si sa isi convinga prietenii sa voteze candidatu’ X – sau daca nu, barem sa cumpere niste produse Avon sau pula mea. Insa in ziua de azi nu mai au reprezentare, cum ziceam.

Amicu’ cu alt-right n-ar avea cu cine sa voteze, la o adica. N-are pe cine sa vada la capitolul “ala imi apara interesele”. Ca nu exista nimeni. Si, mai grav, nu exista “dreapta” normala. Ca nu e. Ca poate s-ar fi bagat in echivalentul unui AFD sau ceva. Da’ nu exista. Asa ca, in lipsa dreptei, a migrat catre asa-zisul alt-right. Care nu e deloc “dreapta”, ci mai spre nazi deghizat, asa (nu c-ar fi ceva in neregula cu asta, lol).

Situatia e similara cu amicu’ SJW, ala de stanga. Pentru ca nici ala n-are reprezentare. Si nu stiu daca exista alt-left, da’ el pe-acolo pe undeva e, ca gandire. Nu e de-ala cu “gender pay gap” (are si clipuri pe tema asta, da), e de-ala cu “un bogat bun e un bogat mort”. For real.

Si amandoi fac prozelitism grupa mare via “social” media. Amandorura le merge – mai bine amicului de dreapta; deh, astia-s mai bogati, lol, au de unde sa-i doneze. Cu comunistii stiti cum e, sunt cam strangatori…

Treaba nu-i despre ce fac astia doi cunoscuti ai mei. Ca, pana la urma, poate doar m-au prostit pe mine si ei rad de se caca pe ei calare pe mormanu’ lor de euro/dolari/ceva. Poate-s eu fraier si-i iau prea in serios, desi nu mi se pare. Treaba e ca vad chestia asta la din ce in ce mai multi oameni. Nu mai e nimeni de centru. Sau de centru-stanga. Sau de centru-dreapta. Sau pula mea. Nope. Care mai de care e mai extremist in gandire. Care mai de care e mai comunist vero sau mai john galt feroce. Si problema serioasa e ca, in cele din urma, taberele astea vor ajunge la un conflict ceva mai deschis. Poate mai mascat, poate mai putin mascat, da’ conflict. Si una din tabere va castiga. Nici macar nu conteaza care, ca nu-i ca si cand e buna vreuna din variante. Cam asta-i prima problema.

A doua problema e ca, daca e sa fiu sincer, mi se pare ca trebuie sa i se puna zabala gunoiului de social media. Faza nu-i ca ma deranjeaza pe mine vreunul din cei doi, ca nu-i cazul. Faza e ca amandoi se califica destul de bine la hate speech (amicu’ de dreapta e mai deghizat nitel, da’ tre’ sa fii autist sa nu observi). Si-i efectiv IMPOSIBIL sa nu-si fi luat sute de reports. IMPOSIBIL. Dar canalele lui (are mai multe) de jewtube sunt in continuare acolo. Nu ma-ntelegeti gresit, ca nu vreau sa-i vad fara bani pe-astia doi, dar cam care-i probabilitatea ca aia de la jewtube sa nu fi inteles problema? Cam ce i-ar putea face sa inchida ochii la treaba asta? Da, exact, banii – pentru bani, lasa sa treaca orice si se fac ca ploua. Si uite-asa ideile de genul asta aduna “fani”.

Departe de mine gandul de a cenzura. Nici prin cap nu mi-ar trece asa ceva, sunt anti-cenzura. Da’ mi se pare interesant ca daca eu public niste chestii pe-aici, zboara plangerile si zboara serveru’. In schimb, la capitolu’ facebook si jewtube, e cam greu sa nu observ ca nu prea zboara domeniile. Si nu trebuie sa ma gandesc prea mult la “care-i diferenta?”. D-asta zic ca ar cam trebui sa i se puna calus jegului de social media. Ca hai, am inchis ochii cu toti cand faceau bani din piraterie. Da’ acum fac bani din raspandirea urii si incurajarea “luptei de clasa”. Si asta parca nu mai e cool.

De-ncheiere, ar merita mentionata o treaba: astia doi “tineri” de care vorbesc eu (ca-s oameni in toata firea, ce dracu’) arata o problema mult mai serioasa de-atat. Ce fac ei nu e o cauza, e un efect – efectul faptului ca prea multi tineri sunt pierduti in spatiu si lipsiti de oportunitati. La toate capitolele. Nu, nu doar ca bani. Ca oricat de prost ai sta cu banii, parca-parca esti mai linistit si fara chef de activism si extreme cand ai coaiele goale si-atarna. Agitatia incepe cand sunt nitel cam prea pline si eventual nici la bacon n-ai voie. Cam p-acolo cred eu ca-i problema. Pula oportunitati, pula job, pula bani, pula contract social, pula “tesatura” sociala, pula gagici.

Nu prea-i OK…

Daca ai chef sa-mi dai o cafea, o poti face aici

72 Responses to “Social media, tineri si extremism”

  1. 0040 says:

    Zici a ar cam trebui sa i sa puna calus jegului de social media? Incep sa cred ca tii cu comunistii…
    Cam acelasi lucru zic si ei aici:
    https://www.businessinsider.com/china-social-credit-system-punishments-and-rewards-explained-2018-4

  2. Deria says:

    Eu am observat cum doi oameni educati, cu meserii bune, dintr-alea care sa le permita autoeducatie si slefuire si imbogatire si dezvoltare personala, culti, erau OK ca gandire mai acum vreo 5-7 ani, cand aveau vreo 45 de ani, si care acum, catre 50-50+, devin parca batuti in cap, inchistati, incapabili sa mai distinga nuantele cu care nu aveau probleme in trecut, ba chiar convinsi ca dau raspunsuri acceptabile cand, de fapt, sunt pe langa.

  3. Deria says:

    In social media de pe Facebook, gratie unora mai dobitoace decat Olivia Steer aia, careia am inteles ca pana la urma i-au inchis canalul, ei si altora vreo 2 ca ea, asa, deci gratie unora mai dobitoace, mai ca nu mor copiii in bratele “parintilor”. Selectie naturala ai zice, da-i in pula calului, ca nu-s ai tai/mei/nostri.

    Dar, dincolo de asta… cum sa fii in halul ala de manipulabila, incat sa crezi chestiile alea? Cum sa fii in halul ala de retardata, incat sa nu pricepi ca, in Romulania, unde nu-i US, patria tuturor sectelor imaginabile, risti puscarie pentru omor prin imprudenta?

    Nush cum ar trebui reglata chestia asta cu dreptul la opinie astfel incat sa nu aiba de suferit nevinovatii.

  4. Akhenaton says:

    e inevitabil conflictul. agenda stangista a fost impinsa mult prea departe, reactia va fi proportionala. sper sa nu iasa cu pogrom, dar cred ca ceva de genul asta va fi

    P.S. Democratii din SUA, de unde se da ceasul, au ajuns sa aiba ca figuri marcante exclusiv dintre minoritari: musulmance cu turbane, latinas nebune, poponari si negrese isterice. singurul marcant care era mai de Doamne-Ajuta a fost deja manjit ca nu-si poate tine mainile pe-acasa. minoritarii si sociopatii sunt scosi in fata ca sa-ti faca agenda. reactia nu poate fi decat pe masura. cu ei nu merge cu jumatati de masura

  5. Akhenaton says:

    believe it or not, asta este un congressman american din ziua de azi

    https://www.youtube.com/watch?v=joT5V-1bC0I

  6. Neurogamer says:

    Is one of your friends vee?

  7. robin hood says:

    Eu nu observ decat o radicalizare a discursului in campaniile electorale si ascensiunea populismului la scara globala, indiferent de ce tabara vorbim. Si Trump si Obama sunt populisti, indiferent ce convingeri politice au. In realitate, sunt doar niste mancatori de RAHAT!
    Ambele tabere sunt liberale sau semi-liberale de centru-dreapta pentru ca daca extremistii de stanga/dreapta ar aplica masurile propuse, tarile ar da faliment si ei stiu bine asta.
    Dar o ard pe extremism ca sa impresioneze, pentru ca le e foame si vor voturi, si asa spera sa apuce niste functii. Doar promit, nu o fac. Pe bune, chiar credeti ca alde Corbyn, Le Pen, Wilders, Farage, Gauland, Strache etc. vor aplica tot ce si-au propus daca ajung la putere? Evident ca NU! Nici Orban si nici Trump nu reusesc sa implementeze chiar tot ce si-au propus pentru ca daca ar da-o in protectionism , tarile lor ar da faliment fara imigranti. La fel si Dragnea, si Xi Jinping, astia de se declara “comunisti convinsi” de stanga, in realitate o ard “liberal” pentru ca fara investitii, fonduri, acorduri, imigranti si imprumuturi, ar fi imediat rasturnati de la putere prin revolutii. Nu mai gasiti comunism nicaieri pe lumea asta, nici in Coreea de Nord care e mai degraba o dictatura militara autocratica decat o dictatura comunista declarativa.

    Se observa peste tot ca s-au extremizat si partidele de ambele tabere doar in discurs. Partide de centru-stanga ca Partidul Democrat american, Partidul Laburist, Partidele socialiste din Spania, Franta,Italia , SPD-ul german, PSD promit comunism hardcore , SJW, egalitate sociala, pomeni, lupta de clasa, taxarea bogatilor, masuri eco-retarde, feminazism, si cam oriunde sunt astia la conducere, iese de inflatie si faliment. Deci iata ca mai toate partidele de stanga s-au cam radicalizat total….doar in campanie electorala. Fiindca in realitate, se dovedesc ca fiind partide social-liberale pe stil keynesian ca sa zic asa unde se gasesc o adunatura de politruci oportunisti care urmaresc sa se imbogateasca.

    In timp ce partidele conservatoare de centru-dreapta ca Partidul Republican american, Partidul Republicanilor francezi si Partidul Conservator britanic o tind si ele spre extrema-dreapta (la modul light momentan) militand pentru crestinism, traditionalism, masuri anti-imigratie, nationalism, protectionism, cum s-a vazut de la Brexit si Trump incoace. In practica, sunt conservatoare doar in campanie electorala, cand sunt la guvernare, sunt toata ziua liberale pentru ca stiu daca ar aplica masurile alea protectioniste, ar iesi cu izolationism pe stil ceausist si ar da faliment. Momentan sunt putine dintre cele care au ajuns sa tinda spre extrema dreapta in discursul electoral, dar in curand, toate vor ajunge asa daca vor sa supravietuiasca. Oriunde sunt astia la guvernare, parca tarile ies un pic pe crestere economica, dar cu multe sacrificii.
    CDU/CSU din Germania inca o arde pe social-liberalism, dar in curand Merkel o sa se pensioneze si nu se stie daca vor mai castiga alegerile viitoare acum ca le vine in urma AfD. Vor trebui si astia sa-si radicalizeze discursul, altfel vor dispare.a
    In mod cert, partidele liberale ca PNL, ALDE, En Marche, Partidul liberal britanic si FDP-ul german care n-au mai fost la guvernare cam niciodata vor disparea.
    Liberalismul asa cum il stim este mort, dar tot traieste.

    Nu se mai poate vorbi deci de o confruntare dintre socialism si liberalism ca-n razboiul rece.
    Confruntarea politica in prima parte a acestui secol va fi clar intre Conservatorism si Progresism, intre militantii traditionalismului, religiei si nationalismului vs militantii progresului, stiintei si globalizarii. Nu cred ca va escalada in privinta asta in ceva serios.

    Militar vorbind, urmatorul razboi mondial nu va fi chiar ideologic ca al doilea razboi mondial intre fascisti si comunisti, ci va fi unul religios, intre crestini si islamisti (si poate sustinatorii lor care ii vor integrati in occident). Posibil sa iasa si de conflict ideologic intre nationalistii anti-imigranti vs sustinatorii globalizarii si imigrantilor, dar miza va fi religia!

    Al treilea razboi mondial a inceput demult, inca de la atentatele din 9/11. Noi poate nu simtim ca traim intr-un razboi mondial (poate francezii …LOL), dar daca te duci un pic mai prin orient, se cam simte foarte tare in Turcia, Arabia Saudita, Yemen, Egipt, Libia, Tunisia, Sudan, Irak, Iran, Israel, Gaza, Siria, Liban, Afghanistan, Pakistan, India, mai nou Sri Lanka si Indonezia.
    Ceva imi spune ca va fi ultimul si cu asta omenirea va da stingerea.

    In acelasi mod simteau razboiul si Europa pe la 1914-1918 in timp ce restul lumii era mai ferita.

  8. robin hood says:

    Daca trecem cu bine peste toate astea si democratia o sa reziste in continuare, stati sa vedeti pe la finalul secolului 21 (astia care apucati) cum o sa arate clasa politica.
    Nu o sa mai fie intre STANGA si DREAPTA, o sa fie intre INAINTE si INAPOI!

    Dupa ce o sa creasca nivelul marii inca putin si temperatura globala mai creste cu 2 grade, s-ar putea ca in multe tari sa vedem Ecologistii verzi la guvernare care militeaza pentru rationalizare, scumpirea carnii, mobilierului, interzicerea avioanelor,masini electrice, turbine eoliene si panouri solare.
    Iar adversarii vor fi Industrialistii care vor sa apere productia petroliera, automobilele, fabricile si uzinele.

    Eu asa prevad viitorul

    https://www.youtube.com/watch?v=3HVP18rXLDU
    https://www.youtube.com/watch?v=6ONqSVh_EfM

  9. Manowar says:

    @Neurogamer: da. Avem glory of the pula mea raider facut p-atunci prin wotlk, cred ca si un clip cu Sartharion 3d pe undeva =)

    https://www.youtube.com/watch?v=ulZodWYV7sM

    Ia uite ce prot war meserias acolo pe adds =)

  10. Neurogamer says:

    @mano: am incercat sa ma uit la discutia lui cu sargon…. Da baaaah. Ce accent. Ce VOCE. Spaima oricarei pizde. Horror.

  11. Manowar says:

    Plm, nu am zis ca e fiul lui Pavarotti.

  12. Neurogamer says:

    Yeah. Numa ziceam. Daca crestea in acelasi cartier cu mine, era batut zilnic din principiu.

  13. bogdan says:

    Neurogamer poti lasa si tu un link cu discutia respectiva? mersi.

  14. Akhenaton says:

    Aia cu accesul la pizda e perfect adevarata. Era mai usor inainte si nu conta prea mult statutul darlaului. Acum, cu toate ca moravurile sunt relaxate, e mai greu s-o bagi. Uneia cat de cat, evident

  15. IulianS says:

    offtopic: faraoane, cand ziceai ca vine Amazon in .ro? Acu’ in Mai, sau ma-nsel?

  16. Manowar says:

    Yeah. Numa ziceam. Daca crestea in acelasi cartier cu mine, era batut zilnic din principiu.

    ..daca era de la tine din cartier, avea alt accent…

  17. Neurogamer says:

    Dar aceeasi voce de stafidit vaginuri.

  18. Akhenaton says:

    @ Iulian in mai ar fi trebuit. Acuma, nu stiu, n am mai auzit nimic pe tema

  19. Alexia says:

    Din meditațiile zile, eu ma gândesc la modul serios ce lucrează cei de la business class, intr-un zbor spre Dubai. Nu de alta, dar vreau sa ma recalific. YouTube nu mi-se prea potrivește 🤪.

  20. Neurogamer says:

    @Bogdan. Your lack of google-fu is disturbing.

    Aici https://youtube.com/watch?v=ukf5QeJKEOk

  21. bogdan says:

    l-am gasit ulterior dar credeam ca este vorba despre altcineva.

  22. NitroZeus says:

    Armele celor doua parti (stanga, dreapta) sunt variate si sofisticate, dar puterile lor sunt echilibrate.
    Oamenii au fost mereu prostiti pana au devenit imuni la momelile clasice. De aia se promit cai verzi pe pereti. Se duc negocieri dure pentru ca contraoferta sa fie satisfacatoare. Adica stiind ca se va obtine putin, se cere din ce in ce mai mult, astfel incat putinul obtinut sa fie suficient.

    Nu cred ca se va ajunge la nici un conflict. Ambele parti umbla pe varfuri stiind ca au cam intins coarda la maxim. Se poate observa si dupa recentele evenimente (Notre Dame si Noua Zeelanda) cum sagetile ciripesc puternic la inceput din inertie, dar totul se stinge rapid. Nici o parte nu doreste ca conflictul sa creasca sau sa escaladeze.

  23. Roxana says:

    Hai să-ți spun cum se vede treaba de la mine, care stau pe social media mai mult pe nișe, dar mă ciocnesc de diverse.

    Pe de o parte, sunt în niște grupuri care-s mai cu minorități de felul lor – nu sunt grupuri activiste, unul e un grup mic de Discord de literatură în care văd că sunt aproape numai gagici, majoritatea pe undeva pe spectrul LGBT (adică una vorbea de tipa cu care e în relație, altele discutau la un moment dat pe un off topic ceva de legatul sânilor așa cum faci când vrei să n-ai așa ceva și m-am prins că na, am cunoscut și eu pe cineva care s-ar putea să fie trans). Mă rog, totul ok, lumea normală la cap, fără activisme, caii verzi pe pereți de care se discută când nu se discută de cărți tind să fie despre croșetat, cusut, fitness, jocuri video și de-astea.

    La fel, în altă parte de net, sunt pe lângă unii care-s pe stilul „suntem egali, n-ar trebui să fie cote de gen, sprijiniți întreprinzătorii, n-am chef să mi se bage pe gât cultura altora și LGBT-ul” etc.

    Mă-nțeleg și cu unii, și cu alții, mai dezbatem chestii, mai despicăm firu-n patru, e ok. Sunt oameni normali la cap în ambele părți.

    Doar că pe urmă și unii, și alții dau de „știri”. Și „știrile” sunt în extremă, mai ales dacă-s pe Youtube sau Facebook sau draci. Așa că se enervează și, în momentul în care văd pe cineva din tabăra adversă, îi aruncă în cârcă tot rahatul taberei adverse, inclusiv toate cretinismele. Și nu stă mai nimeni să le descurce.

    După care se duc și mai caută angertainment – și nu caută canalele alea moderate, unde se zice, „Stai, nu-i așa”, ci pe alea care urlă, așa că alea au mai mult succes, ies mai mult în față, și se încheie cercul, îți trebuie nervi de oțel să convingi pe cineva să caute știrile pe care le-au auzit ca să vadă dacă-s adevărate. Asta-i partea nașpa, că se *caută* chestiile astea, lumea e ok cu gândul de a fi prostită dacă e prostită cum îi place, se înghit pe nemestecate și, cum zici și tu, e zero moderare pe la Fb și YT. Cu cât stai mai mult pe acolo, cu atât te prinde mai tare hora și te duci mai pe câmpii, probabil că asta s-a întâmplat și cu cei doi din povestea ta.

  24. Manowar says:

    Asta-i partea nașpa, că se *caută* chestiile astea, lumea e ok cu gândul de a fi prostită dacă e prostită cum îi place, se înghit pe nemestecate și, cum zici și tu, e zero moderare pe la Fb și YT. Cu cât stai mai mult pe acolo, cu atât te prinde mai tare hora și te duci mai pe câmpii, probabil că asta s-a întâmplat și cu cei doi din povestea ta.

    Cam asta cred si eu. Si d-aia zic ca ar trebui sa li se puna zabala.

    Nu-s OK cu cenzura la modul general. Da’ nu-s OK nici cu standardele duble – deloc. Cum ar veni, daca tu iti faci un site si zici “muie politicianu’ cutare”, pac – te trezesti data-n judecata, alergata prin tribunale, eventual cu domeniul suspendat etc etc.

    Pe de alta parte, la alde jewtube/facebook nu e urma de raspundere, in caz de ceva. Nu noi, boss – noi nu stim, nu cunoastem, noi doar facem bani din asta si d-aia nu moderam.

    Pai las-o-n pula mea, ori suntem golani cu totii, ori nu mai suntem? Adica, hai sa ne-ntelegem, pe platformele alora face lumea livestream cu crime. Si ei descopera dupa, sanki. Pai, stai asa, frumosule, ca pe principiul ala public si eu ce vrea pula mea. Ca, nu-i asa, nu am vazut decat la doua zile dupa. Si pe urma, normal, sustin ca vreau un internet mai curat si mai uscat si mai pula mea, ca nu ma costa nimic. Si dau cu “muie” tuturor, inclusiv guvernului (si-n UK si-n US). Iar de taxe platite sa nu mai discutam, ca e prea proasta gluma.

    Now, intrebarea se pune “cu ce ne alegem”?

    Pai, simplu. Noi – oamenii “normali” ne alegem cu o societate fututa de extremisti de toate tipurile. Cu crime si boli care in mod normal nu s-ar intampla. Si nu-mi spuneti ca nu, ca va arat cum lumea nu-si mai vaccineaza boracii si cauzeaza epidemii si morti. Sau cum diverse tineri usor influentabili si nu prea stabili pun mana pe-o arma “si-si fac dreptate” (fara sa stie nici ei prea bine legatura cu dreptatea). Ca .. deh, internetul. Si da, e internetul – ca pe internet isi imprastie toate jigodiile ideile otravite.

    Ah, jewtube si facebook? Cu rasete isterice si bani in buzunar. Ei n-au nici o vina, boss. Niciodata. Cu cadavrele si restu’ sa ne descurcam noi, ca suntem baieti mari.

  25. RV says:

    Mano, concluzia articolului e tâmpită. Tinerii ăștia pierduți în spațiu sunt pierduți în spațiu de prosti ce sunt, nu din lipsa oportunităților.

    E foarte fucking ușor să știi engleză, să faci carnetul de tir și să pleci un an “pe comunitate” și sa te întorci acasă cu 30k eur. Apoi cu aia 30k o pui de o mașină de tăiat lemn și faci mobilă sau ce vrei tu.
    Niciodată în istoria umanității nu am avut noi ca specie și în special europenii mai multe oportunități de dezvoltare.

    Și da, exemplul cu tirul e extrem, pentru cei mai proști din curtea școlii, dar valid nonetheless.

    Problema e cu atitudinea asta muista de “n-am chef, e prea greu, etc etc”

    Numai cine nu vrea n-are. Și asta de la un pulete de 24 de ani fără diplome.

    P. S. – știi vreun dev de js/angular cu ceva experienta pe magento? Ăștia actuali îmi cam dau muie trăgând de timp și vreau să-i schimb.

  26. Roxana says:

    @Manowar

    Nu-s OK cu cenzura la modul general. Da’ nu-s OK nici cu standardele duble – deloc. Cum ar veni, daca tu iti faci un site si zici “muie politicianu’ cutare”, pac – te trezesti data-n judecata, alergata prin tribunale, eventual cu domeniul suspendat etc etc.

    Băi, nuș, nici eu nu eram de acord cu cenzura și n-aș vrea cenzură nici acum pentru că pute a dictatură. Dar pe de altă parte, nu-mi dau seama cum poți să educi oamenii să nu mai meargă ca lemingșii spre chestia cea mai revoltată și să nu mai înghită rahat pe nemestecate.

  27. Roxana says:

    @RV

    Mano, concluzia articolului e tâmpită. Tinerii ăștia pierduți în spațiu sunt pierduți în spațiu de prosti ce sunt, nu din lipsa oportunităților.

    E foarte fucking ușor să știi engleză, să faci carnetul de tir și să pleci un an “pe comunitate” și sa te întorci acasă cu 30k eur.

    După cum zice Manowar, nu e vorba de oportunități să faci bani numai.

    Adică, ok, ești tânăr, ai făcut ceva școală (liceu, facultate, wtvr) și te uiți în jur și nu vezi oportunități. Lumea îți zice că totul se duce de râpă, se vorbește de politică-politică-politică, de cât de greu e, de cât de nasol. Ți se întâmplă două chestii care nu-ți convin și pe care nu le pricepi și deja ești supărat pe viață.

    Normal că există oportunități, dar nu le vezi și nu-ți dai seama că există, așa că la muncă e greu, acasă e greu, ești nemulțumit, vrei să schimbi și nu știi ce, așa că găsești dușmani. Nu te gândești că stai, poate că problema ta s-ar rezolva dacă ai merge pe cariera cutare și pe plan personal te-ar face mai fericit să, nu știu, să crești fragi în sufragerie sau altă tâmpenie. Pentru că lumea din jur vorbește de cât de nasol e la serviciu și n-are hobby-uri, așa că fix pe chestia asta negativă mergi și tu.

  28. Manowar says:

    Mano, concluzia articolului e tâmpită. Tinerii ăștia pierduți în spațiu sunt pierduți în spațiu de prosti ce sunt, nu din lipsa oportunităților.

    E foarte fucking ușor să știi engleză, să faci carnetul de tir și să pleci un an “pe comunitate” și sa te întorci acasă cu 30k eur. Apoi cu aia 30k o pui de o mașină de tăiat lemn și faci mobilă sau ce vrei tu.
    Niciodată în istoria umanității nu am avut noi ca specie și în special europenii mai multe oportunități de dezvoltare.

    Oportunitati exista si nu prea. Exista in sensul ca da, te poti face sofer de tir. Dar daca nu cumva s-a schimbat legea, nu prea te poti face sofer de tir la 18 ani. In fact, abia pe la 20+ poti sa obtii categoria C. Apoi, cu ceva experienta de condus camioane poti cere/da examen si pentru C+E. Da’ pentru aia te uiti la cativa ani (3? 4?) de condus pentru altii – ca deh, trebuie sa fii “sofer profesionist” (sau trebuia acum 20 de ani, nu stiu daca s-au schimbat lucrurile).

    Doar ca exista cateva probleme:

    – nu prea poti sa incepi de la 18 ani treaba asta. Ce faci pana la vreo 22-23 sau cand dracu’ te poti apuca de asta? Lucrezi ca sofer normal undeva, ca sa devii “profesionist”? Si unde se angajeaza soferi de 18 ani? Ca pe vremuri cereau aia cel putin 5 ani de condus cam zi de zi pentru a te angaja ca sofer. Cine te angajeaza pentru asta la 18 ani, cand esti pericol public? Si pe cat lucrezi? Ca nu prea o sa strangi tu nici 1000 de euro pe an.

    – ce faci daca esti un tip de 1.70, sa zicem? Pentru ca, pula mea, nu stiu cati d-aia ai vazut tu pe TIR sau pe camioane in general, d-alea “ca lumea”, adica fara servo. Ca la prima intersectie, daca e sa virezi, trebuie sa suni un prieten sa vina sa te ajute cu volanul.

    – dar daca esti femeie? Ah, stai, astea au alte oportunitati – videochat, I guess?

    – aia-i oportunitate? Serios? sofer de tir? Gen dormit prin cabina dracu’ stie pe unde – pula familie, pula prieteni, pula orice. Great success.

    – ca bani…am eu un sofer de tir in familie, sotul unei verisoare de gradu’ coispe. Crede-ma pe cuvant ca nu prea pune 30k pe an la ciorap. Si face treaba asta prin Spania, nu in Cucuieti.

    Sa nu ma-ntelegi gresit, exista oportunitati, da’ mai degraba as considera “oportunitate” posibilitatea de a invata js/angular, ca poate te cauta pe urma un baiat pe opencube (nu, nu stiu oameni in domeniul ala). Treaba cu soferu’ de tir…ce sa zic, nu prea mi se pare o oportunitate.

    Asa, plm, ai “oportunitatea” de a vota PSD. Da’ nu-s sigur ca-i ceea ce-as numi eu “oportunitate”.

  29. Orbu says:

    Dar daca nu cumva s-a schimbat legea, nu prea te poti face sofer de tir la 18 ani.

    Boss, eu am condus tir la 18 ani si nu prea e genul de vehicul pe care l-ai lasa pe mana unui pulifrici. E OK ca e asa. La 18 ani te faci sofer de duba, te rastorni de doua, trei ori pana te potolesti si inveti sa conduci si pe urma poti sa fii sofer pe tir.
    Categoria C se obtine la 18 ani, Am eu de la varsta aia. Doar ca nu si +E. Aia poti s-o iei la 20 dupa ce faci niste maruntis si pe urma te-apuci de tiruri daca aia iti place.

    – ce faci daca esti un tip de 1.70, sa zicem? Pentru ca, pula mea, nu stiu cati d-aia ai vazut tu pe TIR sau pe camioane in general, d-alea “ca lumea”, adica fara servo.

    Prostii. Tirurile au servo acum, iar eu am inaltimea aia si aveam sub 60 de kile cand conduceam camioane ( din alea ROMAN) fara servo. Nu volanul era problema, ci ca trebuia sa ma ridic de pe scaun, care nu se putea muta mai in fata ( sau nu de ajuns pentru mine) ca sa apas ambreiajul si oricum nu aveam forta sa il apas “din cur”. Dar chiar si-asa puteam sa conduc jeguri d-alea, mai stand in picioare asa, daca aia era pasiunea vietii mele.

    – ca bani…am eu un sofer de tir in familie, sotul unei verisoare de gradu’ coispe. Crede-ma pe cuvant ca nu prea pune 30k pe an la ciorap. Si face treaba asta prin Spania, nu in Cucuieti.

    Cat pui de-o parte e influentat de cat castigi, dar nu direct proportional.
    Daca faci o meserie vreo 10 ani si faci ce trebuie, poti pe urma sa fii manager la un parc auto, chestii. lejer asa. Sau poti sa fii “manivela” toata viata in functie de viata.
    Nu pentru toata lumea si nu la orice varsta e un chin sa stai plecat, sa dormi in cabina, sau la motel.
    Nu toata lumea e facuta pentru angular si .js, din fericire. Altfel am castiga si noi mai prost decat niste soferi de tir.

  30. NitroZeus says:

    Clipuri stangist-extremiste am tot vazt. Da, pe bune, de 6-7 ani de cand ma dau pe net nu am vazt clipuri extremiste de dreapta pe YT. Nu caut, va cred pe cuvant ca exista. Da n-am vazt. Si chiar ca ma dau pe YT.

    Da, via internet ideile se propaga iute. De acord, sa se cenzureze posturile extremistilor de pe YT pentru o lume mai buna. :)))

    =====

    Cat despre tineri si lipsa de oportunitati, joburi si gagici, plm, chiar nu vad DELOC asa lucrurile. Cel putin din ce vad in jurul meu.

    Unii au pretentii nejustificat de mari, sunt rupti de realitate. Tentatiile sunt multe, invidia e mare. Multi probabil ca stau ciorchine pe FB si trag cu ochiu la altii care au si pot, moment in care incep sa se sifoneze. Sau sunt invidiosi pe X pentru ca are telefon nu stiu de care, masina mai rasarita, face vacante mai scumpe. E treaba lor ca viseaza la cai verzi pe pereti. Sa-si vada lungul nasului.

    Comparand cu ce era acum 25 de ani oprtunitati sunt gramada:
    – isi permit multi ceea ce cei din generatia mea nu isi permiteau. Gasesti multe produse extrem de ieftine, gama larga, mult peste ce puteai cumpara acum 25 de ani, de la toale, electronice , electrocasnice, pana la masini. Ai pretentii mari, meri in Bucale. Ai pretentii si mai mari, meri in Vest si fa cumparaturi.
    – trecand acum prin cluburi/baruri/terase nu mai simti ca ai facut Legiunea Straina cum era pe vremea mea. Care a prins adolescenta dupa 89 stie la ce ma refer. Acum sunt multe baruri si terase faine, festivaluri gramada, pensiuni samd.
    – acum esti valid dpdv sexual chiar si pipernicit si naspet fiind. Plm iti lasi barba si esti cool. Esti valid dpdv sexual cu tenisi si blugi. Acum vad ploaie de naspeti cu gagica. Chiar nu cred ca-s acum mai multi labagii ca in trecut. Doar par mai multi pentru netul le-a asigurat labagiilor platforma pe care sa se vaite si sa devina vizibili.
    – acum sunt mult mai multi tineri intreprinzatori;
    – mult mai multi tineri tineri capabili in functii superioare. In trecut asta era doar apanajul bosorogilor.
    – de asemenea vad foarte multe femei in posturi/functii bune;
    – granite deschise;
    – exista net, platforme de socializare – care are cap le foloseste cu brio in favoarea lui;
    – care e chitit pe familie isi poate lua apartament relativ usor. Aaaaa, esti orasean mofturos si faci nazuri? Las ca ti-o ia taranul lipsit de ifose inainte, ca el se multumeste cu putin, e mai motivat si mai dispus sa traga. Nu viseaza la cai verzi pe pereti.

    Apoi cu aia 30k o pui de o mașină de tăiat lemn și faci mobilă sau ce vrei tu.

    30k o lula. Tre sa fii dispus sa tragi tare la inceput, sa nu-ti curga scuipat din gura de prost ce esti, cateva scule (ieftine), sa-ti faci reclama si asta e.
    Sunt firme mari care iti taie ieftin placile cum vrei tu. Articole de feronerie gasesti pe toate gardurile. Daca nu ai spatiu, gasesti un garaj sau o chivnita ieftina de inchiriat. Cu transportul rezolvi la inceput cu orice jaf de masina. Rapid iti poti lua duba, ca si din astea gasesti ieftine. Doar sa vrei si sa te duca putin capu.
    Afaceri nu se fac visand aiurea. Incepi cum poti, cu ce ai. Important e sa planifici cu cap si sa incepi.

    =====

    Incepe mintenas campionatul de nunti.
    Sa gurge vinu! :)))

  31. Manowar says:

    Tu:

    Boss, eu am condus tir la 18 ani si nu prea e genul de vehicul pe care l-ai lasa pe mana unui pulifrici. E OK ca e asa. La 18 ani te faci sofer de duba, te rastorni de doua, trei ori pana te potolesti si inveti sa conduci si pe urma poti sa fii sofer pe tir.

    Tot tu:

    Boss, eu am condus tir la 18 ani si nu prea e genul de vehicul pe care l-ai lasa pe mana unui pulifrici. E OK ca e asa.

    Concluzie: nu-i OK sa lasi pe mana lor de-astea. Si stii ce? Sunt de acord cu tine. Da’ e o mica problema: ori au oportunitatea aia, ori nu? (pentru ca nu-i OK sa le lasi pe mana lor). Sofer de duba, zici tu. La 18 ani, deci? Ai angaja sofer pe duba un tip de 18 ani? Nu? Nici restu’ lumii. Pentru ca toata lumea vrea sa ai macar 5 ani de experienta/condus. Pe care nu-i ai.

    Eu zic ca nu-s oportunitati pentru ei pentru ca pragul de intrare a fost muuuult ridicat. Ca sa fac o analogie cu domeniul meu, treaba e asa:

    – 1999. Vrei un job in IT? Sigur. Tre’ sa stii sa faci un vhost si sa dezarhivezi un tgz. Orice idiot invata aia in 5 minute. Hai 15, ca poate-i rupt de somn. Nu le stii pe restul? Lasa ca le inveti, nu e stress. Vorbesc din experienta.

    – 2019. Vrei un job in IT? Sigur. Tre’ doar sa fii expert in linux, *sql, networking si sa vii cu “chestii de devops” (ansible SI chef, desigur, ca poate esti norocos si nu vor si puppet in acelasi timp) si cloud (dar nu doar aws, ca noi suntem cloud-agnostic, macar aws si azure si google, treaca de la noi; e OK, ca pe mine m-a intrebat unul ieri de cisco cloud) si, BINEINTELES, sa stii scripting – dar asta-i usor, ca vrem doar bash, python si ruby. Si bineinteles experienta de coispe ani si se-ntelege ca macar vreo 3-4 certificari, ca doar suntem oameni. Nu mai mentionam virtualizare si storage, ca, nu-i asa, cine dracu’ nu le stie pe-alea? Doar tampitii. Nu stii ceva din astea? Pai, invata-le inainte sa aplici, ca noi aici avem o afacere, nu scoala.

    Cam aia-i treaba cu pragul de intrare de care vorbesc eu. A cam fost ridicat. Cam prea mult. Echivalentul glumei cu “tanar de 20 de ani cu 25 de ani experienta”.

    Asa si voi. Sa se faca sofer. Desi stiti ca voi nu ati angaja un sofer de varsta aia. Dar…sa se faca. Ca oportunitati exista. Mkay.

    Ca sa fie clar, pot sa fiu de acord cu faptul ca oportunitati EXISTA. Da’ putine si cu sacrificii majore (ca viata de sofer de tir parca nu-i chiar ceva la care visai cand erai adolescent) si cu mult bulan (sa te si angajeze cineva pentru asa ceva, mai ales in epoca in care astia incearca driverless bullshit…si sa te angajeze inainte sa mori de foame, ca tu iti cauti job de la 18-22 de ani, nu la 30). Da’ pragu’ de intrare, cum am zis…

  32. NitroZeus says:

    Asa si voi. Sa se faca sofer. Desi stiti ca voi nu ati angaja un sofer de varsta aia. Dar…sa se faca. Ca oportunitati exista. Mkay.

    Jupane, respectivul la 18-22 de ani e ditamai handralaul. Ar trebui sa fi ciulit pana atunci urechile si sa fi aflat ca nu te asteapta nimeni cu flori dupa terminarea liceului.
    Oras lipsit de oportunitati? Sa se mute intr-un oras mai prosper.
    Sa traga tare intr-un post de jos bine platit (ex constructii), sa stranga bani de-o duba buna ca nu-i mare lucru, sa invete tri cuvinte in engleza, germana, italiana, spaniola, sa bata pe la portile firmelor care au legatura cu Jermania sau orice tara din Vest si sa-si ofere serviciile, sa caute situl ala care iti asigura masina plina si la intoarcere, poate nu chiar din orasul destinatie, dar pe aproape, sa incerce sa se perfectioneze stiind ca sa tii un volan in mana nu e suficient, oricine poate face asta, sa traga tare, sa stranga bani si in cativa ani e ditamai patronache. Nu poate ajunge acolo? Nici o problema. E si prea bine ca sofer cu cateva mii in buzunar pe luna. Plm e doar un sofer. Ce sa vrei mai mult?

    Prea greu? Sa-si ia o foarfeca, o masina de cusut, un aspirator si sa inceapa ceva pe cont propriu.

    Fara cativa ani in care sa tragi tare nu mere niciunde. Naspa stiu.

  33. Manowar says:

    Jupane, respectivul la 18-22 de ani e ditamai handralaul. Ar trebui sa fi ciulit pana atunci urechile si sa fi aflat ca nu te asteapta nimeni cu flori dupa terminarea liceului.

    Tu ce stiai la 18 ani? Stiai o pula, cred ca erai prost de maraiai.

    Oras lipsit de oportunitati? Sa se mute intr-un oras mai prosper.

    Ai dreptate. Sa faca bine sa se duca sa-si inchirieze ceva intr-un oras mai prosper. Asa e. Ah, de unde bani pentru asta? Pai, ai explicat tu – sa traga cativa ani… Chiar are sens, nu-i deloc complet retardata gandirea, asa cum poate parea pentru orice om intreg la minte.

    Sa traga tare intr-un post de jos bine platit (ex constructii),

    Da. Pentru ca, nu-i asa, aia fac de la 20,000 de euro pe zi in sus. Foarte bine platiti sunt tinerii de 18-22 de ani in constructii. Ma mir cum de nu se duc mai multi sa faca asta. Ah, sa ghicesc: sunt prosti. Ia, mana sus care-a mai lucrat pe santier in afara de mine. Ca eu am fost, va pot spune ce fain e sa stai intr-o cada vreo 2 ore dupa (daca ai una si daca ai unde, desigur), asteptand sa-ti iasa din piele vata de sticla. Si nu iese. Si ustura si mananca.

    Sa traga tare intr-un post de jos bine platit (ex constructii), sa stranga bani de-o duba buna ca nu-i mare lucru, sa invete tri cuvinte in engleza, germana, italiana, spaniola

    Absolut. Pai, ce pula mea, nici 4 limbi straine sa nu vorbesti la varsta aia? Inacceptabil, va spun… Ne poti spune si care-s alea 3 cuvinte? Cumva de puta madre?

    sa bata pe la portile firmelor care au legatura cu Jermania sau orice tara din Vest si sa-si ofere serviciile

    Absolut. Pentru ca exact asa functioneaza lucrurile. Te duci la firmele alea care-ti cer cateva sute de euro “ca iti fac cv-ul” si apoi comisioane si muncesti in cele din urma de pe bani de noodles, ca de tigari nu-ti ajung in mod cert. Iti aranjeaza ei totul – cazare in baraca cu mai multi la pret de apartament inchiriat doar pentru tine…tot ce vrei.

    sa caute situl ala care iti asigura masina plina si la intoarcere

    De curiozitate, sa-l caute de pe iphone X, de pe pixel 4 sau de acasa, de la calculatorul lor imaginar din orasul mai prosper in care nu-si permit sa se mute, cu conexiunea lor de internet pe care nu si-o permit la 18 ani?

    Plm e doar un sofer. Ce sa vrei mai mult?

    Chiar asa, ce sa vrei mai mult? Ah, stiu – vreo juma’ de milion de pakistanezi. Ca rezolva aia cu birthrates si cu treburi de-astea. Cine-a zis ca-s inutili? Sigur, au nevoie de un pic de ajutor la inceput – mai mult chiar – dar e ok. Ca p-aia ii putem ajuta. Ah, pe tinerii nostri? Sa suga pula, da-i in sloboz de lenesi, c-au miliar de oportunitati.

  34. NitroZeus says:

    Spun in cunostinta de cauza ce spun. Cum altii au putut…

    =====

    Eu? Nici vorba. Mi-am castigat banii de la 15 ani. Foarte putin, da facem. La 18 castigam FOARTE bine.

    Prieteni, rude, dorm multi in camera. Se descurca, ca-i baiat mare.

    In constructii castigi de la 2500 in sus ca holoangar. Daca esti priceput, mult mai mult. Nici duba aia nu e o avere.

    Pai nu vor curge rauri de lapte si miere, dar te descurci. Dormi in duba, manci din brisca. Hai, mai, ce naiba, e tanar, poate orice.

    Mere orice telefon.

    Fra, tine un volan in mana. Plm sa se bage pe IT si sa castige cat tine. Cine plm il tine?

  35. Manowar says:

    Eu? Nici vorba. Mi-am castigat banii de la 15 ani. Foarte putin, da facem.

    Ai castigat o pula la 15 ani. Doar daca si tu furai, ca mine.

    Prieteni, rude, dorm multi in camera. Se descurca, ca-i baiat mare.

    Da, prietenii si rudele din orasul prosper in care nu cunoaste pe nimeni, unde totul e scump si nimic nu-i gratis.

    Dormi in duba, manci din brisca. Hai, mai, ce naiba, e tanar, poate orice.

    In duba pe care nu o are, I guess. Dar e ok, o cumpara cu banii pe care nu-i are, in tara aia unde masinile sunt de vreo 3-4 ori mai scumpe.

    Sau discutai de dormit in duba pe care nu-l angajeaza nimeni si in care nu poate dormi, ca nu-i a lui? Presupun ca face dus si merge la baie tot in duba. Sigur, nu trebuie sa faca dus – doar nu il angajam sau il dam afara, pentru ca pute.

    Nu neaparat flegme mucioase-n gura, dar ceva care sa va faca sa intelegeti ca de-aia traim in socialism. Pentru ca sunteti cam multi care aveti impresia ca daca muncesti, e ok sa dormi cu inca 5. In duba.

    Plm sa se bage pe IT si sa castige cat tine. Cine plm il tine?

    Lipsa educatiei, lipsa oportunitatilor si pragul prea inalt. Care parte n-ai inteles-o?

    Pe ce stiam cand am fost angajat in IT, nu as obtine acum nici bani de chirie.

    Pe ce am invatat la scoala, nu as fi obtinut nici jobul ala troglodit.

    Fix gandirea asta ciumata a voastra e problema. Fix de aia avem masuri socialiste si fix de aia ajungem la “taiem de la pensionari”.

  36. NitroZeus says:

    Cursiera ruseasca luata ieftin vopsita foarte misto cu vopsea Duco de o cunostinta, reparata de un var. Ehe! Bani nu gluma.

    A urmat sa fructific o ideie extrem de banala pe care nimeni n-a vazut-o decat dupa 2 ani. Mi-a ajuns cu vars si indesat.
    Am fructificat toate oportunitatiile. Am facut treburi banale mai bine decat altii.

    La 18 ani tragea de mine una cu agentie de modele in draci sa merg in Bucale sa fac modeling urmand sa zdup Italia. E singurul regret pe care il am. Da, plm, castigam bine, iar ce imi oferea ea parea munca de jos comparativ cu ce faceam eu. Habar n-aveam despre viata de model, ca se castiga, ca vezi lumea, ca oportunitati bla bla. Gasca era totul pentru mine. Atata timp cat si castigam… Majoritatea celor din gasca castigam bine.
    Faceam intr-o zi cat fac acum intr-un an. De aia zic, cat esti tanar poti ORICE.

    Gaseste cu 100 de euro gazda/chirie. Sa caute bine. il asigur eu ca gaseste.

    Ideea era ca daca a observat pana atunci ca e greu cu angajatu, planifica, munceste cu carca 1-3 ani, strange el de duba si face pe cont propriu. De vointa si de un amarat de plan are nevoie.

    Bun, dar nu ti-a picat din cer. Ai tras tare, te-ai orientat bine, iar amu esti cu 600/zi.
    Nu-i musai ca toti sa castige atat. Adica, plm ar fi fain, dar nu mere asa.
    Fiecare cat poate.
    Dar oportunitati sunt. Se poate.

  37. Manowar says:

    Cursiera ruseasca luata ieftin vopsita foarte misto cu vopsea Duco de o cunostinta, reparata de un var. Ehe! Bani nu gluma.

    Ba, coaie, tu esti chiar muist?

    Cursiera ieftina? De unde ai avut bani – putini, dar bani – de ea la 15 ani? Eu la 15 ani nici mancare nu aveam. La 18 am primit cadou de majorat o sticla de cola. Atat s-a putut.

    Ti-a vopsit-o altul. Ti-a reparat-o altul. Adica ai avut doi oameni care sa munceasca pro-bono pentru tine. Bravo. Dar poti intelege ca oamenii nu au asa ceva? Nici bani de bicicleta, nici sclavi binevoitori? Poti pricepe ca in adolescenta le dadeam alor mei bani de intretinere, ca nu aveau? Si nu eram cea mai saraca familie din bloc.

    Si cica ai avut o idee. No shit. Zi-ne si noua ideea, sa vedem cum se mai aplica azi, daca se aplica. Hai, ca esti bosorog, au trecut miliarde de ani, nu-ti mai fura nimeni ideea.

  38. NitroZeus says:

    Pai, fra, a fost nimic. Aveam de buzunar de la ai mei 5 lei. Mna, Doamne ce privilegiat am fost ca am cunoscut cativa oameni. Ce sa-ti spun… Daca nu stau inchisi in casa foarte multi cunosc 2-3 oameni de care se pot ajuta.
    Eu nu am refuzat niciodata pe cineva care mi-a cerut ajutor. NICIODATA.

    Da. Exact. Brilianta idee de a cumpara de pe un telefon si avinde pe altul. De pe unul cumparam, pe altul vindeam. Pe atunci toti se sifonau daca ai fi facut asta de pe acelasi numar. Ca, pfff, io nu ma incurc cu bisnitari. Asa era mentalitatea pe atunci.
    Peste doi ani au inceput sa se prinda multi, mi-au furat ideea geniala.
    Negociamla sange cand cumpara, negociam la sange cand vindea. Asta a fost pentru mine iarasi un mare atu.
    In scurt timp am ajuns sa iau TIR-uri de marfa, utilaje samd. ma complesea pe mine propriul succes.
    m-am folosit de oportunitatiile pe care l-eam avut. Multi au, dar si le irosesc.
    Plm, hai sa ma plang si io ca n-am avut FB, YT, smartphone, ca trebuaia sa stau la coada pentru viza samd.
    Fiecare cu ce poate. Oportunitati sunt.

  39. IulianS says:

    Ti-a vopsit-o altul. Ti-a reparat-o altul. Adica ai avut doi oameni care sa munceasca pro-bono pentru tine. Bravo. Dar poti intelege ca oamenii nu au asa ceva? Nici bani de bicicleta, nici sclavi binevoitori?

    Nu trebuie mereu sa mearga pe principiul “money first”, ca ar exista destule blocaje. Sunt destui care iti dau doar o parte din salariu, luand chiria, care oricum e derizorie la ce conditii exista. La ce specimene am intalnit prin zonele de constructii crede-ma pe cuvant ca o parte buna din oamenii aia nu stiu ce inseamna sa dormi intr-un pat cu saltea. Sunt luati direct de pe scaunul de muls si parcati in casele pe care le renoveaza sau prin vagoane din alea de dormit aduse cu platforma. La un bloc in constructie au izolat cu ceva carton/plastic o bucata de camera si acolo dorm – ca sa aduci un vagon cam costa si tre’ sa fii competitiv la pret.

    Am o cunostiinta, tigan, 12 clase, fara bac, pe care l-a dus capul si stie ceva carte cat sa citeasca bine niste proiecte de hale, instalatii, desene cu cote samd. In 1 an l-au facut sef de echipa si imi spune ca deja a mers prin o groaza de locuri, TM, BH, CJ, ba chiar si prin UK. De dormit nici nu si-a pus problema vreodata, era rezolvata din start.

    E greu sa nu gasesti ceva de facut ca om sanatos, problema e ca multi nici nu gandesc ca se pot face bani fara a-l incalzi un scaun de director/directoras.

  40. vinil says:

    Da, via internet ideile se propaga iute. De acord, sa se cenzureze posturile extremistilor de pe YT pentru o lume mai buna. :)))

    Si cine stabileste cine e extremist si cine nu? Adica multe posturi de pe opencube sunt cam extremiste, si nu prea as vrea sa il vad inchis gen.
    Cine stabileste ce e si ce nu e ok, si cine are grija sa nu “deraieze” treaba? Ca acusi vorbitul anti vaccinat nu e ok, maine vorbitul de…natii non-albe (sunt la serviciu, vorbind de cenzura), poimaine parca nu e ok sa zici ca fiica-ta (sau fiu-to, ca nu stii gusturile) a fost facuta posta de niste “straini”, ca sa nu trezesti sentimente anti multiculturalism.

    Oricat de nocive sunt ideile astea, cred ca e mai nociv ca cineva sa aiba puterea de cenzura. Prefer sa poate spune oricine orice decat sa existe cenzura pentru toti.

  41. robin hood says:

    Nitrozeus asta cred ca-i un troll softpedist!

  42. NitroZeus says:

    Nitrozeus asta cred ca-i un troll softpedist!

    Bingo!

  43. RV says:

    Exemplul cu tirul era cel mai de bază în ideea ca dacă merge la cei mai “proști” o sa meargă și la ăia mai răsăriți. La 21 de ani poți face direct CE și dacă nu îți curge scuipat din gură de prost ce ești și o mai dai pe engleză cât de cât, pleci direct pe comunitate. Știu multe cazuri. După 2 ani poți ajunge destul de ușor la 1000-1300 pe săptămână în Olanda. Net.

    Sunt foaaaarte multe pizde pe tir. Sunt și mai multe cupluri (aka echipaje) care trăiesc împreună. De acolo poți rămâne ușor cu 5000 net pe luna/cuplu.

    Da, știu, trăiești în tir și parcări, dar ori facem cincinalul’n 6 luni ori ne băgăm pula, nu?

    Apoi, și asta cu it-ul e o vrăjeală. Se caută oameni în draci. Exemplu un alt amic, a terminat ceva laba trista de facultate de microeconomie la Dimitrie Cantemir, corigent în liceu, dar avantajul lui era ca vorbește germana perfect că așa a vrut ta-su.

    Eh, s-a angajat la genpact doar pt că vorbea germana și l-au învățat ăia (ceva) SAP. Apoi a sărit la ntt. Nefiind prost grămadă, acum lucrează pentru BMW și se tot plimbă între Berlin, Spartanburg și Steyr (fabrici bmw). Nu, nu moare de foame. Deloc.

    Băi, ideea e că suntem, noi ăștia de 20 și de ani, niște labagii ca generație și că ne place să ne plângem și să arătăm cu degetul mai mult decât ne place să muncim. Și e ok, pentru că și în generația asta sunt oameni de genul ăstuia cu tir-ul și ăluia cu SAP-u care, la fel ca mine, facem, nu ne plângem.

    Am mai scris eu pe aici că eram în top 5% ca venit în Polonia. Eh, între timp am ajuns top 3% și în câteva luni îmi dau demisia pentru că… Nu e de ajuns.

  44. capsunaru says:

    Ce sa mai vorbim,la 20 de ani tot “handralaul” are la dispozitie un evantai de oportunitati…
    Doar sa nu ii curga scuipat din gura… 🙂 Bah,sa-mi trag palme ! Cunoasteti voi cate doua cazuri de descurcareti fiecare,si gata,e o axioma !Si asta sustin unii care, la 40, continua sa fie SARACI !!

  45. NitroZeus says:

    Capsunaru, pai normal ca handralaul are mai multe oportunitati, ca el este practic la 0 dupa terminarea liceului, lui ii este egal ca se apuca de capsunarit prin Strainezia, constructii, frizerie, transport marfa, masaj, uatevar. Plm a facut doar un amarat de liceu. Multi dintre ei sunt oricum obisnuiti cu munca grea.
    Dupa ce faci o facultate e mai greu sa dai inapoi, ca ai si tu ceva asteptari, vrei mai mult de atat. Iar daca chiar te apuci sa faci ceva dupa facultate pe cont propriu, cauti ceva mai rasarit. Plm facand facultatea te-ai obisnuit cu ideea ca nu vei mai trage cu carca.
    Se apuca de ceva pe cont propriu dupa ce a invatat meserie, a strans ceva bani, a vazut cum merg treburile. Ii este mai usor unuia cu facultate sa faca ceva in paralel cu jobul, e mai odihnit, nu da cu sapa la lucru.
    Multi au preluat ideea de la firma la care erau angajati, au vazut ca nu e mare lucru si s-au apucat si ei, dar la un nivel mai mic.
    Sau pleaca dincolo dupa ce au invatat meserie. La o adica poate castiga dincolo cat castiga aici cu o afacere. Sunt multi cei care nu tin neaparat sa fie pe cont propriu, pentru ei e prea mare deranju.

    Poti cauta o sponsorizare daca esti bun la ceva, sau daca ai un hobby la care esti pregatit. Sau aplici pentru fonduri la Patronat unde ca start up poti obtine jde mii. OK sunt doar cateva locuri, nu oricine ii poate obtine, dar macar inveti sa faci cat de cat un plan de afaceri, auzi si alte ideii, discuti cu oameni aflati in aceeasi situatie cu tine, poti sa te asociezi cu cineva. Mai aplici de cate ori ai ocazia, chiar nu strica. Din contra.

    Nu m-am apucat sa-l dau ca exemplu pe Bill Gates si pe Steves Jobs. Din contra, expres am dat exemple foarte de jos.

    Ti se pare ca-s cazuri exceptionale. Normal ca nu-i plin de intreprinzatori, dar sunt destul de multi.
    De cand sunt am apreciat oamenii intreprinzatori. Cum vad unul, cum intru in discutii cu ei (da, de cele mai multe ori e un el), indiferent ca peteceste chiloti, ori are ditamai fabrica.
    Daca esti indiferent si te doare-n pula de treburile astea, cum sa-ti sara in ochi respectivele persoane?! Cum sa stii despre ce este vorba?

    NU SPUN CA E USOR, CA NU-I DELOC ASA. SPUN CA SE POATE.
    SA NU TE FORTEZI SA CREZI CA NU SE POATE. NU EXCLUDE POSIBILITATEA ASTA. GANDESTE BINE.

    E mult prea mult de povestit, chiar nu pot sintetiza totul in cateva randuri. Nu stau acum sa dau exemple peste exemple si sa tot dezvolt. Tre sa-mi vopsesc ouale.

    =====

    Paste fericit!

  46. luvieere says:

    Oamenii astia descurcareti si antreprenoriali nu cred ca au avut vreodata mari probleme in a se invarti de vreo oportunitate. Ma gandesc insa ca nu la astia se refera neaparat Manowar, ci la tinerii obisnuiti, fara intuitia, initiativa sau experienta speculei si invartelilor.

    Cam in cazul lor s-ar pune legitim intrebarea “Ce oportunitati exista?”. Ce ii asteapta pe calea directa, imediata, pe cei care au mers doar din scoala-n-scoala-n-scoala pana ce-au absolvit liceul X sau facultatea Y?

    Iei aleatoriu un absolvent mediu, fara talente si aptitudini speciale si fara parinti care sa-l poata sustine sau indruma. Omul ala care mai stie poate doar maxim 40% din ce i s-a predat prin scoli si cam atat. N-are poate nici permis categoria B, ca nu toata lumea-i capabila de soferie. Ca pasiuni, n-are nimic monetizabil, se uita la filme piratate si merge-n club cand are bani de spart.

    Ei bine, ce sanse are Gica Nimeni asta cand incepe sa-si depuna CV-ul pe la firme? Cine-l angajeaza, sa faca ce si pe ce salariu? Cum isi duce zilele in primii ani, pana capata ceva experienta si poate (un mare “poate” pentru un om eminamente mediocru) mai invata ceva?

  47. Manowar says:

    Ei bine, ce sanse are Gica Nimeni asta cand incepe sa-si depuna CV-ul pe la firme? Cine-l angajeaza, sa faca ce si pe ce salariu? Cum isi duce zilele in primii ani, pana capata ceva experienta si poate (un mare “poate” pentru un om eminamente mediocru) mai invata ceva?

    De-asta exista stanga si dreapta. Pentru ca fiecare parte e absurda, asa ca o reactie opusa devine necesara.

    Animalele de dreapta ii trag cu cacaturi absurde (soferi de tir etc etc), asa ca tanarul revoltat de ideea ca viata lui implica pula familie si mult dormit in tir/duba se duce si voteaza socialismul care-i promite mai bine.

    Animalele de stanga ii trag cu cacaturi absurde (multiculti, pomeni pentru alte culori etc etc), asa ca alti tineri revoltati (mai de succes si mai de dreapta) se duc si voteaza extrema dreapta.

    Nici unul din cacaturile astea n-ar fi asa daca oamenii ar putea fi UN PIC mai rezonabili. Dar heeeei, mult succes la capitolul asta, cu oamenii rezonabili. Ca fiecare marlan care s-a ridicat un pic peste medie se vede viitor miliardar, doar temporar sarac, asa ca merge pe “eu m-am chinuit, sa se chinuie si restul ca mine” (uitand ca nu e normal sa te chinui). Si fiecare ratat incompetent care-a dat-o-n bara la tot se vede doar oprimat/persecutat de catre “the 1%”, asa ca merge pe “moarte bogatilor, pentru ca motive”.

    Pula mea, doamne-fereste sa stea vreunu’ calm si sa se gandeasca la care-ar fi o cale de mijloc decenta, care functioneze OK pentru mai toata lumea, da’ mai ales pentru “ai nostri”. Nu, coaie. Comunisti si alt-right. Asta avem. Asa ca de decenii intregi halim “socialism cu fata umana” pe toate partile si zburdam la galop spre gloriosul dezastru. Ca nu putem fi rezonabili.

  48. T.M. says:

    5% este procentul de radicali necesar pentru a-si impune agenda in fata majoritatii “rezonabile”. Vezi UK: s-a depasit 5% recent (in Anglia / Londra) si deja e fierbere mare cu “halal food”.

    Procentul reiese dintr-un studiu (Peter Hammond), detalii aici:
    https://rebaneruminations.typepad.com/files/drpeterhammond.pdf

    Here’s how it works:
    – As long as the Muslim population remains around or under 2% in any given country, they will be for the most part be regarded as apeace-loving minority and not as a threat to other citizens.
    – At 2% to 5%, they begin to proselytize from other ethnic minorities and disaffected groups, often with major recruiting from the jails and among street gangs.
    – From 5% on, they exercise an inordinate influence in proportion to their percentage of the population. For example, they will push for theintroduction of halal food, thereby securing food preparation jobs for Muslims.They will increase pressure on supermarket chains to feature halal on their shelves – along with threats for failure to comply.

  49. RV says:

    Da, ce bine ar fi să fie bine și să nu fie rău.

    Gică, dacă e băiat bun își găsește locul plătit ok, nu mai mâncați rahat. Absolut orice firmă are nevoie de (măcar câțiva) oameni pe care poate conta și care fac treabă. Făcând treabă pe un salariu modic înveți chestii ce le poți folosi mai departe. Ultima dată când am verificat nu am văzut oameni care literalmente mor de foame în România. Ah, da, că pulimea se plânge, normal, dar se plânge pe Facebook conectat cu 4g la iPhone sau galaxy s plm.

    Ia băgați un ochi pe Facebook și vedeți cum stă treaba. Să mă sunați când vedeți primul/prima în papuci chinezești, ok?

    Mârlanul care s-a ridicat peste medie s-a chinuit, și e normal să te chinui dacă vrei să fii peste medie, nu? Efort peste medie = rezultate peste medie.

    Eu am mai zis și mai zic o dată: toți se plâng că e mai ușor să faci ceva și, mai ales, toți se simt entitled (îndreptățiți?) să aibă orice, pentru că ei chiar au crezut când părinții le spuneau că-s deștepți.

    Si da, mano, nu e normal să te chinui, dar dacă aplici efortul mediu să te aștepți la rezultate medii!

    Am mai dat eu de idealiști de-ăștia raționali și echilibrați care odată “ajunși” s-au hotărât că vai cum susțin ei sistemul social, taxele și imigranții. Bineînțeles, îi ține vrăjeala până la negocieri de salariu când se cacă pe ei pentru câteva sute de euro pt oameni care chiar fac treaba și chiar ar avea nevoie de ceva în plus. Bineînțeles, angajatul producea de 15 ori salariul, dar nu putea primi 1000 în plus că vai.

    Când le-am zis că sunt ipocriți s-au supărat.

  50. RV says:

    Toti se plâng că e mai ușor decât sa faci ceva***

  51. Adi says:

    Iei aleatoriu un absolvent mediu, fara talente si aptitudini speciale …N-are poate nici permis categoria B, ca nu toata lumea-i capabila de soferie. Ca pasiuni, n-are nimic monetizabil, se uita la filme piratate si merge-n club cand are bani de spart.
    Ei bine, ce sanse are Gica Nimeni asta cand incepe sa-si depuna CV-ul pe la firme? Cine-l angajeaza, sa faca ce si pe ce salariu? Cum isi duce zilele in primii ani, pana capata ceva experienta si poate (un mare “poate” pentru un om eminamente mediocru) mai invata ceva?

    Gica ala nu e mediocru decat in locul in care mediocritatea = retard. Nu e in stare sa conduca o masina, nu are nici o pasiune, nu se pricepe la nimic – asta e mediocru? Nu, nu e, omul mediu are permis si se pricepe la cate ceva cand termina liceul.

  52. Canadianu' says:

    @Adi
    True. Ce uită mulți e că mediocru=mediu=average. Adică “normal”. Dacă întrebi 100 de oameni random dacă-s mediocri sau nu, toți o să-ți zică că nu-s și-o să se dea loviți amarnic în aripă, deși dpdv statistic cel puțin 33 ar trebui să zică că sunt (mă rog, aici depinde cum definim limitele, cine-i bottom, cine-i top, cine e la mijloc – btw, mai nou nu mai există clasa medie, ci 90% sclavi, 10% clasa medie și niște virgule rămase care-s stăpânii tuturor – până și cei din top1% se plâng mai nou că la tăți ni-i greu 😂, adevărații stăpâni sunt cei din top 0.01% – dau și linkuri pentru doritori).

  53. Armpitbug says:

    ”Mediocru” e un eufemism pentru ”prostalau”.

  54. RV says:

    @canadianu – dacă faci 32k pe an ești în 1%.

    Recomand o carte pe tema, factfulness.

  55. Mike says:

    Sa vedem cat o sa mai treaca pana cand cei 90% de sclavi se vor mobiliza impotriva smecherilor. Vestele galbene sunt doar inceputul.

  56. Ioan Mitiu says:

    Și eu cred că există oportunități decente pentru cine chiar vrea.
    Dar finalmente nu contează asta căci atracția de a fi “activist politic” ca mod mai ușor de a câștiga o pâine + prestigiu social a existat mereu. În sec al XIX-lea se băgau ăia în masonerie, apoi în partide acum e moda să o ardă pe YT.
    Nu e asta cel mai grav ci perspectiva că se poate chiar mai mult – adică efectiv să ajungă la putere.

  57. Adi says:

    Sa vedem cat o sa mai treaca pana cand cei 90% de sclavi se vor mobiliza impotriva smecherilor

    Sa zicem ca aia 10% dispar. Emigreaza pe Marte. Viata celor 90% nu va fi cu nici un milimetru de pula mai buna, ci mai proasta. O sa fie 100% sclavi fara directie, o sa moara de foame pentru ca nu le spune nimeni sa manance si oricum nu o sa aibe ce sa manance pentru ca nu le spune nimeni sa faca de mancare.

  58. NitroZeus says:

    Recomand o carte pe tema, factfulness.

    M-am uitat amu pe YT sa vad despre ce este vorba. Nu m-a surprins nimic. As fi raspuns corect la intrebari.

    Suedezii au raspuns cel mai prost?! Vine ca un soc. :)))

    Youtube -> How not to be ignorant about the world | Hans and Ola Rosling

  59. Orbu says:

    Bai, ce nu arata studiul ala despre factfulness e ( pe graficul ala cu evolutia veniturilor de la $1/zi catre $10/zi) cum sunt afectati aia care raman in zona de $10-$100/ zi cand apare o gloata intreaga de saraci care stateau pe $1 in zona de $10 si concureaza cu “tine” pe resurse. Ca-s case , sau altceva.
    Bine-inteles ca in general lumea o duce mai bine, ura pentru continentele sarace, da’ aia care au ramas intre 10-100$/ zi cred ca nu prea simt asta reflectata asupra lor.

    Asa ca problema se pune despre cine cu cine discuta. Daca pui problema asta in Romania? Romanii o duc ACUM mai bine decat acum 25-50-100 de ani. Nu exista comparatie.
    Daca discuti cu indienii si africanii – si ei pot raspunde ca parca e mai bine.
    Si, cu cat se muta proiectia aia de crestere a veniturilor mai catre $100/ zi e mai problematic daca ramai in zona aia de 10-100. Ca unele resurse sunt mai limitate decat altele si se scumpesc o data cu cresterea globala a veniturilor, si nu neaparat proportional, pentru ca cine are ceva venituri neconsumate, adica acumulare de capital, poate usor sa puna in practica un plan speculativ, pe tema.

  60. luvieere says:

    Gica ala nu e mediocru decat in locul in care mediocritatea = retard.

    Bun venit in Romania.

    Nu, nu e, omul mediu are permis si se pricepe la cate ceva cand termina liceul.

    Perceptia noastra asupra mediei difera, e posibil ca prin scolile pe care le-ai absolvit tu, oamenii sa fi fost mai rasariti.

    De fiecare data cand iau astia pe la stiri interviuri cu liceenii care dau Bac-ul sau cu profesorii care dau titularizarea, cam intelegi din ce cauza rata de promovare a respectivelor examene nu-i chiar incurajatoare. Daca iei in calcul si faptul ca multi liceeni nici macar nu se prezinta la sesiunea de Bac, te cam face sa te gandesti ca omul mediu e destul de aproape de modul in care l-am descris eu.

    ”Mediocru” e un eufemism pentru ”prostalau”.

    Nicidecum nu e un eufemism, e doar o corespondenta oarecum apta pentru populatia considerata.

    Spuneam mai sus de absolventii de liceu si de profesorii care dau titularizarea. Astia-s doar o parte din total. Chiar credeti ca multi dintre ceilalti, care au absolvit mai apoi facultati precum Stiinte Politice, Stiintele Comunicarii, Administratie Publica, Relatii Internationale, Studii Europene, Litere, Drept sau Management pe la Cantemir sau pe la Danubius, au devenit oameni ilustri si capabili, care “se pricep la cate ceva” si nu au probleme la angajare?

    Spuneati mai sus ca n-ati da o duba pe mana unuia de 18 ani. Atata incredere aveti in aptitudinile si gradul lui de responsabilitate. Pai, ghici ce? Nimeni n-ar da mai nimic pe mana unuia de 18 ani. Nimic, oricum, din care persoana respectiva sa poata invata ceva util si sa se poata si intretine din salariu.

    Ce sa zic, bine ca sunt locuri in call center si in vanzari pentru IFN-uri, ca altfel n-ar mai duce restaurantele lipsa de personal de servire. Mari oportunitati, mari cariere, viitor glorios, plm.

  61. luvieere says:

    Sunt in spam…

  62. Canadianu' says:

    @Orbu
    “Asa ca problema se pune despre cine cu cine discuta. Daca pui problema asta in Romania? Romanii o duc ACUM mai bine decat acum 25-50-100 de ani. Nu exista comparatie.” – I know, right? Îmi place de tine, ai mentalitate de capitalist. Cu ăștia ca tine s-a construit America… mă rog, și cu sclavi…
    Stăpânul de sclavi Jack Ma a zis foarte bine ce-a zis zilele trecute, sclavii să fie mulțumiți că au de muncă și că le dă voie să respire…
    https://www.cnbc.com/2019/04/15/alibabas-jack-ma-working-overtime-is-a-huge-blessing.html

  63. Zaus says:

    @Luvieere: te rog dezvoltă tema IFN-urilor. Mulțumesc.
    Legat de pregătirea profesorilor: cum crezi că te mai poate respecta un elev căruia tu ii ceri să te ajute cu traducerea pentru doctorat?! Zău…

  64. luvieere says:

    @Zaus Pe langa locurile de munca in mai des intalnitele departamente de call center pentru asistenta clienti, in ultimii ani am observat aparitia a din ce in ce mai multe locuri de munca pentru tineri, in vanzari pentru firme care vand ori oportunitati de investitii, ori alte tipuri de operatiuni financiare (imprumuturi rapide, aconturi financiare, asigurari ale incasarilor, arbitraj valutar, preluare creante, etc).

  65. Zaus says:

    Luvieere, știu ce fac. Dar tineri nu sunt.
    Voiam doar o părere a ta.

  66. luvieere says:

    Tineri n-or fi patronii si administratorii de departament. Astia care suna lumea cu “ati auzit de bitcoin?” par sa fie prin zona de varste 20-30; cam asa imi lasa impresia, ca-i vad cam in fiecare zi prin cladire.

  67. Dan says:

    Faza nu-i ca ma deranjeaza pe mine vreunul din cei doi, ca nu-i cazul. Faza e ca amandoi se califica destul de bine la hate speech (amicu’ de dreapta e mai deghizat nitel, da’ tre’ sa fii autist sa nu observi). Si-i efectiv IMPOSIBIL sa nu-si fi luat sute de reports. IMPOSIBIL. Dar canalele lui (are mai multe) de jewtube sunt in continuare acolo. Nu ma-ntelegeti gresit, ca nu vreau sa-i vad fara bani pe-astia doi, dar cam care-i probabilitatea ca aia de la jewtube sa nu fi inteles problema? Cam ce i-ar putea face sa inchida ochii la treaba asta? Da, exact, banii – pentru bani, lasa sa treaca orice si se fac ca ploua. Si uite-asa ideile de genul asta aduna “fani”.

    …hate-speech?
    ce bomba esti, hate-speech nu intra sub incidenta legii, intra sub incidenta “free speech”, ceea ce e respectat si la liber in toata lumea vestica, in special in SUA. Poti sa umbli pe strada si sa urli “mexicanii sa plece inapoi, negrii ar fi fain sa mearga in Africa, evreii ar trebui scosi afar din tara” – guvernul sau statul nu te sanctioneaza. Si aici e boala SJW-iilor, care te parasc la firma unde lucrezi ca sa te dea afara, pentru ca aia e privata si nu de stat.
    Cam la fel cum lucreaza si facebook, youtube samd, ca niste firme private, si pot sa isi impuna “cultura companiei” unde vor ele, si nu au tangenta cu statul. Dar mai lasa la liber nu pentru bani, asa cum explici tu 100% toate lucrurile din lume, ci din pur si simplul fact ca aia inteleg ce inseamna libertate, democratie, valori vestice samd, ceea ce, ca roman, nu o sa intelegi. Ceea ce te face literalmente acum sa spui nonsalant sa cenzurezi libera exprimare.
    De-aia si francezii, si nu numai Charlie Hebdo, publica de sute de ani imagini cu popi ce se fut in cur si ciori ce castiga cupa Roland Garros – aluzie clara la tiganimea genetica romaneasca, fara sa fie opriti de nimeni. Lucruri care ar fi interzise chiar in zilele noastre in Romania si oricarui roman i s-ar fi parut normal, lol. La fel cum Basescu a fost amendat ca a zis cuvantul “tigan”, lol din nou.
    … hate-speech – ai auzit ceva si chiar ai crezut ca e pe bune. “Hate speech” nu exista in lumea vestica, cel putin nu acum.

  68. Manowar says:

    “Hate speech” nu exista in lumea vestica, cel putin nu acum.

    https://en.m.wikipedia.org/wiki/Hate_speech_laws_in_the_United_Kingdom

    Treci in spam.

  69. robin hood says:

    In America aniilor 50-60′, considerata cea mai bogata si democratica tara atunci, sistemul era asa:
    1. te nasteai….ca te nasteai in suburbie intr-un cartier de albi, cu atat mai bine, ca parintii aveau casa si curtea lor+garaj si ceva pomi, gazon de iarba si tufisuri +vecini mai prietenosi cu care te intalneai si socializai. La oras era mai greu, ca apartament cu spatiu restrans, mizerie, poluare, platit taxa la parcare, plus negri si imigranti la greu. Cine a vazut desenul animat “Viata cu Louie” si alte filme clasice de familie stie ce zic.
    2. te duceai la o scoala de stat, ca erai prost sau destept, erai supus aceluiasi tratament, poate daca erai un pic inteligent, te remarcai la ceva examene, mai castigai cate ceva, obtineia bursa, chestii, poate te promovau la clasa mai mare
    3. daca tactu’ ajungea somer, isi gasea rapid de lucru, pentru ca stia meserie, chiar si daca isi gasea de lucru intr-un alt stat, gen tu stateai in Colorado, dar el se ducea sa munceasca la o fabrica prin Kansas ca de aia avea masina. Ma-ta era casnica, mai crestea inca vreo trei fratiosi si doua surioare, mai isi permitea sa vanda ceva din garaj, mai tricota sau gatea ceva sa vanda….oricum traiai bine de pe o zi pe alta, iti permiteai un mic de jun cu cereale cu lapte, omleta si sandwich-uri, iar la pranz ceva friptura cu piure sau fasole + fursecuri. Daca nu aveai mofturi si nu aveai pretentii, se putea trai bine. Distractia ta era sa te uiti la un TV alb negru, sa asculti radio, sa mergi la cinema sau la carnaval, sa citesti benzi desenate si reviste, sa te joci pe afara. Concertele, cluburile, alcool, nu doar ca erau scumpe, dar abia de la 21 de ani iti permiteai sa umbli pe acolo si atunci o cam incurcai cu politistii, deci daca nu tineai sa ajungi la inchisoare din adolescenta, trebuia sa fii cuminte ca oricum gaseai mai usor o iubita cu care sa ti-o pui daca veneai smecher imbracat la liceu ca-n filmele americane.
    4. la 18 ani, ca terminai sau nu liceul, te duceai sa faci stagiu militar, te mai inrolai in ceva razboi prin Coreea sau Vietnam, ori daca nu, faceai curs de calificare si gaseai repede job de meserias, cu atat mai bine daca erai destept si intrai cu bursa la ceva colegiu . In orice caz, nu erai obligat sa faci studii superioare.
    5. indiferent ce prietene ai avut prin liceu sau daca ai ramas virgin, cam dupa 20 de ani iti gaseai rapid nevasta, fiindca nu aveai de ales si fiindca aveai nevoie de cineva sa-ti gateasca . Parintii te dadeau afara de la 18 ani, nu te tineau , iti gaseai loc de munca, ceva cu chirie si te cuplai cu cine gaseai. Oricum nu aveai de ales pentru ca femeile de atunci erau toate niste stirbe, dintoase, pistruiate, cu par gras si carliontat sau tuns scurt, scunda, ochelarista, cu tatze mici, trusele de machiaj , balsamul de par si sedintele de coafor fiind atunci de lux, iar silicoanele si botoxul inca nu se inventasera, deci nu puteai sa ai pretentii. Te casatoreai, faceai acolo o nunta modesta , turnai si tu doi plozi si cam aia era, munceai asa pana te pensionai. Iti permiteai sa-ti iei o alta casa cu chirie sau in rate dintr-o suburbie, o masina si aia era.

    Deci puteai sa te nasti in ceva familie de rand, fie si una saraca, si sa fii ultimul ratat, ca tot ajungeai sa faci ceva, sa traiesti sustenabil pe cont propriu daca nu aveai pretentii.

    Ce s-a intamplat acum de nu mai e la fel pentru un american care se naste intr-o familie de rand?

    Nu mai sunt fabrici, Fabricile din Kentucky s-au desfiintat, pentru ca patronii lor s-au decis sa mute productia in China. Fie au instalat roboti.
    Deci cam greu mai poti sa-ti permiti o casa si o masina. Acum esti nevoit sa te muti la oras, sa locuiesti cu imigrantii, sa calatoresti cu autobuzul sau cu metroul, sa te multumesti cu un job mizerabil de chelner, ospatar la un fast-food, agent vanzari call-center, IT-ist, niste profesii din care nu poti sa-ti creezi o cariera stabila fata de cat iti oferea o meserie pe care o stiai sa o faci si cu ochii inchisi.
    Si cam ramai labar virgin toata viata fiindca nu doar ca ai inceput sa ai pretentii la siliconate/botoxate din cauza ca te-ai uitat prea mult la porno, dar si pentru ca uratele au devenit niste feministe isterice cu care nu poti sa ai trai.
    Mananci mancare mult mai proasta- chipsuri, sucuri carbogazoase, energizante, dulciur din Walmart, fie pizza si hamburgheri la greu din fast-fooduri, ca nici ma-ta nu mai vrea sa-ti gateasca ca si ea o arde pe feminism.
    Acum e musai sa te duci la ceva colegiu sa studiezi medicina, arte liberale, fie si MIT, dar pentru care ajungi supraindatorat pe 10 ani pentru ca acolo studiile superioare nu sunt gratuite.
    Pe la 30 de ani, daca esti descurcaret, te apuci de ceva live-streaming pe Jew Tube in care te joci Fortnite, League of Legends, PUBG si Minecraft si castigi ceva dolari din clipuri monetizate si donatii Patreon. . Fie migrezi de la o companie la alta daca esti ceva programator. Insa tot pe laba si virgin ramai . Daca s-a intamplat sa te nasti un pic mai atragator, cel mult poti sa schimbi gagicile ca pe sosete socializand pe Tinder, acum ca ai si negrese si mexicance, dar ajungi sa te desparti repede de ele pentru ca …..moar feminism!
    Nu-ti permiti casa ta, masina ta, o nevasta si sa cresti macar un copil pentru ca platesti rate la ultimul iPhone, ultima consola Xbox sau PC, chiria si taxele de studii, transportul comun.

    Si uite din cauza asta multi l-au votat pe Trump in secret, desi ei se declara democrati in public, dar nu pot sa zica ca l-au votat pe Trump pentru ca si-ar lua-o rau de tot….in cea mai “democratica” tara din lume.
    Tot din cauza asta, la urmatoarea runda de alegeri vor vota altul mai extremist ca Trump.

  70. robin hood says:

    Cam aia e, generatia tatilor si bunicilor nostri nu-si permitea sa viseze sa se futa cu gagici cu par lung dat cu balsam, siliconate, machiate, botoxate, bronzate cu pielea fina, imbracate provocator in piele si blugi rupti sau ceva fuste mini.

    Dar spre deosebire de generatia mileniala, tatii si bunicii nostri aveau ce sa futa chit ca erau ultimii urati, se multumeau sa futa urate pistruite, ochelariste cu tate mici si par scurt si sa ne faca pe noi , chit ca bunicii aveau fantezii cu Marilyn Monroe, Natalie Wood , Elisabeth Taylor , Sophia Loren, Grace Kelly, tatii nostri aveau fantezii cu Madonna, Kathleen Turner, Kathleen Turner, Molly Ringwald,Diane Lane, Phoebe Cates etc.

    Noi astia uratii din generatia mileniala avem fantezii cu (vezi ce mai e pe pornhub sau ce actrita mai e HOT la Hollywood sau ce pitipoance mai canta acum pe You Tube), dar nici grase nu putem sa futem pentru ca sunt niste feministe isterice care te pot da in judecata pentru hartuire doar pentru ca le saluti.