The wall(s)

Mi s-a parut interesant articolul asta. Nu stiu cat la suta e real si cat e imagined, dar e destul de bine ancorat in realitate.

Cam asa functioneaza lucrurile, pe principiul “viata e facute din trepte: unii le urca, altii le spala”.

…iar lucrurile nu se vor imbunatati. Absolut deloc. (Nu, nu i-as recomanda cuiva sa cumpere *acum*, dar i-as recomanda in mod cert oricui sa aiba un plan bun (si mijloacele necesare) pentru a cumpara la primul crash. Pentru ca altfel, aia asteapta dupa colt: viata aia in care ii platesti altuia casa in care locuiesti SI tu)

Dincolo de chestia cu locuintele (despre care as putea scrie pana poimarti, da’ chiar nu mi-am propus sa va plictisesc), treaba aia cu prietenia si banii e reala.

Da, banii strica prieteniile, relatiile and shit; pentru ca-ntotdeauna ala care nu-i are va fi ceva mai plin de nervi, de oboseala si frustrari si e doar o chestiune de timp pana explodeaza intr-un fel sau altul. N-ai cum sa stai langa unul care face bani (eventual si pe spinarea ta, cum e cazul la aia cu inchiriatul) – indiferent ca discutam de prieten sau iubit sau whatever – si sa nu te umpli de nervi mai devreme sau mai tarziu. Cam asa se fut relatiile.

Ion si Ioana sunt colegi si prieteni si lucreaza si au acelasi job, cu acelasi salariu. Doar ca lu’ Ion i-a cumparat ma-sa ceva locuinta. Eh, si Ioana aia se muta la Ion, ca-i mai ieftin decat sa inchirieze ceva pe cont propriu. Doar ca, desi sunt pe fix acelasi salariu, Ion e ocupat sa se uite dupa ceva concediu, dupa ce masini noi au mai aparut, chestii de-astea. In timpul asta, Ioana e ocupata sa afle unde se vinde orez mai ieftin – nu neaparat bun sau hranitor, da’ ieftin – ca nu-i raman. Si-i cam greu pentru Ioana aia sa nu observe la un anumit moment ca parca-parca nu traiesc la fel, desi stiu la fel de multe si sunt platiti la fel. Iar de-acolo pana la “asta traieste pe banii mei” chiar nu-i distanta atat de mare, pentru ca este mai usor sa arati cu degetul spre Ion decat spre parintii tai. E mai usor sa zici ca te exploateaza Ion decat sa te intrebi de ce parintii lui i-au cumparat, iar ai tai nu ti-au cumparat.

Iar treaba asta se aplica si daca astia nu locuiesc impreuna, ca-i fix aceeasi poveste. La un moment dat Ion ala se satura de mers la barul din cartier, ala plin de boschetari. Ca, in definitiv, isi permite mai multe si mai bine si mai pula lui, de ce s-ar jegari pe-acolo? Si asa incepe. Se duce Ion in barul ala mai scump, unde Ioana n-are ce sa caute, ca ea inca mai cauta vouchere pentru reduceri la saculetul de orez. Apoi Ion se duce in concediu la hotelul ala care, plm, n-o fi el prea scump, da’ are macar 3 stele. In timpul asta, Ioana se roaga de ceva prieteni sa-i combine sa mearga toti 4 cu aceeasi masina pana-n Vama cu cortul, sa-mparta benzina, ca-i prea scump sa-si ia fiecare bilet de tren. Si-n cele din urma, mergand tot timpul in baruri separate, in concedii separate, in plm, cam uita unul de celalalt, ca plm, ochii care nu se vad…

Concluzia lui Ion o sa fie ca Ioana aia e o ratata care nu se mai maturizeaza in veci si nu face nimic cu viata ei. Iar concluzia Ioanei e ca ala “a dat de bani” si gata, umbla pe nasul pe sus, si-a uitat prietenii.

Da’ viata cam asa functioneaza. Saracii cu saracii, bogatii cu bogatii, desteptii cu desteptii si prostii cu ai lor. Incet-incet, se traseaza si sunt construite zidurile alea si nu-i nici urma de mancator de ziduri printre noi – cel mult cate-un mincinos. Si de-asta unii dintre noi trag pentru cincinalu’ ala in 6 luni de iese noru’ greu de fum in timp ce ceilalti o ard relaxati la ralanti (chiar, de ce-i zice toata lumea rElanti?). Ca nu-i o cursa cinstita. N-a fost niciodata si nici nu va fi vreodata. De altii nu stiu, da’ eu am facut asta de doua ori deja (ma rog, asta-i a doua oara) si de fiecare data am observat (nu prea surprins, doar un pic sictirit) cum raman in urma oameni cu care aveam chestii in comun. Da’ asta e si n-am ce face pe tema. Ca-i intre ei si fi-miu, cum ar veni. Ori trag sa merg mai in fata ca sa nu-nceapa si asta de la minus (si-atunci se cam duc pe pula diverse amicitii), ori o ard relaxat si pe urma trebuie si el sa dea vina pe landlord – de ochii lumii, desigur.

La un nivel mai apropiat de romani, puteti inlocui landlordu’ cu PSD-ul. Sunt aia care-au crescut si au invatat niste chestii si-i doare-n pula ca la putere e PSD sau PNL sau PLM. Si-s aia care au fost prea ocupati sa o frece aiurea si s-au nascut in familia gresita, da’ in loc sa recunoasca asta o baga pe-aia cu #muiePSD. Da, da, “muie!” – striga linistit, ca vine. La sfarsitul zilei, oamenii se vor imparti in functie de cum citesc stirile: unii le vor citi zambind pentru a se asigura ca nu s-a intamplat nimic major, se vor uita mai mult la pagina de afaceri etc; ceilalti le vor citi incruntati, cu dintii stransi, sa vada cum mai “pierd” 20 (lire, lei, euro, dolari, whatever), ca mai taie cativa politruci o pomana de colo si alta de dincolo si le mai fut niste sanse pe undeva. Eu si de-aia trag: ca imi cam place sa fac parte din prima categorie, aia care citesc stirile zambind.

Anyway, zidurile alea – vizibile sau nu – apar. Si ma gandeam sa va amintesc ca-i cazul sa va ganditi bine la partea de care vreti sa fiti si sa-i dati bice. Sau nu, daca aia ati ales. Pentru ca altfel o sa va injurati landlordu’, PSD-ul si fostii prieteni.