Tren vs metrou

Am vrut sa vad si eu cum e cu trenul. Pentru ca daca Londra e satana, Central Line dimineata e gaoaza nespalata a Satanei.

Mi-a recomandat un coleg treaba asta. Cica-i mai bine. Si, bai, ar fi fost chiar mult mai bine, daca nu as fi luat trenul gresit, in directia gresita. In loc sa ajung in centru’ Londrei, am ajuns intr-un loc numit Shenfield, pula mea. C-asa-i frumos cand abia ai inceput un job, sa-ntarzii macar 50 de minute, ce dracu’. Ca mine.

Cateva observatii:

– desi se cam taraste trenul ala, ajunge mai rapid decat metroul.

– nu e inghesuiala-n el ca-n metrou, desi costa cam la fel (mai scump la 1st class, evident).

– stai frumos pe scaun, nu in picioare intre restu’ sardinelor

– sanki are wifi. Are o pula. Te poti conecta la reteaua lor; daca merge autentificarea (cam 10% din timp, cred), ai “internet”. Treaba e ca daca le merge lor internetul, iti merge si tie pe mobil. Iar daca tu n-ai semnal, n-au nici ei. Pe scurt, util ca igrasia.

– nu prea vezi oameni stand in picioare, cu exceptia celor care coboara la prima si s-au plictisit de stat jos.

– nu-i duhoare si nu-i curent (nu radeti, ca dupa 3 zile pe Central Line cam incepuse sa-mi faca o pleoapa asa, ca-n Ice Age (Scrat)).

Altfel, e cam nasol cand pleci in directia gresita, desi (credeai ca) erai pe peronul corect, la trenul corect, DAR macar m-am lamurit: trenul e de vreo 1000 de ori mai de doamne-ajuta decat metroul. Sa-mi fie invatatura de minte.

In rest, vorba lu’ Ondilol, care a ras cu lacrimi (probabil) de mine cand i-am scris ca m-am ratacit: “lasa, iubi, era mai rau daca le aveai pe-astea cu directiile, da’ nu stiai sa faci bani”. E o treaba si asta.

“Dezavantajul” (momentan e avantaj, da’ cand se raceste vremea se cam schimba treaba) e ca am de mers pe jos ceva mai mult pana la birou. Si, sincer, e cam naspa, ca-mi aminteste de Bucuresti. N-ai loc sa mergi nici pe trotuar, e o inghesuiala crunta si inspiri gaze de esapament. Serios, trebuie sa extinda aia zonele de congestion charge si ulez in toaaaata fucking Londra SI sa cam tripleze (cel putin!) tarifu’. Asta daca vor sa schimbe ceva, desigur. 12.50 pe zi e prea putin daca ai treaba-n centru. Da-te-n pula mea, ori suntem bancheri, ori nu mai suntem? Macar 50 pe zi sau pula mea si vreo 300 pentru camionete si restu’.

Lasand la o parte vrajeala aia, mda, e alta treaba cu trenul. Nu prea inteleg de ce se inghesuie in halul ala animalele pe central line si de ce-i atat de liber pe tren. Pretul calatoriei e cam la fel.

Pe de alta parte, exista si avantaje cand te urci in metrou. Toata lumea e mult prea inghesuita pentru a pati asa ceva. E misto civilizatia, nu zice nimeni ca nu ar fi; da’ e si mai misto sa ajungi viu la destinatie…

Daca ai chef sa-mi dai o cafea, o poti face aici

29 Responses to “Tren vs metrou”

  1. 0040 says:

    Facut cu cap de la inceput, traficul pe sine asigura si capacitate si ceva mai mult confort decat autobuzele sau trotinetele. Din pacate nu poti avea confortul din auto personal cand trebuie sa cari mii de oameni odata.

    O bucata d-aia de Metrorex cica are 1200 calatori capacitate. Pun pariu ca spre Pipera sare de 1500+ ca doar e ci
    vilizatie :p

    Chiar ma uitam aseara cum s-a construit si cat a costat Manhattan 2nd subway line. 17b$+
    Dar cica a meritat.

  2. super_fotbal says:

    Pentru partea aia cu mers pe jos iti poti lua o bicicleta de se pliaza.
    Noroc cu brexit ca au anulat un proiect care avea sa futa liniile de metrou vreo cativa ani. Faza distractiva e ca sunt o gramada de chestii life expired pe la metrou pe acolo asa ca tot se vor fute liniile. :-??

  3. Laur says:

    Viitorul pe distantele pana in 1000 de km sta in transportul feroviar, nu aerian si in nici un caz auto. La tren nu stai 1000 de ani in aeroport si la plecare si la venire, gara este in centru, nu la Otopeni sau Cucuietii din Luton sau Beauvais, Arlanda, etc, in schimb nu are semafoare pana la iesirea din oras, prinde 100 la ora dupa primul kilometru; trenul ia virajele mult mai larg fata de masina iar confortul e mai bun din acest motiv.

    Ca nu e la fel de confortabil fata de masina, e adevarat, insa eu am nevoie sa ajung odihnit la destinatie cand am de facut o tura cu bicla, plus ca nu prea imi mai arde de condus 2-300 de km dupa ce am pedalat 150 de km in aceeasi zi, parca mi-ar fi convenit mai mult sa ma asez in tren cu o bere in fata. Dar noi avem CFR, unde in afara de Valea Prahovei cu vagoanele etajate pe Regio, nu prea ai cum sa-ti sui bicla in tren, plus ca la 2 persoane deja costa mai mult decat masina.

  4. Rads says:

    Fac naveta cu trenul de un an incoace. E adevarat, in Birmingham nu in Londra, cross city rail din Sutton pana in sudul Birmingham-ului, ce am observat:

    * Trenul e inghesuit grupa mare, daca nu il iei de aproape de capat nu prinzi loc
    * Vinerea e suspect de liber (banuiesc ca multi lucreaza de acasa sau isi iau ziua libera)
    * School holidays = o placere; aproape la jumatate
    * Englezii sunt mai civilizati ca Romanii; dar cu toate astea put si ei cand trece mercurul de 20 de grade
    * Trenurile sunt absolut execrabile (ca si curatenie)
    * Pretul, desi se plang toti de cat de mult au crescut preturile e absolut decent (66 de lire lunar pe zona 1-4)
    * Tren din 10 in 10 minute, toate intarziate; dar nu-i paguba ca niciodata nu astept mai mult de 10 minute dupa el
    * Avantaj de a sta la o bere dupa munca vinerea
    * E plin de blatisti. Multe statii nu au bariere pentru bilete, si nu inteleg de ce se gandesc ei ca e mai bine sa plateasca 10 politisti pe luna sa faca un filtru in loc sa il plateasca pe un nea Gigel care sa stea de paza la bariere. Idioti!

    Comparat cu naveta cu masina:
    * £3/zi parcare + consum + uzura masinii
    * 3hr de stat in trafic si injurat (dus intors)

    Sunt de parare ca trenul e o solutie adevarata la problema navetei/emisiilor. Dar ar trebui investit ceva mai mult in infrastructura. Solutia dupa mine e simpla, pui bariere peste tot, angajezi oameni sa se asigure ca nu sunt blatisti. 2 scenarii posibile: toata lumea plateste pentru bilet si ajung mai multi bani in cont care acopera costurile barierelor si a staff-ului; sau blatistii o iau la picior si atunci nu mai e aglomeratie asa de mare, si trenul devine mai atractiv mai multor oameni; asadar tot acolo ajungi, mai multi bani care acopera costurile si eventual ajung sa isi permita sa investeasca in trenuri mai noi, infrastructura mai … reliable.

  5. animaloo says:

    bah nene,….in UK a devenit deja o problema cu cutitele. E bine sa razi de US si arme, dar nu din UK. Plm.
    *in sverige vad ca e boala cu chestii care fac bum. Nu bombe ci diverse glume explozive. Si inteleg ca sunt si ceva arme. Plm. Lasi maimutele libere asta ai

    Laur: singura chestie mai confortabila la masina este ca o iei din fata casei si te lasa in fata casei. Si ca, de la 2 in sus, e mai ieftina. A mea. Astea, cum e a lui Liviu, cred ca de la 1 in sus 😀

  6. super_fotbal says:

    E un vis umed al politicienilor aia cu o mie de km. Se poate face prin unele locuri si deja exista prin altele, dar nu poate deveni mainstream.
    Daca nu esti langa statie nu iti este prea util. Trenurile au sweet spot la calatoriile pana in 2-3 ore, acolo bat bine de tot masinile. La o mie de km desi sunt si acolo mai rapide ca masinile, nu poti avea multe statii daca vrei viteza mare si trebuie ca si restul infrastructurii de pe langa statii sa ajute. Practic trebuie sa reproiectezi orasul daca nu il ai deja proiectat cu ceva de genul in plan.

  7. super_fotbal says:

    Am facut si eu naveta cu trenul din Gravelly Hill la New Street cand lucram langa statie si era cam groaznic uneori. Apoi am luat job in colmore circus si am inceput sa iau autobuzu ca era mult mai bine, ala de la arriva era chiar posh.

  8. Manowar says:

    am inceput sa iau autobuzu ca era mult mai bine, ala de la arriva era chiar posh

    …autobuzul posh…OK…

  9. BogDan says:

    Acum na, poate pentru bucata aia de mers pe jos ar merge o trotineta electrica pliabila. Ai făcut drumul fără transpirație, ai ajuns, ai strâns-o… și asta a fost. Bine, acum trebuie să fii și tu dispus să mergi pe ea și, bineînțeles, să ai pe unde merge cu ea. Pe aici se merge pe trotuar direct, aș paria că pe acolo nu prea poți face asta… 🙂

  10. Manowar says:

    Nu ai loc nici sa mergi pe jos, necum cu trotineta. Si la fiecare 20 de pasi mai trebuie sa treci o strada cu semafoare la misto, zone hasurate si alte cacaturi. Nu stiu daca aveti pe unde sa cautati ceva imagini de la 8:30-9:00 cu zona Bank. Dar, pe scurt, e cam ca iesirea de la metrou din Pipera. Doar ca e afara, pe strada.

  11. Claw says:

    1000 km cu trenul e cam mult, inca nu poate bate avionul in ziua de azi, mai trebuie dezvoltata infrastructura si trebuie o mai buna integrare intre retelele feroviare ale diferitelor tari. As zice ca un 500-600km e mai realist. Ca sa mergi 1000 km cu trenul cel mai probabil o sa schimbi undeva, sunt putine legaturi directe si faci in medie 8h. Cu avionul, cu tot cu asteptat, iesi la maxim 4h (mai ales daca zbori in Schengen si scapi de coada de la verificat pasapoarte).
    Dar si pentru 500-600km cateodata avionul e mai potrivit: a trebuit sa ajung de cateva ori la Munchen, cand nu ma grabeam luam trenul (4h) dar cand a trebuit sa fiu acolo dimineata la 9, am luat un avion la 6:30, la 7:30 eram in aeroport in Munchen, la 8 si ceva eram unde trebuia sa ajung. Asa, primul tren pleca la 6 si ajungea la 10.

  12. Hama Lama says:

    Prea multe povesti cu cutitele in Londra, ma bate gandul sa ma duc undeva la tara, tbh.
    Altfel, tot ce-ati zis mai sus e adevarat – metroul e satana, trenul e ceva mai ok, englezii put si am senzatia ca nu prea spala nimic (nici pe ei, nici mancarea, vasele, sau hainele). The end.

  13. Mike says:

    “englezii put” , daca vezi negrii in jur ocoleste-I , una ca put alta ca sunt maestrii cutitari

  14. super_fotbal says:

    Nu ai merge cu bicicleta, dar te-ai gandi la o trotineta daca ai avea pe unde merge cu ea.

  15. Manowar says:

    Nu ai merge cu bicicleta, dar te-ai gandi la o trotineta daca ai avea pe unde merge cu ea.

    Nu as merge cu vreuna dintre ele. Daca-i cald, prefer sa merg pe jos. Daca-i frig, prefer sa merg cu masina.

    Ziceam doar ca nu exista optiunea aia oricum, pentru ca n-ai loc sa mergi nici pe jos.

  16. Daria says:

    Daaa, dimineata si seara, in zona Bank, fix astia cu trotinetele mai lipsesc.
    M-am saturat pana peste cap sa fiu vesnic lovita de istetii astia. Efectiv stai la coada ca sa mergi pe strada in zona asta, dar nuuu, noi insistam sa ne dam regi ai strazilor pe trotinete.

  17. 0040 says:

    Dar si pentru 500-600km cateodata avionul e mai potrivit: a trebuit sa ajung de cateva ori la Munchen, cand nu ma grabeam luam trenul (4h)

    Pai depinde si zona in Germania cred… Am mers in Germania si cu 300+ km/h cu ICEul, dar am mers si cu ….. ceva tren ALEX (banuiesc ca asa era operatorul numit), care avea fix aceleasi vagoane vechituri ca CFRul si ca viteza tot cam pe acolo vreo 80-100 in zonele bune.
    Trenul ala ICE a avut 3 minute intarziere, anuntate cu 15 minute inainte ceva de genul. Dar fix 3 minute a intarziat, nu 2 nu 4….

    Problema e ca pe calea ferata astia mai cara si marfa. Cam greu sa sincronizezi traficul intre alea rapide si alea de marfa cu vreo 50-60 vagoane pline care abia se misca.

    Problema e ca infrastructura aia e super scumpa, mai ales cand trece prin munti,peste rauri, chestii trestii…. Ca asa si in Franta, in teste TGV a prins pana la 570km/h pe sina d-asta conventionala… Daca ai avea TGV din Bucuresti in Paris ai fii acolo in 4 ore, dar formele de relief nu prea iti da voie. Dar pentru cine are campie, dealuri cel mult…

    Practic trebuie sa reproiectezi orasul daca nu il ai deja proiectat cu ceva de genul in plan.

    Dupa WW2, unele orase au “avut norocul” sa fie reproiectate aproape de la 0

  18. super_fotbal says:

    Am uitat sa zic, am luat o cazatura ieri cu bicicleta de toata frumusetea. Noroc ca era noroi pe jos si am alunecat fara ca sa ma zgarii, am franat cu mainile prin pamant ca-n desene animate. Azi merg de parca am facut sex cu baietii din autobuz!

  19. super_fotbal says:

    Alea de marfa nu le baga pe linia de mare viteza sau daca le baga se asigura ca nu incurca sau e acceptabila incurcatura. Cam toate liniile si scenariile sunt simulate, nu dau drumu la trenuri si spera ca ajung la timp.

  20. Orbu says:

    Daca ai avea TGV din Bucuresti in Paris ai fii acolo in 4 ore, dar formele de relief nu prea iti da voie. Dar pentru cine are campie, dealuri cel mult…

    Nu ai nevoie sa fii in 4 ore din Bucuresti in Paris cu trenul. Pe distanta asta avionul e ok.
    Dar ai nevoie sa fii intre Paris si Dijon in ca 1h35-1h45. Sunt cca 320 km si cu masina pe autostrada ajungi cel mai repede in 3h30. Timp total de la CDG la Dijon 4h30 cu rabla, 5h daca pui si inchiriatul , 2h-2h30 cu trenul.

    De ex: Din Coventry in Londra centrala – Euston sunt cca 160km. Trenul face o ora. E bun, dar ar fi si mai bun sa faca juma de ora si sa ai si ceva transfer rapid intre Coventry si Birmingham central sau Aeroportul Birmingham. Din Coventry in Birmingham pe High Street, faci cu trenul cca 45 de minute pe 30 km. Bataille de Jeu, traseul ala s-ar putea face lejer in 15 minute. Altfel te uiti pe urma la transportul cu trenul.

  21. CID says:

    @Orbu
    2h cu trenul pentru 320 km? Sigur era TGV?
    Strasbourg – Paris,512 km,2h și cu o stație pe parcurs.

  22. Orbu says:

    Durata standard e 1h35 -1h45. Dar stii ca dureaza mai mult decat timpul efectiv de cand se inchid usile pana se deschid.
    Am luat timpii de pe site. Eu n-am fost cu trenul, ci fraierul care merge distanta asta cu rabla :(.
    https://en.oui.sncf/en/train/timetables/paris/dijon

  23. kj0r says:

    @Orbu
    Din Coventry pana la Birmingham New Street faci 20-30 de minute, depinde cu ce tren mergi,

  24. Orbu says:

    Mișto. Cu ala cu care am mers eu 40 min.

  25. Delia says:

    Meanwhile in Romania. Au facut unii recent 30 de ore cu trenul de la Costinesti la Oradea, pentru ca a avut o mica intaziere. Dureros e faptul ca majoritatea erau kinderi dusi in cantonament si la concurs de baschet in Costinesti.
    Am circulat cu trenul pe afara, e chiar comod. Singura chestie naspa am patit-o in Italia, unde cei ce controlau biletele au dat jos o galbejita, ce avea bilet cu data gresita, anterioara si sustinea ca asa l-a primit din automatul de bilete. A facut circ in toata regula, la modul ala hardcore cu tipat, smuls par din cap si lacrimi cat cuprinde. S-a agitat un, ca vai, saraca femeie, dar i-a taiat-o unul scurt ” trebuia sa-i platesti biletul daca iti era cu adevarat mila de ea”.

    De mers in directia opusa mi-a iesit de cateva ori, chiar si cu masina. :))

  26. Adi says:

    Ca asa si in Franta, in teste TGV a prins pana la 570km/h pe sina d-asta conventionala

    Da, si avioanele au 2 viteze maxime: aia cu care merg si inca una numita VNE; never exceed. Aia pe care daca o depasesti, se rupe. TGV-ul a atins viteza aia, dar nu poate sa o sustina fara sa se incinga motoarele, sa se topeasca cablaraia is sa se rupa boghiurile daca merge mai mult de cateva minute. Cam ca viteza in sprintul pe 50 de metri luata in calcul la un maraton: sigur ca da.

  27. Manowar says:

    Lol. Cand va ziceam de trenuri si de faptul ca transportul in comun e pentru ghertoi…

  28. ac_dc says:

    Ia uite aici:
    https://www.youtube.com/watch?v=TASEhtS_4l4
    Exista si linii expres – care nu opresc in fiecare statie, ci numai la vreo 3. Dar de fapt ele aproape incetinesc la vreo 15 km/h cand trec prin dreptul statiei. Bine, nu-s toate chiar in halul ala, dar…

    https://en.wikipedia.org/wiki/2017_New_York_City_transit_crisis

    Cica au existat si oameni care au sarit la bataie.

    Si in plus, exista calatori care nu platesc bilet: https://www.youtube.com/watch?v=UPXUG8q4jKU