Un pic (mai mult) despre datorii

Ma uitam la clipul ala troglodit de ieri si ma intrebam daca oamenii aia chiar exista (pentru ca plm, nu costa prea mult sa pui o parasuta sa te sune si sa sustina tampenii sinistre pentru a face rost de ceva audienta). Imi place sa cred ca nu exista si-s vrajeli. Da’ pe de alta parte, ma gandesc ca e foarte posibil sa existe, pentru ca am de-a face cam des cu oameni ingropati in datorii pentru diverse cacaturi.

Aveam colege care luau sub 30k/an si se duceau sa-si ia o masina noua in rate. Gen stateau shared sau cu parintii, da’ plateau rata la masina noua. Parca-parca n-are prea mult sens.

Am primit ceva livrare de pizza si venise fiinta la usa uitandu-se pe maps pe noul iphone iesit de gen cateva saptamani. Nu, serios, stiu ca era ala nou, ca-l stiam p-ala vechi si aveam un coleg fanboi jobs – imi trimitea nonstop linkuri cu cum va arata ala nou, cum va avea carcasa metalica etc.

Am vazut animale care aveau bani sa-si achite casa, da’ faceau remortgage si apoi spargeau banii pe tampenii (vacante, masini, toale etc) pentru ca .. plm, de ce nu? Dupa care plangeau ca-s in datorii.

Insa imi place sa cred ca treaba aia cu clipul e aranjata. Fake. Vrajeala. Harneala. Pentru ca trebuie sa fie un punct la care incep sa intepe datoriile, la care parca-parca simti un pic de foame, la care iti dai seama ca trebuie sa renunti ori la ceva, ori la altceva, ca altfel nu te mai descurci. Trebuie sa fie momentul ala in care – sa echivalam cumva cu Romania – iti dai seama ca ai bani ori de intretinere, ori de haleala, da’ nu de ambele. Si trebuie sa-ti dai seama la punctul ala ca faci ceva gresit, ca ai facut ceva gresit si e timpul si cazul sa repari.

Dar nu-s sigur ca inteleg unde anume le dau sinapsele rateuri astora. De pilda… tipa aia care-l suna pe animalul din clip era chiar amuzanta. Ca “noi avem diplome, asa ca datoram nu stiu cat” (vreo 6 cifre, am uitat, parca 130,000). Ba, stai in pula mea un pic, da’ nu te gandesti un pic inainte sa te inhami la chestia asta ca, boss, stai asa, aia-s 130k plus dobanda de dat inapoi? In cat timp ii dau inapoi? Cat o sa fac eu pe an – dupa taxe? Cat o sa pot economisi din cat fac? (dupa ce platesc diverse cheltuieli lunare). Te bagi asa la hei-rup, fara sa-ti pui vreo intrebare? Ca “lasa, o sa fie bine”? E plin Vestu’ de de-astia cu diplome in cacaturi irelevante care sug pula pe bambilici si se dau cu curul de pamant ca viata nu-i corecta, ca societatea e de cacat, da’ nu se intreaba nici macar unul inainte de a se baga in datoria aia “ba, mie ce-mi iese? merita?”

Nu-s sigur ca inteleg cum e chestia asta cu “am un mortgage, dar ma duc si-mi mai fac si vreo 40k datorie pe credit card”. Coaie, stai in pula mea putin, datorie PE CE? Adica, din nou, unde a fumegat neuronul ala? La care parte din “daca imi permiteam sa cumpar chestia asta, nu aveam nevoie sa imprumut banii; daca o iau cu bani imprumutati, o sa fie mai scumpa si o sa am si mai putini bani pe viitor” nu a mers treaba?

Nu-s sigur ca inteleg cum functioneaza lista de prioritati pentru ghertoii astia.

Uite, si eu am datorii. Gen mortgage. E nasol (pe hartie) Ar fi fost frumos sa putem cumpara case frumoase si spatioase si lugu-lugu cu banii jos, dar realitatea e ca treburile de genul asta nu-s de nasul meu, ci-s de nasul alora nascuti in familii care-au facut bani. Asa ca, pula mea, eu am de ales intre a plati 1000 chirie sau 600 mortgage (sume random, nu va agitati cu ele). Bine, nu numai eu, cred ca vreo 90% din oameni sunt in aceeasi situatie. Si-atunci, plm, musti glontul si te bagi in datorie. Inteleg asta. Iti faci niste calcule si aia e, ghinion, iti calculezi anii de rate. Tough shit. Dar, bai, cand ai intrat in cacatul asta…bai, tata, cand ai intrat in asta, nu stiu cum faci tu, da’ eu ma agit sa-l platesc. Nu-mi refuz o cafea in oras sau pula mea, da’ nici nu-mi pun problema de chestii scumpe, ca sa pot spune ca mi le refuz. Gen au iesit televizoare 8k acum? Bravo, mi se rupe pula – pana nu vad mortgage-ul achitat, pot sa ma uit la netflix foarte bine si-n 4k. La mine chestia asta e cu libertatea de miscare: adica vreau sa nu mai atarne chiria, sa nu ma intreb de mortgage, sa nu fiu vulnerabil in fata unei recesiuni, chestii de-astea, stiti?

Inteleg si genul de datorie “productiva” – gen “ma duc sa imprumut 10k pentru ca vinde un vecin o casa la 9k si am eu un cumparator la 14k”. Da, tata, plm – oportunitatea bate la usa. Cu ranga. Aia e, te bagi – desi s-ar putea sa descoperi ca ala cu 14k se razgandeste. Sau e fratele vanzatorului, lol.

Inteleg niste chestii de-astea, da’ nu inteleg cum e aia cu “imi iau vacanta pe datorie”. “Imi iau haine pe datorie”. Nu inteleg cum ajungi la 40k datorie pe credit card. Nu inteleg cum ajungi la 130k datorie pentru ca “studii”. Adica, las-o-n pula mea, femeia zice acolo ca valoreaza 300k casa lor. Pai, fa, in pizda ma-tii, asta-nseamna ca tu ti-ai facut o datorie de O CASA (la vremea la care a studiat ea erau altele preturile; gen femeia zicea ca avea 29 de ani; cel mai probabil prin 2008-2009 lua cu 130k o casa mai mare) pentru facultatea ta basita. Cum sa fii atat de imbecila? E legal sa fii atat de idiot? Cum pula mea sa te dea prostia afara din casa in suturi in halul asta?

Mai era unu’ care-si facuse o datorie cat China pentru ca…o sa radeti, a cumparat ceva crypto de toti banii virtuali de pe credit card. Si normal ca bitcoinu’ a scazut nitel (ca de obicei, valuri, plm) si era idiotul disperat ca omfg, eu ce ma fac. Pai, ce sa te faci, prostituata transexuala, de exemplu. Sau ce plm se fac idiotii ca tine, habar nu am. Si stiu “putea sa-mi mearga, ca uite, Dorel a cumparat cand era 5 centi si acum e miliardar”. Da, da’ tu nu esti Dorel si tu nu ai cumparat in pula mea la 5 centi si nici n-ai cumparat pe banii tai, ca Dorel. Ce proasta-i ma-ta.

Nu-nteleg idiotii de genul asta. Chiar nu-i pot intelege. Ba, trebuie sa fi primit ceva educatie. Ori de la parinti, ori de la viata, pula mea. Trebuie sa fi observat la momentul X din viata – stiu si eu, pe la 14 ani, daca nu te-a invatat nimeni pana atunci – ca daca tu produci 3 lei, nu poti sa mananci in continuu de 4. Poti o zi, doua, trei, o luna, doua, trei, da’ pe urma vine nota de plata si nu mai primesti nimic de mancare pana n-o achiti. Trebuie sa fi vazut unu’ dat afara din crasma ca nu-i mai da betivanul sef rachiu pe caiet. Trebuie sa fi vazut pe strada unu’ cersind la un anumit moment – nu te face sa-ti pui niste intrebari? Gen “cum a ajuns ala acolo, de ce nu are nimic?”. Chiar trebuie sa-i fi vazut p-astia, ca eu unu’ ii vad in fiecare zi in drum spre lucru. Si nu-s numai cersetori romani veniti la produs pentru turnuletul extra la palatu’ din Strehaia, sunt si englezi homeless. Aia nu-s cu cersitul, stau si asteapta sa le dea cineva ceva, plm. Dorm pe sub poduri si pula mea, vai mortii lor. La 7 grade. Si tre’ sa te intrebi cand ii vezi “ba, mi-ar conveni sa dorm afara la 7 grade? si daca ploua?”. Dar aparent nu – nu se intreaba. Aparent, nimeni nu se gandeste ca “probabil cersetorului asta i-a mers rau la un anumit moment; ar putea sa-mi mearga rau si mie, sunt pregatit(a) pentru asta? care ar trebui sa fie prioritatile mele? ce ar trebui sa fac pentru a nu ajunge asa/acolo?”.

Pe langa asta, nu-nteleg consumerismul asta idiot din ultima vreme. Am fost la o cafea cu familia si ne uitam la masa de-alaturi. Se stransesera trei puleti – sa tot fi avut vreo 25 de ani – sa desfaca noul iphone coispe. Serios. Coaie, il atingeau cu atata grija de ziceai ca-i un bebelus cu multiplu traumatism cranian si coloana stramba. Si nu, nu erau d-aia carora le dau parintii 5000 de lire pe saptamana sa aiba de-o prajitura. Erau de-aia care nu vor vedea 5000 de lire in nici o luna din viata lor. Iar daca ii intrebi, l-au luat ca aveau nevoie de … ceva feature.

Serios, habar n-am ce-i cu dezaxatii astia si cum ajungi in halul ala. Adica, inteleg, unii pur si simplu au avut ghinion. Au luat o casa, a venit recesiunea, nu s-au mai descurcat cu banii, au imprumutat de la diversi camatari, s-au ingropat in datorii…nasol (desi nu-i chiar asa nici in cazul ala, ca mai da-o-n pula mea de casa, renunti la ea si gata, nu te-ai nascut cu cheia la gat). Dar aia-s poate 10%. Restu’ sunt de-astia care tre’ sa aiba ultimu’ racnet in materie de … ceva. Masina. TV. Telefon. Some shit. Radeam cu Ondilol ca, plm, am auzit ca-i vreo 1500 iphone-ul ala nou, ca eu am un telefon de 300 de lire, o sa imi cumpar d-ala cand o sa castig de 5 ori mai mult ca acum – gen 3000 pe zi. Pana atunci, pe mine sa nu conteze aia de la Apple, ca ma strange un ciorap.

Cred ca pe undeva lipseste nu atat educatia, cat bunul simt. Ala care trebuie sa te faca sa te intrebi “daca eu castig 100 de lei pe luna, cat ar trebui sa dau pe un telefon? imi permit cu adevarat sa cumpar unul?” (chestie care sa se aplice si la masini si la case si la cam orice altceva). Cred ca pur si simplu oamenii nu-si pun intrebari de-astea. Si mai cred ca, dupa o vreme, se obisnuiesc cu “jugul” (aka cu a datora bani unei banci). Gen “plm, am datorii de 2 ani, e ok sa mai am datorii inca 30”. Iar asta-i o treaba de neinteles pentru mine. E posibil sa existe pe undeva oameni care sa nu fie deranjati de treaba asta cum sunt eu deranjat de ea. Eu abia astept sa achit dracia aia (chestie de principiu, ca ma cam doare-n pula de rata lunara la punctul asta). Dar inteleg, poate unii nu-s deranjati de idee atat de rau ca mine. Dar, totusi, nu se intreaba nici macar o secunda “ba, ce ma fac daca imi merge mai rau? daca-mi pierd jobul? daca ma imbolnavesc? daca am o urgenta? daca imi naste nevasta tripleti? daca..?”. Nope. Am senzatia ca oamenii astia nu isi pun nici o intrebare. Probabil sunt genul care au doar certitudini.

Uite, eu ma intreb inainte de a cumpara o chestie “ba, dar chiar am nevoie de asa ceva?”. Chiar daca-mi permit chestia aia fara sa simt in buzunar. Uite, cica iese core i9 9900k. Si-as putea sa-l iau. Plm, chiar daca-i la pretul ala absurd prezentat de Tom’s Hardware. Pula mea, cat e cu tot cu ram si placa de baza? Gen doua zile de munca, cel mult? Da’ nu-l iau. De ce? Pentru ca, desi procesorul meu mai are nitel si face 9 ani…nu am nevoie de unul nou. Inca merge asta vechi. Si eu inca ma joc heroes3 (mergea pe 486dx4, ce dracu’) si diablo 3. Iar pe partea cu munca, cu ssduri si 24 de gb de ram, tine si rable virtuale pentru labs. Deci…la ce pula mea sa-mi iau unul nou?

Dar, cumva, in ziua de azi, e suficient sa vina un cretin si sa laude intr-o prezentare de doua ore un spor de performanta de 3% (cu care oricum n-ai avea ce face, ca efectiv te dai pe facebook si siteuri de stiri/pisicute) si gata, se formeaza coada in fata magazinului. Cumpara lumea de zici ca mor toti maine. Fara sa-si puna intrebari. Fara sa se gandeasca. Fara sa nimic.

Ca sa…ce? Pentru …ce?