10 Responses to “Viata in UK – part XXIII – swimming with sharks”

  1. Ronnie says:

    postul mi-a adus aminte de Calea Victoriei, cartea lui Cezar Petrescu 🙂

  2. OQL says:

    Foarte cinematic articolul, mi-a plăcut – ar merge un scurt metraj pe scenariul ăsta. Mai ales că la sfârșit ar putea să o întoarcă Inception style, cum că tânărul idealist din Pret își întoarce fața către cameră, și de fapt arată ca o versiune mai tânără a domnului Manowar 🙂

    Mă mir că nu are decât un singur comment, chiar așa de necitită să fie seria cu viața în UK?

  3. OQL says:

    Am plus blockquote-ul aiurea mai sus…

    seria asta – viata in uk – e pur si simplu…necitita

  4. Manowar says:

    Nu. A avut niste comments, dar a fost ultimul post scris inainte sa dau shutdown la server (pentru vreo doi ani) si nu am mai facut backups.

  5. Neurogamer says:

    Bp. Am ratat postul asta inainte de The Void

  6. Manowar says:

    Nu ma mira.

    A avut niste comentarii care m-au convins ca un scurt shutdown de cativa ani e cea mai buna idee. Practic, a fost doar un post scris intr-un stil putin diferit, cu un mesaj de “vezi ba ninja ca nu-i ca-n filme”, dar se stransesera toti idiotii care presupuneau ca mor de foame etc. Gretos.

  7. Jools says:

    Cel mai bun post (stiu, stiu, sunt biased).
    Hai sa va zic ce gaseste un idealist fara bani pe aici (dar nu in Londra, unde-s joburi doldora, ci un pic mai in nord).
    Munceam intr-un burger van in timpul facultatii pe aici prin UK (Scotia, mai precis). Singurul job pe care l-am gasit atunci, dupa luni de cautari si refuzuri, luni in care cam faceam foamea.
    Aveam shift-uri de la 6 dimineata la 7-8 seara, ma trezeam pe la 4:30 dimineata ca sa ajung la timp.
    In timpul asta, faceam fish and chips, prajeam burgeri (deep fried, nu altcumva), serveam la casa. La sfarsit maturam, spalam pe jos dupa ce absorbeam tot uleiul, etc. Spalam vasele de mana, cu apa rece la vreo 6 grade. Nu stiu cum sa va zic, dar imi era cald si frig in acelasi timp. Cald, fiindca eram langa baia de ulei. Frig, pentru ca tineam van-ul deschis sa nu ne axfixiem.

    In van nu cred ca erau mai mult de 1.5 m patrati de spatiu. Eram in total vreo 5 nenorociti d-astia ca mine.
    Nu eram de ajuns, pentru ca nu aveam vreun moment de pauza; clientii trebuiau serviti. Imi intra mirosul ala de prajeala in par (lung, pe vremea aia), in piele; il simteam si in vis. Stand atat de aproape de baia de ulei efectiv nu aveai cum sa nu ai ulei pe toata fata la finalul shift-ului.Ma trezeam noaptea transpirat dintr-un cosmar in care cineva (din greseala, desigur) a facut o miscare un pic gresita (marja de eroare sa fi fost 10 – 20 cm distanta de fata mea) si varsase baia de ulei incins peste mine – da, aia in care cartofii inghetati erau prajiti ore in sir in acelasi ulei. Pauza de masa era cam 15 minute cand aveam noroc, dintre care 10 doar sa ajung in capatul celalt al complexului,prin ploaie (nu aveam voie sa mancam in van). Ma intorceam cu camasa uda dupa asa – zisa pauza de masa.
    Ar trebui sa fiu fericita ca nu a facut careva vreo greseala, ca ramaneam dracu’ mutilata, si bani de vreo operatie… nu se punea problema.
    Un job la Pret ar fi fost parfum pentru mine pe vremea aia. Spatiu acoperit, temperatura constanta, 30 de minute pauza de masa. Singurul pericol era sa imi zica vreunul ca-s “fucking Polish” dupa ce constata ca nu i-am inteles accentul din prima. Sau sa vars cafeaua pe mine.

  8. Manowar says:

    Scotia e si mai .. diferita.

    Am lucrat in fast food cand eram pustan si am dormit deasupra unui restaurant indian cand lucram in Paris, asa ca inteleg perfect faza cu uleiul 🙂

    De curiozitate, cum ti-a mers pana la urma? Cand mergi pe strada, vezi tinerii amanti ai Londrei sau esti una din amantele ei?

  9. Jools says:

    M-am mutat mai la sud cu prima ocazie dupa ce mi-am luat diploma aia inutila.Am gasit (si schimbat) cateva joburi in 3 ani de atunci. Al doilea job, 25k in Londra. Partea a doua a lectiei de idealism, ca sa zic asa.
    La birou, vedeam fatuci de varsta mea, British born and bred, cu diplome la fel de inutile; se luptau si ele pe un post de admin in care raspundeau la telefoane si scriau emailuri toata ziua. Li se parea ca l-au apucat pe Jesus de picior cumva. Si nu vedeam sa se desfasoare bine situatia asta pentru mine in viitor.
    Am mancat multe conserve sa imi strang bani de niste cursuri de software development. Ziua munca, seara curs, le termin si eu in cateva luni. Merg la interviuri. Acum nu mai imi iau reject de la Greggs in Scotia, ci de la banci de investitii din Londra.Nu e extraordinar, dar e un inceput.

    Si da, e trist sa vezi tinerii amanti ai Londrei, pentru ca stii (ca un fost idealist, desigur) ca orice le-ai zice e inutil. Trebuie sa se trezeasca singuri, daca o vor face vreodata. Dar probabil ca nu ii pasa nimanui suficient de mult incat sa le-o spuna “pe bune”.The road to hell is paved with very, very good intentions…

  10. Manowar says:

    Ahaha, tocmai le-am zis eu. Ma rog, alora care vorbesc romana. Dar nu pot sa-i oblig sa citeasca postul…sau sa-si recunoasca trecutul, prezentul si, doamne-fereste, viitorul.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *