Viata in UK (si nu numai) – part XIV – interviuri

Mda, bantuiam eu pe internet si vad pe-un forum un thread. Era un tip de-ala dubios care venise sa-si verse frustrarile. Ca are niste mici probleme psihice (atacuri de panica, de-alea epice, cu senzatie de sufocare, tot tacamul). Ca nu mai are nevasta, ca nu mai are job si nu-si gaseste, ca are deja 34 de ani si e mort pe piata muncii, ca. Hai ca stiti cum e.

Isi descria omu’ experientele din trecut cu angajatorii. Ca de-acolo a plecat pentru ca X, ca dincolo n-a stat pentru ca Y. Sa fiu sincer, cam suna a ghei de-ala feroce, caruia nu-i ajunge nimic, nu-i place nimic, blablabla. Da’ chestia e c-a venit un cacat cu mecla care-a inceput sa verse romanisme din el. Ca da, dom’le, daca ai schimbat jobu’ asa de des, asta-i spune totul unui posibil angajator. Ca pula-n pizda. Ca nu esti un angajat bun. Ca nu impresionezi un angajator.

Mie chestiile astea-mi urca tot sangele din pula-n cap – ca sa stiti de ce va-njura Ondilol, ca nu m-a luat pentru mintea mea stralucitoare.

Ba, da’ stiti cum? Nu suport sa aud asa ceva. Vreau sa-i bat pe toti cu o ranga ruginita, uda si zdrelita, sa fiu sigur ca daca supravietuiesc bataii, tot se-aleg cu un tetanos.

Eram vag binedispus, ca tocmai ma sunase alt tampit (reivn la asta mai incolo), asa c-am incercat sa-i explic prostului. Ma boule, nu pleci de peste tot, asa, ca esti tu angajat prost. Chestiile astea se intampla. Lucrezi undeva si devine jobu’ naspa. Se schimba regulile, managementu’, procedurile, da firma faliment sau e cumparata, primesti o oferta mai buna, uite, mie mi s-a intamplat asa ceva, lucram undeva, a fost cumparata compania si-am plecat. Dobitocul roman, tare-n clantau, cum il stiti, incepe: pai, da. Ca n-ai fost destul de bun pentru noul proprietar. Ca.

Ba, si vreau sa-i fut o canapea plina de basini peste ochi, sa-l trezesc la realitate pe idiot. Nu, ma, nene. Vine un nou proprietar, da’ managementu’, in mare, ramane acelasi. Asa ca nou’ proprietar zice “tre’ sa ne dezvoltam, asa ca vom creste numaru’ de servere pe care doarme Manowar the Great”. Vechiu’ manager da din coada, da, sa traiti, chief. Dupa care vine la Manowar si-i zice, bai, pula. Vezi ca o sa mai vina vreo 40 de servere saptamana viitoare, ocupa-te. Pai, sigur, bre, no problem, si-asa la Starcraft II iau bataie cand joc cu Patrick, de ce nu, da’ daca tot imi cresti volumu’ de munca, nu mai dai si niste bani? Nu mai aduci un om-doi? A, pai, ma, Manowar, e o perioada proasta acum sa angajam, ca abia am fost cumparati, cum ar arata ca departamentu’ nostru sa-si creasca acum cheltuielile? Pai, bre, tu bagi 120,000 de euro in servere noi, da’ nu gasim si noi un om de 8000 de euro pe an? Hai, ce dracu’? Bine, Manowar. Facem altfel. Iti aducem 80 de servere, atunci si mai angajam un student pe 400 de euro pe luna. Pai, ce pula mea o sa stie studentu’ ala, bre? Pai, il inveti tu, doar pe tine te ajuta, nu?

Asa ca Manowar isi face un calcul si pleaca urland pe trei carari la alta firma, unde freaca pula pe bani mai multi. Problem solved.

Normal, de partea cealalta a gardului, se uita un cretinopat cu agravante la CV-ul lui Manowar si zice “a, pai, asta n-a fost un om bun, ca nu l-au pastrat noii proprietari”. Pai, ma boule, a venit patronu’ sa discute cu mine si sa ma intrebe daca vreau sa raman si daca da, in ce conditii? M-a dat el afara, ma, futu-ti mecla aia de ornitorinc obez si nebarbierit? Si-i zici boului de asta, da’ boul iti baga asa, de pe varfu’ muntelui, bai, eu sunt profesionist in ale recrutarii, ma lasi? Gen, a recrutat el acum vreo 4 ani o menajera filipineza pentru un domn bine din Zair si nimeni n-a mai auzit de ea, iar domnul bine a spus ca era gustoasa.

Haios e ca, in timp ce-l puleam pe retardat, ma trezesc ca-mi suna telefonu’. Un lache flausat, Luke (I am your father!) de la “n-am inteles cum se numeste” recruiting. Ca are un job pentru mine. Dume de-alea de Romania 2006, n-ai aplicat nicaieri, nu ti-ai schimbat CV-ul, da’ noi te sunam oricum. Ca Manowar, 48k to 55k, iti trimit un job spec, ia cu paine si zi-mi gen, vrei?

Acum, fie vorba intre noi, ar cam vrea Manowar, da’ il strange un ciorap. In primu’ rand, plec in concediu in curand, mai greu cu interviurile acum, zic eu. Apoi, Manowar e maritat cu Ondilol si Ondilol are si ea un job, genu’ de job unde lucreaza 2 zile intr-un loc, 3 zile in altul, c-asa-i cu companiile mari. Adica, ori face Manowar vreo 80 de minute pe drum in fiecare zi (doar dus) pana la noul job, daca nu se muta…ori se muta, da’ face Ondilol vreo coispe ani pana la lucru in fiecare zi si iarasi vine acasa suduind. Ca bosomeg oz isten, ca lofos o sheghedbe, ca sloboz de minotaur. Ma rog, discutam noi cand ajunge acasa.

Sarind peste asta, cum ziceam, vreau sa le infig romanilor astora cutii de coca-cola pline si reci ca gheata fix in rect (advertorial, normal). De fiecare data cand aud dumele astea, imi vine sa le scuip acid clorhidric in cristalin (pula mea, aveam 10 pe linie la chimie). Imi aduc aminte de interviurile din Romania si vreau sa-i fut in gat cu o teava de esapamant uleioasa, de-aia pe care nu ti-o fura aia cand urci masina pe rampa, de scarba. Pentru ca aici decurge relativ normal procesul asta cu interviurile.

Lache X de la recrutare primeste sarcina de a gasi un om pentru postul Y. Cum nu stie nimic despre asta, apeleaza la 1000 de firme de recrutare, carora le spune sec: coaie, imi aduci un om, primesti 10% din salariul lui anual comision, one time. Pentru 3,000-10,000 de lire, suna aia de la recrutare de-ncing cuprul si voip-ul. Luke asta care m-a sunat azi a sunat cam 3 minute in continuu (nu exagerez, am uitat telefonul in camera si eram aici si mi-era lene sa ma duc, credeam ca suna Ondilol si cum e pornit yahoo-ul la lucru (imi place sa gasesc dimineata la lucru 3000 de ferestre de yahoo cu mesaje si sa le inchid ca n-am timp sa le citesc) e greu s-o intreb daca ea suna si sa-i spun sa nu mai sune; pana m-am lamurit ca nu era ea, pana m-am dus, pana pula mea, da, 3 minute pe ceas).

Ca uite, Manowar. Job, asa si-asa, ia un job spec, gen, let me know, ca vrea sotul meu o haina noua de plana si chilotei mov. Bine, ma, Luke (ce pula mea suni trei minute, futu-te-n CV sa te demolez de flausat). Da, Manowar, intre 48 si 55, depinde de tine, e in zona X. Asa ca Manowar se uita pe net, cauta chirii in zona X, calculeaza costuri, calculeaza in cat timp ajunge daca se muta de-aici acolo, in cat timp ar ajunge Ondilol (glumesc, pula mea, nu-s in stare sa calculez nici cat fac pana la supermarket), se uita la spec si zice yes/no. I-am zis prostului, ba pula, plec in concediu in curand. A, no problem, putem vorbi cand te intorci.

Pai, cum e asta?

Sa aplic la un job in Romania? (la asta de-aici nici n-am aplicat, da’ sarim peste). Sigur, de ce nu? Ca oricum anuntu’ e pentru o firma fictiva, da’ hai sa zicem c-as fi norocos. M-ar suna un cacat de-asta cu smecleu si m-ar lua cu dume. Gea, so, Manowar, ia sa vedem noi. Sa vii la un interviu…maine, la ora 10, in locu’ X de care n-ai auzit. Nu daca poti. Nu negociem ora. Nu. Vino acolo. Si zi mersi ca te-am sunat, ca mai avem 100 de variante. Mda. Bine, hipopotamu’ meu hidos, da’ despre ce bani discutam? Pai, discutam despre bani dupa interviu. Pai, cum, motanelu’ meu turbat, eu ma invoiesc de la blowjob ca sa vin la tine – nu c-as putea sa ajung, ca nu stiu unde e – si DACA iti place de mine, discutam despre cat oferi? Care-i logica? Pai, poate eu am 1000 si tu imi oferi 400, la ce bun sa vin?

Da’ hai sa zicem ca ma duc la interviu. Sa ma trezesc cu un ratoi de-asta jupuit ca se zgaieste-n CV-ul meu si zice “pai, Manowar, tu cam stii ce vrem noi, dar…ai cam plecat de la joburi. Adica nu prea ai fost bun”. Pai, stai, cabron, ca n-am plecat de nebun. Pai, de ce ai plecat? Pai, ca a fost cumparata compania (ca doar n-o sa zici “pentru ca ma-ta-i proasta si curva”). A, deci n-ai fost bun pentru noii angajatori. Asta la un minut dupa ce ti-a zis ca stii ce vor ei, normal. Pai, hmm, nene, mi-au oferit altii mai multi bani si-un job mai aproape de casa atunci. A, pai, nu prea esti bun, noua ne trebuie un angajat pe care sa ne putem baza, nu unul care pleaca pentru mai multi bani. Adica, vrem un om, dar nu sa-l si platim, intelegi? Pai, bine, ciocarlia mea paroasa, da’ pula mea, n-a fost numai asta. Uite, de la jobu’ X am plecat pentru ca tovarasu’ director vroia s-o futa pe una si, pula mea, am futut-o eu in locul lui, ca-l stiam ocupat. Hai, Manowar, termina-te cu glumele astea. Nu, serios. Bine, am inteles, esti un tip cu simtul umorului. N- . Hai, lasa, nu mai insista, am ras, am glumit, sa trecem la lucruri serioase.

Anyway, Manowar, pentru ca ne place noua de tine, am dori sa-ti oferim totusi jobul – mai ales ca nu vrem sa fim noi primii care NU ti-l ofera. Dar vezi ca pe la noi se mai lucreaza si-n weekenduri “uneori”. Iar Manowar the First isi freaca palmele si guita exaltat “dar no problem, maidanezul meu raios, e super chiar, pentru bani iti lucrez si 25 de ore pe zi”. A, pai, Manowar, not really, ca nu-i o regula cu lucratul in weekend, ca sa platim pentru asta. Doar asa, cand e nevoie. Adica tot timpul. Da’ nu platim. Sau hai, cat vrei, ca ne place pardesiu’ tau, un milion in plus? Iar Manowar belenghereste ochiometru’ peste cap si zice timid “pai, stii, ma gandeam cam la 50 de euro pe ora suplimentara”. Ceeeeooooo vrei tu, Manowarle? Mars afara. Nu esti om de baza!

Iar Manowar pleaca maraind fara a uita sa darame accidental cu un voleu ghiveciul de flori de la intrare al curvei de HR care l-a chemat, profesionista curului. Intr-un tarziu, Manowar pleaca-n gura ma-sii-n iuchei, ca latura feminina a lui Manowar e atrasa de flori si nu mai suporta sa zboare suturi in ghivece, ca-i e mila. Si sta Manowar la PC si se joaca si raspunde la telefon peste 3 minute si poate sa-si faca un calcul decent cand i se ofera un job fara a iesi din casa. Pentru ca da, se poate. Putem fi si oameni si putem in pula mea sa discutam civilizat despre un job, sa presupunem ca omul pe care-l vrem isi cunoaste valoarea si stie ca, daca nu aduce direct profit companiei, aduce in mod indirect, asa ca-i dreptul lui sa stie cata cola o sa-si permita din salariu si cate ore o sa faca pana la lucru si-napoi.

Pentru ca, pula mea, daca esti totusi hotarat sa trisezi sistemul prin toate mijloacele, cand (intr-un final) faci asta, poti fi tratat ca un om, nu ca o maimuta cersetoare. Dar pana acolo-i mult, Manowar. De la Nistru pan’ la Tisa, numai peste profesionisti in ale recrutarii dai, iar tu n-ai fost om de baza si-ai plecat cand a fost cumparata compania si noii proprietari au decis ca muta sediul in Brasov, ca-i scump Bucurestiul. Nu esti un om de baza, Manowar. Daca erai, te mutai in gura ma-tii din Bucuresti in Brasov, sa nu pui compania sa caute un om nou acolo. Asa ca nu ne-ncurcam cu tine. Sa se-ncurce Luke. Noi suntem profesionisti.

Altfel, fara vreo legatura, am zis sa postez si imaginea asta: