Voi cum va cresteti boracii?

Mi-am amintit de-o chestie cu juniorul si m-am amuzat – c-asa-s eu, retardat, rad de ce-mi amintesc.

Mergem din cand in cand prin parc cu boracu’. Fiind singurul copil, a crescut un pic cam rasfatat si cam nesimtit, asa. Treburi de genul “impartim” sunt straine pentru el (lucreaza aia de la gradinita la asta, sa vedem cat o sa li si iasa). Practic, totul e “al lui bebe” (pula mea, asa vorbeste despre el, nu zice “al meu”). Mergem la cumparaturi? “Ce face mami?” “Cumpara mancare” tacere o secunda “pentru bebe”. Pula mea, whatever.

Anyway, sa revenim. Fiind el la modul ala by default, i-a tot explicat ma-sa. Nu mai tipa la alti copii. Nu-i mai impinge. Nu mai. Nu mai.

Si s-a cumintit el nitel.

Intr-o zi l-am dus in parc doar eu. Ondilol sforaia ca vai de capul ei, rupta de somn, iar lui ii ardea de facut scandal prin casa. Ce sa fac? Hai sa-l duc in parc – acolo poate sa alerge si sa zbiere pana-i vine acru-n pula, ca n-o mai trezeste pe ma-sa. L-am fraierit fix ca pe un copil mic, ca nu avea chef sa mearga. “Hai sa mergem in parc, sa te joci LANGA MAGAZINUL DE ICECREAM”. De unde pana atunci nici gand sa mearga-n parc, cum a auzit de icecream, mai-mai ca nu s-a teleportat in haine si ghete. (‘mi-as pula-n inghetata lu’ bebe si-n cine a inventat rahatul ala de inghetata-biscuit Oreo, ca tre’ sa-i curat mecla si degetele de 7 ori cu servetele umede pana termina un de-ala; o placere)

In fine, ajungem in parc. Iarasi incepe pe-acolo cu alergat, tipat (nu la altii, ci asa, ca un borac pe LSD, ca-i fericit), treburi de-astea. Isi adusese si-un englez boracii in parc. Avea doi fii, unul pe la vreo 4 ani, celalalt pe la vreo 2 si-un pic. Si-ncepe al meu sa se alerge cu aia p-acolo, c-asa se jucau ei. Prinselea sau whatfuckingever. Eh, si din una-n alta, il impinge ala mai mic pe-al meu. Il impinge si ala mai mare pe-al meu, gen “nu te lua de fratele meu”. Al meu ramane in cur, uitandu-se la mine (ca i-a zis ma-sa, nu latra, nu impinge, treburi, astepta probabil sa vada ce zic). Eu ma duc la el, britanicu’ la ai lui, amandoi cica sa-i certam.

Eu incep sa-l cert in engleza (nu pricepe; ceva-ceva intelege, da’ prea putin). “You can’t do that, don’t push other children, blah blah fucking blah”. Britanicul se uita fericit la mine, le explica si el alor lui, tot in engleza, sa-si ceara scuze, sa chestii, isi cer aia scuze. Eu, tinandu-l pe-al meu de mana, incep sa-i explic in romana

“vezi, tati? Nu-i frumos sa impingi alti copii, intelegi?”
“‘teleg”
“daca te imping ei, nu-i impingi, intelegi?”
“‘teleg”
“uite” – prefacandu-ma ca-i dau usor peste mana – “cand te impinge unul, dai cu podul palmei” (scuturandu-i partea aia) “in nas, intelegi, cat poti tu de tare, intelegi?”
“‘teleg”
“NOW SAY YOU’RE SORRY AND GO PLAY”
“sorry”

2 minute mai tarziu, boracul englez fugea cu mana la nas la taica-su, plangand. Fra-su – ala mai mic – intins si el pe jos.

Eu, indignat, spre junior

“WHAT DID I JUST TELL YOU? YOU CAN’T DO THAT”

si scuturandu-i mana

“i-ai dat cum te-a invatat tati?”

El, uitandu-se spre mine si aratand podul palmei

“ca tati”

Mangaindu-i podul palmei “WELL, DON’T DO THAT AGAIN. Iti ia tati icecream?”

“ICECREAM!!!!”

…si spre englez, peste umar “Sorry about that. Boys, eh? What can you do…” Englezul, confuz si el, adunandu-si boracii de pe jos: “boys…”.

(da, stiu, o sa ajunga un criminal si un psihopat si o sa fie numai vina mea etc etc; it’s OK)