WWLJD

(L for linux)

Stau si tai zilele din calendar, ca la puscarie. Inca 7 luni. Inca 7 luni pana ma pot duce acasa. O luna pana expira contractu’ initial. Inca 6 luni pe care ar trebui sa-l prelungeasca ghertoii astia. Si apoi…liber. Nu stiu daca l-ar mai prelungi ei si dupa alea 6 luni. Dar ce stiu e ca nu prea l-as mai prelungi eu.

Fiecare zi e ceva de genu’ struggle. Sa nu-i bat. Sa nu-i pocnesc. Niciodata nu am patit asa ceva. Am mai avut joburi tembele. Am mai lucrat cu idioti. Am mai avut de-a face cu cerinte cretine. Dar niciodata cu genul asta de naparci proaste. Serios, in jumatate din timpu’ in care deschid astia gura simt nevoia sa le fut un genunchi in incisivi – macar sa-i aud fluierand cand mai vorbesc. Si asta-i in fiecare zi. Nu-i ca am de facut prea multa munca. In fact, nu fac mai nimic. Unde mi se pareau joburile mai naspa in trecut erau de-alea cu prea multa munca sau cu prea multa tampita. Aici nu. Aici e cu multe vorbe mari si goale. Cu intalniri inutile. Cu targeturi imposibile – si stiu toti ca-s imposibile, asa ca they’re just kicking the can down the street. Stiu si ei ca nu se va rezolva nimic. Asa ca tot muta taskurile dintr-un sprint in altu’ (fmm agile). Dar pentru asta, heeeei, trebuie meetings si discutii interminabile.

Ma rog, nu vreau sa plictisesc pe nimeni pe tema asta. Cert e ca n-o sa-mi lipseasca jobul asta.

Dar.

Dar faza este ca ma uitam recent la bani. Ba, eu ce-am facut, am economisit ceva sau am supt pula de cand sunt aici? Ca parca-parca nu se vede diferenta.

Am descoperit un screenshot pus pe-aici pe blog (ce bine-i sa fii cocalar), ca nu mai stiam cati bani aveam cand am plecat de-acasa. Si, ma rog, pe scurt, ca sa n-o lungim prea mult, ar fi vreo 20k pusi la ciorap. In 5 luni. Cam 4k/luna. Slab. Slab de tot pentru contracting. Dar nu-i chiar rau. Ar fi fost mai mult, da’ plm, concediile nu s-au platit singure, biletele de avion pentru ai mei (si iesirile si restu’) nu s-au platit singure, nimic nu s-a platit asa, de la sine. Deci nu chiar groaznic. Acum, ca am cam terminat cu cheltuielile de genul ala, ca nu mai vin vacante fortate (#muie #craciun #revelion), ar trebui sa pot strange ceva mai multi bani. Cu putin noroc, o sa pot pune la ciorap cam 5k pe luna. Mi-am propus un target de-ala cuminte – gen in astea 7 luni ramase sa pun vreo 30k la ciorap. Ma-ntreb daca-l ratez si pe-asta.

Chestia e ca…bag pula, vreau acasa.

Serios. Cand am venit incoace chiar uitasem cat de mult urasc Londra. E ca atunci cand esti nefutut de 3 saptamani, deja ti se par sexy si randunicile. Asa c-o suni pe fosta aia si te duci s-o futi. Si-o futi, dar..10 minutes later, iti amintesti de ce-i fosta. Pentru ca doamne-fereste, ce fiinta jalnica e… Cam asa a fost si cu mine si Londra. Am uitat. Uitasem cat de bleaaaaahhhhhhh e sa traiesti in orasul asta.

Asa ca ma gandesc sa-mi iau satra de romulan si sa ne caram inapoi acasa.

E si naspa pe de-o parte. Pentru ca nu voi pupa eu p-acolo bani ca aici. Nici n-o sa visez acolo la economisit 4-5k/luna. Acolo o sa fie un miracol daca o sa obtin un salariu de 4k lol. Desi, cine stie, poate pup si-acolo ceva contract (ma cauta un baiat cu 500 pe zi in Birmingham fix cand incepusem sa iau bani aici, fmm cu timingul pizdii ma-tii de bou)

…dar altfel, treaba o sa fie probabil foarte diferita. Mai ales la bani. Gen in loc sa-mi ramana 4-5k/luna, o sa-mi ramana probabil 2k. Hai 2.5k, daca am noroc. Ca, deh, mortgage-ul scade, boracu’ nu mai merge la gradinita…de-astea.

M-am intalnit cu Patrick si sotia lui prin weekend si discutam de chestia asta (ei inca-si cauta o casa, pula mea). Asta-i destul de fixat pe ramas in Londra si-mi zicea si mie ca ar trebui sa raman. Acum, cat sunt “tanar” (mai sunt eu tanar o pula, dar sarim peste). Acum, ba, cat faci bani, arde-o pe-aici pe contracte, aduna banii, herpaderp. Si-ntr-un fel are dreptate. Poate ar trebui sa fac asta. Pentru ca aici, in jegul asta de Londra…sunt contracte. Sunt bani. P-aici nu-i ceva iesit din comun sa iei 6 cifre pe an. Pe la mine pe-acasa e cam foarte iesit din comun sa iei si 50k lol.

Dar … banii astia vin si ei cu niste costuri.

Stai cu chirie (daca nu cumva cumperi pe-aici). Si nimeni nu baga banii pentru a face o locuinta frumoasa ca s-o inchirieze. Nu stau intr-o vagauna sau ceva, da’ nici nu as lauda neaparat locuinta (#burghez). Stai in trafic sau mergi cu metroul. Am mers 16 statii pentru a ne intalni cu Patrick in pula mea. Cu schimbat de metrou, cu pula-n pizda. Si te poti plimba 3 ore fara sa gasesti un loc decent unde sa ceri o cafea si sa-ti aprinzi o tigara. Si-i inghesuiala. Si sirene noaptea. Si scoli de cacat. Si colegi de scoala si mai de cacat pentru junior. Ma credeti daca va spun ca-i singurul copil de-acolo care-i frumos? Ca restu’ sunt niste hidosi sinistri? (si nu, nu-i treaba aia cu “e al meu, mi se pare mie frumos” – chiar este frumos) Si pula mea-uri de-astea.

…sau cumperi o casa. Cum se pregateste Patrick sa faca acum. Dar, cumva, mi se pare mie misiune imposibila sa faci asta – adica sa gasesti o locuinta frumoasa in Londra. Nu la banii mei, oricum. Gasesti chestii la 400-500k, da’ nu vor fi frumoase. Garantat 100%. Cel mult vor fi mediocre – gen mai au mult de munca pentru a ajunge la stadiul celei pe care-am cumparat-o dincolo. In situatia asta-i Patrick acum, ca se intreba daca sa cumpere o chestie de vreo 450k – da’ mai trebuie sa bage vreo 60k in renovare acolo, lol. Si nu stiu cum se descurca el cu chestiile astea – mental, asa. Pentru ca mie mi se pare ca vorbim de o suma cam imensa. Adica, 450k pe casa, mai dai probabil vreo 10k (nu mai stiu cat) pe stamp duty, mai dai vreo 2k pe avocati, mai bagi 60k in renovare – care se transforma in 70k foarte usor, mai pula mea…si ajungi la 550k scurt si la obiect. Si dupa ce-ai platit toate alea si ai dat avans 100k (stransi in niste ani, nu chiar peste noapte)…ai o datorie de 450k lol. Plus dobanda. For real, nigga?

Si-mi zicea Patrick c-as putea vinde casa de-acolo, sa cumpar aici. As putea. Nu-i vorba, chiar n-ar fi mare branza. As plati mai putin decat dau pe chirie. Da’ nu gasesc nimic decent. Doar parnai jegoase. Si alea ultra overpriced. Si nu-nteleg cu ce ma aleg daca fac asta.

Sigur, aici poti economi 5k/luna, no stress. Dincolo doar 2k. Da’ e o diferenta de 3000 pe luna in pula mea. 36,000 pe an. La ce bun sa strangi 36k/an in plus, daca aici ai o datorie de 450k? Inseamna ca efectiv toate economiile tale se vor duce la banca pe urmatorii 12 ani si jumatate. 12 ani si jumatate doar ca sa iesi “pe zero”? Pula mea, for real? Dupa 50 de ani, in cazul meu?

Da, stiu, nu trebuie sa faci overpayments, poti s-o lasi asa, cu datorie la banca, sa platesti strict rata lunara si nimic in plus, sa achiti casa in 30 de ani sau whatever, cand rata aia lunara reprezinta cel mult banii de tigari. Dar, dintr-un motiv sau altul, eu nu pot face asta. Nu stiu ce-i in neregula cu mine (daca e ceva in neregula cu mine la capitolul asta), dar nu ma vad facand asa ceva. Nu ma vad “ignorand” ca mai am sute de mii de dat. Nu ma vad dormind prea relaxat asa.

Mintea-mi spune ca ar trebui sa mai stau un an (un an incepand din August) pe-aici. Cat sa strang toti banii de mortgage, sa achit casa in 2020. E cumva logic.

Restu’ chestiilor (nu vreau s-o dau in “inima” si alte chestii emo) imi spun sa-mi fac bagajele in August si sa ma duc acasa, ca banii nu pot compensa pentru tot. Pentru ca vreau sa am iarasi libertatea aia pe care-am avut-o din 2015 pana-n 2017 – cand ma durea-n pula daca eram dat afara pe loc. Cand puteam foarte frumos sa scot pula in mijlocu’ sedintei si sa-i invit sa mi-o ia in falci nitel. Si la stadiul ala vreau sa ajung iarasi. Sa pot refuza un job, sa pot refuza banii, sa pot sa stau cu durere-n pula de absolut orice. Gen, da, imi raman doar 2k/luna, da’ de banii aia ma doare fix in pula de orice. C-o fi, c-o plezni, nu-i problema mea. Imi ofera unul un job mai bine platit, da’ la juma’ de ora distanta? Sa-i spun ca ma pis pe jobul lui, sa se mute mai aproape de mine. Treburi de-astea.

Nu stiu ce (o) sa fac. Nu am idee. Stiu, logic ar fi sa mai stau aici (in Londra, adica, nu la jobul asta) pana-n 2020. Sa adun frumos banii de casa si sa le dau cu /bafta alora de la banca. Aia ar fi logic. Dar nu-i de mine viata in organizatii mari/corporatii. Cred ca n-a fost niciodata. Si cred c-am ajuns la varsta la care incep sa fiu prea obosit si prea plictisit pentru a mai mima interesul. Cred ca-s la varsta la care m-as simti mai bine cu mine la un job pe care sa-l fac cu ceva placere, nu sa vin ca aici intrebandu-ma dimineata “azi oare cate articole si comentarii mai bag pe opencube in timp ce mimez munca, ca oricum nu fac nimic?”.

Il admir sincer pe Patrick pentru ca poate face chestiile astea. Pe mine m-ar stresa pana as turba cacaturile astea. M-ar umple de draci sa mai fut inca 3 ani (cum am futut in trecut, cand cautam o locuinta in Londra). Si m-ar umple de draci si de…toate alea sa stiu ca ma culc seara cu o datorie de fucking juma’ de milion de lire. Nu ma vad facand asta. Hai, la casa asta, am zis ca meeeh, vreo 200k datorie (pe la inceput) nu-i mare branza, ma descurc eu cumva. Dar 500k? Daaaaa-te-n pula mea. Nu stiu cum fac restul oamenilor chestia asta, pentru ca eu nu vreau sa trec prin asa ceva. E prea mult pentru nivelul meu de #nascutsarac

Ce sa fac…ce pula mea sa fac…