Zapping – job, chirias, Londra, limited company

…in care imi optimizez taxele, ca sa-i citez pe niste clasici in viata.

Asteptam linistit sa vina luna August, sa expire contractul; sa-mi propuna astia sa-l prelungim, sa le multumesc frumos si sa le zic no, thanks, ma duc acasa. Si pentru ca asteptam treaba asta, nu mi-am cautat alt job. Ca, pula mea, la ce cacat sa-ti cauti alt job daca pleci oricum in 3 luni in alt oras? Si nici la mine-n oras nu mi-am cautat, ca pula mea, la ce bun sa-ti cauti job cu 3 luni inainte de-a deveni disponibil?

…doar ca asta nu i-a oprit pe unii (din sectorul privat, de data asta) sa ma contacteze. Chit ca eram cu “nu, multumesc” pe linkedin. Gen nu sunati, ies eu din cand in cand, optiunea aia. Ca, uite, avem un job interesant. Sincer sa fiu, am intrebat direct, asa, la modul nesimtit “ce-nseamna in lire o oportunitate excelenta?”. Aia in loc sa-mi raspunda, mi-a cerut numarul. Sloboz con carne, urasc recrutorii care fac asta. FA, TI-AM PUS O INTREBARE SIMPLA. E FOARTE SIMPLA. CAT E HALATUL? Da’ in fine, i-am dat numaru’, ca suna interesant job descriptionu’. Poftim (stiu, acum va proceda la fel si pe viitor, ca i-a mers cu mine). Ma suna aia si-mi zice herpaderp, uite asa si-asa. Da, am inteles, da’ CAT E HALATUL? PaI tU cAt Ai DoRi? God damn it, bitch!!!

In fine, i-am zis ca depinde. Ca daca-i outside (IR35), 650 pe zi. Daca-i inside, 750 pe zi. Sume scoase din burta, ca pula mea, ce ma costa sa zic. Aha. OK, hai ca-ti pun un interviu. Si mi-a pus un interviu telefonic.

Vine interviul telefonic. Intrebari banale.

Ma suna inapoi tanti a doua zi. Da, da, a mers EXCELENT interviul, sa-ti aranjez un interviu f2f. Daca insisti…Si mi-a aranjat. Ma duc acolo in ziua cu pricina. Vine un tip de vreo 55 de ani spre 80, asa, dupa cum arata. Eram in lounge acolo eu si doi pakis. Se duce la primul paki. Liviu? Nu. Il aud, ar fi trebuit sa ma ridic, da’ am asteptat sa vad daca se duce si la al doilea paki. S-a dus, evident. Liviu? Nu. M-am facut ca nu-l aud. In cele din urma a venit timid in fata mea. Liviu…? Foarte nesigur, asa. Da. Aaahhaaaaaaaaaa, ce ciudat. Si-mi zice pe scari, ma mir ca tu esti Liviu. Si eu ma mir, da’ stii cum e cu nasii si botezul, pula mea; da’ de ce te miri? Pai, voi de obicei sunteti brown. Noi…? Voi, cei din IT. Excelent, pula mea.

Anyway, incepe interviul. Salut Laivaiu, noi suntem x, y si z, stii tehnologia X? Ai auzit de tehnologia X? Da – se-ntelege ca am auzit de ea cum am auzit de fuziunea la rece; cineva a folosit cuvantul ala in prezenta mea la un anumit moment, deci am auzit. Dar tehnologia Y? Bineinteles – ca nu. Dar ai putea sa le inveti? Cred ca da – aproape sigur. OK, hai sa-ti punem niste intrebari tehnice. Doar ca nu mi-au mai pus intrebarile tehnice, pentru ca nu i-a lasat seful lor. Seful lor – ala care m-a luat din louge – e fan windows. Si in loc sa-i lase p-aia sa-mi puna intrebari, s-a bagat in seama cu mine. Ca uite, el e fan windows, dar acum intelege ca linux are treaba lui pe servere. Ce parere am de linux? Foarte buna. Si stii si windows? Nu, in afara de cazul in care discutam de windows 98. Ahahaha, ai si simtul umorului, hahaha, excelent. Da, si daca asta ti se pare amuzant, sa vezi cum e o discutie pe teme de istorie sau politica cu mine… Ma rog, nu i-am zis nimic. Pana a terminat ala de vorbit despre windows si linux si avantaje si dezavantaje (nu, nu discutam; el vorbea, eu dadeam din cap ca la Iron Maiden), s-a terminat timpul alocat interviului. Si-un indian tinea sa-mi puna totusi cateva intrebari, dar l-a oprit rasistu’ asta “nu cred ca mai avem timp de interviurile tehnice, sa trecem mai bine la personalitate”. Si ce ma intreaba el pe mine ca sa stabilim personalitatea? Ce hobbies am. Ce fac in timpul liber. Ii zic – bineinteles, minciuni nerusinate – si mai avea nitel si ma aplauda cand i-am zis ca-s fan Chelsea (nu sunt; de fapt, ma doare-n pula de fotbal; dar cum la astia e treaba cu fotbalul pe bune, am zis si eu o echipa random de care am auzit). Ce coincidenta, si el tot fan Chelsea e. Excelent, I guess.

Si ala a fost interviul f2f.

M-a sunat a doua zi recrutoarea. Ca a primit feedback excelent, sa stabilim un call cu un imbecil care trebuia sa fie la interviul f2f, dar nu a putut fi acolo in ziua aia, desi el a hotarat ziua. Go figure. Sigur, de ce nu. Si m-a sunat ala. M-a intrebat de unde sunt. Cand am venit aici. Cum imi place aici. OOOOK.

A doua zi iarasi recrutoarea. A primit iarasi feedback excelent, acum sa punem UN ALT INTERVIU cu seful “al mare” din US. OK, daca tu vrei…

M-a sunat ala. Ce fac in timpul liber. Ce parere am de IT. Imi place sa lucrez in echipa? Am lucrat in echipa pana acum? Mmmmdaaaaaaaa…

Si pe urma iarasi m-a sunat recrutoarea. Cica sa vin la ei la sediu cu pasaportul britanic, sa le-arat ca-s britanic pe bune, pentru ca vine brexit si…Sigur. M-am dus, mi-au scanat aia pasaportul si permisu’ (plm, cica proof of address; evident ca nu aveam nici una, ca-s pe numele lui Ondilol facturile). Si aia a fost. Am intrebat-o pe tanti daca-i sigura ca-i outside. Ca daca e inside, n-o sa fie 650, ci 750 pe zi, ca n-avem glume atat de mari. Da, da, e inside sigur-sigur. OK. S-a si scuzat ca a trebuit sa vin de doua ori si sa am doua convorbiri lungi cu aia. No problem, my friend. Nu m-a lasat sufletul sa-i spun ca la toate interviurile telefonice eram pe terasa cu un coleg, in pauza extinsa de masa (nu aia de-o ora, ci aia de doua ore). Nici ca si la interviu la fel m-am dus, tot in pauza de masa. I-am zis ca da, a fost dificil, dar e bine ca le-am rezolvat.

Toate astea au fost saptamana trecuta si cealalta. Si-acum astept. Stau si citesc despre cacaturile astea cu IR35, ce-i inside, ce-i outside. Stau cu numere de contabili care-nfiinteaza firme si pula mea-uri de-astea si ma-ntreb cum pica. Sau daca pica. Tre’ sa le cer un draft de contract, sa ma asigur ca nu intru in pula mea in gunoiul ala cu IR35, ca nu-mi schimb eu jobu’ pentru 50 in plus pe zi. Da’ daca-i cu outside, eh, atunci discutam de vreo 2500 in plus pe luna – net. Parca-i alta mancare de peste. De banii aia nu ma deranjeaza sa-mi schimb jobu’, ce dracu’, fie el si pentru vampiri de-astia.

Stau si-astept. Ce-o sa fie, ce-o sa fie…ma duc acasa, nu ma duc acasa…pula mea. Parca vad ca va trebui sa bag maneaua aia cu “nici acum nu ajung la casa mea…”

Intre timp i-am dat un sut in pizda chiriasului. Gen l-am anuntat ca nu o sa pot prelungi in August. Ma rog, i-am zis ca nu vrea banca sa ne dea voie (o pula, nici nu i-am intrebat) si ca nu ne prelungesc astia contractele si ca ne pare rau, dar…Dar adevarul e ca e un grec infect. Mi-a trimis niste poze de-acolo, de-acasa si efectiv se vede ca zdreanta lui grecoaica nu stie la ce foloseste un aspirator sau un mop. Si parca n-am chef sa ma mut inapoi si sa descopar acolo razboaie prelungite intre gandaci si sobolani, cum ar veni. Ferma animalelor. Infect popor, pula mea. Si probabil o sa stea casa goala, ca n-o mai inchiriez (dupa o imatura gandire, am ajuns la concluzia ca mai bine “pierd” banii aia de chirie decat sa am casa blocata cu animale-n ea si sa nu ma pot intoarce-n ea cand vrea pula mea). Si-acum e trist grecul. Ca fetelor lui le place zona. Ca e aproape de scoala. Ca e frumoasa casa. Deah. Pai, daca era asa de frumoasa, poate trebuia sa-ti pui zdreanta sa mai faca si curat gen. Parerea mea.

…da’ jur ca si daca ma duc la astia, cu contractul asta, e ultima “tura” prin Londra. Nu, serios. Chiar serios. Stiu, nu ma crede nimeni, da’ chiar sunt sictirit de pisatu’ asta cu Londra. DACA iau oferta astora (ei au oferit la telefon, eu am acceptat tot la telefon, inca nu am semnat nimic), o ard pe-acolo cat imi strang banii sa achit casa si gata, inapoi acasa. Chit c-o sa lucrez pe urma pe bani de tigari – sau, mai rau, de West Midlands.

Si, ma rog, ce vreau sa stiu e: ba, astia care o ardeti pe contract, outside, cam ce metode folositi pentru a reduce taxele? Am inteles, imi fac firma si ma angajez la mine la firma si-mi dau un salariu pisat. Am inteles, iau dividende (thanks, Fery). Da’ tot sunt cam mari taxele si asa. Alte treburi? Alte idei? Pentru ca pula mea, la 650 pe zi, discuti de un potential de vreo 13-14k pe luna. Si se-aduna banii si intra in ultima mizerie de-acolo:

…si parca nu am chef sa platesc ba 19% pe “corporatie”, ba pula mea 38% pe astea… (btw, sursa pentru alea)

Daca-i vreunu’ cu experienta (excludem metodele cu “faci micro in Romulania si platesti taxe acolo” si pe-alea cu “iti angajezi nevasta” – ca nu merge, are deja job in plm si boracu’ e prea mic), cam cum se procedeaza? Ca nu mi se pare chiar o super combinatie sa platesc 38%. Parca-parca e cam nesimtire.

Altfel, incep sa ma intreb daca mai ajung acasa. Serios. Pentru ca de fiecare data cand zic ca gata, stau si eu linistit pe-acolo si ma doare-n pula si-n caras, ba apare o oferta de job, ba pula mea. Da’ serios ca dupa contractu’ asta chiar imi bag pula, ca n-o sa mai am nevoie de bani. Plm, trantesc inca un overpayment luna asta la mortgage si ajunge undeva sub 600 pe luna. Cu ce-am mai adunat, cu ce pula mea, cert e c-am facut un calcul si mai trebuie sa adun ca harciogu’ vreo 60k pentru a achita tot si nici nu s-a terminat contractu’ asta. In vreo 9-10 luni ar trebui sa-i adun si p-aia si fara chiriasu’ pizdii. E haios ca Ondilol a cam strambat din nas cand am luat casa si i-am zis c-as vrea s-o platim in 5 ani, nu in 30. Ca e cam ambitios targetu’, ca mortgage, ca gradinita, ca iesiri in oras, concedii…si uite ca plm, cu tot cu toate alea si fara “austeritate”, e cam foarte probabil sa-l terminam in 3 ani, nu-n 5. Pula mea, daca as putea sa le fac astora ditai overpaymentu’ acum (gen sa le dau toti banii pe care i-am adunat), ar ajunge rata pe la 250 pe luna sau cam asa ceva. Go figure. Ma rog, nu le dau banii, ca imbecilii de la banca m-ar taxa cu 1% din overpayment daca sare de 10% din ce-a ramas. Simpaticii pulii. Nu c-ar fi un dezastru 1000 de lire sau pula mea, da’ parca mai bine-i sparg pe vreo 10 iesiri in oras unde ma ingras eu decat sa ingras satanele din banci.

De-ncheiere, amuzanta e viata uneori. Aplici la joburi pentru care esti overqualified si cam stramba aia din nas, gen “parca-parca am vrea unul si mai bun”. Chit ca esti mai bun decat toti aia din camera la un loc. Si te duci la un alt interviu pentru un job despre care nu stii mare lucru si te-asteapta acolo un bosorog rasist pentru care conteaza faptul ca esti alb si cu ce echipa tii, nu ce stii. In rest, e si mai amuzant faptul ca daca pana acum am lucrat (De fapt, inca lucrez) pentru talpa iadului, la astia m-as duce direct sa lucrez pentru Marele Satan. Ma rog, stiti cum e gluma aia: astea-s principiile mele!…dar daca nu-ti plac si platesti suficient, am si altele.

Tot la capitolul “viata e amuzanta” intra si alte doua chestii. Prima e ca din ce-am inteles eu, treaba aia cu dividendele se face o data pe an sau pula mea. Iar daca-mi dau un salariu d-ala de 1000 de lire pe luna pe companie, o sa ajung sa-mi indeplinesc visul: sa traiesc din banii nevestei, pula mea. Parca vad…A doua e ca am intrebat niste cunoscuti daca vor jobu’ meu, sa le bag o recomandare cand plec. Nu-l vrea nimeni. E bine, are lumea bani…

Vorbind de bani, vad c-au aparut pe la mine prin zona niste case numai bune pentru borac. Numai bune dat avansul si-nchiriat, tot asa. Sa fie platite cand s-o face mare, sloboz, ca n-o sa am chef sa platesc eu. Oh, well, s-ajung eu si-acolo…

PS Eu mereu am zis ca daca angajatorul nu-i dispus sa-ti dea mai multi bani e OK; iti dau altii.

Daca ai chef sa-mi dai o cafea, o poti face aici

37 Responses to “Zapping – job, chirias, Londra, limited company”

  1. Orbu says:

    Dividende poți să îți plătești la fiecare sfârșit de trimestru, de fapt cred că și lunar in UK, dar e futai mai mare pentru contabil. Trebuie emisă o decizie de acordare, ținută o minută de ședință și miște hârtii la fiecare acordare de dividende. Dar.
    Trebuie să înveți să trăiești casă racii. Pe hârtie, nu să nu mai mergi la cafele și în vacanțe.

    1) Dacă pe anul asta fiscal ești in tax band mare – bagi dividende peste la greu, că nu mai contează.

    2) Dacă nu , nu. Tot iei bani din companie. Dar nu așa, ci director’s loan ( Google it ) the împrumuți cat vrea pula ta ( s-ar putea să fie
    ceva limite, dar sub cat cheltuie un om care nu joacă la pacanele) cu data scadenta ultima zi din anul fiscal ( știe contabilul ce și cum ) . In ziua aia sanchi returnezi banii către companie.
    In felul ăsta ramai pe persoana fizica in tax band mic tot anul și plătești puțin impozit.
    In anul următor, adică a doua zi, banii returnați din împrumut se acordă dividende și toot anul dividende la greu că deja ai rupt tax bandul in gura; îți iei tot ce poți o dată. Pe urmă iar un an pauză, cu austeritate, împrumuturi & shit. Știu, tu n-o să ai contractul ăsta doi ani, că pleci acasă, da probabil că o să ai altul, no problem. Că visezi tu c-o să lucrezi pe bani de WM dar cred că o să fii iar în fața unei opțiuni ca asta chiar și acasă la tine; gen mă duc la ăștia pe 3000 pe lună sau stau pe contract pe 3000 pe săptămână.

    3) Dacă nu vrei să încasezi banii pe firma de Romania , că e și ilegal sa lucrezi un contract în UK și să încasezi banii in România , poate vrei să subcontractezi o parte din bani ( pardon, sanchi muncă ) către o firmă pe care o deschizi in România. Deschisul e vreo 1300 de lei, contabilitatea intre 350-450 lei pe lună.
    Sau găsești o firma prietenă căreia să îi plătești banii pe contract și să îți dea ce rezultă din dividende după ce trece prin taxele de acolo. E o idee mai proastă că pentru tine aia vor fi bani “în mână” și nu prea poți folosi sume mari din ei prin UK fără să te întrebe ăștia de unde îi ai. Sunt modalități cu revolut, carduri pe numele rudelor, prietenilor , etc , dar nu stai tu de complicațiuni din astea.

    Mai poți să deschizi o firma în HK cu zero taxe acolo pentru că faci profit off-shore și sifonezi ce consideri din UK acolo, iar aici cheltuiești bani de pe cardul din firma aia.
    Mai știe Fery ceva cu Isle of Man .

    4) Ar cam fi de bun simt să renunți la rablă. Nu că sunt invidios pe tine, da’ dacă tot mergi pe leasinguri operaționale are mai mult sens să îți plătească firma mașina, ce dracu’, că de aia ești director. Și orice înseamnă cost/ chirie , etc .

    5) Vacanțele. Nu chiar din alea pe insule unde nu ai ce face decât vacanță, că bate la ochi. Dar. Pleci câteva zile cu soția la Viena? Poate ai un prieten care are o firmă similară de contractor in Austria și mergeți “să discutați” oportunitatea unui contract. Ștampilează/ semnează cu firma lui deplasarea ta , puteți să și semnați un contract/ precontract. Și gata, se explică avionul, cazarea și ce mai e, eventual ceva diurnă. Deși nu sunt sigur că e nevoie de toate conțopismele astea ca în România . Contabilul știe mai bine.
    Te pot invita in România în vacanță dar nu-s chiar nesimțit.
    Însă dacă ai rude care vin din România și le plătești tu biletele de avion, atunci chiar te pot invita in România să discutăm oportunități. Wizz, de exemplu, nu pune pe factura detalii cu care-i dusul, care-i întorsul, câte persoane și cine sunt ăia.

    Ținând cont că lucrezi în Londra și ai domiciliul în WM, cred că poți să îți acorzi inclusiv diurnă, sau să îți plătești cafele, masa la serviciu. Posibil să existe niște limite cu deplasările, dar aia e , te incadrezi in ele.

  2. RV says:

    Șmecheria cred că e să cheltui banii înainte de a-i da pe dividende: mașina, telefoane, birou ( 😉 ) abonamente la tel, etc pe firmă. Sau ții banii acolo și fuți anual un tun prin România la 8%, trăiască pesedeul. Știu, ai zis nu, dar alegi 20-30k în buzunar sau principiile?

  3. Mike says:

    “Infect popor, pula mea.”
    La chirie toti se poarta ca animalele.

  4. Fery says:

    La imprumut la director e limita 10k, nu anual, atata e limita in contul ala. Peste, devine salar. Aceeasi poveste la leasinguri la masini and shit, se considera beneficiu in natura adus angajatului si platesti ca la salar. La masina merge schema aia cu flat rate pe mila, nu intreaba astia nimic de cate mile faci. Idem chirie platita de firma, daca nu e spatiu comercial/birouri. Daca iti faci sediu acasa, incepi cu futaiuri de cat % e private use si cat e pt firma. Nu merita. Singura vrajeala valida e un tax heaven mic, preferabil undeva unde poti cheltui si TVA britanic. (Apropo, @Mano: contractul tau e cu plus VAT?). Nu e chiar asa de roz nici oe ltd, trebuie sa muncesti ceva sa scazi profitu ala.

  5. Manowar says:

    Aia cu imprumutul nu mai merge.

    La restul…treaba e ca eu nu vreau sa-i sparg, ci sa-i pastrez. Eu inteleg ca pot sa-mi iau telefon pe firma, dar nu vreau telefon, ci banii, ca aia de la banca nu accepta plata casei in iphones.

    Că visezi tu c-o să lucrezi pe bani de WM dar cred că o să fii iar în fața unei opțiuni ca asta chiar și acasă la tine; gen mă duc la ăștia pe 3000 pe lună sau stau pe contract pe 3000 pe săptămână.

    Ba, sincer, dupa ce nu mai am nevoie, chiar nu ma mai agit. N-are sens in socialism.

    Mai am de tras la jug vreun an, dar pe urma cam gata. In WM oricum nu prea prinzi de peste 500/zi. Si…cu casa platita, nici nu prea ai nevoie.

  6. Mishu05 says:

    O sa iti dea astia bani cu nemiluita. Nu mai scapi de la ei sa vezi promovari cand o sa vada cate stii si cate poti sa inveti. Aluia batranu’ i-a crescut inima in el ca poate face treaba si cu albi – si treaba serioasa . Probabil in timp iti vei lua si casa pe langa Londra . Grecii sunt oameni simpli ar trebui sa le spui de la obraz sa faca curat luna si sa mentina curat luna si se vor conforma ca nu mai pupa ei casa in zona buna la banii astia. Acum incep sa se vada din ce in ce mai tare roadele multi-culturalismului. Cand cei de-un fel gasesc pe altul la fel cu ei vor face tumbe sa il tina in echipa. Pentru ca stiu ca atunci cand e nevoie cu adevarat putini se baga. Si putini rezolva.

  7. Trade says:

    In completare la ce a spus Orbu: fiscul britanic este foarte prietenos. De exemplu returnează TVA-ul plătit in plus rapid si din proprie inițiativă. E foarte înțelegător cu întârzierile la plata de impozite. Prietenia însă merge pana când fiscul capătă impresia ca încerci sa ii fraudezi; nu vrei sa ajungi acolo.

    Ca si contractor e foarte important sa faci asigurare de răspundere pe firma, care sa acopere si costurile unui eventual litigiu cu HMRC pe tema IR35. Șansa e mica sa ceara HMRC-ul reîncadrarea ca „inside IR35”; pana acum au câștigat doar un litigiu din cate știu. Costurile de judecata sunt mari, preferabil sa le deconteze asiguratorul.

    Alte idei:
    1. Înființare firma: m-a costat £50 – “Contractor package” la “Companies Made Simple”. Promiteau £50 cash back pentru deschidere cont la Barclays – încă nu am văzut banii.
    2. Cont bancar: a durat câteva zile la Barclays; la alții știu ca a durat si 1-2 luni. După noroc si credit score.
    3. TVA: de regula merita. Înregistrarea ca plătitor de TVA permite recuperarea TVA-ului la cumpărăturile trecute pe firma. In schimb raportările de depun lunar, rezultând costuri mai mari cu contabilitatea.
    4. Contabilitatea: depinde de nivelul de manopera si automatizare. In mod normal ar trebui sa iasă per total sub £100/luna. Ideal e sa faci abonament la un soft de contabilitate (gen Xero, in jur de £10/luna). Obligatoriu toate plățile se fac din contul firmei sau cu cardul. Nimic cash, pentru eficiența. Facturile se emit direct din Xero; feed-ul din contul bancar intra direct in Xero. Mai rămâne doar sa dai acces firmei de contabilitate la Xero pentru alocări si declarații – va fi ieftin.
    5. Cheltuieli: toate cele care pot fi motivate ca fiind de business se fac din contul firmei: mașina, restaurante [întâlniri de business], electronice, IT, deplasări, deplasări de business (chiar si in destinații de vacanta daca e vreun congres etc).
    Fără diurne – daca sunt de acasă pana la birou – așa mi-a zis contabilul, nu e ca in Romania.
    Parțial chiria si utilitățile – daca imobilul e folosit mixt, doar o parte din chirie se poate trece pe firma. Sunt multe reguli aici, va clarifica situația firma de contabilitate.
    6. Salariu: la minim, măcar vreo £20,000 totuși. Poate fi si mai mult daca intenționezi sa pui bani in pensii private: daca salariul intra in fonduri de pensii (gen SIPP), statul britanic returnează tot impozitul plătit pe salarii (rămâne de plătit doar NI).
    7. Optimizare via firma din Romania: pare eficace dar este riscanta daca sunt plăti intre afiliați. Plus bătaie de cap suplimentara – daca nu ai deja firma in RO chiar nu merita.
    8. Dividende: din doi in doi ani conform Orbu. Sau chiar din trei in trei daca ai economii si-ti poți permite sa lași banii sa băltească in firma (un an trăiești din economii, un an din director’s loans, al treilea dividende si refaci ciclul).

    Ar merita documentat tot procesul si făcut un „Contractor’s tutorial” pe forum.

  8. Manowar says:

    O sa iti dea astia bani cu nemiluita. Nu mai scapi de la ei sa vezi promovari cand o sa vada cate stii si cate poti sa inveti.

    Ba, da’ nu ma mai blestemati cu de-astea. Ca eu chiar nu vreau sa raman in Londra.

    Probabil in timp iti vei lua si casa pe langa Londra

    Pula mea, as putea face si acum asta, dar NU ASTA VREAU. Nu merita. Am facut calculele in toate modurile posibile si imposibile si reiese ca Londra e teapa.

    Uite, ia o suma random. Sa zicem 50k pe an. Imagineaza-ti ca atata economisesti tu. Dupa toate cheltuielile, iesirile, concediile, plm, ai ramas la sfarsit de an cu 50k. Bun. La mine-n zona, asta-nseamna ca-ti achiti casa in 5 ani (excludem hackuri de-astea cu “de fapt aia 5 vor fi 3, ca iau acolo, da’ lucrez in Londra”). In Londra inseamna c-o platesti in minim 12, cel mai probabil 15.

    Diferenta aia de 10 ani de adunat banii ca harciogu’ efectiv nu poate fi justificata. N-ai cum. Oricat te-ai chinui, cu orice argumente ai veni. Nu iese, pur si simplu. Discuti de inca 10 ani de tras in jug doar pentru a-ti cumpara locuinta. Las-o-n pula mea, ca nu discutam de 9 luni in plus, ci de 10 ani. Nu merge nicicum. Iesi mai bine in alta parte – si asta inainte de a lua in calcul calitatea vietii (ca la mine in zona nu stai o ora-n trafic catre nicaieri, de exemplu).

  9. Orbu says:

    Aceeasi poveste la leasinguri la masini and shit, se considera beneficiu in natura adus angajatului si platesti ca la salar.

    EU stiu ca conteaza contextul ( gen daca Manowar Ltd e inregistrat in sa zicem Birmingham, contractul e in Londra iar angajatul Manowar PF e obligat sa calatoreasca, angajatul cere facilitarea transportului in scop de munca, iar atunci nu e beneficiu e necesitate. + mile, desigur) da-n fine.

    Daca iti faci sediu acasa

    N-ai de ce sa faci treaba aia , in primul rand ca adresa companiei e publica.
    Mai bine mai cumperi o casa pe firma si faci sediul in aia ;), uite asa scapi si de niste taxe, o perioada lunga. Daca o vrei pe PF iti faci o data transferul de asset ca dividende, sau lichidezi firma, platesti atunci impozitul si gata, dar timp de 10-15 ani, sau cat ai pofta sa muncesti acumulezi si platesti taxe doar pe banii pe care ii cheltui cu viata, estimez ca nu fantastic de multi.

    La imprumut la director e limita 10k, nu anual, atata e limita in contul ala.

    Mda, am vazut acum . Atunci poti sa ii imprumuti pe altii, cu acte si tot ce trebuie . Aia fac niste acte ca te imprumuta pe tine Manowar PF , ca sa nu le ceri bani aiurea, iti dau banii, iar la final de an fiscal, reverse process. Ala nu e director loan si persoana juridica are voi sa faca imprumuturi :). Mai complex, da’ merge.

  10. Rnx says:

    “nu cred ca mai avem timp de interviurile tehnice, sa trecem mai bine la personalitate”.

    Foarte tare partea de social skills / engineering! Ar fi interesant un articol pe tema, ca o continuare la “mai avem putin si coboram din copac” :))

  11. Mbf says:

    Nu are leg cu nationalitatea. Lumea e lenesa.

  12. Mbf says:

    Optimizarea taxelor aici se face prin copii sau case. faci copii, deducere, rate la casa, deducere.

  13. Mad says:

    -Eu cred ca e o neclaritate acolo cu dividendele. Adica in RO e 5 sau 10 la suta si acolo 38? Poate e o chestie din aia de regulrizare finala. Gen tot anul platesti impozite pe salariu si la final se aduna cu tot cu dividendele si se calculeaza tot impozitul cu noul procent si se face regularizarea. Trebuie facute simulari cu un contabil.
    -Faptul ca trebuie sa ai asigurare profesionala nu-mi place( daca-ti faci firma)
    -Interesanta ideea cu rambursare impozit daca platesti la fond de pensii privat.
    -Oare e valabila si daca esti angajat la ei fara sa faci firma?
    – La voi nu exista part-time sa o treci si pe sotie pe firma(daca-ti faci) angajata, dupa orele ei de job? Gen secretara.
    -Daca diferentele de beneficii nu sunt mari eu nu m-as complica cu firma

  14. Andrea says:

    Eu as plati taxe de 40% pe orice venit luat de la “firma lui sotzu”, deci si mai mult decat ar plati el FARA futere.

  15. Adi says:

    Eu cred ca e o neclaritate acolo cu dividendele. Adica in RO e 5 sau 10 la suta si acolo 38? Poate e o chestie din aia de regulrizare finala.

    Din punctul asta de vedere Romania e paradis fiscal; in tarile in care se plateste impozit pe venit intra totul in venituri si mai exista ceva exceptii, gen regim diferit la chirii sau altele. In Romania sunt 2 exceptii cu dedicatie: drepturile de autor si dividendele. Planul era sa se plateasca toate taxele la fel pe toate veniturile, dar aia cu drepturile de autor au o influenta enorma (cam tot ce inseamna cantareti, actori etc), iar cu dividendele … nici nu comentez. De pilda se platesc taxe full pe chirii (fara deduceri pentru reparatii sau amortizari), dar nu pe dividende.

  16. BogDan says:

    Ma suna inapoi tanti a doua zi. Da, da, a mers EXCELENT interviul, sa-ti aranjez un interviu f2f. Daca insisti…Si mi-a aranjat. Ma duc acolo in ziua cu pricina. Vine un tip de vreo 55 de ani spre 80, asa, dupa cum arata. Eram in lounge acolo eu si doi pakis. Se duce la primul paki. Liviu? Nu. Il aud, ar fi trebuit sa ma ridic, da’ am asteptat sa vad daca se duce si la al doilea paki. S-a dus, evident. Liviu? Nu. M-am facut ca nu-l aud. In cele din urma a venit timid in fata mea. Liviu…? Foarte nesigur, asa. Da. Aaahhaaaaaaaaaa, ce ciudat. Si-mi zice pe scari, ma mir ca tu esti Liviu. Si eu ma mir, da’ stii cum e cu nasii si botezul, pula mea; da’ de ce te miri? Pai, voi de obicei sunteti brown. Noi…? Voi, cei din IT. Excelent, pula mea.

    Pula mea, mi-au dat lacrimile :)))))))))))))))))))))))))))

  17. Trade says:

    @Mad

    -Faptul ca trebuie sa ai asigurare profesionala nu-mi place( daca-ti faci firma)

    Asigurarea ajuta la relaxare: dormi linistit si tu si clientul. Costa vreo £50 pe luna pentru un milion acoperire.

    -Interesanta ideea cu rambursare impozit daca platesti la fond de pensii privat.
    -Oare e valabila si daca esti angajat la ei fara sa faci firma?

    Sistemul de pensii private din UK este gandit pentru salariati, merge prin extensie si la contactori. De exemplu sa zicem ca din 1000 lire brut raman 800 net care sunt platiti intr-un SIPP. Luna urmatoare HMRC plateste impozitul de 200 lire la administratorul de pensii. Daca esti impozitat la 40%, diferenta de impozit se returneaza in anul fiscal urmator (exemplu din 1000 brut primesti 600 net, pui 600 in SIPP, HMRC adauga 200 in SIPP iar dupa un an mai vine un cec de 200 acasa).

  18. Orbu says:

    Asigurarea ajuta la relaxare: dormi linistit si tu si clientul. Costa vreo £50 pe luna pentru un milion acoperire.

    Eu sunt relaxat si fara. Am doi cai legati la bicicleta firmei + 240 de lei in capital social. Sunt liberi sa-i ia, daca se intampla ceva naspa. Aaa, vor asigurari? Vezi la articolul celalalt, sa mearga la Cognizant, Accenture, sau sa ma plateasca cat pe ei.
    Bine inteles, asta dupa ce impart datoriile cu ceilalti creditori ai firmei, printre care ma numar ca ce facem aici?

    Harneala asta cu “asigurare profesionala” ar avea sens cand raspunzi si contractezi o solutie intreaga, nu cand lucrezi pe time&material, adica cu ziua. Nu c-ar fi 50 de lire pe luna mult, dar asa, ca principiu.

  19. Trade says:

    @Orbu

    Mai poți să deschizi o firma în HK cu zero taxe acolo pentru că faci profit off-shore și sifonezi ce consideri din UK acolo, iar aici cheltuiești bani de pe cardul din firma aia.
    Mai știe Fery ceva cu Isle of Man .

    Pare ok in teorie, cel putin pana nu esti prins.
    Sunt cateva probleme aici:
    1. EU/UK au impus schimb automat de informatii cam cu toate tarile care conteaza. Ceea ce faci tu in Hong Kong va aparea intr-un feed de date al HMRC.
    2. UK a impus legislatie prin care orice venit ai prin lume, chiar si indirect, este taxabil.
    3. Orice incasare o ai in UK din alte parti se numeste “remittance” si este taxabila.

    Cele de mai sus sunt valabile pentru rezidentii fiscali din UK. Daca esti proaspat venit in UK, pana devii rezident fiscal (6 luni) poti incasa pe firma din Romania fara probleme.

    Viteza cu care se misca HMRC este mica. Sansa ca sa intercepteze si sa taxeze veniturile offshore & via carduri Revolut sunt foarte reduse acum – spre nule.
    Dar cand se prind de ceva, actioneaza la scara mare. Vedeti de exemplu situatia BN66 in care in 2008 HMRC s-a prins de niste scheme via Isle of Man si a mers 10 ani in urma cu penalizarile pentru contractori.

    Daca un Liviu ar acorda un pic de atentie datelor raportate de Hong Kong, Revolut, etc. si ar face niste baze de date frumoase cu query-uri bine tintite, ar putea iesi cel putin un foarte bun tutorial de MySQL aplicat.

  20. Mad says:

    Asigurarea ajuta la relaxare: dormi linistit si tu si clientul. Costa vreo £50 pe luna pentru un milion acoperire

    Suma e derizorie si la prima vedere zici wow dar asiguratorii au un obicei de a nu-ti plati atunci cand te arde rau ci doar cand sunt sume modice 🙂

    De exemplu sa zicem ca din 1000 lire brut raman 800 net care sunt platiti intr-un SIPP

    nu am inteles; deci salariu brut e 1000 si versi tot netul in SIPP? pai atunci din ce traiesti? ai voie sa scoti bani de acolo?
    eu credeam ca din taxele care se vireaza la stat poti opta ca sa virezi partea de pensii in SIPP( ceva in genul pilonului II de pensii de la noi)

  21. Mad says:

    @Andrea
    De asta spun ca trebuie facute simulari si vb cu un consultant fiscal, care sunt deducerile maxime pe care le puteti obtine si in ce forma.
    Ca una e sa fii angajata cu 2k pe luna si sa platesti 40% ori 12 luni si alta-i sa plateasca 38% la 200k( exemplu aleatoriu).
    Poate salariul tau face diferenta din a sta intr-o treapta de impozitare mai mica sau poate cu deducerile pt copil/casa s-ar depasi. Sunt variabile care trebuie calculate pe sume exacte si pe legislatia voastra

  22. Orbu says:

    @Trade Am mai scris despre asta, dar pe rand:
    1) Prins cu ce ? Nu e ilegal sa deschid o firma in HK si s-o operez. Iar tranzactiile si contractele intentionez sa le declar oricui le vrea transparent pana la nivelul la care se pot urmari contabil.
    2) Da. Stiu. Dar vezi “https://www.gov.uk/tax-foreign-income”. Partea cu domiciliul e interesanta.
    https://www.gov.uk/tax-foreign-income/non-domiciled-residents
    Poti beneficia de domiciliu in strainatate, aka Romania, daca nu esti nascut aici si nu ai prima cetatenie pe cea britanica. Gen, ma scuzati baieti, eu sunt cetatean breton, dar in primul rand ii raportez direct lu’ Dragnea.
    Cu niste conditii, desigur. Probabil Manowar nu e fan din astea, dar continuand rationamentul:

    You do not pay UK tax on your foreign income or gains if both
    they’re less than £2,000 in the tax year
    you do not bring them into the UK, for example you transfer them to a UK bank account.
    If your income is £2,000 or more

    You must report foreign income or gains of £2,000 or more, or any money

    that you bring to the UK

    , in a Self Assessment tax return.

    Daca banii nu se afla in UK, ci pe un card al unei banci din HK, sau de ce nu Singapore, sau Elvetia, ca sa fie state neutre, nu platesti nimic pe ei. Sau pe un cont care nu e in UK.
    asta legat de 3) Remittance.
    O vreme.

    pay an annual charge if you’ve been resident of the UK for a certain amount of time
    £30,000 if you’ve been here for at least 7 of the previous 9 tax years

    Acuma, Manowar e aci de multi ani, deci daca opereaza din HK ( ca cetatean roman, as zice eu 🙂 ) si primeste dividende in UK, va trebui sa plateasca 30k/ an flat pana in anul 12, fara sa fie nevoit sa declare prea multe detalii. S-ar putea sa-i convina, s-ar putea sa nu. El stie mai bine.

    £60,000 for at least 12 of the previous 14 tax years

    Dupa 12 ani se schimba schimbarea.
    Tre’ sa castigi cam mult sa iti convina smecheria.
    De aia li s-au si aplicat penalizari alora cu Main & shit. C-au tinut-o asalung si nu si-au platit astea, si probabil ca nici nu pot toti sa sustina cazului domiciliu in strainatate.

    De aia am si zis mai sus, ma scuzati, cand e vorba despre taxe in alte tari eu sunt roman.

    Oricum , ce-am spus ramane valabil. Daca faci banii afara, cel mai sigur e sa-i tii afara, sau acolo unde nu poate sa ti-i taxeze statul in care esti. Si-i poti si folosi. Sunt niste mici jene, dar se poate.

  23. Trade says:

    nu am inteles; deci salariu brut e 1000 si versi tot netul in SIPP? pai atunci din ce traiesti? ai voie sa scoti bani de acolo?
    eu credeam ca din taxele care se vireaza la stat poti opta ca sa virezi partea de pensii in SIPP( ceva in genul pilonului II de pensii de la noi)

    Lol nu tot netul – versi surplusul din miile de lire pe care le incasezi. Tu platesti netul cand iti tuna, iar statul plateste impozitul inapoi.
    Sistemul britanic de pensii private nu se compara cu Pilonul II din Romania. E cu totul altceva – Mayfair vs Alexandria.

  24. Deria says:

    La chirie toti se poarta ca animalele.

    Toti grecii sau toti chiriasii?

  25. CatalinF says:

    Salut, am aflat acum ceva vreme de la tatal meu de blogul tau, am mai citit cate ceva din ce ai postat si m-am gandit ca ar merita sa iti fac o intrebare:
    in martie am venit in UK cu ceva istoric de IT support in spate CV facut dar a fost cu peripeti la angajare si la interviuri live si la cele telefonice. Si ma intrebam daca exista posibilitatea sa te uiti putin pe cv si sa vi cu o parere legata de finisarea lui
    Multumesc

  26. Mike says:

    “Toti grecii sau toti chiriasii?”
    Toti.

  27. ivanilici says:

    And Mike strikes again…

  28. Ovidiu says:

    Ti-as recomanda sa citesti Cadranul banilor de Robert Kiyosaki. Pe scurt: cele mai mari taxe le au salariatii, locul 2 profesii libere, mici firme. Cele mai bune: companiile mari si investitorii. Romania este exact pe principiul asta. Legat de modul in care te dezvolti, iti recomand sa treci la urmatorul nivel: firma proprie, 2-3 angajati, totul remote, eventual un birou pe undeva, bun ca angajatii sa stie unde le este locul dar in IT sigur merge si de acasa, diferenta va fi ca productivitatea acasa av tinde spre … , firma oficial esti tu (adica toate cunostintele, expertiza, etc, portofoliu, cine va contracteaza, te contracteaza pe tine), iar cei angajati iau 30-50% din ce se produce.

  29. Daria says:

    “Toti grecii sau toti chiriasii?”
    Toti.

    Ce bine e sa ai certitudini! Altceva nici nu mai conteaza atata timp cat suntem siguri pe noi.
    Ce positive thinking, te invata romanii cum e cu certitudinile de nezdruncinat….

  30. Mike says:

    “Ce bine e sa ai certitudini!”
    Taxele si moartea.

  31. ac_dc says:

    Tu il tii activat profilul de linkedin? Chiar, are vreo optiune enabled, sau ceva? Ca nici nu stiu. Parca avea intr-o vreme, sau cel putin sa nu fie indexat, sa nu iesi la cautari etc.

  32. gabi says:

    ce noroc ai tu la interviuri :))
    Pe mine m-au chemat unii (mari in ro si international) ca le-a placut ce au vazut pe profilul meu de LI. Merg frumos la interviu, discutam, bla bla. Si trece o luna si pula raspuns :))))
    I-am sunat eu, binenteles ca tipa de la hr a zis ca au avut “vizite de afara” si “au inghetat putin procesul de recrutare pe aceasta pozitie” dar ma tine la curent cu evolutia lui.

    aham.

  33. IulianS says:

    tipa de la hr a zis ca au avut “vizite de afara”

    O, cate scuze din astea mai sunt:
    1. a fost bolnava
    2. a fost in vacanta
    3. are un copil mic si nu se poate ocupa (wtf?!)
    4. inca suntem interesati de tine dar te rugam sa ai putina rabdare (evident cu sabloane de tipul, ne cerem scuze ca ^ 1,2,3…)
    5. nu am inteles exact care a fost parerea ta si de aia eram in dubiu (desi nici nu ai fost intrebat)
    6. tot cam cam 5 dar ceva de genul nu am inteles daca ne potrivim

  34. Mike says:

    7 te tin in stand by dupa care revin cu o oferta cu salariu mai mic.

  35. Manowar says:

    Salut, am aflat acum ceva vreme de la tatal meu de blogul tau

    1. Imi place sa cred ca asta e trolling.

    2. Daca nu e, o sa iau asta drept reminder c-am imbatranit.

    3. Il cunosc pe tatal tau? Da-mi un motiv sa dau un raspuns mai lung de-atat.

  36. Manowar says:

    ce noroc ai tu la interviuri :))

    Yesh, that’s it, sunt un tip DEOSEBIT de norocos.

    Pe mine m-au chemat unii (mari in ro si international) ca le-a placut ce au vazut pe profilul meu de LI. Merg frumos la interviu, discutam, bla bla. Si trece o luna si pula raspuns :))))
    I-am sunat eu, binenteles ca tipa de la hr a zis ca au avut “vizite de afara” si “au inghetat putin procesul de recrutare pe aceasta pozitie” dar ma tine la curent cu evolutia lui.

    jobzoned. Next.

  37. CatalinF says:

    ” Il cunosc pe tatal tau? Da-mi un motiv sa dau un raspuns mai lung de-atat. ”
    Eusebiu are nick aici, a fost printre cei cu recomandarile de Mercedes :)) fiind fan