Viata in UK – part XII – munca

Este ca va era dor de-un post din serie? Stiu ca nu, dar mi se rupe pula, n-am idei oricum si poate-mi face bine sa scriu asta, ca m-am saturat sa ma inchin cu doua maini de unul singur.

O sa va spun pe-aici cum se munceste in Inglishstan, la marele sictir, cu rupere de pula majora. Imi dau seama ca va suna foarte…biased, dar n-am ce-i face. In definitiv, nu veniti aici pentru obiectivitate.

Treaba cu jobul asta sta cam asa….

Cand am venit in Romania, in 2010, cand a dat firma la care lucram faliment, a fost cam nasol. S-au adunat toate. Pula drept de munca, teapa cu galezul, vede-l-as mort de cacat strivit, divortul, pana de bani, piata joburilor in Romani mizerabila etc. Nu intru iar in detalii, am mai povestit astea, c-a fost nasol, ca X, ca Y. Daca tot veni vorba, multumiri clasicilor Alex & Alex pe tema, ca au incercat sa miste ceva. Ca a iesit, ca n-a iesit, nu mai conteaza. Fast forward cam mult – mult mai mult decat planificasem – si ajungem la punctul la care aveam in cont banii de plecare. Lipseau doar dreptul de munca si jobul, miau.

Una peste alta, am avut cateva interviuri telefonice, terminate cam in coada de peste, asa, cu dreptul de munca, pana la astia. Pe-astia ii cam durea in pula de drept si de stang, ar fi miscat ceva pe tema, da’ m-am hotarat ca-mi bag pula-n UKBA si sar peste dreptul de munca, permis si alte alea. Muie lor. Puteam sa mai astept, da’ n-avea sens si oricum, nevasta-mea ar fi fost fericita sa ne casatorim atunci. Chit ca eu nu mai aveam nevoie de asta pentru job…De ce nu? A fost mai loiala decat toate fostele la un loc si mai cu bun-simt si toate celelalte (am zis ca-i frumoasa rau? trollol)

Anyway, sarim peste, ca nu-i despre ea postul asta. Din una-n alta, uite-ma aici. Am povestit situatia ca sa lamurim o chestie: mie nu-mi place jobul asta si ma fut in el. E sub nivelul meu si ca bani si ca… ce fac, practic. N-am ceva cu compania, n-am ceva cu oamenii, dar e doar un job acceptat pentru ca trebuia sa ne mutam si pula-n pizda, chiria costa, avionul costa, toate costa. Stiti cum e (sau poate nu): cand te muti in graba, iei cam prima oferta si lasa ca mai vedem mai incolo. Cam asa am facut si eu. Stiam ca jobul nu-i chiar misto, da’ pula mea, plateste chiria, imi mai ingroasa un pic CV-ul si pot pleca in alta parte mai usor, ca-i mai lejer sa vii de la o companie cunoscuta aici, sa te duci la interviu fara avion etc.

Now, de ce era important ca nu-mi place jobul: pentru ca eu nu prea muncesc. O frec la rece. Ba, da’ nu va imaginati cum. Opencube. WoW. Forums. Serveru’ meu de irc. As face cam orice la lucru, mai putin sa muncesc. E o munca de-aia de prost gust, cu tichete. Clientu’ cutare deschide un tichet “mi-am sters toate fisierele de pe server si nu-mi mai merge pagina, stiti cumva de ce?”. Da, stim. Pentru ca ma-ta-i proasta ca un butoi gol la vale. De-aia. Boule. De retinut e sistemu’ de munca, asta cu tichetele. Un client, o problema, un tichet. Sariti, rezolvati, ajutati-ma, ca-s prost si de-aia va dau de 10 ori mai mult pe serviciu. Da, sa traiti, fa-te-ncoa cu serverul.

Buuun. Acum, asa cum spuneam, eu nu fac cam nimic la lucru, in general. Frecangeala des, da’ muncesc din cand in cand DE PLICTISEALA. Ca nu am ce face altceva in zona si daca tot sunt acolo…Nu merita sa ma agit prea mult, ca oricum mai stau maxim cat sa iau un bonus si-o certificare, cred, dupa care muie si la sicriu, ca nu-i genul meu sa muncesc un an pentru o marire de 300 de lire pe luna, cand pot pleca la alt job pe-o marire de 1200 de lire pe luna. E matematica, nimic personal.

Ei, bine, si-ajungem la partea cu culori. Se studiaza la noi la munca…munca noastra. Care cat munceste, de ce si cum. Ce note ia de la client (da, da, avem si de-alea, gen) si alte mizerii basite. Ce e amuzant aici e ca, daca eu nu am chef de munca si nu muncesc, restul se zbat din greu sa fie si mai lenesi. Ba, da’ cred ca oamenii depun un efort serios sa nu munceasca aproape deloc. No joke.

Hai sa vedem culorile:

Nu stiu daca se-ntelege din grafice, da’ cu exceptia unui geek de-ala tipic, pasionat de unixuri and shit, restu’ nu fac nici juma’ din ce fac eu. Bai, intelegeti? Eu o ard pe forumuri, pe bloguri, pe dracu’ mai stie ce si nu muncesc aproape deloc, dar astia imi dau clasa la lene.

In fiecare dimineata avem o sedinta de-asta de vreo juma’ de ora (a cam devenit o ora, pula mea) in care fiecare spune ce-o sa faca azi, la ce lucreaza, asa, de genu’ “ii repar eu azi lu’ xulescu serveru’ de web, ca sa stiti sa nu va chinuiti si voi la problema asta”. Un fel de “hai sa nu ne calcam pe degete”. Cand imi vine randul, scot o duma de genul “yeah, so I’ll just work on the regular stuff, not really sure what, whatever comes up” si next. 10 secunde maxim de chat. Astia, in schimb, unul si unul, descriu 20 de minute ce munca titanica vor face ei si cat de complexa e, de genu’ “voi instala un pachet customizat pentru un client”. Adica yum install php54pulamea, ca-i adaugat deja repo-ul. Serios. Ei bine, si descriu ei asta, asa, ca pe ceva maret, care necesita cel putin un intelect de Einstein si niste muschi de Arnold din Commando. 10 minute bate cate unu’ apa-n piua pe cat o sa munceasca el azi, de-mi vine sa-i fut o tastatura-n dinti si sa-i zic “pai treci in sloboz si munceste, sclavule, nu mai vorbi atat”. Parca-i sedinta din Parlament, daca ma-ntelegeti.

Aud asta zi de zi si vad graficele alea luna de luna. E autistu’ ala de Manowar intr-un colt, ignorand tot ce se-ntampla in jurul lui si venind la munca adormit fara costum de Halloween. In rest, toti muncesc pe branci, de le ia 10 minute numai sa-ti spuna la ce. No joke, no homo.

Ba, si nu ma chinui sa-i depasesc sau ceva. Muncesc asa, cand imi aduc aminte, asteptand bonusu’ si certificarile. In rest, ii raspund de 30 de ori pe zi lu’ nevasta-mea care ma-ntreaba pe yahoo (si ea munceste de numa’) la “si ce mai faci” “si ce barfe mai ai”. Yup. Munca, nu gluma. Nu ma chinui, dar luna de luna asa au aratat graficele, pana luna asta, cand, well, n-am graficele, ca-s acasa, da’ eu sunt la 880 rezolvate, urmatoru’ (geeku’ nervos) la 500 si dupa el, 200, 150 etc. Cam asa. Nu, serios.

Se dau managerii departamentului de ceasu’ mortii. Dom’le, nu se poate. M-a luat muie asta de 4 ori in sedinta, ceva asa, intre patru ochi. Zi-ne cum faci. Zi-ne ce faci. Zi-ne daca o futi pe veta a marii britanii in gaoz sau doar in cur. Zi-ne, arata-ne. Ma uit la ei cu ochii cat sarmaua. Cum sa-i explic eu unui manager de la o firma de-asta mare, babana, respectata si respectabila ca firma lui e pielea pulii si-ar putea s-o tina in spate vreo 5 romani – inclusiv aia 2 care-ar face curat si-ar fura laptele? Cum sa-i explic eu lui ca aici e SLA-ul de 4 ore de raspuns la o problema, iar eu am lucrat in Romania doi ani cu SLA de 15 minute? Cum? Ca nu m-ar crede, nu m-ar lua in serios si-ar zice ca exagerez. Da’ asa e, jur. Era 15 minute SLA-ul cand zbura cate-un circuit Orange, sari pe Huawei-uri si da-i ciocane-n SDH pana merge, ca jar mancam toti. Trimite-l pe Tavi in pula cu satelitu’, neplatit, la 3 dimineata, sa supravegheze sudarea fibrelor iar, c-a intrat un betiv cu excavatoru’-n dark fiber in Timisoara si, dupa el, un betiv cu un camion a daramat vreo 2 stalpi de si-a pus enclosureul pe pula. Ce sa-i explic eu unui englez pe tema asta? Ma uit la el vag jenat, asa, el crede ca-i modestie, da’ mie chiar mi-e jena, ca l-as scuipa-n gura si pe el si pe tot departamentu’ asta, nici nu stii cum sa formulezi politicos “in Romania, ai fi murit de foame, coaie”.

Au ajuns la disperare. Zilele astea doua au fost doua probleme mai nasoale, mai pe domeniul meu. Belele si cu linux si cu cisco-uri, nu doar una. N-a vrut nimeni sa le ia, mi le-au pasat mie, ca ai zis ca stii un pic Cisco. Bine. Asa se face c-am lucrat azi vreo 6 ore la un cacat mizerabil, baga-mi-as pula sa-mi bag in tampitii care vor sa trimita acelasi mac in 2 switchuri pe care n-am acces si care au stp pus, ca sa ma intreb eu de ce sloboz nu vad urma de mac si de ce plange cacatul de la security de arp discards. Cu alte cuvinte, eu am lucrat la *restul* de probleme 2 ore, ca asta, 6 ore, da, dar tot un tichet e. E, si scazand din alea 2 ore vreo juma’ de ora de cafea si tigara, asa, de control, plus vreo 15 minute de pranz, au calculat astia updates. Am iesit primu’. Dupa mine, geeku’ nervos.

Ba, intelegeti? Astia nici doua ore nu muncesc din 8. Nu vrea pula lor, coaie. De-aia au trimis astia graficele tuturor azi, ca nu mai stiu cum sa abordeze probleme. Nu poti sa te iei de unu’ ca, ba muie, de ce nu munceste. Ca se simte ofensat, hartuit si te da in judecata. Nu poti nici sa-l scoti in fata clasei, sa-i tragi la palma si sa-l arati cu degetul, ca iar te da in judecata. Nu poti nici sa tragi o basina in directia lui generala, ca te da in judecata. L-ai angajat, spala-te cu el pe cap, sanatate!

Toate astea au mers asa, semi-haios, semi-socialist, pana azi. Azi ma cheama iar muie asta in sedinta, sa discutam intre patru ochi despre activitatea mea de azi. Am zis, pula mea, sa vezi ca tampitul nu a inteles c-am lucrat 6 ore la un cacat complex si de-aia n-am facut mai nimic. Na, gandire de roman. Intru in incapere, inchide usa si zice, ca, da, s-o las un pic mai usor, ca nu-i nevoie sa fiu workaholic, am demonstrat ca merit jobul, am trecut perioada de proba, nu-i cazul sa ma dau de ceasul mortii. Eu am zis ca ma iau la misto si ma chinuiam sa traduc vreo 3 replici de Bucuresti, da’ omu’ vorbea serios. Imi arata graficele. Eu pe primul loc, restu’ in urma. Sa ma pis pe mine de ras si mai multe nu. Ba, si-ncep sa rad, asa, genu’ ala de ras isteric, de oboseala. Omu’ ma ia cu ce-i de ras si-i zic, asa, de la obraz, ca, ba, cat de neamuri proaste sa fie, sa nu faca nimic toata ziua, las-o-n pula goala, ca a fost o singura problema complexa, de durata, azi … si pe-aia am rezolvat-o eu, las-o-n buze, coaie, ce-i vrajeala asta ca suntem aglomerati, understaffed si alte pulareli, astia n-au chef de munca. Ba, si pentru prima data si-a dat muie asta al meu drumu’ la gura si-a discutat pe bune, fara ocolisuri si de-astea.

Ca, da, sunt constienti ca astia nu muncesc. Ca e o rusine. Ca i se atrage nonstop atentia de mai sus ca nu se rezolva tichetele in timpul prevazut in SLA. Da’ ce poate face? Si-i zic, ba, muie, cum ce sa faci, bate-le obrazu’ nesimporcilor. Da, ma, Manowar, da’ nu-i asa, ca uite, expunem compania unui proces, eu ca manager nou nu-mi permit asta, Eva nici atat…ce sa facem? Mi-era si jena sa-i spun ca ma doare-n pula de cum sa faca. I-am zis si eu asa, in bataie de joc, pai, zi-le, dar mai politicos si ferit, asa, sa nu se supere.

Ce credeti c-au facut? El si Eva au trimis mail pe aliasu’ departamentului. Ca uitati, graficele de azi, va multumim mult ca v-ati ocupat de tichete azi atat de bine. Un fel de “ba, ignorati textul, uitati-va la cifre, nu va e rusine?”. Doar ca e maxfail. Ca muistii mei de colegi fix asa o sa-l interpreteze: multumim mult. Nu m-ar mira sa ceara si marire de salariu, pula mea….

Asa ca mi-a zis-o muie asta pe bune. Manowar, mai usor cu munca, ca trebuie sa trimitem graficele, sa speram ca se prind si nu poate fi diferenta atat de mare, ca se simt prost colegii tai.

Serios.

Cum pula mea reactionezi la asa ceva? Fara misto, e intrebare serioasa. Il avem pe Manowar, care nu munceste aproape deloc. Freaca pula de-ar putea fi labagiul companiei. La Manowar vine manageru’ lui si-i spune s-o lase mai usor cu munca, ca se simt prost colegii lui care mai repede s-ar lasa fututi in cur de-un trib de africani decat sa munceasca 3 minute. Ce sa mai zic?

Intre timp, ma duc la somn, ca dimineata plec la … ma rog, nu la munca. La aia care mi-au platit geforce-ul nou si ramul. Cineva trebuie sa mai scrie 3 randuri intr-un tichet o data la juma’ de ora si cred ca cineva-ul acela voi fi eu. Pai, colegii mei au fost ocupati pe 29 cu aranjatu’ birourilor pentru Halloween. Panza de paianjen, briz-briz-uri, scheleti cu luminite, alea. Pe 30 s-au dus sa-si ia fake blood si costume de zombie. Pe 31 au sarbatorit Halloweenul si imi imaginez ca maine vor face curat in birou, sa nu ramana acolo decoratiunile.

Normal. Pai, ce altceva sa faca la munca? Pula mea.