Lucrul cu idiotii

Stiti ca exista toate porcariile alea pe net, tot felul de desene haioase care spun ca, pe scurt, lucrul cu idiotii te omoara. De obicei, sunt facute de cate-un retardat care castiga suficient cat sa-si plateasca biletu’ de autobuz uneori, da’ nu intotdeauna.

Ma gandeam la chestia asta mai devreme, cand am iesit la fumat. In pula mea, NIMIC MAI FALS. Lucrul cu idiotii nu este doar misto – este absolut esential pentru binele tau. Toata chestia e ca nu poti lucra cu orice fel de idioti si nu poti lucra cu putini idioti. Este absolut necesar sa fie cat mai multi – zeci, daca se poate – si cat mai imbecili. In cazul ideal, munca lor trebuia sa depinda un pic de munca ta. Si daca reusesti sa intrunesti toate conditiile astea, felicitarile mele si tot respectul, ca probabil esti un om linistit, relaxat la maxim si cu bani in buzunar.

Orice om poate lucra cu oameni inteligenti. Aia te cara dupa ei cand nu poti sau nu stii, trag de tine, te fut cu toate rahaturile la cap pana rezolvi si aia e. Da, exact, aia e: nu te alegi cu nimic. Sa va spun si cum am ajuns la concluzia asta.

Primul meu job legal a fost, evident, tot in IT. Eram vreo 4-5 prin birou – nu-mi amintesc, serios – si aveam un sef. Toti ceilalti erau complet imbecili – in frunte cu seful meu. Da’ cand zic imbecili, zic la modul ala serios, adica le curgea scuipatul din gura direct in nas. Atat de imbecili erau ca si legea gravitatiei fugea de ei. Bineinteles ca le faceam aproape toata munca (mai putin partea de helpdesk, acolo nu ma bagam nici de frica) si bineinteles ca totul mergea de minune in departamentul ala IT, ca in afara de partea de achizitii – de care nu ma ocupam eu, futu-ma-n gura, ce prost am fost, ca puteam fura ca un zeu – practic, eu eram departamentul IT. Iar idiotii stiau asta si nu prea ma placeau, in frunte cu tovarasu’ director, asa ca mai treceau 2-3 luni si mai primeam niste bani in plus la salariu. De minune. Daca doar ziceam in gluma c-am vazut niste joburi misto, pac, marire de salariu. Da’ eram tanar (implicit, eram si prost, da’ prost facut sardine, chit ca ma credeam destept), asa ca nu o faceam prea des. Chiar mi se parea ca eu castig o gramada de bani.

Si-am fost bou si-am plecat de la jobul ala. Bine, daca stateam acolo, acum cred ca eram ceva somer prin Romania incapabil sa-si mai gaseasca vreun job – ever. Da’ faza e ca am plecat la alta companie care mi-a oferit aproape dublu. Si m-am dus la ei, baiat destept, in echipa mica de oameni destepti, cica. Bai, faceam niste chestii al dracu’ de avansate (pentru vremea aia) si ghici ce: nu ma alegeam cu nimic. Nu respect, nu vreo marire de salariu, nu nimic. Pentru ca, pula mea, toti se stiau un pic destepti, asa ca daca pleaca prostul ala de Manowar, nu-i vreo paguba, ne descurcam noi cumva si fara el. Fie vorba intre noi, au trecut cam 9 luni (parca) de cand am plecat pana au intrat in faliment, da’ aia nu conteaza. Cert e ca nu m-am ales cu nimic, doar cu futere. Fa aia, drege aia, fute-o pe ma-sa lu’ ma-ta etc. Ca stiau ei ca se poate. In rest, fix pula.

Si-am fost iarasi bou si-am plecat la altii intr-o echipa relativ mica, intr-o companie relativ mare, iarasi plina de oameni care se credeau destepti, gen. Si dupa vreun an acolo, eu primisem o marire de salariu de 50 de dolari pe luna, la un salariu initial de 500 de dolari, parca, nu-mi prea amintesc. Si bineinteles ca nu m-am ales cu absolut nimic in afara de mizeria aia de 50 dolari. O pula nespalata prin gura, cel mult. Telefoane la ore tampite, requesturi si mai tampite – ca deh, oameni care se credeau destepti. Ca sa ne intelegem la partea cu requesturile, diferenta intre o echipa de imbecili si o echipa de oameni care se cred destepti e cam asa:

Vine unul si vrea sa trimita un fisier din Bucuresti unuia din Oradea. E complet imbecil si nu stie nimic despre asta, te intreaba de unde poate cumpara o discheta, ca s-o trimita prin posta. La modul ala zic. Si tu vii si-i spui “ia da ma fisierul incoace”. Si-l trimiti pe email. Pac, doua minute, rezolvat. Si imbecilul e in extaz: holy shit, ce tare e laiviu, wizard curat, sa moara mama. Si se duce si te lauda la seful lui si la toti colegii. Bai, ce futere e Manowar. E un epic, un geniu al calculatoarelor, a facut o chestie incredibila, nu mai dureaza 3 saptamani sa ajunga fisierul la Gheorghe, l-a trimis intr-un minut, nu glumesc, mi-a confirmat Gheorghe la telefon, va vine sa credeti? Si pac, vine o marire de salariu, ca doar esti wizard. Dupa care sa vedem cum e cu aia care se cred destepti. Au de trimis un fisier imputit – vreun powerpoint de-ala jegos cu dume rasuflate de pizde nefutute. Si nu, ma, nu poti sa-l trimiti pe mail, ca eu sunt mai destept, nu-i secure. Daca vede unu’ continutu’ pe care-l va vedea toata firma oricum? Studiaza si vino cu o solutie care sa fie conforma cu iso over 9000, lucreaza vreo 3 luni la asta, implementeaza, testeaza, alea. Si cand e gata si merge, stramba din nas nemultumit. Ca mda, merge, da’ parca nu merge chiar cum imi doream, in fine, asta e, suntem in Romania, las-o asa…Si ai muncit trei luni ca un prost de pomana si nu te-ai ales cu nimic, ca doar nu te asteptai sa fie cineva impresionat, stiu si ei de email, tunele, alea. Laba trista.

Partea amuzanta e ca dupa cativa ani cu jobul asa, dintr-o parte in alta, ajung sa vorbesc cu unul dintre imbecilii de la prima firma de care am povestit. Si ce aud: ca hehe, derp, hau, miau, i-a ajuns salariul la … nu mai stiu cat, da’ cu vreo 100 peste cat aveam eu. Ca normal, se dusese directoru’ IT ca “uite, ne-a plecat Manowar, om de baza, la mai multi bani, mareste salariile in IT”. Normal, a plecat ala caruia ca nu-i curgea scuipatu’ pe tastatura, hai sa le marim salariile celorlalti. Amin. Si tot asa, cu placa asta, des…

Eu, pe cinstea mea, lucrez intr-o echipa de imbecili lenesi carora le curg mucii in ochi. Exact genul ala. Daca ar fi mai prosti decat sunt deja, ar primi by default cetatenie americana. Tre’ sa spun ca-s incantat de chestia asta, pur si simplu e incredibil de misto. Sigur, ma mai calca pe nervi cate doua minute cand fute un bou ceva sau cand nu munceste nici de frica, dar, bai, overall, pot spune ca-s fericit cu ei. Am calculat eu acum, cand fumam si, ce pula mea, 5 mariri de salariu in 17 luni – dintre care primele 3 au fost de proba – serios-serios? Pai, vine cam asa, o marire la trei luni. Las-o-n pula calului, ca eu n-am vazut asa ceva in Romania in veci – si nici nu cred c-as fi vazut vreodata. Ca acolo toti au impresia ca-s destepti foc – numai sa nu le ceri si masori rezultatele, ca atunci se schimba un pic treaba.

Adica, eu ma duc la lucru, nu fac nimic interesant – serios, ce fac eu e incredibil de plictisitor si banal, as putea dresa ceva maimute sa faca asta. In 99% din zile, nu trebuie sa gandesti cam deloc pentru a rezolva “problemele”. Lucrez mai mult din reflex, asa, cu gandu’ la cu totul si cu totul altceva. Solicitare intelectuala fix zero, ajung acasa relaxat. De obicei, habar nu am ce se intampla in jurul meu, ce s-a discutat, chestii de-astea, ca pentru mine ziua de lucru inseamna in general vreo 8 ore de daydreaming, minus pauzele de fumat. Habar n-am cati oameni sunt in echipa asta si ce face fiecare (in general, nu prea fac nimic animalele, asa ca nu-i vreo pierdere). Nici n-ar putea sa-mi pese mai putin. Ce stiu sigur e ca-s foarte-foarte idioti si incredibil de lenesi si e PERFECT asa. Daca lucrezi cu tot felul de oameni OK, e de cacat. Nu poti vreodata sa zici “ba, managerule, da-mi si mie niste bani in plus la salariu”. Ca ridica omul ala OK nasul din hartii si te intreaba “pai, de ce? ce faci in plus fata de ce faceai cand te-am angajat? de ce sa-ti dau tie si nu lui X, alt om OK?”. Si n-ai vreun raspuns, ca-n general nu faci nimic in plus fata de X sau fata de prima zi de lucru. Si pleci cu pula-n gura din birou si coada intre picioare.

Si pe urma, compari cu cum e cand lucrezi ca mine – inconjurat de cretinopati – si te duci sa ceri ceva. Pai, e simplu, eu nu ma duc sa cer. Ca n-am de ce. Nu de alta, da’ imi dau ei fara sa cer. Pentru ca stiu si ei ca fac munca a vreo 4-5 oameni si nu doar atat, da’ o fac si mai bine ca ei. Ca daca plec, dureaza cateva luni bune sa gaseasca alt om si pana-l gasesc e jale, iar dupa ce-l gasesc, nu-i nici pe jumatate la fel de bun – din orice punct de vedere. Asa ca, holy shit, sa-l tinem pe Manowar fericit. Sa-l, n-am nimic impotriva.

Nu ajungi niciodata sa te remarci in vreun fel lucrand cu oameni la fel de buni ca tine, daca exista. N-ai cum. Vine un task, sunt cinci oameni, il poate face oricare, se trage la sorti. Dar heirup, cand vine un task, sunt douazeci de oameni si doar tu il poti face? Vai, Manowar, sa-ti aducem o pizda? Niste droguri, ceva? Sa-ti dam niste bani in plus, o zi libera? Hai, sa facem ceva pentru tine. Sa. Si nu ajunge nimeni sa te intrebe cacaturi imbecile de genul “dar de ce sa-ti dau o marire de salariu”, pentru ca stiu toti ca la tine vor veni cu problemele si proiectele lor de cacat de doi lei sa-ti ceara ajutorul si e jale daca nu vrei sa-i ajuti sau “nu ai timp” de ei – ca li se duc pe pula proiecte, bani, clienti.

Eu unul ador idiotii incompetenti si lenesi. Sa fie cat mai multi de-astia, ca asa am ajuns sa petrec juma’ din ziua de lucru p-afara la cafea, sa nu fac aproape nimic si sa ma laude lumea ca muncesc de ma rup – asa ca mai ia ma Manowarle niste bani. Pana la urma, viata mea e acasa cu Ondilol, la o cafea prin oras cu lumea, treburi de-astea. La lucru ma duc pentru banii care-mi platesc iesirile, concediile, rahaturile inutile (ca tot povesteam de cum mi-am luat si nexus 5). Pe cinstea mea, mare bou am fost c-am cautat sa lucrez la chestii interesante, cu oameni inteligenti etc. Ce idiotenie, imi vine sa plang cand ma gandesc la cati bani am pierdut asa…Ca, bla, ma duc la firma aia sa-nvat linux, ca ma duc la firma aia sa-nvat cisco, ca dincolo invat juniper, ca mortii ma-tii. Ma pis pe ele. Trebuia sa vanez joburile unde as fi lucrat cu 20-30 de imbecili notorii. Sa ma duc la lucru relaxat, sa vin relaxat. Pai, eu ma duc la lucru mai mult de socializare. Stiti cum iesiti voi in oras prin weekend cu prietenii cate 3-4 ore la o bere/cafea/alea? Exact asa-i pentru mine ziua de lucru: ma duc la cate-o cafea de 8-9 ore cu Alex si Patrick si mai mergem uneori si la sala. Adica, habar n-am ce faceti voi la o cafea, da’ noi in principiu facem cam aceleasi lucruri si la munca: radem de cat de tampiti sunt aia cu care lucram, mai fumam o tigara, mai face vreunu’ o gluma sau mai zice un banc, mai discutam despre cam ce afaceri ar merge, de-astea. Si cand ne plictisim, plecam acasa. In jurul nostru e plin de imbecili, maririle si promovarile vin si, din cand in cand, mai apare unu’ cu cate-o problema mai “speciala” un pic si pac, ia si niste zeci de mii de lire in actiuni.

Nu, serios. Lucrul cu idiotii nu te omoara. Dimpotriva, iti prelungeste viata, iti face toate zilele mai frumoase si-ti umfla contul. E minunat. Daca vreti un sfat sincer, cand va cautati un job, cautati unul unde veti lucra doar cu imbecili. Eu unul, daca mai aud vreun muist spunandu-mi sa vin la el in companie, ca-i o echipa tanara si dinamica, cu oameni inteligenti, ii trag direct pula pe gat, fara regrete. Nu, mersi. Sa lucreze ma-ta cu ei. Eu prefer fanii x factor/au talent.

Lasati idiotii sa vina la mine.