Nea Vasile

Stiu c-am zis ca-n seara asta radem cu vlog shit, da’ uite ca nu se poate, pentru ca nu-l pot scrie acum. O sa-l bag pe-ala mai incolo.

Acasa-n Romania. Stateam linistit. Nu ma deranja nimeni cu nimic, imi mai scria lumea pe yahoo, alea. Iesim pe-o terasa cu un cuplu, discutam de chestii, treburi.

Zbang, telefon. Tata. “Bai, tu mai esti in Romania?” “Da”. “Ajung si eu acolo in doua ore”. …. OK. Si m-a lovit depresia. Stiam si de ce.

Peste doua ore, telefon. “Bai, dar in casa asta sunt bani?”. “Da, vezi pe-acolo, asa si-asa, gasesti”. “Bine”. Ajung acasa, miros de bere in casa. Tata cu o bere.

“Bai, daca as fi stiut ca esti aici…”
“Daca ai fi stiut, ce?”
“Iti spuneam sa trimiti tu bani prin WU sau banca sau ceva”.
“Pai si de ce n-ai sunat?”
“Pai nu ne-am gandit, ne gandeam c-ai plecat”
“Si ai economisit 20 de centi pe apel, ca sa dai banii pe transport pana-n Bucuresti?”
“Pai daca am fi stiut ca esti aici am fi sunat….”
Ma gandesc la vecinii de bloc care vin aici si, in fiecare zi, se opresc la cutia aia metalica de scrisori. Sunt zeci de cutii metalice de scrisori, toate cu cheie si lacat. Si cu incuietoarea sparta de tot felul de cocalari, de pe vremea cand nu era interfon aici. Dar nu le-a inlocuit nimeni. Iar vecinii mei vin calmi si verifica la fel de calmi cutiile de scrisori. Poate ca astazi le-a scris cineva. Cineva care nu a auzit de telefonia mobila, de exemplu. Si ma intreb daca au in casa roboti telefonici, de-aia care inregistreaza mesajele si arata 0. Si ma intreb daca vad acolo clipind rosu cifra 0 si apasa oricum “play”, pentru a auzi ca there are no new messages. Apoi mai dau play inca o data, in caz ca e stricat robotul. Poate totusi o fi sunat cineva. Poate se duc si la vecini si spun “Salut Gheorghe. Stiu ca tu ai leucemie si nu muncesti, asa ca stai toata ziua acasa. Ia zi, a batut cineva azi la usa mea? Nu? Bine, Gheorghe. Altfel, toate bune? Leucemia merge ca de obicei? Aspirina ai luat?”

“Si mai stii de tanti …”
“Nu, nu stiu, si nu ma intereseaza”
“Da, sa vezi ce-a facut”
” NU.MA.INTERESEAZA ”
“Dar uite, saracuta…”
Si urlu “NU MA INTERESEAZA IN PULA MEA, BAGA-MI-AS PULA-N EA SI-N COPIII EI, DACA MOR TOTI IERI O SA MA BUCUR!!!!”
“Dar e asa o dulce…”
“SA-MI BAG PULA-N MORMANTUL EI, NU MAI INTERESEAZA, ZI-MI DE ORICE ALTCEVA, NU VREAU SA AUD DE RUDE”
“Hai, ma, cum sa vorbesti asa de rudele tale…”
Ma gandesc la rudele mele inghesuite intr-o singura camera fara tavan in care se aude o muzica linistitoare, iar eu sunt undeva deasupra si invart tigri hamesiti de coada inainte de a-i arunca in camera.

“Da, pai…sa vezi, daca te tineai si tu de sport”
Ca o paranteza, antrenoarea mea a fugit din Romania imediat dupa revolutie.
“Da. Nu m-am tinut. Asta e”
“Da, eu facusem sport, da’ am fost fraier, ca n-am dat spaga sa ma ia la lot. Ca daca dadeam spaga, plecam si eu cu lotul, dar fara spaga nu-ti dadeau astia scoatere din productie si eu nu stiam ca tre’ sa-i dai spaga, ca bai, daca-mi dadeau astia scoatere din productie, primeam si mai multi bani decat la munca, ca uite, astia au facut, ca uite, pe Pataichin asa l-au facut astia ofiter, ca i s-a rupt pagaia la … si a zis Ceausescu sa-l faca ofiter, da’ el nici nu facuse liceul, da’ l-au pus sa faca IEFS-ul sau ce, nu mai stiu cum ii zicea, da’ a fost mare, baaaa”
Simt cum mi se topeste creierul.

“Dar nu le ai tu pe-alea cu sportul, da’ uite, antrenorul tau de caiac e acum antrenor acolo pe-acolo si pe dincolo, are multi campioni”
“Unde pula mea are ala ma campioni? A castigat Romania vreun campionat si nu tin eu minte?”
“Pai, nu, ca sunt campioni locali, da’ se duc la lotul national”
“Deci niste cacati. Ca toti aia buni au plecat din tara, de la orice sport, de la Mutu la Lucescu”
“Nu e, ma, sunt fotbalisti buni in Romania”
“Da, i-am vazut la mondiale. Zi unul”
“Pai ca Hagi”
“Ala a fost primul care-a plecat la Barcelona sau pe undeva prin Spania”
“Pai, da, da’ uite, Mutu, Chivu”
“Pai, cat au fost considerati buni, au jucat afara”
“Dar sunt sportivi buni si-n Romania”
“Si de ce nu castiga campionate mondiale, olimpiade?”
“Pai, ba, e greu acolo…”
Ma gandesc la un loc frumos, o poienita parasita la munte, cu un paraias care curge lin, iar eu alerg in ea un fotbalist cu numarul 28 (nu stiu de ce 28) cu o drujba ruginita, urland PENTRU CA NU STII SA SCRII, FUTU-TE-N GURA DE ANALFABET!

“Uite, daca vreti aer curat si liniste, veniti la munte, la vila lu’ X, e frumos acolo”
“Nu vreau. Am aer curat si liniste tot anul. Vreau scandal in concediu”
“Nuuuu, maaaaaa, e frumos de tot acolo, e iarba verde, e”
“Da, ca la mine-n curte”
“Baaaa, nu stii tu ce-i frumos, unde dracu’ o sa te duci in concediu?”
“In Tenerife”
“Unde-i aia”
“Pe langa Africa”
“Pai si te duci la tiganii aia in loc sa mergi la munte, e pacat, ma”
Ma scufund incet in canapea, camera incepe sa se topeasca, iar coloana vertebrala mi se taseaza de cat imi bag capul intre umeri.

“Uite, suna-ma”
“De ce te-as suna? Esti chiar aici”
“Hai, ba, fa-mi mie o placere, suna-ma”
Il sun. Se aude un cacat strident. Aparent, este corul vanatorilor nu stiu cum nu stiu de care. Foarte mandru de el, butoneaza nitel.
“Suna-ma iar”
“Nu-i nevoie. Foarte interesant, melodii pe telefon”
“Suna-ma, ma!!”
Il sun. E pacat sa ma cert cu el. Din difuzorul harait al telefonului rasuna o porcarie absolut sinistra.
“Vezi?”
“Vad”
“Stii ce e?”
“Nu Rammstein”
“Nu e ma nici un evreu. E Simfonia nu stiu care de George Enescu”
“Minunata, intradevar”
“Tu ai de-astea pe telefon?”
“Nu am, tata. Bravo ca ai tu”
“Pai si de nu pui?”
“Nu-mi place. Prefer altceva”
“Pai ce dracu’ preferi? Ia arata-mi si mie”
Ma suna. Se aude un zgomot clasic de telefon care suna.
“Pai, unde ai ma?”
O pleoapa mi se zbate cumplit, ma intreb daca am luat vreo boala.
“Uite, hai sa-ti arat, daca tot insisti”
“Ia arata-mi, ma”
Caut prin laptop. Trebuie sa fie ceva mp3-uri. Sunt. Mylene Farmer – nu, nu are rost. DJ Project. Mnope. Emma Hewitt. Nu merge cu el. Sophie Zelmani. Asta trebuie sa-i placa. E mai linistita. Hai, play.
“Ce dracu’ e asta?”
“Sophie Zelmani”
“Aveam si noi cantarete pe vremuri. Uite, Ileana Sararoiu. Stiai c-au declarat-o prostii astia moarta, iar ea era vie si la parastas cand au deschis cosciugu’ au gasit-o intoarsa? Se trezise ma.”
Inchid ochii o secunda. Un tigan scartaie o scripca a jale, iar in jurul lui alerg eu cu un cutit ruginit dupa Mihaela Runceanu si Ileana Sararoiu. Ambele sangereaza, iar cand le prind apuc cutitul de lama si le dau cu lemnul in cap. IA MAI CANTA, FA. Canta, futu-ti rasa ma-tii, tu si adu si Corul Vanatorilor din armata. Cantati, ca va agat in cui ca pe Adrian Copilu’ Minune.

“Da, si e greu pe-aici”
“Da. E foarte greu. Nici eu nu am rezistat. De-aia am si plecat”
“Ehe, puteam sa plecam si noi dupa 89. Da’ n-am plecat”
“Mda. Am observat”
“N-aveam ma cum”
“Abia ai zis ca aveai cum”
“Aveam, ma, da’ n-aveam cum. Ca aveam copii mici. Ce dracu’ se alegea de voi daca ajungeati la vreo scoala in Germania unde vroia sa plece ma-ta? Ajungeati de nici nu stiati limba romana”
….
“Da, tata”
“Da. Pacat ca-i greu. Da’ esti in tara ta aici, ma copile, ca uite ce mare te-ai facut. Si daca vrei ceva, vorbesti cu ala de la chiosc in limba ta”
Imi dau cate-un pumn in picior din cand in cand.
“Ce e, ma? Ti s-a pus vreun carcel?”
“Da. Febra musculara. Am vorbit prea mult limba romana si de la aia mi se trage. Era nasol daca era germana, ca la aia te ia la talpa direct, plangi”
“Hai sictir, e tara ta, e limba ta, astia pe care-i injuri tu sunt trecatori, da-i dracu’, Dej a murit, Ceausescu a murit, iar noi tot aici suntem”
Cred ca mi-am facut o vanataie. Nu-mi pasa. Ma gandesc la niste copii germani care repeta ich bin, du bist, er sie es ist si se uita la mine. Iar mie-mi curg balele din gura intr-un colt si repet spre perete: ei este.

“Hai sa-ti fac o limonada de-aia buna cu miere”
“Nu, mersi”
“Ba da, ma, e de-aia care”
“NU VREAU. MULTUMESC”
“Dar nu-i ma de-aia ca la restaurant cum stii tu, e din aia”
“NU. SUNT LA REGIM. NU.VREAU.”
“Nu e ba grasa, stiu eu ce fac, aia de la restaurante pun doar chimicale si”
“NU VREAU IN PULA MEA LIMONADA CU MIERE. URASC LAMAILE.”
“Dar avem miere buna de la nenea X”
Alerg pe un camp cu o plasa de fluturi. Prind albine. Cand incearca sa se aseze pe o petala de floare, las plasa jos, imi scot un pantof si le fut una peste muie. Una cate una, albinele cad in fata unei nimicitoare lovituri de 45. Nici o floare nu mai polenizeaza. Nu mai zumzaie nici o albina. Oamenii mor de foame, lipsa de vitamine le cauzeaza tuturor scorbut, iar eu sunt fericit, fara dinti si slab ca un somalez. Si nu-mi pasa.

“Iar i s-a stricat lu’ ma-ta calculatorul”
“OK”
“Nu e ba nici un OK, stau proiectele nepredate, ca vine ailalta si nu stiu ce dracu’-i face la calculator de-l tot strica”
“Aha”
“Pai, da, ca ma-ta plateste tot felul de prosti sa vina sa i-l repare, in loc sa i-l repari tu”
“Da. Nasol”
“Pai, da, e nasol, ca a stat atunci doua saptamani inainte sa te sune, de plangea de fericire ca i l-ai reparat, cum dracu’ i l-ai reparat tocmai din Anglia, ca bou’ ala s-a chinuit cu el 6 ore, l-a si platit ma-ta si tot nu l-a reparat”
“Da’ de ce nu ai sunat de la inceput?”
“Pai, am zis sa nu te deranjam”
“Aha. Dar nu m-ai sunat oricum dupa?”
“Pai, ba, daca nu mergea”
“Dar ai zis sa pierzi doua saptamani, ca sa nu ma deranjezi. Dupa care m-ai deranjat”
“Ba, tu tot timpu’ raspunzi asa la telefon de parca te deranjeaza lumea. De-aia nu te-am sunat nici azi.”
“si te-ai gandit sa dai un milion pe drum, sa stai cu orele, ca sa ajungi aici si sa ma suni oricum cand mai aveai doua ore pana ajungi, doar asa, de plictiseala”
“Pai aia-i altceva”
Ma uit la calculator si numar. Skype pornit. Yahoo messenger pornit. Mailul deschis. Al doilea mail deschis. Cele doua telefoane sunt pe masa. Ma uit si-l vad pe Eminescu aplecandu-se peste umarul meu si soptindu-mi la nesfarsit: desertaciune. totul este desertaciune.

“Il mai stii pe nea Vasile?”
“Nu. Nu vreau sa stiu nimic de el. Sau de oricine altcineva care se numeste Vasile”
“Dar ce-ai cu el?”
…
“Da, si mi-a zis nea Vasile, il mai tii minte? Statea in fundu’ curtii la bunica-ta acolo si in tinerete, mi-a dat in carti si mi-a zis ca o sa am copii, c-o sa am necazuri si ca o sa-mi vad rar copiii la batranete. Credeam ca-i tampit, dar uite cata dreptate a avut”
“Asa-i, tata. Care pula mea erau sansele sa-ti vezi rar copiii la batranete? In general lumea-si leaga copiii cu ghiulele la picior de calorifer. Si nimeni n-are necazuri in viata”
Tata, neatent: “Ce-are caloriferul??? Ca s-a spart unul si la tine, a chemat ma-ta pe careva sa-l inlocuiasca, s-a spart si-aici?”
“Da. Mergea perfect, dar a venit nea Vasile si l-a futut”
“Pai, Vasile a murit”
“Si sa ghicesc, nu si-a mai vazut copiii. Mare necaz”
“Da, era baiat bun”
Ma gandesc la Vasile. Nu l-am cunoscut. Incerc din rasputeri sa-mi imaginez un Vasile. Reusesc sa-mi imaginez un nene mic si pipernicit. Are o cocoasa, ca un dromader de-ala sau cum pula mea se numeste. Si se apleaca din cand in cand si musca din ceva si-ncepe sa rumege. Cand ma uit la el, imi face cu ochiul si se apleaca iar, apuca un bot de carti de joc soioase, de cartofor. Le rumega si mai scuipa din cand in cand. Cand scuipa, in locul in care scuipa vad un foc si-o vad pe Melisandre holbandu-se in el.

“Uite ce ceas mi-a luat sora-ta”
“Foarte frumos”
“Nu merge, nu stiu ce dracu’ are si e cam larg asa”
“Da, este”
Si-l pune demonstrativ la mana. Diametrul curelei e cam mare, ceasul e pentru o mana de ghiolban cu obezitate morbida.
“Da, cred ca trebuie sa-i schimb si bateria”
“Pai, schimb-o”
“Nu-l port ma”
“Atunci n-o schimba”
“Pai trebuie. Ca nu merge.”
“Atunci o putem schimba”
“N-are sens. Uita-te si tu cat de larg e!”
Si si-l pune iarasi la mana. E adevarat, tot larg e. Cumva, nu s-a stramtat deloc cureaia aia metalica in ultimele 30 de secunde.
“Zice fiica-ta (se refera la sora-mea) ca e scump, ca-i o firma de undeva, din Elvetia”
“Nu stiu de unde-i Tissot, dar am auzit de ea”
“Pai n-auzi ce spun, ca-i scump”
“Ba da. Ai dreptate. Cred ca-i scump”
“E frumos ma. Pune-l pe mana ta, poate ti se potriveste tie”
“Mana mea e mai subtire”
“Pai incearca-l, poate ti se potriveste totusi. Se fac ceasuri bune in Elvetia, asa zic astia”
Inchid ochii. Sunt intr-o camera de bal plina de doamne. Toate sunt nemiscate si ma privesc cu atentie. Pe perete se afla un ceas monumental, este numai din aur. Totul este din aur. Si de fiecare data cand e ora exacta si-ncepe sa bata, toata lumea ma priveste tinta. Doamnele, in rochii de gala, isi fac vant cu evantaiul si nu-si iau privirea de la mine. Iar eu scot pula si urlu din toti bojocii CUCU! CUCU! Doamnele aplauda in delir.

“E frumos pe-acolo (prin orasul in care stau ei), dar ne vedem copiii mai rar”
“Da, presupun ca da. Asa se-ntampla cu copiii care pleaca din tara”
“Da, eu nu stiu de ce-ati plecat, nu era bine si-aici? E pacat, pleaca tineretul”
“Eh, tata. Maidanezi, coruptie, mizerie, resemnare, oameni tristi, femei urate…necazuri”
“Da, asa-i, ai si tu dreptate. Multe necazuri. AVEA DREPTATE NEA VASILE”
Imi vine sa plang. Imi aprind o tigara si-l privesc fix in ochi si-i spun: ”
“Da, tata. Mare om nea Vasile. Si daca ar fi acum aici, stii ce-ar spune?”
“Ce?”
“CUCU, IN PULA MEA, CUCU”
“Mai copile, mai incet, e unu noaptea, ce dracu’! Si ce cucu? Esti tampit?”

Da, cred ca sunt. Cred ca…poate ca sunt cu adevarat tampit. Inchid ochii. Si-i las inchisi si incerc sa nu ma gandesc la nimic. Meditez. Miliarde de imagini si amintiri imi zboara prin cap. Si se aseaza minunat in hexagoane in fata mea, apoi prind viata, iar imaginile incep sa se miste. E un film frumos, cu un copil blond cu parul lung care merge in patru labe prin casa. Din senin, pica o pleasca de cacat peste hexagoane si le darama. Darele de cacat se scurg incet peste imaginea copilului blond care merge de-a busilea prin casa. Imaginile fac purici si scurtcircuit. Privesc in sus.

Nea Vasile trage un part si se scarpina tacticos in cur.