Sa votati linistiti

Tot imi apar posturi si articole si stiri despre cum si-au lansat astia campania. Care mai de care. Ponta pe stadion, Udrea nu stiu pe unde, Monica Macovei printr-o hala parasita si tot asa. Si de-asta m-am gandit sa va spun cum e cu votul, ca poate nu v-am spus povestea. Si stiu ca-s o gramada de oameni care stau si se intreaba daca sa mearga la vot sau nu. Daca sa-si anuleze votul sau nu. Daca sa voteze cu X, cu Y sau cu Z. De-asta scriu postul asta. Sa va ajut sa va hotarati.

Era anul…sincer sa fiu, nu mai stiu ce an era. Intre 1999 si 2001, am uitat. Unul din ani. Si erau alegeri la primarie – primariile de sectoare si primaria … generala. Aia mare.

Nu-mi amintesc exact acum cum s-a intamplat, da’ am ajuns intr-o comisie de-aia de vot. Cineva undeva a dat cu batul c-as fi venit dintr-o uniune a fortei nu mai stiu care. Aia condusa de ala cu nume de varcolac de-atunci – am impresia c-a murit intre timp, da’ mi-e lene sa verific (caut cand termin de scris, daca nu uit). Eu, care n-am facut vreodata parte din vreun partid politic, am ajuns acolo sa numar voturi. Din partea lu’ cutare. Si sa sesisez nereguli. Nu stiu unde, ca nu mi-a dat nimeni un numar de telefon, un email ceva. Daca vedeam ca se intampla ceva in neregula, trebuia sa sesisez. Asta-i cert.

Sa va spun cum e treaba asta. Sunt adunati vreo 10-15 de-astia, care tre’ sa numere voturile. Sa aiba grija sa poata vota cutare si cutare. Sa primeasca stampila. Sa faca treburi, smecherii. Cum am ajuns eu sa fac asta? Mister, cum am zis, nu-mi amintesc. Da’ nici nu conteaza.

Ce conteaza e ca pe-atunci candida Basescu la primarie. Avea o campanie foarte tembela, cu mecla lui (atent decupata aproape de crestet, sa nu se vada ca-i chelios) si cu semnul ala de “cedeaza trecerea”. Si sub mecla scria frumos: “vin la primarie”. Nu stiu de ce trebuia noi, aia care votam, sa-i cedam trecerea. Ca nu-i ca si cand aveam eu treaba la primarie. Din partea mea, du-te, puiule.

Si-a venit unu’ dimineata, inainte sa inceapa votarea, si ne-a zis: vedeti ca tre’ sa iasa Basescu la primarie si ailalti la sectoare. Nu mai stiu cum ii chema atunci, tot ai lui Nastase si Ilici, cum ar veni. Nu am aflat cine era nenea ala, da’ pe mine ma cam bufnea rasul. Ma-ntrebam, pai, ce-o sa faci, ma, o sa le zici alora care vin la vot cu cine voteaza? Eram prost.

Si-au venit aia de la sectoare sau reprezentantii lor. Mama-mama, cate drumuri or fi facut saracii in ziua aia. A venit si domnul Basescu, mi-a strans energic mana (nu numai mie, a trecut pe la toti) si ne-a rugat sa avem rabdare, sa nu ne enervam, ca vor veni tot felul de oameni la vot. Avea dreptate. Au venit tot felul de imbecili.

Treaba asta avea loc intr-o scoala sau liceu sau gradinita sau ce dracu’ era acolo. Pe la capatu’ Bucurestiului. A plecat Basescu, au aparut alti maimutoi ca el, care mai de care cu strangeri de mana si cu alte chestii. Era o treaba nasoala acolo. Nu puteai pleca din cladire pana nu se termina treaba. Adica, asa, in teorie, ai fi putut, da’ semnasei ca nu pleci. Era cam dubios cu iesitu’ la tigara, da’ se putea. Se fuma pe holul liceului (cred) grupa mare. Da’ nu in grup. Cel mult doi simultan.

Si au tot venit idiotii la vot. Si, la 1000 de idioti, mai aparea cate-un pulete de-ala de la vreun partid. Si intreba daca-i totul in regula, dupa care pleca. Exceptia a fost un lache flausat. A venit unul cu vreo coispe pungi de hamburgeri de la McDonald’s. Si le-a pus pe masa si ne-a zis “domnul Basescu (foarte accentuata partea asta) s-a gandit ca poate va e foame, ca nu puteti iesi sa va luati o napolitana si va roaga sa luati astea, sa nu fie o zi asa de urata”. Si a tabarat doamna presedinte de comisie pe pungi si le-a pus undeva, sub un fel de catedra de-aia. Ca lasati, bai, ca mancati pe urma, acum uite cata lume vine, nu putem sa le zicem ca-i pauza de masa, ce dracu’!

Si toate bune si frumoase. S-a terminat votarea lu’ peste. Si am trecut la numaratoare. Si-am primit o urna de-aia rasturnata, na de-aici si numara, anuleaza unde-i cazul. Si doamne, avusese dreptate Basescu: chiar venisera o tona de idioti. Tin minte ca un imbecil a scris pe tot buletinul de vot o scrisoare de-aia interminabila si agramata. Incepea cu “Domnilor politicieni”. Si ma uitam si citeam, ca eram scarbit de tot deja (era seara-noapte). Si era omu’ ala plin de sictir, de obida, asa. Ca el se chinuie sa-si creasca niste copii, ca nu are bani, ca ganditi-va si la noi, domnilor politicieni. Si cred ca ala a fost momentul in care am devenit convins ca oamenii de genul ala sunt niste imbecili. Ca trebuie sa fii cel putin cretin cu acte-n regula pentru a crede ca aia care candidau urmau sa numere voturile. In toate sectiile, eventual. Altii au fost si mai dihai. Au desenat tot felul de chestii pe buletinu’ de vot. De la puli la figuri cu mustata. Unul a desenat si-un pinguin (linuxar de-al meu, cred)

Una peste alta, am anulat eu personal din urna aia vreo cateva sute de voturi. Ca erau de-astia care venisera special sa-si anuleze votul. Ba votau toti candidatii. Ba mai multi candidati. Ba nici unul. Ba scriau chestii pe ele. Ba puneau stampila in afara chenarului. Ba mortii lor. Pentru ca-i incredibil de greu sa urmezi niste instructiuni atat de complicate cum ar fi “pune stampila in chenarul cu numele candidatului pe care doresti sa-l votezi”. Romani.

Se furau voturi frumos. In functie de care de la ce partid era, anula voturile “celuilalt”. Gaseai motive. Unu’ chiar mai punea el stampile in alte chenare, sa aiba motiv sa anuleze voturi pro-X. Da’ aia nu era o problema. Nu tin minte numarul de voturi exacte, dar ca proportie, la vreo 1000 de voturi, eu anulasem vreo 500. Fara discriminare. Serios, jumatate din aia veniti la vot aveau voturi “albe”, ca sa zic asa. Ori pentru ca erau idioti si nu puteau respecta niste reguli simple, ori pentru ca asa dorisera ei. Habar nu am. Sa zicem, asa ca exemplu, ca la mine erau 1000 de voturi. 500 anulate. Si le aduna astia pe-ale astora si pula mea, ajunsesera la ceva de genul 80% din voturi anulate. Ma, nu avea cum. Pur si simplu nu avea cum.

Asa ca am facut schimb intre noi, la cererea lu’ to’ar’sa presedinte. Am luat eu maldaru’ de voturi al unuia, el l-a luat pe-al meu. Si ma uit la alea anulate ale lui. Anulate o pula. 90% din alea anulate erau valide. Si-l intreb “pai cum pula mea, ma, ce-i cu astea?”. Si el, cu o privire de bovina, ma intreaba “pai, tu n-ai auzit de dimineata, ca asa tre’ sa iasa?”. Iesea Basescu in avantaj. Si ma uitam la el, coaie, tu tre’ sa numeri voturile, nu sa urmezi instructiuni cu cine tre’ sa iasa. Iar el ma privea in continuare fara sa inteleaga ce-i in neregula CU MINE: PAI, TU NU INTELEGI CA ASA TRE’ SA IASA?

Bun. Am lasat-o moarta, ca n-avea sens sa ma cert cu el. Si, pastrand proportiile, sa zicem ca erau vreo 15,000 de voturi. Din astea, astia “anulasera” vreo 12,000. Serios. Atata bataie de joc. Si-i zic lu’ to’ar’sa presedinte, care era fericita cu rezultatul: “dar, doamna, n-o sa bata la ochi sa aveti chiar atat de multe voturi anulate?”. Si pica ea pe ganduri (moldoveanca, poate n-am mentionat) si zice “Asa e. Tre’ sa le punem la alti candidati”. Si au stat si s-au coit. Sa puna atatea la Basescu. Atatea la altul. Si ma uitam la absurdul situatiei – era ceva cam ca in “Procesul” – si se termina comedia. Pica ei de acord. Ca atatea tre’ sa fie acolo, atatea dincolo, asa nici nu bate la ochi. Mai putin eu. Eu nu eram de acord. Nu c-as fi fost mai cinstit sau mai nu stiu cum. Da’ era pur si simplu ABSURD.

Si toti erau cu spume la gura. Ca de unde esti tu bai, de la ce partid (pana atunci nu contase), ce nu-ti convine? Si le zic, plm, uite, eu vreau sa-l votez pe Basescu si de-aia nu-mi convine. Sincer, chiar doream sa-l votez pe Basescu. Ca la vremea aia zisese ceva de chioscuri si caini si ma deranjau ambele. Si cam atat stiam despre votul ala: ca vreau sa dispara din fata blocului chioscu’ de cocalari, floraria tiganilor si cei 1000 de caini. Asa c-au inceput sa modifice. Asa, din pix. Bine, asa e bine? Intrebandu-ma pe mine, evident. Nu, nu-i bine. Dar asa? Atatea? Si pana la urma, mi-a dat unul in cot “da’ zi ba in pula mea ca-i bine, mi-e foame si vreau acasa”. Si eu nimic: nu, nu-i bine. Nu e in regula. Nu eram Dorel Contra, nu tineam sa fiu martirul local, dar, repet, era ABSURDA comedia asta.

Asa ca pana la urma, to’ar’sa presedinte a folosit argumentul suprem: daca nu suntem toti de acord si nu semnati toti, atunci desfacem sacii astia si numaram toti. Din nou. Si astfel m-a convins. Si i-am zis ca-i bine. Cum vrea ea, asa sa fie. Se auzeau ghiortaituri de mate din jurul meu, eram toti rupti de foame. Si to’ar’sa presedinte, ca un fel de premiu, a scos pungile de mcdonald’s si le-a pus pe masa. Bun, semnati si mancam! Si-au semnat toti. Inclusiv eu. Nici nu mai stiu cum, da’ iesea Basescu. Era bine. Cica. Si toata lumea s-a repezit sa infulece. Se bagau hamburgeri cu aerofagie. Am luat si eu unul si-o punga de cartofi. Si-am zis, hai sa mananc ceva, ca-i pula mea 12 noaptea si n-am apucat sa mananc la pranz.

Erau reci. Aveau un gust de cauciuc trecut prin balegar si lasat la uscat. Am luat o gura si-am scuipat. Dupa care m-am urcat in masina si-am plecat acasa.

In seara aia am dat doar trei comenzi, ca eram tare obosit. Doua mi-au si venit. Erau niste procesoare AMD. Le-am vandut in doua zile si m-am gandit ca, pula mea, furtul de la straini e mai bun ca furtul de la romani. N-are gust de balegar si nici miros de buda. Magazinele care le cumparau plateau pe loc, in dolari. Acum nu se mai folosesc si poate nu stiti, dar dolarii miroseau frumos.