La consulat, in Londra. Iar.

Am mai povestit despre jegurile de romani de la Sectia Consulara a Ambasadei Romaniei la Londra

Din pacate (pentru mine) a trebuit sa dau o tura pe-acolo. Din fericire pentru voi, s-ar spune, pentru ca uite, mai aveti ce citi si-n dimineata asta.

Si treburile pe-acolo au mers cam asa…

A dat a mea un mail “blabla, ce acte sunt necesare si cat costa?”. Iar oamenii aia i-au raspuns.

Mie mi-a placut cum au pus ei problema “se recomanda…” – a se citi “e necesar”. Cat au zis, 60 de euro? Gata, boss. S-a dus baiatu’ si-a scos 60 de lire. Ca deh, acolo n-a ajuns inca anul 2015, ce-i aia plata cu cardul?

Am luat hartoagele si hai sa-mi stric saptamana aiurea. Intrucat e o chestie oficiala – unde vine lumea zilnic – nu au parcare, asa cum am mai spus. Pai, cui ar putea sa-i trebuiasca asa ceva? Ce, au romanii masini? Asa ca hai cu transportul in comun.

FFWD vreo 90 de minute, eram acolo. Acolo, bineinteles, o coada imensa. Ca-n fiecare zi. Aceleasi 3 birouri “Deschise”. Regula de baza: intre orele 9 si 13 se primesc acte. Intre 15 si 16 se dau inapoi. Sar peste romulanii veniti fara sa se informeze, fara sa stie despre ce au nevoie, cum functioneaza lucrurile – c-am mai discutat despre asta. Ma rog, hai sa nu sarim complet, ca de data asta am vazut cateva specimene noi. Dintre ei, ii amintesc pe urmatorii:

– baiatu’ care a venit cu trenul 6 ore, fara nimic la el (gen acte), ca ar vrea sa rezolve acum, ca el se grabeste. Si tanti ii spune “aveti programare?”. “Nu”. “Pai, fara programare nu pot depune astea de pasaport”. PAI DOM’LE CA EU AM VENIT 6 ORE PE DRUM. Si dupa 25 de minute de cearta – timp in care tu stai si te uiti pe pereti, impreuna cu alti 100 de oameni – ii zice tanti: bine, bine, da-mi te rog actele alea, X, Y si Z. PAI NU LE AM LA MINE, NU PUTETI SA-MI DATI UN PASAPORT NOU SI-ATAT? Serios, cum au ajuns oamenii astia in UK? Nu-mi dau seama cum au reusit sa-si faca bagajul fara asistenta speciala, cine a respirat in locul lor pana au aterizat etc.

– Tanti Mariana Wallace. Care se prezinta “wellis”. Si nu prea vorbeste limba romana. She’s like, stii, suparata, cause, you know, lucrurile aren’t working out cum trebuie. Nimic de comentat pe tema, da’ cand n-au mers lucrurile cum dorea ea, a invatat brusc o romana de mai mare dragul. Era fluenta, nu asa. Pana atunci, era foarte dificila limba, ca ea era plecata de ani de zile, stii?

– Baiatu’ care nu stie sa citeasca. Inainte de a-ti da o procura, baietii aia de-acolo o ard trendy in “uite, citeste aici templateul asta si vezi daca-i corect; daca e corect, semneaza si-ti dam una pe bune; da’ tre’ s-o verifici tu, pentru ca noi nu ne asumam nimic”. Si exact au procedat cu un baiat care, in cele din urma, le-a spus sec ca el nu stie sa citeasca. Sigur e cel putin CEO la Buckingham, gen.

– Doamna care nu are timp sa stea aici inghesuita, ca ea are treaba. Spre deosebire de restu’ oamenilor de-acolo, care probabil au venit doar pentru ca le place arhitectura si designul interior.

– Sa nu uitam, FEMEILE CU COPII. Serios, vacilor, lasati-va boracii aia infecti acasa. Detest fufele astea cu cracii desfacuti de le auzi ecoul. Isi aduc ele peste tot boracii, sa aiba cine sa urle si sa poata lovi si inghesui pe toata lumea cu caruciorul. Inclusiv pe alte proaste cu carucior, care apoi incep sa urle ca le omoara. Da, desigur. Are nevoie UN om de o hartie? PAI HAI SA VENIM TOTI 6 PENTRU EA, CA SUPORT MORAL. Ah, ca-i inghesuim si enervam pe restul? Da-i dracu’, nu-i treaba noastra!

Dar destul despre romulanii aia. Sa trecem la romulanii bugetari.

Cum ziceam, a intrebat a mea pe mail cat costa. Si i-au raspuns: 60 de euro (pentru ca normal, fiind in Anglia, socotim in euro, duuuh). Evident, cand am intrebat cat trebuie sa le dau – in lire – mi-au raspuns sec: 94. Pentru ca daca scoti 60 de lire de la bancomat si ei cer 94, dar nu accepta plata cu cardul, ghiciti ce se intampla. Hai ghici:

De ce 94? Pai, dom’le, costa 60 de euro, adica 47 de lire, dar pentru procura aia trebuie sa mai faceti inca un act – de care noi nu v-am zis pentru ca pantof – care si ala costa tot 47, doar nu credeati ca-i gratis? Pai, nu credeam ca-i gratis, dar nu VOI ati scris ca e 60? NU AM SCRIS IO DOM’LE ASA CEVA, NU VEDETI TARIFELE AICI? Ce-i drept, nu era semnat mailul, asa ca nu stiu daca a scris el sau o ea sau altcineva.

In fine, e mai ieftin decat sa dau eu 300 de lire pe avion dus-intors, asa ca nu-i bai. Si, vorba aia, nici nu mai tre’ sa vad romulanii bastinasi cand cobor pe Otopeni, deci e OK.

A fost o mica problema si cu programarea, in sensu’ ca noi am vrut sa facem una, ei ca nu si nu, ca nu se face programare decat pentru pasaport. Bine, boss. Si cand am ajuns acolo, “pai, aveti programare?”. Pai, n-am. “Pai, nu se poate fara”. PAI SI-ATUNCI DE CE SCRIETI BA PE MAIL CA NU SE FACE PROGRAMARE? Raspunsul dezarmant a fost “pai, probabil iar v-a raspuns o proasta”. Nu, serios, sigur nu mi-a raspuns o cercetatoare de la NASA? Sigur-sigur?

Bai, au functionarii aia publici un dezinteres total fata de job…si-o incompetenta…si-o nesimtire…n-ati vazut in viata voastra asa ceva. NU.ATI.VAZUT. Aia din Romania de la ANAF sau impozite sau nu stiu mai ce? Mici copii, elevi inca. Astia-s the real deal, maestri in kung-fu-ul nepasarii, prostiei si incompetentei.

I-am completat lu’ Nea Caisa ala cele trei formulare (da, trebuie completat pe loc, acolo; cum adica sa le faca disponibile online, sa ti le printezi, completezi si sa le duci acolo doar asa, pentru a le da? sau sa le trimiti prin posta? Sau sa dai cu submit online? Da’ ce, suntem in secolul 21 sau 20, cand se faceau de-astea? Haide, dom’le!) si i-l dau. Asta dupa niste conflicte. Ah, pai, aveti nevoie de 3 acte si 3 cereri si o legatura de rudenie cu regele Mihai (de la doua formulare, care era unul singur initial, cand au raspuns la email, dar sarim peste) si ce sa vezi, ma trezesc ca am nevoie de inca o chestie de care nu-mi spusesera nimic. Si caut prin telefon, nu era, hai s-o sun pe-a mea. Alo, iubita, imi zici si mie numaru’ ala care…

Cand colo, se stropseste la mine o tanti de-acolo: DOM’LE, AICI NU SE VORBESTE LA TELEFON. Ah? Dar voi cum comunicati la distanta, de curiozitate? VA ROG SA NU MA LUATI PE MINE ASA, UITATI ACOLO AFISUL, NU AVETI VOIE SA VORBITI LA TELEFON IN CONSULAT. Bine, hai, o zi buna, c-am treaba. Mi-a trimis a mea un sms cu mizeria aia de numar, gata, problem solved.

Si, da, lol, e interzis vorbitul la telefon. E interzis si sa faci poze, aparent – dar cum nici lor nu le pasa de mine, nici mie nu mi-a pasat de ei.

Ah, de ce n-am respectat treaba aia cu facutul de poze? Pai, m-am gandit eu serios si-am ajuns la concluzia ca nu m-ar crede nimeni daca doar as povesti cum e pe-acolo.

Ia aruncati o privire la warnings pe-aici.

Daca ar fi sa fac o medie, as spune ca din trei afise de-acolo, unul mentioneaza ca exista toaleta in interior. Ma intreb exact ce s-a intamplat acolo de-au fost nevoie atatea afise care sa ne scoata ochii. Oare inainte de afisele alea, se ducea lumea “la toaleta” in curtea aia de 1×1? Poate direct in strada? Nu stiu, pe bune, doar intreb. Banuiala mea e ca de fapt acolo lucreaza doar niste taranoi scapatati care se dau mari ca, gata, acum au scapat din satul lor, nu se mai caca la privata cu doi pari (de unul se tineau, cu celalalt alungau cainii). Asa, un fel de “bai, tu stii ca baiatu’ meu a ajuns pe cai mari? munceste la unii care se caca-n casa, la caldura!”

Se pot observa si restu’ de chestii. Bai, aici nu parcati, ca-i ilegal, va rup astia fasul. Era un afis pe-acolo cu “ESTE INTERZISA STATIONAREA PE GARDUL VECINILOR”. Si n-as comenta pe tema, da’ e un gard de-ala de 2 metri, cu varfurile ascutite, stiti genul. Cine oare STATIONA PE gard?

In fine, daca tot am completat alea si le-am dat (plus bani, plus drum la bancomat, plus pula mea), mi-a zis senin domnu’ “veniti inapoi azi intre 3 si 4”. Asta era la 12. Calcul scurt: sa ma duc acasa si sa ma intorc nu pot, fac 3 ore pe drum. Internetul nu merge in zona asta (semnal 4g, da’ nu mergea netul DELOC, habar n-am care-i problema acolo; cum am facut vreo 3 km cu metroul, cum a inceput sa mearga) . Hai, lasa, ma duc sa vad ce-i prin zona. Cum netul nu mergea, nu am ajuns prea departe (ma gandeam eu sa caut ceva interesant prin zona, vreun cinematograf, vreo chestie cu terasa, ceva, orice). Dupa vreo 20 de minute de plimbat aiurea, am gasit o vrajeala, m-am asezat, mi-am luat o cafea, mi-am aprins o tigara si-am inceput sa dardai voiniceste (vantu’ de Londra din Februarie <3) pe terasa. Si tot asa am dardait vreo 3 ore. Sa fi fost vreo 2:45 cand am zis, bai, gata, e cazul sa plec, ca am nevoie de vreo 10 minute sa ajung inapoi, la 3 se deschide porcaria aia, e bine sa fii acolo cu vreo 5 minute inainte. Si m-am dus. Era inca inchis cand am ajuns si o coada care iesea din curte in strada, iar dupa strada dadea coltul, ca se termina strada. Si continua asa, pe stil "ratia la zahar", daca mai stiti. Frumos, romanesc 100%. Se uitau toti trecatorii cu scarba pe-acolo, gen ce-i aici, ba, ajutoru' de somaj sau ce? Ma asteptam din secunda in secunda sa apara si-un grup de pensionari cu sacose de rafie, sa se aseze la rand si sa intrebe ce se da aici, dom'le? Pe bune, era genul ala de comedie absurda. Da, programul incepea la 3, dar lumea se asezase la rand (in mod inutil, vedeti mai incolo de ce) inca de la doua. Unul se si mandrea cu asta, ca el e-n fata, c-a venit de la 2, nu a frecat menta ca restul fraierilor. Foarte inteligent mi se pare sa ai "consulat" fara sala de asteptare. Glorios de imbecila e faza. Pur si simplu. La ora 1, toata lumea afara. Inchidem usile, sa nu stea careva inauntru. Nuuu, toata lumea afara, in picioare, doua ore. C-asa-i sexy. In fine, intru acolo si-mi zice un negru care facea pe paznicu' acolo (e la fel de fioros ca Bambi): boss, nu-i coada dupa 3, ca se striga dupa nume. Genu' ala: Ionescu, la tabla! Bun. Si stau si stau si stau si se facuse ora 4. Strigasera aia toata numele posibile si imposibile si la mine nici gand sa ajunga. Ca sa fie si mai haios, erau vreo 6-7 care nu erau in sala. Drept urmare, ce-au facut? Au adunat un teanc de dosare (Xulescu, Yulescu etc) si i le-au pasat unei angajate (una din cele doua, ca sa fim mai corecti, ca a treia servea la un ghiseu doar niste chestii pe care nu le dorea nimeni; cat timp cei doi au tot strigat oamenii prezenti si absenti si-au "servit" vreo 50 de oameni, tanti a discutat relaxat cu doua femei; genul ala de organizare). Asa ca una din angajate striga la fiecare 5 minute numele alora "absenti". Asa, poate apareau ca prin minune. Poate se teleportau. N-au fost acum un minut in sala? Pai, ii strigam in minutul urmator. CINE STIE? POATE CHIAR APAR. Urletele alea disperate (Ionescu, Popescu, Ghertoiescu) se auzeau la minut, o litanie infinita a prostie. Dar, evident, vorbitul la telefon nu era permis. Ala ar fi deranjat. Prin urmare, restu' de 100 de oameni asteptau sa fie serviti de unul singur. Una nu avea treaba, una striga in continuu absentii, iar persoana din mijloc transpira cu aia 100 prezenti. Minunat. Cum ati vazut la capitolul warnings, consulatu' nu-si asuma nimic pentru eventualele greseli. Adica, ti se dadea o foaie (asa, stil ciorna) si ti se spunea: verificati daca-i corect. Daca e corect, semnati si primiti procura pe bune. Drept urmare, fiecare om venea de cel putin 3-4 ori. Prima data primea ciorna. A doua oara o dadea inapoi (ca la toate era ceva gresit). Dupa ce mai astepta o tura si era scoasa la imprimanta versiunea noua, era chemat iar, i se dadea alta ciorna ("corectata") sa fie verificata. Daca-i corect, semnati. Sarind peste cazurile haioase (ca domnu' care nu stia sa citeasca), se ducea ala, verifica, o dadea inapoi si hai, cu putin noroc, o primea pe-aia normala. Asa-i frumos si asa lucreaza romanii. Tu te duci, esti pus sa completezi datele, dupa care ei le bag in calculator. Daca-s gresite, teapa ta daca ai semnat ca-i corect. Superb, asa-i? Sa fiu sincer, mie mi-a venit randu' pe la 4:45, asa. La un anumit moment faceam si poze pe-acolo, cu ceasu' si oraru'.

Da, fetita aia dormea pe maica-sa, ca plecasera cu noaptea in cap sa ajunga acolo. Dupa care, evident, li s-a spus sa revina intre 3 si 4 pentru a primi actele. Si la 5, cand le-am luat eu pe-ale mele, ei inca nu fusesera strigati. Ah, de ce dormea lumea-n picioare? Pai, doar nu vreti scaune acolo? Ce, e sala de asteptare?

Ce mi s-a parut “amuzant” a fost ca tatal ei s-a enervat si a atras atentia functionarei. Doamna, ne-ati zis intre 3 si 4, acum e 5, sunt aici de doua ore si nici nu m-ati strigat. PAI, DOM’LE, DACA NU V-AM STRIGAT, NU-I GATA, CE NU PRICEPETI? Pai, nu m-ati chemat VOI intre 3 si 4? (ca si pe mine, de altfel) Cum dracu’ nu-i gata? De ce m-ati chemat intre 3 si 4, daca nu-i gata nici la 5?

Si aici s-a enervat functionara. DOM’LE, DA’ DUMNEAVOASTRA STITI CATI SUNTEM AICI, NU VEDETI? STITI CATE CERERI AM AVUT DE DIMINEATA? Corect. Da’ hai sa va spun eu una si mai corecta, pe care i-am zis-o si cucoanei. Alo, papusa, mi-ati luat 94 de lire? Da. La 3 minute cate 47-94-200 de lire? Da. Bun, si atunci de ce imi spui mie ca n-ai oameni, daca faceti aici bani sa mai angajati 10 ca voi, hm? Si tot ce-am obtinut la schimb a fost DA’ NU-MI DATI MIE BANII, DOM’LE, NU ANGAJEZ EU!!! Ati inteles, da? Interactiunea cu functionarii publici. BTW, stiti cum s-ar traduce asta in engleza? Public SERVANTS. Singurele chestii pe care le-aveau astia-n comun cu “public servants” era ca nu prea vorbeau engleza – ci o macelareau – si erau imbracati asa, de la “orice la 12 lei”. Sau la doua lire. Erau Parada Modei Oxfam/YMCA.

Eu la 5:30 am plecat de-acolo. Pentru ca, bineinteles, la a doua corectura, mi-au dat o foaie pe care scria la “Declarant(a)” numele unei doamne. Elena ceva. Si ma intrebau daca-i corect asa. Da, boss, exact asa ma cheama: Elena. Ignora barba asta alba, merg mai incolo la o gradinita ca Santa. Da, da, acum, in Februarie. Cam asa-i cu functionarii statului roman. O adunatura de omuleti necalificati, pusi acolo pe dracu’ stie ce criterii. Nepotism, presupun. Nu-mi pot imagina cum au fost angajati acolo altfel, cand ei nici engleza n-o prea vorbesc.

De-ncheiere, trebuie mentionat ca TOATE procurile si declaratiile sunt cat se poate de “in fals” acolo. Toate incep cu “In fata mea, Andreea numaistiucum Berechet, s-a prezentat personal cutarescu si blabla autentific faptul ca blabla”. Sa fim sinceri: nu am vazut-o in viata mea pe doamna/domnisoara in cauza. Da’ aia scrie, aia e semnat si stampilat. E pacat ca nu au pe undeva ceva .png cu stampila si semnatura ei, ca puteam sa-mi scot eu astea la imprimanta fara s-o mai deranjam aiurea pe doamna. La fel de valabil ar fi fost. De altfel, din ce inteleg, doamna in cauza nici macar nu e in UK, ci prin US mai nou. Da’ probabil nu s-a deranjat nimeni sa schimbe template-ul.

Sincer, nu stiu cat la suta e in cazul acestor functionari publici “pontism” (genul ala de marlanie pe care noi, cei din “diaspora”, am vazut-o la alegeri). Cred ca pe undeva, e ceva pontism. Pe alta parte, s-ar putea sa fie niste taieri bugetare (desi in cazul asta, nu au nici urma de sens, ca repet, aia scoteau suta de lire la 2-3 minute; calculati voi la 4 ore de primit acte – cu taxa – cat scot ei pe zi, sa poata justifica “taieri bugetare”)

Impresia mea e ca, din pacate, nu e o chestie de Ponta. Cred ca-i o chestie de imbecilitate pur romaneasca si nepotism, mult nepotism. Oamenii care lucreaza acolo – cu vreo doua exceptii, inclusiv o doamna foarte draguta, care m-a ajutat ceva mai rapid cu niste chestii – sunt pur si simplu prea prosti pentru a putea obtine pe merit fie si un job la Sainsbury, de-ala de aranjat conservele pe raft. Oamenii aia sunt o combinatie incredibila de prostie, nesimtire, lene si incompetenta. Serios, au scos doua chestii pentru mine, pe una mi-au scris numele corect, pe alta au pus numele unei alte femei. Si cand a fost chemata, nu intelegea despre ce-i vorba in procura. Confidentialitate, tata.

Si bineinteles ca ti se face scarba, ti se face rau, obosesti in picioare si dormi in picioare, ca tanara domnita din fotografie. Dupa care, exact cum a facut un domn mai intunecat de-acolo, ii zbieri nevestei in telefon, ignorand afisul ala cu “interzis vorbitul la telefon”: DA, FA, INTARZII, SI CE? DA, ATATA DUREAZA, CE, AI UITAT DE CE-AM PLECAT DE-ACOLO?!?!?!

Exact, domnilor romani.

Pana si tiganii erau scarbiti.

Ondilol spunea ca ar trebui sa depun o plangere scrisa. Dar la ce bun? Cam asa am vazut eu lucrurile. Cui ar trebui sa ma plang? Andreei Berechet? Pai, cam asa vede Andreea Berechet lucrurile. Pe langa asta, probabil nici nu stie ca-i e folosit numele acolo. Asa, romaneste. Prin urmare…

Ma rog. Daca mai discutati cu lumea si auziti de functionari publici si bietii de ei, vai-vai, ar fi bine sa va aduceti aminte de textul asta. Daca mai discutati despre tehnologie, imbunatatiri etc, aduceti-va aminte ca in 2015 nu poti trimite online un formular la consulat si ca nu poti plati cu cardul. In Londra. Daca mai vorbeste cineva de diplomati si personalul ambasadei/consulatului cu mare respect, asa, din varful buzelor, aduceti-va aminte.

Si cam asta-i tot ce doream sa spun.