Zapping

Am incercat Opera pe mobil. Pentru o perioada mi-a placut a fost acceptabil – bloca reclamele altora, da’ ti le bagau pe-ale lor. Apoi s-a intamplat “ceva” cu semnalul de mobil in toata zona in care lucrez. Si de-atunci abia-abia mai merge orice pe internet. Pe wifi merge, evident, ca zboara peste ceva fibre. Da’ pe wifi sunt restrictii si pula mea mai stie ce. De la lucru nu merge accesat site-ul cutare, de la cafenea nu merge accesat site-ul cutare…si tot asa. Problema cu Opera pe mobile e ca nu incearca sa incarce o pagina prea mult. Incerci sa deschizi o pagina in Chrome si merge ca pula, dar se incarca, in cele din urma. Incerci in Opera si da urgent cu fail – un fail rapid, dar fail. Sigur, nu-i vina lor ca e bruiat semnalul, dar pula mea, daca aia cu Chrome si cu Safari s-au gandit sa incerce, sa seteze un timeout mai de doamne-ajuta…ar fi putut si astia. Si-i foarte neplacut, pentru ca ma intreaba X ceva; eu ii raspund (pe web, adica – forum, blog, astea). Si..fail. Si tot ce-am scris s-a pierdut daca n-am dat inainte cu select all/copy, just in case. Devine enervant. Sigur, problema e cu conexiunea, cum ziceam, dar asta nu ma ajuta prea mult. Nu stiu daca-i pot modifica eu de pe mobil timeouts and shit, nu am verificat.

Am vazut cel mai prost si mai penibil film din istorie. Robin Hood, cica. Nu-mi pot imagina un jeg mai ordinar de-atat. Adica, era pe vremuri Torque, apoi s-a luptat pentru titlu si Only God Forgives, o-ncerca si Lars von Trier cu labele lui pseudo-intelectuale, dar Robin Hood (2018) pur si simplu ia titlul. Fara discutie, vot unanim. Efectiv nu-mi pot imagina pe ce erau aia. Shrooms nu, ca n-ar fi halucinat in asa hal. Poate pe crocodil sau ceva derivat. Singurul actor cunoscut din film e niggerul ala din Django. Restu’ sunt niste penibili. Bai, cum sa va spun eu, e dincolo de cretina ideea, realizarea. Scenariul e un fel de bahahahahah and shit. Vreau sa ne intelegem: in versiunea tristilor astora, Robin Hood e Robin, Lord of Loxley. LORD. Si serifu’ din Muiengham i-a ciordit terenul si conacu’. Papagalu’ ala din 50 shades of wank e ceva … nimic. Care o fute pe Marian (da, da, MARIAN!) pentru ca…nici un motiv logic. Marian asta e rujata din prima secunda pana-n ultima. Mai schimba rujul, dar e rujata grupa mare. In secolul al XII-lea. In fiecare scena. Si daca aveti impresia ca asta e OK, asteptati sa vedeti niggeri cu piercings in nari si-n urechi (de-astea moderne, nu va ganditi la slavery shit) in secolul al XII-lea dand ordine si contrazicand albii si revoltandu-se and shit. Serios. Mai rau, Nottingham (pe care se-ntampla sa-l sufle falimentul in realitate) e-n filmul asta INIMA si BANCA UK-ului. Cre’ ca daca ma uit cu atentie pe card – p-ala expirat, din Romulania – gasesc GDP-ul Nottinghamului pe vreo 8 decenii sau gen, dar nu lasati asta sa va distraga atentia de la faptul ca serifu’ din Nottingham comploteaza cu un cardinal de la Roma sa trimita banii jepcariti de la bietii chavs din Nottingham “arabilor” pentru a se asigura ca va fi invins regele acolo, ca asa urmau sa preia ei conducerea Angliei. Care nu era Anglia p-atunci, da’ sarim peste. Putem ignora faptul ca Robin Hood poarta – in functie de scena – tricouri de la Primark sau camasi de-alea de la Tesco. Si, daca tot veni vorba, sa nu ne legam de aia care se revoltau impotriva nedreptatilor serifului si se prezentau la lupta in pink sneakers. Serios, n-are rost. Dar ce m-a secat la corazon pe mine cel mai mult a fost niggeru’ ala din Django. Gen omu’-si pierde o mana. Apoi navigheaza ascuns pe-o nava pana-n Anglia timp de 90 de zile – in care a mancat-o si-a baut-o pe ma-sa, I guess – si…ajuns in Anglia, ce face? Se plimba relaxat pe strazi, fiind nigger. Si nimeni nu se intreaba “ba, da’ ia stai asa, ce-i cu niggeru’ asta aici care-a aparut fix cand a aparut si Robin Hood asta???”. Nope. Pentru ca-i natural ca juma’ din oras sa fie de niggeri. #serios. Ah, si partea cea mai buna – niggerul ala infect este de fapt Little John. Eu va zic de ani de zile ca vom avea intr-o zi un Superman care-i pizda lesbiana autista cu Down si-n carucioru’ cu rotile. #serios reloaded.

A devenit mai improbabil sa fiu dat afara de la lucru. Nu de alta, da’ dupa 6 luni parca am inceput sa invat sa-mi fac jobul. Nu-i rau. Si, vorbind de job, contractul a fost prelungit, iar ieri mi-a dat un amic un screenshot cu un recrutor care cauta unu’ cam ca mine si ofera 825 sau 850 pe zi, am uitat cat. I-am dat un mesaj ieri, ca pula mea, ce-aveam de pierdut. Nu prea se mai potriveste, nu prea mai am 6 luni si pentru asta, nu prea s-ar aduna cu preavizul, nu prea ar da bine-n CV o chestie cu 6 luni colo, 6 luni dincolo, da’ m-as simti prost cu mine daca n-as incerca. Cel mai probabil o-ncerc fix de pomana, da’ asa-s eu: am crescut cu povestile alea in care fiica imparatului era mereu fututa de ciobanu’ ala tupeist. Muie Petre Ispirescu. Sau poate ca nu, ca parca nu-mi e chiar asa de rau. Pe de alta parte, nici nu prea stiu de ce ma deranjez eu sa ma mai uit la joburile astea. Ondilol vrea sa plecam acasa. Juniorul la fel. Si nici eu nu ma omor dupa Londra. Sper sa gasesc pe-acolo un contract decent, ceva. Da’ chiar si cu ala, tare-s curios cum o sa ma obisnuiesc iar cu un venit simtitor mai mic. Prea multi bani nu-mi trebuie mie, dar…se va simti diferenta aia in cont, cred.

Vorbind de lucru, vremea s-a schimbat – in sfarsit! – si pare sa devina mai decenta. Nu grozava, doar decenta. 10-14 grade de vreo 2 saptamani si ceva. Si pe-o saptamana inainte tot asta-mi arata accuweather sau cum plm se numeste widgetul ala. Sper sa ramana asa si sa nu ma trezesc cu fucking ger spre sfarsitul lui Februarie sau prin Martie. Nu-i ca “meteosensibil”, dar sa-mi bag pula, ce-mi fute meciul cand e frig afara “mereu” si nu pot merge pe o terasa sa beau o cafea si sa treburi-chestii. Chiar ma umple de sictir. Am profitat nitel de vreme pentru niste plimbari cu Patrick si sotia lui. Mai prin Hyde Park, mai pe unde-o fi. Vorbeam cu Patrick la o cafea si din tot ce mi-a zis, am retinut o chestie: un om care nu ma cunoaste prea bine poate foarte usor sa interpreteze foarte-foarte gresit ceea ce spun. Si asta se aplica si cu oamenii care ma cunosc cat de cat, nu doar cu unul pe care-l vad prima data. Ala-i modul politicos de a-mi spune niste chestii, cred. Si cred ca are dreptate. De niste ani buni de zile, am o oarecare intoleranta la diverse bullshituri si cam tai macaroana oamenilor – asa, brusc si cam marlanesc un pic. Desi nu vad in asta o problema (ca nu cautam sa bat vreun record la numaru’ de oameni cu care socializez sau ceva) e o potentiala explicatie pentru faptul ca niste oameni cauta sa ma vada mai des, iar altii deloc – “altii” aia fiind oameni de la care parca-parca m-as fi asteptat sa mai dea un semn cu “hai ba la o cafea”. Nu bat saua sa priceapa iapa sau ceva, doar constat. Privind la rece, cred ca aia-i explicatia.

Niste discutii usor enervante de-aici, de pe pagina, mi-au fost de folos intr-un fel, ca m-au facut sa ma gandesc la o chestie: ok, ce fac dupa ce platesc casa? Ezit un pic intre “cumpar alta, dau doar avansul si-o las inchiriata, sa aiba boracu’ una cand se face mare” si “risc in mod constant disposable income pe ceva afacere/afaceri, cat/cum s-o putea”. Planul cam era ala cu o extra-casa, da’ inclin tot mai mult spre cealalta varianta. Nu ma visez milionar sau ceva, dar o multime de factori ma cam sictiresc de cumparat case. Unul din ei e ca nu-mi place ideea de-a avea datorii. Altul e ca oricum e fututa-n cur piata caselor si nu prea am chef sa fie reparata pe banii mei. Altul e ca se nesimtesc astia cu taxele pentru inchiriere and shit, iar eu nu am venit aici sa platesc singur datoria UK-ului (nu mai stiu care-a zis asta p-aici, dar e amuzant de trist). Sau, ma rog, as putea incerca o combinatie intre astea doua variante – gen luat o alta casa, apoi riscat disposable income. Dar nu stiu inca. Daca tot veni vorba de bani, stau mai bine decat ma asteptam, dar mai prost decat se putea. Silver lining, I guess. Incepusem acum vreun an sa lucrez la niste mici proiecte, dar le-am lasat balta pe toate, ca nu mai era un moment bun pentru a risipi timpul si banii pe ele. Dar poate-poate o iau de la capat cu ele.

Boracul s-a mai inaltat si s-a mai desteptat un pic. Nu prea mult, da’ ceva-ceva se observa – si la nivel de conversatie, si la nivel de numarat/adunat, d-astea. Nu mai e chiar Satana pe doua picioare. Mai mult chef de joaca, mai putin scheunat noaptea. Sper sa-l tina. Aseara i-am dus sa manance ceva prin oras si ne-au dat aia un cos cu niste triunghiuri de lipie buna de tot cu ceva mirodenii and stuff. A tot rontait la ele. Mai erau doua triunghiuri. A luat unul. Am luat eu ultimul triunghi. A tot infulecat la al lui, pana a ajuns la ultima bucatica. Si tot tragea de aia, luand asa, cate-o mini-muscatura, trist ca s-a terminat. M-a bufnit rasul, rontaisem si eu jumatate din triunghiul meu. I-am dat lui jumatatea care ramasese. Si s-a facut tot un zambet si “daddy, you care about me!”. You don’t fucking say. Iti curge saliva din gura cand auzi asa ceva, ca te face sa te intrebi “nu mai spune, desteptule, da’ pana acum de ce ma-ta crezi ca te-am hranit, ca ti-am spalat farfuria, ca te-am dus la baie, ca…”. Oare ce gandesc astia, boracii? Oare isi pun intrebari de-astea? Haios, oricum. Tot pe partea cu familia, se pare ca daca nu-s neaparat tatal ideal, la capitolul “sot” ma descurc cat de cat, pentru ca Ondilol mi-a zis ca-i mandra de mine. Nu radeti, ca-i prima femeie care-mi spune asta (stiu, sa-nceapa mistourile si comentariile despre cat de varza sunt). Nu, nu-i prima oara cand zice asta, da’ a detaliat un pic si parca-parca mi s-au umflat penele pe spate nitel, ca mi-a placut ce-am auzit.

In rest, ma gandeam la niste chestii care-mi lipsesc. Bai, n-am mai asteptat de multa vreme sa iasa un album. Sa iau albumul ala si sa-l ascult cap-coada si sa zic DA, BA, ASA DA. N-am mai facut chestia asta de multa vreme. Aia de la Manowar s-au vandut cu acte-n regula de multi ani. Asa c-am rabdat eroic consolandu-ma cu aia de la Moonspell. De la Scorpion Flower incoace m-am lamurit ca si aia canta manele pe bani de-acum. Am rezistat linistit cu Nightwish. Si pe urma au dat-o afara pe Tarja. Si de la aia incoace tot se pierd ca niste autisti cu tot felul de pizde de mana a coispea, care transmit la fel de multa emotie ca o sticla de bere. Asa ca m-am relaxat cu Rammstein. Si de-atunci am mai dat peste unele melodii misto – ori le-am gasit eu intamplator, ori mi le-au recomandat altii – dar n-am mai ascultat un album d-ala MUNCIT. Genu’ ala de album cu 10 piese din care 9 ti se par BETON. Acum trendul pare sa fie “scoatem o piesa semi-decenta si bagam 9 de umplutura, ca nu se prinde nimeni”. Si parca-parca mi-e dor sa dau de-o chestie d-aia meseriasa. Dar de unde? De la cine? N-am mai asteptat de o groaza de vreme sa iasa un film – cum asteptam sa iasa Terminator 3 sau Matrix 2, de exemplu. Si n-am mai fost la un concert d-ala odios de metale grele. Ca n-am unde si la cine. Fac astia pe-aici festival dupa festival, nu-i vorba, da’ ma uit la afis si ma tenteaza trupele cum ma tenteaza sa fac un duet cu Maria Tanase, asa. Si-ncep sa ma intreb daca s-a futut totul sau daca am imbatranit eu si d-aia nu mi se par mai tentante tot felul de chestii…