Blue – part II

Vorbeam data trecuta despre Red & Black & Blue si spuneam ca nu-i suport pe-aia cu “concentreaza-te pe chestiile pozitive”.

Nimic bun nu iese din “concentreaza-te pe partile pozitive, ca e o alegere”. E o alegere, desigur. Una de cacat. Ai o nevasta grasa si mustacioasa si care se fute prost? Nu, nu, ignora-ti frustrarea, concentreaza-te pe faptul ca face o slana afumata de mama-mama! Ai un job de cacat platit ca pula, cu un sef isteric si colegi jegosi? Concentreaza-te pe faptul ca aveti acolo un automat de cafea, deci bei cafeaua pe banii lor! Ti s-a stricat masina si mergi cu metroul si te-a buzunarit unul, te-a jefuit de-ai ramas inginer? Concentreaza-te pe faptul ca ai mers, ai mai vazut lume, ai mai facut miscare!

Nimeni n-a ajuns vreodata undeva – si nu ma refer neaparat la un loc – concentrandu-se pe chestiile pozitive. Pula mea, daca toti ne-am fi concentrat pe chestiile pozitive, am fi si acum in pesteri si-am muri la 30 de ani de gripa.

Iar eu nu vreau sa fiu in the red sau in the black sau in the pizda ma-tii. Vreau sa ma bucur de chestiile din black, da’ fara a le ignora pe-alea din red. Pentru ca doar asa poti merge inainte.

Parintii si bunicii nostri s-au concentrat pe black. Si nu pot spune ca ne-a fost de prea mare folos. Era comunism, era nasol, n-aveai incotro, nu puteai vorbi, nu puteai nimic – dar ei s-au concentrat pe partile pozitive. Pe faptul ca primeau bilete prin sindicat la baile herculane sau ca aveau joburi stabile si garantate.

Eu m-am concentrat pe black pana prin 2006, cand n-am mai putut sa fac asta, ca m-a lovit in freza. Si m-a lovit urat, cum ziceam intr-un comentariu recent. La modul ala de nu ma mai puteam ridica din pat pentru ca nu mai vedeam sensul. Si n-am mai putut.

Petrecusem ani – ANI, BA – incercand sa ma concentrez pe partile bune. Sa-i fac si pe altii sa se concentreze pe partile bune. Sa-i fac si pe altii fericiti. Si rezultatul a fost ca mai aveam nitel si-mi zburam creierii. Atat de bine a mers in the black. Si daca nu mi-am futut un 7.62 in muie (de-ala aveam, da) nu-i pentru ca vai, am fost puternic si herpaderp pula calului, povesti de succes si nlpuri. Nu. A fost din cauza c-am avut “noroc” de-o piatra la rinichi. Radeti, glumiti, alea – da’ fix aia m-a oprit, c-am picat pe podea blocat de durere. Totul durea. Habar n-aveam ce am. Habar n-aveam ca o sa treaca in cateva zile. Ma gandeam doar c-o sa dau coltul – acolo, pe podea, singur. Ca e bine ca n-am pisica sau caine, c-ar fi nasol sa-mi gaseasca astia hoitul pe jumatate devorat si plin de pisat de pisica.

Stiti ce s-a intamplat? Nimic, lol.

Am zacut pe-acolo crapand de durere in toate modurile posibile (aia care-ati avut stiti cum e; aia care nu, pula mea, oricum nu cred ca puteti pricepe; ca hint (am dat un google acum), doare mai rau decat nasterea, da’ nasterea nu dureaza atatea zile in pula mea si macar acolo te mai anesteziaza alea; la astea, fix pula).

Si ghici ce-am descoperit eu dupa zilele alea?

Aveam 0 missed calls. 0 texts. Aveam doar un email de la lucru, intreband de ce nu am venit. Atat. Nici macar un “ba, esti OK?” in coada emailului. Absolut nimeni nu se mirase ca nu dadusem un semn atatea zile.

1000 de pizde faceau gramada ordonata la mine la usa, in mod regulat. Asa, neinvitate. Gen “eram in zona si m-am gandit sa intri si tu in gaurile din zona mea”. Eh, fix in zilele alea nici macar una nu sunase. Ba, la telefon, nu la usa. Nimic. Nimeni. Zero barat.

Coispe prieteni ma sunau nonstop ca hai la o bere, hai la o pula mea, hai la o pizda ma-tii. Eh, in zilele alea, nu sunase nici unul. Aveam ceva mesaje pe yahoo messenger, da’ cam atat. Nici unu’ nu se intrebase “ba, asta care are internetu’ la purtator, de raspunde in 20 de secunde la orice, de ce plm nu raspunde?”. Nimic.

Doar sora-mea ma sunase, fix cand ma luase chestia aia. Atat. Si ea ca vroia ceva, nu ca era curioasa ce mai fac. Si herpaderp, doctor, morfina, injectii si o mare de ceata, ca habar n-am ce-am facut in zilele alea printre crizele de durere. Stateam la etajul I, da’ jur ca mi s-a parut c-am traversat continente pana am coborat sa iau o sacosa de bere. O sacosa, serios. Si nu stiu cum am reusit s-o tarasc pana la lift (ca am urcat cu liftul, nici gand sa pot urca pe scari cu sacosa aia, la fiecare pas eram indoit de durere si-mi curgeau lacrimile, serios). Stiu ca incercam sa dorm cat mai mult – aia baga morfina-n mine, eu (la sfatul ei) bagam bere dupa bere strambandu-ma (ca nu beau alcool si berea aia mai era si amara, mortii ei) – si nu puteam. Am umplut cada cu apa si-am dormit in cada. Ca doar sub apa puteam dormi.

Si cam acolo s-a terminat pentru mine cu concentratul pe black. Nu e c-ar fi fost marea descoperire a Americii, da’ mi-a disparut orice urma de dubiu.

Pentru prieteni si pula mea, eram ala cu care mergeau la bere, cu care se amuzau, ori de-o gluma, ori de-o poveste, ori de-o pula mea.
Pentru gagici, eram ala care avea unde sa futa si unde puteau face si-un dus si comod si pula mea.
Pentru o tipa cu care eram on/off pe-atunci, eram unul comod, I guess.
Pentru aia de la lucru, eram unul care le aranja cifrele pe hartie. Tipul care facea X si plateau clientii suma Y si erau doar curiosi de ce n-am venit pana la lucru.

Chestia asta era inainte de intrarea Romaniei in EU. Si inainte de asta, ma zbateam intr-o stare de tot cacatul (evit sa folosesc cuvantul ala de facut views) in care totul mi se parea inutil. Da, sigur, futeam la foc automat diverse gagici. Si asta nu rezolva nimic. Dimpotriva, acutiza problema – problema aia care tinea de faptul ca am fost incapabil sa gasesc o gagica decenta in tara aia chiar si-n situatia mea. Cand auzi de aia cu “problema aia”, te gandesti ca tre’ sa fie unii urati, saraci, pula mea. Fals. Foarte fals. Uitati-va in Africa si vedeti cati sufera de ea. N-o sa gasiti unul. Ca n-au timp de asa ceva in timp ce-s alergati de macete, lei, hiene si alte alea. Te loveste cand esti nitel mai sus nitel. Pentru ca doar acolo simti ca totul e hopeless.

Iar la mine aia era problema. Teoretic, imi mergea bine. Un tip tanar, inalt, dragut, cu ceva bani, stand in apartamentul propriu, cu ceva coada la usa. Dar ghici ce? Aia se vedea de-afara. Stiti cum se vedea de la mine?

“…si totusi nu reusesc sa gasesc o tipa care nu sa fie scarboasa, oricum ar arata, chit c-am incercat si cu de-alea sterse si vai mama lor; OK, am inteles, alea frumoase stiu ca-s frumoase si poate de-aia se comporta asa, da’ si alea mediocre, bai? Ce e in neregula cu mine? Am I fucking worthless?”
“…si ma chinui de ani de zile sa fac o sanki-cariera si da, mi-a crescut salariul, da’ mi-au crescut si costurile si niciodata n-o sa pot face nimic, ma chinui de pomana, e fucking hopeless totul, e rat race, nimic din ce fac nu conteaza catusi de putin. Atata efort si pentru ce?”

…si tot asa. Inainte de aia, deja mi se parea imposibil sa ma mai ridic din pat. Sa ma trezesc dimineata? Pentru ce? Ca sa merg la lucru? Pentru ce? La ce bun? Ati prins ideea, cred. Iar noaptea – oho, noaptea – era si mai rau. Stateam in pat si incercam sa ma gandesc la ceva frumos – si simteam ca nu mai pot respira, ca ma strange ceva de gat si nu pot face nimic pe tema asta. Dar nimic. Ca atunci cand chiar te strange unul de gat, poti face ceva. Mai musti, scuipi, dai un sut, dai un pumn, te zbati, faci ceva. Da’ cand nu vezi cine te strage de gat si mana aia e invizibila, abia atunci incepe funul. Si nu mai poti respira si ai un gust de-ala metalic in gura, ca si cum ai fi lins toata ziua monede – da’ nu de-alea curate, de-alea furate de la muncitori care le tin in pantalonii aia nespalati de 2 ani si-au uitat de ele.

Cand, intr-un final, m-am tarat din cada si am auzit lovitura aia de piatra pe vasul de toaleta si a disparut durerea aia odioasa, se cam terminase cu concentrarea mea pe black. Cu incercarea de a-i face pe altii fericiti. Cu tentativele de a nu mai fi egoist. Se terminase si cu red si cu black si cu “problema aia” (serios, daca nu v-ati prins despre ce vorbesc inca, sunteti idioti)

Tot hopeless parea totul. Tot. Pentru ca, am zis, era inainte de UE si pula mea. Si tot nu vedeam nici o iesire. Tot un sobolan in labirint eram. Tot nu puteam face nimic – dar nimic – pentru a iesi din asta. Dar puteam respira. Bai, puteam respira! Si-a venit o furtuna de-aia cum vine uneori vara, cand se intuneca brusc cerul si da-i si tuna si fulgera si ploaie si pula mea, iar eu auzeam cum bate ploaia in masinile din fata si cum urla alarmele si, transpirat si duhnind a bere (impreuna cu toata camera, ca la durere varsasem si o sticla pe pat si una se sparsese pe jos) parca eram un om nou.

Fusesem un tip fericit.

In mizeria mea, fusesem un tip fericit si incercasem sa-i fac si pe altii fericiti. Esti fericit cand nu-ti dai seama in ce cacat te scalzi. Cum e aia? “Fericiti cei saraci cu duhul…”. Ma uitam in jurul meu si ma bateam singur pe umar – bai, ce bine-mi merge. Am o gagica OK, fut si altele la foc automat, am un job bun, lucrez in IT, nu mai car vata de sticla pe santier. Nu mai trebuie sa zac in cada juma’ de ora in fiecare zi doar ca sa-mi iasa aia din piele (ba, stiti cum te mananca si ustura?). Am si-o masina, fie ea rapciuga si mi-am luat si apartament si platesc ratele si…

Si pe urma, pe parcurs, s-au intamplat chestii. Cu alte gagici si cu alte chestii, dar a inceput prin 2004-2005, cred. Au fost cateva chestii.

A inceput cu Latvia, pentru mine, cred. Stateam acolo si lucram la ceva si aia-mi facusera o oferta haioasa, sa raman acolo si sa nu ne mai plateasca ei diurna si chiria si pula mea, dar sa ne dea vreo 1000 si ceva in plus la salariu. Bai, acolo erau bani. Si vorbeam cu a mea (aveam gagica-n Romania) si-i spuneam. Iar ea ca nu si nu, ca ea nu vrea sa plecam, ca in Romania merge bine, ca e frumos, ca ea ce sa faca acolo (gen iti gasesti alt job in pula mea, ca tot in IT lucrezi si tu ffs). Nu stiu. Poate avea dreptate in felul ei. Poate. Dar eu nu m-am gandit ca “poate are dreptate”. Am iesit la o plimbare prin Riga. Era o vreme inghetata (acolo frig, taica, nu in Romulania) si mergeam pe strada si ma gandeam “e atat de frumos si curat si linistit aici, totul e mai frumos si mai bine, de la gagici la bani si locuinte si tot, de ce noi n-am putea sa ne mutam aici? Ce e asa de interesant in Bucuresti?”. Si m-am cam prins eu ca nu erau lucrurile atat de black cum le vedeam eu. Ca eu ma gandeam la noi, iar ea inca se gandea doar la ea. Nu c-as invinovati-o vreun pic – chiar nu – dar asa era. Eu ma gandeam in termeni de “ce am putea face noi aici, unde am putea ajunge”, iar ea se gandea “am prieteni in Romania, am bunicii in Romania, de ce sa plec eu undeva”.

Si-apoi am venit si mi-am pierdut jobul – asa, concediat – oarecum legat de ea, dar nu am chef sa intru in detalii acum. Si de Valentine’s day, asa, cadou, lol. Si tot cadou mi-a luat si ea mie un joc nou – W(orld) o(f) W(arcraft. Si chestia asta a acutizat problema. Nu pentru ca mama-mama, s-a apucat tipu’ sa se joace si se joaca prea mult (desi s-a intamplat si asta), dar pentru ca ma uitam acolo la monitor si-mi curgea scuipatul din gura. WoW e un joc. Doar un joc. Da’ e un joc de-ala in care incepi in pula goala si, daca depui un pic de efort – nu prea mult – esti un fel de king of the hill. Minezi pe-acolo niste minereu si nu-i bai – in 5 minute apare la loc. Nu trebuie sa ceri aprobarea nimanui. Nu ai nevoie de autorizatii. Culegi niste plante si inveti alchemy si vezi cum iti intra goldu’ in bags. Si stai si te intrebi de ce pula mea pe planeta aia imaginara se poate si pe-aici nu? Ah, da. Pentru ca asta-i deja luata. Toata. Tot pamantul apartine deja cuiva. Apartinea deja inainte sa te nasti tu. Si tu te-ai nascut pentru a-l munci pentru altii – “daca ai noroc”, ca altfel esti somer si nici aia nu poti face. Si degeaba inveti sa faci chestii, cum invatam eu. Ca nu-i pasa nimanui. Si nu conteaza cat de bun esti la ceva, ca nu o sa ajungi niciodata nicaieri fiind bun la ce faci. O sa fii un executant, cu un venit care se incadreaza intr-o grila atent calculata pentru a pastra 99% din profit pentru ala care nu face nimic, da’ s-a nascut in familia potrivita.

Si cam pe-acolo a inceput sa ma loveasca, dar nu mi-am dat seama. Si-a durat multa vreme, iar mie mi se dusese tot blackul pe pula. Dar fix pe pula. Nici macar eu nu mai eram fericit. Ce sa-i mai fac si pe altii fericiti? Cum?

Te gandesti “dar eu sunt in IT, eu castig 1200 de euro pe luna, eu am apartamentul meu, eu am gagica asta, eu fut gagicile alea…”. Si, brusc, descoperi ca nu e asa. Ca, da, lucrezi tu in IT, scoti tu 1200 de euro pe luna, dar sa vezi – si rata e acum 650 de euro pe luna. Si cu restu’ de facturi si cu cate-o iesire si cu pula mea, traiesti de la luna la luna, la un salariu de dezastru. Si gagicile alea, da, le futi, dar aia-i tot ce vor, nu-s interesate de mai mult. Si nu din cauza c-ar fi ceva in neregula cu tine, da’ e ceva mult mai in regula cu altii. Tin minte c-am futut-o pe una cu o zi inainte sa se marite cu altul. Nu stiu daca era destept sau amuzant tipul, dar era urat cu draci si bogat tot cu draci. Si aia era. De futut? Oricand gaseam. Hell, nici nu mai gaseam eu, ma cautau ele pe mine – un grup de domnisoare. Dar de mai mult? No fucking way. Si era evidenta si ruperea lor de pula. Adica, bai – si aici probabil n-o sa inteleaga prea multi oameni – tot ce-mi doream era ca dupa ce ne-o tragem, sa intrebe una din ele “bai, iti fac o cafea sau un ceai misto sau…?”. Cam atat. Nu sa-mi ridice vreuna vreo statuie. Da’ sa faca un gest oarecare, unul care nu implica mare efort, da’ ceva care sa sugereze ca vrea mai mult decat niste banala pula. Si nu se intampla. Nu se intampla deloc.

Te simti prins intr-un rat race, cum ziceam. Toata lumea din jur te felicita si te pula mea, ca mama-mama, unde-ai ajuns tu, ce pizdos esti tu. Iar tu nu te simti pizdos deloc. Ca iti raman 100-200 de euro pe luna in cont si nu ai unde sa urci, ca deja esti “sus” in statistici. Gen eu eram cica-n top 5%. Pula mea de tara cand top 5% inseamna 100 de euro ramasi la salariu, ca la prima problema o belesti, ca nu o rezolvi cu 100. Iar chestia asta a devenit evidenta intr-o seara. Eram la mine acasa – stateam la etajul I – si ma trezesc ca se aude ceva clipocind din bucatarie. Ma duc acolo si vad ca incepe sa urce in chiuveta ceva moloz semi-lichid. M-am frecat la ochi – bai, ce pula mea, asta parca trebuia sa functioneze in sens invers? Si da-i si suna – bai, care stiti un instalator? Si toti aia care-ti raspund – dar cei mai multi nici macar n-au ridicat telefonul in seara aia, cumva – te intreaba “dar la ce-ti trebuie?”. Pai, uite, vreau sa sug pula unui instalator, am bifat toate celelalte chestii de pe lista si asta a mai ramas – LA CE PIZDA MA-TII CREZI CA-MI TREBUIE, VLADUT? Iar slobozu’ ala negru urca-n continuare in chiuveta si incepe sa curga din chiuveta in casa. Solzi de peste cu zat de cafea si ceva care aduce a petrol. Pentru ca eram un tip reusit, un tip cu apartament in Bucuresti, central, asa. Si in Bucuresti lumea arunca la chiuveta din bucatarie tot. Resturi de mancare putrezite. Acolo curata pestele. Acolo arunca zatul de cafea – ce filtru, coaie, ibric! Si simti ca borasti si vine in cele din urma un instalator si rezolva cu “sarpele” si pe urma iti explica fenomenul, iti spune scarbit ca asa e-n Romania, ca-s toti tarani (si e haios cand o zice un instalator care spune “ie tarani”), apoi zice ca trebuie instalata o clapeta – si costa aia atat, aia atat, ailalta atat si manopera atat – 6.5 milioane, sefu’. Derp. Iar tie ti-au ramas 100 de euro din salariu si nici macar 4 lei nu e un euro…

Si-asa mi-am bagat eu pula pentru a doua oara in toti si-n toate. Si-asa mi-am schimbat numarul de telefon si l-am dat doar catorva oameni – vreo 3, asa. Si-asa am dat cu block in toate directiile, de la ym la tot ce se mai nimerea. Ca eu nu ma puteam vindeca de boala. Boala eram eu – problema eram eu. Eu, care vedeam realitatea asa cum era, in timp ce restul imi explicau mie cat de roza este, in special pentru mine. Eu eram problema, tipul care incerca si el sa se concentreze pe chestiile pozitive. S-o nelepeasca si nebeleasca aiurea.

Cum te vindeci de tine?

Cum te vindeci de faptul ca pur si simplu vezi unde te afli si ce-i in jur?

Pe mine m-au vindecat doua chestii: durerea aia infioratoare si alea 0 missed calls. Ca alea m-au facut sa inteleg pe mine ca, de fapt, probleam nu sunt eu. Eu sunt doar ala normal, ala care vede. Doar se intampla sa fiu inconjurat de oameni al caror unic scop in viata era sa continue sa traiasca asa. Circular. Sa mearga la lucru ca sa aiba bani de-o cartela de metrou ca sa poata merge la lucru ca sa-si permita sa iasa la o bere ca sa-si spele creierul de “lucru”. Cat sens…

Si m-am ridicat de-acolo si-am trecut pe albastru. Fuck red. Fuck black. Blue.

Am ramas cu blackul ca un ideal. Unul pe care n-o sa-l ating vreodata, se intelege. Locul ala unde totul ar fi OK si frumos si fain si. Dar n-o sa se intample. Niciodata. Nu pentru mine. Ca m-am nascut in locul nepotrivit, in familia nepotrivita si tot asa. Si nu pot sa minez, nu pot sa adun flori si degeaba invat alchemy, ca o sa pot cel mult sa fiu farmacistul vreunuia care are deja terenul si banii de investit. A trecut multa vreme de cand tot ce stiam era tar zxvf. Am tot invatat. Si ce s-a schimbat? Tot aia sunt – tipul ala care executa si pula mea. Nu pot sa-mi fac atat de simplu o chestie a mea. Ca avem clauze prin contracte and shit – sa fie siguri aia care au mostenit chestii ca nu-ncerci sa te ridici si tu cumva. Si ma uit la idealul ala si nu mai am treaba cu red in vreun fel, nu am chestii care sa ma faca nefericit. Dar stau in zona aia albastra, unde ma uit la ce-i red, dau din cap si ma mut incet-incet mai spre black, asa, un pic.

In continuare traiesc intr-o lume de idioti care nici macar nu vad ce-i in neregula. Nici nu vor vedea vreodata. Ca stiti cum e, cel mai bun sclav (stiu, tampita formulare) e ala care se crede liber. Si ma uit la chestiile alea red, daca se apropie vreuna de mine si caut si gasesc o solutie, sa ma mut mai spre black.

A inceput de multa vreme, de cand eram inca in Romania si lucram in Romania. Am renuntat sa mai visez la cariera. Era o vreme cand ma ofeream sa vin eu la 2 noaptea sa fac o chestie care nu se putea face la 3 dupa masa. Mi-am bagat pula-n de-astea. Cariera. Mars in pula mea cu ea de-aici. Si-apoi la tipe. Era o vreme cand invitam o tipa la o cafea prin oras sau la mine si discutam cu ea vreo 15-25 minute inainte, ca ala era timpul mediu de combinat. Si pe urma a venit o tipa intr-o zi si m-a intrebat la ce ma gandesc si eu i-am zis ca ma gandesc c-ar fi misto s-o pun capra si sa-i dau si-o muie. Si a clipit a proasta si-a zis “ok”. Si nici nu m-am mai schimbat de-atunci. Cand m-am dus la o tipa, asa am ramas – auzi, ne-o tragem in seara asta? Vorba aia, cafele sa bei cu ma-ta, ca oricum mie n-o sa-mi faci una dupa si accept asta.

Pur si simplu am incetat sa ma mai mint c-o sa fie OK. Ca-s in black. Ca o sa se rezolve toate. Ca-ti trebuie doar rabdare si putere de munca si. Bullshit. N-o sa fie niciodata OK. N-o sa fie niciodata cum ar trebui sa fie. N-are cum. Toate dronele se zbat fericite-n status quo si nimeni nu vrea schimbarea. Am mai zis asta, dar da-i unui idiot 600-1000 de euro si o sa fie fericit. Nu o sa-i schimbe viata cine stie cum, dar o sa fie fericit c-o sa-i vada pe-aia care scot 300 si-o sa se simta implinit. El a reusit!

Nu, n-a reusit. Nici eu n-am reusit cine stie ce. Zac in zona aia blue si ma feresc constant de chestiile red. Si cat timp tin ochii deschisi, n-o sa fie niciodata black. Inteleg si accept chestia asta. Si-i tot ce trebuie – sa intelegi si sa accepti ca nu va fi niciodata cum trebuie sa fie. N-o sa am niciodata o viata buna, asa cum inteleg eu viata buna. (nu, daca ai un job si-un mortgage nu ai o viata buna; viata buna e cand iti poti cumpara vreo 3 chestii cu banii jos si nu stii exact la ce foloseste un job) Dar am una OK si linistita. Fara dureri de cap. Fara a ma sufoca. Fara insomnii. Fara a-mi face griji legate de cat o sa-mi ceara un instalator sau cat o sa coste un concediu. It’s something.

Iar cand mai vad un tampit, nu incerc sa-l ridic de pe jos. Nu mai incerc sa-i spun unde greseste. Nu mai incerc sa-l aduc “pe calea cea dreapta”. Il las in tampenia lui, sa faca ce-are chef, ca face pe timpul si pe viata lui, nu pe-a mea. Nu am mai incercat sa fac vreo tipa fericita. Daca nu era, ii aratam usa. Drum bun. Ca o paranteza, de-aia nici nu mai am pagina de facebook sau pula mea, alte cacaturi. Ma doare-n pula daca da careva share, like si alte harneli. Mi se umple pula de lacrimi si mai multe nu. Oh, nu, n-o sa citeasca si altii, n-o sa ajunga mesajul si la altii? Perfect – ma doare-n pula. Sa creasca linistiti cu ochii-nchisi si, daca se poate, sa faca alti sclavi ca ei, ca va trebui sa ma stearga cineva la cur cand voi fi un mos sifilitic in vreun azil.

E adevarat, in urma au ramas niste oameni care pot spune despre mine ca-s nu stiu cum. Psihopat. Sociopat. Ce alte cacaturi mai scorneste vreun idiot pentru a-i ajuta pe altii sa mearga inainte cu ochii inchisi.

Iar eu ma uit la ei si la ce-au de spus si la cum penduleaza ei intre red si black si ma gandesc senin: “like I give a fuck”.

In continuare nu-i suport pe-aia cu “concentreaza-te pe chestiile pozitive”. Pe black.

You dumb fucking niggers. Daca era black, nu era nevoie sa te concentrezi pentru a vedea asta.