Cum am pierdut eu vreo 70 de dolari

Daca v-am povestit de primul job, hai sa va mai povestesc o chestie cu alt job (vorba aia, am tolba plina, da’ in general mi-e lene)

Era prin 1998 sau ceva, nu-mi amintesc foarte bine. Ca poveste, locuiam la o gagica de doi lei – vezi-doamne “prietena mea”. A fost, fara dubiu, cea mai naspa tipa cu care am avut de-a face. Da, din toate punctele de vedere. Da’ stiti cum e, cand dormi sub cerul liber si risti sa mananci o data pe saptamana, una care are apartamentu’ ei si pile-n vama deja pare frumoasa si desteapta. Sa zic doar atat despre ea, c-am zis destule cu alte ocazii.

Traiam din tot felul de marlanii de internet, da’ fusese o perioada in care nu-mi mai iesise nimic nici de frica. Nu mai stiu ce dracu’ se intamplase, era pur si simplu o perioada jalnica. Traiam din ce aveam la ciorap, practic, ca nu mai mersese nimic de cateva luni. Si vorba aia, deja cam aveam ariciul in buzunar. Ca nu stia prea multe domnisoara in cauza, da’ stia ca vrea in oras, ca vrea la mare, ca…

Ei, si din una-n alta, ma trezesc eu intr-o zi ca aprind PC-ul sa ma apuc de “lucru” si porcaria dracului bubuie. La revedere placa de baza, la revedere procesor, la revedere RAM – si jumatate din placa video topita. Fix ce-ti doresti cand nu mai ai bani si din asta traiesti. Habar n-am care a fost problema, probabil ceva la sursa, probabil ceva cu reteaua de electricitate, dracu’ stie. Cert e ca de la “poate azi merg chestiile, ca n-am mai scos bani de o tona de vreme” am ajuns intr-un minut la “ia te uita, acum nici macar nu mai pot incerca sa fac bani”. Ce sa fac, ce sa dreg…

Se-ntelege, nu discutam cu ai mei prea des, nici nu treceam pe la ei prea des. Da’ fix in ziua aia ma trezesc ca ma suna tata. Care nu stia prea bine ce fac, din ce traiesc, dar cica avea el o cunostinta care avea un icafe. Si ca..poate ma intereseaza sa lucrez acolo, ca el poate sa-mi puna o vorba buna, daca de-un serviciu serios nu vreau sa ma apuc. In mod normal, i-as fi ras in nas, da’ cum stateam si ma uitam la cum imi fumega PC-ul, din senin mi s-a parut o idee excelenta. Nu de alta, da’ brusc aveam de unde sa fac ce aveam eu de facut. PC-uri si internet la discretie. Si gratuit.

Asa ca m-am dus cuminte la o intalnire cu tanti aia care avea icafe-ul. Sarut mana, da, da, un baiat dragut, da, da, stiu cate ceva despre PC-uri, nici o problema. Rolul meu? Cum vedea un bou sinistru sa se joace in icafe sau s-o arda pe internet, sa-i iau banii si sa-i spun la ce PC sa se aseze. Pot spune ca l-am facut perfect. Si nu stiu cum s-a facut, da’ am uitat sa intreb de salariu. Ma rog, de fapt, stiu: nu-mi pasa catusi de putin de salariu, aveam eu alte calcule in cap.

Si trec vreo 3-4 saptamani asa. Oagarii veneau, eu le luam banii, ii puneam frumos “in casa”, imi vedeam de ale mele, ./exploit, submit order, submit order etc. Toate bune si frumoase. Era vremea aia cand iti veneau chestiile dupa vreo 3 saptamani, daca-ti veneau. Stiam mai bine drumul spre posta din Pantelimon si catre UPS decat spre casa. Si, intr-un final glorios, nu stiu cum se face, da’ in doua zile, mi-au venit comenzile una dupa alta. Trageau masinile DHL in fata icafe-ului de ziceai ca e parcarea lor. Ba, dar asa, fara numar. Stiu ca facusem un calcul si venisera chestii de vreo 7000 de dolari in doua zile. Bine, n-aveam eu sa iau banii aia pe ele, ca stiti cum era: spaga in vama, vandutu’ in magazine la juma’ de pret etc. N-are sens sa insist pe tema.

Si cum ziceam, imi venisera brusc toate alea. Gata, imi puteam lua alt PC fara sa ma gandesc ca “din ce o sa traiesc luna asta”. Perfect. Numai bine ce stateam calare pe un munte de cutii venite, aia din icafe imi aruncau priviri suspecte (ca erau cativa care se ocupau cu aceleasi treburi), cand vine un coleg si-mi zice fericit “coaieeee, azi e ziua de salariu”. Eu uitasem complet de salariu. Ca sa ne intelegem, salariul meu cred ca ar fi fost pe undeva pe la 70 de dolari sau cam asa ceva. Imi pasa de el ca de disparitia unei specii de harciog din Alaska.

Dar, stiti cum e, daca tot era ziua de salariu…hai sa-mi iau salariul. Daaa, si vine tanti aia, patroana, cum ar veni. Ne aduna pe toti la un loc si ne comunica pe un ton foarte-foarte ofuscat ca…a disparut un blank. Pentru cei tineri, treaba statea cam asa: pe vremuri, un cdwriter era cat vreo 2 salarii. N-avea lumea acasa. Se ducea in icafe sa-si scrie cd-uri. Cu filme, cu jocuri – era plin in Regie de studenti care din asta traiau. Ardeau cd-uri, printau chestii, faceau proiecte etc. Si, ca orice icafe respectabil, avea si tanti asta un calculator cu un cdwriter troglodit.

Fiind atat de scumpe jucariile alea, calculatorul cu cdrw era intr-o camera separata. Usa era inchisa cu cheia, doar patroana avea cheia. Si vine aia si ne spune sec “pentru ca ati furat un blank, nu va primiti salariile pana nu iese-n fata ala care-a furat blankul”. Nu mai stiu cat era un blank atunci, da’ nu prea scump. Se scriau chinezarii de-alea verzi si albastre. Cam cat un pachet-doua de tigari, cred. (iar tigarile erau ieftine atunci)

Ba, si nu stiu de ce, toti se uitau la mine. Asa, cu subinteles. Sa moara Fram si puii daca-mi dau seama de ce. Nu aveam nici o treaba cu blankuri, ars cd-uri etc. Nici nu-s sigur c-as fi gasit drumul spre camera aia, daca m-ar fi pus cineva, necum sa descui etc. Da’ probabil ca fiind mai nou pe-acolo, eram numai bun de tap ispasitor. Dupa care ne cheama tanti patroana pe fiecare separat la o discutie intre patru ochi. Sincer, am vrut sa “recunosc” eu ca l-am furat, chit ca nu furasem nimic, doar asa, la modul “ma doare-n pula de salariul vostru, da’ macar sa-si ia fraierii astia banii”. Numai ca nu am facut-o – in mare pentru ca m-am gandit ca nebuna ar putea chema politia si, deh, in my line of work, eram un pic alergic la politie. Era si culmea sa ma trezesc cu vreo mizerie pentru ceva ce nu furasem.

Cand a venit randul meu, m-am dus relaxat la discutie. Ai furat blankul? Nu. De unde stiu eu ca nu? Pai, uite, usa camerei e inchisa cu cheia, doar tu ai cheia. Pai, da, dar puteai sa intri pe geam. Era o fereastra de-aia la camera, cam cum aveti prin blocuri la baie. Genu’ prin care ar putea intra un copil de vreo 2 ani, da’ nu un adult. Bai, uite, nu am intrat pe geam. Nu as avea loc pe-acolo. Dar poate ai furat cheia cand nu eram atenta si-ai facut un mulaj si ai facut alta. Pai, nu am facut nici asta, ca e mai scump sa faci o cheie decat sa cumperi un blank. Mai repede daca furam cheia furam atunci cd-ul. Pai, poate asta ai facut. Pai, nu am facut asa ceva. Ai furat blankul? Nu. Ma, ai furat blankul? Serios ca nu. Uite, eu nu va platesc salariile pana nu iese-n fata ala care-a furat blankul. Si a pus problema la modul ala “ai vreo problema cu asta?”. Nu “in regula?”. Nu nimic asemanator. Asa, la modul “c-asa vrea pizda mea”. Ce puteam sa-i raspund? “Pai, eu zic ca nu-i neaparat o idee buna, da’ daca dumneavoastra ziceti…”

Mi-am luat frumos cutiile si m-am carat acasa (plm, m-am cocosat pana acolo cu ele, ca nu te lua nimeni 500m cu taxi-ul). A fost si ultima oara cand am vazut-o pe tipa. Se-ntelege, pe seara imi vindeam intr-o veselie chestiile care venisera, numaram dolarii ceva de speriat. Aveam o intelegere cu niste baieti de la ultra pro, eu le aduceam chestiile, ei imi dadeau jumatate din pretul lor si nu intrebau de unde au venit. O placere. Cine stie cate calculatoare au vandut aia cu procesoare si memorii cumparate de la mine…

Se-ntelege, cred, ca n-am mai trecut pe la lucru. Mi-am facut alt PC si da-i de-acasa cu submit order. Alta viata cand nu te intrerupe cate-un tampit la 30 de minute ca vrea sa se joace quake sau ca i-a expirat timpul de quake.

Da’ dintr-un motiv sau altul, ma rodea treaba cu salariul. Nu-mi pasa de aia 70 de dolari catusi de putin, da’ ma seca la corazon faptul ca m-a acuzat bulangioaica aia figuranta de furt (stiu, hilar sa spun asta) – si nu orice fel de furt, ci de furtul unui imputit de blank. Si nu m-am putut abtine pana n-am inceput sa dau flood in icafe-ul ala de pe vreo 10-20,000 de masini sparte. Nu ma simteam bine altfel.

A stat aia o zi, a stat doua, intrau clientii in icafe si plecau in 5 minute, ca nu mergea internetul. Nu e cea mai reusita afacere sa ai un internet cafe fara internet. Ca deh, pe vremuri, RDS-ul filtra chestiile externe. Cand infulecai flood, mai puteai accesa “metropolitanul”, dar nu exista pe-atunci bucharest.ro.eu.undernet.org sau alte alea. Venea lumea sa stea pe irc si pleca dupa cateva minute. De jucat pe quakeworld nici nu se punea problema. Practic, nu mergea mai nimic. Cum veneau clientii, asa si plecau injurand ca si-au pierdut vremea venind pana aici. O zi asa, doua zile asa, o saptamana asa (Se-ntelege ca nu opream floodul ci, dimpotriva, mai bagam inca 300-400 de masini zilnic sa dea in icafe-ul ala). Pana cand i-au reziliat aia de la RDS contractul. Unilateral, asa. De maine nu mai aveti abonament la noi, noroc si pa.

Aia din icafe se dadeau de ceasul mortii. Ce sa faca, ce sa dreaga. Au schimbat ip-urile. Da’ de pomana, ca stiam nickurile de pe irc ale celor care lucrau acolo. Dadeam cu /whois cutare, vedeam alt IP. No problem, opream blitzkriegul, puneam alt target si da-i iar cu slice si synflood de pe 20,000 de jeguri.

Au stat ei ce-au stat asteptand sa se opreasca. Bai, de la ce se trage? Pana si-au dat seama, asa, brusc, ca eu nu mai veneam la lucru. La telefon nu mai raspunsesem. De pe irc disparusem (evident, cat lucrasem pe-acolo folosisem alte nickuri, alte chestii, nu ma dusesem cu “noroc, io sunt manowar”) Si s-au prins.

Primul pas a fost sa sune la tata, ca, na, il cunostea patroana. Ca, daca ar putea veni pana la el, sa discute cu mine. Si tata, clipind, pai, el nu locuieste aici, sta pe undeva cu o domnisoara, nu prea stiu pe unde. Dom’le, e serios. Doamna, si eu tot serios va zic, nu stiu unde sta, e un pic mai ciudatel baiatul, dar…ce s-a intamplat? Si-i explica aia ce s-a intamplat. Mai bine zis, a incercat sa-i explice. Pentru ca sa-i explici lu’ tata cum da unu’ cu precursoru’ unui botnet slice de pe 20,000 de chestii nu prea a mers. Tata se pricepe la masini si la fotbal. Si cam atat. N-a fost cea mai stralucita conversatie, imi imaginez.

Da’ din una-n alta o intreaba tata: “Doamna, eu nu inteleg prea bine, dar inteleg ca va face probleme. De ce face asta?” Pai, ca, sa vedeti, cineva a furat un blank si am hotarat ca nu le dam salariile pana cand..Pai, cat costa doamna un blank de-ala? Pai, ca atat. Doamna, pai, asta abia ne-a platit noua datoriile, a cumparat mancare si-a plecat, avea bani, nu cred ca fura el un blank. Pai, nu stiu daca el fura. Pai, doamna, da’ l-ati acuzat pe el ca v-a furat blankul? Pai, nu numai pe el. Si nu i-ati mai dat salariul, pana la urma? Pai, nu, dar daca imi spuneti cum dau de el, i-l dau cu cea mai mare placere, ca nu doream sa ne certam sau cine stie ce. Pai, da, da’ stiti, nici eu nu am cum sa dau de el, nici dracu’ nu stie cum sa dea de el.

Si uite-asa ma trezesc eu cu tata ca-ncerca sa-mi spuna mie ca…nu-i frumos ce fac. Fara sa inteleaga prea bine ce fac. Ca, bai, potoleste-te, da-o-n pula mea. Eu nu si nu. Ca a incercat sa ma tepuiasca. Bai, ca eu iti zic sa te potolesti, c-o cunosc pe femeia asta, cum sa faci asa ceva, ca eu am pus obrazul pentru tine. Problema ta, smechere. El pe-o parte cu argumente rezonabile, cu bun-simt, cu chestii. Eu, pe cealalta parte cu “mi se rupe pula, imi bag pula-n ea de zdreanta”. Daca a vazut ca nu se intelege cu mine, ce idee i-a venit lu’ tata? S-o puna pe mama sa vorbeasca ea cu mine. Destept baiatul la faza asta, ca stia ca lu’ mama n-o sa-i zic ca “imi bag pula etc”. Da’ mai putin destept la alta faza: nici mama nu-si primise salariul de X luni de la lucru. Asa ca a fost o conversatie de genul “pai, cum, nu ti-a dat banii?”. Pai, nu, si pe deasupra m-a luat ca a disparut un blank, ca l-as fi furat eu, ca nu stiu mai ce. “Aha”. Un fel de “pai, atunci, bine, fa cum te taie capul”.

Trecusera ceva saptamani si nu mai venea nici dracu’ in icafe-ul ala. Imprumuturi, chirii (era intr-o vila draguta), alte tampenii. Eu nici gand sa opresc floodul. Imi vedeam relaxat de-ale mele. Asa ca a gasit tanti solutia: sa se mute intr-un apartament mai mare de bloc cu treaba asta. Si da-i – contracte, rezilieri, noi contracte si hai acolo. Se-ntelege, cum am vazut pe irc-ul nickul unuia de-acolo, cum herpaderp, flood la maxim in noua lor conexiune. Si se-ntelege ca nici un ISP din Romania nu prea tinea la asa flood nesimtit, asa ca i-au lasat si-aia fara net. In timpul asta, tanti patroana tot suna la tata. Ca dom’le, ca asa o sa dau faliment, ca o sa-i lase pe copiii astia fara job, ca ganditi-va si dumneavoastra, ca…

Si tata ce sa zica “doamna, eu am discutat cu el si mi-a zis ca nu face el de-astea, da’ daca s-o fi plans la vreun prieten ca nu i-ati dat salariul, cine stie ce fac aia, stie tot felul de pusti de-aia de la televizor…”. Iar tipa ii baga lacrimogene la telefon. Ca dom’le, ca eu am vrut doar sa inteleaga toata lumea niste principii de viata, ca furtul nu duce la nimic bun, ca nu acceptam decat oameni onesti etc etc. Sa-i spui de-astea lu’ tata e ca si cum i-ai povesti pilda cu pestele si painea unuia din ISIS.

Ca s-o scurtam, o luna mai tarziu icafe-ul ala a dat faliment si n-a mai aparut pe nicaieri. A fost un faliment cinstit – nu cel mai frumos pe care l-am provocat vreodata, dar pe-aproape. Umbla vorba pe internet ca “ma cauta” baietii aia care lucrau acolo sa-mi rupa capul, ca i-am lasat fara serviciu. Dupa care n-a mai umblat vorba. Presupun c-au fost prea ocupati cu noile lor joburi – pe santier sau in vreo carciuma, habar nu am. Cert e ca nu m-am mai intalnit cu vreunu’ din ei vreodata. Am mai dat ocazional de cate-o conversatie pe irc despre mine in care povesteau aia cu naduf ce le-a facut jegosul ala, ca daca-l prind ii rup capul etc etc. Ba unul care lucrase acolo spunea chiar in gura mare pe irc ca am fost un tampit, ca lor le-au dat salariile pana la urma. Mda, ce smecher ai fost tu, boss.

Pentru ce atata futere?

Pentru un blank. Cred ca era vreun dolar sau cam asa ceva. Si sincer, nici nu cred c-a disparut. Dar cam asa a fost un alt job de-al meu. De vreo luna.