Despre figuranti

Ati vazut vreodata un film de-ala facut de Sergiu Nicolaescu? Stiti genul – alea comandate de Ceausescu. Dacii, rezistand eroic ambitiilor imperiului roman. Apoi, poporul roman luptand brav alaturi de sovietici pentru a-i invinge pe nazisti, herpaderp. Sau Mihai Viteazu, interpretat eroic de-un baiat in blugi, gonind eroic cu barda si ceasul la mana.

Toate filmele alea aveau nevoie de figuranti. Erau atatea batalii epice. Si de unde sa scoti atatia figuranti fara sa arunci cu banii? In Gladiatorul, de exemplu, i-au facut aia pe calculator, ca ar fi fost prea scump sa populezi ditai arena cu atatia figuranti. N-au americanii bani…

In schimb, Sergiu Nicolaescu & Co au gasit alta solutie mult mai convenabila: dadeau un telefon si se prezentau brusc figuranti. Printre ei, si parintii mei. Pentru c-asa se facea pe vremea aia. Erai in armata? Faceai orice – numai armata nu. Astfel, tata a facut figuratie, cica. Si, ca sa-l citez “nu puteai zice nu; adica, puteai zice nu, da’ pe urma faceau aia instructie cu tine toata ziua in cazarma; si ce preferai, sa stai toata ziua si sa alergi juma’ de ora la filmare sau sa faca aia instructie vreo 12 ore cu tine cu rucsacu’-n spinare?”. Si doar nu era nevoie doar de barbati. Asa ca si mama a aparut in nu stiu ce filme de-alea dubioase. Ba ca femeia-soldat frumoasa foc, ba ca dracu’ mai stie ce.

Din toata familia, doar sora-mea n-a aparut in filme. Pentru ca eu unul n-am scapat de asta. Dar, daca ai mei au facut-o la ordin – ca era nevoie de niste mii de idioti care sa alerge ca gainile fara cap, eu am facut-o pentru bani si haleala.

Inainte de a ajunge la asta, totusi, cateva cuvinte despre Tudor Chirila.

Am ajuns la lansarea albumului lui in Hard and Heavy Cafe – mizeria aia cu dedicatie pentru Dorina si pula mea. Nu prea aveam eu chef sau bani de asa ceva, ca sa fiu sincer, da’ m-a tarat acolo gagica din perioada aia – o tipa numita Adriana. Din motive care-mi scapa, Adriana mai mersese prin ceva club pe unde cantau amaratii aia de la Vama Veche inainte de-a scoate albumu’ ala. Si-i placuse. Nu prea stiu de ce, da’ nu am contrazis-o. Daca m-a rugat ea sa mergem, bine, hai sa mergem.

Acolo l-am cunoscut pe animalul ala de Chirila.

Tipul mi-a displacut din prima secunda in care mi-a fost prezentat. Avea un aer de-ala afectat. La un simplu “salut” raspundea de parca soarta intregului univers i-ar fi apasat pe umerii aia fragili de sobolan efeminat. Dar, ma rog, am zis ca poate asa-s artistii si nu m-a deranjat prea rau. La o adica, Adriana parea destul de entuziasmata de prezenta tampitului, iar eu eram entuziasmat de faptul ca dupa concert, urma sa ramana la mine peste noapte, “sa dormim”. Adriana, nu Chirila.

Nu mi-a placut concertul tipului. Nu stiu daca ei cantau bine sau nu, dar pur si simplu nu era genul meu de muzica. Adica, eu ascultam Manowar si Moonspell, ce pula mea ar fi putut sa-mi placa mie la Vama Veche? Mi s-a parut ca o lalaiau aiurea. Se vedea de la o posta ca era pe bune numele albumului: chiar nu aveau urma de chef in ziua aia. Mi s-a parut interesanta melodia aia cu Calul din Marlboro, o cam falsa puternic Tudor Chirila, da’ nu-i ca si cand eram eu vreun critic de arta. Si pe urma, vorba aia, stiam ca n-o sa cante Adams sau Ribeiro, asa ca nu pot spune c-am fost dezamagit.

Pe vremuri, in Hard and Heavy se fuma. Si, cand au terminat astia de behait, am primit si eu (gratie Adrianei, presupun) o caseta cu albumul lor. Da, caseta, lol, de-aia care se derula cu pixul. Ei, bine, fumand si band pe-acolo in HNH, la un anumit moment m-a pocnit o nevoie stringenta de-a ajunge la baie. Si da-i si strecoara-te printre mese in drum spre buda. Doar ca se mergea asa, stil melc. Abia faceai un pas pe secunda – chiar era inghesuiala. Asa se face c-am petrecut un pic mai mult timp pe langa masa la care s-au asezat astia din trupa. Si domnu’ Chirila povestea foarte afectat ca el le-ar putea fute oricum “pe toate pizdele astea” – aratand asa, peste toata cosmelia. M-a cam infuriat chestia, dar n-am comentat nimic. Pana la urma, presupun c-avea si el dreptatea lui – cele mai multe erau tot pustoaice ca Adriana, de-alea care probabil s-ar fi udat toate daca le-ar fi zis asta macar “buna”.

Dar, ma rog, a trecut ceva vreme, pe mine nu ma interesau trupele romanesti prea mult, asa c-am uitat complet de animalul asta. Si probabil uitat ar fi ramas, daca n-as fi fost ghinionist.

Am povestit in trecut ca intr-o perioada faceam foamea si eram cat se poate de homeless. Cum am ajuns acolo nu prea conteaza acum, dar cert e ca eram cam pe la stadiul ala.

Aveam o gasca de prieteni – rockeri de-aia suparati. Ca toate gastile penibile de rockeri suparati, ne strangeam prin parcuri sau pe la blocu’ vreunuia si-o ardeam acolo suparati. De obicei, asta insemna ca discutam de filme si dracu’ mai stie ce, chinuindu-ne sa aratam cat mai fiorosi si mai rockeri. Si suparati, sa nu uitam!

Intamplarea a facut sa ne adunam intr-o zi la vrajeli de rockeri suparati pe o terasa din cartier – La Visini. Si tot intamplarea a facut sa fie chestia asta aproape de-o mizerie de productie filme – pe numele ei Castel Film sau Films. Era un tip de-acolo pe terasa care fuma ca doi turci si-a venit la noi sa ne intrebe daca ne-ar placea sa aparem in niste filme. Noi, normal ca da. Adica, astia din gasca aveam 18-19 ani mai toti, ce mai, pentru multi deja a sunat a Hollywood. In schimb, in cazul meu, a fost strict pentru bani. Nu mai stiu suma exacta platita pentru a face figuratie, da’ cert e ca primeam pentru o zi de figuratie cam 10% din salariu’ lu’ mama plus niste mizerii de haleala. Nu vreun ospat regal sau ceva, da’ cand esti flamand si cam homeless, banii si haleala suna bine.

Ne-a chemat ala inauntru, ne-a intrebat de varsta, nume etc si ne-a ales pe cativa sa facem figuratie. Cre’ ca s-a chinuit sa ne aleaga pe cei mai solizi si mai fiorosi – ori asta, ori a fost doar o coincidenta. Printre ei, si eu. Ne-a luat omu’ numerele de telefon si-a ramas ca ne suna cand e rost de ceva.

Cinste lui, chiar asa a fost. Ne-a chemat si tot chemat. Eu unul am aparut in vreo 4 filme de-astea – figurant si-atat, se-ntelege. La ultimul, m-a chemat tipul la el in birou si m-a intrebat daca vreau sa apar si-ntr-un rol mai de doamne-ajuta. Cica aratam asa a haiduc. Inalt, plete, destul de solid, cu ceva machiaj as fi putut fi fioros, asa. Si avea el o idee – trebuia sa fiu un criminal de prin 1800, sa omor cativa oameni nevinovati, apoi sa fiu casapit eroic de personajul principal. Si mie mi-a sunat bine, nu zic nu. Nu ca mi-as fi facut vise de hollywood sau plm, da’ cand a mentionat omu’ 800 de dolari, parca-parca era altfel decat nu mai stiu cate sute de mii. Avea tipu’ numaru’ meu de telefon, urma sa ma sune cand incepea chestia. Super. Acum, stiu ca 800 de dolari nu suna prea grozav, da’ atunci erau ceva bani. Nu, serios. Inca era vreo 70 de dolari chiria la mine-n zona, de exemplu.

Daca-n ziua de azi o frec la taste prin UK si cariera mea de actor s-a terminat brusc, e multumita lui Tudor Chirila.

Vedeti voi, in al patrulea film, era vorba de ceva pulete american cu puteri magice. Venea el in Ucraina (Ucraina filmata-n Romania, se-ntelege) sa-si caute parintii – ceva agenti secreti rapiti de mafia din Ucraina. Si-n Ucraina gasea el doi puleti care sa-l ajute. Personaje secundare, cum ar veni. Ca si-n alte filme, urmau sa fie interpretate de doi puleti – Tudor Chirila si Mihnea nu stiu cum. Nu am retinut numele aluia, din simplul motiv ca era un irelevant. Arata ca un maimutoi cu paru’ ala blond, scurt, nespalat si cret.

Eh, si cumva, astia doi il duceau pe puletele american cu puteri magice prin nu stiu ce cluburi. C-acolo ar fi stocat raketii agentii secreti americani rapiti: in cluburi. Logic, nu? In unul din cluburile astea trebuia sa fim noi – figurantii. Daca v-ati intrebat vreodata cum arata raketii ucrainieni in filme, pot sa va spun ca unul din ei avea vreo 18-19 ani, purta un tricou original cu Moonspell si-avea plete. Eu, adica.

Ei bine, la un anumit moment, au hotarat aia ca trebuia sa inceapa o invalmaseala in clubul ala si unul din figuranti sa-i futa un pumn in muie lu’ Chirila. Treaba asta urma sa se intample pentru a-i da ocazia puletelui american sa-si puna in valoare puterile magice. Din motive necunoscute, am fost ales eu pentru a incepe scandalul in clubu’ ala. Chirila si Mihnea ala urmau sa para usor beti si eu – raufacatorul – trebuia sa sar la scandal. Probabil s-au uitat aia-n jur si-au hotarat ca eu as fi mafiotu’ perfect pentru asta. De ce un tip fain ca mine ar fi facut asa ceva, nu era clar. Dar nu te puneai cu ei, ca era scenariul lor. Eu unul n-am avut nimic impotriva. Urma sa fie o faza de-aia filmata cu incetinitoru’, in care eu sa-mi misc pumnul in reluare, sa aiba timp si-un paraplegic sa se fereasca. Dadeau ei pe urma pe repede-inainte si iesea o frumusete de pumn. Eu am fost de acord, se-ntelege. Eram acolo pentru a mai face rost de ceva bani si pentru haleala.

De altfel, de la haleala s-a intamplat nenorocirea. Era o rulota de-aia in care se gatea, adusa acolo pentru echipa de filmare, sa nu trebuiasca sa caute aia restaurante in jur. Gateau niste chestii pentru persoanele mai importante de-acolo, dar ne dadeau si noua (figurantilor) ceva de haleala. Eu unul chiar apreciam, mai ales ca-n perioada aia eram cam certat cu mancarea si ne vedeam mai rar – cam o data pe saptamana, daca aveam noroc. Evident, daca pentru actori si plm dadeau aia haleala gatita, pentru noi (figurantii) aruncau pe un platou ceva rosii, branza, sunca si niste paine si aia era. Dar eu unul n-aveam de gand sa protestez. Fie vorba intre noi, chiar le aranjau baietii frumos acolo. Daca n-ai fi stat in cur pe iarba, te-ai fi putut crede la un restaurant.

Se apropia ora mesei, ca sa zic asa, dupa cateva ore de filmare – pentru ca domnul Chirila si Mihnea ala aveau nevoie de vreo 30 de incercari pentru a reusi sa para beti. Da, erau amandoi atat de varza si de mediocri incat efectiv regizoru’ isi smulgea parul din cap. Cum pula mea sa nu reusesti nici din a douazecea incercare sa pari beat? Ca doar nu-i vreo mare smecherie. Acum, serios, oricine a vazut in Bucuresti un betiv pe strada poate face asta. Cat de greu e? Well, pentru Chirila si pentru Mihnea, era foarte-foarte dificil. Poate si pentru ca amandoi erau complet lipsiti de talent. Spun asta ca om care s-a nimerit la filmari cu amandoi. Nu ma intelegeti gresit, nici eu nu-s vreun Kevin Spacey sau Al Pacino, dar baietii astia doi erau COMPLET AFONI. Atat de afoni incat era evident pentru toata lumea ca-s pe langa. Efectiv nu inteleg cum primeau rolurile alea. Ori aveau niste pile pe undeva, ori sugeau pula cuiva, pentru ca altfel nu pot intelege. Eu nu i-as fi angajat nici sa joace niste statui. Dar… sa lasam lipsa lor de talent la o parte pentru a ne intoarce la haleala.

Nu stiu ce era cu Chirila-n ziua aia, dar, aparent, era rupt de foame. Cum a anuntat baiatu’ cu camera ca luam pauza, direct spre rulota s-a dus. Glont, asa. Am plecat si noi, restul, normal, asteptandu-ne haleala. Nu era mare lucru, da’ cumva, noi – aia alesi pentru a face figuratie – eram cam toti morti de foame nonstop. Asa ca era mana cereasca. Sigur ca ne dadeau bani oricum, da’ nici de-aia nu prea aveam in general, asa ca ne bucuram de farfuria aia amarata.

Si-acolo am avut noi ocazia sa-l auzim pe Tudor Chirila zbierand. De ce zbiera? Pentru ca tipu’ cu haleala i-a zis ca da, il serveste imediat, dar are nevoie de cateva minute, c-a venit si mancarea pentru figuranti, doar o baga inauntru si imediat ii face lui. Si-a turbat Chirila. Ca pe el il doare-n pula de figuranti si de mancarea lor, el e ACTOR, nu figurant, trebuie servit inaintea figurantilor. De altfel, aia-i si zisese amaratu’ ala de la catering, ca doar BAGA MANCAREA INAUNTRU, nu ca ne serveste pe noi intai. Si-a incercat sa-i explice asta. Dar te pui cu Chirila? El se pisa pe ei de figuranti, el se fute-n cateringu’ lor, el e vedeta, el are si trupa, el…

I-a dat ala de la catering ceva de haleala. Si lui si cretului ala. Intr-un tarziu, ne-am primit si noi ratia, ca sa zic asa. Era OK. Noi oricum nu ne grabeam, ca nu eram obisnuiti cu mancarea, vorba aia.

Dupa pauza ne-am intors la filmari. Si a venit scena cu clubul. Care-a trebuit refilmata si aia de coispe ori pana Mihnea si Chirila au reusit sa mearga pe unde trebuia cu puletele american dupa ei. Dar n-a fost asta o problema. Problema a fost ca, atunci cand au ajuns in dreptul meu si trebuia sa incep mardeala si sa misc incet mana cu pumnul strans, ca si cum i-as fi ars una lu’ Chirila, n-am reusit nici eu sa execut bine treaba. In loc de asta, i-am futut cu repezitoru’ un pumn in falca lu’ Chirila de-a vazut stele verzi, icoane, sfinti si alte de-alea. Bai, da’ stiti cum? O frumusete de pumn, de-ala de pus in rama si mai multe nu. Un pumn de-ala haiducesc, gospodaresc, venit din fundul gradinii. Efectiv si-a vazut omul ceafa la bucata aia. Dupa care, in timp ce toti se uitau prostiti la mine, am si intrebat “aoleu, parca trebuia incet; mai tragem o data?”, ca-mi dadea Bob coate. Pula mea, nici ala nu era mai intreg la minte.

Si asa s-a terminat cariera mea de actor, la fel de brusc cum incepuse. Chirila mi-a pus o vorba buna si nici la figuratie n-am mai fost chemat. Se-ntelege ca si potentialu’ meu de raufacator care urma sa casapeasca si sa fie casapit s-a dus pe pula. Nici gand sa mai aiba vreo treaba cu mine. Mi-a zis-o de la obraz baiatu’ care ne invitase la figuratie. Ca dupa figura asta, sa fiu eu sanatos, ca ei nu mai au cum, e sigur ca inteleg. Avea dreptate, chiar am inteles.

Ah, era sa uit. Adriana era virgina. Si dupa imputitul ala de concert Vama Veche, a venit la mine si era cam infierbantata sau ceva in seara aia, ca s-a intamplat si patu’ ala vechi a fost patat urgent si de sangele ei, se-ntelege. A doua zi dimineata a plecat schiopatand in graba la liceu, sa nu intarzie la ore. Eu m-am dus la treaba mea. Iar cand am ajuns acasa, mi-a facut sora-mea capul calendar. Ca “una din curvele mele” i-a furat sutienul. Sincer sa fiu, nu cred ca i-a furat Adriana sutienul. Nu de alta, dar ea nu purta. Da’ pana la urma, cine stie? De fiecare data cand o vad pe sora-mea (o data la coispe ani) nu uita sa mentioneze cum “frate-meu e o puslama, aducea acasa toate parasutele, UNA DIN ELE MI-A SI FURAT SUTIENUL PREFERAT”. Peste 40 de ani daca ne-am trezi amandoi intr-un azil de batrani, stand la coada la unica toaleta de-acolo, sora-mea mi-ar fute un sut in glezna si-ar spune balbaindu-si alzheimerul “eu intru prima, CA MI-A FURAT CURVA TA SUTIENUL PREFERAT”.

Anyway, ce doream sa va spun n-are nimic de-a face cu figuratia. Mai degraba are de-a face cu faptul ca mie Tudor Chirila mi-a purtat ghinion. Mi-am amintit de treburile astea in seara asta, la o discutie pe terasa cu doamna. Si cum n-aveam nimic mai bun de scris, am zis sa va spun si voua: eu unul imi bag pula-n el. L-am vazut la un concert (ala de care spuneam) si la ceva filmari. Si nu-mi pasa daca nu ma crede nimeni sau au toti impresia ca-s hater sau pula mea, dar as dori sa mentionez ca omul ala nu are urma de talent si nu cred c-a avut vreodata. La nimic. Daca ma-ntrebati pe mine, era la fel de figurant ca noi. Singura diferenta e ca noi stiam bine ca actoru’ e puletele ala american. Stiam ca noi, restul, suntem figuranti. Chirila, in schimb, se credea actor. Din ce-am vazut si auzit eu, nimeni altcineva de pe platou nu credea asta.

In imagine, idolu’ femeilor. De 17 ani. Virgine. Care fura sutienu’. Pula mea.