Suflet de ITrist

Vine vorba in seara asta (descriu eu imediat) de “suflet de artist”.

Prima data am auzit chestia asta acum vreo trei decenii. Era vorba de fiul unei cunostinte. Eu eram copil, pula mea, ala – abia iesit din facultate, pe ultima suta de metri din comunism – nu prea avea job. Era gen singurul om de care puteai da in Bucuresti care sa n-aiba serviciu. Explicatia parintilor – ca erau in vizita la noi. “Stii, el are suflet de artist, nu are ce sa caute la saiba”.

Si din una-n alta, pula mea, am tot intalnit de-a lungul vietii oameni d-astia cu suflet de artist. Daca-i luai de picioare si-i scuturai, nu pica un leu de pe ei, cel mult o hartie – si daca o ridicai, scria pe ea “nai sam-i dai o tigare??”. Genul ala. Lumea cu joburi, cu pula mea, astia cu o privire de-aia visatoare, cum numai foamea poate crea, erau artisti. Care mai de care lucra la ceva capodopera, da’ inca nu era terminata. Unu’ scria o carte, altu’ urma s-o picteze pe ma-ta-n pula goala, din astea. Unul chiar a publicat o carte – pe banii lui, ca aia de la tipografie si de la editura nu prea aveau suflete de artisti, ci de profitori. Nu mai stiu despre ce era, ceva cu palatele din Romulania, da’ nu prea s-a vandut, ca si data viitoare cand l-a adus o pizda distrusa de muie la o bere, la fel era cu “n-ai o tigara-n plus?”. Ba da, evident, am avut grija dimineata sa cumpar pachet d-ala cu 21 de tigari, nu cu 20, sa fie una-n plus, se poate?

Ca side note, asa, in toate gastile era cumva o stramba d-aia distrusa care se invartea cu artisti d-aia. Ca stiti care-i treaba, toate pizdele tre’ sa aiba o urata-n grup, sa iasa cu ea in oras, ca sa para ele mai frumoase prin comparatie. Nu ai cum fara, c-asa-s pizdele, cu complexe de-astea pisate. Well, anyway, cineva trebuia sa le futa si pe grasele alea semi-chelioase cu fundu’ borcanului de muraturi pe barnau. Si cine altcineva decat astia cu suflet de artist, care vedeau frumusetea in oricine le putea plati o bere. Ca tigari cereau ei, nu era o problema. Si 5 lei de 100g de parizer feliat si juma’ de paine se gaseau cumva. Ca la artisti.

Acum, faza e ca-n seara asta imi zicea nevasta-mea de o lesinata, aia, Lorena Lupu. Ati mai vazut-o voi sugand pula aiurea pe interneti cu te miri ce gogomanii. Azi cu nu stiu ce carte, maine cu nu stiu ce poezie, ieri cu video chat, pe urma cu pizda ei, din astea. Ca e artista, ca e editoare, ca e pula mea, ceva p-acolo, n-are importanta ce.

Pai, femeia aia face foamea cum faceam eu laba la 13 ani. Pune suflet in asta, nu o face doar asa, din obligatie.

Ii zic lu’ nevasta-mea ca ma dezgusta distrusa aia care se-agata de orice fad de-asta de moment sa mai iasa-n evidenta, ca poate-poate mai pica o ciunga de undeva. Poate-poate o mai observa si pe ea cineva. Cum facea Lis, daca-l mai stiti pe tigan. La batranete, se poza in costum de spiderman, se ducea sa povesteasca la TV c-a cazut in canal. Na, tigan batran, csf ncsf. Si-i zic sotiei ca ma pis pe lesinata aia, sa treaca dracu’ la munca, acolo, daca-i e foame.

Si-mi zice nevasta-mea ca dom’le, nu-ntelegi tu. Ce nu inteleg eu, bozgore? Pai ca aia are suflet de artist, ca unii oameni au suflet de artist, ca nu-s facuti pentru chestiile astea.

Zic ba, pula mea, inteleg, toti avem suflet de artist, da’ unii dintre noi au reusit sa termine totusi patru clase fara a da spaga, hai ca nu-i greu, faci un calcul acolo – atata ma costa chiria/rata, atata dau pe facturi, atata costa haleala, pot face asta din supt pula pe interneti? Daca da, da-i inainte acolo, suge linistita pula cu clabuci si grohaituri, fa aerofagie, no problem. Daca nu, ia-ti in pula mea un job, ceva, traieste din jobul ala si fa pe artistul pe langa, ce mare branza. Ca nu te opreste nimeni din a face ce pizda ma-tii arta vrei tu sa faci in timpul liber, da’ cu burta plina, gen. Nu zic, arta aia buna iese din suferinta, nu asa, da’ hai ca-i ok si cu arta mai mediocra, da’ fara ulcer, daca e. Nu? Ca mie nu-mi place cum gasesc femeile scuze altor femei, asa, cu mizerii din astea. Ca dom’le, pula mea, femeia nu urla de pizda ei scofalcita sau pula mea pentru ca-i e foame, ci pentru ca-i artista si na, artistii trebuie sa faca si ei ceva pentru a iesi in evidenta. O reclama la videochat, la o farmacie, la o casa de amanet, chestii de-astea de high street de Romulania gen.

Ah, zice nevasta-mea, pai, nu, ca tu nu intelegi, ca uite, ea statea acolo sa caute subiecte despre care sa scrie, chestia asta dureaza, nu merge s-o faci asa, in acelasi timp cu jobul.

M-am uitat asa, ca orice om care a tinut vreo doua chestii de opencube plus maruntisuri p-acolo, gen world #8 la WoW, chestii (stiu, da’ am fost si bolnav cand eram mic). Ca e clar ca n-aveam cum sa inteleg. Ca n-am suflet de artist. Nu-i asa de simplu, gen sa ai un job si sa scrii chestii pe internet, daca aia-ti place tie sa faci. Ca aia mananca timp.

Da, zice nevasta-mea, dar nu-i asa, ca unora nu le place treaba asta cu jobul.

P-acolo s-a terminat discutia, ca tot ce-am putut spune a fost “i-auzi, pula mea”. Nu le place. Pai, da. Ca n-au suflet de IT-ist.