Sunt un om sociabil II

Nu cred c-are sens sa-i mai spun cuiva cat de mult detest jobul asta si oamenii astia. Am zis deja destule pe tema, cred c-am zis si ca-mi cautam job, da’ August e luna moarta.

Anyway, am vazut un job acum ceva vreme. Era tot asa, la stat, bugetar. D-ala fain, frumos, cu SC si discutii mai spre DV, asa, cum ii sta bine unui om. Am aplicat. M-au sunat 5 recrutori diferiti , de la 5 agentii diferite. Si toti mi-au zis acelasi lucru: ca nu pot primi jobul, ca nu stiu tot ce vor aia. Adevarat, chiar nu stiu. Bine, nu ca asta m-ar putea opri pe mine. Le-am multumit pentru telefon si-am trecut mai departe. CSF, NCSF. Pacat, ca era oarecum aproape de mine (gen aproape de casa, nu de Londra), dar asta e.

Joi ma suna un alt recrutor. Salut, jobul ala…da, am vorbit cu 5 oameni ca tine, mi-au zis ca n-am skills necesare, e OK, nu e o tragedie, iti zic doar asa, sa nu-ti pierzi timpul. Ah. Pai, eu cred ca ai skillurile necesare. Hai sa vedem, poti purta o discutie telefonica? Da, pula mea – eram afara si inca n-aveam muzica pe telefon, deci oricum muream de plictiseala la fumat.

Discutam. Ramane ca imi da un mail. Peste o ora revine cu un mail. Hei, merge un interviu telefonic maine la pranz? Da, pula mea, de ce nu? OK, te suna maine X.

A doua zi, cand eram la terasa, ma suna X. Discutam, ii zic ce stiu, ii explic cum eu oricum invat ce vrea pula lui, daca e. Am stat pe terasa in pauza de masa cu cola-n fata si castile pe urechi, incercand sa-nteleg ce zice nenea ala de la celalat capat – sa-nteleaga ma-ta ceva cu H la semnal si cu turisti beti in jur. Mai mult i-am raspuns pe ghicite, gen “cred ca aia m-a intrebat…”. In fine, era vorba de ceva post de bugetar, nimic fascinant (lol, sangele poporului). A ramas ca mai discuta si cu restu’ candidatilor si ma anunta ei. OK.

Luni ies la fumat la 9:30. Vine mailul. Hei, salut, s-au decis sa-ti ofere postul, grats and shit. Asa, brusc. Fara interviu f2f, fara interviu tehnic. Da-ne adresa, sa-ti trimitem oferta. Asa, dupa o discutie telefonica. Nimic cu “ce inseamna $?, dar $$, dar pula mea”, nimic de genul ala. Nici o discutie despre bani. Pur si simplu oferta, lol – pe bani mai multi ca aici si e acasa la mine. OK.

Ii zic lu’ Ondilol. Ete, pula mea, am oferta, e oarecum aproape de casa, e pe mai multi bani… mergem acasa? Daaaa.

Asta-i partea buna. Partea mai putin buna – pentru unii dintre voi – vine acum.

Va povesteam despre cum sunt un om sociabil. A doua zi dupa ce-am scris ca nu vine niciodata omul cand sunt cu sotia, a venit – cand eram cu sotia, lol. As expected. Ne-a salutat – sau, ma rog, m-a salutat pe mine, m-a intrebat ce mai fac, s-a asezat la o masa distanta de noi. OK.

E doar o coincidenta, desigur. Sigur, eu nu cred in ele, nu la modul asta, dar este – fara dubiu – o coincidenta.

Duminica am primit niste mesaje de avertizare. Contu’ de reddit suspendat “pentru investigatii”. Ceva cu objectionable content”. O pula. N-am postat nimic fascinant p-acolo si, ce sa zic, sunt liberi sa-mi citeasca toti PM-urile legate de ML si python sau posturile legate de Diablo 3 si WoW. Sunt sigur ca-s extraordinar de interesante toate, plm. Luni pe la 3 AM, imi vine alt mail – si alt cont de social media, tot asa, locked pentru ca motive. OK. Rad cu nevasta-mea ca hehe, hihi, iar incearca vreun tampit sa-mi hecareasca niste conturi de care mi se rupe pula. Si, cine stie, poate chiar asa e.

Azi, luni, ies la fumat pe la 12, inainte de pauza de masa si inainte de pauza de o ora de masa la terasa. Si cum stateam eu si urla Draiman despre cat de stricken e, apare nenea. Eu, cu castile pe urechi. Imi intinde mana. Imi dau jos castile, dam “noroc”. Ce mai faci? Uite, ce sa fac, fumez o tigara, tu? Eu bine. Am trecut doar sa te felicit pentru job. Cred c-o sa fie frumos acolo. Numai sa nu fii prins p-acolo (si apasa cuvantul) scriind sau spunand ceva rasist, you know?

Si pleaca.

Well, yeah, I mean, noroc, colega. Sa fie intr-un ceas rotund, I guess. Si mai zice lumea ca nu ma citeste nimeni…aiurea!

Ce sa zic. Cine pula mea s-ar fi gandit ca-s atat de popular? E ironic, daca te gandesti. Sunt suficient de popular incat sa deranjez, da’ nu suficient de popular pentru a trai decent din asta – nu p-aici, oricum. Cam asta e. O sa incerc sa-mi folosesc timpul pentru a-mi termina cartile si plm – dupa ceva revizii. Ca n-as vrea sa deranjez pe cineva… (actually, nope; mi-au trimis la semnat si o mizerie cu official secrets act, just in case, lol; so much for that project; da, inseamna ca nici nu poti scrie nimic pe tema asta; problema nu e ca nu poti scrie despre treburi aflate la lucru; nu-s idiot, sa cred ca ar putea fi ok; problema e ca e formulata treaba de asa natura incat sa acopere orice ai fi putut afla prin natura jobului; de unde pizda ma-sii mai demonstrez eu pe urma ca nu de acolo stiu? din pula de cerb de aur…)

Cam asta ar fi, boss. E nasol sa te cumpere sistemul, cica, da’ e mai bine decat sa te invinga. Asta asa, in caz ca va intrebati ce-i cu poza de la featured. Vreo mare paguba nu e; eu mereu am zis ca nu-i pasa nimanui de chestiile astea. Da’ mi-au scris cativa oameni in ultimele zile, de cand le-am dat warningu’ pe forum, sa-mi spuna ca … i-au ajutat niste chestii de-aici. Da’ nu-i o tragedie. In definitiv, e un contract, iar contractele se mai si termina. Cand? Habar n-am.

Ah, da. Stiti ce cred eu despre democracy, freedom of speech si restu’ chestiilor? Cred c-ar fi idei destul de bune, lol. Nu, serios, trebuie sa observi ironia chestiei. Tu, ala de colo, ia las-o mai usor cu treburile alea! Pai…OK, dar de ce? Cum de ce? Pentru ca noi suntem farul Vestului. La noi s-a inventat democratia si protejam libertatea de exprimare. Oh. OK. O….K.

Altfel, site-ul o sa va mearga pana semnez hartiile. Dupa…luam o pauza.

15 August 2019.

Daca ai chef sa-mi dai o cafea, o poti face aici

Comments are closed.