Zapping (London). Lucs breetaneec (post cu poze)

Printr-un concurs de imprejurari, am ajuns sa stam o noapte la City Apartments pe la St Paul. Cica luxury apartments.

Zona, in principiu, arata cam asa:

Cat despre apartament, era lucs curat. Genu’ de chestie care te-ar da pe spate. Daca te-ai fi nascut prin Galati, Lupeni si restu’ metropolelor de genu’.

Mi-a placut in mod special caloriferul. Dai 375 pe noapte (nu am platit noi, ci statul roman, don’t worry, sunt doar taxele voastre, thanks guys), da’ pula mea, primesti calitate. 1950 de stele, ca pe-atunci cred ca se foloseau astea. Nu intru in detalii legate de internet, care era super highspeed – dsl, adica, lol.

Stiu, o sa ziceti ca nu pare foarte luxos, dar asta doar din cauza ca nu stiti ca avea si balcon. Sigur, nu puteai iesi pe el, dar ce poate fi mai lux de-atat?

De altfel, treaba asta era de inteles. Pentru ca daca ai fost atat de idiot incat sa cumperi asa ceva, ar fi bine sa-ti blocheze geamurile, ca altfel sigur sari de-acolo mai devreme sau mai tarziu. Nimic de zis, macar e ieftin ca braga.

Eram cam sobolaniti de foame, asa c-a propus Ondilol un restaurant. Nimic de zis, haida.

A doua zi dimineata a fost mai trist, cand m-am hotarat c-as vrea o cafea. Si am tirat-o direct spre Pater Noster, ca stiam un Starbucks acolo de pe vremuri. Se-ntelege ca nu se deschidea pana la 8:30 si era 7:05, pentru ca norocul meu tipic.

“Piata” in sine arata OK. Sau, ma rog, ar arata. Ar arata daca ar avea un tomberon pe-acolo. Sau oriunde pe-o raza de o mila. Dar nu e nici macar unul. Serios. Asa ca nici macar nu-i poti injura pe turistii care arunca acolo de toate. Eu chiar i-am fost recunoscator aluia care-a lasat acolo cutiile de Jack Daniels, ca am putut si eu sa arunc tigara in una, ca sa intru in Sainsbury de-acolo. Pentru ca de banii aia, nu aveai pasta de dinti la cazare, asa ca am cumparat eu, np, lol.

Cat despre cafea, m-am infipt in McDonalds. Jegul ala e deschis cam mereu. Si-acolo am putut admira din nou automatizarea la lucru. Don’t worry guys, joburile voastre sunt safe (ahahahahahha, NU SERIOS, AHHAHAHAHAHA).

Ii aplaud sincer pe-aia de la McDonalds, de altfel. Sincer, e usor sa faci o cafea mizerabila. Dar CEA MAI MIZERABILA DE PE PLANETA, well, asta nu-i ceva simplu. Patrick imi scria intr-o zi din Bali ca a dat de unii care fac o cafea facuta din boabe care-au fost mancate si apoi cacate de-o pisica. Cam asa era si asta, dar fara boabe: cam asa trebuie sa aiba gustul gaoaza de pisica.

Da’ ma rog, stiti cum e, la 7 AM nu ai mari pretentii – orice ti-ar da e bun. Ah, cafeaua? Am lasat-o pana la urma – romulaneste – pe un scaun la St Paul, la metrou, dupa ce am mers vreo 20 de minute fara a vedea un tomberon. Gen civilizatie, sa fie, nu zic nu, dar daca ne batem joc, hold my coffee.

Pe la Oxford Circus, in drum spre alt restuarant, am dat de astia:

Mergeau la People’s Vote March sau cam asa ceva. Cica s-au strans vreo 570,000 de cocliti acolo sa behaie anti-Brexit. Astia in metrou erau toti britanici. E dragut din partea lor ca vor sa-mi apere drepturile. Little do they know ca nici nu se pune problema de asa ceva. Dar i-am lasat sa-si faca damblaua. Le-am cerut voie sa le fac o poza, s-au aliniat si-au zambit la comanda si aia a fost. Si nu-nteleg ce nu inteleg oamenii astia: e o batalie pe care au pierdut-o. De fapt, cam tot razboiul e pierdut. Si mi se pare incredibil de amuzant, pentru ca adevarul e ca la inceput, cand se punea problema de vot, s-au gandit ca nu se deranjeaza, ca nu-s drepturile lor in joc (au votat cam o treime din alegatori atunci, in 2016). “lasa, cois, stau acasa, ca sunt in joc doar drepturile cetatenilor europeni, nu ale mele”. Dupa care, incet-incet, au inceput sa descopere adevarul: ca, de fapt, noi – astia, “fostii” cetateni EU, nu avem o problema. Ca noi ne pastram pasapoartele europene (romanesti, maghiare, dupa posibilitati) si, pe langa asta, luam si rezidenta si apoi cetatenia aici. Cum ar veni, noi avem acum mai multe drepturi ca ei. Noi n-o sa stam la cozi ca prostii-n targ pentru vize and shit, eventual o sa radem aratand spre ei.

Si-acum, c-au prins miscarea, s-au trezit ca, de fapt, DOAR EI au pierdut drepturi. Nu-i ironic? Asa ca, sanki, marsaluiesc pentru drepturile noastre, pentru ca le pasa de noi. Trollolol, sa-mi sugeti pula, dragilor.

Ma rog, pe scurt, noi n-am fost sa ne aparam drepturile. C-asa-i cand ai pasaportu’ britanic in buzunar, alaturi de ala romanesc, Mercedesu’ in parcare, mortgage in derulare, bani in banca si tocmai ti-ai luat si vineri salariul. Parca-parca nu te simti teribil de interesat de problema. In loc de asta, am fost la Cookhouse Joe pe la Oxford Circus p-acolo (ma rog, pe Berwick Street sau cum pula mea se numea, am uitat) si-am mancat ceva brunch 100% britanic.

Incep sa banuiesc ca Ondilol are un plan secret de a ma falimenta. Ori asta, ori vrea sa incercam toate restaurantele din Londra. Ca alta explicatie nu am. Si terasele, nu stiu daca s-a mai zis.

Prin Stratford am dat de niste retarzi odiosi. Cam 6 cretini separati, #serios. Unu’ citea in gura mare din biblie. Alaturi era un cretin care batea in niste tobe jamaicane din rasputeri. Langa el era un musulman care citea (in tacere) din Coran. Da’ la modu’ ala evident, cum era campania aia cu hipsteri care citeau ca sa fie vazuti citind in Romania, poate mai stiti. Am uitat cum se numea. Alaturi era un alt nebun cu un microfon si o chitara electrica, baga niste riffuri in spasme. Si langa ala, 3 americani care predicau nervos despre Hezus. Da’ asa, cu tupeu.

Intre timp, opozitia zice ca Sajid David e rau pentru ca a mentionat faptul ca pedofilii aia condamnati erau asiatici. Ca asta face rau, cica – sa mentionezi originile lor. Da. Pentru ca daca nu mentiona el asta, am fi crezut ca-s americani.

Altfel, fara legatura cu postul asta, mai bag doua imagini. Faceti ceva cu ele.

Cam atat deocamdata.