Lumea imaginara a omului din online

Nu e un post bun, nu e amuzant si pentru multi, nu merita citit. Ii dau publish doar pentru ca mi-am futut vreo 15 minute scriindu-l si mai bine cititi voi ceva prost decat sa zic eu ca mi-am pierdut vremea.

De ceva vreme, cand dau cumva online (indiferent ca discutam de bloguri, forumuri, jocuri) de-o persoana care-mi place, incep sa ma intreb care-i este problema.

Cam toti cei pe care-i stiu si se-nvart pe net mai mult decat e cazul au probleme. Prima data am observat chestia asta cand jucam WoW ceva mai hardcore. GM-ul (un fel de “proprietarul ghildei” pentru afoni), Leezer, era online zi si noapte. Ma logam ziua, era acolo. Ma logam noaptea, era acolo. Fuck that, ala era acolo zi si noapte, vesnic tragand de noi sa jucam mai mult, sa ne implicam mai mult, sa…mai mult. Dupa vreun an, am aflat care-i era problema: tipul avea ceva tumoare pe creier, iar chestia aia ii dadea constant niste dureri de cap horror, atat de horror incat nu putea face nimic. Nu putea citi o carte, nu putea munci, nu putea nimic. Zi si noapte, wow.

Altul din ghilda, ofiter pe-acolo, parca era tras la xerox. Intr-un final, am aflat si problema lui. Omu’ era din ceva satuc din Norvegia. O ardea cateva ore cu balenele, dupa care da-i cu WoW. Faceam misto cu Alex in vara aia de tipu’ ala. Treceam prin ceva sat, noaptea, in drum spre mare si ne bateam joc de situatie, ca n-aveau aia nici strada iluminata, nici nimic deschis. Aratam spre cate-o cocioaba parasita: ce zici, coaie, aici sta Thira?

Alex avea in ghilda o tipa, Slauka sau cam asa ceva. Nici aia nu parea sa iasa vreodata din joc. Dupa ceva timp, a aflat care-i problema cu ea. Aparent, nu putea iesi din casa. N-am inteles foarte clar ce si cum, da’ soarele o ucidea si nu, nu era vampir.

Nici pe forumuri nu stau lucrurile altfel. Nu vrei sa cunosti cam 95% din femeile care bantuie pe net. A, sigur, poti sa le futi, da’ atat. De mai mult, serios ca nu-i cazul. Fara a dezvolta prea mult, lucrurile stau cam asa:

Exista un motiv extraordinar de bun pentru care o femeie cauta atentie pe internet: n-o primeste in afara lui, for a damn good reason. Pe langa asta, e atat de usor sa minti pe internet. Poti fi exact cine vrei tu, in conversatiile cu idioti (pentru ca, in general, daca un om interesat de tine nu e complet idiot, vede prin minciuni fara probleme) Se aplica si pentru barbati, in caz ca se intreaba cineva. Poti fi om de afaceri, femeie fatala, stripper pro, amuzant cu copy-paste si tot asa.

Chestiile astea se observa cu ochiul liber imediat ce intalnesti persoana respectiva in realitate. Pe internet scrie adevarate enciclopedii, iar fata-n fata nu-i in stare sa scoata 3 cuvinte fara sa se balbaie. Pe internet sta la vila, iar in realitate nu te poate invita acasa, ca nu vrea sa vezi ca sta cu bunica intr-o darapanatura abandonata de la periferie, plina de sobolani. Pe internet povesteste despre joburile lui, afacerea lui, chestiile lui, iar cand te intalnesti cu el, ii vezi perfect pula prin gaurile hainelor mostenite de la fratii mai mari. Pe internet vorbeste despre masina lui, dar ajunge tarziu la o intalnire ca l-au prins controlorii…Pe internet merge la cafteala cu mafiotii din cartier, iar la intalnire apare un nene pricajit pe care nu te poti baza daca 2 prescolari vor sa-ti fure pachetul de biscuiti. Pe internet e o femeie libera, dezinvolta, fara prejudecati, iar fata-n fata incepe sa tremure cand scoti pula. De cat de mult te place, nu pentru ca n-a mai vazut una de la hentaiuri incoace, desigur.

Dupa atatia ani de cand ma dau pe internet, sunt pur si simplu mirat de numarul oamenilor cunoscuti cu care mai pot schimba o vorba in ziua de azi. Nici macar un om normal cunoscut la doi ani pe internet, daca e sa fac media. Minciunile sunt cea mai mica problema, de obicei, o problema complet eclipsata de lipsa skillurilor sociale. Discut de stereotipul extrem de cunoscut de toata lumea. Tipa/tipul care da cu like, care lasa comentarii haioase, care whatever, dar fata-n fata, nu poate schimba doua vorbe, se uita oblic in podea, ca nu poate privi in ochi si e extrem de mirat(a) cand ii intinzi mana. Daca o mai si scuturi, persoana intra in soc nervos. Cei mai multi oameni din online sunt pur si simplu bolnavi, extrem de bolnavi, iar chestia asta e extrem de evidenta. Nu-ti trebuie doctorate in whatever ca sa intelegi de ce un blogger oarecare nu ar putea prezenta o emisiune TV, ca s-ar speria copiii de el si nu-ti trebuie chiar master in media ca sa intelegi de ce nimeni n-ar vrea sa angajeze un porc gras, chior si chel pe care pute carnea. Dai de-o tipa care urla la toate colturile ca-i libertina si dezinhibata si nu-i pasa daca barbatul fute altele si ti se pare mana cereasca? Ai rabdare s-o cunosti, vei descoperi ca are self-esteem-ul sub nivelul marii si ca, mai mult, are toate motivele sa fie asa, de la uratenie la prostie acuta.

Intreaga activitate online a acestor oameni e un mare strigat de ajutor, indiferent de manifestare. Pui poze cu tine si comentezi singur(a) ce naspa ai iesit in ele? Ai nevoie de ajutor. Postezi tampenii, ganduri negre, insinuezi rahaturi legate de sinucidere? Ai nevoie de ajutor. Ii injuri online pe oamenii care te deranjeaza cand ai de lucru – si postezi chestia asta pe facebook? Ai nevoie de ajutor si esti amuzanta. Crezi ca existenta ta in mediul asta are vreun fel de relevanta pentru cineva? Ai nevoie de ajutor. Urli ca esti singur(a) pentru ca barbatii sunt asa si femeile pe dincolo? Ai nevoie de ajutor – si crede-ma, e mai grav decat crezi. Adica, sa-mi fut una, daca maine imi da bozgoroaica verde, pana si la mine e o coada de asteptare. Pana si unul ca mine care n-are nimic sfant, isi bate joc de orice si “vorbeste cu pula-n gura” trezeste ceva interes in sexul opus, doar tu nu poti? Ai nevoie de ajutor. Postezi tot felul de rahaturi, de la carti de necitit pana la formatii de neascultat, sustinand ca reprezinta “adevarata” cultura, cea care conteaza? Ai nevoie de ajutor. Cauti parteneri de biliard/popice/fotbal online sau oameni cu care sa mergi in excursii? Ai nevoie de ajutor.

Faceam misto zi si noapte de Leezer, Thira si Slauka, dar imi dau seama ca astea erau cazurile bune. Ei nu aveau de ales. Slauka nu putea pur si simplu sa iasa din casa si sa moara daca era soare. Leezer se putea opera, 50-50. 50% scapa, 50% ramanea o leguma pentru tot restul vietii. Thira, saracul idiot, putea doar sa pescuiasca si sa omoare balene in satucul lui, nu-i ca si cand ar fi putut sa se duca sa fie neurochirurg in Oslo. Poor fucks. Mi-e mila de ei. De restul, nu, ca n-are cum.

Nu poate sa-mi fie mila de-un om care injura romanii ca nu vor si nu stiu sa munceasca si-s hoti, unul care-si “perie” CV-ul si pleaca la cautat job, ca apoi sa revina la blogging. Pot doar sa-l intreb daca, dupa o luna, si-a schimbat parerea si daca piata joburilor era cum spuneam eu sau cum spunea el.

Nu poate sa-mi fie mila de-un om care IRL imi strangea mana si ma saluta cu faimosul “noroc, coaie”, ca in online sa ma trateze cu curul de dragul a doua-trei nespalate cu pizda branzita (si mai trist, unele de la care nici macar nu putea castiga ceva) cand il vad spunand ca e dezamagit si ca oamenii ii calca pe suflet. Pot doar sa intreb cu mecla mea aia nevinovata, clipind des “colegu’, care suflet, ca ti l-ai vandut pe iluzii?”

Nu poate sa-mi fie mila de-o femeie care mintea cum respira, in ciuda faptului ca nu avea nevoie. La ce bun sa minti ca scoti nu stiu cate sute de lire pe ora ca sa fim prieteni (sau mai mult), cand eu am spus de nenumarate ori ca nu-mi aleg prietenii dupa cati bani au? La ce bun sa faci pe inaccesibila si sa te trezesti spunand neintrebata ca nu m-ai fute, cand e mai mult decat evident pana si pentru necunoscutii de pe bloguri ca lucrurile nu stau chiar asa?

Nu are cum sa-ti fie mila de-un tampit chel si barbos care se da vioi/futac, da’ ii fut pana si barbatii cunoscuti cu cateva ore in urma febletea, aia pe care el n-a putut macar s-o invite la un cico, ca-i lipsea curajul.

Nu are cum sa-ti fie mila de-o pizda care face pe indragostita de tine, ca apoi sa dispara-n ceata, fara un cuvant, cand are probleme. De ce? Pentru ca n-a dat un telefon sa ceara ajutor. De ce n-a dat un telefon sa ceara ajutor? Pentru ca stia prea bine ca ea nu ar ajuta un om care are nevoie…

Colegii de cablu nu vor sa priceapa. E inutil sa traiesti intr-o utopie cu un singur locuitor. In loc sa-ti rezolve problema, o acutizeaza. Nu obtii si nu vei obtine nici pizde, nici recunoastere, nici bani. Ruptii in cur nespalati de-o luna, fara o chiftea-n burta si-o ciunga-n buzunar pot obtine simpatie, bani si recunoastere doar in mediul virtual. In realitate, pizda aia care-ti place n-o sa vina sa ti-o suga cand tu n-ai unde s-o inviti. Afaceristul ala n-o sa-ti bage bani in buzunar cand vii in costumul tau de la “orice la 12 lei”. “Prietenii” aia nu vor misca un deget pentru tine, in caz de ceva. Cei care misca sunt cunoscutii si prietenii, aia din realitate, aia pe care nu-i ai. Cata vreme nu-ti vei rezolva problema, nici nu-i vei avea si toate sacrificiile pe care le-ai facut si le faci pentru a-ti proteja imaginea, de la minciuni la airbrush… vor fi inutile, iar tu te vei indrepta linistit spre stadiul de pensionar psihopat cu datorii la intretinere.

In timp, am descoperit ca e mai bine sa ignori strigatele de “ajutor!”, mai mult sau mai putin mascate. E inutil sa-i intinzi o mana unui astfel de om. In utopia lui, este frumos, puternic si bogat, iar oamenii de genul ala nu au nevoie de ajutor. Oricat de ciudat ar parea, decat sa recunoasca minciuna in care au trait si traiesc, prefera sa moara de foame. Ce poti face? Ii lasi…Nu c-ai avea de ales. De fiecare data cand i-am intins unui astfel de om mana, a scuipat in ea.

Bozgoroaica imi spunea ca impresia pe care i-am lasat-o, citind ce scriam pe forumuri si aici era de un rocker inalt, schilod, slinos, cu parul lung, cacaniu si nespalat, imbracat grunge, cumva, cu nasul mare si cu ochelari, traind intr-o pivnita intunecata, cu ma-sa. De vreme ce a venit, totusi, e clar ca si-a schimbat parerea (cel putin la partea cu pivnita si mama). In conditiile astea, nu ma mira prea rau faptul ca la aeroport si-a pierdut vocea. Pentru ca, dupa o tona de vreme in care te lovesti vrand-nevrand de superoamenii din online, cand vezi ca-ti sta un tip normal in fata si se uita drept la tine, incepi sa te intrebi automat ce boala venerica are si e perfect normal sa fie asa. Cand atatea persoane se prezinta “super” pe net si se dovedesc a fi complet penibile IRL, la ce te poti astepta de la unul care-ti spune ca-i un tip ok, ba chiar dragut daca se barbiereste? Cel putin criminal in serie, violator de copii, presupun.

Am avut si cateva surprize placute.

Acum vreo 10 luni, mi-am pierdut sim-ul de Anglia. De fapt, picase sub canapea si, well, nu e ca si cand era de 3 mp si fosforescent, asa ca nu l-am mai gasit in timp util. M-a bucurat ca Patrick mi-a trimis unul, cheltuind vreo 5-10 lire pe chestia asta, pentru ca-i mult, mult mai greu sa treci de-un interviu cand ai pe CV numar international. In cele din urma, am gasit si simul meu vechi. Tocmai expirase (da, sunt un norocs) M-a bucurat ca Diana mi-a trimis niste tigari din Romania, cand eram in Anglia. Nu dadeam faliment, dar e placut sa fumezi tigari de 3 ori mai ieftine. M-a bucurat ca am putut discuta si chestii mai importante de “uite ce-a zis/scris ala, ha-ha” cu landscape si cu Razvan Coloja si a fost misto sa vad ca ultimul imi poate recomanda si-o carte, chit ca n-a fost pe gustul meu. M-a bucurat ca buntzi s-a oferit sa contribuie cu bani la capitolul domeniu/server, desi n-a fost necesar pana la urma. Imi facea placere sa discut cu Irina, pentru ca nu-mi spunea ce super pizda super profesionista e ea, ci imi povestea razand ca nu poate face o baie ca lumea din cauza colegei de apartament. E gretos sa auzi aceleasi minciuni de la toti ratatii din lumea lor imaginara si perfecta care-si mai pierde luciul doar din cauza ca restul oamenilor nu-s la fel de perfecti ca ei.

Cred ca 99% din blogurile romanesti vorbesc nonstop despre economie, politica, self-improvement, produse, monden si filozofeaza (pe bordura, stiu) la fel de interesant ca un butoi gol pe scari. Daca v-ati intrebat vreodata de ce, va spun eu: pentru ca autorii nu pot vorbi despre ei, despre viata lor. N-ar avea nimic de spus.

O gramada de oameni au sarit la muscat de cur (pe internet, desigur, ca-n viata de zi cu zi n-am intalnit unul) cand am povestit chestia aia cu fosta sotie si divortul. Ca-s asa. Ca-s pe dincolo. Stiti ce-am observat? De la A la Z, urlau pentru ca eu imi bagam picioarele in ceva ce ei n-au putut avea. Nici unul nu era destul de bun pentru a fi dorit de-o femeie. Nici unul nu i-ar fi inspirat unei femei senzatia de “vreau un copil cu tipul asta”, nici macar din punct de vedere al genelor. Cu bozgoroaica? Toti aia care mi-au chitait ceva de varsta ei balesc pe strada uitandu-se la curu’ de liceu, da’ le-ar fi teama sa abordeze un astfel de cur. Femeile care imi tineau morala? Fara exceptie, ceea ce folclorul numeste “fete batrane”. Cel mai zgomotos dobitoc, cel care urla pe vreo 5 pagini c-o sa ma bata Dumnezeu, ca aia, ca ailalta, ca niciodata nu-ti parasesti familia? Da, da, ala. A divortat de nevasta-sa cand a descoperit ca sufera de scleroza. Dumnezeu e bun doar cand pretinzi ca esti loial si finut pe internet. Doar cand vrei sa-i musti pe altii. Cand trebuie sa platesti tu costurile, din senin Dumnezeu si morala se pot duce-n pizda mamii lor si tot ce-ai guitat online _atat de convingator_ se pierde in negura bunget.

V-am trezit atentia sau înca nu v-ati venit în fire?
Continuati sa fiti fraieri, ca o faceti bine.