Sort of.

Aaaanyway, am scapat de Romania. Dar pana la scapat, cateva precizari si cateva poze.

Plimbarile mele pe-acolo includ cateva zone. In mod normal, Dorobanti, Stefan Cel Mare, Obor, Colentina, Universitate, Romana. Cam asa. Asa ca pozele-s facute in zonele respective. N-am prea avut mereu baterie, asa ca… (da, mi-am luat un incarcator din Romania; incarca asa, cam 5% dupa o ora; daca eram norocos). Dar…sa nu ne grabim.

Iesim din aeroport, ne urcam in taxi si, ceva mai tarziu, suntem in zona. La colt observam urmele de civilizatie.

Mai tarziu, ma lamureste mama: au fost reabilitate blocurile, iar gunoiul a fost lasat acolo, impreuna cu ceva toaleta ecologica. Fiind ecologic totul, au fost lasate-n gradina blocului. Pentru ca pula mea, ori suntem eco, ori nu mai suntem.

In bloc ne loveste mirosul. E o duhoare mizerabila, genul de combinatie data de gunoi, cadavru rascopt si piramide de catei morti. Intram in lift cat de repede putem. Cumva, in lift, nu pute. Poate ar fi si-acolo duhoarea, dar inscriptia dacica plina de magie alba ne protejeaza.

S-au schimbat multe la bloc. A fost reabilitat anul asta. Evident, reabilitarea s-a oprit afara. Duhoarea a ramas inauntru. O intreb pe mama la o cafea daca e de parere ca voi apuca ziua in care duhoarea aia nu va mai secera un elefant in cateva secunde. Mama imi explica: “pai, a fost schimbata ghena. Au schimbat tubulatura si (insert engineering terms here), dar uite, aseara am vazut-o pe doamna B (pentru detalii despre doamna B, incepeti aici) cum ducea o oala cu ciorba stricata la ghena. Ca ea asa face, arunca direct la ghena”. Desteapta doamna B. Usa ei e la un metru de usa ghenei, dar hei, asta n-o descurajeaza pe ea. Observ in tacere ca mama e foarte buna la a explica DE CE e gunoi si DE CE pute, dar mai putin buna la rezolvari.

Tata doarme in fata televizorului, cu sonorul la dracu’-n praznic. E o reclama la Rexona. TINE 48 DE ORE. Ii zic doamnei “ia te uita, ii invata cum sa stea nespalati cate doua zile, ce dragut”. Ea, calma “trei”. Fac eu calculul mental, 48/2, o zi are 24 de ore “doua”. Ea, calma, “trei,iti arat”. Mi-a aratat la plimbare, evident.

E clar, Rexona va intra in faliment. De ce ar cumpara cineva ceva care te tine nespalat doua zile cand poti sta nespalat 3? Corect. Trei.

La plimbare, trecem pe langa doua dintre cele mai reusite parcari din Bucuresti. Serios, nu-nteleg de ce se plange lumea de parcari acolo. Mie mi se pare ca-s la tot pasul. De exemplu.

(pozele sunt facute in zile lucratoare, undeva intre 11 si 15, nu se stie; oricum, in timpul programului, cum ar veni).

De altfel, plimbarea ne arata multe alte chestii. Cum ar fi principala ocupatie a romanilor:

Dintr-un panou zambeste doamna Halep, facand un semn care-ar putea fi o inima. Imi sare-n ochi faptul ca-i in partea dreapta. Poate nu stie unde-i inima? Poate s-a nascut cu o malformatie, ca figurantul ala din Ninja Assassin?

Dezbat subiectul cu Ondilol. Oare e doamna Halep proasta? Oare aia de la Dorna sunt prosti? Oare merg pe ideea ca oricum nici restul nu au idee? Ajungem la concluzia ca nu conteaza. Oricum, langa ea e un afis cu intrebarea “vaccinarea cauzeaza autism?”. Da, e o intrebare. Da, cel mai probabil a cauzat autism. Undeva in sud-estul Europei.

Urmatorul panou publicitar isi asteapta clientii. Dar pana atunci…

Mergem inainte. O tanti iese dintr-o scara de bloc carand dupa ea o galeata de zoaie. Tocmai a spalat scara. O varsa tacticoasa in strada, pe asfalt. Zambesc fericit – nu m-a nimerit. Pana la urma, nu-i vina ei, nu-i asa? Un magazin viu colorat vinde ceva haine pentru copii. La vreo 5 metri de-un sex-shop.

In trecere, observ ca ratingul Angliei a fost puternic afectat: magazinul care vindea haine SH aduse din Anglia s-a reprofilat.

Sic transit gloria mundi, pula mea.

Intrarea in parc vine cu o intrebare. Care-i cea mai buna echipa de fotbal?

E dificil de spus. As fi mizat pe Barcelona, dar tocmai si-au luat-o pe cocoasa grav. Pustiul ala argentinian le-a bagat doua boabe.

Locul de joaca este interesant. Nu neaparat prin asezare sau dotari, dar devine clar ca un nou Grigorescu se antreneaza acolo, desenand calm puli pe diversele tampenii.

Ah, cine? N-am idee. Poate trupa de soc.

Parasim parcul. Suntem invitati la un protest. Aparent, cineva vrea sa mareasca salariile. Clar, inacceptabil. Si-asa sunt prea mari.

La fiecare 10 metri dai de cate-o masina abandonata. Sau doua.

Ondilol behaie langa mine “ia te uita, in aia dormea un nene”. Asa-i, iubita. Vrei sa ma duc inapoi sa-l invelesc?

Ma rog, nu toate masinile sunt (complet) abandonate. Unele sunt folosite pentru o noua metoda de marketing. Citesc cu interes anuntul si ma intreb cine ar cumpara.

In centru ni se aminteste ca suntem liberi de comunism. Oarecum.

Oarecum corect, daca ignori rahaturile decorative agatate peste tot de doamna Firea. Sunt vreo 25 de grade afara, iar porcariile metalice agatate de fire se misca in bataia vantului, reflectand razele soarelui si orbind soferii. Un fleac.

Spre Patria, observ obiceiul ala romanesc. Stiti voi – cand parintele incearca sa-si bage copilul pe felie. Esti avocat? Te chinui sa-l faci si pe fi-tu procuror. Sau macar notar. Esti Basescu? O bagi si pe fiica-ta macar in Parlamentul European. Ce dracu’. Horatiu Malaele il invita pe fi-su – Bogdan. Doamne-ajuta, poate intr-un an-doi, il invita si pe Cristi. Malai-mi-as pula-n toti trei anyway. Ma rog, dragut ca-ncearca sa-i faca si lu’ fi-su rost de-o ciunga. Nu-l pot condamna. Doar n-ati vrea sa-l lase pe barba lui, ce fel de borac ar iesi?

Om fi noi liberi de neocomunism, da’ de pile-cunostinte-relatii n-o sa fim liberi niciodata. Ca nu se poate. Mi-l imaginez pe chioru’ ala lipsit de talent cum recita “pai, daca eu nu-mi ajut copiii, cine sa-i ajute?” si parca-parca imi dau lacrimile. Emotionant.

Alaturi e ceva magazin. Sunt rugati golanii s-o lase-n pula goala cu graffiti si alte alea. Iar golanii, politicosi, sunt de acord.

C… sugereaza o cafea. Sa fie. Radem, glumim, alea.

In casa, tata imi spune c-as putea sa ma mut inapoi in tara. Ranjesc a prost. “Nu, bai, serios, au dat la TV ca in Cluj sunt acum salariile 3000 de euro”. Ah, pai, pula mea, daca au zis de la TV, tre’ sa fie adevarat. Bine ca n-au scris si pe internet. Ce-i drept, eu m-am intalnit cu C…, si mi-a zis ca abia i-au marit salariul la 3500. Lei. In timp ce eu nu mi-am mai gasit un job in domeniul meu din 2009. Si atunci cu “recomandare”. Da’ tata stie mai bine. De la TV. In Cluj, sunt salarii de. Cluj, acest nou Scornicesti, unde si plosnitele sunt cat dinozaurii, I guess. Ii spun ca nu m-as muta nici mort. “Pai de ce, ma, tata”. Ca pute. Ca nu poti sta la o terasa fara sa inspiri praf si gaze de esapament si duhoare de canalizare si restul. 3 minute mai tarziu, concluzia lu’ tata e simpla “ne-au facut strainii in 89”. A mea e si mai simpla “asa o fi, da’ au trecut treij’ de ani de-atunci, cam cat mai dam vina pe ei? Si de ce nu-i opriti cand o obliga pe doamna B sa arunce ciorba stricata la ghena?”. Tata clipeste si se uita pierdut – nu intelege legatura cu ciorba. Sau cu doamna B. Nici eu pe-aia cu strainii.

Ca o paranteza, cam asta-i activitatea mea preferata prin Romania.

Tata nu prea pricepe chestiile astea. El nu mai simte mirosul ala de aer poluat. Tuseste in continuu prin Bucuresti. In alte orase nu. Dar nu face legatura. Incerc eu sa i-o explic, dar nu mai e atent – e ceva la TV. Imi spune sec “oricum toti murim” si se uita la meci. E posibil sa aiba dreptate. Da’ ar fi dragut ca pana murim sa putem sta la o terasa. Da’ daca nu se poate, nu-i bai.

Para si B, cafea. Mergem, radem, glumim. B. trebuie sa plece mai devreme. A scris un articol despre cum la un an de la #colectiv, nu stiu ce pulete s-a bagat sa organizeze un concert. Oficial, sa doneze banii nu stiu cum, nu stiu cui. Neoficial, a batut cu pumnul in masa ca vrea 10% din incasari. Sau 15%. Nu mai stiu. Un tip i-a zis si lui B “ia uite coaie ce face ala, mergem cu el pana-n tribunal etc etc”. B, fraier, a scris despre asta. Asa ca acum tre’ sa plece mai devreme de la cafea, ca a doua zi e asteptat la tribunal. A fost dat in judecata pentru calomnie, iar sursa sustine ca nu-si aminteste de asa o conversatie. Eh, taica.

Taximetristul ma intreaba daca merg cu Uber. Ii zic ca da. Protesteaza. Dar cum sa fac asa ceva, dar de ce nu merg cu ei, cu oamenii cinstiti. Ii zic ca nu-mi plac oamenii cinstiti. Ma intreaba de ce. Ii spun ca toti oamenii cinstiti pe care i-am cunoscut erau mai necinstiti decat mine si asta nu-i de colo. Ma aproba si, in timp ce conduce noaptea, se intoarce spre mine si-mi spune ca intr-o zi o sa ma omoare cineva intr-un Uber, ca aia nu stiu sa conduca. Il aprob si-i zic ca-i rosu in fata. Franeaza brusc. Tableta ii sare in poala. Mentioneaza ca-si baga pula-n ea de tableta si de Uber, ca nu mai exista dreptate in tara asta. Ca aia fac smenuri. Il aprob si eu. Asa-i, domnule. Asa-i. Cobor. Masina intoarce si pleaca troncanind vesela. Are numar de Ilfov, evident.

O scot pe Ondilol la alta terasa. Eu inca-i zic Blues, chit ca acum se numeste altfel. Iesim din pasaj si, peste drum de BCR, vad un taxi. Inauntru, e un chelios burtos care se da pe facebook (IF-27-WOW). Nu-nteleg la ce bun. Oricum la cum arata nici pe ma-sa n-o mai fute. Il intreb “liber?”. Imi raspunde sictirit “unde mergeti?”, semn ca n-ar trebui sa ma deranjez mai departe. Dar sunt un tip rabdator si am mobilul la mine, asa ca-i OK. Ii zic unde (cursa face cam 6-7 lei). Se uita scarbit la mine si zice “25”. Zambesc, ii multumesc, scot mobilul, tap-tap-Uber-tap-tap. Primesc “chitanta” pe mail dupa cursa – 10 lei. E OK – oricum tot 10 lasam si daca era oficial 6-7. Ondilol imi zice ca probabil umflatul ala inca mai scrolleaza prin facebook si e posibil sa doarma acolo in seara asta. Atata paguba.

E dimineata si nu gasesc taxi. Clever taxi o pula. Aplicatia pulii. Si-mi cam trebuie un taxi, ca eu unul nu merg pe jos pana la aeroport. E OK. Lasa ca Uber. Comanda preluata, ajunge in 2 minute. Cobor. Ma uit pe mobil, comanda anulata. Dragut. Tap-tap din nou. Ei, ia te uita, vine o masina acum, dar, de acum doua minute, e surge. Tarif 1.4x. E OK boss, la banii mei, se poate? In drum spre masina, observ cei doi homelesi care dorm imbratisati. Deasupra lor, Romania ma saluta asa cum stie ea.

Zambesc amuzat. Ba pe-a ma-tii, fa, ba pe-a ma-tii. Te-am facut. Eu si strainii din ’89.

Ma uit in calendar. Mai am vreo luna pana pot aplica pentru ILR. Pe birou troneaza ultima carte pe care mi-a cumparat-o Ondilol si jointu’ rulat de Ed. Iar azi (deja) lucrez pe tarif dublu. Cica-i Paste. Si chit ca eu am uitat sa ma inscriu pentru lucrat, m-a inscris Patrick. Doamne-ajuta, nu cre’ ca muncesc prea mult maine.

Altfel, centrala s-a futut in lipsa mea. Nu trebuia sa arunc rahatul ala electric. Dar e-n regula. Maine dimineata o sa fac rost de-o cafea cumva, dupa care o sa ies la locu’ de fumat. Si totul o sa fie OK. Sort of.