Fucking Romanians

It’s over.

It’s over o pula, ca-i over pentru mine, dar nu si pentru Ondilol si junior. Din fericire, acum e de vreo coispe ori mai usor pentru ei, ca au parinte/sot britanic. Sa-nceapa glumele cu “nevasta-mea si-a luat un cetatean britanic, ca romanii nu erau destul de buni pentru ea” si “sa-mi bag pula, am ajuns sa traiesc cu doi emigranti in casa, #brexit now”.

Dar da, am ajuns si cetatean britanic. Nu, serios, am fost si i-am jurat credinta reginei. #pebune, sa fac spume de mint. Si nu numai ei, ci si mostenitorilor ei. Weee.

Cu ocazia asta am intalnit omul care face cel mai de cacat job de pe planeta. M-a intristat. E vorba de tipul cu ceremoniile.

Am fost acolo, la sediu’ alora. M-a preluat o doamna care m-a invitat sa zac pe-un scaun. Si-am zacut acolo cu juniorul mormaind fericit pe un scaun langa mine. Lui nu-i pasa, radea, vorbea, alte alea. Nu cred c-a inteles prea multe din ce se intampla acolo.

Doamna a revenit dupa cateva minute si m-a invitat intr-un birou separat. P-acolo am dat cu cardul (170 de lire). Cu o mana bagam pinul. De cealalta se tinea juniorul. Doamna purta cu ea ceva hartoaga cu mecla mea pe ea. A ramas la ea. Dupa, m-a tarat in alta sala de asteptare. Tot asa, scaune rosii, muzica d-aia.

Dupa cateva minute, a venit nenea ala, tristul. M-a invitat in sala alaturata. Erau vreo 40 de locuri in ea, dar eram doar noi acolo. Mi-a explicat cum o sa decurga procesul asta. El o sa spuna niste chestii, iar eu o sa-mi adaug numele dupa “I”. Inteleg? Pot?

Ma intrebam daca ma ia la misto. Gen, “poti repeta dupa dictare? sigur-sigur? ba, pe bune?”. Da, pot repeta dupa dictare, prietene. Dar nu m-a crezut, a vrut sa exersam. Am exersat privindu-l fix in ochi (chestia asta ii face pe unii oameni “extrem de inconfortabili”, pentru ca am o privire foarte-foarte…foarte). A inceput sa se balbaie si a propus sa incepem. M-a rugat sa inchid telefonul. L-am inchis, ca n-aveam treaba cu el oricum.

Domnul m-a privit surprins si m-a intrebat “are you alone?”

M-am uitat instinctiv la junior. Oare a disparut? Nu disparuse. Cu mecla ascunsa dupa mana mea i-a zis “daddy is very tall and very strong!”. Domnul a ridicat din umeri si-a spus “he certainly is”. Domnul britanic a inceput. Intai a vorbit vreo doua minute, recitand niste chestii dintr-o carte. Era vorba de faptul ca, in principiu, UK-ul are niste valori. OK, daca le gasesc, le fur. Anyway, dupa, m-a rugat sa repet dupa el. Desigur, domnule.

I… – si s-a uitat la mine
I, Manowar al coispelea, #1 pe EU-HCL…
Swear by Almighty God…
Swear by Almighty God…

Si a continuat asa. La sfarsit, multumit de el, a batut scurt din palme si mi-a spus “si acum vom asculta imnul regatului unit”. Am dat din cap.

A apucat o telecomanda si a dat play la o combina. Nu stiu daca mai tineti minte combinele alea care erau de fapt niste cuburi cu doua chestii de tape si una de CD. CD-ul a scartait si s-a auzit ceea ce presupun ca-i imnul marii britanii. L-am privit fix iarasi pana a apucat iarasi telecomanda si a apasat pe un buton. Imnul s-a oprit brusc.

Domnul mi-a urat bun venit in cadrul regatului unit si mi-a strans mana, dupa care mi-a spus ca, daca doresc, imi pot face un selfie cu regina. Regina era de fapt un portret al reginei, asezat stramb intre doua steaguri. Am recunoscut un steag. Era ala, the Union Jack. Pe celalalt nu. Parea drapelul unei grupari de hooligans. Mi-a spus ca lumea nu-si face in general selfie, dar pentru ca eu nu am pe nimeni cu mine si fiul meu pare prea mic pentru a-mi face o poza, pot face un selfie. Sau, daca doresc, imi poate face el o poza – si a intins mana spre un aparat foto. A remarcat ca-i foarte ciudat ca un om sa fie singur la o asemenea ceremonie. I-am zis “story of my life” si mi-a aruncat o privire ciudata. Mi-a spus ca oamenii vin in general cu cei apropiati. Am dat din cap si i-am spus “you should’ve seen my wedding”. S-a uitat iarasi ciudat la mine si m-a intrebat daca-s roman. Eram, da. M-a intrebat cand am ajuns aici. I-am spus. S-a mirat. Cica nu prea vin romani la cetatenie. Tot ce se poate, fuck if I know. Mi-a strans mana iar si m-a intrebat iar daca doresc selfie-ul cu regina sau daca vreau sa-mi faca el o poza.

Am clatinat din cap. Tricoul meu rupt, mutra mea transpirata si parul proaspat extrem de nespalat (da, m-am trezit cu o ora inainte de ceremonie si am condus vreo 30 de minute la 30 de grade, dupa care am mers alte 5 minute de la parcare pana acolo tot prin soare, cu incetinitorul, ca juniorul avea chef de sarit pe loc), plus privirea adormita si barba nerasa de doua zile nu ma recomandau pentru un selfie cu doamna regina. Si-n plus, daca e sa-mi fac selfie, imi fac si eu o cu o domnisoara mai apropiata de standardele mele. Fara suparare.

Mi-a strans mana pentru ultima data si mi-a dat hartoaga. Mi-a urat iarasi bun venit in cercu’ cetatenilor britanici. Ca reminder, mi-a dat un plic cu instructiuni pentru noii cetateni si un fel de medalie. Juniorul a apucat-o si a inceput sa se joace cu cutia. Medalia era ceva cu City of Birmingham – practic, cel mai mizerabil oras mare pe care l-am vazut vreodata. Nevasta-mea mi-a zis ca, atunci cand o sa primeasca ea cetatenie in Londra, cu medalie in Londra, o sa se uite la mine ca la second-class citizen. O cred.

I-am marait juniorului sa lase porcaria aia metalica acolo, ca poate fi radioactiva. A ras si el – nu stie ce-i aia radioactiva – i-a zis goodbye domnului si m-a intrebat daca-i pot cumpara un suc. Am clatinat din cap. I don’t know where we are, mate, wait until we get home. M-a privit neincrezator, dar s-a conformat si a inceput sa topaie spre carosabil. S-a oprit si mi-a intins mainile, sa-l iau in brate ca sa traversam. Am luat plicul cu acte-n dinti, pe el in brate si am traversat. Ajuns pe partea cealalta, a tipat put me down, Daddy, put me down! M-am gandit sa-i spun ca I will, if he doesn’t shut his face, da’ n-avea sens. M-a apucat iarasi de mana si a inceput sa sara ca broasca spre masina.

L-am pus in masina, am pus hartoagele pe locul in stanga si le-am facut poze, dupa care mi le-am trimis pe storage. Nu se stie niciodata cand ai nevoie de datele alea. Seria, numaru’, alea.

Cand am urcat la volan, telefonul a vibrat scurt. Trebuia sa plec sau sa prelungesc “parcarea”. Am plecat. Cand am ajuns acasa, ma astepta o scrisoare. Era de la DVLA. Ma anuntau ca trebuie sa vehicle tax. Tax it or lose it! Juniorul a luat-o si a aratat spre ea, dupa care a ras. Mda, daca o plateai tu, radeam si eu…

M-am asezat la PC si am platit in avans cele 140 de lire. Juniorul a inceput sa ma traga de mana. Daddy, can I have some juice please? Eh. 170 de lire colo, 140 dincolo, mai conteaza un pahar de suc? L-a luat si l-a baut zgomotos, rapid. In mod normal m-ar fi facut sa borasc sunetele alea, dar nu mancasem nimic, asa c-a fost OK.

Am deschis taburile normale de lucru. Telefonul de pe birou ma anunta ca nu mai am posibilitatea sa ma loghez in retea si aveam un mail care ma anunta ca mi-a fost suspendat definitiv contul de lucru. Am oftat si m-am ridicat de la PC. CSF, NCSF.

Apoi l-am dus in oras, sa manance. Mancam doar in oras – pentru ca n-am nimic de mancare aici. Am ajuns la restaurant si l-am intrebat ce vrea de mancare. Nu vrea. Nu-i e foame. Esti sigur? Da. Nu vrei tu pizza, paste, ceva? Noooooooooooo! OK. Mi-am luat eu o salata, i-am luat lui un suc. Am inceput sa-mi mananc salata aia mizerabila si m-a intrerupt “where is MY food?”. “Didn’t you say you weren’t hungry?”. “I’M VERY HUNGRY”. OK, I’ll get you something. I-am cerut chelnerului si niste penne pollo plm whatever italiana ieftina pentru el si m-am intors la masa. Am luat inca o gura de salata si “daddy look at me”. Ma uit. “My poo is coming out”.

…

You fucking twat.

L-am luat, l-am dus la baie (nu, nu facuse pe el). E glorios sa fii single parent, cred, sa nu poti merge dracului nicaieri, sa nu ai 5 minute de liniste nicaieri, sa nu poti nici sa mananci, sa-ti bei cafeaua sau sa fumezi ca vreau aia, uita-te la mine, mi-e foame, mi-e sete, mi-e a fute etc. Bineinteles ca la baie n-avea de fapt nevoie sa le balege alora buda. S-a pisat plictisit si “I’m finished”. You’d better be…

L-am dus inapoi la masa si-i venise haleala. Arata destul de bine. Penne, pui, ciuperci, o salata. Destul de misto. A luat o gura si s-a strambat de parca halea penne cazzo, nu penne pollo. Mmmmeergghhh, I don’t like it. Cam p-acolo mi-a atins mie limita si i-am explicat ca ori o mananca, ori nu, altceva nu mai primeste. Cum prefera. A mancat-o. Cam in scarba, cam strambandu-se, dar a mancat-o.

Si-am fost acasa, unde-a inceput sa sara pe canapea. Pentru ca-i fun. Si cred ca i-am zis de 100000 de ori “stop that, it’s dangerous, you’ll hurt yourself, please be careful”. Si el se uita sictirit la mine si maraie asa, semi-intors “I KNOOOOOOOOOW” (gen “nu ma mai plictisi cu cacaturi, bosorogule”). Asa c-a continuat sa sara, chit ca i-am explicat de ce nu ar trebui sa faca asta. Si bineinteles ca a sarit dintr-un capat in celalalt si a alunecat si si-a spart botnita in pervaz sau in perete. Are buza vanata si gingia-i sangereaza si urla ca din gura de sarpe. Si-a sarit sa-l iau in brate plangand de sareau hainele de pe el si chitand ca o virgina facuta posta. Waaaeeehhhhh, daddy, it hurts, wwaaaeeaahhhh. No shit, moron. Bineinteles in pula mea ca doare, nu asta ti-am zis de coispe ori??? Weeeaaahhhhhaaeehhhhh.

Oh well. Sunt doar dintii de lapte. Oricum ii picau.

I-am zis lu’ ma-sa, sa fie si ea mandra de el. Cica da, de-acum incolo isi va tot pizdi mecla, dintii, mainile, picioarele si probabil o sa-si rupa si gatul, c-asa-s copiii.

Da, asa-s copiii. Fucking Romanians…