N-am fost cuminte

A comandat Ondilol niste inghetata de care-mi place mie printre alte tampenii. Si-a venit livrarea, am dus alea in bucatarie, a scos inghetata – uite, iti fac apple crumble cum vrei tu cu inghetata. Doamne-ajuta, sa fie primit.

Da’ erau p-acolo si niste mini-inghetate pe care le luase, asa, de #consum. D-alea foarte mici, ca nu stia exact de care-mi place mie si-a luat un set d-ala, ca poate-poate e una dintre ele d-aia. Asa, pe sistemul “ia vezi, e vreuna din alea 4 ce vrei tu? Daca da, care, arata-mi si-ti iau pe viitor d-aia”.

Nu era, evident, da’ erau OK si alea. Asa ca a desfacut doua, mi-a dat mie una, i-a dat una juniorului, luati doua lingurite si hai ca am treaba sa fac apple crumble ala, luati viteza.

Stateam eu in fotoliu, iar junioru’ balota inghetata. Si vine sa-mi spuna ca lui ii place inghetata aia si ma intreaba daca si mie imi placea inghetata aia cand aveam si eu varsta lui. Si ma uit la el si-i zic “nu primeam inghetata de-asta cand eram de varsta ta”.

Iar junioru’ se opreste juma’ de secunda, cat sa spuna “aha, deci tu nu erai cuminte ca mine cand erai mic”.

Chiar asa. Cred ca eram o adevarata obraznicatura, ca la alta explicatie nici eu nu ma pot gandi.

A venit intr-o zi ca vrea ceva. Nu mai stiu ce anume si nici nu conteaza, da’ iam zis “da, sigur, eu iti dau aia, da’ tu ce faci pentru mine?” Si-a ramas blocat, ca el nu se gandise vreodata ca trebuie sa faca si el ceva pentru mine. Ca toate chestiile astea care-i pica-n brate vin de undeva sau ca aia de la el de la scoala nu stiu exact ce-i ala un restaurant, de exemplu – nici copiii, nici adultii (#saraki).

Si stau in dubii, asa, nu ma hotarasc daca sa-l dau cu capu’ de perete (la figurat, desigur) sau nu. Daca sa-i tai macaroana si sa-i trantesc vreo saptamana un stil de-ala de viata gen apa, paie si bataie #romulan, sa vada ca se poate si altfel. Nu c-am ceva cu el, doamne-fereste, ca nu ma supara sau ceva, da’ mi-e teama pentru el. Pentru ca tot creste, creste, vorbeste mai mult, interactioneaza mai mult cu oamenii si e doar o chestiune de timp pana-l da cu capu’ de perete la propriu unu’ ceva mai mare, unu’ care n-a fost nici el destul de cuminte pentru o inghetata, un restaurant, o excursie. Mint ca un porc, desigur, ca “n-am inima” sa-l tratez cu pula, da’ in acelasi timp stiu ca ar cam avea nevoie de ceva tratament antirid cu multa muie, pentru ca traieste intr-o bula, intr-un mic glob de cristal. Si-o sa-si cam rupa gatul in lumea reala sooner or later. Asta daca nu i-l rupe altul inainte.

Intre timp, sper – plm, ca romulanu’, cu speranta de gat – ca incepe la un anumit moment sa constientizeze faptul ca el are niste chestii, ca primeste niste chestii, iar altii din jur nu prea. Si ca poate-poate incepe sa-si puna niste intrebari pe tema. Mira-m-as.

Era acum coispe mii de ani cand m-am dus behaind la tata ca vreau o bicicleta. Ca primise colegu’ de banca ceva Pegas d-ala rapciugos si m-am trezit brusc ca si eu vreau unul. Si nu stiu exact cat era o bicicleta, da’ tata mi-a zis ca da, sigur, imi ia. Daca ajung la olimipiada pe tara, ca la alea pe sector si oras ajung toti boschetarii. Si-n fine, am rupt pe urma Pegasu’ ala in toate parcurile si-n toate cacaturile cu colegu’ si mi-am rupt pizda si genunchii cu el prin toate partile. Iar acum fi-miu s-a trezit ca el vrea o trotineta. Si nu prea merge sa-l trimit la vreo olimpiada, ca inca ne chinuim cu citit/scris corect, futu-i scoala ma-sii sa-i fut. Da’ s-a uitat Ondilol la mine si i-a zis ca ok, daca-nvata sa citeasca si sa scrie corect, atunci o sa primeasca o trotineta d-aia. Iar junioru’ a fost foarte-foarte surprins. Pai, cum, tre’ sa faca si el ceva pentru a o primi? N-ajunge ca-i cuminte…?

N-am avut vila si seria C de la parinti
In pula mea, probabil ca n-am fost copii cuminti…

Lectura Bonus aici