Ador nefumatorii in gura

Nu, n-am ceva cu nefumatorii. Absolut deloc. Bravo lor ca nu fumeaza. DAR.

…dar am o problema cand apar si intra-n spatiul meu.

Stateam pe terasa unei cafenele, ca orice bugetar care are mult de munca. Eram la o masa care mai avea doua scaune libere. Apare un cuplu de tarani de nicaieri. Ma, nu erau romulani, erau altceva. Nu stiu ce, ca n-am identificat limba – si asta-nseamna ceva, in cazul meu, trust me. Impingeau doua carucioare cu boraci si cred ca urmau sa-l impinga si pe-al treilea, ca doamna era mai gravida ca mama prostilor. Nenea imi maraie un “squeez me???” si arata cu degetul spre unul din scaunele libere. Eu, plictisit, cu ochii-n telefon, ii fac semn cu mana “sure, take it”. E ceva normal pe terasele astea – vin cate 5 sa stea la o masa cu 3-4 scaune si incep sa bantuie pe la mesele vecine cu “pot lua scaunul asta…?”. M-am mirat eu nitel – ca erau doar doi, la ce plm le mai trebuia un scaun? – da’ eram mai atent la telefon decat la nenea.

Cand colo, nenea incepe sa urle, lasa caruciorul din mana, se misca pana la scaun si-l ia si-l tranteste cat colo (si e greu in plm scaunul ala). Da’ asa, la modu’ heirup, tot timpul injurand (cred?) din rarunchi. Latra, dar nu stiu limba aia. Gen el pusese mana pe scaun si mormaise “squeez me” pentru ca se astepta sa ma ridic eu de pe scaun si sa mut scaunul ala din drum. Ca era in drumul lui si, deh, un om normal putea trece, dar el nu avea loc sa treaca cu caruciorul mare, lol. Ca avea un carucior mare – cu un copil mare in el – si un carucior mai mic cu un bebelus. Am fost nitel surprins, da’ n-am zis nimic.

Ma rog, au luat loc la o masa. Nenea era nefumator. In schimb, doamna lui fuma cot la cot cu mine. Gen concurs, asa. Intre timp, copilul ala mare statea blocat in carucior, cu mecla spre mine. Parea cam autist, ca nu vorbea, ci scheuna si se agita la modul ala dubios. Dadea din cap ca ultimul autist, dadea din picioare de mai mare dragul si-si agita capul stanga-dreapta de puteam alimenta aparatu’ de cafea daca-i legam un fir de gat. Noroc ca era oarecum “imobilizat” (not really) in carucior, ca altfel nu stiu ce patea. Doamna gravida isi fuma tigara si-si bea cafeaua. Si totul a fost minunat…

…pana cand a venit domnul, sotul ei – nefumatorul – la mine. Si m-a rugat pe un ton rastit, pe terasa de fumatori, in cea mai proasta engleza posibila, sa nu mai fumez. Pentru ca-i tuseste copilul. Ma uitam la el. Ma uitam la nevasta-sa care inca avea tigara aprinsa. Si ma uitam la copilul lui autist care tusea.

N-avea sens, guys. Sunt momente d-alea in care nu ai ce sa spui. Pentru ca orice-ai spune tu n-ar avea nici un sens. Si tot ce poti sa faci e sa te ridici si sa pleci. Da, ai putea sa zici “dar de ce fumeaza nevasta-ta daca-i gravida, nu va ajunge un autist la usa?”. Sau “dar cum fumul meu te deranjeaza, dar al nevestei nu?”. Sau “de unde stii ca nu tuseste de la fumu’ lu’ nevasta-ta?”. Sau “SI DE CE PULA MEA AI VENIT LA FUMATORI CU COPIII, MAI ALES CA UNUL E AUTIST SI CELALALT E BEBELUS IN PULA MEA?!”. Sau alte de-astea. Da’ pe urma te uiti si-ti dai seama ca … you’re not going to get through to them. No fucking way. No chance in hell.

Am terminat si am stins tigara, le-am facut poza asta, m-am ridicat si-am plecat.