Concediu #2
Anul asta a mers prost bloggingul.
Am asteptat in Iunie si-n Iulie sa vina vreo agentie la mine sa ma trimita la vreun hotel de-ala de aproape doua stele din tari exotice – cum ar fi Bulgaria, Grecia, astea – da’ n-a fost sa fie. E criza, nene si, asta e, sunt oameni in tara asta ca Bloodie, care nici n-a auzit de mine, asa ca mi-au luat-o altii-n fata si-au primit ei sejururile de 200 de euro 🙁 Bai, si atat as fi putut sa sug pula despre cat de tare e, cum hotelul e epic si agentia ruleaza fin…Da’ in fine, n-a mers.
Din fericire pentru mine, am apucat sa sug pula tot anul pe-aici cu linkurile mele de marketing afiliat and shit. Stiti voi, toate articolele alea pe care le-am bagat in care spuneam cum, incredibil, mi s-au stricat in ordine cuptorul cu microunde, masina de spalat, televizorul, patentul de smuls floci, scaunul de PC, biroul. Combinate cu povestile mele despre cum nevasta, cainele, vecinul, copiii si restu’ animalelor mi-au stricat telefonul, aparatul foto si tableta, s-au adunat destui bani sa pot pleca si eu in concediu. Ca-s destul imbecili care pun botul la asa ceva. Va multumesc, idiotilor.
Din una-n alta, a trebuit sa plec pe banii mei 🙁 Mi-am vandut aifonu’, nu i-am mai dat mancare nevestei si dupa cateva luni, am reusit!
Asa ca, acum, ca om proaspat intors din concediu, m-am gandit sa va spun cum a fost. Ca stiu ca nu puteti dormi noaptea de grija mea.
Lasand bataia de joc la o parte, am procedat fix ca anul trecut. “Auzi, papusa, alege tu unde vrei sa mergem, ca eu n-am nervi de asa ceva. Da’ sa fie cu soare si piscina sau plaja. La alegere”. Si-a ales.
Hotelul a fost destul de misto. Nu detaliez prea mult chestia asta, ca va lamuriti din miliardele de poze de mai jos. Da’ stiti care-i problema cu hotelurile de genul asta? Marlania.
Ca sa ne lamurim, eu inteleg afacerile. Pe bune ca le inteleg. Da’ nu inteleg marlania prosteasca. Mai clar, nu inteleg fazele de genul asta:
1. Ai diverse chestii la micul dejun. Si ai 10 angajate care bantuie la fiecare masa pe-acolo. Cum se aseaza clientul, cum il intreaba “doriti cafea?”. Si, daca-i un prost ca mine care zice “da”, ii aduci o cafea de-aia CHIOARA cu lapte si mai CHIOR. Formularea corecta ar fi fost “indoita cu apa”, daca s-ar fi limitat la a pune 50% apa in lapte. Sau in cafea. Da’ era more like 75%. OK, inteleg, scopul e sa-l faci pe fraier sa se duca la terasa hotelului, unde-i cafea buna. Sa plateasca acolo separat (micul dejun era inclus in pret, consumatia de la terasa nu, evident). Intelegand miscarea, am mers de-a doua zi la terasa, dupa micul dejun. Si in fiecare zi, dupa haleala de dimineata, ne mai miscam 50m pana la terasa sa luam o cafea, o cola, de-astea. Frumos, 3-4-5 euro bucata, nimic de comentat. Da’ asa te gandesti tu, proprietarul de hotel, ca esti smecher? Gen, dai cafea proasta la micul dejun, aia care-i “gratuita”, pentru a mai scoate 10 euro zilnic de la un cuplu? Beton idee, dar how about eram SINGURII oameni de pe terasa aia dimineata. IN FIECARE ZI. Restu’ se multumeau cu jegul ala mizerabil de spalatura de ibric. Asa ca, in realitate, ce-ai facut? Ai platit 10 pizde de pomana luna de luna pentru a intreba “vreti cafea”? Nu mai bine dadeai dracu’ o cafea buna din prima sau nu dadeai deloc? Da’ sa vedem poze cu cat de plina era terasa in fiecare dimineata.
Si, bineinteles, erau si la terasa unde plateai cafeaua 5 angajati. Pentru toti cei doi clienti. Rezultatul? 15 angajati. 10 servesc prost cafea proasta, iar 5 ii servesc pe cei doi oameni care-si platesc cafeaua. Afaceri, bo$$. Si, undeva, nu se stie unde, e un pulete de director care-si freaca manutele fericit ca i-a fraierit pe clienti. Ce i-a mai manipulat el! Ce le-a mai luat banii! Ura! Ce-a mai luat el de la mine ceva sute de euro pe doua saptamani pe cafea si suc! Si n-a trebuit sa plateasca de pomana decat 15 angajati pentru asta!
(Vedeti porumbelu’ ala? Ba, i-a alergat o pisica (erau 3 porumbei) tot concediul. Pe unul l-a si prins)
2. Tot pe partea asta cu cafeaua, aveau baietii dimineata o incapere imensa, gen sala de mese/restaurant. Sa zicem vreo 100 de mese. Frumos, civilizat, tot tacamul, nu cantina saracilor. Si afara aveau o mica terasa tot pentru micu’ dejun. Vreo 16 mese, cred. Dintre care 8 “pentru nefumatori” si 8 pentru “fumatori”. De ce pula mea ai pune AFARA mese pentru nefumatori…nu-mi dau seama. Serios. Adica, ai 100 de mese inauntru, unde nu se fumeaza. De fumat, doar afara, bineinteles. Asa ca hai sa lasam afara 8 mese de fumatori. Dintre care 6 erau ocupate de nefumatori. Nu glumesc. Adica 8 mese de nefumatori, ocupate de nefumatori. Bun. Si ramaneau 8 pentru fumatori afara. Ei bine, sa-mi bag pula daca mint, 6 erau ocupate de nefumatori. Si tuseau asa, nervosi, ca venea fumu’ la ei. Pai, ba, pula, du-te-n gura ma-tii inauntru, unde nu te deranjeaza fumul. Sau in partea de nefumatori. L-am si intrebat pe unul, ba, daca nu fumezi, de ce esti aici? Pai, ca le place copiilor sa ia micul dejun AFARA. Ma rog, n-am stat sa ma cert cu el, ca venea Ondilol cu haleala. I-am urat in gand sa-i ia casa banca, sa poata papa in fiecare dimineata afara copiii lui…Plin de batoze la fumatori. Evident, nefumatoare. Cam ca tanti.
3. Marlania cu sezlongurile. Se deschidea la 8 “piscina”. Ma rog, era deschisa nonstop, da’ de la 8 dimineata puteai lua proasoape pentru ele. La 8, sa-mi fut copiii daca mint, erau pline chestiile astea de prosoape. Doi-trei puleti in apa la piscina, nimeni afara, da’ 90% din sezlonguri ocupate. De ce? Pai, pentru ca se trezeau imbecilii la 8, se duceau repede sa ia prosoape, le asezau pe ceva sezlonguri pe-acolo (gen “rezervat”), dupa care plecau la masa. Si reveneau pe la 10-11 la piscina. Pai, sa nu le futi mortii-n gura? Serios, dimineata imi doream sa fi fost in concediu fara gagica, da’ cu gasca veche. Sa fim aia 20-30 de oameni pe-acolo, sa-i umplem de spume. Ai asezat prosoapele si ai plecat la masa? Bravo, lasa ca ti le luam noi. Sa platesti in fiecare zi in care faci asta doua prosoape care ti-au fost “furate”. Serios. Si nu-nteleg imbecilitatea asta. Ba, ai plecat in concediu? Ce pula mea fel de concediu e ala in care te trezesti cu alarma la 8 dimineata sa iei cel mai bun sezlong? Ca, se stie, doar pe unele poti sta dupa ce iesi din piscina. Restu’ au galme, coaie. La 8 dimineata, toti rusii si nemtii erau calare la luat prosoape si asezat, bazandu-se pe faptul ca n-o sa vina nimeni sa se aseze pe ele pur si simplu. Ca nu ar fi civilizat, nu-i asa? Pe scurt, dimineata arata cam ca in clipul asta:
In rest, cum ar trebui sa se vada din poze, a fost OK. Am nimerit la ceva conventie a cititorilor nervosi de carti. No joke. O sa vedeti poze mai jos. Cam 85% din aia de la piscina citeau sau o ardeau pe tableta. Cei mai multi cu cititu’. Deh, nasol cu tableta-n soare, nu vezi nimic. Cativa o ardeau ca mine pe kindle, da’ cei mai multi erau cu carti. Ma gandeam ca pe-acolo e de Razvan, ca el e cu bulangiii astia care citesc peste tot. Sa nu ziceti ca glumesc, bag cateva poze.
De loc, ce sa zic…mai mult mi se pare OK pentru futut. Bantuiau pe-acolo palcuri-palcuri de cate 3-4 gagici singure. Meh.
Faleza e cat se poate de misto – si-ar fi fost si mai misto fara toti trogloditii de pe ea. Cand zic asta, ma refer la cele 10 moduri diferite de a cersi de-acolo. In fiecare seara, aceleasi mizerii. Niggerite cat toata insula care erau cu “5 euro sa-ti fac parul afro”. Niste bulangii imbracati ca pula, cu oale in cap, un bat imens langa ei si-un caine. Stateau pe-acolo nemiscati, cu o strachina-n fata. Sa-ti faci poze cu ei si sa le arunci un euro. How about du-te-n pula mea, ba. Cretini care iti scriau numele cu ceva “fonturi” (de mana) pe-o chestie lucioasa. 5 euro. Niggeri care vindeau ochelari de soare (noaptea!) si chinezoaice care vindeau rahaturi lucitoare pentru boraci. Tot felu’ de cersetorii de-astea penibile, peste care trona un jeg mizerabil numit “PR”. Cam toate restaurantele aveau un angajat (sau chiar doi) afara, pe faleza, sa agate clienti. Veniti la noi, ca e epic, ca e pula mea! De unde sunteti, alea-alea, s-o dea in italiana/spaniola alte alea cu tine. Pana la urma, am ajuns sa le zic “Hungary”. Doar asa, sa vad si eu cum o sa se descurce, ce cuvinte stiu ei in maghiara. Si se intristau brusc. Unul singur a-ncercat o mizerie gen “szeretlek, Hungary!”. Sa moara ma-ta. Ceilalti, evident, au dat-o-n engleza. Pai, stai coaie, ma intrebi de unde, iti zic Bozgoristan, iar tu ma iei in engleza? Nu, nu, nu, nu asa! Fraierii astia care stau sa te agate cu “haideti la noi, ca-i mai tare ca la vecinul” au ceva comision de client bagat pe terasa. Nu stiu exact cat/cum.
Vorbind de astfel de troglodeli, m-am uitat si eu de curiozitate la cum stau lucrurile pe-acolo. Ca, vorba aia, 29-31 de grade constant, frumos, chestii, ia sa vedem, au taranii astia joburi disponibile? Bineinteles. Ca nu. Adica, m-am uitat pe vreo 5-6 site-uri, am tot citit pe-acolo, cica populatia e un pic sub un milion de cretini, dar joburi din parti. Doar harneli de-astea legate de “Servicii pentru turisti”. Pe scurt, daca vrei sa stai acolo, vinzi jeguri pe faleza cot la cot cu niggerii, esti chelner sau “PR” sau incerci sa-ti deschizi o afacere. Tot pentru turisti. Jalnic.
Adica, bineinteles ca nu vedeai un AP configurat ca lumea, dar zero joburi pe IT. Mergea netu’ pe mobil din partile sociale, cu tot felul de configurari dubioase (mi-am luat ceva sim de-acolo, ca n-aveam chef s-o ard pe roaming doua saptamani), da’ zero joburi pe IT. Ca la latini. Ca la romani. Lucrurile nu merg, da’ nici nu ne intereseaza. Populatie de chelneri si alte alea.
In perioada asta am prins cam pe la toate terasele cate un dorel platit sa macelareasca piese clasice. Unde nu era karaoke, era cate-o trupa de flausati care rageau in microfon de-ti venea sa plangi. Mai nasol e ca si la hotel aveau astia in fiecare seara program artistic. Ceva videos mai jos, va lamuriti voi (nu merita vazute, sa nu ziceti ca nu v-am avertizat, in caz ca va asteptati la cine stie ce trupa epica)
Faleza, cum ziceam, era destul de haioasa. Restaurant langa terasa langa restaurant, langa alta terasa. Daca e sa fiu sincer, noi am dat de trei restaurante misto. Din vreo 10 incercate, cred. Am zis asa, initial, hai, in fiecare zi mergem pe alta terasa, la alt restaurant. Sa vedem ce si cum. Pana cand ne-am plictisit de cat de ratate erau cele mai multe dintre ele si ne-am bagat picioarele, ramanand cu vreo doua la care mergeam, ca restu’ erau cam varza. Interesanta chestia cu live food. Vrei ceva proaspat? How about ia de-aici, ceva inca viu. Alege tu, noi il casapim si ti-l punem pe-o farfurie, bo$$.
Ca un rezumat, locul e misto. Merge sa-ti faci concediul. Dai ceva mii de lire pe hotel. O masa in doi la un restaurant pe faleza sau la hotel te duce in 50-60 de euro pentru doua persoane, nu-ti rupe capul. O cafea sau un suc, intre 3 si 5 euro. Depinde de ce iei si pe unde. Tigarile pe la 3 euro pachetul, bautura…depinde de unde o iei. Eu am luat de pe avion niste tigari si ceva sticla de gin, ca mi s-au parut ieftine (vedeti mai jos prin poze). Chiar ieftin-ieftin nu as spune ca e, da’ nici nu trebuie sa-ti amanetezi copiii pentru un concediu.
Distractiile de pe-acolo erau cam meh, asa, da’ nu ma omoram eu dupa ele oricum, ca nu-s genul de om care se duce-n concediu sa FACA treburi. Eu sunt ala care se duce sa stea linistit, sa nu-l futa nimeni la icre, sa-i vina totu’ la nas, sa haleasca, citeasca, bea, futa fara nervi. Da’ pentru pasionati de facut porcarele, erau tot felul de chestii. Ceva trotinete cu motor (nu, seriosi), care puteau fi inchiriate 30-60 de minute. Parasuta si salupa care te trage peste ocean. Minigolf. Karaoke. Tot felul de jeguri de care n-ar putea sa-mi pese mai putin. Cumva, de lene, nu prea am citit in concediul asta. Adunate, ar fi vreo 10 carti sau cam asa ceva – cu tot cu ce-am citit pe avion. N-am avut nici un fel de chef, mi-era mai comod s-o frec aiurea la piscina. Kindle-ul meu paperwhite (ala cu iluminare, de poti citi noaptea in pat) a ajuns la mama pe post de cadou. Asta nou pe care l-am primit cadou nu are iluminare. Asadar, pula citit seara la hotel, doar pe la piscina, da’ acolo devenea incomod sa tot iesi din apa, sa se stergi ca sa nu umpli jucaria aia de apa blahblah…
Hotelul, in teorie, ar fi de 5*. In practica, datorita marlaniilor enumerate mai sus, eu as zice ca-i more like 4*. Nu ca-s eu dur la critica sau ceva, da’ mai las-o-n pula mea, la un hotel de 5* nu ma astept sa primesc cafea chioara si lapte in care-i apa. Inteleg ca-i criza, inteleg ca vrei sa ma impingi sa mai scot un ban din buzunar, dar pur si simplu nu asa se fac chestiile. Ori imi iei mai mult pe cazare si-mi dai o cafea decenta, ori bagi nefumatorii inauntru, ori treaba ta ce faci, da’ NU ASA. Se aplica si pentru faza cu piscina/sezlongu’. Nene, am venit in concediu, NU o sa ma trezesc eu la 8 dimineata pentru a fi sigur ca sezlongu’ meu e mai nu stiu unde decat al vecinului. Ce-i aia cu “rezervare”? Daca nu cumva hotelurile merg mai nou pana la 10*, nu asa se fac lucrurile. Cu harfe de-astea enervezi turistii. Parerea mea. Ma rog, nu a fost vreo tragedie, ca pe mine nu ma intereseaza unde-i asezat sezlongu’ pe care zac eu ud si citesc. Nu ma deranjeaza sa platesc o cafea si-o cola dupa micu’ dejun. Da’ e doar senzatia aia de “mai da-va-n pula mea de fomisti” – si cu asta n-o sa impresionezi lumea prea mult. Ca sa zic asa, cele 5* de anul trecut din Tenerife Nord erau mai 5 decat cele 5 de anul asta, la servicii. Astia din Sud, in schimb, stateau mai bine la piscina si numaru’ de terase/restaurante din jur.
Era si-un mall prin zona. Cam de fite, daca ma-ntrebati pe mine. Firme mari and shit pe-acolo, da’ mallu’ era cam gol. Batea vantul prin el. Vantu’ si noi. Ceva poze si de-acolo, ca a vrut Ondilol intr-o zi sa mergem acolo sa radem o inghetata si alte harfe. Cat a mancat ea, eu m-am uitat la ceva emisiune de gospodine de la un fel de OTV local.
Acum, ce sa zic, daca mallu’ era cam gol, probabil avea ceva de-a face si cu preturile de genul asta. Nu ma pricep, da’ ca sa zic asa, mai las-o-n buze de smecherie, de banii aia imi iau alt PC.
Pe scurt, as recomanda locul pentru cei ca mine, care n-au pretentii. Daca ti-e de ajuns faptul ca e soare si ai o plaja/piscina plus un numar OK de terase/restaurante, merita. Daca nu te calca prea rau pe nervi micile mizerii enumerate mai sus, e misto. Daca vii dupa un an de munca de-aia horror si nu mai suporti nici urma de mizerie, mai bine cauti in alta parte, ca risti sa arunci cu cafeaua de la micu’ dejun dupa vreo chelnerita. Sau sa i-o versi pe prosop unui jegos care “isi rezerva” locul la 8 AM.
Si cam atat. Bag restu’ de poze si inchei postul, ca tre’ sa ma gandesc la o noua poveste despre cum mi-a mancat cainele PC-ul si ce link spre emag sa pun. Poate-poate iese de-un concediu mai bun luna urmatoare! Ca da, daca tot am avut concediu in Iulie si-n August, mi se pare absolut normal sa plec in concediu si-n Septembrie. Revin cu poze de-acolo cand o fi.
Poza asta de mai jos o pun dintr-un singur motiv. Cumva, pe la 12 se inchideau toate chestiile. Terase, restaurante, aproape toate. Asa ca, sincer sa fiu, dupa 11 seara, cea mai tare terasa era aia de la noi, atasata camerei de hotel. Servirea lasa de dorit un pic, da’ se servea un gin tonic la botu’ calului si nu maraia nici o trupa de mana a coispea. Plus ca era si la super oferta: la doua ginuri primeai un futai gratuit. Chiar daca nu doreai.
Cam astea-s toate pozele publice, in afara de cele urcate pe facebook de-acolo. Le-ati vazut deja pe cele mai multe. Bafta si, pula mea, daca nimeriti intr-un loc mai misto, fiti baieti amabili si dati un link. Ca s-o fi terminat vara anul asta, da’ mai vine una la anul. Parerea mea.
De incheiere, vreau sa marai o chestie care m-a secat la corazon. Ba, cand stai la regim de coispe miliarde de ani, ca mine, vrei sa infuleci ceva chestii porcesti in concediu. Cum ar fi, sa zicem, un kebab. De ce? Pentru ca fuck you, that’s why. Ca dupa luni de zile de bagat salate si alte harfe low-carb, parca-parca ai vrea sa-ti faci de cap doua saptamani. Ei bine, chit ca erau enspe mii de restaurante si terase, n-am gasit si eu UN NENOROCIT DE KEBAB.
Mie mi-a placut si in Madeira ! Ai plaja, ca sa lenevesti la Soare, terase destule si cu mancare buna. Daca te apuca strechea ai si ceva posibilitati de sporturi acvatice si altele gen: parapanta, o pestera vulcanica micsto.
Nu vorbesc portugheza. Deloc. Cu spaniola ma descurc eu cumva, da’ in portugheza, tot ce-as putea spune ar fi SCLAVA ISAURA, SH SH SH JJJJ SH SH J, LATTE???
Iar daca faci o recomandare, fa-o ca lumea. Mai un link spre hotel, mai o descriere a costurilor, mai alte alea.
GATO NERO EBOLA
Deci mâța e faină tare (solidă, nu de-aia de i se văd toate oasele prin piele) și mai are si ditamai puța pe moacă.
Am constatat peste tot faza cu cafeaua oribilă la micul dejun. În Jakarta la vreo 3 hoteluri, în Singapore și în Kuala Lumpur la fel. Spălătură de vase nu altceva! E drept, eu hotelurile de care zic eu erau de doar 4*, dar totuși vorbim de locații turistice destul de populare, și am așa o senzație că nu e foaaaarte mare diferență nici la alea cu ștaif și renume, gen Le Meridien, Shangri-La sau Hyatt. Dar cum la alea n-am fost, nu mă pronunț.
Surprinzătoare faza cu kebabul, mă așteptam să fie măcar un restaurant cu specific arăbesc, mai ales că e vorba de spanioli. Deh, mauri și altele.
Doar ce am venit de la Vama Veche, nu te-am vazut pe acolo.
Lol, hai ca asta-i buna. Am patit acum ceva ani pe litoralul romanesc sa ma cert cu unii care veneu la ora 3!!!! sa-si “rezerve” sezlongurile. Deci, da? Ora 3!
Mi-au zis ca asa e traditia. :))) Normal ca le-am aruncat prosoapele, iar cand au venit la 10 pe plaja au facut spume. De-atunci nu am mai fost in Romania, dar peste tot pe unde am fost cu tot cu turisti “germani”, acelasi cacat era. E vreo gena in pula mea.
In tarile astea calde e nasoala cafeaua by default. Eu m-am gandit ca asta e talentul lor, sa nu-ti dea din aia tare. Tu ai fost norocos ca eu nici la terase n-am prins una mai buna.
In Spain iti tranteau o cana din aia de zici ca era bol de ciorba, dar apa colorata. Stretto cum am vazut eu la tv era un fel de espresso de la noi la gust.
Ba da mult fumezi … in stil barbar. Si Camel alea de au gust de coaja de copac.
N-am jucat niciodata golf, dar as fi incercat daca eram acolo, arata super terenul. 😀
Bă, am fost în Turcia la all inclusive, bă, excepțional. Mănânci cât vrei, bei cât vrei, cu bar la piscină, lux frate, lux mare. Da’ să vezi ce fază pățesc. Mă duc într o dimineață la micu’ dejun, Maria mea rămâne în cameră. Când mă întorc, ia-o pe Maria de unde nu-i. O caut peste tot, mă panichez, mă duc la recepție și-mi zic ăia că e în cameră la Antonio Banderas. Mă duc acolo, bat la ușă, deschide Antonio. Bă, Antonio bărbat bine, bă. Înalt, plin de mușchi, brunet, ochi albaștri, fără pic de burtă. Când colo, iese Maria mea dezbracată din baie. Cu țâțele vai mama ei, curu lăsat, bă, mi-a fost o rușine de don Antonio …
auzi ma, da mai acana, gen Bali, nu te coafeaza?
Exceptand transportul (lung si cam scump) ce am vazut pe acolo e fix de stat in piscina cu pula in sus si baut cocktailuri pana ti se acreste
Anul trecut am fost un pic langa , la Mediteranean Palace. N-am ce link sa dau, ca sigur l-ai vazut/ ai trecut pe langa el. Am foarte putine poze ce pot fi facute publice :
http://catalinx.ro/img/MP-pub1.JPG
http://catalinx.ro/img/MP-Pub2.JPG
http://catalinx.ro/img/IMG_1033.JPG
http://catalinx.ro/img/IMG_1032.JPG
Nu stiu ce gusturi ai tu la cafea, dar la aia mi-a placut. Comparabil cu ce-am mai baut pe la alte hoteluri.Adica nu zeama, si-ti puneai tu lapte dupa gust. Personal imi luam un expresso pe care-l indoiam cu lapte. Piscina e maricica si cu destule locuri . Am fost doar in ultima zi, c-am stat mai mult belerez , la voulcanu’ pulii ,la L’oro park , la vinuri , la terase in nord, d’astea.
Bauturile ( si bucatele) la micu’ dejun la fel,foarte bune -la hotelul asta. Nu cred ca am vazut coca cola sau pepsi, dar am baut sucuri naturale care aveau gust de sucuri naturale.
Singurul impediment, baia cu folie la cada (asa ceva nu mi se pare deloc de 5 stele, da’ whateva’ .)
Cu sezloangele asa e si-acolo , dar cred ca tine de calitatea turistilor. La aia era undeva scris ca n-ai voie sa lasi prosoape p-acolo si pula mea. Nu-i durea pe nicicare in cur.
Costurile sunt irelevante c-am luat pachet cu zbor din Romania , dar stiu ca era mai ieftin decat la Adriani asta al tau.Tin minte ca luam in considerare sa merg acolo.
Aia care vand ochelari de soare noaptea , trebuia sa stai mai geana pe ei 🙂 , ca ochelarii sunt la oha. Vand prafuri si iarba , defapt.
Si legat de aia care te bagau cu japca in terase, daca mergeai ceva mai departe de Veronica strip gaseai si barulete mai okish fara bagatori de seama, sau cu d-aia mai calmi.
Anu’ trecut mergeam la unul de engleji. Cantau unii p-acolo, nu cine stie ce, dar era de antren asa.
In general sunt obisnuit cu prestatiile ieftine de la hoteluri, adica , plm , n-am fost in Vegas la Ceasar’s sa-mi cante Celine Dion la ureche.
Cea mai buna prestatie la un bar si un foarte frumos set de vacanta l-am gasit in Santorini. Da stiu , Grecia pentru saraci, de cocalari , asa de urat ca am sa mai merg si-n anii viitori pe insulele alora. Asa canta un nene ( ignore video) :
https://www.youtube.com/watch?v=caZW1Lj3F68
Pozele astea-s facute de mine , pe insula aia.
http://catalinx.ro/wordpress/?p=126
Eu am stat la 3 stele ( ieftin – sub 500E de persoana pe sejur cu tot cu avion din Ro ) , iar problema e ca nu prea gasesti 5 stele acolo. Ma rog daca cautam musai , poate gaseam , insa nu m-am dus chitit pe stat cu burta la soare in toamna aia.
E mai mult pe sistem cu hoteluri boutique. Cel mai frumos , cum spune dealtfel toata lumea, e sa stai in Oia sau Firostefani ( vezi apusu’) . E mai complicat cu piscinele. In Oia toate’s mici , foarte mici , sau ligheane , ca n-au aia spatiu, sunt construiti unii peste altii. Unde am stat eu la un hotel Zephiros pe partea cealalta a insulei piscina era tot micuta dar nu era nici dracu in Septembrie. Ca esti fan , cafeaua la aia era cam zeama si cam asa am baut peste tot pe insula, deci tre sa-ti iei la termos. Vinul, praf , in rest bauturile imbuteliate , normale ca peste tot. Mancarea tata-de-mata, aproape peste tot. Ma rog , poate-s subiectiv , pentru ca-s mai mult fan bucatarie orientala, decat vestica.
@animaloo: asta cand nu sari in aer, nu?
mergi si tu cu KLM-ul 🙂
Eu nu pot sa imi traiesc viata imaginandu-mi ca mor daca merg atat cu avionu. Oricum, sunt destul de stresat ca fac hemoroizi de la scaun 🙂
Cafeaua de hotel e la fel de proastă peste tot, cred că e o reteta specială…
S-a ajuns ca la conferinte să fie de bon ton să ai “barista bar” ca să aibă oamenii de unde să bea o cafea cum trebuie…
avionul?
@Rootus: Te contrazic. Cam pe unde am fost business cafeaua a fost buna , in 50% din cazuri. Cel mai des ,in cazurile alea in care aveau automat de cafea
In Germania , peste tot la Park Inn a fost buna , la fel si la Radisson ( am fost doar intr-un oras ) , Am fost in Elvetia si Germania la Welcome Hotels . Si la aia era bunicica. Etc. Fireste c-am intalnit si locuri unde era spalatura de oala. Inclusiv aia de-o cumparai de la bar. Am observat ca oaercum nemtilor le place cafeaua turceasca, care mie mi se pare absolut de cacat. Mai peste tot prin Germania , gaseam cate-un chelner care voia sa ma serveasca cu asa ceva.
Hai ba, 2002 – 2005. Nici macar nu e in fiecare an :). Peste tot a fost razboi si teroare candva 🙂
2002-2005. Suntem in 2014.
Sa iti dau si eu link din spania/uk?
Acum sper sa nu fac si eu ca un amic, care s-a dus de revelion in Kenya si raspundea la intrebarile noastre panicate cu “da in kenya nu se intampla asa ceva”. Fix in anul cu cafturile de strada.
*nu ajung in bali, dar eu sunt cu plimbarile. bali mi se parea fix pentru ce vrei tu.
De obicei la resorturile de vacanta cafeaua de super cacat. Eu procedez la fel ca Manowar, adica dupa micul dejun merg la o terasa decenta sa beau o cafea decenta. Inca nu am intalnit hotel d-asta “beach hotel” cu cafea buna. Cum zice si Manowar, la terasele cu bani cafeaua este oarecum buna.
@animaloo: da. Da-mi linkurile cu bombe si executii din Tenerife.
link cu bombe din tenerife: https://opencube.ro/concediu-2. Cica 5 stele si iti servesc un cacat de cafea 😀
te intrebam doar ca idee de ce nu te duci si acolo ma. Eu nu stiam de bombele din 2002/5 si ti-am si zis ca ai dreptate. In zona aia se pot intampla mereu cacaturi. Doar sper sa nu mi se intample mie 🙂
Nu e vorba numai de bombele din 2002/2005. Atacuri, rapiri, harneli – inclusiv anul trecut.
Nu am chef sa ma duc sa ma “relaxez” undeva gandindu-ma ca s-ar putea sa fie ultima zi, stii? Si mai e si alta chestie: mie mi se pare super horror ca trebuie sa zbor 4 ore sa ajung in Tenerife. Ca sa citez “The average flight time from London to Bali (Denpasar) is 16h 15min”. Nu imi dau seama cum as rezista 16 ore. Chiar nu-mi dau seama. Si…pentru ce? Cum ziceam, eu nu am mari pretentii. Relaxare, soare, piscina si toate alea disponibile pe-aproape (haleala, cafea, treburi de-astea).
In teorie (!), as putea gasi chestiile astea cam oriunde. Doar ca “oriunde” e de obicei mai departe de 4 ore cu avionul.
Ploua neintrerupt de vreo trei zile.
Cineva s-ar putea plictisi si de bolinzit in cafenea si de plimbat sub umbrela, chiar daca nu e tipenie de om pe strada si la un moment dat te simti ca si cand ai un oras intreg la dispozitie doar pentru tine.
Mai ca incepe sa ti se faca dor de o statiune cand citesti descrierea din post 🙂
Ba , ok, la 16 ore imi imaginez ca tre’ sa fie nasol mai ales daca nu gasesti undeva in timpu asta sa faci un dus in vreun aeroport. Da’ hai da-o dracu’ , cat de horror poa’ sa fie 4 ore. Eu am zburat vreo 6 ore si ceva s-ajung la aia si-a fost absolut ok. Am avut timp sa vad doua filme pe laptop in timpu’ asta. Ma mai futeau la cap niste copii din cand in cand , dar nimic horror.
@johanis, cei mai idioti oameni sunt aia care ma freaca la cap gen ”coae da’ cat fumezi … si ce mizerii de tigari fumezi”. Meriti impuscat in genunchi pt asa ceva. Sper ca nu o faci si in real world.
cred ca cel mai mult am stat 3 ore in avion si m-am plictisit. Pana in kuala lumpur ma asteapta 19h. nu e rau. termin o carte si niste uischi.
@Orbu: am zburat ieri … 3,5-4 ore , nu mai stiu.
Dupa doua ore, sinuciderea incepuse sa para o idee buna. Iar una din cele doua ore am fost adormit. Bine, cand m-am trezit, ma durea spatele, gatul si tot restul. Ca de obicei.
Ma dor toate, nu am loc sa ma intind sa ma culc (as in canapea, nu ca “pai poti sa-ti intinzi picioarele”). Am lume-n jur, zgomot, anunturi imbecile, turbulente, idioti care au de vorbit sau de mers la baie and all that shit. Detest rahaturile astea.
Ba e chiar bine. Nu pierzi decat doua zile de concediu asa. O nimica toata. Oricum probabil ti le plateste compania de zbor, iar aia de la munca iti dau ei vreo doua in plus, ca-s oameni, te vor intelege.
de ce nu ti-ai facut ma concediul in irlanda ? vremea e mai mizerabila decat in UK, serviciile mai proaste, preturile mai mari iar oamenii mai cretini. chiar nu-ti inteleg rationamentul
nu-mi place limba vorbita acolo.
Boșorog, much? Probabil ca esti tu mai inalt decat spatiul ala din avion. Hobitii au loc berechet. De dormit, doar la first class neneaca , daca esti baro$$an , dar nici nu cred ca exista asa ceva pe ruta de 4 ore :). Cu alte cuvinte, mai mari sanse ai sa te lafai intr-un zbor pana in Kuala Lumpur, cum zice animal00, daca-ti permiti si daca vrei sa cheltui gen 5000 de lire de fes pe traseu .
irlanda…pentru ca ce mi-e irlanda si ce mi-e bali.
sincer…cred ca vreo 4 cu tot cu timp de odihna. Dar, nu prea am gasit o varianta mai rapida de ajuns undeva unde vreau sa ajung.
Nu e ca si cand am ales un loc “mai ieftin” de pe harta si acum ma chinui cu el 🙂
Puteam sa pun pariu ca statu in avion te-ar enerva. cred ca asta e singur avantaj de te prezenta mai hobbit. Ai loc in avion
animaloo: se numeste sarcasm, cacat. tiganime, imbecili si marlanii turistice vei gasi oriunde. de ce pula mea as sta 19 ore in avion sa ajung la dracu’ in praznic cand pot sta bine mersi 2 ore (zborul catre Nice spre exemplu) iar odata ajung acolo, mai mult sau mai putin, acelasi rahat gasesc. sunt in concediu, mi se rupe pula de statui, istoria si povestile locului, vreau doar ceva plaja, un serviciu macar semi-decent si un pat confortabil in care sa pot pica seeara (de unde si ideea de concediu, si anume c-as vrea sa ma relaxez – nu c-as fi eu foarte stresat, dar daca se poate, de ce nu)
*ajuns, bla-bla, scuzati si voi greselile aferente
cum ii ziceam si lui Manowar mai demult. Exista o categorie de oameni pentru care concediu nu inseamna stat cu pula la soare o saptamana/doua saptamani si gata.
Eu, daca stau mai mult de 3 zile intr-un loc ma ia cu spume.
nu stiu, poate nu toti suntem norocosi sa ajungem in locuri sa vedem si sa cunoastem lucruri noi, in timpul serviciului, deci trebuie sa mergem in concediu 😀
Asa, dece as merge pana in tenerife cand la doi pasi e grecia. exceptand limba aia imposibila, tot un drac.
@Mano, pozele si video-urile sunt facute cu telefonul sau cu altceva?
Pentru ca desi o parte din Grecia ( cateva insule) e mai misto dpv. arhitectura si peisaje decat Tenerife , ca pe cei mai multi ii doare fix in pula de arhitectura si peisaje 🙂 :
-Clima e mai misto in Tenerife, poti merge acolo si-n noiembrie si-n aprilie si nu e nici cald, nici frig, desi cred ca temperatura apei oceanului variaza intrucatva. M-as muta acolo, gen, daca gaseste Manowar ceva de munca si-mi zice si mie.
-Daca nu locuiesti cumva in Miami sau L.A. sau pe coasta de sud-vest a Frantei merita sa mergi la o plaja la ocean.Macar sa-ti tarasti curu’ pe nisip cateva ore.
-In nord peisajul e frumusel.
-L’Oro park rulz. Da bah , merita sa-l vezi dac-ai ajuns acolo. Stiu ca ati vazut toti asa ceva la televizor ,sau ca nu mergeti voi pentru asta in vacanta, dar tot e misto si merita timpul pierdut.
-Peisajul din jurul Vulcanului e super-cool. Ok , stiu Manowar nu s-a dus d-aia acolo, dar tot merita.
-E un pic mai curat decat in Grecia. Am spus-o prost. Arata foarte ingrijit , iar in Grecia nu mi se pare chiar la fel.
am fost in grecia, niste imputiti ordinari. singurele doua chestii pentru care as mai merge acolo ar fi ouzo si grecoaicele, care fac protagonistele filmelor porno sa para niste amatoare penale
@ Manowar
Explicatia cu marlania gen cafea=spalatura maro de oala,ti-a scapat,probabil nu ti-ai dat seama ca ala care le-a conceput modelul de afaceri si strategia de marketing era roman sau tigan.
In jurul meu de cand m-am nascut a fost plin de obsedati de cafea ca si acum,obsedati pe drepte,din categ alora care-s in stare sa si-o injecteze,peste tot pe unde ma intorceam auzeam(si inca aud)discutii despre cafea. Cafea adusa de peste tot de pe gogoloi,cafea facuta la nisip,la filtru,la ibric,la “expresor”,ba acum cativa ani a primit tata si o cutiuta cu cafea din aia extrem de scumpa pe care o caca matzele semidigerata(plm,nu stau sa scriu iar epopee,sigur stiti depsre ce e vb,macar din auzite)le-am gustat de mic pe toate,dar cum naiba s-a intamplat ca nu mi-a placut niciuna si nici acum nu beau cafea. Imi place in schimb mirosul si mi-a placut intotdeauna,de cand l-am simtit prima data,bautul de cafea nu s-a lipit de mine,nici din anturaje,nici din familie si nici in dulciuri(atat de putine dulciuri pe care le mai mananc eu) nu-mi place,dar mirosul ala mi-se pare godlike. Mie imi plac parfumurile aspre,grele,inecacioase,inchise,in general cele care miros bine pe un fumator(cel mai bun exemplu,pe care multa lume il stie e Diavolo by A.B,ca sa va faceti mai usor o idee) si amareala si adancimea mirosului de cafea si evident faptu’ ca l-am simtit de mic ca sa nu mai spun ca se potriveste de minune cu mirosul de tutun(mirosul de cafea,LOGIC)ma fac sa-mi placa la nebunie si acum. Cateodata cand merg in vreun bar imi comand cate o cafea doar ca s-o miros,de zic aia ca-s cu caputzu’.
Nu beau cafea dar inteleg f bine fascinatia,dependenta,placerea de a o bea si ma intreb:
Cum sloboz de gheonoaie poti sa servesti latura aia pe post de cafea?
Ca om care lucreaza in turism tu nu intelegi ce explicai eu mai sus?
Tocmai la cafea iti bati joc de om?
Ce plm mai cauti in turism bai coi lovit de toc? Ar trebui sa fii fortat sa bei puroiul ala in fiecare dimineata,dupa ce mai intai ti s-au facut clisme cu el.
\m/
http://www.tripadvisor.ca/Hotel_Review-g285732-d294597-Reviews-Hotel_Playa_Pesquero-Holguin_Holguin_Province_Cuba.html#Hotel_Review-g285732-d294597-Reviews-Hotel_Playa_Pesquero-Holguin_Holguin_Province_Cuba.html/BackUrl?&_suid=140905832107207725254742395109
daca vrei sa stai si sa nu faci nimic poti
daca vrei sa te duci prin diverse excursii organizate de ei poti
singura problema care ramane e aia cu prosoapele, am impresia ca peste tot e asa
orbu: era sarcasm 🙂 Daca tot comparam irlanda cu bali si nice cu malaezia, grecia mi se pare mai aproape de tenerife.
ok, vina mea, n-am prins asta 🙂
@animaloo: sa compari Grecia cu Tenerife e tampenie crunta. Si, daca tot veni vorba, cred ca Grecia e mai departe. Pe langa faptu’ ca Grecia e locu’ unde se duc sindicalistii. Nu c-as fi snob sau ceva, da’ pentru ei par construite si hotelurile. Gen cu piscina de 50 cm adancime maxim. Asa, cat sa se spele si ei pe picioare o data pe an. Cu clor.
@Deria: da, cu telefonul, doar ca la poze s-a pierdut serios din calitate, pentru ca le-am facut resize (la 102 poze, nu stateam sa uploadez originalele, c-ar fi ocupat prea mult spatiu). Alea care se vad nasol (videos, in special) sunt asa ca-s facute noaptea cu surse de lumina de cacat si zoom activ. In mod normal le face OK.
@sm: beton, da’ suna blind. La pret.
@RoyVice: nici eu n-as fi putut s-o spun mai bine. I-as bate cu ranga pe cretinii care fac de-astea. Gen iti vin clienti care dau cateva mii, iar tu te futi in cur cu ei la 3-5 euro de-o cafea. Da’ ce sa zic, n-a ajuns nici Spania in situatia in care este pentru ca e plina de manageri inteligenti…
grecia e mai departe de tine ma. de mine grecia se face intr-o noapte cu masina. Sau 2 ore cu avionu sau cat dracu se face.
Era o comparatie fortata (ca si celelalte doua ale lu mortu mic). N-am fost in tenerife, iar in grecia am mers doar pana la salonic.
Si la ce am vazut de prin grecia, n-am vazut piscina monstruasa ca asta de unde ai pus tu poze.
Grecia e un fel de Bulgaria, dar pentru aia care castiga 18 milioane net, nu 15. O varza de upgrade. Aia cu 15 o ard la nisipurile albena sau plm, aia cu 18 la corfu sau mortii lor. Same shit, doar ca-n loc de bulgaroi cu ceafa groasa primesc grecoaice cu nasul mai mare decat pula lor. In rest, tot tigani. Astea (Bulgaria, Grecia, Ungaria, Turcia) sunt tari de mana a coispea pentru turisti de mana a coispea. Genu’ care rad 10 beri la all-inclusive si au in ele cam jumatate din alcoolu’ dintr-o bere normala. Da’ se-ntorc si le rup tuturor pula cu ce tare s-au distrat band bere noroc la sticla.
Istanbulul e misto de vizitat (nu turism de piscina, da?)
Grecia e misto de vizitat. iar, nu vorbesc de turism de piscina.
Ungaria…exceptand budapesta m-am plictisi superb
Bulgaria e o Romanie in paragina + nisipurile pizdii
Grecia si Bulgaria au un mare avantaj: sunt pline de romani. Deci decizia de a nu merge acolo este foarte usor de luat
Prea perfecte pozele. O scama n-ai gasit si tu sa pozezi. Sper ca macar ala cu sacosele de rafie era roman.
Ahahahaha, exact.
Anyway, eu fac “turism de piscina” si de faleza. Ma doare-n pula de tot ce-i in nu stiu ce tara, monumente, istorie, arhitectura, pula mea. Eu ma duc in concediu pentru a ma intoarce relaxat, nu pentru a urca munti, a vedea muzeul sexului din ny sau al pulii ceruite din amsterdam. Ma duc sa dorm pana ma plictisesc, sa fut la foc automat si sa-mi vina haleala, cafeaua si alcoolul la nas, sa nu spal o farfurie etc. Mizeriile de care zici tu probabil merita pentru aia care au chef sa vada ceva “interesant”/”diferit”. Gen bazaru’ turcilor. Io-mi bag pula-n bazaru’ lor. Sa-l fac mai exotic. Desi, acum ca ma gandesc, poate ar trebui sa ma duc si eu la turci. Pariez ca la aia as gasi un kebab…Bine, probabil as gasi si niste dizenterie dupa, da’ cine mai numara…
Pai, daca ar fi jeg la propriu, cine le-ar mai plati?
Erau niste glume pe net in ziua aia cu romanii si sacosele de rafie, de-aia l-am si fotografiat, fix langa mall-ul cu posetele de 2200 de euro. Da’ chiar, ce fel de imbecila da banii aia pe-o poseta…?
Asta e bullshit de trolaj. Nu de alta , dar data trecuta unde-am fost piscina avea de la 90cm la 180cm -> adica mai mult decat inaltimea mea.
De data asta, la resortu’ de familisti pe unde-am fost ( si unde erau multi engleji, scotieni si irlandeji , zic si eu , dupa accent si culori) aveau 3 piscine, una d-aia de zici tu pentru copii , una de la 90 cm la 170, iar cealalta avea 1.5 -> 2.5 sau 3 metri.
Cred ca resorturile alea de sindicalisti de care vorbesti sunt pe continent,unde merge lumea cu masina sau cu autocarele, ca am mai auzit asta de la oameni care-au mers in Thesalonic, Katerini, sau Halkidiki ca se vaitau de conditii. Dar e pe criterii de buget. Daca platesti 299 EUR pe sejur in varf de sezon , ce te-astepti. La cata plaja au aia e pentru toata lumea.
Daca esti Fane Baro si vrei doar concedii in 5 stele din cele mai mari si mai stralucitoare cu costuri de 500 EUR + / noapte , stiu pe cineva c-o agentie de turism care se ocupa de sejururi d-astea si se gaseste fix in Londra.
http://www.redtag.ca
intra aici sa-ti faci o idee de preturi
noi la sfarsitul lui martie anul asta am dat un pic mai mult de 2000 cad pentru 2 persoane
WoW, sm.
Sa-mi bag pula, ce ieftin e. 465 de dolari pe 7 zile all-inclusive la hotelul ala. Mai putin la altele.
Da’ nu stiu de ce am eu o vaga impresie ca zborul UK-Cuba m-ar face sa ma spanzur…La pret, in schimb, nimic de comentat. Daca ma chinui un pic, se fut banii aia la o iesire in pub aici.
mda…canadienii si cuba 🙂
eu mor daca fac asa ceva. nu ca imi pasa mie musai de statui si cacat, dar imi place sa am vacante active.
Mie baza mi se pare halitu. Ma duc sa mananc si sa beau. Acum in malaezia asta e baza. Sper sa nu am ghinion sa imi cheltui banii pe o cacare(chestie patita de unu de s-a gandit sa isi cheltuie banii luati pentru disponibilizare in thailanda )
o data in viata eu zic ca merita sa incerci 🙂
anul trecut am fost la cayo coco, playa coco se chema hotelul
mai slabut, dar cu mai putina lume
asta de la playa pesquero e un resort mai mare si mai aspectuos
daca cauti insa in cuba oricum gasesti ceva care sa fie pe gustul tau
cel mai bine e sa te duci de prin noiembrie, decembrie pana prin mai
dupa aia se face prea cald si in toamna incepe si sezonul de furtuni
Din nou vorbesti de Grecia alora cu autocarele sau cu masina.
Aici sunt de acord, tot timpul caut sa stau departe de romani, sa vorbesc romaneste cat se poate de putin. in vacanta sunt xenofob , as zice.
Unde , la Istanbul? Sa ma fut in el. Cel mai prost kebab . Count in ca am mancat kebab in toate tarile pe care le-am vizitat. Da bah , eu am gasit si-n Tenerife 😛 . Mai prost ca-n Romania. Si nu cu dizenterie, da cu indigestie si schimbat culoarea fetei si pungi de toxicitate sub ochi, de la kebabu’ pizdii ma-sii. In rest , chiar frumos , pacat ca servesc mancare de caini. Sau din caini. Si nu, nu m-am dus la dughene ieftine. Ca sa n-aud trolii. Si nici nu era vara pe caldura. Era decembrie, ploaie.
Cu “Mai prost ca-n Romania.” ( continuam ideaa kebabului din Turcaletia). In Tenerife a fost doar ordinar , da’ sanatos .
pai ce sa-i faci daca e aproape si ieftin? 😀
mai ales ca si eu sunt la fel, nu-mi doresc altceva decat sa zac si sa nu misc un deget pentru o saptamana
anul asta insa pot spune ca am fost chiar activa, am vrut sa innot cu delfinii :)))))
Lasa-ma, coaie. Cunosc o gramada de lume care mergea in Grecia (din Romania). Sa nu zic mai multe, ca n-are rost. Cat despre ce se poate gasi acolo, s-a uitat bozgoroaica si tot ce-a gasit era de la jalnic in jos.
Vad ca-i simtitor mai scump din Anglia. La modu’ 2000 de lire pe 14 zile…compara cu pretul din Canada, plm. Partea buna e ca pe-acolo se poate merge si iarna. De retinut.
Wow. The flight from London to Cuba is approximately ten hours out and eight back. Sa-mi bag pula. Mi-a pierit chefu’ de Cuba mai repede decat chefu’ de sifilis. Bawww.
In Nord, si eu. In Sud, nope. Si chiar ne-am plimbat ceva cautand. N-a fost sa fie. Da’ plm, depinde unde-ai fost tu in Sud, daca acolo ai fost. Asta era in Costa de Adeje.
“Adrian Hotels”
Nici acolo nu ai scapat de Minune… :))
Eu weekendul asta am re-facut “best road in the world” (Top Gear).
Poate best driving path, ca roadul era tipic romanesc, mai o groapa mai piatra…
http://www35.zippyshare.com/i/37023561/70000/P1170466.JPG
Ce m-a surprins a fost totusi Sibiul, deci am crezut ca am iesit din tara cand am vazul LINISTE, CURATENIE, CIVILIZATIE, poluare fonica redusa, gagicute ok, si multi turisti straini. Seara centrul poate rivaliza lejer cu cam orice orasel cochet de pe afara. Nu extind cele de mai sus la tot orasul dar dintre unde am tras la cazare si centru…asta a fost atmosfera. M-am intors la pensiune dupa 23:00 noaptea pe niste stradute laturalnice… Liniste, cateva persoane linistite. Pai sa-ti bati copii ca in alte orase nici nu poti sa dormi de zgomotul de masini , de scandaluri, tipete, cocalari, caini de pe strada… Fata de alte orase de la noi Sibiul de azi, e ALTFEL.
@ hessis doar in zilele care se termina in “i”.
Constantinopolul nu-i pt turistul clasic. Odata ajuns acolo simti cum se urca pe tine cultura.
Grecia e ok daca nu te limitezi la resorturile lor. Mie-mi place mai mult turismul urban.
Lisabona ar fi o smecherie si nu e departe de tine, dar Pacificul e rece mereu.
Foarte jalnic, intradevar. Le-am luat la-ntamplare , n-am fost la niciunul. Dar cred ca toatese compara cu Jardines de Nivaria. Sau is mai bune.
Inteleg ca probabil nu merita sa mergi in Grecia din UK , ca-i mai scump ca Tenerife , poate la conditii mai slabe de cazare, pentru ca transport. Dar asta e altceva.
http://www.booking.com/hotel/gr/san-antonio.ro.html?sid=1d17143a106d03cd28fe116ecaee55d9;dcid=1;checkin=2014-09-08;checkout=2014-09-14;ucfs=1;srfid=37bed6148a0d441a51a22a6506ef8fe9a5328d27X2;highlight_room=2895608
http://www.booking.com/hotel/gr/royal-blue-resort-spa.ro.html?sid=1d17143a106d03cd28fe116ecaee55d9;dcid=1;checkin=2014-09-08;checkout=2014-09-14;ucfs=1;srfid=a5babd6a82a44226c9f4cf9f23730ae2a8c90cd1X2;highlight_room=19026501
http://www.booking.com/hotel/gr/lesante-spa.ro.html?sid=1d17143a106d03cd28fe116ecaee55d9;dcid=1;checkin=2014-09-08;checkout=2014-09-14;ucfs=1;srfid=4d2a4f67ee19f19a0cc148cd84a5c3d5f10319a5X1;highlight_room=2311901
http://www.booking.com/hotel/gr/aquagrand.ro.html?sid=1d17143a106d03cd28fe116ecaee55d9;dcid=1;checkin=2014-09-08;checkout=2014-09-14;ucfs=1;srfid=06e36d9a5f3a45e91798cca631a8a766ff11a39fX9;highlight_room=19026301
http://www.booking.com/hotel/gr/atrium-platinum.ro.html?sid=1d17143a106d03cd28fe116ecaee55d9;dcid=1;checkin=2014-09-08;checkout=2014-09-14;ucfs=1;srfid=06e36d9a5f3a45e91798cca631a8a766ff11a39fX2;highlight_room=27638101
Poti sa scoti romanu din Romania, dar da-i saorma. :p
Ahahaha, da, se poate spune. E un pic mai scump decat Tenerife. Du-te ma in pula mea, m-am uitat doar la primu’ si m-am pisat pe mine de ras. NIMIC de pe planeta nu merita banii aia. Am zis.
Si tocmai m-am uitat acum la al doilea. Super piscina, coaie. Gen cat are, vreo 5 metri? Lungime?
La al treilea nu e nimic disponibil.
La al patrulea costa 23 de mii de lire. Sa fim in pula mea seriosi 🙂 Cand o sa dau eu 23,000 de lire sa merg doua saptamani in Grecia, cheama-ti si prietenii s-o faca posta pe mama, bine? Si nici macar nu ma limitez la Grecia, hell, nici o vacanta nu face atata. Pur si simplu nu face. In orice tara decenta m-as duce, pot inchiria un apartament pe o luna in maxim 1000-1500 de lire. Iar 23k sunt pe doua saptamani. Gen de restu’ de 22k/52k de lire ce-mi dau aia exact, sa-nteleg si eu? Muie sau? 🙂
Astea-s harfe gen “vila Diana din Eforie, 10,000 de lire pentru doua saptamani”. Coaie, vreau sa inchiriez o camera, nu sa cumpar toata cladirea, stii?
@ Orbu, scuze ca intervin, dar la primul hotel tu vezi ca te costa 20 de k de lire pentru 6 nopti?
Primu’ era cel mai scump .Strategic ca sa-l vezi , sa scrii asta si sa te trolez dupa cum urmeaza.
Pula mea, esti prea sarac . Cocalar ca romanii care merg in Bulgaria , ar spune unu care merge acolo. Si eu sunt la fel. Nimic de pe planeta nu merita banii astia daca castigi mai putin de un milion de lire pe an. Dupa care , presupun ca te doare in pula ca e 4000 sau 40000 un sejur.
Ba , s-ar putea sa nu vrei sa stai cu cocalarii care-si permit la limita vacante de 2000-3000 de lire si te fac sa-ti para rau ca planeta e populata si ca n-ai mai pus niste bani doar sa nu-i mai vezi. Get the idea ?
Orbu o arde pe glume. Avion de 5000. Hotel de 25000. Practic cu o vacanta iti iei apartament in londra
@andrea. Nu vad ca sunt orb . Nu ma uit la bani, cand vine vorba de vacante ( trololol). Era un raspuns la:
-Grecia e pentru cocalari.
-In Grecia gasesti de la jalnic in jos.
Si , da ala e from outter space, ca sa trolati pe tema asta.
Nu conteaza cat castig. Nimic nu face atat. E ca si cum ar cere unu’ 500,000 de lire pe o Dacie. Nu are importanta cat castig, nu voi da vreodata atat. Ca nu face.
Ce-ti scapa tie e ca probabil amaraciunea aia costa 2000 de lire, da’ sunt atat de tampiti incat au raportat preturile aiurea la booking. Ca aia din Eforie, cu Vila Diana, care cereau in aparenta 10,000 de lire pe doua saptamani. Iar eu doar imi bat joc mai sus.
Se aplica treaba cu piscina, cum am zis. Iar pozele o cam confirma.
N-o arde ma in nici un glume. Da linkuri spre dobitoci care nu dau datele corecte la booking. Atata tot. Pun si eu acolo maine hotel in Cuca Macaii, 100,000 pe 5 nopti. Nu ma opreste nimeni.
Ca sa-ntelegi ideea, uite:
Ideea e ca sunt carnatii astia care nu pun datele reale la rezervarile “din scurt”. Pun rahaturi random si imbecile, doar-doar jepcaresc pe cineva. Pretul real il vezi mai sus (nu merge selectat august 2015, pentru ca de ce sa ne chinuim noi cu datele, coaie? Sa se chinuie clientii, lololol, pentru ca fuck you that’s why).
Labareala aia e de 3k, in teorie. Aia-i chestia “scumpa” de care vorbeste Orbu. Da’ eu la asa ceva nu m-as duce din principiu. Da-te-n sange de-aici, daca ti-a fost lene sa pui datele reale la rezervari, de unde-ti vin bani, imi dau seama ce customer service cu rupere de pula imi vei oferi mie, la fata locului…
Manoware , vezi ca al doilea are 38 de piscine de cate 5mp sau cat or avea alea. S-o gasi una in care sa incapi si tu.
Si ce fac, sar dintr-o piscina in alta pentru a face un bazin?
Termina-te ba cu saraciile tale.
Nu ba , atata costa. Si daca ajungi acolo, intelegi si de ce se creaza concurenta si unii care-si permit si-si pot baga pula in ei de bani ii arunca fara sa clipeasca. Uite na, site-ul lor.
https://sanantoniosantorini.reserve-online.net/
Adica, eu ti-am pus mai sus screenshot cu cat costa – 3k. Iar tu imi spui ca nu, chiar costa 52k. OK. Ce sa zic, o sa iei si tu premiul Nobel pentru yntelygenta.
Coaie, astea-s rahaturi de doi lei care pun aberatii la rezervarile “din scurt” (ca de pe 8 septembrie n-ar fi deloc din scurt, asta-i si mai trist). Gen booking.com ii intreaba “si daca-i rezervarea facuta cu mai putin de-o luna inainte?”. Iar ei pun acolo o aberatie sinistra. Cum au facut cu 52k.
Gen, da, sigur, costa 52k in septembrie 2014 si 3k in aprilie 2015. Desigur.
Ba, fii prost mai discret.
Acuma inteleg ce era cu pastilele de algocalmin + cafeina, pai daca si din concediu te intorci nervos/hater, la munca… 😀
Nu bah , e fiecare apartament cu piscina lui , ca sa nu te mai plangi ca pun taranii prosoape pe scaune si nu prinzi “loc bun”. Acu’ daca vrei antrenament de 50m fluture si bazin olimpic in vacanta , pula mea, cauta ce ti se potriveste.
Pe situl lor, la suite-ul sea view pulii si anul asta in septembrie au la 459 de euro pe zi.
Pai si eu ce pula mea iti spun, ca-i de la jalnic in jos? Tu iti dai seama ca piscina aia de 5m lungime e ca si cum as sta acasa in baie intr-o cada dubla, da?
Da, e fix rahatul de care ziceam. Raporteaza incorect preturile, in bataie de joc pe booking. La 459 de euro pe zi (care-i imens pentru Grecia oricum, ORIUNDE in Grecia), inseamna 6426 pe 14 NOPTI.
Da’ pe booking ti-l arata la 52,000 de LIRE. Pentru ca pula mea, de ce nu?
Cum am zis, daca astia nu se deranjeaza nici sa puna preturile corecte, cand au de luat bani, la ce pula mea de servicii sa ma astept DUPA ce mi-au luat banii? 🙂 Da’ vine Orbu inapoi si-mi explica el cum, nu, ba, atata costa. Pentru ca hr, mr, de ce sa recunosti ca Grecia e un jeg cand poti s-o dai in avioane.
Pentru ca 2015 este very very early booking. Practic daca-ti iei de pe-acum pe 2015 ai sanse sa stai la pret fara profit pentru hotelier. Si da , imi imaginez ca ei n-au costuri de 52000 de lire pe doua saptamani, ca n-am sindromu’ Down . E valoarea de piata , concurenta care creaza preturile astea. Dupa ce ai hotelul la 25-30% bookuit , cresti progresiv preturile pe masura ce ti se umplu camerele.
Daca e trei mii, foarte bine , deci iti permiti , ia cu 3 mii pentru la anu, eu iti spun ca privelistea , inclusiv aia de la piscina , merita. Habar n-am ce servicii ofera aia in particular.
Ba termina-n pula mea cu 52k, tu nu-ntelegi ca fix pe site-ul pe care l-ai dat TU mai devreme apare disponibil in aceeasi perioada, la acelasi hotel, cu aceeasi camera, la 459 de euro pe zi, aka 5116 lire pe tot concediul?
Nu are nici o treaba cu early booking. E ruperea de pula tipic greceasca, aia care le-a dus jegul ala troglodit de tara in faliment. Uita-te singur.
Da, poti creste preturile, da’ nu le cresti DE ZECE ORI. Ca nu te ia nimeni in serios. Si orice patron care are macar putin cacat in cap prefera sa inchirieze o camera pe 5000 decat sa n-o inchirieze deloc asteptand 52000. Asta-i pur si simplu imbecilitate si incompetenta de partea grecilor care au trecut tarifele pe booking. Imbecili crunti. Am lucrat in industrie, stiu care-i “problema” la “preturile” alea.
Acum am vazut ce ziceti voi acolo de 459 EUR pe noapte. Poate observati ca e doar pentru suite , super oferta si ca sunt libere doar zilele de 13, 15, 16,21 – din septembrie . Adica numa’ de-un sejur nu e. Ca d-aia zbori pe insula aia sa stai doua zile legate.
In rest, double room , 700EUR, o singura zi disponibil.
Suite sea view 1000EUR pe noapte , doua zile legatesi 4 in total pe toata luna. Singurele care”s disponibile sunt Honeymoon Suite Sea View si Master Suite Sea View.
Posibil ca preturile pe booking.com sunt aiurea , dar din ce stiu ei rezerva camere pe care le platesc indiferent daca le ocupa , la unele hoteluri.
Altfel spus , aratati-mi voi mie pe ce site vreti la hotelu’ asta cum costa o vacanta de 7 zile in septembrie anu’ asta mai putin.
Pana , atunci , troling troling…
Manowar, mai dar pretentios mai esti tu cu cafelele. Ce parere ai de cafele alea “smechere” care au pe crema de deasupra desenata o frunza sau alte tampenii ?
Da ma, esti chiar nesimtit. Ai pretentia de a primi ceva servicii de calitate cat esti concediu ? Ce pula mea de roman esti ? Revino-ti in sloboz
Un pic mai jos, intre Playa de Las Americas si Los Cristianos.
Poate observi tu ca esti moron.
Gen vorbim de aceeasi camera. Da’ tu da-i inainte si fa pe prostul, ca-ti sta bine.
Au camera. Nu-i aia o problema. E doar modul in care opereaza industria asta obosita. Ti-am explicat deja, am lucrat pentru idioti de genul asta.
Ca sa-ntelegi si tu, chestia asta functioneaza cam asa: se da o compania, X, sa-i zicem booking.com. Compania asta face niste dealuri cu diverse hoteluri. Gen, coaie, tu noua ne dai camerele mai ieftin decat le dai tu direct PENTRU CA NOI ITI ADUCEM O TONA DE TURISTI. Si, pe langa asta, iti dam banii pe sejur la 6-12 luni DUPA ce i-am luat noi. Ca sa luam si noi o dobanda cinstita pe ei fara sa facem nimic. Ala-i profitul companiei.
Eh, si pentru ca ei trebuie sa faca niste calcule, ei vin si-ti pun “cois, spune-ne si noua, cat ceri pentru rezervare cu X saptamani inainte? Dar cu X luni? Dar cu un an?”.
Iar cei mai multi imbecili cu hoteluri pur si simplu pun date la harneala (asta cand se obosesc sa le completeze) pentru chestii de-astea cu “doua saptamani inainte”. Pentru ca fuck you, that’s why. Am lucrat pentru o companie de-asta de rezervari, faceau SPUME aia din callcenter cand sunau clientii ca ba, nene, ce pula mea e asta? Stateau sa se roage de toti puletii din toate tarile de cacat sa completeze in cacat datele alea. La unii aveau taxa de urgenta, ca sa zic asa, gen, te costa 2000 concediul, dar iti mai luau si 500 taxa de urgenta. Dar nici o grija, ca boii de la hotel puneau aia 500 la “pe noapte”. Ca pula mea, de ce nu.
Tu intelegi ca aberezi cu “ala e costul”? Suna in pula mea la hotelul ala ACUM si zi-le ca vrei sa dai tu 10,000 pe camera aia de 52,000 pentru doua saptamani. Merg la pariu ca iti sug aia si pula si-ti aduc si tarfe si cocaina in fiecare seara de banii aia.
Tu pricepi ca nici un concediu nu are cum sa coste 52k, ca e pur si simplu absurd? Tu ii tragi inainte cu tampeniile tale ca “sea view” cand e 1700 de persoana in Barbados/Maldive, gen cu hamacu’ pe plaja. 2000 all inclusive. Pe 14 zile, evident. Asa, mai ocean view – in sensu’ ca vezi oceanu’ la 10 metri de hamacu’ tau, fara obstacole in drum. Daca nu intelegi, ma refer la asa ceva sau mai rau . Sunt si la un pic sub 1000 (gen 960 pe persoana).
Ai vrut si tu s-o dai in “uite ce scumpa poate fi Grecia”, ai luat-o-n botnita cu Grecia si acum ii tragi ca … nu stiu ce apartament…nu stiu ce view…ce pula mea de view, coaie, vorbim de fucking Grecia. Acolo nu face NIMIC 400 de euro pe noapte. Poate doar daca iti da proprietaru’ hotelului si copiii lui, sa-i regulezi toata noaptea. In fiecare noapte. Si vine dimineata el personal sa-ti stearga el pula de sloboz. Frecand-o de nevasta-sa.
N-am fost, nu cunosc.
eu in Bulgaria nu o sa merg niciodata. De ce as merge undeva unde e nasol? Austria si Anglia nu m-au dezamagit niciodata. Eu in concedii imi place sa vad muzee, sa vizitez centre istorice, dar si sa vad munti
Pai, daca-ti faci blog de succes si ajungi coispe-lister, o sa-ti plateasca o companie o saptamana in Bulgaria la 3 stele, coaie, all inclusive, cata omleta poti manca tu! E gratis, tre’ sa fie bun, plus c-arata ca ai succes.
Foarte bine , o fi. Eu m-am legat strict tehnic de ce vad pe site-uri , n-am pretentii de cunoscator al businessului. Scurt pe doi preturile pe care mi le prezentati voi , mai mici , la aia pe site , nu sunt pe sejur , sunt pe zile alandala din care nu-ti poti face un sejur. Si-atat am vrut sa spun. Ca valoreaza atat sau nu, e irelevant , pana la urma. Pentru ca:
Nu, am vrut s-o dau cu Grecia nu e numa’ aia cu conditii de cacat . Poti gasii si conditii mai bune. Am luat random de pe site-ul ala ceva hoteluri de 5* in locatii despre care stiu ca-s misto, pentru ca in unele dintre ele ( ma refer la insule nu la hoteluri ) am fost.
Aia cu coaie , atat e prea mult nu face banii astia. O fi , n-o fi nu stiu, nici eu nu-mi permit. Cert e , ca unu care-si permite si-l doare-n pula de diferenta de bani, iti spune Manoware , suge-o p-afara despre cat merita sa platesti , ca iau eu camera asta pana una alta.
Si ca ultima acolada despre tara asta , ca nu-s platit sa le fac eu reclama la turism, da am gasit conditii de cazare mai slabute decat in alte locuri ( ma refer strict la aspect camera , baie, hotel) ,dar nici n-am stat la vreun hotel de 5 stele in Grecia pana acum . Voiam anu’ asta dar a fost prea din scurt si n-am gasit gen cu o saptamana in avans ce-as fi vrut.
In ceea ce priveste serviciile oferite , au fost putin mai buni ca altii din alte tari , incluzand Spania . In Tenerife am avut servicii mai bune doar la hotel.Dar era de 5*. Si eu cand ma gandesc la servicii mai iau in calcul si-alte lucruri decat cafeaua. Spun asta fara sa o dau cu vrajeli gen raport calitate/pret, gen ca e mai ieftina berea in Grecia , ca pula mea. Nu. Simplu , calitatea serviciilor.
Si poti s-o arzi cat vrei cu harneala despre trogloditii pe care-i cunosti tu care-or fi stat prin pula mea maghernite , dar nu ma convingi pentru ca e simplu. Am fost in ambele locuri la care te referi si stiu ce-am vazut.
Agreed, grecii au devenit niste jegosi cand este vorba despre servicii. Tara ar fi misto, nimic de zis.
Exemplu, am stat recent la Hilton in Atena. Initial am rezervat doua camere pentru o saptamana. Ne-am carat dupa o zi pentru ca aveau pretentia sa mergem la breafast separat, in doua restaurante diferite. Altfel, daca insistam sa stam la aceeasi masa, 12 oiro in plus.
Cafea la fel, aia moca era o zeama lunga si chioara, 4 oiro cafeaua pe bune. Cina tip bufet, 40 oiro per capita.
Asta in conditiile in care plateam 400 oiro pe camera pe noapte. Raspunsul idioatei de la customer care Greece: ”we have certain policies” O vaca cu cabina. Mi se rupea mie de policyurile lor.
Dimineata gasesc pe factura niste chestii din minibar pe care doar le atinsesem sa vad daca nu sunt deja expirate. Ca cica au un sistem de senzori, ce atingi va fi pe factura. Nice one.
Mailuri trimise vrac la toate contactele de la Hilton US si Europe, scuze si discount (35%) primit. Evident, recomand la toata lumea sa NU stea la Hilton dupa faza asta. Asa au scapat si ei de un contract global cu astia pentru care lucrez acum, pentru ca deh, ei au ”policies”. Posibil ca asta i-a durut, dar nu prea mult.
O vila / luxury apartment (cleaning incl.) e pe la 1000 oiro pe luna in Atena, indiferent de sezon.
Ne-am dus la un hotel local, Polysomething. Toate bune si frumoase, preturi undeva la 280 oiro pe noapte, internetul mergea cu mai putin de 0,5 megi pe sec, cand mergea.
Cam asta este cu turismul in Grecia, nu sunt departe de romani la fazele astea.
In Grecia am fost odata in Corfu. Pentru ca toti lauda Grecia de zici ca au comision (mai ales aia care n-au fost deloc sau au fost doar in Grecia). Nu mai calc p-acolo nici daca ma platesc aia. Arata bine. In poze. Doar in poze.
You’re dumb. Ti-am explicat deja de ce. Tu ii tragi inainte. Ca nu. Ca nu e sejur. Ca intelegi, doar pentru ca-i 459 (pe dracu’ 459, da’ sarim peste) camera pe noapte, nu inseamna ca un sejur de 14 zile e 14 * 459. Ca nu exista camera libera atat. Si nici nu se elibereaza vreuna. Ca honeymoon suite cu vedere la pula mea sculata. Just dumb.
Nu, nu poti. Ca nu exista in Grecia “conditii mai bune”, dintr-o groaza de motive. Cum ar fi faptul ca n-au nimic mai misto. Aeru’ e mai poluat, infrastructura mai muci cu carne (de la drumuri la internet si ce mai vrei tu), serviciile mai mizerabile. Si de-aia zic ca n-ai ce sa gasesti. Sigur, poate-mi ofera o camera cu suprafata mai mare. Ma doare-n pula de ea. Ce-am luat (poze in post) a fost mai mult decat suficient, nu ma duc in concediu sa organizez 10k runs in camera.
Iar “gasi” nu e cu doi “i”.
Asa-i, doar ca pentru asta ar trebui sa vreau intai camera aia. Si n-o vreau, ca ma amuza ideea. 459 de euro pe noapte la greci. Termina-te ba, in pula mea. Putem pica de acord ca pe 100 de euro iei la futut ceva decent+? Ca pe 59 de euro iei si-un gram de coca? Pentru ca herpaderp, nu vad ce-mi pot oferi astia peste. Sau altcineva. Ca sa vreau.
Asa cum iti poate spune cam oricine a fost intr-un concediu de 2k lire/14 zile, nu ai ce sa primesti peste banii aia, care sa faca o diferenta. Nu loc, nu piscina, nu nimic. Pur si simplu nu au ce sa-ti dea. Vezi in pula mea destul de clar pozele de la postul asta. Camera de hotel OK. Terasa OK, de fumat, de pula mea. Internet/TV OK. Piscina OK. 3 restaurante diferite-n hotel, servire la piscina la botu’ calului. Spectacole pentru aia interesati de dans/muzica. Nu ma numar printre ei, da’ sunt acolo. Room service etc OK. Plaja/faleza OK, temperatura OK, zona OK/sigura. Masaj (inclusiv la piscina, daca aveai chef) disponibil. Nu ma intereseaza pe mine, da’ exista. Impreuna cu multe alte chestii care nu ma interesau pe mine, dar existau acolo.
Ce anume mi-ar putea oferi un alt hotel mai scump, ca sa vreau camera lor, ca sa poata sa-mi spuna unu’ s-o sug pe-afara, ca plateste el? Zi-mi tu, ca poate n-am fost eu atent de la inceputul discutiei. Si, retine, discut de nivel Tenerife/Barbados/Antigua/alea.
Iar daca tu chiar ai impresia ca da cineva acolo 52k/14 zile, esti pur si simplu tampit si asta e, nu te pot ajuta. Si, sa ne-ntelegem, sunt sigur ca-s oameni care au bani de se pisa pe ei si pentru care 52k nu-nseamna nimic. Da’ aia nu se-ncurca cu asa ceva, la banii aia, ca au optiuni mult mai serioase.
Lol. Pai, asta-ti spun si eu mai sus. Ca n-au ce sa-mi ofere grecii, ca sa vreau camera lor haladita, coaie. Ca-s mai varza decat tiganii din TF din toate punctele de vedere. Si ca alea-s erori de booking cauzate de angajati lenesi si imbecili. Si spun asta stiind cum lucreaza idiotii.
Stiu cum stau lucrurile in ambele parti. Si e pur si simplu retardare sinistra sa compari Grecia – orice parte – cu Tenerife. Pur si simplu e ca si cum ai compara Dacia cu Rollsu’ si-ai incerca sa-mi arati o Dacie tunata. Ca, pula mea, coaie…are spoilere (asa se numesc, nu?) noi. Am ras.
@hessis
In Atena, am stat la “A for Athens”. Fix in piata Monastiraky. La gura de metrou. Pozitionat mai bine decat toate hotelurile titrate din orasul ala. Hotel de 4*, conditii de 4* adevarate. Breakfast in aceeasi cladire , pe terasa de la etajul sase( sus pe bloc) , cu vedere “directa” la Acropole. Asta in caz ca te obliga munca / businessu’ sa mai stai acolo.
Da , stiu , pastreaza forma de infinitv , mea culpa , sunt usor dislexic.
Ok , zambesc si-atat.Ti-am zis ca am fost in ambele locatii. Eu mi-am incheiat cazul. Continua sa mergi doar in Tenerife , ca doar acolo e frumos si bine. Si e aproape de zburat cu avionul. Si nu e poluare. Numai anu’ trecut cand am fost eu s-a nimerit sa vina un nor de Sahalin pe toata partea de sud, dar aia nu e poluare , e doar nisip in aer.
Coaie, din partea mea, zambeste pana ti se strepezesc dintii. Nu ma deranjeaza cu nimic. Nu stiu unde o sa mai merg sau nu, da’ ce stiu sigur e ca daca am de ales intre Tenerife si Grecia, n-o sa-mi ia prea multa vreme sa ma gandesc.
Numai ce unu a cumparat aspirator pentru ca nu stiu ce zice UE si ne indeamna sa cumparam, dar prin linkul afiliat.
Fiecare electrocasnic are o poveste in casa aia. 😀
Haha , chiar acum am citit asta , si ma gandeam la asta in timp ce am citit inceputul postului lu’ Manowar. Rezon!
1. Manowar nu recunoaste nici daca greseste ca a gresit.
2. tot mi se para ca comparam loganu (grecia) cu kia (tenerife)
3. la inceput a scris Manowar ca il doare la pula unde merge. Deci, aplicand punctele 1 si 2, poti sa ii aduci cazarea pizdii*, ca tot nu ii place.
*Prefer pensiunile. Mi se par mult mai personale.
Am auzit ca Insula Serpilor e misto.
Grecia mi se pare super beton. Acum depinde unde-ti pui cortul. 🙂 Plaje mai misto ca in Grecia nu prea am vazut. Nu zic ca nu sunt, dar Grecia are un miliard de insule toate cu specificul lor. Eu am fost aici : http://www.tripadvisor.ca/Hotel_Review-g1189838-d1697549-Reviews-Aquis_Capo_Di_Corfu-Lefkimi_Corfu_Ionian_Islands.html .
Pot zice ca se pisa cam pe multe resorturi cu renume mai comercial. Cand zic asta ma refer la conditiile de relaxare pentru ca asta imi place si mie sa fac cand sunt in vacanta. Plaja astora e belea, super fina si curata. Pe plaja eram singur pentru ca toti “nemtii” stateau la piscina. Serviciul de la bar era inclusiv pe plaja, adica venea barmanul la tine sa te intrebe ce doresti si-ti aducea tot ce-ti poftea inimioara. La sezlong sub umbreluta. Chestia asta doar aici am intalnit-o. Mancarea mai putina ca in Turcia, daaaaar buna. In Turcia e dezastru la mancare, cred ca aia nu arunca nimic la gunoi.
PS: Cafeaua e la fel. 🙂
Ma, daca tot nervos/hater si-n vacanta, acum inteleg de ce algocalmin + cafeina. Neurolog ai incercat?
Am auzit ca populatia insulei se dubleaza cu ocazia ultramaratonului.
—
Ah, si Grecia e de cacat. Chiar mai de cacat decat Bulgaria. Servicii proaste si de calitate slaba; Servicii lipsa mai degraba. Magazine putine si cu preturi exagerate pentru porcarii. Cred ca grecii-s cu genele hotiei si lenei in ADN.
Singurele lucruri interesante in Grecia:
– sa te duci in zone putin populate si sa te bucuri de liniste (daca iti place)
– apa marii (din nou daca iti place si nu preferi piscina)
– sa calatoresti relaxat cu un camping car sau ceva similar
– sa interactionezi minimal cu grecii (adica iti gatesti tu, mergi la pescuit, te plimbi…) – adica sa iei cel mult o cazare de la ei
Tot ce e bun in Grecia e de la natura si nu de la greci.
@Iulian E de cacat peste tot daca nimeresti in buda. Uita-te pe tripadvisor la cel mai bun hotel la care crezi tu ca ai fost. Celor care au dat scorul cel mai mic li s-a parut de cacat. Iar un hotel de cacat iti fute complet vacanta, incepi sa ai dusmanie pe toata statiunea. Mai pune si vreo 4-5 zile ploioase si ai sa ai impresia ca ai ajuns in iad.
voiam sa zic servicii scumpe.
– pesti scosi din sertare cu gheata (in Turcia ma invita sa imi aleg dintr-un soi de acvariu ce vreau… evident pestii erau vii)
– limonada din lamai nu exista – “Fanta lemon = lemonade” oricat ai incerca sa le explici (ei inteleg dar arunca o mecla de om surprins)
– unele restaurante fac unele bodegi de mana a doua din .ro sa para de lux (si-s pline ochi seara)
– rareori am mancat fructe de mare mai naspa facute
repet: daca vrei sa ai o experienta mai arhaica, mai aproape de natura, Grecia merita; dar sa nu interactionezi prea mult cu ei (majoritatea sunt niste putori profitoare)
Brb, sunt socat.
1 & 2. Inteleg. Deci eu am gresit, da’ si tu esti de parere ca Tenerife e cu vreo coispe clase peste Grecia. Dar eu am gresit. Claaar, coaie.
3. Yup. Putin imi pasa unde merg. Poate fi Grecia, Tenerife, oriunde. Sigur, parca prefer servicii mai bune, temperaturi mai placute, piscina mai serioasa, zbor mai scurt, faleza ca lumea etc. Socant, stiu.
Pensiunile or fi OK, n-as putea spune, ca n-am avut treaba cu ele. Da’ ma gandesc ca-i cam improbabil sa pice de undeva una cu piscina serioasa si sa se ajunga usor la ea, sa aiba pe-acolo pe langa ea restaurante/terase si altele.
Daca vreau o experienta mai arhaica, ma duc la orice oficiu al Postei Romane. Sau oriunde-s functionari publici. Si nu mai dau coispe mii de lire pe asta.
@XC47
Experiente si experiente. La mine a fost invers. Grecia a avut printre cele mai proaste mancaruri din tot ce am vazut, doar Londra a invins-o. Turcia mi-a lasat cea mai buna impresie, desi ma cam plictisea modul lor de a incerca sa-mi vanda tone de cacaturi cu pretul X chit ca fara mare talent negustoresc ajungeai la X/5 – X/10.
In timp o sa dai, pe medicamente.
Ce tara e asa mai misto pentru unu care vrea distractie/futaiuri/bautura/cocaina ,vizitat ,plimbat,socializat plm?
Vaslui. Mai putin coca si plimbat.
Chisinau le cuprinde pe toate. Nu-i chiar atat de oeftin pe cat ai crede … M-am documentat, nu am fost, dar as vrea.
Pe testate, nu te du la vest daca nu vrei tigani din africa si batrane. Turcia, Cipru, Grecia pt femei frumoase si la preturi mai mici ca-n Romania. Uneori si mai spalate.
Right , i-am zis de la obraz ca nu cred , mi-a dat ban si-a pus o poza cu o comanda in Step 1 , la emag . Lol :).
Astept banu’ si-aici ca nu te cred ca ai fost la Adrian , ai luat poze de pe net si te lauzi ! Sic 😀
@Johanis,daca te duci la Chisinau investeste 50 de euro si incearca sauna. O sa iti schimbi parerile eronate despre femeile din Turcia, Cipru si Grecia.
Hai ca in Grecia inteleg, sunt unele ok in Atena si Thessaloniki. Putine raportat la populimea locala. Da’ Turcia? Cipru? Unde plm ai vazut tu femei misto acolo pe strada, accesibile gen?
Preturi mai mici decat in .ro? In ce scorburi? La cort poate?
Zici ca pe testate? De curiozitate, unde ai gasit batrane si africani in vest, in concediu? Poate nu stii ca majoritatea programelor de seniori oferite de TUI and shit in vest sunt pt pensionari sau similar >60 ani pe destinatii de Bulgaria, Turcia si Grecia.
Mie mi-a plăcut Istanbulul și ce am mâncat pe acolo. Dar eu nu sunt genul de călător cu bani, sunt mai degrabă omul care călătorește să vadă, să cunoască.
Există două tipuri de călătorii de plăcere pentru mine: în natură și culturale. Niște ruine, o pădure, un munte, un deal, un peisaj, un muzeu și sunt fericită. Hotelul în care stau contează doar să fie confortabil, curat și liniștit. Mâncare bună cumva se pare că tot mă descurc și găsesc.
Zilele astea mi-am aruncat ochii peste niște oferte pentru Cancun, și se poate găsi chiar în până la 1000 de lire pentru două persoane. Cei care au să dea 2000-3000 de lire pe concediu bănuiesc că ar avea variante grămadă.
Cam nasol și aiurea pentru cine are probleme cu zborul. Eu una nu am. N-am avut nici când am zburat peste ocean.
AAHAHHAHAHAHHAHAHAHAH
Ce vrei, bo$$, fac si eu marketing afiliat! Si daca nu ma crezi, iti pun un screenshot cu rezervarea la step #1 !!11
Anyway, as prefera sa mai astepti cu necrezutul vreo saptamana, adica urmatorul concediu.
mi-am amintit una amuzanta. Voi care va spargeti in basini cu tenerife, turcia, grecia sunteti amarati si rupti in cur./jk Bine, mai putin orbu cu hotelu lui de 25k/saptamana.
Vila linistita, mica, asa de o familie. 4000E/luna. In Vama Veche. Romania. 2014
Slab, ma, nu auzi ca 10k lire/2w la Eforie, vila Diana?
ah. nu am citit. Imi retrag zicerea. Diana e cea mai tare.
cu singura mentiune ca aia 4000 erau ceruti pe bune, nu prin booking.com. Atat cerea gazda, la telefon.
in vama veche. vara. brrr
A, ok. Pai, respectele mele, atunci. O fi statiune de lux, nene.
S-or tampit cu totii. Ma duc sa recitesc postul cu “pretul zonei”.
@kommander Incearca Arabia Saudita.
Vama veche? Sa bate pe burta cu Coasta de Azur si Caraibe. Tenerife e la grupa mica.
Oricum: ce satana de piscina :))
Manowar, nu mi-ai raspuns ce parere ai de cafele alea “smechere” care au pe crema de deasupra desenata o frunza sau alte tampenii ?
Nu ti-am raspuns pentru ca nu am o parere. Eu beau cafea cu lapte. De obicei, asta inseamna ca trebuie sa amestec nitel in pahar/cana. Stii tu betele alea de la Costa? Pentru aia le folosesc.
Habar nu am daca am primit recent asa ceva. Daca da, dupa ce-am amestecat eu, nu am mai vazut vreun model sau vreo frunza sau pula mea. Eu cer in general latte sau ceva de genul. Nu-mi amintesc daca mi-au dat vreuna cu “model”. Iar pe mine ma intereseaza la cafea gustul si mirosul. Felul in care arata…Ce sa zic? Coaie, eu beau cafeaua, nu o fut.
Daca ar fi sa aleg intre vila Diana de 10k de lire si hostelurile din Luxor/Cairo/Hurghada unde n-am dat mai mult de 12 e/noapte/camera mai ca as alege Eforie. Faptu’ ca n-am vz picior de roman 12 zile, m-a relaxat teribil.
http://razboiniculbeznei.blogspot.ro/2014/01/istorie-soare-balamuc-si-arabisme-ep1.html
@bezna. Interesant. Credeam ca recent nu mai merge nimeni sa faca turism in Egipt ca-i greu sa scapi viu d-acolo. Dar uite ca m-am inselat. Am facut bookmark la locatie ;). Sper s-apuc sa scriu cum a fost.
@animaloo
Doar ce mi-a zis o ruda ca si pe Coasta de Azur erau ambalaje plutind in mare. Sau zacand pe fundul apei. Cica a calcat pe o sticla de bere.
@Deria
Daca si cu parca, cica … Am auzit de la un baiat … M-a spus mie cineva, o ruda … cica ….
Deria avand in vedere ca romanii au inceput sa iasa mai des, nu ma mir 😀
Am citit si io p-acilisea (si textul si comentariile), da’ n-am priceput un lucru:
Unde e magazinu’ ala care vinde Smirnoff la 1 litru cu 9 euro? Sper sa fie acelasi magazin unde 200 de tigari sunt 16 euro…
“magazinul” e pe avion.
circula tanti alea si vand tot felul de mizerii. ceasuri, aparate foto, tigari, bautura etc. fara taxe.
@orbu Nu mai stiu care e situatia politica acum dar atunci am avut 1 noapte intreaga de “pocnitori iubita ca la astia se fac repetitii pt anu’ nou” 🙂 Oricum mai bine sa te duci cand esti tanar prin tari din astea ca nu te plange multa lume. Daca apuci sa torni copii/nepoti si le lasi doar datorii…
Pfuuai. Vad si eu acu’ ce inseamna sa fi crescut la curu’ vacii si sa nu fi zburat niciodata cu avionul.
Imi imaginez un puradel cu o galeata ce urla din toti rarunchii ” Ia coceanu’, neamuleeeee”. Da’ banuiesc ca tantile alea arata mai bine si iti dau restul de la hartia de 100.
Pentru ce vrei tu…ultra all inclusive – Turcia.
Din experienta personala de anul asta:http://www.tripadvisor.com/Hotel_Review-g312725-d498745-Reviews-Adora_Golf_Resort_Hotel-Belek_Turkish_Mediterranean_Coast.html
Singura “problema” – prea putini vorbeau engleza, dar nici nu prea aveai nevoie sa comunici cu cei care nu vorbeau oricum.
Naw, eu nu-s cu “(ultra) all inclusive”. Mie chiar mi-a placut treaba cu mers in fiecare zi la alt restaurant/alta terasa. N-a fost peste tot misto mancarea/servirea, da’ vorba aia, surpriza…
Turcia nici nu e-n UE, parca. Cum se calatoreste acolo? Viza, alea?
Cu pasaport romanesc e fara viza. Cu pasaport de UK posibil sa fie viza , dar daca este , e d-aia de-o iei’ pe aeroport la ei, la control pasapoarte de la un nene care zice:
-Te costa 90 de dolari viza , bo$$. Sau cat o fi.
In Turcia fara all inclusive ( in ideea pe care-o propui tu) nu prea ai unde sa te duci decat in Antalya( gen fix in statiune , nu in regiune). Si poate la alea mai in nord, Bodrum , Marmarais , dar la astea n-am fost si n-as da paste aici din auzite. Altfel nu prea ai unde sa mananci din terasa in terasa. Sau daca te gasesti in sau langa ceva orasel, majoritatea sunt dughene, nu terase.
In Alanya (regiunea Antalya) la all inclusive a fost cam de cacat (cam aceeasi mancare, acelasi salam taiat sub diverse forme, bautura mai cu stil o plateai, freshurile la fel etc; te cam tinea legat de hotel – mese la 9, 13, 18). Noroc ca aveam curse gratuite pana in oras (la 4-5km), daca ti-era lene sa mergi, si acolo aveai unde sa mananci misto; chiar foarte bine, fresh-uri la tot pasul, mai ieftine ca la hotel!. A fost primul si ultimul all inclusive – NEVER AGAIN.
Era misto ca ieseai din hotel direct pe plaja printr-un tunel pe sub drum. Doganay ii zicea. Era cotat bine … dar plm. Acolo m-am intalnit cu unii care ziceau ca in Bodrum era mai ok.
A si 5 stele de Turcia sunt cam 3-4 stele din alea pe bune (din tari gen Germania sa zicem).
Pai ruda aia s-a plimbat destul pana la varsta ei. Si pe unde a fost Manowar, si pe unde au fost altii.
plm…. tennerfie e a doua patrie a scandinavilor. cafeaua aia e facuta special pentru ei.
am lucrat odata cu niste danezi cateva luni. aveam un filtru de cafea in santier acolo. faceau aia o spalatura de cafea de n-ai vazut. gen 2-3 linguri de cafea la toata cana aia de apa. ca plm, ei beau cate 3-4 cani mari in fiecare zi.
intr-o dimineata am trecut eu la aparat si am pus cafea exact cat trebuie, o lingura mare la o ceasca de cafea….
mi-au dat “ban” la folosirea filtrului. au zis ca ei nu pot bea asa ceva.
Cum a spus si Orbu, cu pasaport romanesc (desi tu parca ai unguresc acu? 🙂 ) iti pune viza la intrare in tara, nimic deosebit, fara ceva formalitati speciale.
La capitolul surprize alimentare… cel putin unde am fost eu, chiar n-aveai timp sa incerci absolut tot ce aruncau aia in meniu zi de zi.
Exceptand “baza” (ouale, cartofii, orezul, laptele, ceaiul, cafeaua….) aveai de unde alege in fiecare zi altceva. Eu n-am apucat sa le incerc toate balariile.
Gusturile nu se discuta. Pentru mine, anul asta cel putin, a fost ok, ca n-a trebuit sa ma deplasez decat 5min pentru a ajunge la bar, restaurant, plaja, mare sau piscina. A fost ok si faptul ca din 7 zile in vreo 3 sau 4 am mancat doar omleta simpla, desi aveam la dispozitie oua fierte 3 sau 5 min, oua ochiuri sau omleta cu nush ce draq in ea si alte enshpe chestii pentru mic dejun. Aia am vrut eu. Si probabil d’aia nici n-am apucat sa incerc alte chestii :))))
Exista si experiente gen Iulian, dar nah… am irosit totusi ceva timp citind reviews si comparand note intre un resort si altul asa ca am fost multumita.
Poate altul prefera sa bantuie o statiune, sa caute o terasa mai misto, sa vaneze dupa ceva plaja izolata….
Dar cum eu tot ce-am vrut pentru anul asta a fost sa fiu leguma rotisata, ocazional stropita cu apa…. a fost ok 🙂
Da, anumite chestii se platesc. Gen fresh-ul, romul (si probabil alte bauturi spirtoase care nu m-au interesat) dar am vazut ca majoritatea o dadeau cu bere, cocktails si vodca.
Ah, da. Iar la fel, pe mine nu m-a deranjat, poate ca pe altii da :))
Era plin de rusi. Si nu la modul rusi doar din Rusia. Ci de prin toata fosta Uniune Sovietica.
Am citit in diagonala comentariile, am vazut ca ati scris si de Grecia. Am fost anul asta pe Rhodos. Nu m-am uitat sa vad daca e in Grecia aia de care vorbesc toti. M-am uitat la comentarii si am selectat Adults Only, 5*, sa nu fie all-inclusive hotel si sa nu arate ca un bloc mastodont comunist pentru turisti.
Rhodos. 3h de zbor direct (de la mine). Hotel Esperos Village.
Am gasit hotelul asta, care mi s-a parut destul de fain – http://www.esperosvillage.gr/, format dintr-un complex de vile pe un deal, cu half pension – mancare exceptionala, cafea buna dimineata (la 9 cand deschidea barul) si oameni foarte putini, piscine, jacuzzi, o gramada de sezlonguri goale, barmani foarte faini, doua-trei programe din alea de cantat pe saptamana, dar nimic zgarietor pe urechi.
Nu erau oameni tampiti – pentru ca multi se duceau la hotelurile all-inclusive de pe plaja unde colcaia de copii, cu paie de suc zpanzurate de gura si de prosti carora trebuia sa li se zica sa nu-si aduca sapunul la dusul de pe plaja.
*Parintii care se duc cu copiii la all-inclusive, am impresia ca fac asta ca sa aiba plodul ce baga in el non-stop si asa pot lancezi ei linistiti.
Singurul inconvenient, poate, era ca pentru a ajunge la plaja, luai 5 min un minibuss care cobora de pe deal (unde erau pozitionate toate vilele astea), si te lasa direct pe plaja. Dar soferii erau foarte prietenosi si opreau minibussul ala oriunde pe drum, in caz ca n-aveam chef sa astept, desi oricum stiam cand vine, n-aveam nici un stres. In rest n-am vazut romani (cred ca cei mai multi ajung pe continent).
Am inchiriat o masina (35-40euro/zi), ne-am plimbat pe toata insula. Am dat de cateva locuri unde se face kitesurfing. Dooamne, cum arata si se misca oamenii aia!
…Asa, si multe plaje cu restaurante, free wi-fi (al meu nu m-a lasat sa ma loghez), free dusuri, sezlonguri sau unele plaje erau goale, unde opream, intram in apa, ne urcam uzi si mergeam mai departe.
Daca m-as mai duce acolo, ar fi pentru ca am la indemana mai multe chestii pe care le poti vrea intr-un concediu. Daca vreau agitatie ma duc in orase (Rhodos si Lindos), daca vreau liniste, nisip si valuri, ma duc pe coasta de nord a insulei; daca vreau oameni si hoteluri – sud-est.
Dar clar vreau sa invat sa fac kitesurfing si windsurfing. Initial am crezut ca e imposibil si ca e ok daca doar casc gura de admiratie, dar am vazut copii, adolescente, si oameni de vreo 60+ ani dandu-se cu vantul. Asa ca oriunde m-as duce data viitoare, ma intereseaza plaje pentru asta. Punctul sudic al insulei si toata coasta de nord arata ca un rai pentru asta. https://www.youtube.com/watch?v=qzJrD7gLxPs
Am zis sa las si eu astea aici. Este vorba de Fuerteventura. La o aruncatura de bat de Tenerife. Este o insula superba cu multe plaje, mancare ieftina, masina ieftina de inchiriat etc. Gasesti tu poze pe net. Din Londra ai o groaza de zboruri.
Mno, acum am citit mai cu atenție comentariile și văd că aveți ceva cu prețurile alea mari. În mod normal alea sunt așa, un fel de momeală pentru gâște. Aproape 99% dintre hoteluri au contracte care le țin în viață cu diverși mari tur operatori, gen Neckerman, TUI, Thomas Cook etc.
Ei, hotelurile astea datorită acestor contracte îșî țin un grad de ocupare decent cât să aibă ceva profit și toată lumea să fie fericită. Fiecare hotel în parte are ceva clauze în cazul în care nu dau la disponibil cota cerută prin contract, cu ceva penalități.
În felul ăsta unele hoteluri pun niște prețuri total deampulea pe site-ul propriu sau pe un booking.com / hotels.com sau plm. Dacă se gasește o gâscă să facă o rezervare așa rezultă profit.
În mod normal, da, Grecia e de căcat… În locurile unde merg români.
În rest cam 99% din Grecia cu plaje (insulele) dă muie la distanță de ani lumină câtorva insule Canare, Tenerife included.
Am fost pe toate insulele Canare și poate doar Lanzarote și Fuerteventura se pot compara într-un fel cu Grecia.
Canarele au mega avantajul că poți face plajă liniștit și în Octombrie sau Martie.
Dar din păcate Grecia nu poate bate Canarele la preț. În Canare, să mă fut, o mașină nou nouță de închiriat costă undeva la 15 Euro / zi, pe când în Grecia… plm, vorbim de 40 Euro în sus.
Nu mai amintesc de prețul carburantului, unde Canarele dau muie din avion. Țigări… nici nu are rost discuția, în plm, în Canare sunt mai ieftine decât în România.
Unde mai pui că în Tenerife nu există plaje naturale, mă rog, sunt câteva oribile. Playa de Las Americas zici că-i un proiect ratat. Singura mai de doamne ajuta mi s-a parut Playa de Las Vistas.
Gran Canaria? LOL, mai bine mergi la Mamaia.
În pula mea, toate locurile astea de vacanță au și locuri infecte. Eu acum 5 ani am fost în Corfu, plm, a fost ultima oară când am folosit o agenție pentru tot sejurul.
Ne-am urcat toți românii în vreo 4 autocare și hai la drum spre hotel. La un moment dat, oprește, anunțase ceva ghida și muie, toți au coborât. În afară de noi, a zis aia că nu, voi mai mergeți. Ei… autocarul oprise la hotelul pentru români, sloboz, un fel de întreprindere. Mii, milioane de români. Prima oară m-am stresat, am zis că pula mea, ia uite am ales prost. Ăștilalți au știut, mno… plm, țeapă, asta e. Poate la anul vom avea noroc. :)))
De fapt a fost cea mai bună alegere ever. Am ajuns la un loc fără români, de vis. Atunci am priceput! Fără români.
Apoi am înțeles de ce s-a golit autocarul, costa triplu față de primul. Locul perfect de relaxare.
Marele avantaj dacă ești în UK este că ai mii de zboruri pe săptămână către Canare la prețuri mișto și nu depinzi de pachete de agenție. Iar zborurile nu sunt doar așa la muie din Iunie pâna în August.