Cumpararea si vanzarea unui apartament

Nu-i scris de mine, e primit pe mail de la Alexandru

Pe lângă altele, anul trecut am trecut prin „experiența” vânzării și cumpărării unui apartament. A.k.a. experiența de a încerca să nu te lași muit de cumpărători/vânzători și agenții imobiliari, această specie
demnă de supt pula prin subsoluri de bloc.

I – Vânzarea

Am avut de vânzare un apartament cu două camere, semidecomandat, la etajul 4 din 4. Ca și condiții, să spunem că era undeva de la decent în sus (nu cu ultimele modele de faianță/gresie/sloboz, da’ nu ți-era rușine să chemi pe cineva în vizită gen). Inițial am pus anunțul de vânzare pe Okazii (sau OLX, nu mai știu exact, deh, vârsta) și am dat toate detaliile astfel încât să știe omul din start ce și cum. Dotări, situare, îmbunătățiri, acte, preț, efectiv tot. Și vreo câteva poze de la intrare la dormitor, să vadă omul tot apartamentul. Așa mi se pare corect când vinzi ceva (mai ales un apartament), să vadă omu’ și bucătăria și holu’ și căcăstoarea. Pe lângă vreo câteva persoane care au sunat să întrebe fiecare cam ce-l tăia capu’, evident că au sunat și rechinii imobiliari. Băi, și nu că m-ar fi deranjat că e lumea interesată, că scopul meu era să scap de apartament și să mă mut cu pe-atunci încă logodnica, da’ m-au terminat psihologic agenții (și pizdele alea proaste cu titulatură de agent imobiliar). Din câți agenți au sunat (gen minim vreo 40-50, plus alții care încă se mai trezesc să sune și acum, la aproape un an de când l-am vândut și-am dezactivat anunțul), cred că 99% au întrebat prima dată așa: „câte camere are apartamentul și unde este situat?”. În morții mă-tii e situat, fă, lasă uitatu’ la pulă și citește anunțul că am trecut în el tot ce trebuie să știi.

Mă rog, majoritatea au încercat să tragă de preț în jos sau să o ardă cu „păi și comisionul nostru e inclus în prețul final sau e peste el?”. Bine, eu le-am zis din start că nu le dau comision, să și-l ia de la cine cumpără și ‘mniezo cu mila. Gen nu m-am dus eu la ei să mi-l vândă și nici n-am semnat vreun contract, să fie sănătoși și să-l tragă pe cumpărător pe pulă. Nu de alta da’ 2% din preț mi se pare cam mult pentru faptul că face un pulemec/o pizdă cunoștință unor persoane care vând/cumpără un apartament, sincer să fiu. Mă rog, muie lor.

Până la urmă a venit un agent cu un gagiu care stătea cu chirie și vroia apartamentul lui propriu și personal, a văzut, i-a plăcut, a fost de acord cu prețul și-am bătut palma. După care agentul a încercat și el marea cu degetul și a băgat placa de comision, gen „comisionul e acum sau când finalizăm actele?”. Moment în care s-a uitat mândra la mine cu privirea aia de „hai, muiește-l mai repede că avem și alte treburi”, iar eu m-am conformat regulamentar. I-am explicat că am discutat cu tipa de la agenția lui și i-am pus în vedere că nu plătesc comision pentru că ei au venit la mine (lol, mă bătea gândul să-i cer eu lui comision din comisionul lui, că l-am ajutat să facă un ban) și nu eu la ei. Domne’, că nu e corect, că efortul meu, că pula mea. Lol, efortul de a merge cu mașina de la agenție până unde e apartamentul, gen 5-6 km. Hai muie, mă.

Să trecem la partea cu actele. Băi, altă specie care trebuie futută-n cur în piața publică sunt notarii publici. Mă rog, majoritatea lor, că mai sunt și excepții. Ne-am dus la notar ca să facem actele. Nu, nene, notărița pizdii a vrut să facem întâi promisiunea de vânzare, că așa cere BCR (muie și ție, BCR), să stăm două săptămâni și pe urmă să facem vânzarea-cumpărarea. Pe mine m-a cam durut la anason, că actele le plătește cumpărătorul, da’ mnah. Dă-i, fute-te, cu verificări pe la agenția lu’ mă-sa mare că nu ești căsătorit (că declarația pe propria răspundere nu mai are valoare, pare-se), cu certificat că n-ai datorii la bugetul local, cu cadastre și toate căcaturile de acte posibile și imposibile. Total de plătit de către cumpărător? Un amărât de 1.000 de lei, gen 200 și puțin de EUR. Pentru un act format din două foi printate, și alea cu minim 20 de greșeli gramaticale. CSF, n-ai CSF, tehnoredactori de birou notarial.

Pentru cine vrea să vândă/cumpere, de actele astea e nevoie la notar:

– certificatul de vânzare-cumpărare care atestă proprietarul;

– cadastru și intabulare;

– certificatul energetic (e musai în cazul în care tranzacția se face prin muiala aia de program „Prima Casă”);

– certificat care să ateste că n-ai datorii la bugetul local;

– adeverință de la asociația de proprietari cum că ești la zi cu toate plățile;

– cont la o bancă pentru tranzacție (ce e peste 10.000 de EUR ca valoare se plătește prin transfer bancar, pentru că tre’ să pape și băncile ceva comision, săracele de ele sunt pe pierdere).

Partea de căcat la vânzarea prin „Prima Casă” e că stai după ăia de la bancă până albești la pelican, să facă ei toate verificările, să caute, să aprobe, să trimită actele, să pizda mă-tii de bancă de căcat. După ce am semnat actul final de vânzare-cumpărare cu tipul, am fost la bancă să depună el toate actele și să aflăm cam când îmi intră banii în cont. Apropo, legat de bani, băncile dau creditele în lei, așa că dacă vrei banii în EUR, cum am vrut eu pentru că știam că o să cumpăr altceva și sigur o să mi se ceară în EUR, vorbești din start cu cumpărătorul și stabilești că vrei EUR. E un efort financiar în plus pentru el, da’ se cheamă soarta gen. Mă rog, tipa del a bancă de se ocupa de dosarul lui ne-a zis că după ce trimite tot dosarul la sediul central (adică maxim a doua zi, că era aproape de închidere) mai durează maxim 5 zile lucrătoare și o să am banii în cont.

Zis și făcut, noi oricum căutam ceva de cumpărat și nu găsisem nimic decent.

Norocul a făcut că după vreo 2 zile (în care am căutat și am tot vizionat apartamente, da’ mai încolo vedem și ce-am vizionat) am găsit un tip care vindea un apartament la un preț bun. Persoană fizică, omu’ nu vroia agenții, pusese anunțul fix ca mine, cu toate detaliile și poze relevante. Preț mai mare decât ce luasem eu pe apartament, da’ mai avea și mândra ceva la saltea, ne încadram cam la fix în prețul lui. Bun, am fost, am văzut apartamentul (culmea era că e la nici 100 de metri de unde stăteam înainte, lol), ne-a plăcut și-am demarat procedurile. Am fost a doua zi la notar, ceva prieten apropiat de-al verișoarei lu’ mândra, gen excepție de la regula care spune că notarii trebuie sodomizați în public. Am făcut promisiunea de vânzare-cumpărare, cu toate clauzele, și-am pus termen de finalizare a contractului peste o lună (în acte, că vorbisem de câteva zile cu omu’, c-am fost tălâmbe și ne-am bazat pe ce a spus pizda aia de la bancă). Băi, oameni buni, să nu aveți încredere în ce spun pizdele de la bănci, nici dacă vă spun că în cinci minute o să fie în genunchi sugând regulamentar. NU.

Am vorbit cu tipul de a cumpărat de la mine, să meargă la bancă să întrebe când intră banii, că am semnat deja acte și n-am chef să pierd avansu’, gen. Omu’ s-a dus și mi-a dat SMS: „am vb la banca, mi-a zis in cateva zile, maxim 10 intra banii”. More or less, da’ ortografia e pe-acolo. A doua zi instant am fost la sucursală, să văd ce și cum. Pizda care se ocupa de dosarul lui nu era la muncă (aparent schimbă oamenii între sucursale mai ceva ca alea de pe centură schimbându-și șosetele), așa că a trebuit să-i explicăm alteia ce și cum. Ah, nu domnule, nu avea cum să vă spună coleguța (lol, exact așa a zis, și era o femeie la +40 de ani, gen) mea așa ceva, că durează minim (băi, da’ un minim-minimorul d-ăla gen cu bătaie, că mândra tot prin „Prima Casă” a vândut și a stat vreo 3 luni după banca pizdii, parcă tot BCR era) 2-3 săptămâni aprobarea dosarului la București și încă ceva zile lucrătoare până vă intră banii în cont. Muie ție, fă. I-am explicat cum stă treaba, că am dat avans și-am semnat acte pe baza la ce ne-a zis „coleguța”, că dacă nu finalizăm actele pierdem avansu’, gen la modu’ așa, intens da’ fără înjurături and co. Stai, că nu se poate, că să vedem, că și colegii de la București au mii de dosare în lucru, că vin de acasă și în week-end, că e mult de verificat și slobozconsalatăverde. Bine, la un moment dat n-am mai rezistat și am cam început să-mi bag pula în mod tradițional, că n-aveai cu cine discuta. Trecem peste tataie agent de pază, care a venit și el să se bage-n seamă cu noi, gen deranjăm. Muie și ție, tataie. Până la urmă a început mândra să mă strângă de braț și să-mi spună să mă calmez că o rezolvăm noi cumva. Și a început ea să le explice cum stă treaba cu reclamații la BNR, plângere scrisă la nu mai știu ce autoritate/agenție care se ocupă cu băncile, chestii d-astea femeiești. Și știu din sursă sigură că băncile cam au morcov la căcăstoare de la reclamații, cică BNR îi cam muiește pe unde-i prinde. Mă rog, long story short, ce au făcut alea de la bancă ce n-au făcut, cert e că am primit asigurări foarte interesante cum că în maxim două zile o să am banii în cont. Ceea ce s-a și întâmplat, nu înainte să mă ia cu „o să facem tot ce putem, o să vă băgăm dosarul peste rând, blablabla”. Gen tot ele mi-au făcut mie o favoare, futu-le- n gât Kunta Kinte să le fută.

TL;DR, până la urmă ne-am împrumutat de la verișoară-sa lu’ mândra de bani, ca să terminăm în ziua aia actele, și în 2 zile i-am dat banii înapoi. Cu tot cu comisioanele bancare aferente, ce pula lu’ Terente regele bălților. Și-acum stăm bine-mersi în apartament, mobilat-utilat- aranjat-blagoslovit cu multe ședințe de futai spartan cu strigături.

II – Cumpărarea

Da, vrei să cumperi un apartament/o casă? Mult noroc, prietene. Mult noroc să cauți prin anunțuri cu 1098902-8709 de poze din același unghi, descrieri de căcat, prețuri și mai de căcat și în general multă muie și vânzători care încearcă să te tragă pe pulă și să te facă să le și mulțumești. Bine, noi ne uitam de pe la începutul anului la prețuri și căutam apartamente/o casă la un preț bun. Și dacă prin ianuarie-februarie găseai apartamente cu două camere la prețuri gen ~40-45 k EUR (în zone bune, nu d-alea considerate „de lux”, care mai adaugă cel puțin câteva mii la preț, futu-i în gură să-i dărâm), de când s-a anunțat public că vin fondurile la „Prima Casă” au sărit prețurile default în sus cu 5-7- 8 k. Așa, în 2-3 zile gen, fără grețuri. Și să vezi apartamente de vânzare. Ba nu, reformulez, să vezi formulări:

– „confort lux” = pe lângă faptul că nu există categoria asta, lua-mi- ar toți agenții care folosesc expresia asta cucu’ la molfăit, e un fel de clasicul confort 0;

– „îmbunătățiri clasice” = faianță pusă pe vremea când s-a construit blocul sau, dacă ai noroc, în urmă cu 7-8-9-10-11 ani, care vine la pachet cu parchet „clasic” și neîntreținut;

– „apartamentul nu are multe îmbunătățiri, oferind astfel ocazia noilor proprietari de a și-l personaliza după cum doresc” – apartamentul e fără „îmbunătățiri” și/sau într-o stare jalnică, noii proprietari fiind nevoiți să bage bani căcălău în modernizare și amenajare;

– „în vecinătatea X” – pe undeva pe la 5-6- 7-8- 900 de metri de X, dacă ai noroc;

– „Dacia, Bulevardul Lăpușneanu, stradal” – e undeva prin zona Dacia da’ cu probabilitate de +95% blocul nu e stradal ci pe undeva la cel puțin 4-500 de metri de bulevardul respectiv;

– „apartament cu două camere transformat în 3 camere” – proprietarul a transferat bucătăria în balcon pentru că de ce rahat nu, iar în locul bucătăriei a făcut un fel de n-ar mai fi.

După ce-am pus la vânzare apartamentul am trecut, pentru o perioadă de aproape 2 luni, prin cam toate paginile de anunțuri, de la OLX la Okazii, la Imobiliare, Casa ta, Storia, Homezz, sloboz să-i bată-n dinți. La unele anunțuri care ni s-au părut de luat în seamă am sunat, iar la unele am aflat că „haideți dom’le, anunțul nu mai e valabil, e de un an și ceva, da’ mai au colegii mei de la agenție câteva care sunt de actualitate și vi le pot arăta”. Muie, mă, de ce morții mă-tii umbli cu giumbușlucuri? Bine, am aflat între timp că e o practică destul de răspândită și folosită de agenții imobiliari, ca să agațe proștii. So yeah, mult noroc.

Băi, sincer să fiu prețurile mi se par de căcat, umflate artificial. Mulțumim „Prima Casă” și agenților care au convins vânzătorii că „dacă îl cumpără prin bancă nu simte 10 k EUR în plus pe 30 de ani”. Lol, 10 k în plus la valoarea creditului, nu la cât rambursează gen. Cum am luat noi apartamentul, mi-a ieșit un preț de aproape 1 k EUR pe mp (plus-minus 2-3 zeci de EUR, ceea ce nu se pune la socoteală gen). Da’ am vizionat apartamente de 45 de mp la 54 k EUR. Și-l lăsa la 52 k, da’ mai erau de băgat minim 20 k pentru a-l face locuibil și să nu-ți fie rușine de oaspeți. Muie.

Mă rog, am avut parte și de agenți imobiliari care chiar erau axați pe client și nu o ardeau aiurea. Pe una dintre ele o știa mândra de la vânzarea garsonierei ei, pe una o știa din liceu, fuseseră colege de clasă. Ambele ne-au dus la agenție și ne-au lăsat să ne uităm în baza de date în circuit închis. Dacă nu știați vă spun eu, agențiile imobiliare au câteva platforme de anunțuri online dar care nu sunt deschise publicului, gen sunt baze de date ținută de firmele care au făcut software-ul respectiv. Se loghează agentul cu user/pass proprii și caută pe acolo case/apartamente pe care din pulă le găsești „la liber”. Ca paranteză, ar fi foarte interesant (și la ce InfoSec am văzut pe acolo, al dracului de ușor) de hăckuit o platformă d-aia și să-i trollezi luând anunțurile și dându-le la liber. Trecând peste, platformele alea au niște filtre foarte bine făcute și dacă le setezi cum trebuie găsești rapid ce te interesează. Și înainte să cumpărăm ce-am cumpărat am văzut cam așa din toate apartamentele de acolo (cam singurele care meritau la prima vedere, că nu se punea problema de „ansamblu rezidențial” și duplexuri în blocuri construite după cum au dat autorizație autoritățile din ex-Republica Mazăristan actuala Republică Făgădistan):

– apartament cu două camere în care era spart tot peretele din hol (open-space my ass) și cu o baie de maxim mp, preț final 47 k (după doua zile văzut la 45 k, altă agenție) pas;

– apartament în ultimul bloc din oraș înainte de ieșirea spre Mangalia (literalmente ultimul bloc, mai era o clădire cu parter și atât, unde e sediul DIICOT, lol), cu tot peretele spart între hol și bucătărie, dormitor în cinci laturi (yeah, I know) și baie în formă de trapez, preț 52 k, pas;

– apartament cu două camere și două balcoane, dar balconul de la bucătărie era transformat în bucătărie și bucătăria în „cameră de servit masa și de zi” (unde se vede toată țevăraia de gaze/apă pe perete, că nu le-a îngropat în perete) și peretele dintre baie și balcon dărâmat și mutat juma’ de metru spre baie ca să mărească dormitorul, preț 54 k, pas;

– apartament în Brătianu (ăștia care știți Constanța știți cam cum e zona), mobilat-utilat cu mobilă din clasa „Luceafărul” sau ce pula mea mai era trendy în anii ’80, preț 54 k, foarte pas;

– apartament cu două camere și debaraua din bucătărie transformată în loc de ținut aragazul și frigiderul, ca să mai elibereze spațiul, 52 k, pas;

– apartament cu trei camere semidecomandat, la 4 din 4, mobilat fain da’ în bucătăria aia n-aveai loc să dai o muie regulamentară în ea darămite să gătești, cu bonusul că era orientat pe vest (muie umbră de la 2-3 după-amiaza, nu, mersi), preț 40 k, pas; am stat 14 ani la 4 din 4 pe vest, nu-mi mai trebuie;

– apartament cu trei camere semidecomandat, aranjat destul de fain da’ era disponibil peste 3 luni, pas.

Total, șapte apartamente am văzut. Și nu e vorba că suntem noi futuți în cur și neterminați, că ne interesa ceva decent, de preferat măcar un semi-mobilat, în care să mai băgăm noi ceva da’ nu cu zecile de mii de EUR, gen. Și cam astea erau disponibile la prima vedere, că dacă intrai în detalii nici astea nu erau. Și invit pe oricine spune ceva de bloc nou, ansamblu rezidențial și alte căcaturi d-astea să meargă foarte frumos în pula lu’ Dragnea. Nu de alta da’ am văzut cum se construiesc blocurile și n-aș sta nici bătut în ele. Gen primăvara trecută a fost un cutremur micuț, 4 grade și ceva pe Richter, și au crăpat pereți la oameni care stau în „ansamblu rezidențial”, așa că muie constructori și muie autorități care dau autorizații și din pulă verificări.

În rest, cum spuneam și mai sus (cred), prețurile sunt umflate. E o bulă imobiliară care sper să se spargă cât de curând, pentru că așa nu mai merge treaba. Pula mea, a ajuns să fie mp în clădire din anii ’80-’90 cu minim 20-25% mai scump decât mp construit în clădire nouă. Bine, diferă și calitatea construcției, da’ mnah, tot e o bulă. Nu știu ce/cum alimentează bula asta, da’ ceva-mi spune că agențiile imobiliare și băncile sunt bine înfipte în treaba asta, teoria conspirației gen. Nu de alta da’ dacă te apuci și cauți ceva de cumpărat, așa, măcar la modu’ random și de amuzament, îți faci cruce cu laba piciorului când vezi ce e de vânzare. Pe lângă anunțurile alea în care dai de ce spuneam mai sus, formulările alea de căcat, găsești apartamente cu 2 camere decomandate la 30-35 k EUR, făcute la mansarda unui bloc de 4 etaje, lol; apartamente în care ți-e scârbă să intri da’ proprietaru’ ține de prețu’ ăla de 57 k EUR de zici că vinde duplex; duplexuri făcute din apartamentul de la 4 și ceva la mansardă, evident construcție foarte bine făcută, lol; apartamente în Constanța la preț de minim Coasta de Azur (am văzut duplex de 130 de mp la 270 k EUR, muie ție „dezvoltatorule imobiliar”); apartamente „îmbunătățite” cu faianță verde-n hol, albă în bucătărie, albastră în baie și galbenă în balcon, plus bonus parchet negru în sufragerie/dormitor; apartamente care ar face 45 k (estimativ, să spunem) da’ pentru că zonă bună ia ia tu un preț de 55-60 k. So yeah, bula asta imobiliară trebuie să se spargă mai repede.

TL;DR.

Cu alte mici muieli, pentru că și tipul de la care am cumpărat era român și dacă nu făcea pe al dracu’ nu se simțea bine (da’ vorba lu’ nași-miu, „lasă mă că în Constanța mai plouă cu acid de baterie, mai sar pietre ocazional în parbriz”, lol), am avut noroc de un apartament mobilat foarte fain (gen n-am mai dat 5.000 de lei pe colțar, îl avem deja, lol), la 4 din 10 într-un bloc făcut după ’77 (și făcut bine, că nu prea le dădea mâna să dea buleală în perioada „de aur”), în care am adus doar ce-nseamnă electrocasnice, haine, perdele/draperii/corpuri de iluminat (pentru că da, tipul era chiar român sadea, băga-și- ar pula-n gât). So yeah, it all worked out for the best.

În orice caz, dacă vrei să cumperi/vinzi ceva imobiliar, îți recomand să nu lucrezi cu agenții (cu excepția cazului în care cunoști personal un agent și ești sigur/sigură că nu te trage pe pulă), să nu lucrezi cu „Prima Casă” decât dacă nu te grăbești și poți aștepta cu săptămânile/lunile, să vizionezi cât mai multe apartemente/case (dacă ai ce viziona, lol) și în general să adopți tactica „ce-i în mână nu-i minciună (ce-i în cur cu voie bună)”.