De la un punct, esti pierdut pentru societate – mic rant

V-am povestit ca in drum spre lucru trec zilnic pe langa boschetari. Homeless people. D-aia care dorm in corturi. Sau sub o plapuma. Sau.

Now, experienta de homeless de Romulania e diferita de aia de UK. Pe-aici n-am fost homeless. P-acolo da. Nu o sa scriu acum despre chestiile alea. De fapt, probabil ca n-o sa scriu vreodata. Dar cand intri pe panta aia de homeless, pericolul mare nu e sa te imbolnavesti de la dormit afara, nu e faptul ca te poti trezi mort (gen injunghiat sau incendiat), nu e sa mori de foame, nu e nimic de genul ala. Pericolul mare e sa ajungi la punctul la care nu te mai poate salva nimeni, c-ai picat prea departe.

In Romulania la punctul ala erau aurolacii. Poti face diverse pentru un “copil al strazii”. Poti sa-l iei si sa-l duci undeva, in ceva casa de copii abandonati. Cu putin noroc, nimereste una in care nu-i abuzat – sau, ma rog, nu zilnic. Poti sa-l hranesti si sa-l imbraci si sa pula mea. Da’ de la punctul la care o ia pe ulei – respectiv pe aurolac – nu prea mai ai ce sa faci pentru el. Oricat de frumos ai incerca sa te porti cu el, oricat ai incerca sa-l educi, oricat ai incerca sa-l inveti, trece pe langa el. Pentru ca tu vorbesti de pregatire, educatie, prezentare, un job, un viitor, iar el vrea doar punga lui de aurolac si nu-i pasa de nimic altceva. Halucinatiile si visele alea sunt mult mai smechere decat ce aberezi tu acolo – si, mai important, sunt ACUM; nu trebuie sa munceasca pentru ele coispe ani.

Pe-aici e usor diferita situatia. Pe-aici o ard pe niste droguri legale foarte dubioase. Sau pe crack. Sau pur si simplu pe alcool. Nu stiu daca-i spirt tras prin paine sau altceva, dar sunt “fericiti” cu sticla lor, cu acul lor, cu chestiile lor, dormind la -3 grade incotosmanati sub o plapuma mizerabila. Viseaza ceva mai misto decat ce au. Poate o lume intreaga in care trotuarul e facut din crack. Poate din altceva. Si-i doar o chestiune de timp pana apar si problemele de mental health. Si apar.

Dar chestia e ca, revenind la ce spuneam, e o granita acolo, a point of no return. Din momentul in care au luat-o pe ulei, nu prea mai faci oameni din ei. Orice-ai incerca tu sa faci cu programe sociale. Degeaba le pui tu la dispozitie vreo locuinta sociala. Daca-i bagi acolo, vor fugi urland ca au vazut cum ies dragonii din pereti. Satana le ranjeste amenintator din bec si le spune sa se cace pe perete ca altfel mor.

Ma uitam la niste locuinte de cacat scoase la vanzare intr-un loc de cacat acum cateva zile si ma gandeam ca n-ar fi mare branza sa le ia guvernul. La 4000-5000 bucata, sa ia tot blocul, sa mute boschetarii acolo. Da, e Port Glasgow/Inverclyde, dar cui pula mea ii pasa? E mai bine intre patru pereti decat dormind afara in ploaie inghetata/ninsoare, right?

Wrong.

Desi banii ar fi un ciuruc – nici macar bani de tigari, mai degraba restul de la tigari – guvernul nu face asta. Si n-o face pentru ca nu are rost. Pentru ca degeaba le-ar pune la dispozitie locuinte; boschetarii nu le vor; prefera sa doarma-n corturi pe strada. Si ti-e clar de ce cand te uiti la situatie: drogurile, alcoolul si problemele cu caputu’.

Inainte sa ne indignam ca uite, sunt boschetari, uite, guvernu’ nu face nimic, uite…nu stiu ce, ar fi cazul sa ne amintim ca exista punctul ala de la care nu te mai poti intoarce, granita aia. Iar boschetarii aia au traversat-o. Si-acum “asta e”. Trebuie sa astepti sa moara, ca alte solutii nu mai ai…