Despre cum pierde facebook razboiul

E un mic razboi foarte mare intre facebook si google de o tona de vreme. Razboiul ala se poarta in stiri de achizitii si-n declaratii penibile, iar premiul final sunteti voi.

Companiile astea din asta traiesc. Din reclame. Pentru a putea vinde reclama, trebuie sa ai un public, iar publicul exista deja. Problema e ca degeaba exista publicul ala, daca nu exista urma de posibilitate de targeting ca lumea.

In cazul facebook, de exemplu, publicul exista. Gramezi si gramezi de oameni care mai trec pe-acolo sa vada poze deloc haioase cu pisici pe care eu le-as spanzura. Sa mai discute cu prietenii, cica. De fapt, sa se uite la ce au aia si n-au ei, pentru a avea o justificare pentru depresie sau, dimpotriva, pentru a mima fericirea. Ca herpaderp, noi doi am fost colegi de clasa, da’ eu am mercedes si tu ai bicicleta, te-am luat fraiere, ce tare sunt!11

Problema apare in momentul in care vrei sa rulezi ceva publicitate pe platformele astea imbecile.

Facebook, de exemplu, are bani exclusiv de la prosti care spera sa ia banii altor prosti. Si cand spun asta, sa ne uitam la reclamele de pe facebook pe care le vad eu:

Digital Ocean, 5 dolari pe un cloud server, woo. Doar ca, sa vezi, are 512 mega de ram si un ssd de 20 de giga. De fapt, ce sa vezi, nu e un ssd de 20 de giga, exista pe-acolo un ssd (POATE) si tu primesti ceva slice din el. Da’ scriu alti 10 simultan pe el, asa ca o sa mearga ca un hard mecanic. In cel mai bun caz. Cat despre 512 MB, lol, cred ca nici nu se mai vand sisteme cu sub 2 giga. Nici macar laptopuri. E penibil asa ceva. Hai sa luam ochii prostilor. Le dam un pret in reclama, apoi altul pe site. Dupa care ne miram ca nu merge.

Urmatoarea reclama? Un jeg de joc. Hai, da-ne banii tai sa faci nu stiu ce cu pixelii.

Pe urma? Free Rich Dad, un asiatic care-o arde in workshopuri. Altul care are atata succes incat tre’ sa plateasca pentru a le povesti altora despre succesul lui. Contra cost, desigur. Ba, ma lesi…

Dupa care vine piesa forte. Trei o plus. Gen, barbati de peste 30 de ani si o poza cu una cu botul deschis. Asa, ca si cum s-ar fute. Sau poate-ar fi la dentist. Hawwww. Repede, sa vina lumea sa ne dea, sa ne faca, sa ne dreaga. Bani, desigur. Nu am verificat site-ul, dar pot sa va spun cu mana pe inima care-i povestea: “pentru ca-s prea multe gagici inregistrate pe site-ul nostru, dam temporar inregistrarea gratuita pentru barbati, cautam barbati de 30+!”. Reclama asta nu mai e pentru prosti, ci pentru labagii prosti. Cum sa ajungi s-o arzi in webcams contra cost si s-o arzi pe laba la PC la 30 de ani. Reteta sigura pentru depresie si sinucidere – asta daca n-ajungi sa strangulezi tarfe cu ciorapii lu’ ma-ta.

Apoi unii care vor sa vanda software de contabilitate. Sa fie vreo 50,000 de softuri de-astea, cu care n-ai ce face oricum, ca nu esti contabil. Dar le poti cumpara, prostule!

Free solar panels. Epic, sa fac spume de nu. Doar ca te costa un pic. Nu mult, prostule, doar cat sa pisi sange si sa iti recuperezi investitia (in teorie) in vreo 30 de ani. Ce mai astepti, prostea? Click!!!

Ah, si vrei sa arati ca un nene photoshopat? Cumpara pachetul nostru de epic. Pentru ca derp, prostule. Iar noi o sa-ti spunem cum sa faci toate exercitiile alea pe care nu le poti face si cum sa bagi pastile cand nu poti, astfel incat sa nu ti se mai scoale resturile pulii resorbite nici cu macaraua. Beton.

Si-o sa va spun care-i frustrarea mea maxima. Dupa ceva vreme, m-am gandit eu bine si m-am hotarat sa-mi deschid o afacere. Si-i OK ideea si ar putea sa mearga (sau ar putea sa nu mearga, vom vedea). Doar ca am o problema: oricat de ciumec ar fi produsul meu, n-a auzit nimeni de el. Da’ nimeni. Si cum nu ma gandesc sa fac export sau alte mizerii, ar fi inutil sa-mi pun o reclama pe pagina asta. Trebuie sa-mi cumpar ceva reclama undeva.

Eh, si-n momentul asta, am descoperit eu ca desi sunt OK cu platitu’ de reclama (ma rog, nu ma deranjeaza sa bag 2000-3000-5000 de lire in asta de-nceput), nu am unde s-o pun. Pe facebook? Acolo unde nu se uita nimeni la reclame si unde, daca mi-as lua o reclama, mi s-ar livra like-uri? Ce sa fac cu ele? Nu pot sa le mananc. Sa pun o reclama intre “cum sa bagi steroizi” si “cum sa arati ca un labagiu?”. E ca si cum as face reclama la rolls royce pe site-ul Libertatea, unde n-are nimeni bani de asa ceva. Nu prea are sens, nu?

Apoi apare partea nasoala. Nu prea ar merge nici pe google. Pentru ca nimeni nu ar cauta produsul pizdii acolo. In mod ironic, cei care ar avea de nevoie de el cauta mai degraba in cartea de telefon decat pe-acolo. Si i-am sters si pe-astia de pe harta. Penibil.

Dar, lasand google la o parte, sa revenim un pic la cat imi bag eu pula-n facebook. M-am uitat sa vad si eu cum as putea filtra publicul tinta acolo. Hai sa va arat, sa nu ma iau singur cu mainile de par.

(nu, nu vreau sa-mi fac reclama la pagina, ma doare-n pula de cati o citesc si-o plac, ca nu scot bani din asta, da’ am folosit contul ala, daca tot eram acolo)

Ce pot eu sa selectez? Tara. Bun. Ar fi frumos. Apoi? Varsta. Ce pula mea sa fac eu cu varsta, ca varsta nu-mi foloseste la nimic. Uite, ca sa ne intelegem, hai sa zicem ca eu vreau sa vand ceva bormasina sau pula mea, de-alea folosite de tamplari, dulgheri, sloboz. Oamenii care au nevoie de asa ceva ar putea avea 15 ani, da’ ar putea avea 65. Minunat. N-am ce face cu varsta.

Apoi? Sexul. Bine, sa zicem c-ar fi semi-util, ca-i improbabil sa aiba femeile chef de bormasini. In cazul meu nu-i util filtrul ala, da’ sa zicem. Si-apoi interese. Coaie, ce-mi pasa mie de interese – pe care vad ca nu le pot defini oricum, ci pot selecta de-acolo. Pai, eu de exemplu pot sa am la interese World of Warcraft, de cand ma jucam (nu-l am, da’ as putea). Da’ nu as cumpara nimic legat de WoW in veci. Mie nu-mi poti vinde gold, ca-ti vand eu tie, am mai mult.

Si aia e. Eu am bormasini si vreau sa le vand dulgherilor. Doar ca nu pot. Ca nu pot filtra audienta. Pot sa le afisez tuturor cretinilor care saliveaza la pizde masina mea de dat gauri in cur. Epic. Sigur o vor cumpara toti. Nu-i bai, like sigur o sa-i dea vreun tampit. Sigur o sa-mi platesc trei vile pe insule tropicale cu like-uri – fara a mai vorbi de cati copii din Africa nu vor mai muri de foame cand donez din likes.

Ah, si daca vreau sa ma adresez directorilor de companie, ca poate vand secretare cu gura punga? Pai, nu pot. O sa am cel mult in pula mea audienta formata din toti lachesonii care-si trec la job “CEO at me, myself and I” sau “CEO at Antrenor de Smecheri” (eu asa mi-as pune). Pentru ca derp.

Si-n teorie, facebook ar trebui sa castige. Audienta mare de tot. Oameni din toate tarile. Blabla. Targetare pe sex si varsta, spre deosebire de google, sa zicem, unde nimeni nu stie cine cauta “masini de dat gauri in rect”. Da’ frate, macar la google stiu ca ala care cauta masina aia AR PUTEA fi interesat de ea. Poate i se rupe pula si doar vrea sa rada. OK. Da’ estimez eu ca macar 10% din aia care vor cauta masinile alea le vor cauta pentru a le cumpara. It’s something.

Da, astfel am ajuns si hipster. Cand toti bloggerii isi plang in pumni ca nu au reclame si campanii pe blog, eu plang ca n-am cui da banii pentru a-mi face reclama. Before it was cool.