Despre oameni, dragoste si valuri

Disclaimer: esti aici fiindca esti plictisit. Drept urmare, daca nu-ti place, nu citi. Nu ma intereseaza parerea ta despre randurile urmatoare. Nu e o pagina facuta pentru a atrage pizdele sau comentariile tembele de clasa a IV-a. Se vrea un loc unde EU (nu VOI) pot behai pe ce teme vreau…sunt gandurile si experientele MELE. AGAIN, NU-tI PLACE, NU CITI

Vara trecuta am fost pentru prima data la mare SINGUR. Complet singur. Nici macar un caine jigarit nu am luat dupa mine. N-o sa va plictisesc cu perchezitia pe care mi-a tras-o politia pe drum, pe motiv ca eu conduceam in slip, sau cum am ajuns acolo…sau alte tampenii. Pe scurt, am ajuns, am descuiat usa apartamentului parasit de ani de zile…A fost un sentiment placut…sa vad ca CEVA totusi ma asteapta la fel, in acelasi loc, fara sa se planga de lipsa de atentie, fara o fata trista…

Am iesit pe balcon, m-am trantit intr-un sezlong mai batran ca mine si mi-am aprins o tigara…relaxare, dupa vreo 3-4 ore pe drum…si am inceput sa privesc lumea de-afara. Fara un motiv anume, doar ca sa treaca timpul, sa ma pierd, sa uit unde sunt si de ce. Privind trotuarele pe care cate-un pieton amarat se ducea acasa cu o sacosa in mana, seara, m-a lovit un sentiment tampit de singuratate…nu-mi dadeam seama de ce, totusi…Ma despartisem de prietena cu putin timp inainte, dar nu sunt omul care sa zbiere la luna pe teme de genul asta…Ceva mi se parea ciudat, se auzeau valurile , luna scotea un ranjet indiferent si eu ma simteam singur, fara sa inteleg de ce…M-am dus si m-am culcat, asteptand o zi de plaja…

Dimineata mi-am urcat fizicul in masina si m-am tarat spre plaja…ori oboseala din ziua anterioara, ori caldura, ori dracu’ stie…cert e ca m-am simtit ingrozitor de obosit. Am adormit pe un sezlong inchiriat, cu toalele sub cap si o carte de prost gust in mana. Cand m-am trezit, eram singur pe plaja..era si normal, era deja noapte, iar tipul care imi inchiriase sezlongul nu se obosise sa ma trezeasca..de ce ar fi facut-o, de altfel? Stia prea bine ca nimeni nu s-ar chinui sa fure asa ceva, asa ca nici nu le strangea de pe plaja, le lasa unde le prindea seara…Stii starea aceea tampita, cand te-ai trezit, dar de fapt, esti inca adormit? Asa ma simteam eu si n-aveam nici cel mai mic chef sa ma misc de-acolo. M-am intins si m-am uitat la stele, in speranta ca poate pica ceva din ele, bun la ceva..Nu a picat absolut nimic, de altfel, m-ar fi mirat. In schimb, stand acolo, in zgomotul valurilor, calme noaptea, privind cerul intunecat, mi-am dat seama de altceva…Intr-un fel, oamenii sunt niste valuri, intr-o lume ca o mare…cand ma cuprinde o stare de-asta idioata, invariabil, ma gandesc la vreo gagica oarecare, de mult disparuta din viata mea, la dragoste…romantism expirat. Si totusi…ai privit vreodata valurile? Exact ca oamenii, isi vad de drumul lor, indiferente la ce se intampla in jur…Uita-te la mare, vei vedea aceleasi unduiri pe care le vezi atunci cand te uiti in ochii cuiva iubit, aceleasi miscari, aceleasi gesturi, poate….ma uitam, intre vis si realitate si cumva, totul era clar…la fel ca in fizica, unde pamantul ingheata mai greu decat apa, sufletul ingheata mai greu decat cuvintele , expresiile, gesturile…Un val venea si mangaia malul, pentru ca apoi sa se retraga…si in locul lui sa vina un altul, la nesfarsit. Un alt ciclu de neoprit.

Vei vedea poate ca val dupa val, toate vin si se zdrobesc de tarm, pentru a se intoarce in mare … si inca unul…si inca unul…La fel ca oamenii cumva. Astazi, cineva te va mangaia , lovindu-se de tine…iar maine, poate altcineva…In cele din urma, totusi, exact ca malul, vei fi inghitit de un alt val, pentru ca acesta este mersul lucrurilor. De ce? Marea nu intreaba de ce. Nu ar fi mare fara valuri. Tu vrei sa stii? Pentru ca un om fara iubire, nu este un om complet.