Frankie si hanoracul

Are Ondilol la lucru o colega. Alta reusita de-aia ca alea de-acum vreo 2 joburi.

Asta e pe jumatate frantuzoaica, pe jumatate englezoaica si e urata ca o zi de luni din Noiembrie. E genul ala de femeie inalta si masiva – nu grasa, da’ masiva. Genul ala pe care-o strigau colegii la scoala Frankenstein. N-am vazut-o mergand sau ceva, da’ imi imaginez cum merge asa, ca un robot. Are o mecla perfect capabila sa inmoaie o erectie de marinar care-a ajuns la bordel dupa 18 luni pe mare. Cu o privire de-aia care se vrea draguta dar spune “o sa-ti ucid copiii si o sa-ti violez cainele”. Genul ala.

Eh, treaba e c-au iesit la un cico animalele ei – colegii, da’ mai mult colegele. Printre ei, Ondilol si Frankenstein. Si, ca-n bancul ala cu “fiul meu e stripper”, au inceput sa se laude cu diverse tampenii. Ca ala a terminat facultatea cutare, ca ala a lucrat la firma X, ca ala a luat banii Y, ca ala a mostenit suma Z, ca morti in carca. De-astea. Si care cum e – casatorit, necasatorit, combinatii de-astea. Ii vinde randu’ lu’ Ondilol si le zice. Ca da, sunt casatorita. Ca da, mi-am cunoscut sotul oarecum pe interneti. Ca da, avem copii, ca da, am cumparat o casa acolo si pe dincolo si-i asa si pe dincolo si-a cumparat sotu’ un Mercedes pentru ca am avut un accident si pula mea. De-astea pe care le stiti deja.

Si dupa ea ii vine randu’ lu’ Frankenstein, care statea posomorata. Si-n loc de “am facut x si y”, zice ceva de genul “pai, as putea sa mor, ca tu la varsta ta esti casatorita, ai familie, ti-ai cumparat casa, eu sunt single si mai batrana si stau cu chirie si merg cu metroul”. Buzzkill e putin spus. Frankenstein era trista. Si trista a ramas – da’ si ofuscata. A ucis aia orice tentativa de conversatie la iesirea aia.

Cam de-atunci face glume proaste cu Ondilol. Da’ de-alea inutile la care te-nchini, nu chestii serioase. Organizeaza aia o intalnire, ceva. Si “uita” strategic sa-i spuna si ei. Pleaca seful lor sa se apuce de ceva afacere – nu-i zice si lu’ Ondilol ca trebuie sa semneze felicitarea de plecare a aluia. Gen trece cu ea pe la toata lumea “scrie aici, semneaza aici”, pe ea o sare. Dupa care vine la ea la final cu “scrie si tu un mesaj aici” – cand nu mai e pic de loc pe care sa te semnezi, necum sa mai si scrii vreun mesaj. Glume DE-ALEA. Sau face crize de nervi random. Trebuia facuta nu stiu ce analiza d-aia retardata cu diversity and shit, cati niggers avem, cate pizde, treburi de-astea. Si s-a apucat Ondilol s-o faca, asa, la modu’ heirupist. Cu grafice frumos colorate, cu pula mea nu stiu ce harneli, cu tabele si sloboz con carne. Ce sa mai – era tot un cacat, da’ arata de-ti venea sa-l mananci, vorba aia. Si se duce si prezinta tampenia aia odioasa in meetingu’ pizdii de scortosi. Si moaaaa, au fost super incantati tampitii aia. Ce tare, ce frumos, ce smecher, ce avansat – ziceai ca a inventat Ondilol fucking fuziunea la rece sau ceva. Coaieeeeeeeeeeeeeeeeeee! A facut Frankie spasme, crize, nervi si plansete peste plansete c-a fost laudata Ondilol DE FATA CU EA. Da, de genul ala de nebuna discutam.

Si-apoi incepe sa-i spuna lu’ Ondilol ca se uita dupa case, sa-si cumpere si ea. Treaba e ca tot vorbea de cumparat and shit, asa ca a intrebat-o Ondilol cam cat o sa fie stamp duty (asa, de curiozitate) si niste treburi de-astea cu RICS and shit. Iar aia HABAR.NU.AVEA despre ce era vorba. Apoi a aflat Ondilol – dracu’ stie de unde, filiera barfelor, I guess – ca aia de fapt sta cu chirie pe undeva shared. Adica femeia mintea ca un porc pe tema asta pentru ca…nu se stie de ce. Ca nu-i ca si cand i se umplea lu’ Ondilol pula de lacrimi de casa aleia, necum de alte alea.

Vine Craciunu’ – alte crize de nervi, alte chestii de-alea cu downers. Ondilol grabita sa ajung acasa, ciripea pe-acolo ca abia asteapta ora coispe, sa plece. Aia, mirata, da’ unde te grabesti asa? Pai, acasa. Pai, ce-i asa de cool acasa? Pai, nimic, da’ ma duce sotu’ la Viena si o sa fie romantic and shit – romantic de-ala fara prezervativ sau cam asa ceva. Pac, crize, spasme. Ca pula mea, ea nici n-are de ce sa se duca acasa, ca n-o asteapta nimic. Numai Isten stie cum s-o fi abtinut Ondilol sa spuna “pai cum nu, nu ai 3 oameni cu care-mparti casa? Sau sunt bulangii de-aia in cuplu, NU CA TINE?”. Da’ s-a abtinut. Eu nu m-as fi abtinut, da’ in fine, stiti cum e cu astia din IT.

Acum, recent, a fost promovata. Ma rog, inca n-a fost, da’ va fi. Pentru merite deosebite in speriat copiii pe strada, I guess. Da’ aia nu-i o problema, nu neaparat. Treaba e ca atata s-a umflat in pene pe langa Ondilol, ca UITE, SUNT PROMOVATA. Iar Ondilol e la modul “that’s great, felicitari!”. Si aia nu pricepe. Ca-n capul ei, era o competitie acolo. Bine, nici Ondilol n-a putut sa-i spuna “de fapt, pe mine ma doare-n pizda de compania asta, eu sunt aici doar pentru ca a luat sotu’ un contract in Londra si cand e, plecam inapoi si ne pisam pe carierele voastre”. Ca n-ar fi dat bine, presupun. Da’ in mintea lu’ Frankie, era o competitie si ea a castigat-o. Nu-si mai incapea in piele.

Toate bune si frumoase. Trece vremea, se face mai cald afara, vine primavara si stiti cum e cand vine primavara: ies neurogamerii din barlog, de la hibernare si-apar in Londra la cafea. Asa a fost si-n primavara asta, bineinteles, cand a aparut Neurogamer pe-aici cu niste treaba si hai sa bem o cafea cu ansible si python. Erm, OK. Si-apare omu’ de nicaieri si, ce sa vezi, purta un hanorac cu ceva imprimeu de harta de Heroes III pe el. Ma uit si zic WOW – plm, barbati, bat in patruj’ de ani si se mai entuziasmeaza la un cacat de tehnologie din anii 80. CSF, NCSF. Aia-i tot ce-am zis, nimic altceva. Insa omu’ s-a gandit sa-mi faca si mie cadou un hanorac de-asta. Si mi l-a facut. L-a trimis la Ondilol la lucru. Chestia e ca nu stiu cand l-a trimis, pentru ca azi l-am primit.

…si l-am primit azi pentru ca Ondilol n-a fost instiintata ca i-a venit un pachet. S-a dus Frankie la receptie, a intrebat daca are Ondilol vreun colet (de Isten stie cate ori, in cate zile). Si boul de la receptie i-a dat lui Frankie coletul. Asa ca Frankie l-a luat si l-a dosit printr-un dulap pe unde nu umbla nimeni niciodata. Evident, nu i-a zis nimic lu’ Ondilol. Ca de ce-ar face-o, nu? L-a gasit Ondilol p-acolo doar pentru ca s-a intamplat sa caute niste tampenii de-alea de birou (carioca si plmuri de-astea).

Nu, nu l-a furat Frankie. Nu l-a aruncat la gunoi. Nu nimic. Doar l-a ascuns si-a tacut malc. In fine, azi l-am primit si nu-i ca si cand imi trebuia neaparat saptamana trecuta sau ceva. Nu-i ca si cand pot purta de-astea de luni pana vineri, cum ar veni. Ma doare-n pula de intarziere. Dar…WTF, Frankie. What the fuck is wrong with you…?