I, Daniel Blake – sau despre moartea socialismului

Intro

Ken Loach e destul de cunoscut in UK pentru chestiile lui socialiste. Ca toti socialistii cu bani, pentru el nu exista dubii: sistemul e defect si nu ofera suficient oamenilor care au nevoie de ajutor. Problema cu el este ca-i un socialist cu papion. E foarte usor sa stai in costumul tau proaspat calcat, cu papion asortat si sa fii un social justice warrior.

I, Daniel Blake este un astfel de film facut de un socialist cu papion si care a pierdut de multa vreme orice legatura cu lumea normala. Daca nu l-ai vazut, iti recomand sa-l tragi si sa-l vezi.

Pe scurt, este o drama socialista. Va recomand sa-l urmariti fie si doar pentru a intelege intre ce fel de animale proaste traiesc eu.

Obiectivul lui Ken Loach in filmul asta este simplu: sa arate – cu cat mai dramatic, cu atat mai bine – cat de inuman este sistemul de ajutoare sociale si de ce ar trebui schimbat si cum bietii oameni fara vina sufera din cauza asta. O chestie aproape laudabila. Spun “aproape” laudabila pentru ca reuseste exact opusul. N-am fost eu prea socialist niciodata, dar dupa filmul ala, mi-e pur si simplu scarba de saraci.

Ca o nota, cred c-o sa scriu si-o sa public chestia asta si-n engleza, ca nu-i distractiv sa nu vada si englezii ca pana si romanii isi bat pula de dramele lor penibile. Il pun pe Patrick sa-i futa un share si s-or gasi cativa imbecili la el in lista care sa fie oripilati, ce pula mea. Dar sa revenim…

Astfel, Ken Loach alege doua personaje.

Primul este Daniel Blake. Un (deja fost) tamplar. La frageda varsta de 59 de ani, face un preinfarct sau ceva de genul. Ca sa-l citam, aproape a cazut de pe schela. Se mai intampla. Pana acum, totul e bine. Mai departe, doctorii ii spun ca nu se poate intoarce la munca, ca inca nu e pregatit pentru asta, ca organismul nu s-a refacut. Evident, de vreme ce nu poate munci, incearca sa treaca pe ajutoare sociale. Lasand la o parte celelalte tipuri de pomeni, focusul este pe JSA si ESA. Diferentele? JSA e pentru cei care (in teorie) isi cauta job. Nu au unul. ESA este pentru cei care nu pot lucra inca pentru ca au o boala sau sufera de ceva, dar in viitor se vor putea intoarce la lucru. Evident, ESA este ceva mai…consistent.

Al doilea personaj este Katie. Katie who? Nu prea conteaza. Katie are doi copii – o fata mulatra si un baiat alb – si nu munceste. Katie traieste pe ajutoare sociale de cand lumea. Mai precis, traia. Katie vrea JSA, working tax credits si child tax credits. Puteti citi despre toate astea daca va intereseaza.

Ca un avertisment, sa nu va inchinati prea mult, sistemul de ajutoare sociale inca este al dracului de generos in UK. Chiar si dupa tot felul de taieri (o sa va las pe voi sa va imaginati ce era inainte), in continuare este foarte – FOARTE! – generos. Singura problema cu el este ca acum include si sanctiuni. Cei de-acolo iti dau niste taskuri. Daca nu te tii de ele – la revedere, sictir, nu-ti primesti pomana timp de X saptamani. Nu va ganditi la cine stie ce mizerie de task super complicat, ca nu-i cazul. Au taskuri simple: la ora cutare vii la noi pentru interviu. Pana vii, foloseste sistemul nostru (un portal de joburi) pentru a-ti cauta job, sa vedem si noi ca macar incerci. Nu-ti faci taskul? Nu-ti primesti pomana. E atat de simplu.

Daniel Blake si Katie se intalnesc – cum altfel – la centrul de ajutoare sociale (JC). In timp ce Daniel Blake asteapta ziua de poimarti, o observa pe Katie, care se cearta cu una din angajate. De ce se cearta? Pentru ca va fi sanctionata. De ce va fi sanctionata? Pentru ca nu a venit la timp la interviu. De ce nu a venit la timp la interviu? Aici vine partea care poate umple de spume un roman sau o romanca in timp record.

Vedeti voi, Katie are doi copii. Si nu munceste. Iar la capitolul “ajutoare sociale”, exista o lista de prioritati. Ei bine, mamele singure sunt undeva in fruntea listei. Cum ar veni, intai le ajutam pe astea, orice-ar fi. Apoi pe restul. Dar – si aici e dramatic, FOARTE dramatic – Katie a fost relocata. Practic, mamele singure primesc foarte usor o casa in care sa stea, iar statul le plateste chiria. Si intrucat chiriile in Londra au devenit prea mari, statul nu-i mai ofera o casa cadou in Londra; in schimb, ii ofera un “apartament” (cu etaj; duplex, adica) in Newcastle. V-ati revenit din soc? Pentru ca bietul Daniel Blake este de-a dreptul indignat sa auda asta. Cum adica, iti poate face statul una ca asta? Adica, asa, ca o analogie, dupa ce ti-a platit chiria o groaza de vreme in Londra, acum nu mai vrea sa-ti plateasca in Londra chiria si te muta in Newcastle? Doamne, dar e groaznic. V-am zis ca-i dramatic. Incercati sa va imaginati asta, ca romani. Faci copii de la 18 ani; faci copii de culori diferite cu barbati de culori diferite; si ambii barbati te parasesc; asa ca statul iti da o casa si bani sa-ti cresti copiii. Hai, ma, stiu ca-i greu, dar incercati sa va imaginati una ca asta in Romania. Incercati, pentru ca in curand o veti vedea si-acolo, cand se vor instala romulanii in apartamente noi, construite si intretinute pe banii vostri, dar detinute de doamna Firea prin vreo smecherie tipic romaneasca.

Pe scurt, de-asta a intarziat Katie. Pentru ca ea abia s-a mutat in Newcastle si nu prea stie orasul si a luat autobuzul gresit si…Iar sistemul vrea s-o sanctioneze pentru ca n-a venit la timp. Iar ea are doi copii de culori diferite si 12 lire in poseta. Dramatic. Cu adevarat dramatic. Nu vad cum ar putea fi mai dramatic. Ma rog, vad – ar putea s-o filmeze dormind in cartoane in Cismigiu cu restul boschetarilor de-acolo, dar probabil n-a mai avut Ken Loach bani sa filmeze acolo.

Cat despre Daniel Blake, cu el e mult mai simplu. In timp ce muncea, l-a lasat pipota. De inteles. Normal c-ar trebui sa primeasca ajutoare, pana se intoarce la munca. Dar hei, sistemul cel malefic e incleiat cu multa birocratie si niste incompetenta si uite ca inca nu poate primi ajutoarele alea, pentru ca niste proceduri se bat cap in cap si calculeaza un “scor” care reflecta cat de bolnav este. Ca o precizare, este bullshit absolut toata partea aia. Practic, cu hartia de la NHS ca nu poti munci, ca ai avut un atac de pipota, primesti imediat ESA fara alte intrebari si evaluari. Dar sa lasam asta la o parte.

Mai departe, urmarim traseul celor doua personaje.

Daniel detine o casa. El nu e mama singura. A cumparat una. A avut si-o nevasta, dar a murit, ca era nebuna. Atata paguba. Si wow, cat a mai iubit-o. Dar era nebuna si-a murit, s-a mai zis? Casa lui Daniel din Newcastle e de fapt un apartament, council home de-ala de pe vremuri, care a fost cel mai probabil achitat inainte de 95. Si noi suntem in 2016, ce dracu’. Pe scurt, Daniel asta nu a mai platit chirie de 21 de ani – in UK, unde chiria e o cheltuiala MAJORA. Dar Daniel nu are bani. Daniel nu are o masina. Nu fumeaza. Nu are copii. Pentru pula lui Satan, omul nu e vazut band macar o amarata de bere. Dar nu are bani. Deloc. E in asa hal de falit incat ajunge la stadiul la care-i taie trogloditii aia electricitatea si gazul. Cumva, Daniel, un om fara vicii, nu are urma de lire. Desi a muncit in UK, desi a avut un job calificat, desi munceste din tinerete si nu a avut de platit chiria 21 de ani, Daniel traieste de la o luna la alta.

Daniel pica victima birocratiei

Si nu primeste ESA pana nu ii este re-evaluat cazul de o persoana fara fata, care nu apare in film. Cineva il sfatuieste sa ceara JSA, sa aiba din ce trai pana atunci. Asa ca Daniel cere JSA. Numai ca JSA inseamna jobseeker’s allowance, ceea ce implica sa-ti cauti de lucru. Si Daniel e intrebat “ai un CV?”. Daniel nu are unul, ca nu a avut nevoie niciodata. In 59 de ani de viata, Daniel nu si-a facut un CV. Asa ca-i trimis la un workshop despre CV-uri, platit de sistem. Si acolo un tip le explica “bai, uite, Costa a dat anunt ca angajeaza loseri de-aia care fac cafeaua; aveau gen 2 pozitii si au aplicat 2000 de persoane”. Hai ca stiti asta, de pe vremea cand se folosea bestjobs. Vedeai acolo in coltul de jos “la acest job au mai aplicat 2500 de persoane”. Si tipul ii intreaba “intelegeti ce inseamna asta?”. Iar Daniel rade si spune “hehe, inseamna c-ar trebui sa bem mai multa cafea”. Vai, Daniel, cat de amuzant. Pentru un tip falit, esti ingrozitor de funny. Tipul, unul mult mai rabdator ca mine, ii explica “nu; asta inseamna ca atunci cand trimiti un CV undeva, trebuie sa iasa in evidenta, pentru a-ti ofera o sansa”. Dar Daniel se hahaie in continuare cu bratele incrucisate. Pentru cei care au avut noroc si nu au fost fortati sa studieze limbajul trupului, pozitia respectiva – precum si miscarea ochilor (aici trebuie sa-l laud pe Ken Loach, cred c-au avut un consultant bun) – arata ca persoana in cauza nu numai ca nu este interesata de ceea ce spui, dar iti este si ostila. Pentru ca Daniel e un tip ostil, in ciuda aparentelor. El nu are chef sa-si faca un CV, pentru ca el nu vrea cu adevarat un job. El vrea doar sa i se dea JSA-ul ala nenorocit, pana cand primeste ESA-ul ala si mai nenorocit.

Mai departe, doamna de la JC ii cere sa demonstreze ca si-a cautat de lucru. Sa arate ca a aplicat la joburi. Daniel nu poate arata asta. Pentru ca Daniel a facut un CV CU CREIONUL – ATENTIE, CU CREIONUL! – si s-a dus sa intrebe din poarta in poarta daca n-au de lucru pe undeva. Asa ca Daniel nu poate demonstra nimic.

De altfel, aici apare un mic conflict. Daniel nu merge la lucru, sa faca treaba aia la care e el bun (Tamplarie), pentru ca i-a zis doctorita ca nu-i gata de munca. Dar asta nu-l opreste pe Daniel din a merge mile intregi pe strazi, cautand – vezi doamne – de lucru. Efortul fizic nu-l deranjeaza, el doar nu vrea sa munceasca. Daniel nu are o problema nici cu a repara apartamentul in care locuiesc Katie si boracii ei, ca doar e tamplar. Dar nu s-ar intoarce inapoi la lucru. Nuuu. Pai, i-a zis doctorita ca nu are voie sa munceasca! Asa ca munceste si alearga, dar doar fara plata.

Ca sa ajungem si la culmea absurdului, din toate plimbarile lui cu CV-ul lui facut cu creionul, Daniel tot se alege cu ceva. E sunat de un patron de undeva care vrea sa-i ofere un job, ca e exact ce-i trebuie lui. Un tamplar serios, cu experienta de decenii. Dar Daniel il refuza. Stii, nu pot munci, de fapt nu vreau jobul, am aplicat doar pentru ca m-au pus aia din sistem sa aplic, ca altfel nu-mi dau benefits. Singura faza reala din tot filmul fix aia e: patronul il injura, asa, un fel de “du-te dracului, credeam ca esti om serios, imi pierzi vremea”. Si Daniel nu are job si se uita dramatic la factura de 300-400 de lire pentru incalzire si electricitate pe care n-o poate plati. Pentru ca Daniel nu munceste, ca efortul i-ar putea fi fatal. Vreau sa spun “nu munceste pe bani”. Ca altfel, sa se plimbe prin trei sferturi din Newcastle cautand la misto job si sa repare gratuit casa parasutei de Katie – ah, aia nu mai e o problema. Aia nu se pune drept “munca”. Nu se pune drept “efort”. Aia-i kosher si halal.

De altfel, Daniel nu isi cauta de munca folosind portalul cerut de aia din sistem pentru ca el nu stie ce-i un calculator si cum functioneaza. In 2016, Daniel nu stie. Adica, eu – un roman, copilul unora care castigau impreuna vreo 200 de dolari – am avut un 286 din 1994. Dar in 2016, Daniel nu are un calculator si nici nu-l intereseaza. Nu numai ca nu are unul, dar el nu stie sa foloseasca un mouse sau sa faca scroll intr-o fereastra. Fara dubiu, e din cauza ca birocratii aia sunt niste chitrosi si n-au pus Apple acolo, ci doar PC-uri. Colac peste pupaza, cand incerca si el sa completeze un formular, s-a blocat PC-ul. Bai, ce ghinion are Daniel.

In cele din urma, insa, vine si randul cazului lui Daniel. Contestatia ii va fi evaluata, iar reprezentantul lui ii spune ca va primi fara dubiu ESA si acum, si ce-i datoreaza din urma, ca a mai vazut astfel de cazuri si nici nu se pune problema sa nu castige apelul. Iar Daniel abia asteapta sa-l primeasca, dar, exact ca-n moartea domnului Lazarescu, nu mai apuca. Daniel moare eroic cazand in buda ca un imbecil notoriu. Si asa am incheiat-o cu el.

Katie pica victima pulii de negru

Katie a fost si ea sanctionata.

Si treaba e dramatica si pentru ea. Foarte dramatica. Copiii sunt tristi. Katie se sacrifica si nu mananca ea, sa poata manca ei mai bine. Si-i minte la modul super evident ca ea a mancat deja. Dramatic. Super dramatic.

Si Katie adora sa mearga pe jos prin Newcastle. Asa ca merge pe la tot felul de case, aruncandu-le prin fanta aia din usa flyers cu “sunt cleaner demna de incredere, sunati la”. Katie nu-i ca fraierii, are pistol si celular.

De altfel, filmul te face sa te intrebi – pentru vreo 5 minute – cum a ajuns Katie in situatia asta? Oare a facut boala aia care face vaginul sa puta infiorator si de-aia au parasit-o si albul? Ca negrul sigur nu ar fi parasit-o doar pentru atata. Spun “pentru vreo 5 minute” pentru ca intr-o conversatie cu Daniel, ne lamureste chiar Katie. A crezut ca tatal lui Daisy (negresa) era “special”. Maica-sa i-a zis sa nu, sa nu, sa nu, dar ea avea 18 ani, stiti….si la fel si cu Dylan (baiatul). A crezut ca daca negrul n-a fost special, albul e special. Dar nici albul n-a fost special, si el a lasat-o balta. Katie are ghinion.

Daniel incearca sa vorbeasca si el cu Dylan, baiatul alb. Dar Dylan da ca prostul cu o minge de tenis in scarile duplexului si nu raspunde la nimic. Iar Katie ii spune oftand dramatic: e din cauza ca-i suparat ca ii e dor de colegii lui. E dramatic. Bietul Dylan si-a pierdut coledzii. A ramas fara coledzi.

Intre timp, Daniel (inca viu atunci) o duce pe Katie sa stea la coada la food bank. Locul in care avem parte de-un nou moment dramatic: in timp ce o alba buna ii pune in plasa mancare lui Katie, Katie ia cu japca o conserva de pe raft, o desface si incepe sa bage-n ea tomate-n sos de tomate sau gen. Ceva rosu. Nu conteaza. Si-i e rusine de ea si plange dramatic, iar restul o consoleaza, iar ea repeta ca-i pare rau, atat de rau, dar ii e foame, atat de foame…Si Katie suspina si plange de sare camasa pe ea de cat de prost joaca “daca mama m-ar vedea acum, *sughit* *scheunat*”

Iar Ken ne obliga sa ne uitam la cum Katie ajunge sa fure din magazine. Si e prinsa furand dintr-un shop din Newcastle un tampon, lame de ras si un deodorant. Calculate bine treburile astea de Ken, sa intelegem ca fura chestiile alea mici de care o femeie chiar are nevoie, nu e lacomie, nu e rautate, vrea si ea sa-si rada fofo si sa-ndese acolo niste vata comprimata. Sa varsam o lacrima pentru ea. Sa ne fie simpatica. Iar manageru’, baiat bun – de altfel, in filmul asta, toti sunt baieti buni, strict pentru a sublinia contrastul dintre omul de rand (care-i bun) si birocratii din sistem (care-s rai; foarte rai; si e foarte dramatic, am mai spus?) – ii da drumul si-i zice sa considere ca a platit pentru ele. La modul “du-te, fa, ca nu te trimit la puscarie pentru un tampon”. Dar la iesire este oprita de paznicul care-a prins-o. Si care-i da un numar. De telefon. Uite, Katie, suna aici, ca iti fac eu cunostinta cu cineva care te poate ajuta.

Katie nu intentioneaza sa sune. Intentioneaza sa traiasca in continuare cinstit, aparandu-si saracia si nevoile si neamul. Dar, hei, vine un nou moment dramatic. In mijlocul noptii, fiica ei mulatra se strecoara langa ea in pat si se plange ca uite, mami, rad de mine copiii la scoala ca am pantofii rupti. Si Katie nu are 10 lire sa cumpere pantofi de scoala pentru Daisy de la Tesco. Nu. Katie, dramatic, suna la numarul ala, sa devina “escorta”. Ma rog, curva penibila intr-un bordel. Pentru ca exact asa functioneaza viata. Nu ai 10 lire sa-i iei lu’ fi-ta pantofi? Nu muncesti o ora si jumatate facand ABSOLUT ORICE, ORICE, CA-I SALARIUL MINIM. Nu. Te duci sa te prostituezi. Stiu, ca ganditi ca aici putea Ken Loach sa bage o chestie de-aia, gen Daisy, biata copila, sa aiba leucemie, sa ia Katie camionul de puli pentru un scop cu adevarat nobil. Dar nici macar Ken Loach nu putea face asa ceva, pentru ca-n UK exista NHS-ul si nu platesti nimic nici daca ai copilul cu cancer, leucemie, SIDA etc. Asa c-a lucrat si el cu materialul clientului: a pus-o pe Katie sa ia trenuri de puli pentru a-i cumpara lui Daisy pantofi de 10 lire. Iar cand Daniel descopera asta, ea se justifica: uite, Daniel, am 300 de lire in buzunar, acum pot sa le cumpar mancare proaspata copiiilor!

Mi-ar fi placut sa spuna Katie ceva mai sincer. Cum ar fi: “uita-te bine la mine, vezi bine ca am o fata mulatra si un barbat alb; intelege asadar ca eu ma fut cu oricine, ca pur si simplu imi place pula; si daca tot o fac, de ce nu as face si bani din asta fara o noua nastere? de ce?”. Si Daniel ar fi fost incuiat si-ar fi trebuit sa stea o tura, iar Katie ar fi alergat pe tot cartonul de Monopoly aratandu-i muie cu ambele maini. Dar nu. Katie nu e sincera. Katie invoca pantofii fetei si mancarea proaspata, nu aia de food bank. Daniel plange de mila ei – mult mai convingator.

In cele din urma

In cele din urma, Daniel moare, fix cand trebuia sa-si primeasca banii. V-am zis, moartea domnului Lazaroiu. Sau Lazarescu. Nu conteaza. Dramatic.
Iar Katie tine un discurs despre el intr-o biserica semi-goala, de pe o foaie de hartie. Discursul a fost scris chiar de Daniel inainte de a muri, intentiona sa-l citeasca el in fata comisiei. Si spune asa, pe scurt: eu, Daniel Blake, sunt un barbat. Nu sunt un caine. Am muncit toata viata si mi-am platit mereu taxele si voi mi-o dati la muie. Eu nu cersesc, eu cer dreptul meu.

Si e dramatic. Foarte dramatic.

Concluzii

Problema cu socialistii cu papion (sau, cum sunt numiti in UK, champagne socialists) este ca nu stiu nimic despre clasa medie. Sau despre clasa de jos.

Iar noi cu asta ne confruntam in momentul de fata, la nivelul intregii planete. Adica, nu trebuie sa ai chiar un doctorat pentru a observa cum se ridica extrema dreapta si cum influenteaza deciziile economice si politice din ultimul timp. Si, daca te uiti la nivelul saraciei din jurul tau, poate parea de neinteles. Ba, cum poate sa dispara stanga tocmai acum, cand e plin de saraci, cand ar putea fi pe val?

Raspunsul e simplu: pentru ca nu exista stanga. Nicaieri. PSD-ul, la voi, de exemplu? Hai sa fim seriosi – par aia interesati de clasa de jos, s-o ajute sa devina clasa de mijloc? Nuuuu, sunt interesati sa-i tina prosti, pentru a cumpara voturi pe o punga de malai. Clasa de mijloc? Sunt interesati sa-i ajute sa se ridice, sa intre in clasa de sus? Nuuu – sunt interesati sa-i taxeze. In UK, Labour Party? Sunt interesati vreun pic de cei care muncesc? Nuuu – sunt interesati sa planga ca niste buni socialisti cu papion de grija mamelor singure. Cum altfel? Si evident ca se zbat in erori ca porcu’-n namol fara sa priceapa cum pierd alegerile pe banda rulanta chiar si-n zonele de saraci.

Socialistii cu papion nu ar discuta niciodata cu un muncitor. Pentru ce sa discuti cu el? Daca are job, e ok deja, SIGUR ne va vota pe noi. Nu, hai mai bine sa vorbim si sa facem filme despre smegma societatii. Ca, nu-i asa, de ce nu? Alea vor fi adevarat dramatice. Mame singure. Oameni batrani. Trist, foarte trist.

Ah, un film despre cum la mine-n zona e chiria 1100-1200 (fara facturi) iar la Costa e platita fata care-mi facea cafeaua (si nu-i niciodata o britanica acolo) cu 1200 de lire? Ah, nu, despre aia nu putem vorbi, c-am dat in Costa si aia ne doneaza bani cand avem de facut campanii…

Ken Loach, de exemplu, ne explica asa, cat de dramatic e sa fii din Bucuresti si sa nu mai poata Firea sa-ti plateasca tie chiria-n Bucuresti si sa te trimita-n Voluntari. Despre cat de dramatic e sa te mute guvernul dintr-o casa moca in alta casa moca, dar mai departe. Despre cum copiii tai sufera.

Nici un cuvant despre cum aceasta “drama” reprezinta viata de zi cu zi pentru zecile de milioane de oameni care muncesc. Hai, munciti vreunu’ pe-acolo, pe langa Primaverii? Si, stati in Primaverii? Sau intr-o vila la Aviatorilor? (ma scuzati, nu mai stiu zonele scumpe din Bucuresti, da’ pe vremea cand traiam in Romania am regulat doua gagici care locuiau in Primaverii si la Aviatorilor in niste vile de murea Franta). Nu, nu stati. Si nu vi se pare normal. Locuiti unde va permiteti. Poate stati in Drumul Taberei si mergeti la lucru in Pipera. Am avut caz de-asta, o gagica de la Favorit, venea pana la Porsche Nord. Si fix asa e si-n UK. Sefa doamnei sta in Kent si vine in Londra la lucru. Un coleg de-al ei sta in Guildford si vine-n Londra la lucru. Bai, sunt drumuri de 2-3 ore DACA nu e accident pe autostrada (si cand pula mea nu e?). Dar socialistii cu papion nu dau doua flegme pe cum platesti tu 200k in plus pe-o casa doar pentru ca-i in zona unei scoli bune. Nu dau doua flegme pe cum copilul tau sufera dramatic ca nu poate si el sa mearga macar la Harrow, daca de Eton mai incolo nu se pune problema. Nu. Ei sunt ocupati sa planga de se rup rarunchii-n ei de grija bietilor copii facuti la betie. Ca-s mutati din Londra in Newcastle si le va fi dor de colegi. Bietii de ei. Ah, daca eu tre’ sa ma mut cu jobul? Pai, pe mine da-ma-n pula mea, ca eu am job, nu am dreptul sa ma plang.

Dar despre asta nu scoatem un cuvant. Nu putem irita una din companiile astea care nu platesc salariu direct proportional cu costurile zonei. Ca, pula mea, doneaza bani. Hai sa dam in stat, in sistem. Ca pe-ala il uraste toata lumea, nu o sa ne contrazica nimeni vreodata. Toata lumea stie ca statul e rau.

Si de-asta se duce incet-incet pe pula socialismul. Pentru ca-s 5% someri de-astia – si de lux si normali. Si fix aia POATE voteaza Labour. Sau poate nu. Restu’, zecile de milioane de oameni care ne trezim dimineata pentru a merge la lucru (sau in living room, de unde lucram), ne infuriem si nu votam in veci asa ceva. Pentru ca da-te-n pula mea, adica eu platesc 1100-1200 pe chirie, fac copii dupa calcule atente si ma intreb in fiecare zi daca maine mai am job, iar tu vrei sa-mi fie mila de una care a stat intr-o casa moca si-a fost mutata intr-un duplex moca la dracu’-n praznic si ar primi bani, daca s-ar tine de treaba.

Ah, da, treaba saracului din film?

Sa vina la timp la interviul cu birocratii. Si mi se pare normal. Cum pula mea vrei sa te cred ca te duci tu la timp la un interviu, ca-ti cauti de lucru la modul serios, cand tu nici aici – la pomana – nu vii la timp? Cum? Dar Katie nu poate veni la timp. Pentru ca motive. Eu pot sa ma duc la un interviu pentru un job la o ora distanta si sa plec cu o ora mai devreme pentru a incerca sa ma asigur ca ajung la timp. Dar Katie, well, Katie nu poate. Cum sa plece ea mai devreme spre JC? Nu se poate. Timpul ei e pretios, ce pula mea.

Sa-si faca un CV. Cum pula mea vrei sa te cred eu ca te duci sa-ti cauti de lucru cand tu nu ai un CV? Dar Daniel rade de prostul ala care-ncearca sa-l invete sa-si faca un CV decent. El stie mai bine, ca a muncit 40 de ani si n-a avut nevoie de CV.

Sa aplice in portal la joburile disponibile. Sa vada aia ca-ti dau bani pentru ca tu iti cauti, nu ca stai la pomana. Dar Daniel nu poate face asta, ca el nu intelege calculatoarele. Adica, sigur, mama cand a ramas somera a invatat urgent engleza (din care nu stia un cuvant) si a invatat sa lucreze cu Acad si pula mea (trecand de la plansa de hartie transparenta de 16 mp pe care desena proiectele ei cu guma de sters si rahatul ala de raportor de inginer). In 96 sau pula mea. Dar Daniel nu poate. Pentru ca lui Daniel i se rupe pula de calculatore. Sigur, au putut ai mei sa ia o janghina de PC din salariile lor de 300 de dolari (in total). Dar Daniel nu a putut, ca nu avea nevoie si nu-l interesa. Pe el nu-l interesau chestiile astea, gen cum se schimba societatea. Cate 30 de ani nu-l interesau.

Katie, biata de ea, nu-si gaseste job, desi – cat de dramatic! – vrea sa frece si buda si baga flyers prin usile oamenilor nevinovati. Nici nu-mi dau seama cum 5 milioane de emigranti care abia stiu doua boabe in engleza si-au gasit de lucru. Nici nu-mi dau seama cum sunt la cel mai apropiat Tesco 4 angajati, dintre care 3 romance si un negru. Efectiv e de neinteles cum Katie poate fi in halul asta de ghinionista si pur si simplu nu gaseste un job, desi pana si ultimul romanache imputit isi gaseste un job.Pana si Lavinius si-a gasit un job si-si bea berea linistit calare pe rulota si-si pune poze cu facebook cu copiii lui si hidoasa lui. Dar Katie…Katie nu poate, ma. Desi toti oamenii din film sunt buni (in afara de birocratii aia, se-ntelege; aia-s Satana), nimeni nu-i ofera lui Katie un job – in afara de o proxeneta grasa. Pana si fucking Daniel primeste o oferta de job, dar Katie nu. Biata de Katie. E dramatic.

Si de oamenii astia insista Ken Loach sa-mi fie mie mila. Pe-astia ni-i baga sub nas Ken Loach. Si uitati-va la cat de ingrijorati si dramatici sunt oamenii astia. Cum mai sufera ei de grija saracilor.

Daca nu esti atent, o sa ajungi sa crezi ca doamne-fereste chiar au vorbit vreodata cu un sarac. Da’ nu e cazul, evident, nu ar cobori ei la nivelul ala. Cel mai probabil cand si-au luat cosmeliile de cateva milioane, au petrecut inainte cateva luni bune cautand zone in care sa nu fie plebs, sa nu le futa fengshuiu’. Ca doar nu poti sa te prezinti zambitor pe covorul rosu daca ti-a stricat ziua faptul c-ai vazut un laptar in cartier…Asa-i cu bleeding hearts SJWs astia. Asa se asteapta ei sa ridice “stanga”. Mai fac un film, mai scriu o carte – ambele bazate pe exagerari penibile si pline de tesle in propriile coaie. Nu discuta o secunda cu un om care munceste, dar isi zic Labour – asa un fel de “partidul muncitorilor”. C-asa se face: zici ca reprezintii muncitorii, dar nu discuti cu ei, nu-ti pasa de ei, te doare-n pula de ei si pe urma dai cu pumnii-n perete nervos ca nu te voteaza muncitorii. Dar cum? Dar de ce? Si, evident, catarat pe mormanul tau de lire, ajungi la concluzia ca e din cauza ca-s prost informati. Ca-s manipulati. Asa ca mai bagi o carte. Si mai bagi un film. Si nu-ntelegi de ce muncitorii te umplu de flegme iarasi.

Ah, lui Katie i-a zis maica-sa. Fa proasto, nu face acum copii cu asta. Dar Katie avea 18 ani si n-a ascultat. Si i-a zis si-a doua oara. Fa proasto, iar iti iei teapa. Dar Katie din nou nu a ascultat. A ghicit ea in cafea si-n rect ca e ceva special la erectia aia. Si asta pentru mine intra oarecum la umor/mesaj involuntar. Aha, deci ne prezinti niste imbecili care fac cele mai imbecile alegeri din istorie – desi le-a zis lumea din jur. Si nu se multumesc cu prima greseala. O fac si pe-a doua. Si pe-a zecea. Dupa care se intorc dramatic spre noi cu mana intinsa si vor sa platim noi pentru greselile lor, ca asa-i normal. Cum nu? Pai, ce, nu avem inima? Nu lacrimam uitandu-ne la cei doi copii de culori diferite? Avem o inima de piatra, sa-i smulgem din mediul lor, sa-l facem pe Dylan sa-si piarda colegii cand e mutat in Newcastle? Nuuuuu…Cat despre bosorogul ala troglodit, cumva, publicul trebuie sa creada (si nu aveti idee cati imbecili au pus botul la vrajeala asta) ca dom’le, asta munceste de 40 de ani si nu are un ban pus deoparte. In fucking UK, unde n-ai pe ce sa cheltui banii. Omul cel mai probabil ar fi homeowner de vreo 21 de ani, cum ziceam. Dar deeeerp, dupa 21 de ani de munca, fara vicii, fara copii, fara chirie sau rate, el…nu are bani nici de facturile la curent, ma. Nu conteaza ca-i absurd. As long as it fits the narrative…

Si stiti ce-i cel mai amuzant? A luat si filmul asta Palme d’Or. A doua oara pentru Ken Loach. Unii ar putea crede ca asta inseamna ca-i un film bun. Eu cred ca asta inseamna ca asa-zisele elite din cinematografie sunt la fel de rupte de realitate. E normal, pe undeva. Doar nu se va duce Ken Loach s-o arda la o cafea cu muncitorii de pe santier, sa-i intrebe ce parere au. Pai, aia-s niste murdari, niste inculti care n-au luat in viata lor Palme d’Or. Prefera sa-i vada pe un LED de vreo 2 metri, dar numai dupa ce-au fost atent aranjati de el – sa fie mai dramatic. Si poate porneste si sistemul 7.1, sa simta drama. Ken Loach n-are nevoie de casti, fraierilor, el SIMTE drama.

Cam de-asta va zic ca trebuie sa vedeti filmul. Sa vedeti cu ochii vostri ce inseamna in 2017 socialismul. Bine, nu numai de-asta. O sa va fie de folos cand va incepe Firea sa planga cu lacrimi de crocodil de grija bietilor oameni saraci care n-au bani de chirie. Dar e OK, va rezolva ea: va construi primaria niste case pe niste terenuri din Voluntari apartinand unui cumnat de-al ei sau ceva – ca o coincidenta, desigur. Pentru a-i salva pe saraci din ghearele dezvoltatorilor imobiliari ticalosi. Si eu unul nu as fi deloc surprins daca, fix cum zice Patrick, o sa fie gata o statie de metrou in Voluntari inainte sa fie gata cea din Drumul Taberei. Tineti minte treaba asta.

Ah, cine va plati pentru toate astea? Adica, de unde bani?

Si, pentru cei mai noi pe-aici..