Eu, Gheorghe si socialismul
N-am fost niciodata un tip bogat. Nici nu cred ca voi fi vreodata (sigur, e o chestie relativa, in comparatie cu Gheorghe din Sudan, toti suntem pe undeva pe langa Crassus). De altfel, de-asta urasc socialismul si de-asta imi face greata capitalismul.
…dar cu toate ca n-am fost vreodata un tip bogat, am fost mereu bagat la capitolul “asta-i bogat, lui nu-l dam, de la el luam”. Si m-am saturat. Serios ca m-am saturat. Nu-i vorba ca am eu prea mult de suferit din asta, dar chestia asta m-a convins sa nu votez vreodata stanga. Nicaieri, niciodata. Nici in Romania, nici in UK, nici la Polu’ Sud daca ma mut maine acolo.
In Romania, pe vremea lui Ilici, aveam ceva de genu’ 21 de milioane salariu (sau pe-acolo, oricum, chiar nu-mi amintesc). Si ma taxau aia mai mult decat pe gagica – ea (o sa-i spunem si ei tot Gheorghe – stiu, inb4 glume cu homo) avea vreo 7.5 sau mortii ei, habar n-am. Si chiar nu-ntelegeam de ce. Adica, ma gasisera pe mine mai bogat. Nu aveam locuinta mea. Da’ eram “bogat”. Mergeam la lucru cu ruptura mea de Dacie sau cu 226, dupa caz (ca picau regulat franele de pe Dacie). Da’ eram bogat.
Da’ daca in Romania doar mi se parea chestia asta ciudata, in UK am ajuns s-o urasc de-a dreptul. Abia aici am ajuns sa urasc cu adevarat socialismul. Pana aici eram oarecum rezonabil.
Prima data am observat cat ustura treaba asta cu salariul. Cand m-au angajat jigodiile astea, eram pe treapta aia de impozitare de 20%. Pe la 33k, pula mea. Si mi-au marit astia salariul relativ des. In cele din urma, am ajuns la treapta aia de 40%. Si sa-mi bag pula daca mai sunt stimulat sa muncesc vreun pic sau sa trag pentru vreo marire de salariu. Ca-i efectiv fara sens. Adica, daca-mi dau astia o marire de vreo 5000 pe an (brut), la mine ajung 250 de lire pe luna (net). Pai, de banii aia, la ce pula mea sa ma chinui? Pot la fel de bine sa stau si sa frec pula si sa mai iau din cand in cand vreo marire de-aia de “indexare”. Gen inflatia sau pula mea. Ca-i same shit. Gheorghe, in schimb, ramas relaxat sub 32k, statea cu aia 20% la ai lui. Gheorghe e taxat diferit.
Am inceput sa banuiesc ca-i mai nasoala de-atat treaba cand s-a nascut junioru’. Adica, era Ondilol in perioada aia de dupa nastere, concediu de maternitate and shit. Boii mei au fost finuti, mi-au dat si mie vreo 2 saptamani sa stau cu ea, sa o ajut la diverse. Aia a fost OK. Ce n-a fost OK a fost c-a sunat Ondilol la niste puleti pe-aici sa intrebe de ceva bani pe care ar fi trebuit sa-i primeasca. Habar n-am care-i denumirea oficiala. Sa-i zicem “bani de copil”. Doar ca ea nu avea sa-i primeasca. De ce? Pai, pentru ca venitul combinat pe familie era peste 50k. Pai, pula mea, numai salariu’ meu si trecea de pragul ala. Da’ restu’ – copiii lui Gheorghe – primeau.
Apoi chestia cu childcare. Sa vezi, daca aveti venituri sub X, atunci primiti nu stiu cate ore la gradinita. Asa ca Gheorghe – cu 4 copii de la 4 mame – primeste. Gratuit. Daca veniturile sunt peste X (si ale mele sunt), iarasi primiti – primiti muie, se-ntelege. Eu nu primesc.
La fel e si cu gradinita. Pentru saraci e mai ieftina. Pentru Gheorghe e mult mai ieftina ca, avand veniturile pe familie sub X, primeste mai multe ore gratuite and shit.
La fel e si cu scoala, la alt capitol: gen copiii lui Gheorghe primesc nu stiu ce mese gratuite. Nu stau eu in ele, nu sta fiul in ele, da’ sunt si eu curios ce explicatie va primi daca va intreba “dar de ce colegii mei primesc si eu nu?”. Cum o sa-i explice aia de ce? Nu e o problema ca “ba, vreau sa-i dea astia cornu’ si laptele”. Nu. E OK, probabil ca alea sunt niste porcarii anyway. Da’ sunt curios cum i-ar explica lui handicapatii astia care decid asta de ce el nu primeste. “Tie nu putem sa-ti dam, pentru ca tatal tau e rau si castiga peste X”? Cam care-i mesajul pe care i-l transmiti de cand e mic? Ca esti fraier daca muncesti sa ai mai mult, normal. Uite, Gheorghe e smecher.
Si chestia asta se intampla la tot ce vrei. Subventii si pula mea. Au astia pe-aici. Gen pentru combustibil, pentru iarna. Bai, stai asa – de ce? De ce aia primesc practic mai ieftin decat mine? Culmea e ca si-n Romania era la fel. Aveam niste vecini care aveau de platit cam 1.8 milioane la intretinere iarna. Gheorghe vecinul primea ajutoare si pula mea. Eu, in schimb, cu intretinerea la 5 milioane. Deh, eu nu primeam “ajutoare”. Pentru ca, sa vezi, castigam prea mult.
….insa cireasa de pe tort (pentru mine) a fost cand am aflat de working tax credits (a caror denumire se schimba sau s-a schimbat deja si whatfuckingever, nu mai stiu daca intra la universal credit sau la ce pula mea cacat intra, dar intra). Adica, a stabilit guvernul un cacat – ceva numit “living wage”. Cam cat ar trebui sa castigi pentru a trai decent (pe dracu’ ghem, mori de foame cu banii aia). Nu au dat o lege sau ceva sa oblige companiile sa plateasca angajatii cu cel putin X. Nu. DAR, lol, daca te plateste compania cu mai putin de, statu’ iti da tax credits – gen bani extra, sa suplimenteze.
Efectiv mi-a curs scuipatul din gura cand am auzit asta. Adica, Gheorghe se trezeste dimineata si se duce la lucru. Angajatorul lui Gheorghe – sa zicem Amazon – ii da un salariu mizerabil, evident. Si nici nu-i asigura suficiente ore de munca. Nu. Gen il cheama si-l platesc pentru 8 ore pe saptamana, daca de atat au nevoie (ganditi-va la curieri, ganditi-va la femeile de serviciu, la muncitorii din depozite si la ce mai vreti voi). Dar e OK – ii da guvernul bani. Adica, in traducere libera, noi – aia care nu avem nimic de-a face cu Amazon – il platim pe Gheorghe. De munca lui Gheorghe profita Amazon. Ei fac bani din ea. Da’ Amazon nu vrea sa-i plateasca munca lui Gheorghe ca lumea. Asa ca hai sa i-o platim noi, ceilalti. Profitul de pe spinarea lui Gheorghe ramane la Amazon, se-ntelege. P-ala nu-l impartim cu Amazon. Doar factura pentru serviciile lui Gheorghe. Si nu poti dom’le sa tai chestia asta, ca altfel Amazon da afara niste Gheorghe si ce facem, le platim ajutoare?!?!?1 Pula mea, DEJA le platim, da’ nu poti aduce argumentul asta, aparent.
Apoi am vazut chestia cu NHS-ul. Ba, cum vine iarna, cum se aglomereaza orice urma de spital din UK. Brusc, toata lumea e bolnava. Hai, inteleg, pula mea, ne imbolnavim de-o raceala, de-o gripa, de ce se mai nimereste. Da’ repet, cum vine iarna, brusc sunt toate paturile din NHS ocupate. De ce? Pentru ca sunt pline ochi de Gheorghe care stau gratuit la caldurica si papica si alte alea. Ah, eu? Eu sa platesc incalzirea, sa fac revizie la boiler, sa treburi, povesti. Gheorghe nu. Ca Gheorghe e “bolnav” si daca e gratuit sa se prezinte la urgent mimand Ebola, prost sa fie sa n-o faca. Ca doar n-o fi prost sa dea banii pe haleala si-ncalzire ca restu’ fraierilor.
Apoi am vazut treaba cu “Prima casa” (si-n Romania si-n UK, chit ca au nume diferite). Hai sa-l ajutam pe Gheorghe sa-si cumpere o casa. Chit ca Gheorghe nu are bani de-o casa. Lasa ca-i garanteaza statul (pe banii mei, desigur), x% din imprumut. Normal ca a doua zi dezvoltatorul imobiliar mareste si el preturile. Pentru ca, pula mea, acum are banii siguri – a intervenit statul – si, prin urmare, bancile vor da mai multi bani cu conditii mult mai relaxate. In urma lui Gheorghe, raman eu sa-i platesc pomana, se-ntelege. Sigur, Gheorghe se muta in Militari Residence, asa ca “n-ar trebui sa-mi pese”, ca eu nu vreau sa stau acolo. Fals. Pentru ca eu, care vreau sa stau in Bucuresti, trebuie sa mai scot niste zeci de mii din buzunar ca sa cumpar ceva in Bucuresti in cazul ala. Ca pula mea, daca-i 52k in Militari Residence, logic ca la mine in cartier vor incepe preturile de la 70k. Ce dracu’. (v-am dat exemplul din Romania, ca n-are sens sa va explic cum aici dai cu 200k mai mult, pentru ca…Gheorghe).
Bai, stiti cati bani se duc pe Gheorghe astia? Uite cam atatia. Calculati voi cat de-acolo e socialism infect. Pur si simplu te crucesti. Gen “aici sunt banii dumneavoastra”. La bunastarea lui Gheorghe, se-ntelege. Ah, si vedeti pe-acolo taxele alea pentru “transport”? Nu au legatura cu road tax (obligatorie daca ai masina, se-ntelege). Nu au legatura cu asigurarea masinii (tot obligatorie si aia). Nu au legatura cu taxele de pe autostrazi (M6 toll, de exemplu). Nu. E separat. Pentru ca trebuie sa mearga pe-acolo autobuzul in care circula Gheorghe, se-ntelege.
Uite, eu nu-s un capitalist de-ala salbatic. Nu-s cu “sa moara saracii”. Dimpotriva. Daca ar fi dupa mine – flower power, nu gluma – Gheorghe ar trai bine si frumos, iar departajarea s-ar face in alte parti – gen Gheorghe circula cu Logan, Manowar cu alta masina. Da’ dupa atatia ani si dupa atatia bani, vreau sa spun o treaba.
Nu l-am vazut pe Gheorghe in jur cand nu mancam cate-o saptamana (ca n-aveam ce, nu ca eram la regim). Nu l-am vazut pe Gheorghe venind sa ma ajute cu ceva cand mi-a sarit rata apartamentului de la 400 la 650 de euro si salariile s-au dus pe pula, impreuna cu joburile. Nu l-am vazut pe Gheorghe schimbandu-i vreodata scutecu’ juniorului. Practic, nu-l vad pe Gheorghe pe nicaieri cand mi-ar putea fi de folos. Nu-l vad pe Gheorghe venind sa ia bradu’ lu’ nevasta-mea din gradina (a zis ca se ocupa ea sa scape de el; bine, n-a zis si deceniul) si sa-l duca la gunoi. Nu-l vad pe Gheorghe venind sa-mi dea zapada din drive gratuit, ca poate are si Laivaiu nevoie. Nu, Gheorghe traieste undeva in alta dimensiune.
Uite care-i chestia. Eu inteleg ca socialismul functioneaza in unele tari. Stiu si eu, Norvegia sau Canada, ca-s exemple clasice. Da’ stiti ce-au in comun tarile astea? Uite, Norvegia are 5.2 milioane de locuitori. Si un ditai sovereign fundu’ de vreo 1063 de miliarde de dolari, plus-minus (in mare, din petrol, din cate stiu eu). Normal ca-ti permiti sa fii socialist cand ai vreo 200k de dolari pe cap de vita furajata. Canada, la vreo 10 milioane de kilometri patrati si cu resursele alea, are vreo 36 de milioane de locuitori – si resurse sa dea si altora. Cred si eu ca-ti permiti sa fii socialist asa. Da’ cam aia au in comun tarile alea in care functioneaza socialismul: stau prea bine la resurse, suprafata, densitate si (prin urmare) bani.
Da’ mie mi s-a luat de socialism pana peste cap. Si ce ma infurie (ca spuneam ca ma dezgusta si “capitalismul” actual) e ca nu poti scapa nicicum de socialismul asta jegos si infect. Uite care-i treaba. Eu nu zic sa-l lasam pe Gheorghe sa moara de foame. Nu, tata. Eu zic sa dea si Gheorghe ceva la schimb pentru niste chestii. Adica, nu-nteleg de ce i-ar sponsoriza statul ratarile lui Gheorghe. Nu inteleg de ce, in loc sa-i dea statu’ bani lui Gheorghe de pomana, nu-l pune pe Gheorghe la munca. Ca, daca tot e vorba sa dea bani, ar putea la fel de bine sa scoata ceva de pe spinarea lui Gheorghe. Si nu-mi spuneti ca n-ar avea ce. Ca-n cele mai multe parti din Romania nu vezi urma de autostrada. Nu vezi urma de drum asfaltat macar. Vezi piatra cubica sau drum de tara. In cele mai multe parti din Romania sunt munci agricole de facut. Inteleg, Gheorghe n-are cap sa-l pui la proiectat Transfagarasanu’. Da’ sa dea cu sapa zic eu ca s-ar descurca. Sa adune chestiile de pe camp ar putea. Sa faca curatenie pe strazi si-n parcuri ar putea. Ar putea sa faca multe si Gheorghe. Dar nu. Nuuuuu. Gheorghe sta acasa relaxat. De ce?
Pai, pentru ca-i “capitalism”. Capitalismu’ pizdii. In scurtele pauze in care scap de Gheorghe, platesc pomenile si pentru companii. Tax cuts. Bailouts. Toate celelalte. Pentru ca si acolo, se-ntelege, e capitalism. Si, daca te uiti un pic mai atent la treaba asta, vezi ca nu s-a schimbat de vreo 40 de ani. Ca unii isi zic capitalisti, altii isi zic socialisti, da’-s toti o apa si-un pamant. Serios, dati-mi o arma si licenta si le execut razand toata familia, serios, in ce ordine vreti voi.
De-ncheiere, am si eu o nelamurire: ba, indiferent ca Gheorghe e bancher falit sau asistat social, de unde si pana unde ii datorez eu lui ceva? Ca asta n-am inteles niciodata. Mereu e cu “sa-i ajutam pe bietii oameni”. Si eu chiar nu-nteleg de ce. Cel mai usor vezi chestia asta cand vin niste inundatii pe undeva prin Moldova (alea care se intampla in fiecare an, da’ in fiecare an sunt surprinzatoare, exact ca zapada iarna). Vezi un sat de-ala construit in albia unui rau, cu case facute din materiale furate de la diguri. Si vine apa mare, nu o opresc copacii (ca i-a taiat Gheorghe pe sestache pentru a vinde lemn furat) si-i darama coliba aia facuta strategic din balegar. Si primu’ lucru pe care-l auzi “aoleu, sa-i ajutam pe bietii oameni”. Stai, coaie. Staaaai asa, ca am o nelamurire.
Cand am luat eu apartamentul din Romania si casa din UK mi-au zis aia de la banca sec “asigurare, obligatoriu”. Adica, pentru mine, saracu’ care tre’ sa ceara imprumut la banca, e obligatorie asigurarea. Ca na, sa-si protejeze banca investitia. Da’ pentru Gheorghe nu e. El nu are de ce. Sa platesc eu si pentru el. Eu tre’ sa-mi iau o casa si sa platesc coispe ani la ea. Gheorghe isi face una – asa, fara autorizatie (cine plm iti da autorizatie sa construiesti in albia raului ffs), pe teren care nu-i apartine. Si cand vine apa (normal) si-i uda balegarul de pe pereti, incepe intreaga societate sa-si smulga parul din cap. Sa-l ajutam pe Gheorghe! Sa-l salvam pe Gheorghe!
De ce pula mea?
Si orice-ai face, nu scapi de Gheorghe. Nu mai termina Gheorghe cu tampeniile. Azi ii ia apa casa si trebuie sa-l ajutam – desi nu l-am vazut oferindu-se sa-mi plateasca si mie juma’ de rata (ca na, el n-are ipoteca). Maine e seceta si n-are ce manca si trebuie sa-l ajutam – desi, pula mea, el nu a impartit cu mine profitul pe anul trecut, cand n-a fost seceta. Poimaine face Gheorghe copii si hai sa-l ajutam, sa-i platim si noi mancarea pentru ei. Si scutecele. Si-apoi se fac mari si boracii lu’ Gheorghe si trebuie ajutati si ei – ca provin dintr-un mediu defavorizat.
Si-as vrea sa-l intreb pe Gheorghe – ba, coaie, da’ tu nu mai termini? Cat pula mea mai muncim pentru tine? Nu vrei tu sa faci un gest gigea si sa mori in bezna totusi?
Gheorghe nu vrea.
Boss, e doar vina noastra, ca baltim in patura sociala gresita…ca totii am plecat de la un potential Gheo… si acu suntem pe drum catre patura aia sociala care are nevoie si interes ca Gheo sa existe si sa traiasca…si normal ca nici aia nu dau de la ei din buzunar, pentru ca arici… asa ca tot ce putem face este sa constatam, sa strangem din dinti, si sa grabim dracu’ pasu’…
Eu am un coleg si o colega ce au copii din astia cu Down si le plateste consiliul taxiul sa ii ia de acasa si sa ii duca la scoala speciala. Asta mi se pare un pic exagerat. Din cate stiu eu faza asta cu Down poate fi oarecum evitata, adica nu e vreun virus sau chestii din astea asupra carora nu ai control. Aici chiar plateste statul pentru ca tu ti-ai batut joc.
Astora chiar ar trebui sa le spuna cineva cum sa se futa. La cati copii cu down vad peste tot, in cativa ani o sa faca astia detergent si otrava de gandaci comestibila.
Pai, secretul o fi ca, la fiecare ajutor dat lui Gheorghe, primesc cate ceva si intermediarii…
Cat despre sanatate (ca veni vorba): sunt curios ce ai primit pana acum? Hai, ca iti spun eu ce trebuia sa primesti… Preventie! Faci la medicul de familie? Curios sunt numa… Nu cred. dar stii de ce? Ca medicul are la dispozitie numa’ 15 minute pe om, si bani pt un CT la 5 ani, si alte d-alea…
Uite, NHSul baga bani in securitate – https://www.digitalhealth.net/2018/02/wannacry-review-confirms-money-was-diverted-from-paperless-funds-to-cyber-security/. Au vorbit cu MS, sa le mai patchuiasca WinXP: https://www.digitalhealth.net/2017/08/microsoft-and-nhs-digital-sign-new-agreement-for-cybersecurity/. Asta dupa ce au bagat niste 10 de milioane intr-un sistem gigantic care n-a functionat. Eh, esti mai multumit? 🙂
Pentru ca cine munceste e un sclav modern…. Azi ma uitam pe calculatorul de salariu si cica din cat brut am eu 42,79% se duce la stat. Iar din restul…absolut orice cumpar din banii ramasi, platesc TVA. Cat mai e ala?19%, nu? Vine aproape 62% …. 62% din munca ta ti-o ia statul. Asta asa la prima strigare…ca mai sunt si alte taxe si impozite. Pai normal ca salariatul de rand e un sclav prost. Asta in timp ce microintreprinderile platesc cat….1— 3% pentru profit de sub 1.000.000€? Sau alea mari…16%? Ultima data cand am verificat si eu tot sub 1.000.000€ eram, dar de ce aia 1-3% si eu ~62%?
#forever sclav :(((((
Cum sa cumperi voturi cu banii altora si sa le spui umanitate+plasa de siguranta.
Stau intr-un local “mai select” in gara, sa-mi incarc telefonul, si vine un cersetor la mine cu “doamna imi cumparati ceva?”. Ma prinde intr-un moment cu umor si il intreb “poate imi cumparati dumneavoastra ceva mie? “. Povestesc faza cu ceva colegi si ma judeca, cica nu is empatica cu saracii. In mintea lor e ok pt ala sa ma agaseze pe mine cu cerseala, dar nu e ok pentru mine sa-i raspund la fel, e ok sa dai bani la saraci, dar nu e ok sa ii intrebi ce fac cu ei sau de ce nu ii cheltuiesc pe alcool, tigari si alte utilitati.
Cat despre Down, da se poate evita, cu un avort. Daca il faci esti jeg uman, daca nu esti martir pe viata.
Eu raman la ideea mea; totul se plateste, ajutam doar cazuri grave: paralizati, boli nasoale, urgente etc.
Oricum dovada ca legile fiscale-s de cacat e numarul de evazionisti, mereu in crestere si aia-s doar cei prinsi 🙂
De aia trebuie sa cumperi cat mai putin cu TVA… dar nu intru in detalii ca pula mea, stiti limba romana, deci nu sunteti imbecilizati complet. Inca. Sper!
Este modalitatea de control a maselor. Sa il tii pe Gheorghe cu burta semi plina, incat sa nu iti dea in cap.
Toate tarile dezvoltate practica
socialismul asta, mai mult sau mai putin.
Exista vreo tara cu un capitalism laissez faire care sa functioneze?
Apropo de faze cu cersetori: eram pe strada cu un amic si ne abordeaza un cersetor. Refuz sa ii dau bani. Amicul, mai milos din fire, ma intreaba: “de ce nu i-ai dat ceva?” Eu: “Ce sa ii dau ma, nu vezi ca e imbracat mai bine decat mine?”
Cat despre asistatii social, e jale peste tot. Vorbeam cu o amica din Franta care imi spunea ca si acolo e la fel: cel care munceste cinstit, din greu, clasa mijlocie, e cocosat de taxe si impozite. In schimb, cei cu venituri foarte mici sunt super protejati. Primesc inclusiv locuinte, celebrele HLM (Habitation à loyer modéré) destinate celor care nu isi permit sa isi inchirieze o lovuinta. Mai mult de atat, dupa cum zice aici “ai voie sa iti alegi 5 zone/orase/arondismente din Franta, ei iti vor propune 3 apartamente, tu ai voie sa refuzi doua din ele.” (sursa: http://www.efranta.ro/fb/item/1310-cine-poate-beneficia-de-locuintele-hlm-in-franta). Si da, poti sa dai si spaga. Daca ai un copil si mai faci unul si vrei sa te muti dintr-un apartament cu doua camere, intr-unul cu 3 camere, poti sa depui dosar si sa soliciti acest lucru. Eu zic ca e misto sa fii sarac in Franta, mult mai “cool” decat sa faci parte din clasa medie. Si toate astea, cum ma asigura amica mea, se fac si acolo tot din motive electorale.
A nu se intelege ca iau apararea socialismului, dar cred ca principalul argument este micsorarea diferentelor intre clasele sociale, astfel incat Gheorghe sa nu simta nevoia sa iti dea in cap de foame.
@Victor: la cate taxe platim noi, prostii aia care suntem angajati cu salariile “pe bune”, ar trebui sa fie niste politie prin zona care sa se asigure ca Gheorghe nu imi da in cap de foame. Sau, de ce nu, sa il puna pe Gheorghe sa tunda 2 boscheti pe zi pentru un bon valoric din care sa isi ia parizer si paine (plm, cand mori de foame e bun si parizerul).
Dar asta e sub demnitatea lui Gheorghe. De aia nu o sa il vezi ca matura strada, strange gunoaie, etc. Ca ar insemna ca il facem pe Gheo sclav. Ca profitam de faptul ca face parte dintr-o patura sociala vulnerabila.
Cum zicea si autorul….une plm era Gheo cand unii dintre noi ne gandeam cu ce plm imi spal singura camasa (de unde cacat detergent, cand abia aveai bani de paine) ca sa ma pot duce la un interviu ? (aici ar mai merge o discutie si despre unde plm era familia/prietenii in momentele alea)
@0040: In functie de cat poate compania sa evite taxele legal, a fost inventata bonusarea prin Paxum (un exemplu, mai sunt) sau alte dubiosenii din paradisuri fiscale. Da, te fute in cazul in care ai nevoie de un credit sau alte bazaconii, ca ai baza mai mica, dar daca nu ai in plan asta pe termen mediu, aia 40% in plus, chiar pot sa insemne ceva $$ in plus/luna.
@Mano: cred ca faza cu nema childcare/nema health/nema etc mai poate aeva un scop. Cel de a nu “accelera” prea mult. Pentru ca daca ai primi si tu, “bogatule care esti”, ceva benefits din alea, din banii pe care i-ai economisi (gen aia pe care ii primeste Gheo direct sau indirect), sa spunem 1k pounds / luna, poate ai porni ceva afacere care in 10 ani te va transforma in mogul. Si dupa aia, groapa dintre tine si Gheo s-ar adanci si mai mult. Nu mai conteaza ca poate tu, cu afacerea aia, ai da de munca la 500 de Gheo. Tot se vede urat, ca plm, il fortezi pe Gheo sa munceasca pe minimum wage si nu e ok pentru ca galos.
Eu nu vad cum, din punctul asta incolo, societatea ar mai avea vreo sansa fara socialism. Ambele ( socialismul si capitalismul) au futut ba sansele unora, ba ale altora, si daca te uiti in lume, lasandu-i la o parte pe aia care pur si simplu nu vor sa munceasca, probabil din constructie genetica, vezi multi indivizi futi ba de un sistem, ba de celalalt.
Daca opresti acum sistemul care le acorda sprijin tuturor Gheorghilor de peste tot si ii lasi “sa se descurce”, nu numai ca ei o vor lua in foanfa, dar si copiii lor au s-o suga si se vor transforma in viitor balast pentru societate.
Ca, sigur, tu poti sa spui “mori, Gheorghe, in bezna, cu copiii tai cu tot, sau nu mai face, du-te saracie de idiot”, dar nu neaparat asa functioneaza lucrurile.
Cumva-cumva o parte din Gheorghii astia vor supravietui, vor parazita orice sistem ar fi, iar copiii lor se vor trezi fara sanse. Iar numarul Ghiorghilor e prea mare ca sa nu conteze asta.
Daca nu cumva devine oficial termenul de cetatean de mana a doua si decaderea din diferite drepturi ale omului ( care aduce cu sine o gramada de alte probleme principiale) Gheorghe ne va incurca mult timp si probabil ca cel mai bun lucru e sa-l ajuti macar pe el sau pe copiii lui, daca e posibil.
Plus ca daca lasi capitalismul fara socialism ne-ar cam fute si mie si tie viata in “no time”.
Nu cred ca exista un model care sa ne poata scoate din cercul asta vicios atat timp cat se impun respectarea drepturilor omului si normele sociale curente.
Asa ca, (cough) long live socialism (cough).
Sunt de acord cu Victor si RuneJaguar. Daca statul nu i-ar arunca cate-o chiftea lui Gheorghe, ar fi macel pe strazi. N-o fi bun Gheorghe de munca, dar nu se da la o parte de la niste jafuri violente. Daca nu-i dai, isi ia singur. Asa l-ai obisnuit, asa-l ai.
Ajutorul asta e bun cand e temporar si Gheorghe e intr-o perioada mai proasta a vietii lui, numai ca Geeorghe se obisnuieste poate cu dolce far niente si treaba devine permanenta.
Sunt curios unde o sa duc mizeria asta. Adica pana in 1950-1960 nu a existat socialismul asta. Si s-au ridicat imperii, tari, etc. Noi cam traim consecinta acelor vremuri.
Acum… Si putini tineri care se nasc, si putini tineri care lucreaza, taxe multe, pensionari multi, smecheri la fel…
Asa de teama le e tuturor de multimea de Gheorghe de zici ca “organele” sunt platite din taxele lui Gheorghe, nu din ale fraierilor.
Pula mea.
Daca il lasi pe Gheorghe sa fie barbat si nu-i mai dai de pomana, Gheorghe poate ajunge sa dea in cap, varianta cea mai previzibila sau Gheorghe din cauza mizeriei in care traieste poate declansa noi epidemii de ciuma bubonica si apoi toti sunt afectati. Vrei sa-l tii pe Gheorghe sub control.
Dupa cum spunea cineva mai sus, daca platesti taxe ca sa il ajuti pe Gheorghe mai profita si aia de pe drum (politicieni, birocrati). Daca platesti taxe mai mari, e un ciolan mai mare din care sa rupa si altii cate o bucatica, mai mare sau mai mica. De-aia unii discuta serios despre Universal Basic Income, diferenta majora e ca UBI e atat de simplu ca nu mai ai nevoie de milioane de birocrati care sa plimbe hartii din stanga biroului spre dreapta.
Socialismul e un sistem de guvernare, captalismul e doar unul economic. Pot sa coexiste, asa cum capitalismul poate sa existe cu dictatura, teocratia, meritocratia, etc. Se face o confuzie intentionata sau din prostie, dar capitalismul nu include nimic despre guvernare, drept de vot etc., se ocupa doar de economie.
Chestia cu dreptul de vot care se acorda automat oricarui idiot e parte din problema. E ca si cum pui bani cu niste prieteni sa deschizi o afacere si au drept de vot si toti cunoscutii, pentru ca automobile. Nu pun un ban, nu isi asuma nici un risc, dar au drept de vot. Ar trebui ca tarile cu parlament bicameral sa aibe o imparteala foarte clara: una din camere, gen camera deputatilor, da legi generale fara impact financiar (de pilda, Codul Penal), iar cealalta, gen senat, da doar legile cu impact financiar, gen cat sa fie taxele si impozitele. Si Gheorghe are drept de vot la prima, dar daca nu e platitor de taxe nu are la a doua, ca nu e ciorba lui. Votezi cu portofelul.
Si da, socialismul e doar o alta forma de sclavie, mai moderna si mai blanda, dar cu avantajul ca sclavii astia nu se rascoala ca sunt indoctrinati si prosti. Cand muncesti mai mult pentru altii decat pentru tine esti mai rau decat iobagii de pe vremuri, aia aveau taxe mai mici.
O parte din problema e ca unele chestii care sunt in teorie asigurari sunt doar taxe, dar toata lumea se face ca ploua. Imparatul e gol, dar toata lumea i-o ia in gura, ca e cool: asigurarile medicale nu sunt asigurari, ca sunt procent din salariu, la fel pensia. Pensia ar trebui sa fie asigurare la un nivel minimal, iar cine vrea mai mult nu are decat sa cotizeze mai mult (cat vrea el) sau sa isi faca economii pe cont propriu, dar asta nu functioneaza din cauza ca statele au nevoie de inflatie si inflatia omoara economiile populatiei (intentionat, dar e alta poveste).
Nu poti avea si solutie la problema asta si drepturi egale pentru toti. Bine, de ar fi dupa mine, ar vota doar cei de lucreaza in privat, ca numai aia aduc serios contributii la buget. Dar cand voteaza bugetari si asistati ca si Gheorghe, parca e situatie gen “suntem 5. eu pun bani de mancare, si 4 mananca pe banii mei, dar decidem toti prin vot care, ce fel de si cata mancare primeste”.
Adica o abordare de genul “nu contribui, nu votezi” ar fi interesanta, dar spor sa o implementezi realist.
0040 stai cam prost cu matematica.
1. munca ta e cam impozitata cu 70% nu cu 40.
Munca ta este vanduta de compania ta. Deci compania plateste pe langa taxa pe venit (1% sau 3%) sau 16% pe profit si salariul tau. Si dupa care banii ramasi mai sunt supusi o data unei impozitari: dividendele.
In romania taxele is decentish. Aici la muedezi ai 20+ impozit pe profit si impozit 20+ pe dividende (is mai multe trepte, complicat). Si la salarii ai doua trepte, in functie de cat esti de bogat 😛 Si alea duc tot asa, undeva la un 70%.
Imi faceam un calcul cum ar fi sa lucrez pe firma aici in swe. Practic, as plati la stat aproape 50%. Un fel de “eu muncesc, un ban tie, un ban mie”.
Nu zice nimeni sa o faci brusc, ca evident, se fute lumea. Pornesti de la ce ai si mergi in directia in care Gheorghe merge spre munca, usor, usor. Exceptii sunt cazurile nasoale care nu pot face asta, dar parca il urnesti si pe orbul cu carnet de sofer si pe handicapatii care participa la concursuri sportive catre munca.
Da’ eu n-am inteles exact ce anume se schimba daca le zici alora “da, ba, nasol, v-a luat apa casa; ce sa zic, sugeti pula; hai, tre’ sa plec, ca am agatat o gagica pe tinder. Da, luati-va in continuare ajutorul social de 1.5 milioane pe luna sau cat pula mea e. Da’ casa nu v-o refacem, ca nu-i treaba noastra. Va descurcati voi.”
Si aia e – pana ajungi la punctul la care poti taia si ajutorul ala social.
Mie mi-a crapat capul cand am aflat ca exista un proiect de lege p-aici prin care vor sa dea bani luna de luna pentru mamele cu 3 sau mai multi copii. Pentru ca pur si simplu au facut copiii aia. Say what? Contribui, nu contribui cu vreun leu la bugetu’ de stat, primesti lunar o suma de bani pentru ca te-ai futut si esti fertila si ai trantit 3 copii sau mai multi. In ce lume traim? Deocamdata nu exista cadrul legal, dar sper sa nu treaca mai departe mizeria asta de lege. Meanwhile, intr-o comuna de niciunde, Veta care a facut 3 copii acum 30 de ani si nu a muncit in viata ei, asteapta sa-si primeasca banu’ binemeritat. Si desi nu exista inca cadrul legal, se pare ca se impart deja formulare de la primaria ei care sa fie trimise pe la ministerul muncii (ironic…), in asteptarea nu stiu a ce. Nu glumesc, chiar asa e.
@Manowar
Pai aia fara casa vor veni sa iti doarma tie prin cartier pe langa tomberon si cei 10 copii ai lor se vor pisa pe gardul tau, vor ciordi chestii sau Satan stie ce. Adica nu e in interesul nimanui sa ramana pe drumuri cat timp nu ai voie sa ii impusti on sight sau deportezi prin vreo zona cu clima tropicala gen Siberia, ca am auzit ca ursii polari mor de foame.
Adica nu prea vrei sa ai oameni fara multe de pierdut dar si cu drepturile omului intacte. Ca se va gasi unul sa iti dea in cap tie sau sotiei de nu isi ia doza de spirt Mona. Adica daca fac asta in comunitatea lor e super, de fac asta in cartier la mine e mai putin super. Politia poate face foarte putine lucruri preventiv, adica aici e partea cu drepturile omului. Ca in China e simplu sa ii ridice pe toti si trimita la sapat canale ca vor sau ca nu, dar prin lumea “civilizata” nu le poate face probleme serioase pana nu iti dau in cap, si atunci e cam tarziu.
Daca te referi doar la aia – cu nimic, ca nu sunt chiar atat de multi. Daca vorbesti in ansamblu relativ la toti oamenii care au probleme ca traiesc o viata defecta, din orice motive, daca-i lasi sa se descurce se descurca ei cumva, sau mor. Dar aia care se descurca raman, asa, cu niste multe trepte in urma celorlalti. In principiu, mie mi-e tot una. Am mai zis ca nu sufar de empatie si nici de frica atunci cand vad oameni rupti de foame cu ochii sticlind, desi e mai placut sa nu fii nevoit sa traiesti intre ei. Problema cu ei e ca voteaza ca mine si ca tine. Iar cand mie mi-a luat apa casa, chit ca-i din cauza ca-s prost ( sau poate nu am avut optiuni mai bune) am sa aleg sa-l sustin pe ala care vrea sa ma ajute, nu pe ala care-mi da swipe left.
Apoi, fara un pic de protectie sociala poate iti aduci aminte vremurile din 90 , cu 10 ca tine la usa care asteapta un job de sclav cu tot cu sambete si duminici si nopti de on-call, se stie. Cu cat e o masa mai mare de muritori de foame cu atat mai mult cei care au banii se pisa si pe restul. Iar la asta-s si eu un pic sensibil.
Iar aia cu “sa facem legi care sa” nu prea merge cand e saracie.
Daca ridici putin nivelul minim de trai “garantat” capitalistu’ salbatic nu-ti mai poate pune pula in cur atat de usor.
Nu zic ca e corect asa ceva, nu-mi place socialismul, evit sa fiu lasat in pula goala ca sa-i platesc pe unii care-si fut ficatu-n bautura, nu ca mine-n ore de munca, da’ nu cred ca se mai pune demult problema de cum e corect.
Problema e cum faci un sistem sa functioneze, sau mai degraba cum tii butoiul social de pulbere sa nu explodeze.
Corectitudinea e un concept care-a fost futut in cur deja prea mult ca sa mai aiba vreo sansa sa fie aplicabil si functional.
Exista doar “patching”. si “bugfixing”.
Pentru Gheorghe care lucreaza statul ar trebui sa oblige angajatorul sa ii dea suficienti bani cat sa nu trebuiasca sa fie suplimentat de nicaieri, in functie de zona, chirii pe o raza de 15 mile, transport etc.
A, ameninta compania ca pleaca si Gheorghe nu o sa ia nici atat, super, nu i as lasa sa si poata vinde produsele pe teritoriul tarii mele, sa vedem daca au chef sa piarda zeci de milioane de potentiali clienti ca se cacacesc la salarii.
La fel si cu angajatorii corporatie care fac miliarde si Gheorghita cu 2 angajati care face profit minim. Ai de gand sa angajezi oameni care sa traiasca la limita subzinstentei, deci oricum is pielea pulii pentru economie ca ori vor renunta la a cumpara bunuri ori vor cumpara ce e mai ieftin de import de obicei, mai bine nu iti permit sa angajezi si la multi ani. Daca toti Gheorghe is platiti mai bine, oricum vor putea sa ti cumpere si tie produsele putin mai scumpe, cat sa platesti diferenta de salariu.
Childcare (de la 2 saptamani chiar )/schooling ar trebui sa fie complet gratis de la nastere pana la facultate (bazat pe realizari ) indiferent de veniturile financiare. Cred ca in astia primii 20 de ani din cauza acestui factor se intampla departajarea masiva de cine are mai multe sanse sa reuseasca in viata si disparitia middle-classului.
Asa nici nu exista scuza/problema nu ma mai intorc la lucru ca io fac 1000 de lire dar nursery e 1400.
Andreea, tu si Stalin ati trimite pe toata lumea in gulag daca nu e de acord cu voi, dar legislatia europeana nu te lasa sa faci nimic din ce vrei tu. De pilda nu te lasa sa obligi compania de salubritate sa ii dea 3000 de lei net lunar lui Gheorghe pentru ca e scumpa chiria in Bucuresti din simplul motiv ca nu poti sa il platesti pe Gheorghe mai mult decat pe profesorul Popescu, de gimnaziu, care e platit de stat si pentru care statul nu are bani sa il plateasca mai mult.
Nu stiu care corporatie face miliarde in Bucuresti, in IT sunt destule firme care lucreaza cu marja de 3-5% profit, mai mica decat chioscul de paine de la colt. Apple nu face miliardele in Romania.
Daca te vrei poti sa inveti economie citind carti si studiind cifre, educatia nu se face la televiziuni proaste. Aia cu childcare gratuit prin lege pana la facultate e tare, cine da banii pentru gratuitatea aia? Se construiesc scoli gratuit (de cine?), vin profesorii gratuit sa predea?
Tu inca crezi ca statul poate repara treburile, nu? Prin lege nu? Parca au mai fost unii care au incercat…
Ce-ar fi daca ti-as spune ca problemele au fost generate in mare parte fix de stat?
O singura intrebare am: cine plateste? Cine plateste daca firmele pleaca (salarii), daca nu mai vand produse local (TVA), daca Ghita nu mai are afacerea lui (salarii), de cacat cum e ea? Cine plateste childcare gratuit?
Daca incep sa faca aia de jos cu x mai mult, ce crezi ca trebuie sa se intample cu cei calificati?
A, “n are” bani statul, oare pentru ca n are cu ce sa l taxeze pe Gheorghe ca face bani de seminte si eventual IA EL DE LA STAT si ajutoare? Oare daca Gheorghe e platit brusc corespunzator si nu mai are nevoie de ajutoare sociale si este taxat, se gaseste surplus sa i maresti salariul profesorului?
Oare Gheorghe, daca din salariu nu isi poate plati nici chiria, nu o fi lucrand la negru, nu o fi facand evaziune fiscala, nu o fi furand ca sa poata totusi locui acolo logic vorbind?
Cu cat te cacaiesti mai mult ca stat sa ti tii poporul in mizerie cu atat mai multi bani pierzi din faptul ca nu ai de la cine sa ii iei si majoritatea vor gasi metode sa nu isi declare veniturile/fure.
Si ce, corporatiile alea de IT din Bucuresti cu 5% profit platesc cumva minimumul pe economie sau nu inteleg.
Tu crezi ca cineva ii tine pe romani in mizerie de-ai naibii? Si pe indieni, si pe chinezi, si pe africani, toata lumea cu salarii mici e rezultatul unei conspiratii sau lipsei de legi gen “de maine salariul minim net pe economie e 10,000 de euro si programul de lucru e de la 10 la pranz”? Crezi ca economia se imbunatateste din pix?
Nu, economia se imbunatateste prin minuni daca faci ofrande zeului corect, nicidecum prin reforme. Las-o asa, ca merge bine, doamne feri sa taxezi angajatorul care in cele mai multe cazuri face profit pe secunda decat salariile totale pe luna, ai putea sa i obligi sa ofere salarii tot pe baza progresiva, daca tot va este frica ca face colaps economia cu toate firmele astea care aparent exista pentru a face profit mai mic decat salariul unui culegator de castraveti cu curul din Spania.
Sunt partial de acord cu Andre(e)a.
1. Nu din moment ce platim cam 50% taxe, probabil ar fi normal sa avem childcare, invatamant si sanatate gratuita. Adica ori suntem capitalisti si platim taxe misi si ne descurcam cu astea 3 cum stim, ori suntem socialisti, platim multe taxe dar le avem aproape mocca si nu private pentru profit. Gen Danemarca.
2. Parca problema s-ar mai rezolva daca taxele n-ar fi doar pentru fraieri. UE incearca sa rezolve asta, adica smecherii gen Apple si Amazon platesc din parti, si astea sunt doar exemple. Noi, fraierii, platim full. Ce-ar fi sa explice UE Apple-ului ca de nu simte nevoia sa plateasca taxele ok (vedeti smenul ala sinistru cu Irlanda), noi simtim nevoia sa punem taxa de 100-200% pe fiecare iPhone vandut in UE, ca sa fie si mai exclusivist. Sa vedem de nu merge un pic mai bine discutia. Ca daca n-ar fi si unii, si altii nesimtiti, ar fi ok. Gen cum a facut Trump, taxe rezonabile pentru corporatii, nu 70%. Dar (aici nu a mai facut Trump) si daca te prinde fara taxe platite/cu artificii contabile/ salarii sub minim, sa fie aiurea de tot, adica sa nu merite neam.
3. Eu nici acum nu inteleg de ce’s salariile diferite in RO/India fata de restul lumii. Adica mie tot mi se pare ca niste jeguri sinistre din lumea dezvoltata cam exploateaza forta de munca ieftina. Sigur, ne ajuta, adica prefer asta decat sa car balegar pentru lordul feudal, cum s-ar fi intamplat de nu ar fi venit Amazonul, Oracle-ul, etc. pe aici sa faca joburi decente. Dar tot ceva nu mi se pare corect aici. E practic pentru toti, dar am un feeling ca nu e chiar ok. Adica de ce as avea salariul mai mic in Iasi decat in Bucuresti? Muncesc mai putin?
Da – si da.
Da. Nu e panaceu, dar da, multe chestii s-ar putea rezolva “din pix”. Hai sa-ti dau un exemplu clar, sa-nteleaga toata lumea. Ca sa fie clar de la-nceput, discutam de UK.
Sunt in UK milioane de fraieri care lucreaza pe ZHC – zero hours contracts. Asta-nseamna ca nu au numar de ore de lucru “garantate” de angajator. Daca ala nu prea are nevoie de ei, ii pune sa lucreze o ora pe luna. Daca are nevoie de ei, ii pune sa lucreze 250 de ore pe luna.
Chestia e ca tot in UK exista working tax credits (despre care poti citi) – ideea fiind ca iti da statu’ niste bani ca tu n-ai reusit sa faci cel putin X lire/luna din munca, DESI MUNCESTI.
OK. Hai sa-ti zic cum as rezolva eu asta “din pix” – si te invit sa-mi zici unde-i eroarea, daca vezi una.
Lege (din pix): daca o corporatie nu are angajati care cer WTC, impozitul este X%. Daca are cel putin un angajat care-a cerut (si obtinut) WTC, impozitul este 2X%.
Hai sa vezi cum brusc dispar – peste noapte – salariile la misto luate pe ZHC. Hai sa vezi cum nu mai vrea nici dracu’ tax credits. Asa, peste noapte. Asa, din pix.
Repet, daca vezi o eroare, zi-mi si mie, sa stiu unde gresesc.
Tot la “zi-mi tu” intra si o alta intrebare. Zi-mi tu de ce pula mea sa-i dau eu (contribuabil) ajutoare sociale lui Gheorghe, cand Gheorghe lucreaza pentru Amazon sau pentru Uber sau pentru Deliveroo. Amazon si Uber si Deliveroo fac bani din munca lui Gheorghe. De ce pula mea i-as plati eu?
@Andrea. Eu sunt de acord cu ce spui( gen mi-as dori un asemenea sistem), insa nu vad cum ar putea functiona si ce l-ar putea aprinde. Daca obligi angajatorul sa plateasca salarii pleaca in China ( plm, tari). Daca nu il lasi sa vanda produsele pe teritoriul tari “tale”, in cazul in care ai o tara smechera care chiar poate impune asa ceva ( deci nu vorbim de Romania), va pleca ca banii-s la el.
Problema 1 este, dupa ce nu-l mai lasi sa vanda produsele alea, populatia ta de unde isi procura produsele alea? Cum si la ce pret?
Forta de munca care-i lipsita de oportunitatea cu pricina trebuie sa faca ce, dupa ce nu mai au ce lucra? Ca-i evident ca ajutoare sociale nu-i chip sa le oferi.
Erau unii care au anuntat reducerea pretului de vanzare la medicamentele generice, or else. S-a intamplat or else, pula medicamente generice pentru o vreme. Nu-i pasa nimanui de piata dintr-o tara daca nu trage bani cat sa multumeasca actionarii.
La cat am putut eu sa rezonez pana acum, orice solutie care se termina in lipsuri ( aka economy of scarcity) are bube si functioneaza prost. Mai bine sau mai rau ca situatia din lumea de acum, dar conceptual tot prost. Si tot cu patch-uri si compensatii ar trebui guvernata o asemenea solutie.
Toate solutiile care sa rezulte in abundenta cer fie o concentratie mare de indivizi cooperanti ( si conditii legale pe masura sa-si puna fiecare resursele in joc – adica ceva de castigat pentru toata lumea), fie forta de munca cu productivitate exponentiala fata de acum. Iar cu “roboti” nu merge modelul ca robotii nu sunt asociati fiecare cu un individ ci-s detinuti de unu’ care nu are niciun motiv sa-mparta cu tine bunastarea lui.
Problema cu ce spui tu e urmatoarea si o pot exemplifica la nivelul meu care sunt un “one man business”, Nu am angajati si nu exploatez ( momentan) pe nimeni. Adica, eu sunt singurul exploatat si e ok. Daca statul m-ar obliga sa ma retribui cu un salariu mai mare decat acum si-ar incepe sa vrea sa platesc mai mult decat platesc as incepe sa ma orientez .Am auzit ca Estonia e o tara draguta, papa, ca ma cauta cineva pe tinder, sau cum era aia.
—-
Asta ar fi teoria, care suna totusi bine, ca poti sa zici ca daca ai o uniune suficient de mare, ca UE, ii poti razbi pe cei interesati sa vanda si se poate crea un vid destul de mare de cerere incat angajatorii sa mai lase de la ei.
Practica insa spune ca e greu ca politica sa o faca cei fara bani, iar cei cu bani isi protejeaza interesele. In cazul ipotetic al unei revolutii care crezi tu ca ar fi masa critica ce ar pune presiune? Angajatii care de bine de rau au un os de lins, sau aia total morti de foame care deja sunt in nevoie acuta de asistenta sociala?
Da, asta rezolva problema celor care se angajeaza la misto, doar ca sa ia banii aia, eventual la firma lor. Dar urmarea ar fi ca firmele pe bune care angajeaza ZHC ( angajati dispozabili) probabil le-ar impune contractual sa nu aiba voie sa ceara WTC, sub penalizarea concedierii,
Daca obligi firmele sa nu aiba voie la asemenea clauze, vor renunta la ZHC si vor lucra cu “contractori”, mai rau decat inainte pentru angajati. Adica aceiasi bani fara protectia sociala oferita de statutul de angajat.
Si in plus ce dracu faci pe urma cu puletii aia care aveau un ajutor partial de la stat iar acum vor “full support”, c-au ramas p-afara?
Chestia asta cred ca-i doar in UK :). Eu m-am minunat cand am auzit de asa ceva. Cand auzeam de tax credits credeam ca e o scutire de taxe, pentru aia mai saraci si mi se parea pe undeva just; ba, da-i in saracie, bine ca muncesc, fac un ban,nu-s o povara pentru stat, hai sa nu le ia 10 piei dupa ei.
Dupa ce am mai citit am inteles ca logica ar fi ca aia nu muncesc la “adevarata lor valoare” si statul le ofera sprijin sa fie motivati sa nu sufere de foame cat progreseaza si se pun pe picioare. Cam cum cresti un copil stii, ii dai genul ala de job, nu prea stie sa-l faca si n-ar merita nicicum banii da’ oricum tre’ sa ii dai bani de buzunar asa ca-l platesti si ii spui ca e “pentru munca lui” :wink.
Doar ca, evident, nu merge cu lepre de ambele parti; si angajati care vor sa faca o combinatie si angajatori care vor sa plateasca si ei mai putin, ca restul il da oricum statul.
Eu cred că soluția au găsit-o ăia din Singapore.
http://www.economist.com/node/15524092
Desigur, Ză Economist fiind o publicație socialistă, descrie politica ca fiind una rea.
@Manowar,
De aia lucreaza lumea la negru/gri pentru ca statul mareste taxele. De unde naiba a aparut gunoiul ala cu WTC? Nu de la stat, de ce dracu? De ce are nevoie de taxe? Ah, ca sa iti dea tie ceva gratis? Nu. Ci pur si simplu sa tina un sistem defect in picioare, un sistem de unde castiga doar putini. Educatie? Muie, ca fara bani aia inveti. Sanatate? Cozi si muie la cozi.
Pentru ca statul face cacat, de aia. Si apoi cand da o lege din aia ca ce ai propus tu, toti vin si spun: ce tare, ce misto, majoritatea nestiind ca a rezolvat problema creata de stat insusi.
Orice interventie a statului nu face decat sa futa meciul, calitatile oamenilor pe principiul: nu te stresa, nici macar minimal, statul are grija.
Ca fapt divers, ai confundat oala, boss.
Era vorba aici de salariile angajatilor, nu de medicamente – generice sau nu.
Dar da, asa se termina povestea aia cat timp statu’ are doar jumatate de coi, nu doua coaie de 3 tone fiecare.
…pentru ca in alte tari, interventia statului (daca tot intervine…) nu se termina acolo, ci merge mai departe. Ah, nu mai aduci tu aici medicamentele alea generice? Stai asa boss – stai nitel. Alo, domnu’ Patel? Veniti pana la noi sa deschideti o fabrica – puteti copia linistiti ce produse doriti, ca-ntr-o luna nu mai exista urma de proprietate intelectuala pe chestiile alea – nu pe teritoriul nostru, anyway. Va trimit un baiat sa va duca la fetele de la gara cand aterizati sau va trimit direct fetele? 😡 :* 😡 <3
Sa vezi cum, brusc, nu mai merge cu harneli de-alea. Da' chestia e ca ori intervii (si atunci o faci in forta), ori nu intervii deloc. Strutocamila aia mioritica e de cacat. Adica, ori negociezi ca vreun Capone, ori ca un ghertoi speriat. Nu merge sa negociezi ca un ghertoi speriat, da' cu pretentii de Capone, ca ti-o iei la muie - impreuna cu toata populatia.
Ah, ca, sa vezi, acorduri de cacat si treburi? NP. Se retrage domnu' Trump din diverse, domnu' Dragnea nu vad de ce n-ar face-o. Zic si eu, asa, sa treaca vremea. Da' fie vorba intre noi, nu-i nici pokeru' pentru orice virgina.
Nu, nu e doar in UK.
Cum am zis, erau in Romania pe vremuri aia cu ajutoarele la incalzire. Ce face? Deci domnu’ munceste, dar primeste ajutor pentru incalzire? Ah, pai angajatorul lui X tre’ sa plateasca anul asta impozit dublu. CSF, NCSF. (bine, in Romania problema e ca-i calculata gresit, la modu’ “venit pe membru de familie” – chestia asta ar trebui schimbata, ca nu poti penaliza un angajator pentru ca Gheorghe are 10 copii).
Nicio companie care produce in masa (incat sa se simta pe o piata de zeci de milioane lipsa acelui produs specific) nu va pleca din tara respectiva ca in teorie doar ar trebui sa mareasca “niste” salarii.
Reglementarile acestea nu se intampla nu pentru ca s-au facut rascalcule cu experti si, vai, au ajuns ei la concluzia ca riscuri. Nu se intampla pentru ca toti cei cu drept de reforme sunt in buzunarele acestor companii si tu esti manipulat cu asa-zisele riscuri. Stockholm Syndrome presarat cu mitul bau-bau care asteapta dupa colt daca aceste companii ar pierde bani de alune.
A plecat vreo companie ca rahaturi cu gender pay gap? La companiile la care am lucrat au inceput sa mareasca salariile femeilor, sa arate mai bine situatia pentru cand trebuie sa publicele ca cerinta legala datele ( cerinta legala fiind publicarea datelor, nu paritatea). Absolut niciunul nu si a luat talpasita. Sunteti speriati ca de bombe ca ati fost mintiti ca la cea mai mica pierdere de profit isi iau astia talpasita. Doar costurile de relocare si implementare si manpowerul probabil ar fi mult mai mari decat o reglementare de salarii pentru a fi fair. Cine v-a mintit in halul asta pana acum, de unde si pana unde groaza asta sa nu suparam aceasta deitate moderna, corporatia.
Si de ce nu au facut-o? Putea sa o faca Antibiotice Iasi, e detinuta majoritar de stat, dar au preferat sa nu o faca. De ce?
Eroarea e ca intai creezi o problema, apoi vii cu o lege ca sa o indrepti. Dupa ce iti bati cuie in talpa, vii cu legea talpilor de tabla. Rezolva problema, root cause, nu consecintele ei.
Fix aceeasi problema: de ce ai plati ajutoare sociale oricui, mai ales in cazuri dubioase gen “lucreaza pe prea putini bani”? De frica, se pare, de frica ca atunci cand mergi cu Mercedesul pe strada se revolta iobagimea si face precum in Descult al lui Zaharia Stancu: “brazda lata si adanca”. Asa ca preferi sa ii faci pe aia cu bani sa plateasca taxe, tot cu frica (de puscarie). Si daca tot le-ai luat banii, poti sa ii cheltuiesti cum vrei – e ca la viol, daca tot e viol mai conteaza prin ce locuri i-o mai bagi? Daca ii iei banii sub forma de taxe, ce mai conteaza ca ii dai lui Gheorghe care moare de foame, lui Gheorghe care munceste la Amazon sau, ca la noi, ii bagi in buzunar?
Da. In ultimii 10 ani stiu vreo 40 de fabrici inchise in Europa de vest si SUA de catre o singura companie, in paralel cu deschiderea a vreo 10 mai mari in afara Europei, pana in China. Si asta a fost subtire, ca jumatate din angajatii din birourile din vestul Europei au disparut, o parte din joburile alea s-au mutat acum 10 ani in Romania si o parte in alte 2 tari mai ieftine. Si de atunci filiala din Romania s-a injumatatit ca personal si se mai injumatateste inca o data in urmatorii 2-3 ani. Peste 2 saptamani ma duc in fundul Asiei pentru un proiect care acum 20 de ani ar fi fost facut in Bruxeles si acum 5 ani in Bucuresti. Nu de alta, Bucurestiul e deja scump atata timp cat un chinez e fericit cu 1/4 din salariul mediu de Bucuresti. Dar poti sa dai o lege sa triplezi salariile in Bucuresti, totul va fi perfect, ma intreb cum dracu’ de nu s-a gandit nimeni pana acum sa o faca, tot ce e nevoie e de o lege in Monitorul Oficial, banal de facut.
Salariile trebuie “triplate” aparent in Bucuresti ca lumea sa isi permita sa traiasca DACA MUNCESTE si problema e la mine ca subliniez cat de gresit e asta si care e solutia cand esti la nivelul broastei?
Se gandesc destui, nu se face pentru ca motive mai sus si pentru ca au si sprijinul cetateanului standard care este ingrozit de perspectiva ca ala pe salariu minim ar putea si el sa traiasca macar o viata de raton, nu gandac si il prinde din urma si atunci in comparatie cu cine se simte si el cocos in mocirla in care oricum se scalda toti.
Companiile care se relocheaza AU FACUT-O si fara sa creasca salariile, vad, de ce comparam mere cu pere.
Crezi ca europenii nu is in stare sa faca si ei smartphoneuri si cacaturi, marea Uniune a Pulii, daca ar pazi interesele popoarelor pe care ar trebui sa le serveasca, s-ar putea face multe. Foarte multe. Nu trebuie Romania singura sa tina piept tiranilor, desi si pe cont propriu s-ar putea face multe.
Evident, nu se va intampla veci, dar e ceea ce ar trebui sa se intample.
Ti-a zis Andrea de ce. Pentru ca aia care-s responsabili de reforme sunt cumparati cu acte-n regula.
Am inteles. Deci eroarea e ca avem o problema. Solutia logica e sa dau timpul inapoi atunci. Cum aia n-o pot face, am venit cu o solutie. Nu prea vad eroarea.
Eu n-as plati nimanui, boss. I-as lua cu japca si i-as pune la munca pe toti. Daca vor. Daca nu, sa crape, treaba lor.
Remind me, cum au sfarsit baietii aia cu brazda lor? Era ceva cu tunuri, parca?
Da. Daca doar am putea sa punem taxe pe chestiile venite din China, exact cum face Uniunea Europeana, astfel incat sa descurajam treaba asta.
Oh wa-
Bai, am inteles ca il tii in spate pe Gheorghe, dar de ce trebuie sa-i tin boracii in spate, indiferent ca face unul sau zece? Ca asa Gheorghe se reproduce si nu mai scap de el.
Daca nu ii platesc boracii, Gheorghe descopera prezervativul si nu se mai reproduce; cam cum e cu castrarea la caini, de exemplu.
Amuzant, am lucrat anul trecut pentru o companie care inchide niste planturi prin UK. Italia si Portugalia-s mai atractive.
Tot la fel de amuzant, aia pentru care eram contractor decisesera ca nu prea mai e atractiv sa angajeze in UK, unde m-ar fi tentat ( atunci) o pozitie permanenta chit ca pe bani mai putini ci in Portugalia, ca e mai ieftin. Bun, dar astia ii ignor ca-s servicii, consultanta, labareli.
In 2012 lucram la divizia soft a unui retailer german. Care avea atunci vreo 250 000 de angajati prin toata lumea. Vindeau aia magazine si inchideau pravaliile prin diferite tari una doua, mutandu-se pe pietele emergente. in 2016 (parca) si-au vandut toate magazinele dintr-un brand si din Romania. Intre timp am asistat cum divizia lor de SAp s-a mutat din Germania, in Romania, in India. Aia din Romania in trei luni au lichidat-o. Pai ce vreti voi, baieti, salarii ? Hai sictir.
Am vazut cum a venit si a plecat Nokia in/din Romania.
Stiu cum Renault se extinde mai degraba in Maroc decat in Romania, si s-ar muta de tot daca nu i-ar flata ( flatula?) statul cu diverse legi protectioniste.
Toti pleaca. Isi baga pula si se muta “instant” chit ca-s costuri. Nu e chestie de frica, de sindrom stockholm sau mituri bau-bau. Pleaca ca-i intereseaza doar banii. In ultimii ani “Change Management” a devenit o ramura de consultanta foarte-foarte cautata. Asist destul de des la tot soiul de discutii de relocari de productie si raman masca la cum invart astia personalul si asseturile.
Daca statul ii obiga la un cost mai mare decat in alte tari ( ca-s salarii, ca-i impozit pe profit, pentru ei tot costuri sunt) decid simplu ca nu-i fezabil si muie. Sau, daca ajung la concluzia ca pot vinde mai scump pe piata locala atunci se supun desigur.
Exemplu: In Israel sunt ceva teme protectioniste de genul asta si pentru cele mai multe masini care nu-s sub nu stiu ce acord taxa standard de import e de ~75% (car tax + VAT – asta se aplica si peste car tax, ca asa e jidaneste corect) . Ca, ghici ce, acolo se fabrica doar ceva autobuze, vehicule militare si o marca chinezeaasca, am uitat cum ii zice .
Concluzia e ca cine o suge in cur cand lipsesc niste unii de pe piata? Populimea?
Si, ok, pleaca Nissan din UK sa zicem. Tu hotarasti ca aia sa nu mai poata vinde acolo. Mnaspa. Vor cumpara cetatenii alte marci, probabil unele care nici alea nu-s produse acolo, dar aia nu erau prezenti in tara ca sa ii poti tu da afara, doar vindeu. Vand si pe urma dar probabil nu la cele mai mici preturi din Europa, ca acum.
Sau poate iti imaginezi o economie total localizata unde orice producator care vrea sa vanda orice intr-o tara e obligat sa-l produca acolo ? Nu-s sigur nici ca asta functioneaza.
*** Prin ce am spus mai sus nu sustin ca statele ar trebui sa o frececa acum . ba din contra, salariile minime ar trebui sa fie corelate asa cum spui la costul vietii din zona unde-si desfasoara activitatea angajatorul. Cine ramane, bine, cine nu, vedem pe urma ce facem .
Pai statul ala e in Uniunea Europeana si are oaresce obligatii de indeplinit. Nu prea poa’ sa faca maine ce zici tu acolo. Aaa, ca poa’ sa iasa din UE? Aha, mult succes la supt pula pe seminte pe urma. A mai fost Romania izolata si s-a descurcat de minune <3.
Pleaca pentru ca nu sunt consecinte.
Plus, daca toata lumea vine cu argumente ca pleaca toti pe banda rulanta, oamenii aia nu cumva patesc deja aceeasi chestie, economia, ca in scenariile apocaliptice cu pleaca daca faci asta?
Stai, cum, VOR PLECA! doar ca deja au plecat, pentru ca pot sa faca ce vrea pula lor si sa faca adidasi imbibati cu lacrimi de copil myanmarez dar sa-l vanda cu adaos de 2000% lui Gheorghe pe care l-a dat afara acum 5 luni si in tot acest timp mai au si apararea lui Ionel si Vasile, care le plang de mila.
l-au*
Fix UE impune tarife, boss. Mai informeaza-te.
Nu mai spune.
1. Actually, romanii se descurcau de minune inainte de UE in comparatie cu “dupa UE”. Si putem sa ne uitam la ce statistici relevante vrei tu pe tema asta. De la populatie la natalitate la datorii la ce mai vrea pula ta.
De altfel, asa cum stii, si-atunci era ca acum: unii se descurcau. Hai, sa nu-ti explic eu cum faceam toti bani pana-n 2000, cand eram “izolati”, ca stii si tu.
2. Ca fapt divers, intrarea in UE a ucis Romania (nu ca m-as plange de asta, ma bucur enorm)
Pula mea, tara e acolo si nu pleaca nicaieri, da’ daca judeci tara dupa populatie, e moarta deja. Am scris suficient pe tema asta si nu cred c-are sens sa repet. De la cati au plecat la natalitate si la ce mai vrei tu, Romania a ajuns o tara cu cateva milioane de corporatisti si multe milioane de pensionari si tineri care inca n-au gasit un job afara.
Sigur – pentru aia ca mine care-au plecat, UE e GG (de-aia sunt fan UE). Pentru Romania, insa, well, holy shit. HO-LEE SHEET. Romania a iesit cu pierderi mai mici din WWII, coaie, esti nebun?
Fix cum ti s-a spus si mai sus: pentru ca nu exista consecinte (ca-s toti cumparati). Si nici macar nu-i nevoie de protectionism de-ala “legal” pentru asta.
Ar fi suficient sa-ti iasa frumos guvernul si sa-ti spuna la TV la ore de maxima audienta “companiile cutare au plecat de-aici, pentru ca au considerat ca-s costurile prea mari; noi va recomandam sa nu le mai cumparati produsele”. Si apoi sa le urezi succes. Daca populatia tot le cumpara produsele dupa, well, atunci chiar merita sa crape de foame.
Coaie, Amazon are ceva mii de angajati in UK. Ruleaza vreo 2 miliarde in UK. Taxe au platit vreo 3 milioane parca. Ia explica-mi tu mie cum ar pleca aia pentru ca, pula mea, nu pot mari salariile tuturor cu inca vreo 5000 de lire pe an, sa zicem. Hai ca te cred.
Da, dar a si civilizat-o. Cocalarii de ii vedeai inainte peste tot, acum sunt la dat in cap prin alte tari.
Daaaaa, fix cocalarii lipsesc din Romania acum. A ajuns centrul civilizatiei, leaganul (sau lagarul?) luminii etc.
Cred ca nu andreea si sustinatorii nu au inteles nimic din venezuela.
Ah, da, argumentul Venezuela.
Daca zici ca nu pleaca deloc companiile daca nu le mai platesti tu muncitorii, vine argumentul Venezuela. Dom’le, costurile cu salariile (efectiv irelevante in cele mai multe scenarii). Dupa logica aia, in Canada sau Norvegia sau Danemarca sau Germania sau UK nu ar trebui sa existe nici o companie – pentru ca-s mai mici salariile in India!
Daca zici ca poti sa le strangi de coaie pe partea cu proprietatea intelectuala/drepturile de autor etc, iarasi argumentul Venezuela. Nu vine unu’ cu argumentul China – care copiaza absolut orice, dar ORICE.
Si culmea, tot ce-am zis a fost sa-si plateasca ei salariatii, ca ei aduna profitul. Nu sa plateasca vreun angajator ajutoare sociale sau ceva. Da’ si aia e prea mult – am ridicat vocea contra strutocamilei capitalisto-socialiste. Cum pula mea sa faci asa ceva, pai unde-am ajunge daca si-ar plati companiile angajatii in loc sa dea spaga unor ministri si sa le plateasca 80% din salariu, ca restu’-l iau din ajutoare sociale?
In Venezuela, se-ntelege 🙂
Cred ca modul de spalare al creierului corporatistilor (mai ales din sucursale) s-a bazat in mare parte pe rezultatele Experiementului Stanford:
https://www.simplypsychology.org/zimbardo.html
https://en.wikipedia.org/wiki/Stanford_prison_experiment
Manipulati cum trebuie ajung sa accepte kkturile corporatiste, ca mai apoi sa le fluture ca mari principii de adevar si moralitate. Din agresati devin agresori si chiar le place.
Pacat de Gheorghe intr-un final. Aia e :))
E amuzant daca te gandesti ca POATE 1% din ei chiar primesc ceva la schimb. POATE. 99% sunt tot niste sobolani, da’ se simt bine ca-i vad pe altii si mai saraci ca ei.
Eu inca-mi amintesc de cum imi plangeau aia de la ultimul job din Romania de mila. Vai de tine, pai, si pleci in Anglia? Coaie, crezi ca acolo o sa mai fii platit la fel de bine ca aici?
(ei castigand gen 25-50 milioane net).
Epic.
Sincer, Gheorghe sa suga pula. Impreuna cu boracii lui, evident.
chiar s a mai civilizat un pic România; o grămadă de țigani au plecat la furat/cerșit afară și cred că a scăzut și infracționalitatea în țară. în sensul ăsta s a mai civilizat.
și be: nu cred că dacă le spune guvernul, preafericitul sau moiannis oamenilor să nu mai cumpere de la o firmă, oamenii se conformează. să nu uităm că VW e pe locul 1 în Europa după ultra scandalul cu trucatul noxelor.
BIG LOL: Romania s-a tiganizat si mai mult, cel putin de prin 2009 de cand am plecat. Mirosul de tiganizare rasare de la Otopeni si nu se mai sfarseste.
Sunt informat. Pune, câtă vreme marfa vine din afara UE.
1. Companiile se pot muta prin UE, sau SEE ( inclusiv Ucraina și Moldova ) din țară în țară și le merge cu atât mai bine cu cat uniunea se extinde gradual. Pentru că nu există o politica fiscală armonizata și nici nu poate să existe cat timp există diferențe mari între nivelurile de trai.
2. Să presupunem că compania o rupe cu Uniunea și se mută de tot, papa, muie și la revedere. Ghici cine plătește tarifele de care vorbești ( taxele vamale ). Populimea. Sigur, taxele alea sunt ca să motiveze populația să cumpere local. Dacă au opțiuni. Ți-am explicat cum e cu mașinile în Israel ( Merc-ul tau costă vreo 50k lire ), ți-ar plăcea să conduci unul dintre Jaguar/Rover/Mini? Că Bentley bănuiesc că ți-ar plăcea, dar nu își permite toată lumea . Da’ s altele la care opțiunile sunt limitate .
Asta e din Absurdistan. Nu știu de care Românie vorbești tu și cu cât înainte de intrarea în UE ( dacă e din 2004 încolo nu se pune, eram deja cu un picior in UE, dar Romania înainte de integrare era deja ucisă și bântuia cu țărușul în inimă.
Și din altceva decât din furat nu puteai trăi decent în țara asta, apropo de care – trăiesc mai bine acum cinstit decât atunci cu fonduri nerambursabile din UE și alte uniuni. Și alții pe care îi știu . Și se și vede, plm.
Că “ne-au jefuit” ăia gen șpagă de intrare. Bă, nu știu cum să spun dar mie nu mi-au luat nimic și cred că nici ție. Că eu nu aveam nici acțiuni la Petrom, nici la Dacia, nici nu eram director la vreo chestie de stat. Dacă nu intra România în UE atunci, eram vai de pula noastră, nu neapărat noi doi, dar ca idee – săru’mâna domnu’ Năstase. Vezi și tu Serbia, Albania, Moldova și care mai sunt pe afară.
Bă, aia nu ar pleca că sunt ușor de înlocuit pe plan local. Ălora poți să le spui că salariul minim e 100k lire pe an. Rămân acolo și îl plătesc. După care dau afară cat pot de mulți oameni ( oricum fac asta ) și operează shopkeepingul cu cat de puțini oameni pot ei. Mult noroc, în schimb, să faci din asta o miscare câștigătoare. Că nu poți să dai o lege numai pentru Amazon . Ei profita de facilitățile oferite altora, când ai banii lor îți permiți să angajezi niște specialiști în treaba asta, probabil pe cei mai buni.
Daaa, cum iese Firea și ne recomanda taxiul neaoș vs. Uber, lol?
Sau cum mi-ar putea mie cineva recomanda eMag vs. Amazon, că Amazon sunt răi și oricum nu plătesc taxe în Romania deloc. Iar eu le-aș trage pula prin gură cu televizorul lor că eu nu stau 2 săptămâni pentru un produs ( ajunge din China în timpul asta ) și 3 pentru un refund.
Sau cum spunea Isărescu la ore de maxima audiență că el nu recomandă creditele în valută străină lol, când condițiile în lei erau alea care nu erau.
Băi, mai înainte de awareness și gargară politică trebuie să ai opțiuni. Dacă ai, da, merge orice. Dacă nu, e nașpa.
Eu cumpăr produse românești acolo unde am optiuni. Ceva incălțăminte, unele haine, alimente.
Dar dacă mâine statul le spune ălora de la Zuzu că trebuie să mărească salariile și eventual să plătească mai bine furnizorii iar ăia decid că nu pot/ nu vor ( habar nu am dacă e o problemă cu ăștia, zic și eu ) și mută producția de lactate în Bulgaria eu ce pula mea să fac?
Că nu mai sunt oricum așa mulți care să producă lactate in Romania din lapte românesc ,gen. O să zică guvernul să nu mai cumpăr lapte de la ei. Bun. Și de la cine pula mea să cumpăr ? De la Napolact? Folosesc deja lapte străin și parcă au mutat deja producția cu totul, iar altii-s la fel. Gg din poziția aia pot să îi și interzică, eu tot din afară am să cumpăr lapte doar că…mai scump. Timp în care or să fie mai multi oameni pe sociale, pardon cerșetori și ibfractori, că am stabilit că e fără sociale.
Repet, eu vreau să o văd și pe asta ( deși nu am așteptări ) dar probabil e nevoie de un geniu (sau mai multe ) s-o facă să meargă, că la ce spui tu m-am gândit și eu și când faci toți pașii nu prea iese pe plus.
Merge, dacă ai deja o masă de oameni cu mulți bani, resurse, care își permit niște alegeri. Din ce spui tu, rezultă in mai multi fomiști , pentru care alegerea e mereu cel mai ieftin.
Nu poți să alungi companii, să rezulte in șomaj , să nu oferi asistență socială și în același timp să te aștepți că populația să cumpere mai scump, că e local, că e etic și că într-un oarecare timp eforturile le vor fi rasplatite. Trebuie să finanțezi cumva mecanismul ca să transformi cercul vicios într-unul virtuos.
@Orbu: ceva-ceva stii tu, da’ nu stii bine (referitor la customs union, single market si tampeniile cu Ucraina (?!?!?!)).
In ceea ce priveste partea asta:
Romania a decedat cu acte-n regula in secunda in care am intrat in UE. 2007. Da, de prin 2004 eram “cu un picior in UE”. Da’ te poti uita mataluta frumos la populatie (si tine cont de faptul ca aia inca ne numara (pe mine si pe ai mei) ca fiind acolo) si te poti lamuri. La cat calculasera pana-n 2030? 12.5 milioane de oameni, lol?
Coaie, repet, nici dupa WWII nu a pierdut Romania jumatate de populatie. Despre ce pula mea mai discutam?
Repet, mie-mi convine. Doamne-ajuta, lol. Da’ asta nu schimba cu nimic certificatu’ ala de deces. Romania s-a dus pe pula-pula cu viteza melcului turbat.
E adevarat, nu era grozav inainte de 2004 sau ceva. Joburi si combinatii si cam atat. Da’ orice-ai vrea sa-mi arati la capitolul asta e eclipsat de faptul ca s-a dus pe pula dupa aia. Ca sa punem treaba asta in context, in WWII Romania a pierdut 500,000 de oameni (militari si civili, morti din diverse cauze, nu neaparat in legatura directa cu conflictul; gen se pune si foametea si pula mea). Anul trecut plecasera DOAR IN UK 300,000 de romani. Un singur an, intr-o singura tara. Tot Clujul gen. Estimez ca in realitate sunt in Romania vreo 16M de oameni. Daca or mai fi si aia.
Daca te apuci sa compari chestia asta cu pierderile de vieti din WWII o sa te lamuresti urgent de ce zic eu ca UE a ingropat Romania. Nu-i paguba, foarte bine, da’ sa fim seriosi. Nu-i vorba, iti aduci un BMW bot de rechin din Germania (nu bate, nu troncane) ieftin acum, da’ costul ala nu e doar in euro.
Nu stiu de ce va plangeti de UE, ca ci doi indicatori pomeniti sunt pe dos; salariul mediu a crescut de la vreo 100$ la vreo 6-800$, iar natalitatea statea bine pe vremuri pentru ca erau multi prosti care faceau copii din traditie, ca familia trebuie sa aibe copii, prezervative nu foloseau dar totusi se futeau, asa ca aveam natalitate. Cand au aflat ca nu e obligatoriu sa ai copii si ca poti sa te futi cu prezervativ, a cazut natalitatea. Din cauza UE?
Aia cu cacaturile corporatiste e buna. Daca nu stii economie si nu intelegi de ce laureatul premiului Nobel a zis ca impozitul pe corporatii e o tampenie (trebuie sa stii ceva economie ca sa iti dai seama ca are dreptate), scoti teoria conspiratiei la bataie. Recunosc ca la 20 de ani habar nu aveam de chestii din astea, cand mi-a zis un evreu batran poliglot care imi era sef de corporatie pe vremea aia chestia cu “garbage in, garbage out” am crezut ca inteleg ce vrea, m-am prins vreo 10 ani si 3 joburi mai tarziu. Eram tanar, idealist si foarte, foarte prost. Nici acum nu sunt destept, dar imi dau seama cat de prost eram.
Să nu confundăm lucrurile . Așa îmi ziceau și mie că nu “se merită” să pleci din România că sunt taxe mici și viața ieftină și nu sunt impozitați ITstii și rămâi cu mai mulți sau la fel bani. Și nici să fii contractor că “nu știi ce se întâmplă”. Dragnea aproves this shit iar eu mi-am plătit toate creditele intre timp. Dar una e una, alta e alta.
Ar trebui să crească salariul minim in România? Ar cam. La costurile de aici ar trebui să ajungă instant pe la 700 de euro pe lună. Ținând cont că se cam abuzează de salariul minim și cam prea multi lucrează pe minim, probabil ar trebui forțat pe la 800-900 în zone urbane mai scumpe. Are să se întâmple asta curând? Nu. Ar fi bine dacă s-ar întâmpla? Cel puțin pe termen scurt, nu.
Afacerile de producție care stau aici pentru angajați ieftini și-ar baga pula. Mai ales că majoritatea sunt pentru export. Șomaj dublu instant. Aia care ar lucra pe salarii mai bune ce ar face instant? Ar cumpăra chestii, care ar ajuta consumul, dar mai înainte de toate case, care ar crește prețul coșmeliilor in minute. Care e cel mai mare cost al vieții unui om?
Sigur-sigur de la prezervative e?
Eu traiam cu impresia ca-i din cauza c-au plecat (pe bune, nu pe statistici) vreo 6 milioane de romani de-acolo, 99% din ei la varsta la care pot munci si pot face copii. Gen mergi prin Harrow, Hounslow, Slough si deja e romana limba oficiala. Pana si-aici aud romana cand il duc pe junior in parc. Da’ daca tu zici ca-i de la prezervative, pula mea…
Asta-i direct de standup.
Nu, ma. Au platit impozitul ala pentru ca sifoneaza totul spre tax havens, unde-s alte “taxe”. La fel ca restu’ corporatiilor mari (Google, Amazon, Starbucks, Facebook, Microsoft, Apple – toate-s cunoscute pentru chestiile astea). Saracu’ Bezos ar muri de ras daca ar afla ca exista oameni care-si fac griji c-ar iesi pe minus cu 50 de milioane in UK.
Aici nu discutam de “conspiratii”, aici discutam de marlanie. Bine, deja aia de la Amazon au bun-simt in comparatie cu altii
Bietii oameni de la facebook, cum au iesit ei pe pierdere 🙁 Aproape-aproape ca te face sa te intrebi cum pula mea au reusit, ca efectiv e “de neinteles” treaba asta. Gen i-o fi platit facebook pe britanici sa-si faca reclama pe facebook, eh? “Cine stie?”
Toti fac aceeasi marlanie. Amazon UK vinde de 100 de milioane, sa zicem (cifra random), dar sanki are costuri de 99 de milioane, c-a cumparat servicii de la Amazon Irlanda sau Virgin Islands sau pula mea. Las-o-n pula mea. Asa ca nu prea au ce mari taxe sa plateasca, bietii de ei.
Eu nu-s cu conspiratiile, boss, eu sunt cu faptele.
Daca tot veni vorba, ce-a zis despre corporatii am inteles, da’ stii cumva, a zis ceva si de platit impozit de 40-50% pe salariu peste X? Ca aia m-ar interesa. De ce ar trebui sa primeasca MEREU ALTII chestii gratuite am inteles, n-am inteles de ce nu pot si eu. Ma roade invidia, intelegi?
Daaaaa, si-ar baga pula si s-ar muta in cea mai ieftina tara din UE, in tara cu cele mai mici salarii.
Wait, care pula mea e aia?
…si n-am zis nicaieri sa creasca salariul minim. Tot ce-am zis eu a fost ca nu mi se pare normal sa platim noi pentru Gheorghe. Daca Gheorghe munceste pentru Amazon, sa-l plateasca in pula mea Amazon, nu eu – daca au nevoie de el, desigur. Daca nu, sa-l dea afara, no problem. Atata tot.
Pe mine aia ma seaca, nu altceva. Ce pula mea, se duc sa munceasca toti lachesonii la privat, dupa care vin cu mana intinsa la stat – ca boss, nu ne da chiaburu’ ala destul. ATUNCI NU MAI MUNCI IN PIZDA MA-TII PENTRU EL. Nu ai job? Hai ca-ti gasim noi. Cum am zis, sunt chestii de semanat si cules, drumuri de facut, mizerie pe strazi si-n parcuri…se gaseste, bo$$ultane, daca aia prefera Gheorghe si Amazon. Ah, nu vrei? Pai, drum bun, ca ajutoare sociale nu exista. Pa si muie, descurca-te.
Capitalismul pulii – populatia plateste angajatii corporatiilor. Hilar.
@Mano, natalitatea e de la prezervative, emigrarea a avut si ea efecte dar numarul de nasteri per femeie a cazut oricum, daca nu emigra nimeni tot cadea. Natalitatea redusa si emigrarea au avut ca efect scaderea populatiei, dar asta nu e neaparat rea: daca iti scade populatia la jumatate atunci resursele naturale per locuitor se dubleaza. Ai mai mult teren agricol per cap de fermier, au productie dubla si profituri pe masura. Ai poluare injumatatita. Iti ajung naibii lemnele de foc, ca acum o ora discutam cu un tip care lucreaza la primarie intr-o zona forestiera si se plangea ca abia au aprobat lemne de foc la primarie, ca au scazut cotele de productie, au crescut controalele si nu se mai gasesc lemne ca pe vremuri. Si in zona asta nu prea a emigrat nimeni.
Oricum te plangi de scaderea populatiei cam cu acelasi ton cu care te plangi ca ti-au evadat niste detinuti din inchisoare. Aia 6 milioane de au plecat se saturasera de comunism, de combinate siderurgice si cooperative agricole, cand s-a deschis poarta si au putut sa plece s-au dus. Bravo lor, s-au dus la mai bine, voiai sa stea aici sa dea cu sapa? De ce si pentru cine, pentru copiii pe care nu vor sa ii mai faca, pentru Gheorghe care trage o tuica pe banii lor sprijinit de gard, pentru frumusetile patriei in care nu ai o partie de schi decenta sau o statiune litorala decenta? Ce sa faca, sa isi deschida marele business si sa faca un Apple romanesc, sa se umple de bani din inventat produse scumpe fabricate ieftin in China? Suna interesant, dar improbabil, asa ca au plecat la ceva mai sigur, un job intr-o tara cu salarii mai mari.
@Adi: sper ca trollezi. Pe bune.
CUM PULA MEA SA NU-TI SCADA CAND AU PLECAT IN MASA ALEA SUB 45 DE ANI, COAIE? Gen tu cine crezi ca a emigrat? Georgeta pana-n 35 de ani, inca fertila, capabila sa obtina un job, vorbitoare de limbi straine sau Ionela, pensionara de 60 de ani, stearpa, fara vreo intentie de a munci si care vorbeste un pic limba romana?
Ponderea prezervativelor in chestia asta e de…cat? 1%?
Asa-i? Cre’ ca aia de la Rosia Montana sunt miliardari in euro deja. Ca li s-au dublat resursele. Wait, nu-s ale lor….Si totu’ e deja vandut. Altora de-afara. Cand o fi, ei raman cu apa otravita – dublata pe cap de locuitor, lol.
Hai, nu ma fute. Cate hectare de teren zici ca detii tu? Stire de acum 4 ani.
Hai, nu ma fute. P-asta o stiai?
Ai poluare injumatatita, da, ca acum pot aduce aia toate rablele infecte din cimitiru’ de masini din Spania, Germania si Franta. Ura. Deja e cel mai curat aer de pe planeta acolo, cred, nu?
Pai si nu i-ai zis ca-i idiot, ca s-au dublat resursele pe cap de locuitor? Ar trebui sa-si deschida deja fabrica de mobila, acum ca are atat de mult lemn. Ca doar e padurea pizdii ma-sii, nu?
Eu nu ma plang, boss. Eu aplaud asta si aplaud UE. E doar o discutie de principiu cu Orbu, atata tot. Eu salut disparitia Romaniei de pe harta. Pe cinstite. Daca maine aud ca Romania a fost bombardata, anexata, facuta una cu pamantul etc etc, eu unul imbat tot pubu’ pe banii mei. E satisfactia aluia care aude ca o fosta gagica a luat sifilis.
Ah, da, stire de azi:
https://www.theguardian.com/business/2018/feb/07/death-dpd-courier-don-lane-tragedy-business-secretary
Da’ probabil nu inteleg eu cum e asta un lucru bun, pula mea.
Confunzi natalitatea cu evolutia demografica. Natalitatea iti spune cati copii naste o femeie, din alea ramase. Femeile ramase, cate or mai fi, nu mai fac copii, media e pe la 1.5 dintr-un necesar de 2.3 pentru mentinerea populatiei daca nu ar fi emigrare. Deci si cu aia 6 milioane de romani plecati tot scadea populatia, cu aia a cazut si mai tare.
Natalitatea nu se calculeaza cu babe cu tot si nici cu alea de 5 ani. Nu mai stiu precis intervalul de varsta, ca a trecut un veac de cand am facut (pe bune) ani intregi de statistica si demografie, dar e ceva gen 20-40 de ani.
Nu trolez, doar iti spun ca sunt 2 cauze pentru scaderea populatiei, nu una, si ambele la niveluri serioase. De fapt, de emigrat o fac mai putini acum, ca aia care aveau de gand sa plece au cam facut-o, in schimb faptul ca femeile ramase nu prea mai fac copii ramane asa pe termen lung. Nici macar nu s-a inventat la noi, vestul Europei are o problema similara si, daca tin bine minte, in tari ca Slovenia natalitatea e sub 1 copil per femeie, mult mai rau ca la noi.
Aia cu poluarea e pe termen lung, cand populatia se stabilizeaza la 10 milioane, nu acum cand toata lumea inca sare sa isi ia masina si e liber la rable. Imagineaza-ti UK cu populatia la jumatate, cu jumatate din masini pe strada, etc., ti se pare rau?
Consulta TARIC-ul si te prinzi singur. Au acord preferential de schimb cu EU, foarte preferential din 2016. La unele produse nu exista taxe de import din Ucraina ( exemplu), la altele, unde EU crede ca Ucraina ar fi prea avantajata au ceva taxe ( exemplu2). Presupun ca poti sa realizezi ca la costul muncii din Ukraina 8.4% taxe nu-i chiar prohibitiv, nu?
Dar daca te uiti atent, la aceeasi chestie Turcia are un acord si mai prietenos. Deci ce spui ?!?!?!
Sau in Ukraina, sau in Turcia, sau depinde de specificul afacerii ca nu intotdeauna salariile reprezinta costul cel mai important. Poate s-ar muta in Irlanda :wink, sau in Estonia, sau in Elvetia, sau plm, sunt optiuni in functie de business. La cum e EU acum tarile concureaza intre ele pentru a gazdui afacerile nu afacerile pentru onoarea de a fi gazduite intr-o tara.
Comiti niste erori semnificative aici. Tot aud marota cu pierdutul populatiei.
1- Aia din WW2 au murit, nu au fost pierduti. Pe langa mortii aia au mai fost si niste emigranti in timpul si dupa razboi. Vreo 30k numai evrei, vreo 30-50k sasi, plus cati or fi plecat etnici romani nu mai retin cifrele dar parca >100k.
Ce vreau sa spun e ca mortii aia odata plecati dusi au fost, nu au trimis de pe lumea ailalta miliarde de euro in tara, ajutor pentru cei ramasi, timp de mai bine de 10 ani dupa moartea lor, stii ce zic? Ca si tu esti trecut la pierderi, si pentru statul roman poti face linistit pe mortu’, da’ presupun ca pe ai tai ii mai ajuti din cand in cand. Nu e tot aia.
2.Razboiul a adus dupa el distrugeri de patrimoniu si infrastructura si foamete si boli. UE nu prea. Ok, ne-au praduit ei resursele dar nu-s chiar comparabili cu sovrom-urile, iar bani de infrastructura ne cam dau,
Inclusiv de mancare pentru saracii din Romania. Dragnealand stie, ca e campion la ajutoare, rebranduite cu marca PSD.
Daca Romania ar fi avut parte de atat ajutor si fonduri nerambursabile dupa razboi, azi am fi fost ca Germania. Eh, nu chiar, da’ macar ca Portugalia asa.
De fapt, ce spun eu, Europa poate da, in teorie, mai multi bani decat poate primi Romania. Nu poti spune altfel cand vezi ca rata de absorbtie a fondurilor UE in Romania in 2017 a fost de …2%. Dap, ne fute Europa.
3. Manpower nu prea mai e atat de important. Contractia populatiei se poate dovedi de bun augur. La treaba aia cu resursele. Da, nu am un loc de minerit prin apuseni, nici padure, da-s in plan. Si ma tot uit cum apar anunturile de vandut case cu teren la mine in sat. Mai fac ceva bani si discutam pe urma de “tu cat pamant ai”. In 10 ani pot sa cumpar tot satul, mai mult sau mai putin.
Zici ca tu nu ai zis nimic de crescut salariul. Pai n-ai zis, da’ daca salarii nu, subventii (ajutoare nu), oamenii aia din ce cacat sa traiasca? E aceeasi poveste.
Manoware vezi ca e o corelare directa intre nivel de trai si numarul de copii. Am mai discutat pe aici cred. Se vede chiar si in tari traditional musulmane gen Maroc (vezi tendinta https://www.populationpyramid.net/morocco/2017/ ). Cum au dat de ceva bani si informatie s-au mai calmat femeile in a se fute avand rezultat final urmasi. Exemplele cele mai elocvente sunt Italia si Germania care au cea mai mica natalitate din Europa (se bat cu Japonia).
https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_sovereign_states_and_dependent_territories_by_birth_rate
pe principiul “so much to do in one life time” ™
De acord. Dar nu aia-i problema cand vine vorba de Romania. Daca discutam de Japonia, da, sigur. Daca discutam de Romania, no fucking way.
Omule, tu confunzi ce faci tu (si altii) cu ce fac eu (si altii). Eu stiu ca suna impresionant miliarde de euro. Da’ nu e. Cand discuti de 6M de romani plecati, inseamna fix un cacat – gen trimis cate 100 de euro pe luna cuiva. Si chiar si numarul alora a scazut.
Oricum vrei sa te uiti la asta, din orice punct, situatia ramane la fel. Da, mai sunt destui romani care trimit suta aia de euro, nu zice nimeni ca nu ar fi. Da’ cei mai multi (si discutam de 90%+) sunt plecati ca mine (gen stabilit “acolo”), nu ca tine (plecat, produs, intors in Romania). La un moment dat, mor batranii si nu mai trimiti vreun leu.
Nu ai cum sa te uiti la asta si sa zici “dar uite, trimit bani”. Oricum o dai sau o iei, discuti de pierderea a milioane de oameni – repet, de-aia tineri, care muncesc, care fac copii. Iar o tara aia e – populatia. Nu terenul ala viran de colo.
Din nou, te concentrezi pe chestiile gresite. “Distrugeri de patrimoniu, herpaderp”. Coaie, nu conteaza si nu-i pasa nimanui daca maine e demolat tot ce-a ramas din cetatea X si castelul Y. O tara nu aia e. O tara e populatia. Iar daca populatia dispare, tot “patrimoniul” nu face doua flegme degerate.
Now, eu nu zic ca UE ar fi satana sau pula mea. Nu e. Repet, sunt fan UE si ce mai vrei tu. Iti spun doar ca intrarea in UE a facut Romania varza cu carne. Si in sensul asta arat cu degetul la populatie. Now, tu alegi sa-mi spui “dar aia trimit 100 de euro pe luna…”. Who gives a fuck? E ca si cum te-ar parasi maine nevasta si ti-ar trimite 100 de euro pe luna. Cu ce pula mea te-ar ajuta?
Da, pe hartie asa e.
In realitate, insa, vei observa ca n-are cine sa-ti munceasca pamantul si, dupa 10-20-30 de ani de dat in taste, vei descoperi ca parca-parca nici tu n-ai chef sa-l muncesti. Si-atunci POATE vei intelege ce-ti spun eu legat de populatie si pierderi.
Am explicat cum vad eu lucrurile. Pula ajutoare sociale, pula subventii. Vrei bani si n-ai job? Da, bun, treci si fa drumul ala, curata parcul ala, asfalteaza acolo, seamana dincolo, recolteaza de dincolo. Si tot asa.
Asa ca da, dar nu. Nu am zis eu nimic de cresterea salariului minim sau de subventii. In capitalism nici n-ar trebui sa existe subventii, din punctul meu de vedere. Nici pentru Gheorghe, nici pentru banca lui Gheorghe care-a dat credite “doar cu buletinul”.
A-haha-ha. Ha. Da. Cand salariul minim era 200 de euro pe luna pana acum vreo 2 ani si ai 6 milioane de salarii medii intrand in Romania din nimic, da, sigur ca-i un cacat. Repet, care sute de euro au trimis mortii din al doilea razboi mondial, ca nu am un raport precis?
Nu, boss, nu e asa. Romania era o tara cu prea multi saraci. Efectiv prea mica la cati saraci erau inauntru. Nu-i putea tine. Acum pe saracii aia ii tin alte tari, iar bonus ei au trimis bani acasa. Da, seamana ca un scenariu postbelic, dar doar in mintea ta.
O tara vecina si prietena – NZ, are o suprafata comparabila cu a Romaniei si nici 5 milioane de locuitori. Sunt varza cu carne, desigur.
Cele 4 tari nordice ( D,S,N,F) au doar daca le iei cate trei o populatie comparabila cu Romania. Varza cu carne.
Populatia nu foloseste la nimic daca-s saraci. La nimic. Nu poti sa faci fermulita ta la tara daca ai 20 de milioane de oameni si fiecare are cate 3 hectare de pamant si stau cu curul pe el ca aia e singura lor avere.
Zbang, vine un razboi omoara niste sute de mii si le darama casele si-i lasa si-n pula goala. 10 ani aia isi refac vietile sa ajunga la nivelul anterior.
Zbang, vine UE, emigreaza lumea, trimit bani acasa, isi upgradeaza casele, mai iau si pe altii dupa ei, in general lumea traieste mai bine. Simetrie totala si alta nu?
Ro-Boti.
Pai sunt de acord. Dar nu functioneaza. Ca in capitalism ar trebui sa impui salarii minime decente. Iar cand o faci , iti cauti companiile prin China si tari.
Cum am spus, din partea mea, asa sa fie, mie-mi convine – fara subventii si ajutoare. In afara de ce a fost implicit ( gen subventia automata la gigacalorie in Bucuresti si la RATB) nu am beneficiat de vreuna, deci, plm , nu vad de ce as plati vreuna/
Tare.
Adica, eu iti explic ca problema e pierderea populatiei. Iar tu imi spui ca herpaderp, au trimis salarii “medii” (unde pula mea o fi fost salariul mediu 100 de euro pe luna numai tu stii) in Romania “din nimic”. Coaie, in primul rand, banii aia n-au fost trimisi statului roman sau ceva. Multi aveau ipoteca – cam ca mine. Asa ca banii aia doar tranzitau Romania, ca sa zic asa. Asta-n primul rand.
In al doilea rand, repet – pentru ultima data, ca efectiv n-am chef – problema nu tine de bani, ci de pierderea populatiei. Eu iti explic ca fi-miu e nascut aici si vorbeste mai mult in engleza decat in romana, iar tu ii tragi cu “da, dar i-ai trimis lu’ ma-ta 100 de euro”. Da, wow, that changes everything – again!
Ce-i mai trist e ca nici macar la partea cu banii nu ai dreptate. Gen mama are o pensie de-aia varza, vreo 20 de milioane. In teorie, ca sa functioneze treaba asta cu banii, ar trebui sa muncim noi (copiii ei) acolo. In practica, eu sunt stabilit in UK si sora-mea e stabilita-n US, asa ca ne platim taxele in lire, respectiv dolari. Da, OK, din cand in cand poate mai trimitem niste bani acolo. Poate. Da’ pana una-alta, suta aia de euro nu schimba nimic cand ea ia vreo 400-500 (?) de euro pe luna pensie. Si e plina Romania de oameni ca mama. Ah, da, sa nu uit – are si tata pensie. Brusc, parca nu mai e asa de relevanta suta aia de euro, nu?
Dar, stai, devine si mai interesant: eu luam vreo 50-70M pe luna in Romania prin 2011-2012 (in functie de luna). Iar ai mei inca “lucrau” (plateau si ei impozite). Habar n-am cat inseamna asta in impozite pe-acolo, ca nu m-am uitat niciodata. Eh, ce sa vezi, acum nu mai dau un leu acolo, ca acum platesc taxele aici. Da’ tu nu vezi problema pentru ca hehe, am trimis 100 de euro nu stiu unde, nu stiu cand. Great success.
Poate-ar trebui sa-ti amintesti de asta. Poate.
Nu “mai bine”, ci chiar excelent. De fapt, tarile alea enumerate de tine chiar invidiaza Romania – te asigur.
Coaie, numai in visele voastre “fiecare are cate 3 hectare”. Si nici in alea. Dar chiar daca le-ar avea, cu ce ar schimba asta…orice?
Nu stiu daca mai exista acum, dar erau pe vremuri niste magazine. Mic.ro, Gima si Mega Image (asta sigur mai exista). Aveau in geam tot felul de a4 cu “castraveti maroc”. “Rosii Turcia”. “Pepeni Israel”. Herpaderp. Cam asa e treaba cu alea 3 hectare de om si cu “ro-boti”.
Da, ba. Nu vrei tu sa urci niste poze cu robotii care-ti lucreaza tie pamantul?
Mai important, ii alimentezi chiar tu cu rachiu sau ai automatizat asta?
Eu te-am intrebat simplu: la ce te ajuta daca pleaca nevasta-ta, da’ iti trimite 100 de euro pe luna? Tu de banii aia nici childcare nu rezolvi, necum pensiile alor tai.
Eu iti zic ca Romania a pierdut populatia activa la nivel de catastrofa, tu ii tragi cu “dar au trimis 100 de euro pe luna”. Pula mea, super. Atunci e OK, I guess. Sa se dea dom’le cate 3 hectare, sa ajunga la toata lumea….
Coaie, in pula mea, cand trec prin Romania vad pe toti stalpii “imprumuturi pentru pensionari, garantate cu casa” si “provident” si “nu se gasesc medicamente, nu se gaseste vaccinul X”. Pai, daca sunteti prosti. Din 100 de euro ar trebui sa le cumparati.
Da, ba. Nu vrei tu sa urci niste poze cu robotii care-ti lucreaza tie pamantul?
Mai important, ii alimentezi chiar tu cu rachiu sau ai automatizat asta?
Manoware, am vazut in TR tractoare ce se conduc singure pe suprafete imense (navigatie prin satelit). Acum 4 luni am vazut masina de tasat pentru trasee de carting. Asta era semi-autonoma, mai aveai niste setari – daca doreai, dar directia si inclinarea o facea ea, conform planului, bazat pe coordonate GPS.
TR e cel mai depopulat judet din tara, cred. Dar asta nu inseamna ca-s cateva firme care o duc bine din agricultura. Evident, grosu vine de la APIA si la marfa purtata pe barje pe Dunare care apoi o vinzi scump ca e de import. Sau daca pe Dunare e cu muie ca-si cer granicerii partea, o duc cu trenul in CT si iese putin din apele teritoriale si ai acelasi rezultat. Da, e putin mai costisitor, dar reteaua e facuta deja si merge bine, mai ales la costurile derizorii de transport marfa pe CFR.
Referitor la firma din TR despre care vorbesc in cunostiinta de cauza. Ma uit pe mfinante si vad profit de cam 200k Euro si cam 27 de angajati. Aia-s culegatori, ca mai sunt si activitati din astea conform codului CAEN: “Cultivarea cerealelor (exclusiv orez), plantelor leguminoase si a plantelor producatoare de seminte oleaginoase”. Deci vorbim de temporari cu salariul minim. Adevarul e ca-s 2 tipi carora le intra banul ala in mana.
Nu contest. Doar ca nu-i al tau. Sau al lui Orbu. Sau al lui Adi.
Aia-i chestia, ca nu prea vad cu ce-i ajuta asta pe romani. Aia raman cu culesul, cum zici tu, temps, pe salariul minim. Deocamdata – pana e automatizata si treaba aia.
Voi aveti chestia asta pe care eu n-o inteleg. “E bine daca dispare juma’ de populatie, ca sunt mai multe resurse pentru cei ramasi”. Ba, in teorie, asa ar fi – daca resursele le-ar apartine celor ramasi. Da’ nu le apartin lor – sunt ale altora. De obicei ale unora care nici nu vorbesc romana. Deci nu prea vad cu ce va ajuta.
Tu cate hectare zici ca ai? Da’ tractoare, satelit si pula mea?
Exact. Aici e problema. Toti vorbiti de resurse, da’ nu-s ale voastre. Vorbiti de automatizari si tractoare si pula mea, da’ va platiti ratele la casa si la masini sh si pula mea. Si nu-ntelegeti gresit, nu zic asta ironic sau cu rautate sau cu pula mea (de data asta). Subliniez doar faptul ca degeaba pleaca juma’ din populatie, nu-i ca si cand va lasa voua cu limba de moarte resursele lor. Pentru ca nici macar nu erau ale lor. Nu stiu ce-i asa de dificil de inteles. De tine nu stiu, da’ Orbu avea ceva credit la casa si nu prea avea timp de arat si semanat – nici macar manual – intre doua avioane si patru curse cu Uber. Da’ toti vorbiti de resurse si automatizari si pula mea mai stie ce.
Uite, eu n-am nimic in Romania. Da’ nimic, lol. S-ar putea insa (S-AR PUTEA) sa mostenesc vreo cateva hectare sau ceva de genul intr-o buna zi. Asa, si? Crede cineva c-o sa-mi bag eu pula-n meseria asta de cacat pentru a ma duce sa fac agricultura in pula cu satelitul, sa fac miliarde din plantat puli de cal pe unde-a intarcat dracu’ copiii? Sa depind de vreme si de muncitori (inexistenti, sat parasit, pula mea)? Pe bune? Si, daca eu am plecat, va raman voua hectarele alea? …e de neinteles gandirea asta.
aici cred ca orbu si manowar se cearta dar fara sa discute despre acelasi lucru 🙂
Pre UE Romania era o tara cu o populatie moarta. Vorba lui Orbu, degeaba ai 20 de mil de saraci.
Post UE Romania e o tara moarta. Cand iti pleaca jumatate din mana de munca ai o problema. Nici macar nu ti-a plecat numa munca nespecializata. Ti-au plecat o gramada de medici. In Germania medicii romani reprezinta cea mai importanta minoritate. Si, nu is numa in Germania. Mai sunt in franta, in uk, in nordice.
Fara alde “norma de venit” si “0 impozit” sunt curios cati programatori ar fi ramas in Romania. Si aia ramasi…cam ce salarii aveau. Si ce calitate aveau. Era caterinca maxima. Asa, cu “subventia” pizdii, IT-ul aduce 5% din PIB. Cu o mana de oameni.
Deci, desi Liviu are dreptate, tot nu pot sa ii plang de mila Romaniei. Pana la urma tot la aia se ajungea. Oamenii ar fi plecat oricum, asa au plecat mai usor
S-ar putea sa ne ramana noua hectarele alea. Sunt mai multe variante, daca nu le dai in arenda (adica tot celor care mai dau cu tractorul pe acolo), posibil sa vina niste baeti pe modelul varului cu ardei si sa cultive pe hectarele tale, iar dupa coispe ani de folosinta, terenul devine al lor. Daca dai hectarele in arenda, e ca si cum le-ai da romulanilor, doar ca nu gratis, ci pe o suma modica.
Daca platesti tractoare cu gps care sa cultive singure hectarele alea, romulanii o sa se adapteze si o sa-ti fure recolta, tie si italienilor/frantujilor/spaniolilor care mai investesc in agricultura pe aici 😀
Faptul ca o mare parte din populatia activa si fertila abia astepta motivul sa plece dintr-o tara in care era pace e doar vina tarii respective.
Mai are tata de asteptat cam 4 ani pentru 30 de ani de folosinta dupa care poate invoca uzucapiunea “aia de rea credinta” – gen ti-am luat pamantul ,nu te-a interesat de el pana acu’, du-te in pula mea. Prescriptia achizitiva se numeste .
Nu am timp sa dezvolt acum ca am gramada de munca, dar daca ma e topicul “hot” revin la noapte ca-s multe rotite care scapa. Eu am crezut ca daca dau niste exemple simple se intelege, dar aparent nu.
Da’ nu-i plang de mila si nu zic ca-i vina tarii X sau Y.
Eu n-am zis ca “UE e naspa”. Am zis c-a ingropat Romania, atata tot. Si n-o zic sa ma plang de asta, ci aplaudand.
Ca altfel, da, tot abia ar fi asteptat romanii sa plece, da’ ar fi asteptat ei mult si bine. Aveam eu prin 2005 un coleg care astepta de vreo 2-3 ani sa-i vina “actele” pentru Australia. Nu era ca acum. Acum iti rezervi biletu’ de avion, iti dai preavizu’ (daca mai ai chef), faci bagajul in 30 de minute si pleci, pa, la revedere.
Eu zic ca a belit-o Romania. Dar nu zic ca asta-i ceva rau. Dimpotriva. Foarte bine c-a belit-o. Asa si merita. Sa serveasca drept exemplu negativ.
Momentan, in Romania au mai ramas ceva IT-isti – aia mai prosti (si nu ma refer la pregatire, ci la minte). Stau si se agata de x% impozit la misto si alte chestii, iar statu’ nu stie cum sa le mai dea diverse chestii speciale – ca daca pleaca si aia, chiar au belit pula cu abnegatie. Doctorilor n-au ce sa le ofere, ca efectiv nu e loc de comparatii intre cat face doctorul ala in UK/Germania/Norvegia etc si cat face in Romania. Mi se pare ca le promiteau aia vreo 300 de euro sau ceva, muream de ras in pula mea…iar celorlalti (din alte categorii) nici macar nu mai incearca sa le ofere ceva, ca le e clar ca nu mai au ce si nici cum sa-i opreasca.
Au ramas cu speranta ca vor implementa ei planul ala cu taxa de frontiera si cam atat. Si nici p-aia n-o vor putea face. Vai mortii lor.
Din pacate, nu prea poti sa-ti duci copiii sau parintii la departamentul IT cand sunt bolnavi si nici nu prea ari pamantu’ cu ITistii – desi, la cat de boi sunt unii dintre ei, pula mea, ar merge si-njugati nitel. Cam p-acolo e problema.
Extrem de simplist rationamentul. In primul caz, da, au murit sute de mii de oameni, dar inca mai era un fond genetic decent ramas acasa. Inca mai gaseau motive de refacere a tarii (manipulati sau nu).
In al doilea caz, dintre cei plecati, cei mai multi sunt competenti (de la muncitor pana la medic) si NU se mai intorc. Iar cei ramasi se tiganizeaza de la un an la altul ca un bulgare de zapada. Si nu vad nicio motivare in randul astora din urma de a reface tara. Vad doar combinatii ieftine, marlanie cat cuprinde. Da, or mai fi si oameni seriosi ramasi, dar aia stau de regula in bula lor.
In cazul post-belic poate le ia 10 ani sa se refaca. In cazul actual al Romaniei, sunt sanse extrem de reduse de redresare (poate doar cu ceva interese straine).
—>>> Chestia cu upgradatul caselor e o gluma proasta.
In rest, tractoare automate, ro-boti, sateliti, combinatii APIA, CFR, Marea Neagra. Chestiile astea le fac fie aia din exterior cu disposable income (multi-multi-milionari in dolari), sau astia din interior prin combinatii de care e mai bine sa nu afli. Imi e greu sa cred ca vreun corporatist are (sau va avea vreodata) acces financiar si relational la asa ceva. Doar daca detine corporatia :))
>Eu n-am zis ca “UE e naspa”. Am zis c-a ingropat Romania, atata tot.
Sa zicem ca dreptate ai, doar ca nu e corect unghiul din care privesti problema. Intrarea in EU a fost doar finalizarea naturala a procesului care a inceput cu caderea comunismului. Intrarea in EU a facut viata mai buna si pentru aia care au plecat, si pentru aia care au ramas, ca in saracia din anii 90 spre 2000 nu-i era bine nimanui.
E, pula.
Asa cum acum le e “bine” (sa zicem, raportat la mizeria locala, desigur) unor corporatisti, asa atunci le era bine altora. S-au schimbat doar aia carora le merge bine, atata tot.
Cat despre intrarea in EU, treaba e simpla: fara aia, nu era posibila depopularea masiva. E suficient sa te uiti la cati romani au plecat in US, in Canada si-n Australia in sensul asta. Si apoi sa compari cu cati au plecat in EU.
Pana la treaba cu EU, inca mai erau ceva sperante. Vagi si cam neintemeiate, da’ erau. De exemplu, poate-ti aduci aminte cum au votat romulanii in masa anti-Nastase, anti-PSD (nu c-ar fi fost o alegere buna, dar totusi). Si apoi te poti uita la cum voteaza acum aia care-au ramas. PSD forever. Depopularea asta masiva de care vorbesc eu a lasat acolo naparci in proportie de vreo 90% si acum are soarta batuta-n cuie Romulania. Gen mortu’ de la groapa nu se mai intoarce.
Cum am zis, eu aplaud asta, cred sincer ca trebuie sa existe astfel de exemple negative pe planeta. Sa fie tari de-alea spre care poti arata cu degetul si sa zici “daca facem asa, o sa ajungem ca X” (unde X poate fi NK, Cuba, Venezuela etc). Asa si cu Romania. E bine sa existe un exemplu de-asta de “daca ne batem pula de populatie, populatia va pleca spre iarba ceva mai verde si o sa belim pula ca n-o sa mai vedem picior de doctor sau de meserias, exact cum s-a intamplat in Romania”.
Bai, mie mi se pare ca pentru alte tari e asa cum zici tu. Pentru Romania nu prea. Romania nu-si permitea nici inainte de EU sa piarda oamenii cu ceva in cap, ca erau oricum prea putini.
Sigur, pentru aia plecati a facut viata mai buna. Recunostinta fara numar fara numar pentru EU de la Laivaiu de la Inglishstan, nimic de comentat.
Pentru aia ramasi…nu-s prea sigur pe tema asta. Intr-un fel, da, le-a facut viata mai buna, c-a devenit mai usor sa gaseasca un job. Da’ in rest, mi se pare c-au pierdut la toate capitolele. Educatie, healthcare, safety, viitor si ce mai vrei tu. Practic, traiesc pe bani imprumutati si pe timp imprumutat. Cel putin asa mi se pare mie.
Pula mea, avea dreptate SOV cu “generatia n-am”.
aia ramasi in tara au pierdut la viitor. Educatie si sanatate oricum nu erau. Securitate au castigat momentan ca au plecat sutzii la munca in afara.
Dar viitorul…viitorul suge. Exceptand medicina care o sa fie inca o perioada fabrica de creiere pentru spitalele din europa, restul treburilor sunt futute. IT-ul mai traieste putin, asa din miscare, dar nu vad cum pot sa vina oameni noi din spate. La cati bani se dau in invatamant, nu prea stiu ce oameni se fac profesori de info. Nu de alta, dar castiga la o firma privata bani mai multi decat in profesorat si daca sunt mega dobitoci. Practic, sa te faci prof de info tre sa fii ori mega pasionat si norocos (familie bogata, loto, bitcoin) ori sa nu ai nici o legatura cu materia…
aici mai e putin noroc ca mai sunt unii de fac lectii private, ca poti invata singur, dar cati?
Nu-s de acord. La educatie poti sa te uiti la rezultatele nationale – inainte si dupa 2007. Sa vezi schimbari. (sigur, herpaderp, de fapt erau camerele, herpaderp). In perioada aia (imediat dupa 2007) a aparut treaba cu “Capsunarii”, ca plecau profesorii din nu mai stiu ce oras, isi bagau pula-n ea de scoala si mergeau la cules capsuni, ca scoteau mai multi bani asa 🙂
La sanatate, pula mea, nu era prea grozav nici inainte de 2007, e adevarat, da’ nu era in halul fara de hal in care-i acum, dupa parerea mea.
N-au.
Eh. Momentan pompeaza PSD-istii bani in astia cu IT-ul (ba pe partea cu PFA, ba pe partea cu impozitele), da’ e de pomana si n-o sa mai dureze o vesnicie. La un moment dat se prinde si ultimul bou ca e misto cu impozite mici si herpaderp, da’ parca nu-i asa de misto cand tre’ sa-ti cheltuiesti profitul in Romulania. Si pleaca si aia, pe principiul “ce folos ca pastrez grosul, daca grosul asta nu-mi cumpara mare lucru…”.
Partea asta-i adevarata, cred. Bine, mie nu-mi furau din buzunare nici inainte, da’ altora probabil ca da.
Băieți, mai ușor că o să faceți apoplexie. N-am mai văzut atâta preocupare pentru natalitatea româniei de la decretul din 1968. Patriotismul ăsta…
aici te cam inseli. Acum e cam cel mai bine din istoria Romaniei. Macar ca iese la iveala jegul. Inainte nu exista sa mergi la urgente fara sa bagi plicul. Acum nu mai e chiar asa.
Asta asa, ca o parte a problemei.
O fi iesind la iveala jegul, da’ nu stiu daca asta e neaparat o imbunatatire. Gen ce mai fac aia de la Colectiv – sunt bine, sanatosi, dezinfectati ca lumea? <3
Nu zic, poate s-o fi schimbat treaba cu plicul (poate; nu prea cred, nu din ce-am auzit; imi zicea recent Ondilol ca iar ar fi arestat aia ceva doctori pentru spaga), da' intri la salonu' de arsi cu o infectie si iesi in costum de lemn dupa socul septic, right?
Ma rog, nu ma priveste. Daca tu zici ca ma insel, pula mea, ai fost pe-acolo mai mult timp ca mine, probabil ai dreptate.
Habar n-am ce-i cu scuza aia cu natalitatea. Eu zic ca-i de la depopulare, da’ daca lumea zice ca de fapt s-au imbogatit romancele si nu mai au chef, asa o fi…
Eu sper sa crape toate chestiile astea care mai sunt cat mai repede. Cu cat li se termina mai repede combinatiile o sa vada cu adevarat jegul in care traiesc.
Asa doar se amagesc, citeam mai demult cum unul se simtea mare smecher si se credea pe aceeasi paritate cu unul dintr-o tara cu apa calda pentru ca lua vreo doua mii de euro din it undeva prin botosani. Pe hartie suna bine ca iei salariu mare, dar eu m-as simti aiurea sa ma plimb printre tarani care vand lapte si branza, in nici un caz nu m-as simti ca Luivui care alunga lebedele din gradina.
Si in opinia mea, Romaniei ii era mult mai bine daca nu se extindea asa tare faza asta cu it-ul. A dat ocazia unor tarani sa castige bani si sa se creada civilizati, lucru care e doar o carpeala temporara. It-ul nu construieste metrou, autostrazi si nici alte chestii pe care le vezi prin tari cu apa calda.
Singurul motiv pentru care a mers IT-ul in romania a fost ca educatia din comunism s-a axat mult pe matematica si fizica si ca e o chestie care se poate invata acasa si pentru ca oamenii nu aveau alta alternativa. Ori asta nu mi se pare o baza solida care sa reziste in timp.
IT merge asa de bine pt ca inca de la inceput se da super decent fata de alte domenii. La noi cel putin. Ca sa ajungi sa castigi bine din inginerie de care zici tu…trebuie minim 10—15 ani xp pe CV, CU REFERINTE de la proiectele terminate. Plm te-ai angaja la Metrorex pt proiectul cu magistrala care duce la aeroport? In ~50 ani o sa fie gata lol….
Eu mi-am luat apartament la cateva minute de magistrala asta noua…Dr Taberei…. dar am terminat creditul de platit si astia nu au mai terminat metroul. Are doar 5 ani intarziere….
PS: cred ca totusi Rusia are cei mai buni programatori. Tot ce nu gaseam pe siteurile in engleza, gaseai pe alea rusesti. Si nu numai soft, au si cativa care fac niste ripuri la filme foarte foarte calitative. De ce sa iau 50-60 GB cand in 5-8 GB ai aproape 95% same shit? Mult pe YIFY, care desi au audio infect…. iti aduc orice titlu in 2gb la limita decentei.
Uite si o statistica:
https://blog.hackerrank.com/which-country-would-win-in-the-programming-olympics/
Cineva a zis ceva bun mai sus. De fapt, sunt vreo 2-3 care au zis-o pe bucatele: au ramas in Romania aia prosti. Asa e.
Stiu cateva exceptii: prietena medica, maica-sa foarte batrana si singura, voia sa emigreze dar asteapta intai sa moara maica-sa, ca nu o poate cara cu avionul nicaieri. In IT mai stiu 4 oameni competenti, doi sunt peste 40 de ani si ii tine familia in loc, unul are 25 de ani si inca invata chestii intr-o companie mare, in 2 ani il vad plecat pe job foarte bun. Ultimul nu stiu exact de ce mai sta pe-aici, tot ceva legat de familie. Si atat.
Anul trecut am cautat sa angajez oameni in IT si mi-a luat 6 luni de interviuri sa fac rost de un om decent, nu bun dar macar decent. Cand imi pleaca tipul ala de 25 de ani inchid taraba, ca nu mai am cu cine face treaba, toti cei sub 30 de ani veniti la interviuri sunt tufa si aia peste 30 au pretentii pe care nu le pot satisface si care sunt oricum mai mari decat merita. Asa ca lucrez de 3 ani cu niste canadieni, scumpi dar buni. Ca pe-aici nu ai cu cine, cu toata faima de El Dorado european al IT-ului e doar un rahat pe bat. Frate-meu a gasit un DBA bun dupa 2 ani de cautari si il costa cat unul mai din vest. Dar freaca-menta care cred ca sunt “junior developer” pentru ca se apuca sa invete programare sau “senior developer” pentru ca s-au apucat acum 1 an e plin.
Da, e nasol cand trebuie sa mergi la medic si nu ai la cine. Mai sunt vreo cativa in varsta, pana or iesi la pensie, dupa aia mergi direct la Viena sau mai departe, ca pe-aici nu sunt.
Si nu e nici o placere sa mergi la serviciu prin Bucuresti, sa faci 3 ore pe drum din cauza traficului, sa iei 2-3000 de euro si sa nu iesi in oras pentru ca ti-e scarba. Nici macar nu face bine la economie, ca daca incasezi 3000 de euro si nu ii cheltui in Romania ca nu ai de ce si pe ce, ori castiga aia unde pleci in concedii ori ii tii la saltea si nu ajuta pe nimeni.
Dar ca sa inchei si fara nici un pic de gluma, @Manowar nu e hotarat daca e libertarian sau socialist. Pentru ca e un pic din ambele, dar inca nu si-a clarificat in mintea lui ca nu poti fi la extremele opuse ale unor principii.
Cacat, nu e asadar clar in care cutie pre-definita TREBUIE sa fiu?
Pula mea, n-as vrea sa deranjez group identity politics in vreun fel, c-ar fi pacat. Se stie ca nu poti avea vreo parere care nu intra intr-una din cutiile in care vrea lumea sa te bage.
PS Socialist n-am fost, nu sunt si nu voi fi vreodata.
nush daca v-am spus, dar mereu cand citesc parerile lui superfotbal despre IT rad. Zici ca i-a futut si nevasta si mama un it-ist.
Liviu: medicina de dinainte de 2007 nu avea statistici ca ti se ridica paru pe cap. nu mai vorbim de salarii pe la rezidenti ca am buzele crapate si nu pot rade
Da boss, mi-a futut si mama si tot. Pentru ca e singurul cacat din tara aia unde as fi putut lua un salariu decent.
Sunt control systems deci nu se pune problema ca nu as fi putut face ceva prin it, dar nu ma atrage sa fac chestiile astea. Si nu e ca am eu ceva cu it-ul la modul ca sa se distruga calculatoarele si sa mai stiu eu ce. Dar romaniei i-ar fi fost mult mai bine daca lumea se orienta spre o cu totul alta industrie, una care sa dezvolte chestiile pe acolo.
E plin de it-isti, dar sistemul it e cam varza prin institutiile romanesti. Cam asta e frustrarea mea, plus faptul ca momentan toti astia de 25 de ani de prin it se cred mari bossi cu salariul lor de 4000 de lei si in cativa ani o sa li se spulbere visul si apoi o sa ii ia calea lui gheorghe si o sa fie bine.
Dar na e usor sa ma iei in ras. Uneori chiar ma intreb ce cacat ti-am facut de ma tii minte?
apai, cand cineva scrie, in mod constant “It-ul nu construieste metrou, autostrazi si nici alte chestii pe care le vezi prin tari cu apa calda” nu poti decat sa razi. Da bah, nu cu itul se face autostrada. Ci cu banii. Pe care ITul ii genereaza.
Si, daca ai stii cat e de implicat it-ul la o constructie de autostrazi ai ramane…pardon, esti deja, prost.
@animaloo: cam are dreptate, totusi, daca stai sa te gandesti.
Nu prea. Din cate-mi amintesc eu, autostrazile – cand se fac pe-acolo – se fac pe bani imprumutati, chestii cu FMI si treburi. Ca poate si taxele adunate din IT contribuie la asta cand se hotarasc aia daca sa-ti dea bani sau nu…nu zice nimeni nu. Da’ nu-i chiar asa o mare chestie.
Eu inteleg ce zice omul. Serios.
Practic, in Romania, in momentul de fata, ai vreo doua variante ca pulete random, daca vrei s-o duci bine. Prima e sa invarti ceva pe IT. A doua e sa o arzi cu ceva financiar, habar n-am ce. Gen sef pe taxe la vreo corporatie sau pula mea. Mai sunt si exceptii, da’ doar la nivel de director.
Restu’ chestiilor sunt in maracini pe undeva si asta nu-i OK chiar deloc. Nu e OK sa fie mai tentant (ca bani) sa o arzi pe IT decat sa te faci doctor de vreun tip sau altul. Chiar nu-i OK.
Nu dezvolti o tara cu “IT”. Mai ales ca-n Romania IT-istii sunt chiar pielea pulii, daca e sa fim obiectivi. Ieftini, dar pielea pulii. Fix ce descrie Adi pe-acolo.
Uite, omul zicea asta:
..si are dreptate.
Ca exemplu, Latvia dezvoltase agricultura si sistemul bancar. Atat. Nu-i raiu’ pe pamant acolo, dar de la stadiul de “fostul lagar sovietic”, pula mea, au facut niste pasi mari de tot. Chestia cu alea e ca mai ajuta si alte chestii sa se dezvolte pe langa ele – supply chain si pula mea. IT-ul ce anume ajuta sa se dezvolte? Nu prea creste nimic pe langa el. Si asta-i chestia care nu-i OK. Nu-i c-as fi eu anti-IT (ar fi si culmea) da’ cred ca inteleg ce spune el acolo si daca aia zice, are dreptate.
Aici intervine chestia cu autostrazile de care zicea el. Daca, sa zicem, Romania mergea pe productie (de orice), atunci aveai (mai devreme sau mai tarziu) si autostrazi. Ca era nevoie de ele pentru a transporta marfa spre port, spre aeroport, spre pizda ma-sii. Da’ cand mergi pe IT, pula mea, ce nevoie ai de autostrada…nu? Fibra sa fie, ca-n rest e OK. Neavand autostrazile alea, nici nu vin diverse investitii. Am citit de-a lungul timpului coispe stiri cu “fabrica X va deschide herpaderp in Ungaria sau Cehia, nu in Romania, pentru ca infrastructura”. Mercedes si ce mai vrei tu. Si aia-i chestia. S-a axat Romania pe IT (sanki), da’ asta-i un fel de condamnare la sinucidere. Ce face asta pentru centralizare si pentru mobilitatea sociala?
Noi, astia din IT, traim relativ bine. Si daca nu ne mai place in Romania, ne ridicam si plecam. Eu, tu, Orbu si restul. Dar ceilalti, aia care nu-s in IT? Ca nu construiesti o tara cu Orbu, animaloo si Manowar.
Ieri am dat 5 lei unui batran bine imbracat, sprijinit intr-un baston. Eram in fata unui cabinet de medicina de familie. Mi-a spus sa il cred ca nu ii dau unui betiv, ci unui om care nu isi permite medicamentele.
In momentul de fata, in Ro, asigurarea de sanatate minima pentru cei care nu lucreaza legal si nu sunt coasigurati este de 190 lei/luna.
Inca pleaca tineri. Doar azi povestea unu’ de vreo 25 de ani cum si-a bagat pula in minimumul pe economie si pleaca in Irlanda. O tanti colega de munca a confirmat: salariile intra pe 5, oamenii isi depun demisia pe 6 si pa si n-am cuvinte.
Mai circula vreunu’ de pe aici cu mijloacele de transport in comun, asa, ca mine? Daca da, v-ati uitat vreodata care e ponderea de pensionari in oricare din mijloacele astea de transport? Ca la mine e cam 1/4 tineri si 3/4 pensionari. Cand m-am dus sa platesc taxele de cimitir, eram gen 2-3 tineri la 20-30 pensionari.
[blockquote]Iti ajung naibii lemnele de foc[/blockquote]
Zona neforestiera, 170 metrul de lemne anul trecut, minimum 250 acum.
Pai asta vroiam si eu sa zic, dar omu e pornit sa imi zica mie ca sunt prost. Si am si eu un mod de exprimare mai dubios, dar nu sunt platit pentru comentariile de pe internet.
Acum sper ca ai dovada ca sunt oameni care inteleg ce zic.
In romania cu it-ul s-a creat doar o alta frenezie cum au fost alea “fa dreptul, ase-ul, medicina ca te umplii de bani” si cand se termina pentru ca chinezi si indieni ieftini sau vreun AI care sa faca diverse chestii o sa ramana fix pula in urma.
Uneori ma surprinde cum unii nu fac legatura intre chestii, cu cateva comentarii mai sus se discuta despre relocarea companiilor. Azi spre exemplu discutam cu un coleg despre cum urmeaza sa vindem o chestie care timp de 20 de ani isi face singura lucrarile de intretinere si daca cedeaza o face in mod controlat(sil4) si doar te duci si o inlocuiesti, cati oameni crezi ca o sa angajeze pentru chestia asta? Vorbind de IT, cam cat de fericiti crezi ca sunt aia din management sa plateasca salariile din it? Dar incearca sa le spui pretiosilor din romania chestii de genul.
Acum ceva timp asistam la o discutie despre reciclare, un roman inteligent le-a scris finlandezilor sau alora care nu mai au gunoi. Omu le-a zis ca ar vrea sa se faca un proiect de genul in romania. Aia probabil dupa ce s-au oprit din ras i-au zis ca intai sa recicleze cum trebuie si pe urma. IT-ul a fost domeniul unde le-a mers romanilor carpeala, cu o fibra si doua carti s-au facut it-isti. Orice altceva a ramas tot la stadiul de tarani din evul mediu si asta nu o puteti nega pentru ca nici voi nu va mai faceti veacul prin romania.
Dar da, sunt eu ofticat ca mi-au luat it-istii familia-n pula.
Referitor la banii pe care ii genereaza din taxe, cam ce se face cu banii aia? Ca eu din ce vad isi cam ia fisu lu dragnea masini de banii aia. Prin suceava e o fabrica de mobila care colabora cu ucraina si au construit cale ferata cu encartament sovietic ca sa nu mai schimbe trenurile. Cum era sa fie mai multe fabrici din astea care sa construiasca chestii? Da lasa ca asa avem business centers care au cafenele vintage social la parter, ai grija sa nu calci in balta de la intare ca e blocata canalizarea de asta toamna de cand a aruncat nea mitica butoiul cu varza.
Nu am eu speranta sau viziuni utopice, dar cand vad un cacat zic ca e un cacat.
Nu uitati ca aia 5 milioane plecati la camioane, constructii, samd, or sa vina inapoi in tara pentru pensie.
Si n-au astia nevoie oricum mai de nimica inclusiv IT, maxim paine/supermarketuri.
#psd
Aia ar fi cu adevarat amuzant. Sa plateasca taxe o viata intreaga pe-afara, dupa care sa vina in Romania sa-si ia pensia. Da’ nu stiu daca vor face asta, din simplul motiv ca-i mai mare pensia pe-aici (aia daca au muncit legal, normal). Habar n-am.
Cam suna a bomba cu ceas faza asta, ce-i drept – sa primesti inapoi 5 milioane de oameni care intra la “povara”. La pensii, la sistemul de sanatate, la tot. Sa vezi pe urma distractie.
A, si painea s-a scumpit din nou. Resursele pulii.
Ma, io ma pricep shit la hectare si la agricultura. Da’ va zic ce mi s-a zis si mie, desi parca am mai zis o data.
Nu va bucurati ca mosteniti X hectare in pula cu satelitu’. S-ar putea s-o beliti original daca hectarele alea nu-s suprafata compacta, ci formate din petice de pamant, unu’ cea si unu’ hais.
Or sa vina aia care au trait o viata afara sa ia pensia in Romania. Hai c asta a fost maxima. Deci dupa ce traiesti o viata intr-o tara din Vest(sau hai sa bagam la exemple si Spania si Italia ca avem destui pe acolo ) o sa vii la batranete in tara ca sa ce ,se te tratezi in spitalele din Romania ? ROFL. Habar n-aveti cam cate case construite de ,,capsunari” . sunt acum de vanzare pe meleagurile stramosesti. Astia deja nu mai vor sa auda de Romania mai mult de o luna-doua pe an. Si ziceti voi ca or sa vina aici la pensie,ai ? Pai uite,plan de afaceri pe termen lung,incepeti sa cumparati ceva teren pe undeva pe langa o padure ,asa,putin cate putin si cand or sa vina capsunarii aia inapoi o sa aveti destul cat sa faceti un camping sau some shit pentru pensionarii cu bani .Suna bine,,nu ?
Multi muncesc ilegal/strang de casa la tara, sigur vin in Ro.
Am auzit de la multi, inclusiv ai mei, faptul ca-s dispusi sa munceasca pe putin si cu contributii mici de la patron la stat, cu gandul ca totusi pensia mica din Vest e “mare” daca o primesc in Ro.
Chiar si daca n-ar platii statul pensia pentru ei… inafara de servicii medicale, supermarketuri si votat PSD-ul ca le da si lor ceva acolo…
Vreau sa zic ca climatul de acuma n-o sa dispara absolut deloc, mai bine facut bagajele cat mai repede ca oricum toata lumea care ar putea cere servicii o sa dispara.
http://romanialibera.ro/societate/munca/cum-pot-sa-beneficieze-romanii-de-pensia-internationala-471344
@Adrian: Pai, daca au lucrat ilegal, s-ar putea sa le fie dificil sa dovedeasca vechimea. Dar da, pensia de afara e mare in Romania.
Nu stiu cum ar fi pentru ai tai, dar la mine mi se pare ca ajunge acum la vreo 1200 pe luna, daca mai lucrez pana la varsta respectiva. In Romania ala e un salariu relativ bun, zic eu. Bine, faza e ca nu m-as duce acolo anyway, prefer sa stau pe aici sau pe la soare undeva. Nu stiu de capsunari, dar mie nu prea mi-ar placea in Romania iarna la -15 sau pula mea..
@Joint: aia care vand acum vand pentru ca miroase a crash pe piata imobiliara. Deocamdata, doar miroase.
Sunt prea scumpe casele pe aici, pana si la tara.
Am dubii ca pleaca cineva din ro sa munceasca orice in strainatate, exceptand furtul, fara ceva experienta. Si… 5-10 ani din ro, 25 de prin alta parte, usor usor se aduna si parca-i vad pe toti in Ro. Mai mult ca sigur si cei care-s capsunari pe bune, ori culegatori de rosii vara prin Italia etc, or sa vina in Ro la pensie.
In Nord e mai frig, de curand a nins, in unele parti inca mai ninge. Overall nu e an sa nu scada macar 2 grade sub zero in Madrid si macar ploaie, dar cum vara sunt 45 e totusi un fel de soc termic. In sud la capsuni e altfel, 5-10 grade iarna.
Da’ inteleg ce zici. Pana la urma, cu mutatul, cu casa si cat mai dai pe incalzire, la ce cacat sa te mai intorci… probabil iesi mai scump cu lemne/gaz/whatever si mori si-n casa sloi cand puteai s-o arzi pe la plaja lejer si prinzi 85-90 ani.
Deria, pîinea s a scumpit din nou datorită creșterii salariilor. nu are treabă cu resursele. grîul se vinde în România aproape de prețul internațional. de altfel România cred că este principalul exportator de grîu din UE.
@Manowar,nu vand ,,acum”. Vorbim de oameni care incearca sa vanda de ceva timp,numai ca mai greu cu cumparatorii. Ei au investit in casa aia catvea zeci de mii in decursul a cativa ani dar cine are niste zeci de mii de euro de dat se duce mai degraba sa isi ia ceva in oras sau langa oras,nu la tara.
@Adi de curiozitate pe ce domeniu din IT ai cautat 6 luni?
asa e boss. In afara is numa genii, noroc cu romanii ca sunt prosti.
nimic. Am auzit io ca 5% din pib is pielea pulii. Ne pisam pe ei. Si am auzit, sunt zvonuri rautacioase, ca oamenii care au bani cumpara mai multe chestii, deci producatorii din zona au de castigat.
se produce destul in Romania. Nu indeajuns dar destul. Dar, si in programarea romaneasca este o problema. Nu tot ITul/programarea e problema. Problema e outsourcingul. Produce o bula care nu se va sustine singura prea mult. Fara RD/productie la un moment se va fute treaba. Si aia o sa doara. Dar nu e de vina programatorul.
haha. Poanta cu indienii care or sa ne rupa. Da da. E fumata de mult
D-aia iti zic ca esti prost. Deci, ITul e de cacat ca Dragnea fura….Daca faceam tractoare ce crezi ca se facea? Vindeau unii tractoarele si dragnea nu fura?
pai, la fel si io. D-aia iti zic ca esti
Practic tu esti ofticat ca IT-isti castiga mai bine decat tine. Si te enerveaza. Si te supara ca un om a ales sa se faca programator (Ca it e mult si nu tot e bine platit) in loc sa dea cu sapa. Sa faca o munca reala.
Pula mea, n-am mai auzit asta de cand erau mosii nervosi pe 300
doar ca o pensie mica in UK/Nemtia/Fr inseamna un venit mare in RO
Ah, tu zici de aia care si-au facut vile in Cascauti-Deal si vor sa le vanda pe jdemii sau sute de mii, da’ n-au cui?
Da-i in pula mea de retardati.
Boss, hai sa nu fim fatalai butthurt.
Nu am zis vreodata ca astia pe-afara sunt geniali. Am zis de nenumarate ori ca un roman standard munceste de vreo 10 ori mai rapid si mai bine ca ei.
Da’ asta nu-i face pe romani buni. Hai, serios, pula mea, stim amandoi ca pica pe-acolo orice-i IT saptamanal. Si-n sectorul public (cardurile de sanatate?) si-n sectorul privat (orice site la orice promotie). La ce cacat ne futem in cur acum….
Astept cu incredere sa-mi listezi softurile super epice produse de romani. Sa ghicesc: bitdefender si cam atat. Care-i un gunoi jegos, da’ sarim peste.
Pe IT, romanii sunt carpaci. Desigur, e nevoie de carpaci tot timpul, asa ca-i OK. Da’ sunt carpaci si atat. Carpesc mai repede (si poate mai bine) decat neamtul. Da’ neamtul va avea un produs care se va vinde, iar romanul nu. Romanul va fi doar ala care-l va carpi. Va da cu chit si cu saliva pana nu mai scoate pisica capul, stii cum e. Da’ cam atat.
Ori nu intelegi problema ori NU VREI sa intelegi problema.
Hai sa luam doua exemple:
– animaloo isi face firma de soft in Vaslui
– Manowar isi face firma de produs volan de masina imbracat in piele de pula de bivol. Tot in Vaslui.
Animaloo isi ia 5 programatori (daca-si ia si-atatia). Desigur (lol) plateste impozite pentru programatorii aia si pe profit si pula mea. Legatura lui animaloo cu economia e ca mai cumpara 5 laptopuri (produse in China) si un soft (produs in US, probabil) pentru programatori. Altfel, animaloo si cei 5 programatori cumpara chestii (haine etc) pentru 6 oameni. Animaloo nu are nevoie de mare lucru – doar de fibra si curent electric. Din fericire, exista deja fibra si curent electric in Vaslui.
Manowar isi ia 20 de meseriasi care imbraca volanu’ in piele de pula de bivol. Ar prefera si el sa aiba doar 5 angajati, da’ nu poate produce necesarul cu 5 oameni (stiu, roboti etc etc, bullshit). Dar, sa vezi – trebuie transportat volanul initial la fabrica lui Manowar. Asta implica o firma de transport si ceva joburi pe logistica. Firma aia de transport trebuie sa cumpere si sa intretina camioanele. Asta implica joburi de mecanici, de revizori tehnici, de incarcare/descare, de. Dar, sa vezi, camioanele nu merg cu aer. Au nevoie de combustibil. Pac, se deschide si o benzinarie pe marginea drumului. Si daca tot e benzinarie, mai vinde si niste sandwichuri. Pac, alte joburi pentru aia care le produc si le vand si le transporta la benzinarie. Dar, sa vezi, si dupa ce-s imbracate in piele de pula de bivol, trebuie sa fie transportate inapoi la linia de asamblare. Iarasi logistica, iarasi camioane, iarasi combustibil, iarasi joburi. Dar, sa vezi, pielea de pula de bivol nu creste-n gradina. Pac, Manowar deschide si o ferma de bivoli. Sau cumpara pielea de pula de bivol de la altul care are ferma deja. Iarasi transport, iarasi joburi. Si tot asa. Dupa un timp, firma Automobile Pula-de-Bivol deschide o fabrica in Vaslui, ca sa imbunatateasca viteza de productie/asamblare. E mica, nu-i ca aia din tara firmei-mama, da’ sunt niste joburi si alea (asa, ca Ford Craiova). Pac, alte joburi, alte chestii. Si se mai face o autostrada p-acolo. Acum c-avem autostrazi, mai vin cateva firme. Ca, pula mea, n-are sens pentru Automobile Pula-de-Bivol sa deschida fabrica acolo si sa livreze plasticu’ pentru volan din Germania cand poate la fel de bine sa cumpere plasticu’ din Vaslui sau Botosani. Si pac, firma de prelucrare mase plastice – pac joburi, pac impozite.
Eh, vezi tu, firma lu’ animaloo nu ajuta restu’ regiunii pentru ca nu are nevoie. De nimic. Nu are nevoie de autostrazi. Nu are nevoie sa transporte nimic. Nu are nevoie sa faca plinu’ la servere. Nu are nevoie de mai multi angajati daca-i cresc vanzarile, ca tot de pe ftp/http/whatever vor lua clientii produsul. Nici macar nu are nevoie de mai multa banda, de obicei. Cel mult mai angajeaza niste puleti la suport, in caz ca-i un produs de cacat, plin de buguri. CEL MULT.
La pranz, angajatii lu’ Manowar si ai lui animaloo se intalnesc la singura bodega din oras. Fiind romulani din Vaslui, mananca toti snitele cu cartofi prajiti. Desigur, angajatii lui animaloo sunt programatori, asa ca au mai multi bani (plus ca-s toti grasi, ca na, IT-isti), asa ca mananca 2 snitele fiecare. Ai lui Manowar nu-s la fel de bogati, mananca fiecare cate unul. La final, angajatii lu’ Manowar au comandat 20 de portii. Angajatii lui animaloo au comandat 10 portii. Din pacate, toate scaunele din bodega au cuie si rup pantalonii. Pleaca toti cu pantalonii rupti. Drept urmare, angajatii lui Manowar cumpara 20 de perechi de pantaloni. Angajatii lui animaloo cumpara 5 perechi.
Care din firme crezi tu ca ajuta mai mult dezvoltarea regiunii sau a tarii?
Tu vorbesti de “producatorii din zona”, dar angajatii lu’ animaloo nu cumpara de la producatorii din zona. Ca exemplu, angajatii lu’ Manowar isi vor cumpara Dacii in rate. Asta e, atat isi permit. Angajatii lu’ animaloo au ceva mai multi bani. Ei vor cumpara Subaru SH cu banii jos, nu? Care zici tu ca ajuta “producatorii din zona”?
Tu ii tot tragi cu “Romania produce destul”. Nu prea. Uite cine produce destul.
In teorie, da. In practica, nu prea.
Desigur, eu as trai mai bine cu 1200 de lire pe luna in Romania decat cu 1200 de lire in UK. DACA sunt sarac si n-am facut nimic pana la pensie (Adica daca la pensie inca tre’ sa stau cu chirie si merg cu autobuzul).
Daca, pe de alta parte, mi-am cumparat o casa pana la pensie, am o masina OK si ceva economii in banca, traiesc mult mai bine aici. Sau in Spania. Sau in Italia. Sau in sudul Frantei. Sau in Portugalia. Sau sau sau.
Sper ca nu trebuie sa explic de ce.
se stie ca in toata lumea locurile in care traiesc aia de fac volan is mai misto decat alea de programatori. Oh, wait.
Si da, aia de imbraca volan au salariu sa isi permita sa iasa in fiecare zi sa manance afara. nu mananca tot salam pe paine.
permite-mi sa ma pish pe mine de ras vs exemplu tau. Pula mea, bine ca nu ne-ai comparat cu SUA. Ne-ai comparat cu cea mai epica tara din Europa. Bun, mi-ai aratat mie. Chiar imi trebuia un link sa stiu ca nemtii produc mai mult decat noi. Ai uneori niste exemple de te doare capu*
Dar, permite-mi sa reformulez ca si io am scris un cacat. in Romania se produce mai mult decat se da prin ziare, dar nu indeajuns. Si, cum iti ziceam, avem o problema si cu productia it din Romania.
Exact ce zici si tu “zi-mi produse”. Nu sunt, ca se face outsourcing. Care e o bula. E lohnu de creiere, dar cam atat. Si ca orice bula are problemele lui. In primul rand miscare multa de oameni. Impresia ca programarea e numa copypaste de pe stackoverflow deci poa sa o faca toti. Si, ajungi sa vezi la interviu, cand vin, 80% niste baieti care nu au legatura cu sportul asta.
Sunt multe chestii, dar hai sa nu ne cacam pe noi. Mai aveti putin si ziceti ca problema Romaniei e ca a crescut zona de IT si nu se mai fac tractoare.
Dar statul primeste bani din IT. 5% din PIB. Hai ca stii destula economie sa stii ca 5% este o suma frumoasa. Venita pe munca unui numar mic de angajai, toti platiti la alb. Stiu, tu acum 10 ani primeai la plic. si acum 28 de ani era comunism. Vorbim de momentul asta.
Suma asta de bani ar trebui folosita de stat sa faca autostrazi. Da pula mea, aia de la Dacia fac tot pe aici ~4%. O singura firma. Si vor si ei o autostrada pana in vest ca sa poa sa scoata masinile mai repede din tara. Sa faca si mai multi bani. Sa intre si mai mult in PIB. Si aia de la guvern le arata pula. Si ma astept sa vina superfotbal si sa zica “pish si pe aia de la Dacia, ca nu mancam Dacii, mancam sparanghel”
Plm, daca aveam 90% din forta de munca in IT si programare ne durea in pula. restu de 10% erau sa iti vanda masini facute in orice alta tara si oricum te durea in pula. Serviciile > munca bruta.
*ma asteptam sa imi dai un link cu ceva tara d-asta de se bate pe burta cu noi. Gen Slovenia.
si sa nu ma intelegi gresit. Plm, nu uita ca sunt plecat 🙂
IT-ul este o industrie care momentan functioneaza. Mai bine decat multe alte industrii, are si un impact in PIB. Si cam atat. Ar fi minunat sa fie sustinuta si de alte industrii.
sa nu mai cumpar tv facut in polonia, chit ca doar asamblat acolo…
sa nu mai cumpar masina facuta in japonia… (bine, io mi-am luat si logan, deci sunt patriot)
sa nu mai merg in vacante in Panama…
sa nu mai merg la schi in austria..
sa nu mai cumpar lapte facut in ungaria si malai din polonia…
practic, la finalul anului din aia 24k facuti in romania sa lasi macar 18-20. Ca zici ca mai iesti totusi din tara pentru o cioaca.
Coaie, da’ nu am sustinut nicaieri ca se intampla totul peste noapte. Vrei s-o arzi in de-astea cu mine? OK, ai firme de IT in Iasi gramada. Da’ parca tot pe langa fabricile BMW si Mercedes din Germania se traieste mai bine. Pai, ori suntem golani, ori nu mai suntem.
Daaaa, ca daca lucrezi la o fabrica d-aia, tre’ sa fii pe salariul minim.
Bai pula, uite, e o fabrica aici prin West Midlands, ceva Jaguar nu stiu cum. Pe cat pariu ca fraierii de-aici traiesc mai bine decat traiesc aia din zonele cu IT din Romania?
Imi poti arata o stire despre cum o firma de IT din Botosani are nevoie de inca 5000 de angajati? Ca pe-aici iti arat eu stiri de-astea pana obosesti.
Da, traiesti mai bine intr-o zona unde angajatorii au nevoie brusc de inca 5000 de oameni, exact cum ti-am descris eu mai sus. Da, Solihull e mai reusit decat Botosani. Go figure.
Si exact asta ti-am zis si eu in pula mea, da’ n-ai inteles. Asta iti ziceam cu romanii sunt carpaci. Pe-ntelesul tau: nu vezi o firma de romani care sa vina sa faca un produs, sa-l vanda, sa-l mentina, sa creeze joburi si treburi (nu c-ar putea crea prea multe, da’ zic asa, ca idee). Stii ce ajunge de facut la faimosii programatori romani? Hai ca-ti zic eu. Se da un produs software random. Si are pe undeva un modul care cam da rateuri.
Eh, aia ajunge la romani. “Vedeti ce-i in neregula cu ala si reparati problema”. Si romanii se uita si, in cele din urma, cu nitel noroc, repara. Adica sunt carpaci, fix ce-ti spunea mai sus. Repet intrebarea: ce anume face asta pentru economie in regiune sau in tara? Cum anume ajuta – in comparatie cu treaba cu volanul acoperit cu piele de pula de bivol? Serios, cat de mult ai de gand sa faci pe prostul? Sau tu chiar nu-ntelegi conceptul de supply chain?
Habar n-am de unde-ai scos-o pe-asta, da’ nu-mi amintesc sa fi scris eu chestia asta.
Ca idee, nu-mi plac programatorii (la modul general), dar respect munca lor – fix cum respect munca aluia care produce o canapea sau o cratita sau whatever.
Coaie, problema Romaniei e ca nu produce aproape nimic. Carpeste. Aia-i problema. Si ti-am explicat mai sus de ce.
Cand tu faci o firma d-aia de carpaci, OK, angajezi cativa oameni, platesti ceva impozite, platesti cateva facturi si o chirie pe sediu si cam atat. Nu se dezvolta nimic in jurul tau. AIA e problema si eu cred ca ti-am explicat-o deja foarte-foarte clar.
Mie mi se rupe pula de faptul ca programatorul tau castiga de 5 ori mai bine decat muncitorul de la Continental Sibiu. Programatorul tau nu cumpara 5 perechi de pantaloni, 5 seturi de vesela, de 5 ori mai multa haleala etc. Da, isi cumpara Subaru, nu Logan, cum ti-am zis – da’ cu ce ajuta asta dezvoltarea tarii/regiunii?
Da, ma, pula, da’ nu am zis nicaieri ca ar fi prea putin 5% sau ceva. Ti-am zis doar ca nu ajuta dezvoltarea unei tari sau a unei regiuni. Nu te ridici din noroi cu aia 5%, ca nu afecteaza si restu’ chestiilor din jur. Eu nu discut de “fura Dragnea banii”, eu discut de supply chain si dezvoltare regionala si descentralizare si infrastructura – si acolo IT-ul nu ajuta cu nimic. Ti-am zis deja de ce, explicat asa, ca pentru copii de gradinita.
Ia la rand toate joburile pe care le-ai avut tu in Romania in IT si o sa vezi ca-i cum zic eu.
NU SE FAC AUTOSTRAZILE DIN BANII DE LA BUGET IN PULA MEA, ESTI RETARD?
Autostrazile se fac (cand se fac – adica aproape niciodata) cu fonduri de la EU sau cu bani imprumutati (urmati de taxe pe autostrada, evident). Cand pula mea ai vazut tu ultima oara o autostrada facuta-n Romania pe bani “de la buget”?
SI ASTA-I EXACT CE-TI EXPLICAM EU.
Problema stii care e? Ca e “doar Dacia” care vrea autostrada pizdii. Si boii din guvern (din toate, indiferent de “culoare”) privesc ca niste maimute din copac. “Ce pula mea, nu merge nimeni la mare in Arges, pentru ce sa facem autostrada, ca nu merge cu taxa ca la Fetesti”. Dar _DACA_ ai avea vreo 10 Dacia in tara, ar putea pune presiune serioasa pe guvern, ca n-ar mai fi 4%, ar fi 50% din PIB (ca le-ar creste si vanzarile, lol). Da’ nu ai. Si nu ai pentru ca nu ai infrastructura. E un cerc vicios. Nu faci bani pentru ca n-ai bani si n-ai bani pentru ca nu investesti bani.
Aia de la EU iti ofera bani cu caruta. Ia, fa, drege, adu-ne proiectul sa-l stampilam si baga mare. Dar boii nu fac, ca pula mea, nesimtitii aia de la EU pun conditii, vor acte, nu merge cu spaga ca-n Romulania. Asa ca nu se baga.
Daca te duci in Tenerife, vezi c-au facut aia mega autostrazi in toate directiile – tot asa, pe bani de la EU. Asa ca, normal, au aparut peste noapte si inca 100w0214214219 de statiuni si hoteluri si restaurante/terase, cluburi etc prin zona. Normal, brusc au mai multi turisti. Brusc, au mai multe joburi la hoteluri, restaurante, terase etc. Brusc, au vanzari mai mari la benzina etc. Brusc tot ce ti-am descris mai sus la treaba cu volanul.
In Romulania nu fac aia, pentru ca nu exista productie de nimic serios si servicii nici atat, iar maimutele nu pricep treaba. Asta-i tragedia, ca-i cercul ala vicios de care ziceam eu mai sus.
Nu, nu era mai bine daca Romania producea tractoare in loc sa faca IT. Da’ era mai bine daca producea tractoare, masini, vapoare, locomotive, pantaloni rupti in cur etc etc. Nu cred ca-i necesar sa-ti demonstrez asta – vezi in pula mea ce faci cand produci, in loc sa carpesti – vezi cine-o duce mai bine pe plan mondial momentan.
Tu nu-ntelegi in pula mea ce-ti zic. Nu-ti apar firme (productie sau servicii, nu conteaza) in restu’ tarii pentru ca nu au infrastructura. Cand n-au infrastructura, nu-si pot transporta produsele. Mai mult, nu-si gasesc angajati. Degeaba ar fi ieftin sa inchiriez in fucking Lupeni un sediu, ca nu pot ajunge la lucru potentialii angajati din satele de-alaturi, ca nu au drumuri, nu au autobuz, nu au tren, nu au nimic in pula mea. Asa ca nu-ti vin firme. Asa ca ai somaj. Asa ca nu ai bani. Asa ca nu ai productie. Si nici servicii. Asa ca ai centralizare la maxim si o gramada de zone care concureaza pentru castigarea titlului de “judetul cu cei mai multi someri”.
Nu te durea-n pula. Aia inseamna ca nu ai diversificare. Aia inseamna ca esti vulnerabil la bule si socuri. Aia inseamna ca la orice paradigm shift, esti in moloz si falit si belesti pula. E o tampenie sa sustii asa ceva.
Exact asa au mers aia din Londra. Grupa mare servicii financiare. Si acum, cu Brexit, daca e cu “hard” Brexit, pierd passporting rights si o sa bata vantu’ prin centru’ financiar al pizdii.
Daaaa, sa ne uitam la UK in sensul asta, unde domina serviciile. Creste deficitul anual cand te uiti la balanta de import-export. Creste datoria de nu mai stii pe ce lume traiesti.
Intre timp, China – cu munca bruta – suge pula ca economie, desigur. Oh, wait, e exact invers in pula mea!!!
Intre timp, nemtii produc si vand la foc automat (nu-i vorba, si servicii, nu doar BMW/Mercedes).
Hai, bag-o si p-aia cu “atunci muta-te-n China”, sa-mi arati ca n-ai inteles nimic.
Gen nu cred c-am sustinut ca restu’ tarilor care se bat pe burta cu Romania sunt mai inteligente. Chiar nu cred.
De incheiere, uita-te in pula mea la ce zicea mai devreme Joint:
Eh, de ce se intampla treaba aia?
Pai, simplu. Ca n-ai ce face cu o casa la tara. Ai nevoie de 2-3 ore sa ajungi intr-un oras. Nu poti sa locuiesti acolo si sa te duci sa muncesti in oras. Zicea un tip la alt post ca-ti ia doua ore sa ajungi cu masina din Floresti in Cluj. Sunt 14 kilometri in pula mea, sub 10 mile. Coaie, alea (sub) 10 mile ar trebui sa le poti face in 15 minute. Si atunci ai putea locui in Floresti, ca exemplu. Atunci s-ar dezvolta si pisatu’ ala de Floresti. Da’ tu n-ai infrastructura. Asa ca nu se dezvolta. Ramai cu aia tepuiti care si-au luat acolo ceva si acum stau langa ferma de gaini si aia e. Aia e toata “dezvoltarea regionala” facuta pe stil romanesc.
Am mai povestit asta – m-am oferit sa le iau alor mei (sau socrilor) o casa cu teren – aveam eu niste planuri cu plantat chestii. Pe unde le-ar fi placut lor prin tara. Da’ nu au vrut. Pe langa faptul ca a fost complet stupid, aveau si ceva motive legit – gen pula infrastructura. Mai bine stau in Bucuresti/Cluj, unde OK, o fi scump, o fi poluare, da’ au un magazin aproape, au un spital, au pula mea mai stie ce. Si ce sa zici? Asa e. In Bucuresti/Cluj au. In restu’ tarii, n-au. Ghinion. E atat de simplu. De-aia nu-si pot vinde capsunarii “vilele” de la tara si de-aia in Romania e totul centralizat si ai fix pula dezvoltare. Pentru ca pantof si cartof si pula infrastructura. Si ai pula infrastructura pentru ca nu-ntelegi ca mai bine fabrici si vinzi la foc automat masini, frigidere etc etc etc decat sa ai oh, wow, 5% IT.
Uita-te-n pula mea la Orbu. Are omu’ nu stiu ce casa pe la tara, pe unde-a intarcat dracu’ copiii. Casa mare, din ce-am citit, relativ renovata, teren cacalau, copaci, alea-alea. Da’ s-a dus frumos in Bucuresti sa-si faca acolo credit pentru apartament si pula mea. Ca, sloboz, o fi frumos sa stai in casa mare la aer curat si la pula calului, da’ parca nu-i frumos cand nu poti ajunge la un aeroport in timp util. Sau cand n-ai nici un job decent pe-o raza de 100 KM. Sau. Ne cacam pe noi cu mama, ce tari sunt romanii, ca repara buguri minore intr-un soft irelevant, herpaderp, IT. Da, IT. A facut IT-ul cacatul praf in Romania, mie-mi spui…
Pai, practic tu te certi cu mine pe ce ii zic lu superfotbal, zicandu-mi exact ce zic si eu: e o problema ca nu se produce, nu cu industria IT. Stii mai bine decat superfolbal ca ITul e o componenta, macar de intretinere foi, si pentru tractoare si pentru autostrazi.
asta ar fi epic. sa te “injur” trimitandu-te in China. Eventual nu vrei sa te blestem sa castigi si doar juma de milion de dolari? Nu stiu cum mai e acum, dar acum cativa, spre 10, ani european + salariu de expat nu era chiar o viata trista in China. Ceva imi zice ca nu s-a schimbat prea mult.
insa, ca tot iti place tie partea asta, cum o duce chinezu de rand? Ala de lucreaza sa fie bine sa nu fie rau. Ce zici, isi permite snitel cu cartofi prajiti? E misto sa iti bazezi industria pe sclavagism, dar in europa e mai complicat.
asa. si vine superfotbal si zice “pai da, ca oamenii in loc sa lucreze la infrastructura lucreaza in IT”… si zici ca ei au dreptate, nu eu??
Bine, mai vine vaca aia de Olguta care zice “ale dracu corporatii, nu isi fac sedii in orase fara autostrada”….
eu ziceam de slovenia ca baietii au ajuns tara cu cele mai multe masini produse (raportat la populatie). Bine, ei, vs noi, au si avantajul pozitionarii. Cand mai tai 1000km de transport se vede.
si repet a 1000a oara. Vezi de la ce a plecat discutia, nu de la ce intelegi tu ca apar.
Or fi programatori care se cred cu 10 coaie. De cand cu Masterchef toti bucatarii se cred chefi (da, exista termenul de chef, numa ca e mult mai complicat) si nu le mai ajungi la nas cu prajina. Prosti is peste tot.
Plm, eu ca programator sunt un fel de zidar platit mai bine. Si flexibil. Asa ca in momentul in care mi s-a parut ca s-a imputit treaba mi-am adus aminte de JFK cu a lui: nu intreba ce poate sa faca tara pentru tine ci vezi ce poti face tu in suedia
E o componenta in teorie.
In practica, tu nu produci nimic, deci e o componenta din pula de cerb de aur. Ramai cu carpeala.
Coaie, repet, chestiile astea nu se schimba peste noapte.
Intrebarea e “cum o duce chinezul acum, cand China produce, in comparatie cu cum o ducea inainte sa inceapa China sa produca in masa pentru toata lumea”?
Sigur, in comparatie cu neamtul, chinezul suge pula. Da’ intrebarea e daca nu cumva sugea pula mult mai mult inainte sa ajunga Foxconn ceva cunoscut. Si da, normal, se moare-n fabricile alora de la oboseala and shit. Se murea si-n Europa si-n US acum multi ani. Aia e, aia au inceput mai tarziu.
CRED ca inteleg ce zici tu si inteleg ce zice superfotbal. Si cred ca amandoi aveti aceeasi problema. Ati gasit tastatura, da’ sunteti incapabili sa va exprimati.
DA, COAIE.
DA’ NU SE PRODUCE PENTRU CA AIA DIN GUVERN CONSIDERA IT-UL CATEGORIE SPECIALA SI VISEAZA CA ROMANIA O SA FIE O TARA DE IT-ISTI.
DE-AIA NICI NU SE DERANJEAZA CU AUTOSTRAZI SAU PULA MEA, CA LE ZICE ANIMALOO CA DACIA E 4%, IT-UL E 5%. SI UITE, IT-UL NU ARE NEVOIE DE AUTOSTRAZI, ASA CA MUIE DACIA, PENTRU CA 4<5.
Fix ala e nivelul.
Pai, de acord cu tine, da’ nu am inteles cum anume ajuta prezenta ta-n Suedia economia Romaniei si dezvoltarea vreunei regiuni din Romania. Ca noi despre aia vorbeam, nu despre cum mie mi-e mai bine-n UK si tie-n Suedia.
Eu am zis ca dacia singura produce 4% și tot nu e bagata in seama. De ce ne-ar baga pe noi?
Acum esti fix din ciclu “tre sa am dreptate” desi zici ce zic eu. Minimalizand aportul de bani, bagand duma cu “da alti pot produce”. Daia nu fac astia autostrada ca in it nu ai nevoie. Sf macar abera cu “banii sunt folosiți de dragnea” nu cu “nu e nevoie de banii din it”.
Cand se vor duce aia 5%se vor duce. Ghinion. O sa fie Romania ca betivii de lucreaza pe bani frumoși. Ii bea cat poate, dupa care bea da mai prost
Cred ca daca te uiti in urma cu vreo 2-3 ani, o sa vezi tot felul de noi si noi facilitati oferite pentru firmele de soft si pentru programatori/IT-isti. Chestii pe care nu le gasesti in alte domenii.
E “tratament special”. Tre’ sa fii orb sa nu vezi asta.
Da ma. Si ca atare itul aduce 5%. Acum intrebarea e: aducea mai mult sau mai puțin fara subvenție. Restu is discutii de bere
Nu stiu, coaie. Nu-s profetul pizdii.
Eu ti-am explicat care-i problema altcuiva cu IT-ul si de ce are dreptate pe undeva. Atata tot.
Pentru tine, intrebarea e “IT-ul aducea mai mult sau mai putin fara subventie?”. Pentru mine, raspunsul e “ma doare-n pula, stop subventiilor de orice fel”.
Oricum, nu aia era intrebarea, ci cum e mai bine – sa te dai vioi cu ce face IT-ul sau sa te intrebi daca nu cumva mai bine te dezvolti in alta directie. Si cred c-am dat un raspuns la intrebarea aia.
dar de ce in alta? De ce nu in paralel? Nu e ca si cand ai avea de ales intre instalatii si IT si alegi IT…
* desi amicu meu suedez cam asta a facut
Desi sunt programator si in consecinta nu ma place manowar, sunt de acord cu el: scutirea e cel putin dubioasa, in esenta o pacaleala si modul in care autoritatile recunosc ca-s impotente in crearea unui climat economic bun pentru toata lumea, asa ca luati de aici o carpeala.
Nu mai stiu cum e acum cu revolutia fiscala, da’ cat eram in ro plateam mai mult decat platesc acum in moldova UK-ului, cu toata scutirea lor de impozit.
Si nu se poate doar cu IT, fti complet meciul asa, vezi cum e in Silicon Valley si alte zone pline de companii de IT: cine lucreaza pentru ele e boss, cine nu, nu-si permite nici chiria.
Coaie, eu sunt de acord cu tine. In paralel. Si IT si autostrazi si productie si.
Intre timp, in lumea reala…
Radu: da, cum ziceam, exista riscul de futut financiar.
in lumea reala…in nemtia…
nu e bre deloc dubioasa. Fara ea plecau toti din tara. Inca din 2004. Ca se pleca destul de ok ca programator. Mai multe acte dar mergea.
Scopul a fost pentru RD. Nu a iesit, pentru ca managerii au fugit spre outsourcing. Bani rapizi si siguri. RD-ul are startul fara bani. Tre sa investesti. Asa outsoursing sa fie bine sa nu fie rau. Si intre timp, pula departament de cercetare.
Intre timp aia de sus ce fac? Fura in plm
In lumea reala, in Nemtia, nu sunt 99,9% romani si nu sunt romani la putere. Nu din cate stiu eu.
De-asta nu-mi plac mie programatorii.
pai nu imi dadusei ma tu exemplu nemtia? Acum nu mai merge?
Pana la urma ajungem la aceeasi concluzie. Sper. Nu are nici o legatura volanu de piele sau programarea. De vina e Romania 🙂
si bre. io inca ajut romania. le trimit lunar vreo 1200-1300 lei
Coane animalu’, unde-s bre banii aia, că ar prinde bine? Sau plătești vreo rata la vreun imobil?
Eu iti ziceam “asa ar trebui facute lucrurile, cam ca in Germania, nu cum se fac in Romulania cu “categorii speciale” si uite, de aia injura unii IT-ul..pe buna dreptate”.
La care tu vii si imi spui ca “de ce nu in paralel?” (Ca in Germania, sa zicem).
Pai, mi se pare ca suntem de acord.
Aia care sunt in stare de ceva pleaca sau au plecat deja. Aia care stau in scutirea aia de impozit sunt aia care nu castiga suficient de mult incat sa nu le pese sau aia care banuiesc ca daca ar vrea sa faca IT in alta parte nu i-ar angaja nimeni pentru ca nu sunt destul de buni.
Serios, daca esti bun in IT stai in Romania pentru 1000 de lei lunar scutire de impozit? Pai daca tragi la bani de ce nu te duci unde sunt banii adevarati, cel putin 2000 km spre vest? Castigi 10,000-20,000 de lei lunar in plus, nu 1000.
Sunt alte salarii, da’ sunt si alte pretentii si mai sunt si alte cheltuieli, boss…si mai ales alta societate.
Merita, desigur, da’ sunt niste costuri destul de mari. Mai ales pe plan social/personal, mai ales daca se-ntampla sa fii si single.
@Adi Cand am plecat in UK acum 3 ani mi-am pus o singura regula, sa economisesc la fel ca in RO (Programator, PFA, contracte cu firme europene 3000 euro pe luna). Atunci limita la PFA cu norma era 65K euro. Acum e 100K. As castiga mult mai mult in RO daca as lucra remote cu firmele din UK. Ar fi avantajos financiar si pentru ei si pentru mine(financiar), dar stand in UK mi-am dat seama ca sunt chestii pe care un ban in plus la pusculita nu le poate cumpara: aer mai curat, conditii mai umane de lucru, infrastructura, parcuri, practic mai tot ce nu are RO/Bucuresti.
Si da cheltuielile sunt mai mari, dar eu le bag la “cost of doing business” si prin “business” ma refer la o viata mai buna. Mi se pare un troc care merita.
Eu nu inteleg de ce e asa de greu de conceput ca sunt oameni care nu vor sa plece din tara. Si nu e vorba de astia 1000lei de acum ci de inceputuri. Cand erau si mai putini, culmea, dar iti dadeau un start ok.
…asa-i?
Mori de ras cand te gandesti. Gen eu acum vreun an, stiind ca pot lucra de-acasa, ca pot lucra din Romania, unde aveam deja un apartament achitat. Nu chirie (1200?), nu council tax (130), nu alte facturi de vreo 270 de lire adunate in plus. Nu alte 900-1000 pe gradinita. Eventual si ajutor de la parinti sau socri cu boracu’. Acolo sa vezi savings si timp liber, nu aici.
Ce pacat ca dupa 3 ani in UK iti dai seama ca nu mai vrei sa treci prin Romania nici macar in vizita. Iar eu am deja vreo 7 adunati.
Ce-i mai trist e ca nici macar nu-i UK-ul cea mai cea tara.
Nu boss, tu pur si simplu te agiti ca mi-ai zis mie ca sunt prost si nu ai primit un raspuns care sa sustina ce ai zis. Acum doar o dai in teoria chibritului.
Simple as that!
Pe viitor mai lasa-ma in pula mea in pace, ca nu ti-am luat nimic si nici nu caut anturaj cu tine. Am 28 de ani si nu lucrez pe 2000 de lei si nici nu sunt intr-un job care sa se opreasca la 35 de mii pe an.
“ne laudam cu itul” aia care nu inteleg ce se intampla. Cu zona asta se lauda si irlandezii si polacii si lituanienii. Eu ziceam doar ca, momenta, merge si ma amuzam de super fotbal care e mereu stresat pe it-isti.
@super_fotbal: da ma. io aici caut acceptare de la liviu. Mereu am cautat asta.
Nu ca mi-ar fi simpatici moldovenii aia, da’ aia se pot lauda p-acolo cu un Google, un Amazon, un Microsoft, stii ce zic? De Lituania nu stiu, da’ Skype parca-n Estonia e in continuare dezvoltat, de exemplu. Si parca s-a vandut pe vreo 8 miliarde.
Gen altii mai au si motive sa se laude cu IT-ul, nu doar comenteaza de pe margine ca romulanii.
Nu e ceva rau treaba asta cu IT-ul. Mai bine zis, in Romania, NU AR FI (c-o) rau daca ar fi facuta cu cap – adica pe R&D (cum zici si tu), pe produse, pe pula mea, nu pe carpit porcariile altora.
Chestia e ca nu prea incape comparatie intre moldovenii Romaniei si ai UK-ului. Ca, pana una-alta, in Romania au aia “dosarul Microsoft”, stii ce zic?
Singura iesire – SINGURA – pentru Romania ar fi sa treaca pe productie. Da’ productie, coaie, nu vandut materie prima. Romania vinde lemnul (a murit Kerestoy, da’ sunt sigur ca-i vine inlocuitorul), a vandut petrolul (OMV), a vandut aurul, a vandut in pula mea tot ce-nseamna materie prima. Si fara nici un sens.
Nemtii (la care aplaudam amandoi) au inteles inca de pe vremea lui Hitler ca smecheria e sa importi materie prima si sa exporti produsul finit. Austriecii si nemtii cumpara lemn taiat din Romania si pe urma exporta mobila. GGWP. Nemtii cumpara materie prima si exporta BMW-uri si alte alea. Romanii, pula mea, vand materie prima.
Ba, pana si chinezii au ban la export pe anumite materii prime si-ti permit doar sa scoti de-acolo produse finite – gen “le produci la noi sau deloc”. Numai romulanii taie fericiti padurile ca asa se vor imbogati. Si cu banii aia il trimit p-ala micu’ la Bucuresti la facultate sa-nvete IT, ca ala e viitorul, taticule – sa patchuiesti softu’ facut de indienii aia! Asa ajungi om mare!
#respect
Nu zice nimeni ca e rau IT-ul, fie si asa, pe carpeli, QA, QC etc. Da’ nu-i suficient. Not even close. Iar in Romania e fix o iluzie oricum. Marele IT romanesc, fix pielea pulii, cum ti-am zis de la inceput. Din 10 programatori din Romania, 9.9 fac fix jeguri de-alea. Testeaza produsele altora, le trec prin QA, mai vin cu un patch basinos, mai pula mea. Vorba lu’ Hillary, o adunatura de deplorabili. Potential ar fi, ceva minte au, dar viziune pula.
@Zaus: nu am uitat. Am dat mai sus un link cu o stire pe tema: http://m.zf.ro/zf-24/italienii-detin-220-000-de-hectare-de-teren-agricol-in-romania-care-valoreaza-800-mil-euro-cine-sunt-cei-mai-mari-investitori-12671956
Asa si? Asa am eu fixuri din astea.
Romania a pierdut mult timp ca sa se mai poata ridica facand ceva. E prinsa intr-un cerc vicios care nu o lasa sa evolueze. Eu sunt intr-un grup de gradinari din astia care vand pe la farmers market in us. In romania trebuie sa muncesti o suprafata de zece ori mai mare ca sa obtii un profit acceptabil. In state iti poti face un strat de ceapa si poti sa iti scoti sotia in oras cu banii de pe ceapa aia, in romania cu acelasi strat poti sa o iei in gura. Productia este intr-adevar chestia care iti creaza o baza, da un scop comunitatii sa existe, dar cati din romani sunt dispusi sa se sacrifice sa faca ceva si cati ar sari in IT sau ar fugi la amazon in uk?
Cand am zis ca fura dragnea, nu ma refeream neaparat ca fura el si #rezist. Ma refeream ca autoritatile locale sunt cele care imping lucrurile spre progres si daca aia nu se gandesc la asta poti sa iti iei adio. Unde stau eu in moldova, am norocul ca aia au mai facut una alta in materie de drumuri si se poate vedea cum drumurile alea duc spre chestii ce sunt de un oarecare interes: casa primarului, pensiunea primarului si balastiera primarului. Primarul ala ar trebui sa infunde puscaria, dar cand o face ramane drumul. In sat este fibra si apa, nu este in schimb canalizare si nici gaze nu sunt. Daca te duci in comunele de langa ii vezi pe aia cum mor de foame. Unde stau eu, aia mai prelucreaza lemnul, fac o mobila proasta si mai vand chestii din piei de animale. Nu arata la nivel de uk, dar nu au case din chirpici.
Eu cand asteptam sa plec in anglia m-am dus si am stat un an acolo ca atat a durat pana am inceput, eram muncitor cu ziua si reuseam sa imi platesc benzina si tigarile. In alt loc nu aveam de unde sa fac nici atat. Nu zic ca era o chestie de viitor, dar arata ca daca ai productie de ceva si toata lumea invarte bani ai de unde sa mai ciupesti ceva. E ca in povestea aia cu ala care vine la hotel si lasa o suta de euro la receptie si cat timp asteapta sa ii aranjeze camera, receptioneru plateste datoria la ala de aducea paine si ala mai plateste pe cineva si la final o prostituata isi plateste datoria la hotel, ala de a lasat suta de euro hotareste sa plece ca nu ii place si isi ia suta de euro inapoi. Nu a facut nimeni nimic, dar si-au achitat datoriile. Eu nu vad cum IT-ul lasa suta aia de euro pe nicaieri, asa ca nu vad nici un motiv sa il iau in brate la modul cum o fac romanii. Adu o firma de it la mine in sat si intr-o suta de ani o sa arate tot la fel, adu o firma care face ceva care sa fie cumparat de oamenii de prin sat sau imprejurimi si ai sansa sa il vezi prin casele lor.
Nu ai cum sa le zici oamenilor asa din senin: ba nu te du in it sau in anglia, gaseste o viziune si lucreaza la ea. Ai putea la fel de bine sa ii zici sa se duca sa puna zambile pe marte. Dar asta nu inseamna ca trendul asta de lipsa viziunii o sa duca la chestii bune.
Deja m-am plictisit si tre sa plec la munca ca cica trebuie sa facem overtime ca sa parem ocupati si weekendul asta e randul meu.
Eu am ramas la argumentul cum ca depopularea nu-nseamna neaparat dezastru si disparitia tarii,
desi mi-e tot una daca se numeste Romania sau Ungrobulgaria, sau judetul Vaslui din UE.
Cat timp nu se numeste Ucraina de Jos din URSS e ok.
Discutia s-a mutat in alta zona si am sa scriu doar un (nu prea) scurt rationament pe tema si-ncerc sa continui si temele discutiei.
———
O populatie o duce bine daca 1 si 2, sau 3:
1. Activitatile care se desfasoara in tara aia sunt bine platite, adica de productivitate crescuta.
Adica de complexe, dezvoltate ( nu dat sapat orezu’,
si impletit cosuri de nuiele, minerit cu cazmaua)
2. Un procentaj mare din populatie e ocupata cu munca nu cu cersitul.
3. Tara are destule resurse valorase, le exporta si sponsorizeaza nivelul de trai al populatiei din asta.
E clar ca nu ne-am calificat niciodata la 3. Daca ne-am calificat macar cu juma de gura, acum nu mai e cazul.
———
Romania avea inainte de UE vreo 22 milioane de locuitori, populatie tanara ( forta-forta), dar stateam prost si la 1 si la 2, ca nu erau suficente activitati care sa fie macar profitabile, nu mai zicem de productivitate crescuta si restul.
Pe scurt: Industria avea tehnologia anilor 80, in mare parte, la tara se muncea cu metoda 2 oameni si-un cal. Si pula bani de investitii. Si o gramada de oameni care isi asteptau randul la usa la angajare. Restul ne ocupam cu furatu’. Unii de-afara (GGWP) altii dinauntu'(plm, dupa skillset).
Nu era nici macar infrastructura necesara ca Romania sa fie atractiva pentru investitii. Nu-i nici acum si singura chestie e legata de salariile mici in productie si facilitatile mari in IT ( si infrastructura pentru IT, aia e).
———
Romania dupa UE se depopuleaza iar populatia ramasa aici imbatraneste.
E oarecum naspa, dar nu chiar ca dupa razboi. Tu ( Manowar), ziceai ca daca ramaneai aici ( tu si restul) plateai impozite , sustineai pensiile parintilor tai si ca nu se compara cu 100 de euro pe luna.
Poate( revin), dar daca mureai( victima de razboi) nu produceai nimic, nu trimiteai nici suta aia si posibil ca si pana la punctul final pentru tine sa nu fi produs nimic pentru familie ( cativa ani de luptat cu strainii cu pusca nu cu golitul cardurilor lor). Eu vad diferente majore.
Pe de alta parte (^) daca muncesti in UE, inca muncesti, tara ta plateste ajutoare pentru zonele defavorizate, nu stiu daca parintii tai primesc faina si malai cu bani de la UE, dar bunica sotiei zicea ceva de asta. Multumesc frumos Liviu, pentru noi esti ca si cand ai fi aici, cum ar veni.
+Mai stiu niste consateni, majoritatea cu dublu “r”, care au copii inregistrati prin tari UE si care locuiesc aici si iau alocatii pentru ei. Cateva sute de euro lunar, dar la tara merge.
Deci UE sustine tara asta.
Referitor la economia de acum:
IT- merge, ati spus voi destul, e ca voi, nu insist.
Productie-E destul de multa la alte standarde, mai aproape de cele din ue, cu siguranta nu ca cele din UE.
In unele zone productia nu se mai poate sustine din populatia mica in zona si constrangerea de a oferi salarii mici si se inchide.
Ca ziceati ca nu se muta companiile daca le impui salarii mari. (Moldova Noua, Delphi Packard)
*Legat de cum nu au primit afacerile de productie facilitati. Au primit.
Dacia a primit 6000 de euro din masina pe care o conduc eu facilitati, numite taxe de mediu lol, in vremea in care nicio tara nu penaliza poluarea auto in halul asta.
Primesc si autostrada pana in vestul tarii ( mai lipsesc vreo 250 km din ea, in 10 ani sunt gata si aia ) , ca pana la Constanta cam au.
———-
Proiectie in viitor.
Nota personala: Daca Romania nu intra in UE eu cu siguranta nu mai eram aci ca nu era rentabil. Acum e, ati facut deja 2 oameni exrcitiul de calcul cu banii si munca de acasa, pfa, chestii.
Daca populatia se rarefiaza, cei care raman aici nu concureaza pe locuri de munca, angajatorii concureaza pentru ei. Sigur se vor intampla si inchideri, ca in exemplul de mai sus.
Sigur, Romania nu va fi prea curand ( ever) la nivelul Germaniei (de acum sau din viitor, nu ala de dupa WW2) , dar nici nu se punea problema asa. Eram 20+ milioane de oameni saraci care ne canibalizam intre noi.
Ti-am spus cum e treaba cu agricultura si m-ai luat la misto, ca n-am eu tractor autonom, ca platesc rate la banci deci n-am bani de investitii, ca nu muncesc eu pamantul, ca plm.
Bai, n-am si nu stiu daca o sa muncesc eu pamantul. L-am muncit destul ( 2 oameni si-un cal) si am sapat destul pamant ( vreo 7-8 ani) incat cand m-am eliberat de asta sa nu ma rabesc s-o fac din nou.
Dar as putea poate sa fac o mica investitie, sau poate nu fac nimic, dar il eliberez pe al meu si pe al celor plecati ca sa faca altcineva.
Acum 10 ani cand mi-am pus prima data problema sa cumpar 5-10 hectare de pamant, le puteam cumpara cate 0.5 pe an, in zone la 2 km o bucatica, de alta. Deja perspectivele se deschid.
Nu de alta dar sunt pe strada unde locuiesc parintii mei 2 case cu teren de vanzare. Sau poate ca un nene care nu poate munci acum pamantul ca tre’ sa fii idiot s-o faci isi gaseste ceva de facut la o ferma a altuia care are nevoie de forta de munca.
Eu ti-am zis ca la 20 de milioane de oameni revin cateva hectare de fiecare si tu ai zis ca hahahah, ca nu e pamantul distribuit asa. Nu e. Dar e valabil si pentru munca.
Daca ai o populatie de 8 milioane de locuitori din care 4 forta de munca, din care 3 sunt calificati sa faca altceva iti mai raman 1 mil care sa lucreze in agricultura ca profesionisti; nu ca fiecare muncestie fie bucata lui de 1ha, fie cu ziua la sapa la aia care au 3ha si platesc 60 de lei pe zi + mancare si bautura.
Oricum ar fi scenariul cu populatie multa merge doar daca ai cu ce sa-l sustii. Productivitate crescuta ( infrastructura moderna, educatie pe masura, investitii), sau resurse cacalau.
Cum nu-i cazul singura solutie MAI BUNA e restrangerea populatiei. Ca la o casa de saraci ce dracu’. Toti aia care au avut cate 8-10 copii, ar fi dus o viata un pic mai buna, daca aveau doar 1.
Plm, as putea sa fac si o simulare in matlab, dar chiar cred ca-i la mintea cocosului ce spun.
** Desigur, Europa ne-ar putea si da afara iar atunci tot ce spui ar fi adevarat, intrarea in UE ne-ar fi futut, c-am fi si fara populatie si fara marketplace si fara sprijin, adica si batuti si fututi si cu banii luati.
Brexit e doar inceputul.
“Europa in doua viteze”.
Rabdare, c-o sa te lamuresti.
Jack (Ma) save the queen!
https://uk.reuters.com/article/uk-china-britain/may-gets-9-billion-pounds-in-china-deals-xi-promises-to-build-on-golden-era-idUKKBN1FM0G0
“golder era” … wtf
1. Mor de ras, mai ales ca eu ma gandeam serios ca e o alegere intre RO+bani si orice alta tara din vest, alegere nu exista
2. UK chiar nu e cea mai tare tara, are probleme, dar nu am nevoie decat de un zbor catre RO si vreo 2 zile plimbat prin Bucuresti sa dispara toate iluziile ca cele doua tari sunt comparabile.
Pro Tip: cand am niste impulsuri de a ma gandi sa ma intorc dau un ochi pe google maps(https://www.google.ro/maps/@44.3956729,25.9992619,3a,75y,26.04h,93.35t/data=!3m6!1e1!3m4!1s9tUHTBXGtdJt_Kl15MMNzg!2e0!7i13312!8i6656 exemplu de romanism pur; bloc in camp) sau pe vreun site de “stiri” din romanica si ma potolesc.
@liviu: cand vrei sa te lamuresti, da, citesti stirile.
http://mobile.hotnews.ro/stire/22276753
Pula mea, prinzi 514 oameni fara bilet intr-o singura zi? Le dai “amenzi” de 10 lei. Sigur asta o sa ii opreasca pe viitor, ca se vor gandi ca e riscul mare. “Daca ma prind aia si trebuie sa platesc 10 lei????”
Ca tot vorbeam de socialism…
1) Trebuie să reții că s-au aplicat 3 sancțiuni contravenționale, presupun că ăia au protestat și nu au vrut să plătească nici biletul de 10 lei.
2) dosare penale pentru tentativă înșelăciune ălora care aveau legitimații ce nu le aparțineau. Adică, coaie, ori bilet ori plata la naș.
3) Ăla era un tren cu craioveni și roșioreni și erau 500 fără bilet. Cred că bilete la toată lumea a fost un rezultat bun. Crezi că puteau ăia să îi amendeze pe toți ? Dacă nu erau pregătiți să oprească în câmp și să aibă o divizie de jandarmi pregătită probabil că făceau aia mineriadă in tren și jumuleau polițiștii de nu se vedeau. Plus că, au taxat bilete, au încasat bani adevărați. Dacă tăiau amenzi produceau hârtie igienică, ăia care nu plătesc bilete nu servesc d-astea.Le plăteau din pulă.
“…Cand tu faci o firma d-aia de carpaci, OK, angajezi cativa oameni, platesti ceva impozite, platesti cateva facturi si o chirie pe sediu si cam atat. Nu se dezvolta nimic in jurul tau. AIA e problema si eu cred ca ti-am explicat-o deja foarte-foarte clar….”
Păii… cam da.
Cam așa.
Romînii… au ajuns să cumpere tractoare romînești vechi din Franța, și Elveția.
Să le aducă înapoi.
Nu din nostalgie, ci din necesitate.
“…programatorul tau castiga de 5 ori mai bine decat muncitorul de la Continental Sibiu. Programatorul tau nu cumpara 5 perechi de pantaloni, 5 seturi de vesela, de 5 ori mai multa haleala…”
Clar, e greu de înțeles.
@.: E o chestie la romani de vreo 20 de ani. Resping cumva chestiile normale care nu suna intelectual, trendy etc.
Fabrica de tractoare? Nu suna la fel de bine ca o firma de soft. Fabrica de frigidere? Nimeni nu vrea sa munceasca acolo, mai bine la o firma de contabilitate. Si tot asa.
Pe undeva inteleg asta, dar ar fi frumos daca am scoate capul din bula, sa vedem ca din 10 oameni, 9 nu pot fi IT-isti sau contabili si ori e ceva si pentru ei, ori le platesc IT-istii si contabilii ajutoarele sociale in diverse forme (somaj, subventii etc).
Ma rog, e doar o discutie de principiu oricum, Romulania e deja la groapa.
@Orbu: cum zici tu. Dar cu gandirea aia o sa fie si CFR-ul vandut pe un leu, dupa ce i-ati platit “pierderile” zeci de ani. Ma rog, nu ma priveste.
Nu bateam din palme. Doar explicam.
Soția era singura care plătea bilet pe o ruta (Roșiori -> ceva comună ) și le explica tuturor că dacă nu cumpăra bilete au să închidă cursa . Acum 15 ani sau ceva – era studenta, eleva, nu am reținut detalii. Nici părinții ei nu plăteau bilet.
Mentalitatea generala : Eeee , cum sa închidă linia. Avem nevoie, sunt oameni care circulă. Doar că nu legal.
Acum 7-8 ani am fost cu un tren privat pe linia aia . CFR renunțaseră la cursă. Acum nu mai sunt nici aia , că e nașpa când trebuie să plătești mai mult decât la CFR și nu poți să mergi cu nasul.
Asta e, boss. Trebuie să se întâmple așa. Românii nu înțeleg altfel. Orice ai face, caută ei portița aia mică prin care pot să fenteze sistemul. Până când sistemul se prăbușește pe ei.
Cica Romania se afla intr-o perioada pasnica din 1989 incoace. Cum sa nu:
-populatia redusa cu cca 5 milioane, fiind pe locul 2 la emigratie dupa SIRIA
-specialisti esentiali in toate domeniile refugiati peste hotare de la medici la profesori si meseriasi
-localitati intregi distruse/falimentate
-infrastructura feroviara avariata masiv, adusa la nivelul perioadei interbelice in multe zone sau distrusa integral in alte zone
-industrii vitale precum siderurgie, minerit, chimie distruse in proportie de 80%
-intregi facilitati de cercetare distruse
-incapacitatea de a repara/intretine dotari existente
-zeci de proiecte abandonate
-incapacitatea de a dezvolta proiecte noi pe masura nevoilor
-sute/mii de monumente distruse sau grav avariate
-vaste suprafete impadurite defrisate
-retea de irigatii si numeroase ferme sau intreprinderi zootehnice distruse sau grav avariate
-flota comerciala maritima distrusa sau vanduta integral
-zeci de scoli de arte si meserii desfiintate
-universitati cu sistem de admitere compromise unde intra cine vrea
-cea mai mare rata de prostitutie si cel mai scazut nivel de siguranta pentru femei din UE
-cel mai erodat si birocratizat sistem social
-cea mai haotica piata a muncii unde cine plateste spaga sau are pile, are asigurat un job decent
-tara cu cel mai mare procent de alimente modificate genetic distribuite per locuitor din UE
-tara cu cea mai mare rata a infractionalitatii si coruptiei din UE
-sistem medical si sistem educational ce functioneaza la cota de avarie, subfinantate si echipate precar din cauza penuriei
Da’ avem Cola, cablu si Net Gigabit, deci merge si asa, doamne ajuta, noi sa fim sanatosi, hai ca ne descurcam noi, fie painea cat de rea, tot mai bine-n tara mea
Cum spuneam- SOCIALISMUL e ceva mai rau si mai distructiv decat un RAZBOI!
Si intr-un fel, si UE a contribuit la asta din dorinta ca birocratii de la Bruxelles sa scoata profit usor!
Nu-i paguba, sunt inlocuiti acum lol.
UE n-are nici o legatura cu asta.
Tot in UE e si UK (inca). Si nu vad problemele alea.
UE n-are nimic de-a face cu toate problemele alea. Da, sigur, specialistii si gagicile de doamne-ajuta au plecat in UE. Da’ sa fim seriosi, nu-i ca si cand meritati s-aveti. Ca sa… ce?