Actorii mor legende sau clovni

M-am uitat aseara la Death Wish (2018). Ala cu Bruce Willis.

Bai, era o vreme in care stiai ca daca vezi un nume pe afis o sa fie un film bun sau macar OK+. Il vedeai pe Nicholas Cage si te duceai sa vezi National Treasure. Il vedeai pe Bruce Willis pe afis si te duceai sa vezi Die Hard coispe. Da’ vremea aia s-a dus – pe pula, nu asa. Il vedeai pe Anthony Hopkins si ti-era clar ca o sa fie un film ultra epic. Il vedeai pe Keanu Reeves pe afis si ziceai ca plm, poate n-o sa fie un film super deep, da’ o sa fie ceva cu actiune super haioasa.

A venit 2008 cu criza aia troglodita si au inceput astia sa joace in absolut orice. Da’ absolut orice. Cage cred ca joaca in vreo 10 filme pe an – toate penibile. Genul ala de filme la care nici sa adormi nu poti, ca tremuri de ras – si nu-s comedii. La fel si cu restul.

Am vazut un film cu Bruce Willis acum ceva vreme si, bai tata, nici macar nu mai stiu cum se numea sau ce rol juca papagalul ala acolo. Era un film despre ceva pompier super smecher si, la un anumit moment, lua Bruce Willis o fotografie si se uita visator/ganditor la ea. In fotografie era el (Bruce Willis) cu nu mai stiu cine. Am uitat, nu conteaza oricum. Dar…era o singura problema: efectiv si un autist ciung ar fi facut un photoshop mai reusit acolo. Era la modul ala – Bruce Willis era mai mare in fotografie decat alti doi oameni la un loc. Avea alta culoare. Se vedea efectiv cum a fost selectat un dreptunghi cu tot cu background dintr-o fotografie mare si i-a dat cineva paste in alta fotografie cu alt background mai inchis, cu alte dimensiuni. Genul ala de microsoft paint job. Te uiti la chestiile de genul ala si te intrebi “pentru numele lui Belzebut, DE CE? DE CEEEE?”. Ca poti face o poza cu smartphoneul cu ceilalti actori si poti s-o printezi si s-o inramezi frumos pentru 10 lire. Nu, serios, atat costa – am vazut ieri. Dar nu. N-au facut aia. Ar fi fost prea scump si prea greu. Genul ala de film.

…si, din pacate, Death Wish il face p-ala sa para un film muncit. N-o sa vi-l povestesc, ca nu merita efortul si o sa presupun ca nu sunteti atat de fraieri incat sa-l vedeti si voi. Pai, Charles Bronson era absolut epic in filmul original (prin comparatie).

Stateam si ma gandeam la chestia asta si pula mea, chiar n-o inteleg. Astia-s oameni care au facut deja dracu’ stie cate zeci de milioane. Cred ca le-au pierdut numarul de multa vreme si li se rupe pula (cu exceptia lui Nicholas Cage, pe care cred ca-l sufla falimentul oricum). N-au nevoie de bani. Ii doare fix in pula de bani si mai multe nu. Dar chiar daca nu i-ar durea-n pula de bani, ar putea sa-si aleaga numai filme epice – unul si unul. Ca nu-i ca si cand exista super actori super cunoscuti si epici in ziua de azi cu care trebuie sa concureze. Ar putea alege, asa, cu degetul, superproductii in care sa joace. Si ar face roluri super epice si s-ar tavali prin bani. Da-o-n pula mea, uitati-va la Tom Cruise – cre’ ca bate-n 60 de ani si tot indeplineste misiuni imposibile si dracu’ mai stie ce. La de-astea ma refer – pot face orice vrea pula lor.

In loc de asta, iau roluri in filme de-astea care nici de B nu-s. Multe si dese. Fac un film in vreo 3 saptamani – pac, next. Sigur, e penibil, subiectul e jalnic sau e un remake ratat. Sigur, scenariul pare scris de o reclama la ADHD. Sigur, regizorul dormea in scaun mai ceva decat dorm eu pe canapea in timpul programului. Sigur, distributia e varza cu carne si aia. Da’ il fac in 3 saptamani si gata, GG. GG pe dracu’. Oamenii astia pur si simplu…se fac de ras. Si nu-nteleg de ce.

Ai bani deja. Ai deja “faima”. Oricum se bat niste pizde de 20 de ani sa fie fotografiate cu tine – eventual cu pula-n gura. Oricum nu mai stii exact unde ai parcat fiecare masina si in ce palat. De ce sa te faci de cacat? Pentru ce? Pentru inca un milion? Sa nu mai ai 95 de milioane, sa ai 96? What for?

Ma uit la ei si parca-l vad pe Viorel Lis. Tiganul ala batran care se-mbraca in costum de Spiderman si se pozeaza cu matracuca lui si spune/face orice pentru a primi atentie. Il cauta moartea p-acasa si el e prin oras, povestind cum a dat in pacanele sau cum a cazut intr-un canal. Fix asa ma uit acum la Nicholas Cage sau la Bruce Willis. Si nu-i ca-mi pasa de ei vreun pic, da’ asa au ajuns sa faca aproape toti. Ar trebui sa fie un punct la care stai deja calare pe mormanul de bani si te gandesti ca … bai, taica, am deja bani de n-am pe ce sa-i sparg, hai sa nu ma fac de cacat acum, la batranete. Hai sa stau cuminte-n banca mea si sa ma vada lumea ca pe-un gigel distins, cu o cariera frumoasa. Hai sa nu le demonstrez ca n-am avut vreodata talent si ca as face orice pentru bani, ca ultima curva moarta de foame de pe strada. Hai sa nu.

Dar nu. Oamenii astia stau calare pe mormanul de bani si li se rupe pula de faptul ca sunt penibili. Ce conteaza? Au mai pus un milimetru de dolari pe patul de bani. Great success.