Containerul si Santalul
Ma intreb daca o sa-mi mai gasesc vreodata un job care sa-mi placa.
Nu stiu daca-i o chestie de-aia de nostalgie, ca, bai, eram tineri si burtosi si pula mea, asa ca toate erau mai frumoase.
Am stat si m-am gandit nitel (vreo 2 secunde, asa) si-am ajuns la concluzia ca n-o sa mai dau in veci de-un job la fel de misto ca primu’ legal. Sa fiu sincer, era platit cam la misto. In 2001 luam 270 de dolari, in 2002 400 de dolari. Dar imi pare-n pula mea rau dupa el din alt motiv: era jobul perfect.
La vremea aia, guitam pe unde apucam ca, pula mea, eu sunt unul singur, serverele-s vreo 20 si, fute-m-as, ce naspa e ca ma duc in concediu si ma suna astia sa le zic pe ce butoane sa apese daca se intampla ceva (a fost haios cand m-a sunat IT manageru’ sa ma intrebe ce parola e pe router si-a auzit faimosul “slobozconcarne”; omu’ era si de-ala religios fanatic, nu injura, nu nimic. Pana a inteles ca aia era parola, nu reactia mea, a facut un pic spume)
Dar, una peste alta, adevarul e ca…imi placea. E misto sa ai un sef care nu intelege nimic din ce faci si niste colegi care nu inteleg nici cat el. E misto sa fii ala care gandeste, analizeaza, executa, carpeste si la sfarsit se minuneaza de ce beton a iesit. Fara intrebari tampite. Fara discutii. Fara sedinte. Fara nimic.
Ma urcam in Dacia mea rablagita si mergeam sa-l iau pe Alex de acasa pe la 11-12 noaptea, iar asta n-avea un leu in buzunar. Lasa, benzina e, bani de cele 3 cutii de Santal de portocale rosii in Pui de Urs sunt (stiu, select locul, trollolol, da’ era deschis nonstop). Pe la 6 dimineata, plecam sa-l duc pe el acasa si pe mine la lucru. Ma duceam frumos in sala serverelor (ce datacenter, ma, va e rau?), incuiam usa, ma tranteam in hamac si dormeam bustean pana la 4-5-6. Cand toti plecau acasa, eu incepeam sa lucrez. Bai, si stiau astia (bine, ca era si greu sa-si dea seama la ce foloseste un hamac pus in singura camera in care functioneaza aerul conditionat vara in Bucuresti :D).
La 11 ma plictiseam de lucrat, daca lucram si ma duceam sa ma intalnesc la un gin tonic cu mister Andrei si da-i si discuta de tampenii si hai cu contrazisu’ pe linux vs bsd si pe networking si pe pula mea. Ca da, ala lucra aproape singur undeva, eu lucram singur altundeva. O placere, serios. Te duci, iti faci treaba, nu te deranjeaza nimeni, nu auzi un sunet. Termini un proiect de 5 luni in 2 zile, dupa care rupi ftp-urile in doua (o pula torrents, daca aveai dc++ erai rege) si Diablo II in 15. Ma-ntalneam cu good_guy si radeam cu muci auzindu-i povestile retardate despre cum iar a incercat sa agate o pizda beton si iarasi nu i-a iesit. Om serios, baiat de bani gata, arata ca un cocalar infoiat si din “tati” nu ma scotea. Cand, intr-un final, a reusit sa agate o pizda decenta, a facut inca un accident cu masina si-au murit amandoi infipti sub 66 la Primarie. De ziua mea, normal, cand il asteptam la un cico. Om serios, am zis.
Ma duceam la lucru sa ma contrazic cu Rootus pe cisco vs zebra (quagga) pana l-am facut sa tasteze /quit sunt prost. Sau ma agitam sa-i hecaresc serverele si conturile de dialup de care aveam nevoie ca de-un coi in talpa. Sau ma duceam pe #brigada si-ncepeam de dimineata cu bancurile despre evrei. Se strangea toata haita sa rada la cum radeam cu Ana. Tin minte ca nu ma vazuse fata-n fata si-a insistat, ca, na, sa vada si ea cine-si bate pula de evrei atat. Nu mai stiu cum am ametit-o sa-mi aduca o pizza la lucru, dupa care m-am bagat la inapoi la Diablo II. Da-i cu flooduri, exploituri, fraude si alte alea zi-lumina, noapte-si-mai-lumina.
Bai, si nu-i pasa nimanui de nimic. Andrei era fericit cu curva lui nespalata. Ceva mai incolo, faceam misto de Rootus cu nevasta-sa gravida si de cat de nefutut o fi. Zdreanta era si mai fericit alergand dupa alta curva penala, Alex guita de bucurie printr-o firma obscura de contabilitate, ceva, facandu-se ca lucreaza. Fara intrebari tampite, fara taskuri, proceduri, sedinte, echipe si englezisme. Doar octet ne mai futea bucuria din cand in cand spunandu-ne ca suntem prosti ca nu plecam din Romania. El plecase in Anglia pe container, gen si lucrase la negru spaland vase and shit, da’ acum era legalist intreg si regalist si mai intreg. Mai putin la minte. Ne durea pe noi in pula de lire si-alte cacaturi. Aveam 400 de dolari pe luna (net!) si faceam calcule cu Andrei, ce salarii ne-ar trebui sa stam linistiti cu curvele noastre incompetente care n-ar putea sa castige suficient pentru a-si plati o cola nici in 3000 de ani. Ajunsesem undeva la 500 de dolari si ma gandeam, derp, iau RHCE-ul si iau 500 de dolari salariu si o sa fie o viata perfecta, in pula mea. Da, ba, Manoware, asa e, sa moara, sa faca, ca bine zici. Si-a doua zi, normal, la intalnirea-n haita cu #brigada. Crazy Horse sau cum pula mea se numea puscaria aia de bar. Hehe, hihi, agatat gagici ieftine, baut chestii nu prea ieftine si rasete…si rasete.
Dupa care, pe nesimtite, a venit … ce pula mea a venit? Nici nu stiu. Saracie nu prea era prin 2003. Cred ca mai degraba…lacomia. De ce sa luam doar 500-600 de euro? (deja dolarii miroseau urat). Sa luam 700. 800. 1000. 1200.
Dar stiti, nu poti face saltul ala fara sa pierzi o parte din tine. Stiti voi, astia mai tineri, ce ati auzit si la scoala si acasa. Incepi de jos, urci usor-usor, maine-poimaine iti iei o masina, incepi sa-ti iei o casa, intalnesti o fata buna si ….
Si traiesti singur, sugrumandu-ti cumva amarul. Pentru ca toate celelalte se pierd pe parcurs.
Pentru ca, stiti ce se intampla? Se intampla ca incepi sa castigi mai multi bani si, din senin, incepi sa intri in alt mediu. Unul pe care nu-l intelegi si unul pe care nu-l prea inteleg nici apropiatii tai. Din senin, Laura aia incepe sa-ti puta. Parca se fute cam prost si parca ia mai da-o-n mortii ei de-aici, ca oricum baga “ei este” cam des. Parca nu-i de vreun viitor cu ea, ca-i muci. Asa ca…poate inconstient, incepi sa cauti altceva. Nici nu-i greu sa gasesti. E ca si cum ti-ai cauta acum o gagica, castigand cam 1000 de euro si aratand bine. Sa fim seriosi, o sa fie gramada ordonata la tine la usa.
Gasesti, dar tipa noua e si ea cam din acelasi mediu. Are alte idei. Alte pretentii – de la tine si de la viata. Din senin, aia 500 de dolari din care puteai trai fericit cu inca o tipa? Ei bine, nu mai sunt de ajuns nici pentru tine. Tre’ sa inchiriem o chestie acolo, ca aici nu. Trebuie sa. Vreau sa. Sa facem, sa dregem.
La fel fac si prietenii. Pentru ca, din senin, li se face rusine sa mai circule regulamentar pe dreapta cu moldoveanca aia curva, proasta si fitoasa. Pastrezi o perioada legatura, dupa care moare de la sine. Pentru ca nu mai are rost si ai impresia ca nu de asta ai nevoie acum, ca ai prea multe pe cap. Dar, Cristoase, exact de asta ai nevoie. De oameni care sa faca glume proaste, cu care sa razi pana la 6 dimineata semi-adormiti pe-o terasa, undeva, intr-o bomba ordinara. Nu sa vii acasa si sa faci calcule. Bonusuri, chirii, masini, concedii. Sa faceti glume de-alea la care va uitati in jur sa nu va auda lumea, ca-s ATAT de retardate. Sa va puliti pe cate adrese sunt intr-un /24, pana cand zbiara Andrei CA-I FUT /24-UL MA-SII SI-MI BAG PULA-N EL pana va dau chelnerii afara de pe terasa “ca aici nu se vorbeste asa, domnule”. Femei, relatii, pretentii? Pe pula. Pleci acasa cu una random, afli pe urma ca-i verisoara moldovencei si, dupa ce va futeti, iti spune ca stie ea ca vara-sa iti poarta sambetele. Nu-i de mirare ca pana la urma am futut-o. Cu aproximativ o treime de pula sculata – maxim, am spus – si fara chef, dar hei.
Jaf in ciuperci. Ce atatea femei…ce atatea relatii, ce atatea planuri de viitor. Serios ca trebuie din cand in cand sa te rupi in freza si sa uiti exact unde esti, cum ai ajuns acolo si de ce. Nu conteaza, parca-i bine. Uite, e jenn care vorbeste acolo cu zdreanta – si Alex care-ti fute suturi pe masa sufocandu-se de ras – ba, nu i-ai dat adineauri o muie lu’ asta? Taci, ma, boule!
Pentru mine, filmul s-a rupt cand am ajuns sa lucrez in acelasi loc cu Andrei. Eu cu duster (e si el in Anglia acum) eram la fel. Rasete, glume, poante, treburi. Doar Andrei facand pe seriosu’ si stricand meciul tuturor. Ca acum, daca luam cu 200 de euro in plus, trebuie sa fim seriosi. De ce oare? Ne era foarte bine neseriosi. N-aveam de unde sa stiu cum ii facea moldoveanca acasa capu’ calendar si zile fripte. Mi-a zis ea mai tarziu, dupa ce si-a scos pula mea din gura. Tarziu, prea tarziu. S-a dus pe pula o prietenie … frumoasa, cred, pentru ca, deh. Acum castigam mai multi bani si trebuia sa fim seriosi. Ironic e ca am plecat amandoi de-acolo urgent. Am ridicat din umeri, l-am luat pe para de la jobul lui epic neplatit de coispe luni si l-am angajat in locul meu dupa un simulacru de interviu de tot cacatul. Pampam. Problem solved – si-am plecat sa lucrez cu o parte din bautorii aia din crazy pula mea, in multinationala pulii.
De ce am ramas acolo, in Romania? Habar n-am. Imi putea si mie a mortaciune-n tara aia, dar n-am plecat direct atunci. Sigur, am plecat cu ceva job afara, dupa care m-am intors…patronul se ruga de mine si de-un moldovean sa ne intoarcem in Latvia si sa lucram acolo, in conditiile date, iar eu stateam sa ma uit in gura Cameliei. Ca nu avem de ce sa plecam. Ca-i bine, ca hau, ca mr. Nu, mister, ramanem in Romania. Ca sa ma trezesc ca afla “seful” de pe Romania – alt ciorditor lesinat, om serios, cica – pe cine fut si-ncepe sa-mi caute nod in papura. Nu de alta, da’ cica-i era cam simpatica tipa pe vremuri. Doar ea lui, ca invers nu 🙂 Simpaticu’ de el. Si s-a dus pe pula si jobul ala. Dar hell, no problem. Lasa ca plec la altii, ma doare-n pula.
Si-am plecat la altii, voluntaru’ pulii mele pe tura de noapte, sa ma joc linistit WoW seara si sa fiu platit pentru asta. Dragut. Dar nici acolo nu mai era urma de om. Doar masini de facut bani pentru neveste, amante si copii. N-ai fi putut rade cu unul nici daca-i puneai pistolul la tampla, ca nu stia cum. Se strangeau in jurul meu ciorchine, sa asculte tot felul de elucubratii sinistre, sa mai rada de ce zic eu. Dupa care se-mprastiau ca potarnichile daca vedeau vreun director. Ca, da, ma, Manowarle, ce glume ai si tu in tine, cam jenant. Cum, cabron, pana acum 2 secunde radeai de te pisai pe tine, acum ca-ti miroase zona a sef, sunt jenante si vorbesc urat, asa-i? Asa e.
Pe cine punem sef de tura? Pe viitorul Manowar. Ca restu’ nu stiu pe ce lume traiesc si mai mult networking stie o capra raioasa decat ei. Uite, Manowar, ia un mizilic in plus la salariu…si-o masina. Si acum esti sefulet. Ce-mi trebuia mie sefie? Eram server first la Onyxia si Ragnaros, bani aveam, gagica aveam, sefie imi trebuia? Si iarasi s-a futut meciul. Pentru ca acum nu mai ai nici cu cine fuma o tigara. Le e jena sa vina sau sa mai vorbeasca celor 2 “subalterni” (al treilea nu prea stia ce-i rusinea oricum), ca acum le esti sef.
Da-i si pleaca, pana la urma, inapoi la cei de dinainte. Doar ca acolo nu mai e urma de gasca, necum vreo urma de veselie. S-a umplut de oameni profesionisti si integri, jumatate din haiosi au plecat si parca…n-ai ce pula mea sa cauti acolo. Iar gagica-ta se imbolnaveste, un programator face o greseala si cand tu stai iarna cu comprese pe ea, esti sunat de la lucru si cand spui ca nu poti veni, te-asteapta o atitudine urata cand ajungi la lucru. Pentru ca acum sunt oameni seriosi, care calculeaza nu stiu cati dolari pe secunda. Ce, iti murea femeia? Pai..presupun ca nu. Asa ca-ncepe sa ti se rupa pula si de jobul ala si de banii aia, ca poti pleca pe mai multi bani oricum si pleci.
Si ti se spune ca da, e ok, cam 2 saptamani o data la 6 luni o sa le petreci prin delegatii prin Franta, Germania si unde mai avem clienti. Jaf in ciuperci, iti spui tu. Mare cacat, doua saptamani. Doar ca primele doua saptamani se transforma in doua luni si dormi in aeroport ca sa-ti ramana bani in plus – iar banii aia ii dau pe cadouri pentru gagica de-acasa. Doar ca ajungi acasa si te asteapta deja biletele pentru urmatoarea delegatie. Cateva saptamani. Iar dispari cateva luni, iar dormi o noapte-n aeroport, iar vii cu cadouri, doar ca nu mai ai cui sa le dai, pentru ca in bucatarie te asteapta o scrisoare care-ti spune ca s-a plictisit sa te tot astepte. Dai din cap si nu poti sa nu-i dai dreptate si parca simti in gura gustul ala intepator de portocale rosii.
Dar hei, sunt bani. Asa ca futi ca manelistii, fara numar, fara numar. Pentru ca ti-ai luat o casa, masina haraie cum poate si, pana la urma, parca nu-ti e prea jena sa regulezi una, desi parca stii ca nu te vede pe tine, ci pe-un potential cu casa. Om serios. Dar hei, e vara, soare, mare, wow si razi cu Alex. E frumos, nu?
Ma gandeam la ce-mi spunea tipu’ meu azi. Ca…e pacat ca “I come across as offensive” uneori, ca as fi putut castiga eu premiul pulii mele and shit. Sa fiu sincer, ma pis pe premiul lor cu jet, asa, instelat. Ma cac in premiul lor. Ce sa fac cu el? Dar trebuie sa recunosc ca are dreptate. Ca nu ma simt bine daca nu fac glume proaste. Daca nu se simte putin miros de rasism si politically very fucking incorrect. Ma doare-n pula de banii lor si avansarea lor si de tot. Intr-o societate care respira hartoage, trebuie sa scoti bani si sa valorezi bani pentru a putea respira. Asa ca nu mai exista urma de loialitate fata de job. Ce prietenie, ce iesiri cu colegii, muie din voleu, maica. Vrei sa fii prietenul meu? Cati bani imi aduci? Ca-mi place de tine ca persoana, dar pula mea, oricum tot intr-un lemming o sa te transformi, macar sa stiu de ce-mi pierd vremea.
Asta-i tot ce-a mai ramas. Sa mai rad cu Ondilol, sa mai rad cu Alex si sa mai planuim o bere si-n rest, sa ma gandesc la concediu. Hell, no, nu-i problema ca asta mi-a mai ramas MIE. Asta le-a mai ramas tuturor. Pentru ca joburile alea lejere la care te duci lejer si de la care te intorci odihnit, zambind, s-au dus pe pula. Daca-nchizii ochii si nu te gandesti la nimic, o sa auzi cum colegii numara in gand banii si mai pregatesc o sedinta. Poate-poate de data asta ii va remarca si pe ei cineva. Poate-poate vor fi avansati intr-o zi. Poate-poate vor fi ei directori si-atunci, ehe, ii vor putea lua nevestei din Grecia o masina chiar daca e o scroafa care nu vrea job.
Serios ca m-as intoarce la stadiul ala la care ajung 500 pe luna pentru un cuplu, iar eu ma duc la lucru sa dorm cu aer conditionat, daca as mai putea. Dar nu mai pot, pentru ca nu mai exista. Nu mai poti sa lucrezi pe 500 si sa iesi la o bere si sa pleci la mare cand ti se scoala intr-o dacie care trancane tot drumul. Abia daca ti-ar ajunge de facturi si cu Dacia aia, din senin, nu mai poti circula pe drumurile publice. Din senin, nu mai e sigura pentru trafic. Cum o fi fost oare vreodata? Bine, ca degeaba ai putea circula. Ca nu mai ai timp sa mergi la mare. Si cu cine? Prietenii au acum rate de platit, neveste de multumit si iesiri in oras cu persoane pe care nu prea le inghit, dar de care ar putea avea nevoie intr-o zi. Nu prea mai pot fi vazuti beti intr-o bomba la 6 dimineata. Daca-i vede vreun coleg sau chiar patronul? Acum se prezinta sobri, strang absenti mana si se prezinta cu functia sau cu numele de familie. Cre’ c-am ramas singuru’ care se prezinta, Noroc, sunt Manowar. Imatur, asa-i? Chiar si-asa, se mai trezeste cate unu’ sa-mi spuna de asumat responsabilitatea and shit. Ma cac in ea, uite, n-am chef.
Era o zi de-aia de vara – prin 99 cred – si ma suna zdreanta. Coaie, hai sa bem un cico, ca-s cu fiul si cu gaymzu, cu regina si cu …tipa aia cu K, ceva zeitate indiana, nu mai stiu. kamsi, kapulamea, habar n-am. Si unde sa mergem? Pai, daca tot suntem la Unirii…hai sa mergem, ca stiu eu o terasa misto. In Neptun. Pai..hai. Fara bani in buzunar, dar trollolol, e benzina-n rezervor. Si-ajungeti la mare fara tipe si stai sa vezi, unul n-are bani, celalalt si-a uitat portofelul, dar hei, no problem, are asta o patura, facem plaja si dormim in masina. Si te trezesti pe plaja rupt in pizda de somn si vezi o tipa si astia-si dau coate, ca plaja topless, ce tate are, cam misto tipa, iar tu te duci s-o agati. Ca doar esti Manowar, ce pula ta, nu? Si-o agati si-i scrii numarul de telefon in interiorul pachetului de tigari, sa va mai vedeti si prin Bucuresti, cand ajunge. Ca-i din Republica Moldova, dar e la facultate-n Cluj si trece prin Bucuresti. Doar ca intri in apa si pachetul de tigari e la slip, se imbiba de apa si nu se mai intelege nimic. Asa ca o cauti la lucru, ii ceri iar numarul de telefon si iar il scrii in interiorul pachetului de tigari, ca nu exista smartphone, apoi te urci in masina si adormi in drum spre Bucuresti, calare pe gaymzu. Doar ca idiotii pulii iti cer tigari cand dormi, iar tu le dai si cand vrei o tigara, nu mai e nimic in pachet si-l arunci pe geam nervos. Ajungi in Bucuresti si dai s-o suni, dar oh fuck, unde-i pachetul, oare? Probabil prin Slobozia. Meeeeeh. Lasa, e bine asa, o data si pa. Si-asa era moldoveanca, hehe. Next. But that was fun.
Si una peste alta, nu cred ca voi mai gasi vreodata un job la care sa ma duc cu placere, sa nu aud numai de lire, dolari si clienti nervosi. Asa, ti-a zburat serverul. So fucking what. N-ai pierdut nimic, aveai 10 vizitatori inainte sa pice, dintre care 9 erau motoare de cautare, in pula mea. Dar nu poti spune asta. Nu. Problema dumneavoastra, da, e importanta pentru noi, o rezolvam. O rezolvam pe pula, bineinteles, cine ma-ta o sa dea timpul inapoi? A picat, si-a revenit, du-te-n pula mea cu el cu tot, ce vrei acum? PAI CA MI-A PICAT. Am inteles asta, DAR CE VREI ACUM. Pai, nu sunt multumit de serviciu. AM INTELES. DAR CE PULA MEA VREI, CONCRET? Pai…nu-i OK. Esti tampit, du-te-n pula mea, bineinteles ca nu-i OK, dar m-ai sunat de pomana. Nici nu stii ce vrei. Sa pleci la altii? Pleaca-n pula mea, cine te tine legat? Ah, da. Faptul ca restul sunt cu vreo 20 de clase sub nivelul nostru. Asta te tine. Manca-mi-ai pula de ofuscat cu PMS. Nu mi se-ntampla mie, ca eu sunt tatal lor aici, dar mi se face in cacat mila de ratatii din sales care-si iau toate pulile.
Stateam si ma gandeam ca-i cam inevitabil sa ajungi aici. Poti sa te minti prosteste, dar e inevitabil. Nici nu conteaza ca ai job sau esti patron sau “freelancer”. Ete pula. Ca sa dau un exemplu random, parca daca de maine incep sa scot bani din pagina asta si-mi dau demisia de la job, o sa se schimbe ceva. O sa se schimbe o pula. O sa scot mai putini bani si-o sa fiu mai crizat, eventual. Ca acum n-am treaba cu nemultumitii si ma doare-n pula de ei. Da’ de maine ar trebui sa-mi pese de clienti nemultumiti – ba chiar pe mai putini bani. Si, pula mea, chiar daca as face prin vreo minune mai multi – ce pula mea ar schimba asta? Absolut nimic in sloboz. M-as putea duce la 6 dimineata sa ma fac praf? Pe dracu’ ghem. Nu mi-ar mai fi tarsa ca nu ajung la job, ci ca nu mai ajung la vreo intalnire cu vreun potential client. Sau ca nu-s capabil nici sa raspund la telefon daca ma suna vreunul. Cum pula mea am supravietuit eu atat ignorand telefonul mobil, oare?
In pula mea, pana la urma, cu sau fara bani, toti aia pe care-i stiu sunt acum vesnic ocupati cu altele. Sa vad si eu pe cine pot suna la coispe dimineata sa zica “da, ma, hai sa ne facem pulbere”. Pe ma-ta, probabil. Ca restu’ ar trebui sa-i explice nevestei, dar oricum au job a doua zi, copilu’ trebuie dus la gradinita….Pentru ca, pula mea, vorba lu’ Ana, sa te faci ca te bucuri ca mergi in vacanta si ca mananci la nu stiu ce restaurant. Poate-i frumos, nu stiu. Ma doare-n pula de mancare si de vacante si de confortu’ mortii din masina. Sau de optiuni. Nu stiu cum, da’ la 5 dimineata, in Neptun era inchis totul…totul in afara de-o covrigarie. Am coborat cu falitii din masina si-am luat niste covrigi fierbinti cu sana si i-am ras pe malu’ marii, uitandu-ne la gaymzu care mergea pe plaja cu casetofonu’ pe umar ca ultimul nigger idiot. Aveau gust bun covrigii aia si era racoare.
Dar, lasand la o parte povestirile si restul rahaturilor, acum, vazand ca oricum era inevitabil sa ajung aici, la punctul asta, parca ma intreb de ce nu l-am ascultat pe octet mai atent, sa-ntreb si eu unde avea statie containerul. Macar stiam o chestie.
A, da, ar fi trebuit sa spal vase un an, zicea el. Jaf in ciuperci. Spal de vreo 17.
Ma gandeam ca-s un tip norocos. Am o sotie de nota 11. Habar n-am cum de m-a luat, da’ uite ca a facut-o. O sa merg pe ideea ca fut ca un zeu, ce pula mea. Mi-am pastrat cativa prieteni si, pula mea, daca nu beau Santalul ala cu ei prea des, macar nu-l beau pe o suma OK si, sloboz, merg dimineata pe iarba inghetata si nu mai stiu cum arata un maidanez. Ce pot spune? Le doresc si altora sa fi obtinut macar atat. Pentru ca, pula mea, din cand in cand, mai aud de cate unul sau altul. Semi-faliti. In cautare de joburi. Parasiti de neveste and shit. Cel mult cu cate-un prieten “de internet”, asa…
Trebuie sa fie tare, tare trist. Sa stai, sa te gandesti ca de Santal nu-i rost, de gin nici atat si chit ca acum stii exact unde are containerul statie, e cu limita de varsta. Se pot urca doar copiii si cativa marlani care n-au citit regulile. Cei trecuti de-o anumita varsta trebuie sa stea acasa. Cineva trebuie sa serveasca amar si urmatoarea generatie la 6 dimineata in PDU.
Parca ar trebui sa-nchei chestia asta cu ceva batjocura un pic mai profunda la adresa unora. Poate, doar poate, daca inteleg putina engleza, o sa ajunga mesajul si la ei.
Versurile (in engleza) pentru cei care inca n-au inteles cum functioneaza google (chiar ieri statea unul pe capul meu ca nu-i merge wp-ul dupa ce futuse o setare, dar nu cumva sa caute singur dupa solutie)
http://www.azlyrics.com/lyrics/hollywoodundead/hearmenow.html
duh, muie steaua
Plm,vroiam sa scriu ceva intligent dar nu ma duce capul suficient.Comentez doar ca sa-ti spun ca ce postezi tu aici e o gura de aer proaspat in marea de ipocrizie generala.Daca o sa mai ai chef sa iti pierzi timpul pentru alti,poate bagicumva inapoi arhiva de stargate.scifi.ro.
anul trecut am fost la intalnirea de 10 ani a grupei de facultate – pe sfert am reusit sa recuperez din timpul fain de la 20 de ani.
muie Jiji
mdeah… Midlife crisis. Manoware, fa un copil ca sa simti ca ai pentru ce sa traiesti.
are deja unul
Frumos text…Cata dreptate ai!
da, nu stiu cum dracu’, da’ parca atunci ma descurcam cumva chiar daca n-aveam bani. de fapt, mi se pare c-acum sunt cu adevrat sarac si nu atunci cand bagam parizer in paine si beam Scandic Pop la Costinesti.
ca nu stiu cum dar intotdeauna se gasea de-un tren si de bere doar ca sa stai cu curul pe nisip. si-mi parea ca eu sunt cel mai prost cand treceau bagabontii cu decapotabile cu cate trei pizde inauntru si noi n-aveam niciuna
ca “hai coaie in Blue. – Am doar 120.00. Nu conteaza, hai, ca-i negrul de Anisei acolo care ne cinsteste, ca are Connect-R iarba si mai gasim de 4-5 beri”. si uite asa tinea pana dimineata. mai dansai cu-o tampita, mai te lingeai cu ea, de futut nu prea, da’ cert e ca eram al dracu de multumit de mine
ca lu’ Moldoveanu i-a furat o curva tot salariul in timp ce-i dadea o muie si-a stat si Craciunul si Revelionul si inca 10 zile doar in casa de-am ras cu spasme de chestia asta ani si ani la randul
pula mea, acum cu toate facturile, si cu benzina pulii, si cu carciumile pulii parca-s mai sarac ca niciodata
da, acum fut infinit mai mult ca atunci. da’ parca era de 1.000 de ori mai misto acolo, stand in cur pe nisip in Costinesti, la 8 dimineata, in timp ce doar ma zgaiam dupa ce fut altii
Wow… Unul din cele mai bune texte ever….si atat de adevarat.
Mdeah, doar ca mnuh.
…pentru ca daca faci boraci, totul devine OK, right?
Sarim peste faptu’ ca eu sunt cat se poate de OK si ca am deja unul, da’ intreb asa, exact cum rezolva asta ORICE?
Mda, bun text. Again 🙂
Am tot ce mi-am dorit pe vremea cand eram tanar, fara bani, dar fericit. Si totusi, vorba faraonului, ma simt din ce in ce mai sarac.
Am incercat sa bag niste adrenalina fortat, dar nu ajuta prea mult. O chestie care ma bucura este ca mi-am regasit prietenii de acum 25 de ani, vom pleca impreuna la St Petersburg in iunie sa vedem noptile albe.
Dar nimic nu mai e ca atunci.
Calculele ne-au distrus inocenta. Si nu se mai poate recupera. Orice ai face.
Incet-incet ne ducem pe pula.
Nu ezista consolare, baieti, asa ca mai loati si niste custuri in inima de la mine.
http://youtu.be/NMNgbISmF4I
pana de curand pierdeam cate doua nopti la rand – una jucand poker pe unde apucam si cu cine apucam, a doua cheltuind banii castigati pe unde apucam si cu cine apucam. cea mai buna combinatie.
@akhenaton. apropo, cum iti merge “proiectul” ?
Foarte frumos povestit.
Mai merge ceva aici:
http://www.youtube.com/watch?v=Bqvcmud3LFQ
@ landscape
nu stiu, dar mie mi se pare in ordinea fireasca a lucrurilor sa nu prea ai bani cand esti tanar. nu sa fii boschetar si flamand dar sa nu prea ai bani. pentru ca lucrurile sunt mai savuroase cand faci ceva cu bani putini sau la comun.
eu chiar ma gandesc, corditii astia care la majorat primesc X6 si 5.000 de euro de cheltuiala pe luna mai simt ceva cand ajung la mare? stiu ei caterinca de pe tren? stiu ei ce bine e cand te lipesti de-o pizda cam ca si tine si care vrea acelasi lucru ca si tine neinteresand-o banii? stiu ei senzatia de-ati lua adidasi si blugi noi?
pula mea, toate astea au rostul lor la varsta lor. si raman mereu in dovleac de te te trezesti ca ti se iteste un ranjet tamp pe fata cand iti amintesti de cate-o intamplare….
sa le ai pe toate din prima cred ca te blazeaza pana-n 25 de ani. si mi se pare groaznica blazarea la unul/una de 25 de ani. cel putin la fel de groaznic ca unul/una care incepe sa traiasca de-abia pe la 30
@asswipe
a fost facut tot ceea ce trebuia facut. oate demersurile, toate hartiile ….acum, asteptam. oricum, daca nu iese pana in vara, s-a terminat….iar atunci va incepe iadul pt. mine pt. ca niciodata nu voi mai avea sansa asta. nu stiu, va fi cumplit. probabil o sa-mi iau vreo crestina medie, sa ma insor, eventual copil, si sa ma afund intr-o mocirla sociala si psihica
Nah, io-s inca linistit, cel putin urmatorii 4-5 ani ma indoiesc ca o sa am nu stiu ce bani, lol.
treaba capata o turnura falsa de “vai, sunt atat de bogat! de-asta sunt nefericit”. o muie.
@Akhenaton,
aia cu bani gata de care zici au alte senzatii tari cum ar fi sa conduci beat muci si sa omori un om pe trecerea de peitoni si dupa aia la proces sa ii flegmezi familia dupa dupa ce ti-ai luat condamnarea cu suspendare
Tic tac, tic tac, baga-mi-as pula!
Avand in vedere ca ajung in timp ce-i doare fix in rect de cheltuieli, cu pizde, bautura si droguri fine la discretie, eu zic ca da. Ah, sezatiile alea de “ba, ce-am agonisit pentru perechea asta de jeansi si de adidasi”? Din moment ce nu le-au cunoscut in veci, n-au de ce sa sufere.
nu ma refeream la pisatul ala cu senzatia de bine pe care ti-o da banul castigat de tine. hell, as vrea sa pice pe mine un milion de euro.
era vorba de toate rahatisurile alea care aveau un gust anume pe care nu-l simti daca incepi sa toci bani cu gramada din clasa a 8-a pe figuri cacacioase
Chiar si prezentul asta de rahat o sa vi se para dulce peste 15-20 de ani. De fapt viitorul nu suna bine; cu cat esti mai conectat, cu atat esti mai nefericit. Nu mai simti nimic cand iti intalnesti amicul pe strada, tocmai i-ai dat like la un jpeg aseara. Cum sa-ti fie dor? Uite-l, e-acolo, zambeste mereu si-si tine iubita de mana. Ce dracului sa mai vorbesti cu o femeie inainte si dupa futai? Ati vorbit deja cateva ore la telefon. Ca aveti minute. Banii? Numeric, mai multi; valoric, nicht!
cui dracu ii mai pasa in tara asta ca n-are ce manca sau cum o sa fie viitorul, cand andreea marin a divortat ?
andreea marin a divortat??
Despre zana si zanul ei fost mai bine comentati la can-can, ce pana mea.
As da inapoi multe ca sa mai am entuziasmul, elanul si bucuria de a trai de acum 20 de ani.
Si, apropo, un copil sau mai multi nu rezolva asta.
@Akhenaton,
Da, asa e! No more left to say.
Nu stiu despre ce e vorba, dar bafta maxima la proiect!
Pana la urma, cel mai mare inamic al sinelui este responsabilizarea acestuia. Bagarea lui in societate, stabilirea unui rol si inradacinarea lui intre altii. Care nu dau doi bani pe el, dar il folosesc mereu.
Si oricat ai vrea, inapoi nu poti merge, liber nu poti trai, iar responsabilitatile tot cresc.
Si mai mergeti in pula mea cu copilul vostru cu tot, cred ca mai rau nu-ti poti fute viata (cand esti tanar) decat facand un plod.
Tot ce ramane e sa nu uiti pentru ce traiesti, de fapt, si cu cine.
“Si, apropo, un copil sau mai multi nu rezolva asta.”
Ba chiar dimpotrivă.
Alex e ABP?
Vars un strop de bere rece la halba bauta in miez de vara sau un strop de vin fiert fierbinte, baut in toiul iernii pentru anii inocentei.
Fuse si se duse!!!
@semidoctule, argumenteaza.
La mine e cam invers, doar 1 job mi s-a parut nasol. Era multa militarie pe acolo. Nu in sensul ca era mult de munca, doar reguli stricte si idioate.
Dar daca stai sa te gandesti, vorbesti cam mult despre job…
Chiar TREBUIE să argumentez?
Un copil nu rezolvă, ba dimpotrivă, complică lucrurile. Restrânge lucrurile pe care le poţi face, ca om liber, la minim.
Ţi se pune pata să tre sui într-un tren să mergi la mare/munte/Otopeni? O sugi, copilul are nevoi, nu ţine. Vrei să te matoleşti într-un bar până dimineaţa? O sugi, copilul are nevoie de tine.
Nu neg că îţi aduce copilul multe ALTE satisfacţii, dar independenţa ta de adult e pa-pa, şi pa-pa rămâne până o să fii prea în vârstă ca să ţi se mai pară dezirabilă.
Din pacate lumea se „formalizeaza” cu varsta. Credeam ca e o chestie de aici, pana am ajuns azi vara in RO, sa vad aere de „domni” si „doamne”, si oameni cu care imi impartisem zacusca, cu care nu te puteai intalni decat daca iti faceai programare.
Da, toate se schimba, si e din ce in ce mai naspa.
Da, noi, plebea, trebuie sa ne castigam existenta intr-un fel. Cum dormim o treime din zi si muncim putin mai mult de-o treime, o mare parte din viata noastra se petrece la jobul ala.
Gen ne scuzi.
Am citit jumătate și voi reveni să mai citesc și mâine. Sunt cam obosită acum, după două zile de mutat, făcut bagaje, cărat jos pe scări, cărat în sus pe scări. Dar o să revin, ce citesc aici e ca și cum Kerouac&co au coborât din ”On the road” în birouri și… hmmm, s-a cam futut totul.
Sa fie ultima data cand lasi un comentariu de genul asta. Ca n-ai citit tot, ca nu ai timp, ca pula mea.
E dreptul tau sa nu citesti nimic, nu “jumatate” si nu te opreste nimeni din a inchide pagina. Da’ daca mai vad un comentariu de-asta de la tine, o sa vezi tu niste comentarii de la mine de-o sa ti se para ca Aether e un domn.
bravo manoware, esti ,,de-al meu,,…sunt convins ca esti rocker si nationalist si iti place filosofia…am dreptate ? toti traim intr-o lume artificiala, ca in matrix, mai rar cineva sa deschida ochii si sa vada adevarata realitate…aia care reiese din randurile tale…lumea la nivel macro nu se va putea schimba vreodata,tot ce poti face este sa te preocupi de binele tau individual…ce iti aduce fericirea ? la intrebarea asta fiecare din noi are un raspuns diferit…job ? cum spunea si manowar,e greu sa gasesti unul care sa-ti si placa si sa castigi si suficient cat sa te intretii…sa am bani multi ? nu neaparat,vreau sa am atat cat sa traiesc decent,nu-mi trebuie lux… nevasta,copii ? sunt necesare si astea la o anumita varsta,dar nici asta nu-mi ofera fericirea…pt mine fericirea cred ca inseamna libertatea de a calatori oricand si oriunde in lume,sa ies cu putinii prieteni ramasi la o bere cand mi se pune pata si sa ne amintim de ,,nebuniile,, din trecut…aaa, si sa-i ajut pe altii dezinteresat,am un sentiment de implinire sufleteasca…
Unii nu pot vedea o chestie simpla. Asta e pagina lui Manowar, si are dreptul sa scrie despre ce vrea, cum vrea, sa-si bage pula in mortii cui vrea si sa scrie 100 de pagini despre cum se sterge la cur daca vrea. Eu imi decorez sufrageria cum vrea pula mea, nu iti place, pleaca. Nu voi permite niciodata unui musafir sa imi dea lectii si sfaturi despre ce ar trebui sa fac eu in sufrageria mea, sau sa ascult despre cum ar dori el sa arate sufrageria mea. Nu iti place, acolo-i usa, ai o gramada de alte optiuni. Valabil si cu orice site personal.
@landscape usa, care usa, ce sufrageire coae la site-ul personal?
rolul usii e jucat de [x]-ul din coltul dreapta sus.
Manowar, te-ai bășicat prea tare. Din acel comentariu ar fi trebuit să înțelegi că mi-a plăcut ce-am citit, doar că eram extrem de obosită ieri. E de căcat să te bășici în halul ăsta.
Cât despre înjurături, că m-or durea pe mine înjurăturile tale. Big deal.
Cum puii mei să iei în halul ăsta ce am spus eu aseară?
Fragmente random din comentariile tale, ca n-am aici toolurile necesare pentru a-mi bate joc la modul sinistru.
Patternul:
N-am reusit sa citesc tot.
N-am avut rabdare sa citesc tot.
Sunt prea ocupata pentru a citi tot.
O sa mai citesc maine, azi am o intalnire cu papa si barack sa ma faca posta. Dupa care tre’ sa inventez trei leacuri pentru cancer.
Ce sloboz incerci sa-mi transmiti, ca daca mie-mi ia 10 minute sa scriu un text de-asta, tu nu te-ai putut concentra 5 minute sa-l citesti? De ce, esti retardata?
Nu ca ma deranjeaza, fereasca-ma dracu’, din partea mea poti sa nu citesti nimic pe-aici in veci. Da’ cat de cretine sunt comentariile astea retardate? Parca esti in pula mea un cacat de robot chinezesc care lasa “comentarii” standard “misto tema, misto site, o sa revin sa mai citesc” si lasa un link catre un magazin cu viagra – si aia contrafacuta.
Ce pula mea e mizeria asta ordinara? N-am citit, ca-s la munca. N-am citit, ca-s ocupata. N-am citit, c-o futeam pe britney. N-am citit, ca.
M-ai dat in sloboz jos din pizda naclait de sloboz cu duma asta. N-am citit, ca.
Ma doare-n pula ca n-ai citit. Nici nu era obligatoriu.
Nici eu n-am citit si nici altii nu mai citesc. De-asta.
update wp_comments set comment_author_url=’https://opencube.ro’ where comment_author_email=
Repet: sa fie ultima data cand vad mizeria asta aici. Am inteles, n-ai tu timp sa citesti ce scriu eu, pentru ca pula mea, ai o viata in care totul e extrem de dinamic si trebuie sa ne spui ce-ai facut. Ca te muti, ca lucrezi, ca pula mea. Bravo. Nici nu trebuie sa citesti. Da’ nu mai am chef sa vad labareala asta. “N-am avut timp sa citesc tot”. No shit, homo. Bine c-ai avut timp sa comentezi 5 minute ca sa-mi spui ca n-ai avut timp.
Ok, e un patern. Chiar atât de deranjant pentru tine? De ce?
Nu ți-a luat 10 minute să scrii textul ăsta, n-are cum. Are 17.306 caractere fără spații.
Chestiile alea cu poșta și altele gen erau înjurăturile și eu ar trebui să fiu ofuscată acum?
Pe lângă cele înscrise în patern, am lăsat și alte comentarii, dar pe alea poate nu le-ai văzut. Anyways, who cares.
Nici măcar comentariile alea pe care le-ai scos acum la înaintare, cu patern, nu le-ai lăsat toate. Știi de ce? Pentru că de obicei mai zic și altceva în afară de ceea ce ți se pare ție deranjant. Nu spune că nu, că dacă nu ți se părea denrajant nu ziceai nimic.
De exemplu ieri din ce am citit chiar m-a făcut să mă gândesc cumva la Kerouac și asta e fain. De-aia am vrut să comunic. Și da, ok, simt nevoia să vorbesc și despre mine, pentru că, până la urmă, eu cam bântuiesc internetul, inclusiv forumurile sau ce or mai fi, când sunt obosită și cam singură, așa. De ce, ar fi destul de ușor de văzut, nu și măgulitor, probabil, pentru nici una dintre părți, dar asta-i altă discuție și nu-și are sensul.
Pentru ca-i de-a dreptul stupid sa ai impresia ca faci o chestie subtila.
“O sa ma duc sa las un comentariu ca sa poata lumea sa dea click pe numele meu si sa ajunga pe site-ul meu. N-o sa spun nimic in el, o sa spun ca n-am timp in timp ce arat ca am timp, dar e OK, pentru ca eu sunt desteapta si restu’ sunt prosti si n-o sa se prinda nimeni, chiar daca toti spammerii fac fix la fel de jdeani”
Ce pula mea vrei, sa-ti lasi in sloboz linku’ catre site? Arata in mehlem o urma de respect si da un mail care sa sune cam asa “Salut, Manoware. Eu sunt cutareasca si, uite, am o pagina intunecata si dubioasa. As vrea sa vad un link catre ea la tine pe pagina, sa ajunga ceva vizitatori de la tine la mine. Cred ca i-ar putea interesa, pentru ca X, Y, Z – si daca i-ai pus tu link femeii lu’ landscape, n-o sa-ti cada coaiele daca-mi pui si mie, chit ca n-am facut nimic pentru tine”.
Ce pula calului e asa de greu?
Dar nu. Nuuu. O sa fiu subtila si desteapta. O sa las un comentariu gol in care n-o sa spun nimic si lumea o sa dea click pe numele meu, de curiozitate.
Holy shit. Ce inteligent. M-ai futut in pizda cu faza asta de mi s-au departat labiile si mai multe nu. Atat de inteligenta e.
Stop that retarded shit. Pula mea, du-te pe strada intr-un grup de niggeri care discuta si zi-le din senin “n-am avut timp sa va ascult discutia, pentru ca tocmai ma mut si mi-am luat un telefon si citeam o carte si gagiul meu si pula mea”. Urmareste-le in sloboz reactia. Poate-ti da de gandit.
Ok, tu crezi că eu comentez exclusiv pentru a-mi linkui blogul, pe care scriu chiar din an în Paște dacă o fac și atunci.
Mda, asta era.
Băi, deci nu. Dacă ție chiar ți se pare că toate comentariile mele-s goale de orice altceva și-s făcute doar ca să las link către blogul meu, șterge-le pe toate. Mi-au plăcut destule lucruri citite pe aici, dar no problem, totul are un început și un sfârșit.
Și dacă blogul tău e cam ca un grup de niggări care vorbesc în stradă, ok, am avut eu impresii greșite, m-ai convins că nu am ce căuta aici. 🙂
Cheers.
Uita-te-n pula mea la cum se numeste. Ce ti-a sugerat numele? Un ceai dansant?
Deah? Nu ma fute, ai avut tu timp sa citesti vreun post intreg si nu doar jumatate? Sunt in pula mea de-a dreptul socat. Maine-poimaine o sa-mi spui si c-ai citit vreun post pentru ca ti s-a parut interesant titlul, nu pentru c-ai ajuns accidental, c-ai dat un click din greseala sau pula calului.
Faza asta e cam cum ar trece unu’, pe strada, pe langa o bunaciune de femeie si i-ar zice din senin “imi pare rau, te-as fute, da’ n-am timp acu’, poate maine”. Adica na, aia e buna de futut, prin urmare potential futabila, da’ e irelevant pentru e ca nu ai timp sa o futi. Relevant e doar fie ca ii propui, direct sau pe ocolite, s-o futi (si atunci accepta sau nu) fie ca nu o bagi in seama, ceea ce ii convine sau nu.
Da, postul ăsta mi-a plăcut, mai zic o dată, mie mi-a amintit de Kerouac și ai lui. Nu știam că opencube este o expresie de niggări de la colțul străzii. My bad.
Și nu te fut, no worries. Dar obișnuiam să te citesc din când în când, unul dintre foarte puținele bloguri pe care le-am urmărit în ultimul an de zile. Noah, probabil că Universul încearcă să-mi transmită un mesaj că I have to move on.
Nu infirm faptul că băgam patern și altele, ai dreptate, e cazul să mă trezesc. Dar dacă în afară de asta tu n-ai văzut nimic, e cazul și să o las baltă. M-a sensibilizat pe mine o dată ceva ce ai zis pe forum, însă, ca de obicei, probabil că am idealizat eu un pic și de-aia am simțit că mă pot manifesta relaxat pe aici.
Spor la scris și la ce mai vrei tu. Dacă vrei și dacă contează.
*e irelevant pentru EA
(scuze)
mda, facand abstactie de haraiala asta, isi mai aduc aminte bucurestenii de Preoteasa, Maxx, depechari contra roacheri, rapperi, Kriss Kros, de-mi luam toti blugii invers si ma tineau intre craci de mergeam ca pinguinul, platforme, tarfulite cu suvite in cap ca Andre. pacanelele(aoleuuuuu, ce drame), primul kebab, care la noi a fost transfomrat in saorma la chifla desi n-are nicio treaba…
dragut 🙂
pula mea, vorbesc ca djl. numai ca ala traia adolescenta in anii ’70 si-acum maturitatea in anii ’90
Shutunoo, dacă e irelevant pentru ea nu reacționează. Dacă o reacționează, e ceva din ea ce se lasă atins de faptul că ăla-i zice că-i futabilă. Și sorry, pe aia n-o s-o mai găsești mâine, dar blogul e aici și azi, și mâine, și poimâine. Una dintre capcanele internetului.
Când se trezea vreunul cu porcoșenii sau propuneri la mine-n plină stradă de obicei îl băgam în aia a mă-sii. De ce? Pentru că mă simțeam cumva amenințată. Nu intrăm în detalii, ideea e că nu-mi era complet indiferent.
Acum lui Manowar probabil nu i-a fost indiferent pentru că se simțea folosit ca să duc oamenii pe un blog cu 12 postări pe an.
Băi, și știi ce? La faza cu telefonul nu știam că ai telefon deștept, că din postul ăla al tău n-am fost singura care n-am înțeles că-l aveai. În naivitatea mea sau spune-i prostie dacă vrei, m-am gândit că-ți dau o informație care ți-ar putea fi folositoare.
Eh, hai că te-am futut destul la cap cu lipsa mea de respect. 🙂
femeie, termina cu delirul verbal!
După părerea mea privești prea mult înapoi. Face rău la sănătatea mentală. (Tested on humans). Întotdeauna privește înainte (cu mânie sau nu). Da, sună a clișeu dar hei, it’s my asshole[1].
Iar pentru cei care se simt încorsetați de nevastă, kinderi, rate la bancă sau orice alt motiv pot să o sugă în continuare cu succes, singuri s-au băgat în asta. NU o băgați pe aia cu “nu au avut de ales” că nu ține, am trecut și eu prin de-astea, întotdeauna ai de ales.
Cât despre sexul în timp ce nevasta e gravidă poate o să povestim despre asta dacă se mai întâmplă să ne întâlnim să bem o ceva pe undeva (fie în .ro fie in .uk, never say never, lumea e foarte mică)
[1] Opinions are like assholes. Everyone has one and they all stink.
Ba da, mai, reactioneaza si la chestiuni irelevante. De la caz la caz, iti fute o poseta-n cap, iti zambeste dulce si iti raspunde “Ok, aici stau, nu ma misc pana nu-ti faci tu timp sa ma futi” sau orice alta reactie intre astea doua extreme.
Ca o mai gasesti si maine sau nu, o lae, te-ai cramponat de exemplul ala> Na, altul, cu ceva care poate fi gasit si maine aici, ca si blogul. Un magazin. In care intri daca vrei sa cumperi ceva sau macar sa casti gura. Sau nici macar de- asta, poate intri pentru ca ploua si n-ai umbrela la tine, poate intri pentru ca te-ai ratacit, poate intri ca sa intrebi ce zi e azi sau daca e zi sau noapte, in fine.
IN NICIUN CAZ nu e normal sa intri sa ii spui vanzatorului “misto magazin, vad ca ati adus si marfa noua, pare misto da’ n-am timp s-o probez, trec maine”. Ok, n-ai decat, treci cand vrei tu si de cate ori vrei si probeaza tot, da’ de ce-mi spui mie (vanzatoru’) ca n-ai timp azi?!
Da, pai, asta-i partea haioasa. Bantuiti pe canceru’ internetului zi-lumina, deschideti site de cacat dupa site de cacat – si ocazional mai si guitati pe tema asta. Ca-i naspa. Ca nu va puteti identifica in pula voastra cu mizeriile pe care dati click. Ca blaaaa!
Ei, si cand cu totu’ si cu totu’ intamplator dati de un site pe care aveti chef sa-l urmariti (si va priveste de ce) pe unde mai puteti citi vreo chestie care sa va semi-intereseze macar, ce faceti?
“N-am citit”
“N-am avut timp sa citesc”
“Nu m-a interesat, da”
Spre deosebire de tine, eu nu ma simt amenintat. Nici de tine, nici de altii. Eu pur si simplu sunt satul, ca esti numaru’ 3000 cu comportamentu’ asta si indignarea asta de buna-credinta dupa. “Da, e un pattern, dar ce conteaza?”
How about, daca ai chef sa citesti, citeste. Daca ai chef sa comentezi dupa, comenteaza. Daca nu ai chef (sau timp), taci in pula mea, ca n-ai norma de facut.
Da, pula mea, pentru tine nici nu era important. Nici nu stiu cum a ajuns la tine-n campu’ ala cu URL.
Well, no shit. Drum bun inapoi.
Mnah. Da’ privind la cum s-a futut tot ce spuneam mai sus, sunt cam doua cauze. Una tine de ceea ce se numeste, asa, aiurea “Evolutie, normalitate” (sa i-o spui lu’ mutu…). Cealalta tine de megauberlacomie. Ca pe unde te-ai nascut tu, traia lumea fericita de milenii fara tehnica. FWD un pic, iti trebuie un palm, ca ai prea multe contacte (stii discutia). FFWD, nu mai e bun palmul, iti trebuie nu mai stiu ce communicator, ca stie SSH.
Daca te uiti intr-o zi la cauze (si eu ma uitam cand am scris chestia de mai sus), cred ca nu in prezent le cauti.
Si nu-i ca ai devenit TU lacom. E lacomia societatii in general. Tu doar ai ajuns sa crezi (poate chiar sincer) ca ITI TREBUIE. Ei, cam de la punctul ala incepi sa “evoluezi” si-ai belit pula.
Cand s-o nimeri.
Nu mă duc niciunde, no worries. Și nu prea stau pe site-uri de căcat, în afară de forum și de facebook. Mă joc sims, și mă mai rătăcesc (rătăceam) pe blogul tău.
Oriunde scriu pe netul ăsta, în afară de chestii gen forum, port și linkul blogului cu mine. De ce? De ce nu? Parcă chiar vine cineva să citească ce scriu dacă-i par complet cretinopată pe aici.
Akhenaton, s-au străduit ai mei de când mă știu să mă facă să încetez cu delirul verbal, dar n-au reușit. 😀
“Firefox can’t find the server at pula.”
Cred ca in engleza, asta inseamna ca nu merge lincu’, nu?
@c. letitia: oricine a vorbit cu cateva pizde in viata lui a mai auzit discursul tau de copie xeroxata.
Termina-n pula mea cu cacaturile astea emo de parasuta nefututa. Nu am chef sa aud nici direct, nici prin aluzii ca vai, treceai pe-aici, dar nu (o sa) mai treci.
I don’t give a fuck. Ai chef sa revii, revii. Nu mai ai chef, n-o mai faci. Orice alegi, fa-ti in sloboz rost de un gram de maturitate si alege in tacere. Nu ma intereseaza daca revii sau nu. Ce ma intereseaza e ca, daca o faci si daca alegi sa citesti o chestie, sa comentezi doar daca ai ceva de spus legat oarecum de subiect si numai dupa ce-ai terminat de citit.
Cacaturile astea de pizda prea importanta pentru secolul asta sunt demne de clasa a II-a bis si n-am chef sa vad asa ceva aici. Daca din intamplare nu-ti place, just fuck right off. NIMENI de aici n-a fost invitat de mine sa vina sa citeasca pagina, sa revina, sa se aboneze la ceva sau alte cacaturi.
Îți spun doar ce gândesc, nimic altceva, pornind de la reacțiile tale. Care acum par că au căzut din senin, pentru că niciodată până azi nu ai dat vreun semn că te deranjează paternul meu. Sau că ești atât de convins că mă folosesc de blogul tău ca să-mi fac ”reclamă”.
Poate că așa ți s-a părut mereu și n-ai zis-o niciodată până acum, dar atunci de ce te miri de dezamăgirea mea? A, nu te miri, înjuri, cică.
Anyways, ai dreptate cu cititul până la capăt, nici n-am zis că n-ai dreptate. Și cu paternul. Dar nu e doar atât, cu toate că tu insiști pe asta. Tu insiști pe asta, eu pe a-ți spune la ce mă gândesc pornind de la percepția și reacția ta.
Ok, enough said. 🙂
Prima chestie pe care ti-am spus-o. Relativ politicoasa – pentru mine.
Sa nu mai vad asa ceva.
DAR CUM
DAR DE CE TE-AI BASICAT
DAR UNDE
Dupa care
“A, da, ai dreptate. E un pattern. DAR MAI SUNT SI ALTE CHESTII”
Da. Pai sper sa te bata zilnic un pulete pana te umple de sange. Iar tu sa-l iei de barbat. PENTRU CA, DA, E UN PATTERN, DAR MAI SUNT SI ALTE CHESTII. UITE, IERI TI-A DESCHIS USA.
Hai sa-mi dau coaiele pe razatoare, nu pot crede asa ceva. Pe opencube sunt injurati aia care se comporta de-a dreptul retardat? Tavali-m-as in sloboz rascopt, daca doamne-fereste vad vizitatorii ce-ai spus si se sperie? Putem pastra secretu’ asta?
Scurt, revenind la ce-am spus: daca mai treci pe-aici – cat timp permit eu asta – sa nu mai vad comentarii cretinopate, placeholders si basini sinistre de pizda imatura. Pe-alea le poti tranti pe forumuri and shit. Atat. Ma doare-n pula de cum vezi tu situatia asta.
@ct. letitia: cand ai comentarii atat de insipide, nici dracu nu e curios cine esti, daca scrii ceva pe undeva etc. astfel incat sa dea click pe numele tau cu ct. asta ca sa vezi cat ii pasa gazdei de … paternul tau sau despre ce naiba vorbesti, stie sigur ca nu te ajuta la mare lucru la cum te prezinti, dar te-a lasat sa bati apa in piua. gizas, ce te-a mai interesat postarea asta, subiectul, ce au scris ceilalti …
Tocmai m-am uitat peste comentariile mele de la alte posturi. De multă vreme nu-ți băgasem unul cu patern. Dimpotrivă.
Toți avem paternuri, și toate paternurile sunt cam retarde. Inclusiv ale tale. Știu, aici ești pe blogul tău, deci la tine acasă, deci asta nu se discută.
Cât despre cine sunt înjurați pe aici, nu știu dacă pentru asta ești citit. Mă gândeam că pentru că mai ai și altceva de zis pe lângă a înjura paternurile retarde ale altora. Dar eu s-ar putea să mă înșel, bineînțeles.
:)))))))))0\ incredibil. pur si simplu nu vrea sa termine
genul de pizda careia nu poti sa-i spui ca nu mai vrei s-o futi si s-o vezi. trebuie sa-i rupi o mana, s-o bagi la caini si sa-i pui pe foc toate toalele, ca altfel nu intelege
@ct. letitia: ne scuzi ca nu am apreciat “paralela” cu “Kerouac si ai lui”, de care ai pomenit de 3 ori. doar ai pomenit printre muuuuuuuulte amanunte absolut pe langa orice.
rog gazda sa-mi scuze interventiile la fel de pe langa postare ca si ale numitei ct.
Akhenaton, nu e comparabilă situația. Îmi pare rău doar pentru că blogul ăsta chiar era lectură preferată. Și chiar mă simțeam foarte ok aici, cu câte un comentariu, de obicei credeam eu inofesiv, fără să-mi dau seama că îl deranjează atât de tare pe Manowar o chestie anume la comentariile mele.
Nici nu mi-am dat seama, până astăzi, că o mai bag pe aia așa, la intervale regulate (sau nu) de timp. Astăzi m-a cam luat prin surprindere. Și încă tot mirată sunt și cumva cred că acuma nu fac decât să râcâi pe aici să mi se dea motiv.
Aia era cea mai importantă treabă. Kerouac e unul dintre scriitori care mi-au rămas cei mai dragi. Restul e reacție la reacție la reacție, multiplicare în lanț și cam atât.
Postarea lui nu am cum s-o comentez altfel, la femei lucrurile stau în general diferit de povestea pusă de el aici. Plus că, din experiența proprie nu am ce aduce sub postarea asta, nu am ajuns la faza de care vorbește el, din nici o perspectivă. Poate doar aia cumva a însingurării sociale, doar că și aici nu e comparabil ce aș avea eu de zis cu ceea ce a prins Manowar în textul lui.
Hahahahaha, OMFG, ai ADN de elefant ? Uitasem complet de discuția respectivă (ca de multe altele de altfel, spre norocul meu am o memorie foarte selectivă). Dar după părerea mea chiar și discuția respectivă nu se încadrează la “I want more” ci la “I can afford bigger (and more expensive) toys”. Boys will be boys. Discuția aia ar fi devenit relevantă în contextul discutat dacă m-aș fi mutat cu job-ul sau aș fi făcut credit sau aș fi supt pula la negri doar ca să mi le cumpăr (cum văd la diverși care ar da și limbi în cur la babete doar ca să-și ia “ultimul aifon”, LOL)
Io ma bucur ca aveti atat timp sa scrieti rahaturi in timpul saptamanii.
E dezolant ce citesc aici. Am 23 de ani si, dupa cum evolueaza lucrurile, ma indrept fix catre viitorul pe care l-ai descris in textul tau.
Sa-mi bag picioarele de nu mi-ai stricat toata ziua.
Da, exact.
Da’ de permis, iti permiteai si inainte. Doar ca, intrat in mediul ala, ai ajuns sa crezi ca-ti trebuie o chestie si oricum ti-o permiti.
Ca sa fie clar, nu ma refer la tine, ci la om in general.
Foarte multi asa fac, ca de societate si presiune sociala discutam, nu de cazul tau particular. Ala era doar un exemplu random, cu ssh/communicator.
Nu-mi spune ca n-ai auzit de oameni care-si fac credite pentru cacaturi inutile de care “au nevoie” 🙂
Haha, LOL. funny. Job-urile la SP nu sunt foarte bine plătite. Și nici la “șpăgi” nu mă pricepeam foarte bine.
Corect.
Ce mi se pare foarte trist este că în goana asta mulți ajung să facă lucruri care nu le plac de nici o culoare dar “se câștigă bine”. Yeah, right, și după ceva vreme ajungi să dai banii pe medicamente psihotrope (în cel mai bun caz).
@Manowar: d’astea zici? https://www.youtube.com/watch?v=l9IVlmdVSnw&fmt=35 😀
@Licaon_Kter: pe vremea mea se mergea pe https://www.youtube.com/watch?v=fSWFC2jTNAY .
and you hit the nail again.
pana la urma printre altele poate si societatea, conjuncturile ne schimba, si pierdem ceva. nu ne mai bucuram de chestiunile simple.
mi-a placut postarea. am vazut si eu aceeasi ata rosie dealungul timpului. ai detaliat misto.
Muie Steaua.
Enjoi your holiday.
Ce i-a apucat pe diverși săptămâna asta ? Depresia de Ianuarie ?
Azi s-a găsit un amic să posteze asta:
https://lh5.googleusercontent.com/-Nc-3AiVc0jQ/UQEnXo7FfBI/AAAAAAAAA6c/KoR0WEXUOsg/s1142/774480_567363953292802_1567525283_o.jpg
Hai Motorola!
@Rootus: Nostalgia , lipsa lipsurilor si 3 grame de maturitate.
Pe de alta parte acum cateva sute de ani cand inca nu exista atata lacomie(si implicit avans tehnologic sau de oricare alt fel) exista riscu sa mori de la o febra. It’s a trade off pana la urma si eu unul zau as prefera sa traiesc vreo 60 de ani in matrix decat 30 de ani zen. Acuma, daca te duce mintea si iti pui probleme de genul celor enuntate de tine Manowar in articol, poti sa te auto-limitezi si singur la unele chestii si din cate observ tu cam asta si faci. Un exemplu aiurea e cu toate rahaturile astea de retele sociale, facebook, twitter, g+, acuma vad ca s-a relansat si myspace.. who the fuck needs all of these iti faci maxim un cont de facebook unde sa insulti lumea la betie si ajunge.
Spanac, mi-ai adus aminte de Bogdan, sa ii fie tarana usoara. Si au trecut 10 ani de atunci. Ce vremuri… La naiba, mi-am adus aminte si cum il chema pe zdreanta.A fost o perioada frumoasa. Icafe & shit. Te durea la basca mai ales daca stiai ce faci. Mama lor de corporatii.
Am behait de atat ras,nice job man ,nice job.
Frate te inteleg perfect, eu de vreo 2 ani mi-am bagat pula in servici. Fac colaborari sau orice forma care sa aduca un venit cat de cat dar ma bucur de viata. Nu e usor fiindca am copil si exact cu scriai despre altii femeia iti futeeeeeeeee viata. In plm ca barbat daca ai 100 de lei in buzunar stii ca mananci o sharma dak ma-ta nu e acasa si restul ii arzi cu baietii la o bere/caterinca/uitat dupa pizde. Insa insurat…femeia gaseste intotdeuna o intrebuintare pt. banii tai actuali dar si viitori, ma refer ca stii ca ai de luat 2000 de lei, buuuun vineri seara mortal kombat, sambata seara continuam petrecerea, iar duminica ardem niste gratare ca sa ne mai revnim. Ehh..dar apare femeia care vrea in pula mea nu stiu ce apa parfumata care se pune in fierul de calcat ca sa miroase hainele a panselutze si 100 de feluri de pronto si mortzii lor de detergenti, parfumuri si creme pentru nu stiu ce cacat si copilul are nevoie de haine, nu vezi cum creste?
Eu am crezut tot timpul ca banii sunt importanti ca lumea se invarte in jurul lor, dupa ce am devenit tata am considerat ca de fapt echilibrul este important, sa ai un serviciu OK, venit OK, sa-i acorzi atentie sotiei, sa te joci cu copilul, sa iesi cu baietii sa te faci muci, sa ai timp de hobby, dar asta exact cum ai spus tu, te schimba, nu mai simti viata, cel mai important lucru este LIBERTATEA!
Sa fii liber sa faci ce vrei! Maine fac 32 de ani…sa-mi bag pula..
@steff: la multi ani.
Mersi Manowar!
@steff: mai sa fie…si de ce nu pleci u liber de acolo de unde stai ca sa scapi de griji? nu cred ca te-a tinut nimeni cu forta, am drepate? copilul creste si fara tata, sunt atatia, nu am auzit de copii sa moara daca nu au tata, nevasta sigur slabeste si te slabeste si pe tine cautandu-si un om care sa inteleaga ca e bine sa doarma acasa si nu la mami.
ca prietenii pe care ii ai sunt plini de bani si ca pe ei chiar ii doare in pula de tine, unii chiar te mai fura din cand in cand si tu tot vorbesti cu ei, ca daca ai nevoie de ceva tot la familie te intorci…si iti scriu asa chiar de ziua ta, ca sa te simti mai tanar decat arati in cuvinte ..a…si la multi ani!!!
Cat despre ce a scris lumea pe aici…mai ales conversatia lui manowar cu “lina”, nu stiu ce sa zic, am ras, ca nu am mai vazut scris pe un blog atat de mult sloboz,iar femeia e cu capu’… acum ma apuc sa citesc “daca am timp :))))) sau nu ?!?” si supararea vacarului pe sat ..suna intr-un fel..abia astept sa vad slobozul iesind din tastele tale :)))
tschuss!!!
sa fi sanatos si la multi ani!
mai ai un pic pana la libertate si apoi o sa rad cat de bine o duci p acolo in singuratatea sufletului si o sa ma mai bucur atunci cand sotia o sa slabeasca si o sa te slabeasca si p tine, cand o sa gaseasca pe cineva care sa o inteleaga si sa o admita faptul ca, atunci cand iti iei un angajament, nu dormi la mami, ci acasa, langa familia care te iubeste si iti vrea binele
cat despre prieteni si baute..ce sa zic, lor li se rupe pula, ca sunt cu bani si nu vor da “doi bani” p tine atunci cand vor avea la randul lor familii.
manowar:m-ai umplut de atat sloboz….de unde ai atat de mult? nu iti zic ca esti tare, ca am vazut ca ai mai auzit de coispe mii de ori( ca sa te citez oarecum), dar las-o dracu de treaba cu nebuna aia de “lina?”, aia e nevorbita, nu nefututa…mai lecturez pe aici ca ma incarc de energie pozitiva, dupa o noapte agitata cu un instabil psihic de la munca.
am uitat: era pt steff :)), STIE EL CE :p
Labirintul gandirii feminine care a scris un mesaj tocmai aici, apoi dupa 1 ora a facut o completare subiectiva, nu merita decat un SA-MI SUGI PULA! Teoretic, fiindca practic imi e ca te ia somnu’ cu ea in gura sau intre 2 deepthroturi iti mai aduci aminte ca la 30 de ani ai un serviciu cu colegi retarzi, esti inca nemaritata si te agati de o relatie plictisitoare..
at steff: si eu ma bucur ca pleci! poate te prind tunurile alea de apa si iti mai revii putin in fire.
kilu meu…
cătălina letiția says:
Am citit jumătate și… Sunt cam obosită acum, după două zile de mutat, făcut bagaje, cărat jos pe scări, cărat în sus pe scări.
Tot ce vroia fata de fapt era putina bagare in seama, sa o intrebe si pe ea cineva de unde unde s-a mutat
(daca ajutat-o perechea), cat da pe chirie/rata cum de e asa obosita si cum o poate ajuta cu o alinare online. Eventual sa ii vada si pozele cu sfarcul prin tricou pe blog si sa admire ca ea citeste si fotografiaza mult si ii plac pisicile vii.
Uneori le e asa de greu sa recunoasca, iar cand sunt busted… nuuuu nu asta am vrut sa zic!! golanilor!