Sunt unele zile…

…in care nimic nu-mi merge cum trebuie.

Joi a trebuit sa ma duc pana-n Londra. Interviu’ final la unii. Si l-au pus si aia ca pula calului la 11 AM, ceea ce inseamna ca am plecat pe la 7, ca nu se stie niciodata cu traficu’ spre/din/in Londra. Haida.

Mi-am pus eu frumos pe mine niste toale mai prezentabile – gen camasa, pantofi, alea-alea. Si da-i. 3 ore si jumatate a durat sa ajung, era traficul Satanei si spre Londra si in Londra la ora aia. SATANEI. In loc de vreo 80 de minute, pac, 3 ore si ceva. Sandileala si mai multe nu, am spumegat p-acolo la volan.

Vineri trebuiau sa vina si socrii in vizita. Le luase sotia din timp bilete. Cluj-Birmingham, frumos, civilizat (pe pula). Bineinteles, cu vreo doua saptamani inainte, au anulat pisatii aia de la Blue Air zborul (doar aia aveau zbor direct Cluj-Birmingham; mai era un zbor Wiz(z?), dar pula mea, era cu escala de vreo 15 ore la Bucuresti. Cam meh. Asa ca le-a luat sotia bilete spre Luton. Dar mie mi-a zis doar ca “Londra”. Si daca pot, sa ma duc sa-i iau. Cum oricum trebuia sa ma duc joi acolo pentru interviu, hai ca-i iau vineri, np – raman peste noapte in Londra, dorm pe la Patrick, ma duc vineri la birou si d-acolo plec direct la aeroport (Heathrow, credeam eu). How about muie cu pula nespalata si-ndoita, ca era Luton de fapt. Teapa la patrat.

Nu, n-are nici o legatura cu textul

Dar, ma rog, s-o luam in ordine.

Eu am obtinut deja un job in Londra pe ce ma intereseaza (oarecum). Da’ nu-i prea grozav jobul. Verbal, l-am acceptat – da’ doar verbal, deocamdata. Nu prea imi surade. Merge, da’ nu e ce-as vrea. Nici ca bani, nici ca nimic. Asa ca hai sa ma duc la aia interviu. Era vorba ca..pula mea, haida cu talent, ca poate ies mai multi bani. Interviul in sine a mers OK+ (zic eu). Si era vorba ca ma suna ei joi seara sa-mi spuna cum li s-a parut interviul, apoi, daca e de bine, fac vineri o oferta. Joi, cand sa ies de la interviu, imi zice unul de-acolo…da…e un mic delay, o sa te anuntam luni. Pula mea.

Plec de-acolo, iau pranzu’ cu cineva si … hai sa ma invart vreo cateva ore. Pe seara aveam ceva viewing la un apartament, tot in Londra. Ca, deh, trebuie sa gasim ceva de inchiriat p-acolo daca ne mutam amandoi cu joburile. In poze (si-n realitate) arata OK. Are cam tot ce-i trebuie (mai putin o masina de spalat in el, da’ aia nu-i problema). Stiti ce nu se vedea sau ce n-am observat in poze? A.C. Bine, zici ca-i UK si nu conteaza, dar, daca afara erau 30 de grade, in apartament erau vreo 40. Explicatia aluia “e foarte bine insulated si nu a mai fost geamul deschis, ca n-am mai trecut p-aici de-o saptamana”. Pe pula. Sigur, deschid geamul si o sa se intample..ce? O sa fie 30 de grade inauntru? Yeah, wow. Apartamente noi, se vede ca-s recent construite. Peste drum, o cladire cu gard de jur-imprejur – “demolition site”. Il intreb p-ala “auzi, da’ peste drum, aici, se demoleaza ca sa faca alte apartamente?” – cu gandu’ ca n-as sta langa un santier. El, sa ma linisteasca “nu, e din cauza ca smulg acoperisul, ca-i plin de azbest”. Gen, stai linistit, n-o sa fie zgomot – doar cancer. Great. Fucking great.

Nu, nici asta nu are vreo legatura, dar pula mea, de ce nu

Sa mai zic ca de la interviu la apartamentu’ ala am facut 90 de minute in masina? 27 de mile pe North Circular Road in mare, da’ sa-mi bag pula-n ma-sa, atat a durat. Deja muream de somn pe la 7, iar ala a mai si intarziat. Colac peste pupaza, nici nu stia cum sa scape de mine mai rapid, ca incepea nu stiu ce meci de tenis sau pula mea…Bine, nu-i bai, ca nici eu nu stiam cum sa scap de el mai cu talent.

Ma duc la Patrick, imi scot pantofii, ii las p-acolo pe terasa (pula mea, de cacat sa conduci cu pantofi si sa mai si stai in ei pe urma) si-mi pun adidasii. Gata, lejer, comod, alea. Mai vorbim, mai radem, mai descopera asta niste reduceri la Ralph Lauren si la Hugo Boss (hai cu comenzile la camasi in secunda doi, se-ntelege) si gata, hai la somn, ca maine mergem pe plantatie.

Vineri, hai la lucru. La lucru unde de fiecare data cand ma duc devin mai hotarat sa-mi dau demisia. Nu de alta, da’ mi-e mie scarba sa-i vad p-aia cum nu muncesc. Oamenii aia au terminat de vazut youtube-ul a treia oara si acum invata pe dinafara si comentariile de la clipuri. Serios. Ca sa va faceti o idee, asa a aratat ziua de munca de vineri (da, ala e graficu’ cu cine cat a muncit, probleme, tichete, harneli).

Da, exact – ceilalti 6 au impreuna 50. No problem. Ca de obicei. Pai, cum pula mea sa nu se duca pe pula compania? Si ce-i mai trist e ca dupa pranz eu nici nu am mai facut aproape nimic. Serios. Mi-era cam somn si cam lene.

In fine, se face 6, mai stau la o cafea cu Patrick si el o tireaza la sala, eu spre Lutonu’ mortii. Ba, si-ajung la fucking Luton si vad ca mai am doua liniute la benzina. Nu prea amuzant. Dar hei, lasa, bag benzina, no stress. Sau poate ca nu. Pentru ca ghici ce? Nu-mi gaseam niciunde portofelu’ mortii. Am cautat peste tot in masina. In rucsacu’ cu laptopu’. In buzunare. In portbagaj. Peste tot – nici urma de portofel.

Il sun pe Patrick. Bai, pula, mai esti la sala? Da. Uita-te si tu pe langa birou’ meu si afara, pe iarba. Ia vezi, nu-i p-acolo un portofel jepcarit si jegos, e unu’ negru. Se duce asta, se uita si-mi scrie inapoi.

Nu se-ntelege, asa-i?

That’s right. Eu eram in Luton. Portofelu’ in Londra, picat langa birou’ unuia. Fmm. Cardul in portofel, desigur, ceea ce ma lasa cu o dilema interesanta: nu am benzina sa ajung acasa. Nu am cardul, deci nu pot baga benzina. Bai, si-a fost ziua miraculoasa in care am gasit 12 lire (in marunt) in masina. Cumva, nu le furase bozgorita. Socant, dar aproape am zbierat de fericire. Eeee, cine s-a dus la benzinarie si-a pus benzina asa, cu taraita, ca aia care-au rate la Renault in Romania? Exact, eu. Hai, inca un apasat la pompa, inca 18p la pret. Sa nu cumva sa sara de suma aia, ca e nasoala treaba rau.

Il sun pe Patrick. Coaie, ma astepti nitel la lucru? Ca pula mea, sa iau portofelu’ inapoi, ca nu pot pleca in concediu fara card si plm – si evident, vineri seara, nu prea mergea sa-l puna la posta si sa ajunga la mine pana luni, fmm, ca nu se agita posta-n weekend prea mult. Ce sa zica, m-a asteptat, a tras p-acolo de fiare pana am ajuns eu – asa, in vreo 40 de minute. Pastele si dumnezeii. Am urcat socrii in masina, le-am zis ca tre’ sa facem un scurt ocol (lol) si hai sa iau portofelu’. Iau portofelu’, fac plinu’ si haidaaaaa (sa-mi bag pula, cat de fericit m-am simtit cand am fost brusc capabil iarasi sa bag benzina!)

Patrick la sala

In 90 de minute eram acasa. A ars-o baiatu’ epic pe autostrada, slalom printre retarzi, hai cu talent etc etc.

Si-ajung intr-un final acasa. Ma duc in gradina, imi pun cafeaua pe masa si hai sa ma relaxez. Imi aprind o tigara, scot telefonul si…

Mai da-o-n pula mea de zi…

Ma intreaba Ondilol daca mananc. Sigur, de ce nu, ce? Paste. Nu. Ca pula mea, regimul si pastele nu prea se pupa, ce sa vezi. Ma rog, devastez eu niste alte alea de prin frigider si vine si ma-ntreaba “auzi, nu vii sa ma ajuti sa schimb alea de pat?”. Sigur, hai.

Patul ala are niste sertare pe laterale, jos. Chestii de-alea in care tii perne, lenjerie, cocaina, treburi d-astea. La geam, pe pervaz, zac plantele alea. Gen cactusi sau ce sloboz con carne sunt ele, nici nu vreau sa stiu. Ma apuc frumos de intins cearsaful si hai sa-l bag pe sub saltea, sa nu iasa cand ne miscam p-acolo, sa stea frumos, fix cum ii place ei. Si ma duc la capul patului si-ncep sa bag p-acolo cearsafu’ mortii si dau sa ma intorc si sa ma misc. Intre timp, in spatele meu, Ondilol deschisese un sertar, uitandu-se dupa o d-aia de plapuma. Se-ntelege ca m-am impiediat de el si mi-am proptit in cadere mana de sus pana jos in planta pizdii. In trei secunde, imi iesea deja borsul prin piele.

Sunt unele zile…